Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Multi

de Ionut Popa

Venim de nic?ieri ?i ne întoarcem de unde am venit.



Jurnal III.
Confesiune Cameliei



- St?team la semafor împreun? cu Alex ?i a?teptam culoarea verde, apoi am v?zut o ga?c? de ?igani îndreptându-se spre noi…
- Cuvântul „romi” cred c? e mai civilizat pentru a-i desemna pe concet??enii no?tri de etnie rom?, m? întrerupsese doamna Stavropol pe un ton calm, didactic, ba chiar vecin cu amici?ia.
- Sunt de acord, e mai civilizat ?i îl folosesc ori de câte ori contextul este unul civilizat, i-am r?spuns la fel de calm, de?i m? aflam, la vremea respectiv?, sub influen?a traumei suferite. Pentru mine, „romi” sunt exclusiv concet??enii no?tri de etnie rom?, printre care ?i unii colegi, prieteni sau simple cuno?tin?e de-ale mele, care au renun?at la cea mai mare parte a obiceiurilor ?i tradi?iilor ?ig?ne?ti - cele antisociale, care-i determin? s? se constituie în clanuri ?i grup?ri infrac?ionale, pentru c?, din principiu, nomazii nu respect? legile impuse de popula?iile sedentare - ?i au r?spuns apelului de înfr??ire întru civiliza?ie cu bra?ele deschise. Pe când ?iganii, tributari stilului de via?? caracteristic predecesorilor lor, f?când, în prezent, parte din tagma celor care ?i-au ridicat palate kitsch f?r? autoriza?ie de construc?ie, sunt cei care nu r?spund niciunui apel de a respecta acelea?i reguli ?i legi ca noi, de a fi ca noi m?car în fa?a legii, ?i de a da curs respectului reciproc. Cei care au f?cut tranzi?ia de la vechiul stil de via?? spre un stil de via?? mai a?ezat ?i în acord cu legile ??rii, adic? au abandonat cutumele ?ig?ne?ti, pot fi numi?i „romi”. De fapt, sunt simpli cet??eni români, pentru c? identitatea lor coincide cu identitatea oficial? a acestui stat. De aceea, permite?i-mi s? folosesc cuvântul „?igani” fiindc? este mai mult decât potrivit pentru contextul pe care doresc s? vi-l descriu. Nu voi discrimina niciodat? pe criterii etnice; din punctul meu de vedere, to?i oamenii sunt egali pân? la devoalarea sistemului de valori ?i credin?e al fiec?ruia. Îns? aleg s? fac diferen?a între oamenii civiliza?i ?i neciviliza?i, m?car dintr-un instinct de autoconservare pe care-l consider justificat, ?i nu voi ascunde adev?rul sub pre?. Dar în?eleg prea bine de ce, în aceast? chestiune, se înl?tur? nuan?ele ?i se mar?eaz? pe gândirea de tipul „alb sau negru”, deoarece marea majoritate a oamenilor nu gânde?te ?i nu ac?ioneaz? contextual, da, ci discrimineaz? to?i membrii unei etnii doar pentru c? apar?in acelei etnii. Este un reduc?ionism periculos. ?i din cauza acestuia trebuie s? suferim cu to?ii, ajungând s? fim obliga?i de a percepe realitatea într-o manier? binar?, ca ?i când am fi dresa?i s? reac?ion?m doar la stimulul a) sau b), ?i, în definitiv, s? nu mai gândim deloc. Excursul pe care-l f?cusem îi oferise doamnei Stavropol prilejul de a-?i nota câteva idei ?i posibile abord?ri, din ce puteam intui, în carne?elul s?u. Nu eram neap?rat mândru de pledoaria mea, îns? m? sim?eam bine în timp ce îmi rev?rsam frustr?rile ?i îi atribuiam neputin?ei un sens - acela al intelectualit??ii care ofer? explica?ii tran?ante ?i reci ca bisturiul unui chirurg.
- Cazurile de care spui exist?, cu siguran??, îns? trebuie s? ne întreb?m ?i dac? sunt sau nu reprezentative pentru întreaga etnie rom?. Putem fi siguri c? mai mult de jum?tate dintre cet??enii români de etnie rom? sunt cum spui tu? P?rerea mea este c? nu sunt. Doar c? minoritatea infrac?ional?, ca s? r?mânem în registrul pe care l-ai creionat, este mult mai g?l?gioas?. Îmi r?spunsese doamna Stavropol.
- Din câte putem intui, nu sunt, într-adev?r, dar tocmai în virtutea acestui considerent aprioric nici nu-i numesc pe to?i „?igani” ?i nici n-o s? încep s-o fac, indiferent de natura atrocit??ilor comise de unii dintre membrii acestei etnii care s? se r?sfrâng? ?i asupra mea. I-am r?spuns pe un ton la fel de calm.
- Da, î?i în?eleg punctul de vedere. Putem merge mai departe, începuse?i s?-mi poveste?ti ?i ne-am ab?tut de la discu?ie. Doamna Stavropol reveni st?pân? pe situa?ie, dar împ?ciuitoare.
- St?team la semafor împreun? cu Alex ?i a?teptam culoarea verde, apoi am v?zut o ga?c? de ?igani îndreptându-se spre noi, îns? nu am schi?at nici un gest nelalocul lui, nu ne-am ferit, nu ne-am comportat altfel decât normal. P?rea o sear? obi?nuit? în Triste?ti. Nici nu începusem s? fim suspicio?i cu privire la persoanele respective. St?team ?i a?teptam culoarea verde, dar parc? semaforul nu se mai schimba, fiind unul dintre semafoarele din cartier unde, ca pieton, trebuia s? a?tep?i mai mult decât la altele. Era noapte, trecut de ora 10, într-o zi de duminic?, ?i de?i atunci nu prea circulau ma?inile pe bulevardul Iuliu Maniu ?i puteam trece pe ro?u, am preferat s? a?tept?m. Indivizii de lâng? noi începuser? s? traverseze strada, se îmbrânceau, ?ipau unii la al?ii, amenin?ându-se în glum? ?i r?deau de fiecare dat? când rosteau cuvântul „pul?”. La un moment dat, se opriser? la mijlocul trecerii de pietoni, o ma?in? trecând cu vitez? pe lâng? ei, aproape s?-i loveasc? în plin. Ace?tia au întors capetele în direc?ia în care mergea ma?in? ?i au început s? înjure agresiv pe motiv c? ?oferul frânase doar în ultimul moment, riscând s?-i accidenteze. Când au ajuns de partea cealalt? a bulevardului s-au oprit la semafor ?i a?teptau îmbrâncindu-se. I-am spus lui Alex c? mai bine r?mâneam pe partea unde ne aflam atunci ca s? ne mai plimbam un pic. A în?eles imediat de ce îi propusesem asta ?i d?du din cap, dezam?git de reticen?a mea ?i aproape c?-mi repro?a din priviri rasismul ?i intoleran?a de care m-a? fi f?cut vinovat, de?i n-am judecat niciodat? oamenii dup? culoarea pielii sau dup? apartenen?a etnic?, îns? i-am discriminat întotdeauna pe g?l?gio?i, pe recalcitran?i, pe cei care te-ar fi putut r?ni într-un moment sau altul, indiferent de culoarea pielii, indiferent de etnie. Cum spuneam ?i mai devreme, infractorii trebuie discrimina?i de non-infractori, de oamenii civiliza?i care-?i v?d de treab?, altfel risc?m s? ne întoarcem în jungl?. Alex, cu care eram prieten din copil?rie, fiind, de fapt, cel mai bun prieten pe care-l aveam, descoperise înc? din clasa a 7-a c? îi plac b?ie?ii - era homosexual. ?i de când s-a aflat, mai bine zis, de când a descoperit tot cartierul, p?rin?ii lui au fost din ce în ce mai marginaliza?i. (Nu ?tiu cum erau oamenii din ora?ul acesta, Cami, când eram noi copii, dar popula?ia din cartierul unde am crescut era alc?tuit? în mare parte din oameni care înc? nu f?cuser? saltul c?tre secolul 21, oameni b?trâni ?i fo?ti muncitori în uzinele comuniste, ??rani care au fost adu?i la ora? pentru a contribui la prop??irea societ??ii multilateral dezvoltate a lui Ceau?escu ?i nu au fost aclimatiza?i unei culturi urbane bazate pe civiliza?ie, respect reciproc ?i toleran?? - au r?mas aceea?i ??rani, dar la ora?. F?ceau parte din muncitorimea clasic?, abrutizat? ?i plin? de prejudec??i, f?r? nicio scânteie a intelectului care s?-i determine s? ias? din bezna comunist? în care ace?tia continuau s? tr?iasc? în anul 2011. Intoleran?a fo?tilor muncitori din uzinele comuniste nu disp?ruse niciodat? ?i, de?i lumea din exteriorul lor se schimbase radical, lumea din min?ile lor suspendate în trecut era animat? de vechiul sat în care tr?iau din ce cultivau ?i în care animalele din ograda între?inut? de genera?ii ?i genera?ii erau în centrul aten?iei. ?i acum, având la îndemân? doar instrumentele psihice dezvoltate în acel mediu, printre legume, fructe ?i animale, în soarele dogoritor de var? care-i epuiza suplimentar în timp ce munceau câmpul, ace?ti oameni erau chema?i s? judece existen?a unui homosexual dovedit în sânul comunit??ii lor din blocul X de pe strada Y.) Alex era ?icanat tot timpul de b?ie?ii de cartier, de cei care te opreau pe strad? s?-?i cear? bani ?i, dac? nu le d?deai, te b?teau, de cei c?rora trebuia s? le dai ceasul de la mân? altfel te puneau la p?mânt ?i-?i plantau picioare în stomac. Ace?ti cet??eni romi, cum îi mângâia?i dumneavoastr?, (m? adresam doamnei Stavropol, lansând au atac gratuit la adresa ei, de?i acesta nu schi?ase nici un gest), care urinau pe regulile noastre cu jeturi aburinde. Dar Alex era un ap?r?tor fervent al drepturilor minorit??ilor, voia s? organizeze proteste pentru to?i cei marginaliza?i de societate, indiferent c? erau homosexuali, lesbiene sau minoritari etnici. Avea ?i ambi?ii politice, visând la ziua în care i-ar fi putut scoate în afara legii pe cei care-?i spun „Noua Dreapt?”, a?a cum ?i nazismul a fost scos în afara legii în Germania. Cred c? am fost prima persoan? c?reia i s-a dest?inuit, am fost primul om care a ?tiut c? era gay ?i l-am asigurat, cu mintea aceea de copil pe care o aveam în clasa a 7-a, c? nimic nu ar fi putut rupe prietenia noastr? ?i c?, orice ar fi fost, îl iubeam ca pe un frate. M-a luat în bra?e ?i plângea, nu ?tia ce s? fac?, de?i instinctul îi dicta s? fie sincer ?i coerent cu el însu?i pân? la cap?t, s? nu se ascund? de frica oprobriului. Vedeam cât de intoleran?i erau oamenii din cartier; românii erau împotriva ?iganilor, ?iganii erau împotriva românilor, asta în condi?iile în care coexistau de mult timp, ?i îmi imaginam cât de intoleran?i ar fi fost, ?i unii, ?i ceilal?i, cu o persoan? gay. La ?coal? se f?ceau tot felul de glume ?i astfel de orient?ri sexuale erau v?zute ca ceva înjositor, replici precum „ce, b?, e?ti poponar?” sau „colega, e?ti pe invers?” echivalau în gravitate cu înjur?turile de mam?. I-am spus lui Alex c? ar fi fost mai bine s? a?tepte pân? ajungeam la facultate ?i s? reziste tenta?iei de a-?i c?uta dreptate în mijlocul oamenilor care nu d?deau doi bani pe ea. ?i imediat ce culoarea semaforului pentru pietoni trecuse la polul opus, ar?tând verde, Alex a p??it în grab? pe prima dung? a zebrei, p?rând c? vrea s? m? lase în spate, ca s?-mi arate c? binele învinge întotdeauna ?i oamenii asemenea mie sunt fie paranoici, fie intoleran?i. M-am gr?bit s?-l ajung din urm? ?i s? dep??im amândoi, um?r la um?r, o posibil? alterca?ie. Eu am fost întotdeauna scepticul, pe când Alex radia de optimism ?i arbora o atitudine în?eleg?toare fa?? de toat? lumea, inclusiv fa?? de intoleran?ii ca mine, ?i se încadra perfect în tiparul idealistului pentru care noi, oamenii, am ap?rut dintr-un pretext al hazardului ?i-ai atomilor s?i de a-i contura iubirii o form? final? în Univers. Acesta îmi spunea adesea c? noi suntem îns??i ra?iunea de a fi a Universului ?i se cuvenea s? ne comport?m ca atare. (În seara aceea, Universul l-a chemat pe Alex acas? ?i, într-un interval de câteva secunde, s-a ales praful stelar de acea form? final? a iubirii, întorcându-se la starea primordial? de materie în valuri pierdute de corpusculi ?i unde. Î?i m?rturisesc, Cami, c? niciodat? nu mai plânsesem atât de abundent, atât de toren?ial precum o f?cusem în ?edin?a pe care am imortalizat-o în jurnal; nici m?car atunci când am aflat c? ambii mei p?rin?i muriser? în accidentul acela nu mi-am stors glandele lacrimare într-o astfel de manier?, a? zice, exuberant?. Nici nu ?tiu, poate c? în momentul acela plângeam pentru toat? lumea, pentru p?rin?ii mei mor?i, pentru Alex, pentru cele câteva zeci de miliarde de fiin?e umane care, în decursul mileniilor, au încetat s? mai fie formele finale ale iubirii în Univers - îmi dau seama acum, privind înapoi, c? erau lacrimi ontologie care ?â?neau din însu?i pântecul metafizic al con?tiin?ei universale. ?i doamna Stavropol, care sunt convins c? depunea eforturi supraomene?ti pentru a-?i p?stra calmul în voce ca s? m? readuc? încet-încet în realitatea imediat?, era un receptacul de reziduuri afective, pe care ?i le interioriza ?i apoi le transforma în cuvinte cu o puternic? înc?rc?tur? semantic? precum un bun observator al condi?iei umane, de parc? ar fi luat buc??i de hârtie aruncate la întâmplare ?i, f?când origami, le transforma în flori sau lebede.) L-am ajuns pe Alex din urm? ?i ne aflam la mijlocul trecerii de pietoni, iar omule?ul verde din ochiul semaforului începea s? clipeasc? în semn de bun-r?mas, ceea ce ne-a determinat s? gr?bim pasul. Ga?ca de ?igani se afla în continuare lâng? stâlpul semaforului de parc? ar fi a?teptat ceva. Acela a fost unul dintre rarele momente tr?ite de mine în care am sim?it c? într-un interval de treizeci de secunde se scurseser? zile întregi, luni de zile chiar, iar chipul meu ar?tând deja umbre de emaciere din cauza st?rilor de anxietate ?i a lipsei poftei de mâncare devenise mai br?zdat de riduri ?i ?an?uri ale îngrijor?rii de parc? în contul fe?ei mele se mai înghesuiser? într-o frac?iune de secund? câ?iva ani de îmb?trânire. Teoria relativit??ii, cel pu?in versiunea bine cunoscut?, expus? pe în?elesul tuturor - cu fata dr?gu?? în compania c?reia te afli pentru o or? versus soba încins? pe care te a?ezi pre? de un minut - îmi r?scolea stomacul ?i m? întorcea pe toate p?r?ile, c?zând prad? celei mai aprige înl?n?uiri de evenimente pe „fast-forward” din mintea mea. De îndat? ce am p??it pe trotuar, un semn f?r? echivoc c? ne aflam deja de partea cealalt? a bulevardului, acel t?râm plin de incertitudini, un individ din ga?c? începuse s? ne adreseze întreb?ri indecente, incomode. „Vrei s? ?i-o bag în cur?” îl întrebase la un moment pe Alex. „Scuze, nu vrem s? avem sau s? pricinuim probleme, trebuie s? ajungem urgent acas?, i s-a f?cut r?u bunicii mele, a venit salvarea” i-a r?spuns Alex pe un ton împ?ciuitor. „I-auzi, b?, Fane, nu vor s? ne fac? probleme!” Îi comunicase acela?i individ unuia dintre cei cu care se afla ?i râdeau cu poft? de parc? Alex ar fi spus cel mai prostesc lucru posibil. Imediat dup? aceasta, individul cu întrebarea s-a apropiat de noi la o distan?? care indica un poten?ial pericol ?i a început s?-l îmbrânceasc? pe Alex, fapt care m-a îngrozit ?i enervat în acela?i timp. Adrenalina îmi curgea prin tot corpul în valuri spumegânde ?i punea st?pânire pe mine, iar ra?iunea se retr?gea încet-încet, cuprins? inexorabil ca de ni?te curen?i longitudinali, neputând r?spunde apelurilor mele disperate. Întotdeauna mi-a fost imposibil s? m? st?pânesc în astfel de situa?ii, ceea ce constituia un mare dezavantaj, pentru c? îmi pierdeam capacitatea de a lua orice decizie inteligent?. Mi-am adus aminte de b?t?ile din curtea ?colii în care eram târât f?r? voia mea ?i în care trebuia s? lovesc pentru a nu fi lovit. Într-un puseu de furie, m-am repezit asupra individului cu întrebarea ?i, aruncându-m? cu picioarele înainte, i-am plantat o lovitur? puternic? în stomac ?i l-am f?cut s? cad? pe spate. Tovar??ii individului c?zut la p?mânt s-au uitat mira?i unii la al?ii pentru câteva secunde, de parc? temeritatea mea, în calitate de animal încol?it, îi jigniser? profund ?i le p?tase onoarea de lupt?tori punându-i într-o lumin? nou?, de vulnerabilitate în fa?a unor str?ini care nici m?car nu f?ceau parte din vreo ga?c? de b?t?u?i. Apoi s-au gr?bit s?-?i ajute camaradul s? se ridice. Doi dintre ei s-au n?pustit asupra mea, dându-mi câte dou? picioare în stomac ?i un pumn în maxilar, imobilizându-m? astfel încât s? nu mai pot schi?a nicio mi?care. Ceilal?i l-au prins pe Alex ?i au început s?-i aplice f?r? oprire pumni ?i picioare, timp în care m? zvârcoleam în prinsoarea celor doi care m? ?ineau cu o for?? terifiant?. Îmi amintesc perfect, amintirea aceasta r?mânând vie ?i crescând în intensitate într-un col? al subcon?tientului unde am izolat-o, ultima lovitur? care l-a trimis pe Alex în bra?ele Universului. Acesta s-a dezechilibrat ?i a c?zut cu capul de bordura care desp?r?ea trotuarul de carosabil. Începuse s?-i curg? mult sânge, moment în care cei care i-au adus moartea au luat-o la fug?. Cei doi care m? ?ineau ?i ceilal?i care l-au lovit cu sete au disp?rut în întunericul nop?ii. Am reu?it s? chem o ambulan??, de?i eram paralizat aproape în întregime de spaim?. O echip? de medici a ajuns repede la noi, iar eu st?team într-un col? ?i plângeam f?r? s? fiu capabil de a-l privi pe Alex cum î?i d? suflarea ?i cum e p?r?sit de via?? prin ?iroaiele de sânge. (Î?i m?rturisesc, Cami, c? a fost nevoie de multe ?edin?e ca doamna Stavropol s? m? salveze din ghearele disper?rii. Am reu?it cu greu s? m? împac cu ideea c? toate evenimentele se întâmpl? cu necesitate ?i c? noi nu putem întotdeauna s? oprim cursul lor, ci putem, dac? hazardul se întâmpl? s? fie de partea noastr?, s?-l amân?m prin diverse tertipuri ?i eforturi de eschivare. În noaptea aceea - mi-am dat seama la ceva timp dup? ce doamna Stavropol mi-a facilitat o mai bun? în?elegere a mecanismelor absconse ale hazardului - hazardul a lucrat împotriva noastr? prin înc?p??ânarea lui Alex de a refuza s? dea înapoi m?car un pas ?i de a admite c? societatea are dreptate m?car într-o mic? m?sur?. Mult timp m-am sim?it vinovat pentru moartea lui Alex ?i am luat asupra mea responsabilitatea metafizic?, de?i nicio instan?? uman? nu m? putea g?si vinovat pentru c? ?i eu am fost, la rândul meu, o victim?. A?a cum ?i indivizii care i-au cauzat moartea erau victimele lipsei de educa?ie, pe care un întreg lan? cauzal a f?cut-o posibil?, de la familiile lor disfunc?ionale în care n-au deprins respectul pentru semeni ?i pân? la societatea care i-a tratat întotdeauna ca pe ni?te oameni de mân? a doua sau ca pe ni?te suboameni, dup? cum doamna Stavropol m-a ajutat s? în?eleg. ?i apropo de cei care l-au ucis, niciunul dintre acei indivizi nu a fost prins. Nimeni nu a fost tras la r?spundere, de?i dosarul de v?t?mare corporal? ?i ucidere din culp? nu a fost închis - la momentul respectiv au fost prelevate amprente, s-au f?cut m?sur?tori, s-a stabilit cadrul în care a avut loc incidentul, iar eu i-am ajutat pe criminali?ti cu portretul robot al fiec?ruia dintre indivizi ?.a.m.d. A?adar, poli?ia îi caut? în continuare sau se face c?-i caut?, din câte am aflat nu de mult de la unchiul meu. Au trecut opt ani de la acest eveniment tragic, iar victimele societ??ii, cum îi numea doamna Stavropol, sunt libere s? fac? ?i alte victime. De?i sunt con?tient de naivitatea mea, înc? sper s? se fac? dreptate, chiar dac? nu exist? niciun motiv ra?ional de a a?tepta deznod?mântul anchetei. Mi-e ru?ine s-o spun, drag? Cami, dar adev?rul este c? m? gândesc uneori, cel mai adesea înainte s? adorm, cum ar fi s?-i caut pe acei indivizi ?i s? înf?ptuiesc singur dreptatea care ne-a fost refuzat?, mie ?i familiei lui Alex, de c?tre autorit??i. ?i am convingerea c? nu sunt singurul din aceast? ?ar? cu un astfel de elan justi?iar. În fine, acum sper c? totul are mai mult sens ?i c? am reu?it s? arunc o lumin? asupra comportamentului meu reprobabil de ieri. Atacul de panic? pe care l-am avut la pensiune a survenit imediat dup? ce mi-am dat seama c? ura fa?? de cei care nu-s ca noi pânde?te la orice col? ?i c? recidiveaz? tot timpul precum cea mai perseverent? form? de cancer, în pofida tuturor clipelor de acalmie pe care umanitatea le-ar putea experimenta la un moment dat.)

Ionut Popa (I.M.Popa) | Scriitori Români

motto: O carte neizbutit? poate fi o capodoper? interioar?. (Paul Valery)

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro