Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

O povestire aproape SF

de Constantin Iliescu

Vremea este mohorât? din care cauz? str?zile sunt aproape pustii. Este fix ora 11.00. Undeva pe o teras?, singur la o mas?, un b?rbat în jurul vârstei de 45 de ani (plus-minus trei) prive?te f?r? niciun interes spre locul unde ar fi trebuit s? fie orizontul. Între cer ?i apa m?rii nu este nicio linie de demarca?ie, totul contopindu-se într-o atmosfer? plumburie. B?rbatul se uit? din când în când la ceasul de la mân?, apoi cu un gest reflex î?i duce de pe tâmpla stâng?, peste chelie, un snop rebel de p?r castaniu. Pe mas? sunt dou? ce?ti de cafea, dintre care una este golit? de con?inut, iar cealalt? este neatins?. Lâng? ce?ti, un tandafir alb. Trandafirul l-a luat la sugestia so?iei, care i-a spus c? a?a este frumos mai ales la prima întâlnire ?i i-a permis s? ia unul din buchetul pe care i-l adusese în acea diminea??.

Omul cu chelie prive?te în continuare spre larg dus pe gânduri. Aproape c? uitase de ce venise în locul ?i la ora aceea. Se abandonase unei st?rii de mole?eal?, lesne de în?eles, pe o astfel de vreme ?i nu observase punctul str?lucitor care ap?ruse în dep?rtare. Privea aproape hipnotizat cum punctul se m?re?te vertiginos (avea m?rimea unei mingi de tenis), dar nu în?elegea ce putea fi deoarece devenea când argintiu, când verde fosforescent. Îl cuprinse o stare de team?, care pe m?sur? ce obiectul se apropia se transforma în panic?. Mingea de tenis este acum de m?rimea unei mingi de volei ?i pare c? vine direct spre el cu mare vitez?. A sim?it iminen?a unui pericol ?i cu greu s-a smuls din starea de paralizie care îl cuprinse. Încerca s? gândeasc? ra?ional. Nu putea fi vorba de vreun vapor deoarece nu se vedea nicio coloan? de fum. Dac? ar fi fost avion i s-ar vedea forma binecunoscut? ?i eventual luminile ro?ii ?i albastre de pe aripi. Sim?ea nevoia imperios? de a se ascunde sub mas?, dar gestul i s-a p?rut ridicol, gândindu-se c? poate cineva îl prive?te întâmpl?tor. Obiectul care s-a apropiat la mai pu?in de 20 de metri scoate un zgomot ciudat, mai precis un fel de vâjâit. Creierul omului cu chelie fierbe de neputin?a de a g?si cuvântul care denume?te acel obiect. Simte c? ?tie ce este, dar are un lapsus . Cu o sfor?are uria?? ?i-a amintit cuvântul „dron?”. Da! Este o dron?. Teama de adineauri s-a transformat în bucuria de a fi g?sit cuvântul potrivit. S-a sim?it imediat binedispus. Drona, acum zboar? la punct fix, cam la 10 metri în?l?ime ?i se pare c? îl filmeaz?, deoarece un led ro?u pâlpâie intermitent. Zâmbind, îi face cu mâna un semn de salut. Drona se apropie ?i mai mult de omul nostru. Se rote?te în jurul lui de dou?-trei ori ?i dispare pe vertical?.

Ac?iunea continu? într-un birou pentru rela?ii matrimoniale. O femeie îmbr?cat? în negru este a?eazat? într-un fotoliu de piele ?i ?ine pe genunchi o po?et? alb?. În jurul ei se afl? toat? echipa de investiga?ie a biroului de matrimoniale, care urm?re?te cu mare aten?ie imaginile de pe monitorul unui laptop. Pe monitor se deruleaz? chipurile mai multor b?rba?i. La un moment dat derularea se opre?te ?i pe ecran r?mâne imaginea domnului cu chelie. Într-o fereastr? lateral?, pe ecran, apar: C.V.-ul persoanei ?i imagini cu activitatea acesteia, minut cu minut în ultimele 24 de ore. Acum se poate observa c? domnul se va afl? într-un cimitir, stând pe o banc? lâng? un mormânt pe a c?rui pisanie este a?ezat un buchet de trandafiri albi.

Pe fa?a doamnei în negru cu po?eta alb? se poate citi o grimas? de insatisfac?ie. Cel care pare a fi ?eful biroului spune:
- Doamn?, nu fi?i îngrijorat?. Omul pe care l-a?i v?zut nu este prea pl?cut la vedere, în?elegem, are chelie, dar v? asigur?m c? este singura persoan?, care a corespuns criteriilor dumneavoastr?.
- Are inima de aur?
- Bineîn?eles. Din aur de 24 de carate. Pute?i face ce vre?i din el.
- V? referi?i la aur sau la persoan??
- ?i, ?i!
- Am în?eles. În situa?ia aceasta voi merge la întâlnire.
- V? mai a?teapt? cel mult un sfert de or?, dup? care mâine în locul dumneavoastr? este programat? alt? persoan? pentru vizionare.

Doamna se ridic? iute cu tot cu po?eta alb?, care este semnul de recunoa?tere pentru domnul cu chelie ?i a disp?rut. Omul cu chelie a?teapt? pe teras? în continuare sosirea unei persoane de sex feminin cu care ?i-a dat întâlnire, apelând la site-ul acela de matrimoniale. Vede apropiindu-se o po?et? alb?. Doamna vede ?i ea trandafirul alb ?i se a?eaz? pe scaunul din fa?a b?rbatului. F?r? s? spun? un cuvânt scoate din po?et? un telefon mobil, se aplec? peste mas? ?i fotografiaz? configura?ia za?ului din interiorul ce?tii din care a b?ut domnul. Apoi trimite fotografia undeva în „cloud”. Imediat telefonul sun? înapoi ?i doamna începe s? vorbeasc? într-o limb? necunoscut?, care nu se asem?na cu nici una din limbile europene. Apoi în cea mai curat? româneasc? spune:

- Nu v? sup?ra?i! Am pozat interiorul ce?tii dumneavoastr? pentru unele date suplimentare.
- Ghici?i în cafea? Cu telefonul?
- Nu eu, robotul. Voi primi în câteva secunde rezultatul.
Un ?iuit scurt anun?? primirea mesajului. Doamna cite?te ?i spune:
- E ok!
Omul cu chelie este nedumerit de comportamentul femeii. Între ei se instaleaz? un moment de t?cere jenant?. Apoi el vine cu o propunere:
- Facem câ?iva pa?i?
- Prefer o plimbare cu yahtul.
- Cu yahtul? Nu am a?a ceva, stimat? doamn?.
- Am eu. Urma?i-m?!
- O clip?! Nu pot. Eu am r?u de mare a?a c? trebuie s? v? refuz. ?i poate c? nici nu e bine chiar de la prima întâlnire. Nici nu ne cunoa?tem...
- Avem tot timpul din lume s? ne cunoa?tem. Urma?i-m?!
Omul cu chelie a sim?it cum o for??, c?reia nu i se putea împotrivi, îl ridic? de pe scaun de parc? ar fi fost teleportat. Spuse cu mare greutate:
- Dup? amiaz? la ora 15.00 trebuie s? fiu neap?rat la cimitir.

Nici nu-?i putea închipui c? ar putea s? lipseasc?. Pân? acum nu a renun?at la acest obicei. În ultimii doisprezece ani de când Anabel l-a p?r?sit atât de repede, nu a lipsit niciodat? de ziua ei de na?tere. Întotdeauna a venit cu trandafiri albi ?i cu eclere (îi pl?ceau cele cu crem? de ciocolat?) pe care le mânca tot el. Acum, când ea era în cer, cel mai mult îi placea s? discute împreun? despre ce se întâmpl? „dincolo” în realitate. Dep??ise faza întreb?rilor despre rai ?i iad, despre cuno?tin?ele decedate, sau dac? l-a v?zut pe Dumnezeu. Acum îl interesa tainele universului, g?urile negre, dac? rezonan?a Schumann influien?eaz? ADN-ul, ?.a. Anabel a devenit îngrijorat? de întreb?rile lui ciudate ?i de comportamentul lui tot mai bizar ?i l-a sf?tuit s? se rec?s?toreasc? cu scopul de a-l ancora de p?mânt m?car pân? la sfâr?itul zilelor lui. La sugestia ei a apelat la serviciile biroului de matrimoniale.

În dana portului turistic, un yaht impun?tor se leg?na imperceptibil. Cei doi se urc? pe vasul care porne?te imediat condus de o mân? nev?zut?. Doamna îl invit? în cabina de comand?, la timon?, s? ?in? direc?ia.
- Nu o s? mai ave?i r?u de mare pentru c? timona are s? v? distrag? aten?ia.
Din ap? se ridicau perdele de cea?? ?i în curând nu se mai putea vedea nimic altceva decât o materie l?ptoas? prin care yahtul înainta f?r? probleme.
- Am impresia c? trebuie s? ne întoarcem. Nu se mai vede nimic! Spuse domnul cu inima cât un purice.
- Avem cel mai performant radar, domnule. Întorce?i-v? ?i privi?i v? rog ecranul din spatele dumneavoastr?.
Omul se întoarce spre ecranul pe care se vedea un disc, pe care erau desenate continentele. A realizat apoi c? discul este de fapt o sfer? ?i sfera este chiar globul p?mântesc, care se mic?ora cu vitez? constant?. I s-a pus un nod în gât când a în?eles c? este r?pit.
- Ce se întâmpl? ? Unde mergem?
Nu a primit niciun r?spuns. Genunchii i s-au înmuiat ?i s-a l?sat cu totul pe spate, în bra?ele doamnei, pierzând orice contact cu realitatea.

În minte îi n?v?li amintirile despre cum salvase un pui de co?ofan? c?zut dintr-un cuib. A crescut puiul, dându-i cu penseta mâncare pentru pisici. Puiul de co?ofan? avea locul lui într-o colivie f?r? u?i?? ?i de câte ori el se întindea s? se odihneasc? pe o canapea, puiul venea în zbor ?i i se punea pe piept, deasupra inimii. Co?ofanele, se ?tie, sunt atrase de tot ce str?luce?te, dar el nu a în?eles, crezând c? este un gest de afec?iune din partea înaripatei.

Undeva în spa?iul cosmic, desigur, omul cu chelie ?i inim? de aur st?tea complet dezbr?cat pe o mas? de opera?ie. Î?i revenise în sim?iri ?i încerca din r?sputeri s? în?eleag? ce i se întâmpl?. A încercat s? se mi?te, dar a descoperit c? este legat la mâini ?i la picioare. I s-a f?cut instantaneu fric?. O fric? imens?, animalic?. Inima îi b?tea cu putere gata, gata s?-i ias? din piept. În imediata apropiere a auzit vocea doamnei în negru:
- Lini?ti?i-l! Lini?ti?i-l repede, v? rog, s? nu îl pierdem!
- Doz? dubl??
- Da! Da. Repede!.
Curând s-a lini?tit ?i pe un ecranul al?turat linia zbuciumat?, care indica amplitudinea b?t?ilor inimii a devenit orizontal?. A încetat ?i sunetul care marca frecven?a pulsului.
- Este inert. Putem începe?
- Cu grij?, v? rog! Cu mare grij?. Este ultimul exemplar cu inima de aur de pe p?mânt.

De?i inert era perfect con?tient ?i în?elegea tot ce se întâmpl? în jurul lui. A în?eles ?i cine este în realitate „doamna în negru”. Poate c? în alb i-ar fi stat mai bine. Fie ce-o fi! F?r? posibilitatea de a reac?iona s-a l?sat cuprins de resemnare. Avea senza?ia c? s-a desprins de corp ?i plute?te deasupra mesei de opera?ie. A sim?it curând o adiere parfumat?. Amintirile au început s? i se deruleze, c?utând sursa acelui miros. Când a în?eles c? era parfumul so?iei sale l-a cuprins o stare de fericire euforic? încât l-a podidit lacrimile. Sim?ea c? ea este în preajma lui ?i în câteva clipe urma s? o întâlneasc?. Din nou, inima a început s?-i bat? cu putere.
- Cod ro?u! M?ri?i doza.
În semiobscuritatea din jur putea distinge ni?te siluete aproape umane, lunguie?e ?i str?vezii, acoperite cu m??ti chirurgicale. Ochii le erau tulburi de culoarea apei tratate cu clor. Din nou resemnat, nu avea decât s? urm?reasc? dialogurile celor din jur cu doamna în negru:
- A?a! Extrage?i inima de aur cu mare aten?ie!
- Am în?eles.
- Inima de piatr? este preg?tit? pentru transplant?
- Desigur, doamn?. Din bazalt natural.
- Bun! Acum pune?i-o la locul potrivit.
- Nimic mai simplu. Am terminat aici.
- Trezi?i-l acum pentru c? trebuie s?-l duc înapoi. La ora 16.00 are întâlnire cu nevast?-sa.
- Prea-bine, doamn?! Dar v? rug?m, ave?i grij? cum umbla?i pe aici cu coasa aceea.
- Scuza?i-m?! Am fost ?i eu emo?ionat?. De abia acum mi s-a luat o piatr? de pe inim?.

Întins pe banca de lâng? mormântul so?iei, omul cu chelie a sim?it cum îl cuprinde frigul. În cimitir întunericul se l?sa mai repede din cauza arborilor înal?i ?i a vegeta?iei dense. A realizat c? adormise ?i a s?rit brusc în picioare. Imediat a dus mâna dreapt? la inim?. Era acolo ?i b?tea regulat. Apoi î?i controlase pulsul. P?rea normal. S-a calmat ?i s-a a?ezat iar pe banc?. Un câine a venit mai aproape ?i p?rea c? a?tepta s? primeasc? o buc??ic? de ecler. L-a alungat cu o lovitur? de picior. Apoi a ie?it pe poarta cimitirului trecând impasibil pe lâng? mâna întins? a unui cer?etor, care ?i-a spus în gând:
- Ce-o fi cu ?sta? E prima dat? când nu m? miluie?te!

Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro