Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Fiare vechi

de Constantin Iliescu

În aceast? diminea?? m-am trezit la ora 5.00 cu gândul c?, începând de ast?zi, 15 Mai, voi fi liber. Am tot programul preg?tit. M? voi plimba cu bicicleta, voi merge în parc, sau la bufet „La Cornel” s? beau o bere cu b?ie?ii. Stând în izolare atâtea zile era s? o iau razna. Am început chiar s? scriu versuri: „A?tept cu mare ner?bdare / m?surile de relaxare”. Sunt primele dou? versuri din poezia pe care vreau s? o trimit spre publicare la site-ul literar „www agonia.ro”. Amân problema pentru c? pe la ferestre se aude fream?tul libert??ii. Abia a?tept s? se mai înc?lzeasc afar? ?i la ora 9.00 a.m. fix am s? o ?terg. Dar ghinion. La ora 8.00 a b?tut la u?? apartamentului nostru familia Popescu. U?a a scos un sunet dogit ?i f?r? consisten??, dar suficient de puternic încât s?-i trezeasc? pe somnorosul Caramel, motanul ?i pe nevast?-mea.

Dornici de relaxare, dragii de Pope?ti, ne-au luat-o înainte ?i au „rupt” u?a apartamentului lor, stricându-mi mie programul. Sunt dota?i cu m??ti chirurgicale ?i m?nu?i de plastic.
Doamna Popescu:
- V-am adus, m??ti, m?nu?i ?i tort. S?-l mânca?i s?n?to?i.
Domnul Popescu:
- U?a de la apartamentul vostru este sub orice critic?. Este de pe vremea comuni?tilor.
Vorbele domnului Popescu sun? a repro?. U?a noastr? este o u?? obi?nuit?, din carton presat, furniruit? cu furnir de fag, cum sunt mai toate u?ile de la apartamentele vechi. Presimt c? are s?-mi strice buna dispozi?ie ?i programul pe care mi l-am f?cut. Domnul Popescu a continuat s? afirme c? va urma o perioad? în care se va produce o invazie dinspre vest. Ho?ii ?i ?arlatanii î?i vor face apari?ia în ora? ?i c?, spre binele nostru, u?a de la intrarea în apartament trebuie schimbat? imediat cu una mai rezistent?, metalic? dac? se poate. Am luat act de sugestie ?i i-am spus c? pe vremea comuni?tilor pericolul de invazie venea dinspre est. Citesc pe fa?a lui c? nu a în?eles.

Tocmai atunci la fereastra dinspre strad? se aud strig?tele cunoscute:
- Fiaaare vechi, fiaaare vechi cump???r!
Prin nu ?tiu ce conexiuni, care s-au f?cut în capul meu, mi-am amintit c? Nea Mi?u, un amic din cartier, are de vânzare o u?? metalic? nou?, de care nu mai are nevoie pentru c? i-a gre?it dimensiunile când a comandat-o. Mi-a spus c? inten?ioneaz? s? o vând? contra trei sute de lei numai s? scape de ea pentru c? îi ocupa locul degeaba.

Pope?tii s-au instalat comod ?i conversa?ia a continuat pe diverse teme: originea virusului, ordonan?ele militare, modelul suedez, ce am mai g?tit noi, ce au mai g?tit ei, dac? ne-am îngr??at sau nu. M? plictisesc ?i pe ascuns încep s? joc „Solitaire” pe telefonul mobil. Dup? câteva secunde pe ecranul tactil apare nepoftit? o reclam? la ceasuri de mân?. Îmi place enorm unul cu cadranul negru. Merg s? m? ascund în baie ca s? m? uit mai bine la ceas. Fereastra de la baie este deschis? spre micul spa?iu verde din spatele blocului ?i de afar? intr? un aer pl?cut de prim?var? înso?it de ciripitul p?s?relelor. Dup? dou? luni de interdic?ie în care m-am urcat doar pe pere?i, acum îmi vine s? m? urc pe Himalaya, f?r? masc? de oxigen. Dar Pope?tii au furat startul ?i acum iat?-i la mine în sufragerie. Nu le ?tiu programul zilei, dar sper s? nu stea la noi pân? la orele 19.00, când se redeschide circula?ia.

Conversa?ia cu Pope?tii curge în termeni modera?i, dar m? enerveaz? chestia cu modelul suedez. Iar modelul suedez?! Din nou modelul suedez?! La fel trebuia s? proced?m ?i noi. În loc s? înfrunt?m b?rb?te?te r?zbunarea planetei, încerc?m s? ne izol?m, s? ne ascundem în case, s? nu ne g?seasc? virusul. ?i ipocrizia asta cu protejarea b?trânilor. Pe dracu protejare. Vor rezista cei care se adapteaz? mai repede. E limpede! Trebuie s? privim lucrurile în fa??. Dup? p?rerea mea, planeta, ne-a demonstrat c? nu, noi, oamenii, avem întâietate. Planeta ne-a pus la respect, ne-a pus pe picior de egalitate cu celelalte specii ?i ne-a amintit c? ne duce în cârc?, pe to?i, nepreferen?ial. Nou? ni se pare c? a f?cut-o brutal ?i f?r? avertisment, cu virusul acesta, dar am uitat cât mult r?u i-am f?cut noi, ei. La fel de brutal ?i f?r? de avertisment. I-am cotropit uscatul cu f?r? de num?rul nostru, i-am umblat în m?runtaie dup? minereuri, petrol ?i gaze, i-am poluat apele ?i atmosfera, am deranjat-o cu dou? r?zboaie mondiale, am speriat-o cu bombele nucleare, cu manipul?rile genetice (oi?a Doly), cu accelerarea particulelor ei intime (CERN). Acum, pe bun? dreptate, planeta se r?zbun?. Suedezii au înfruntat situa?ia ?i sunt da?i de exemplu. Noi, dac? suntem pro?ti, ca popor, asta e. Vom disp?rea ?i gata. M? scârbesc ?i discu?iile astea cu autonomia...Acum ?i în perspectiv? nu ar trebui s? se mai bat? nimeni pentru un petec de p?mânt. Trebuie s? lupt?m pentru o planet? ?i pentru reconstruirea rasei umane în general, pentru c? suntem prea mul?i, prea diferi?i, prea amesteca?i ?i avem prea mul?i dumnezei. Unul Singur ne-ar ajunge la to?i. Hai, pa! (Hai, pa! pentru mine c? m-am enervat.)

M? strecor prin holul mic, m? scurg pe lâng? dulapul cu oglinzi ?i ies u?or din apartament, f?r? s? m? simt? nimeni. Vreau s? merg s? v?d ce-i cu u?a aia metalic?. Nea Mi?u locuie?te la cas? pe p?mânt, cas? care a sc?pat nedemolat? printre blocuri. Intru ?i-l v?d st?nd într-o rân? pe o lavi??. Atmosfera este una semirural?. M?nânc? floricele de porumb dintr-un castron de lut ars. Nevast?-sa, Tanti Mia, st? pe un scaunel cu trei picioare. Amândoi ascult? aten?i spusele unei ?ig?nci, care tocmai s-a întors de la Paris. Nea Mi?u îmi face semn cu mâna s? m? a?ez pe un col? de lavi?? ?i s? ascult ?i eu. Nea Mi?u este total absorbit. ?iganca este bun? r?u. Este tân?r?, zdrav?n?, blond?, înfoiat? în rochii colorate. Ne uit?m unul la cel?lalt cu subîn?eles. Gânduri necurate ne trec prin cap la amândoi. Doamne fere?te de un moment de sl?biciune. Din pozi?ia în care stau v?d cum în timp ce vorbe?te îi sar din gur?, printre din?ii de aur, milioane de stropi minusculi de saliv? foarte vizibili în b?taia razelor soarelui. Imediat îmi dispare orice gând tineresc. Îmi re?in respira?ia ?i o înjur?tur?. Vreau s? spun ceva, dar Nea Mi?u nu m? las?, f?cându-mi un semn cu mâna s? tac. Îi fac ?i eu un semn, frecându-mi degetul mare de ar?t?tor, sugerându-i c? am venit cu banii s? cump?r u?a metalic?. Ie?im în curte ?i v?d u?a rezemat? de un perete. Pl?tesc trei sute lui Nea Mi?u, o în?fac ?i dau s? ies pe poart?. ?iganca m? vede trecând prin dreptul ferestrei ?i vine dup? mine s?-mi ia u?a pentru c? Tanti Mia i-a promis-o ei, pe gratis, numai s? vin? s? o ia din curte. Trage cu putere de u??. M? dezechilibrez. U?a în c?dere love?te bordura trotuarului ?i se deformeaz?. Nea Mi?u rezolv? problema, dându-mi mie u?a ?i pe ?iganc? afar? din curte. ?iganca ne blestem? pe amândoi s? murim de covid ?i s? moar? to?i români de 19 ori fiecare, cu tot neamul lor.

Numai u?? nu-mi trebuia. E grea, e deformat? ?i nici n-am m?surat golul s? v?d dac? se potrive?te la intrarea în apartament. Nu pot s? o duc singur. O rezem de un stâlp de pe marginea str?zii ?i plec înapoi s?-mi iau ma?ina din parcarea din spatele blocului. Bineîn?eles nu am cheile la mine a?a c? m? întorc în apartament de unde Pope?tii înc? nu a plecat. Sunt întrebat ce p?rere am despre ce a spus Arafat, dar, ne?tind ce a spus morm?i ceva nedeslu?it. G?sesc cheile în buzunatul de la pieptul gecii, unde nu le ?in niciodat?. Nu mai stau s? analizez când ?i de ce le-am pus acolo ?i m? gr?besc s?-mi recuperez u?a. Cred c? a disp?rut, ?tiind cât? nevoie este acum de u?i serioase ?i rezistente, care s? opreasc? vandalii autohtoni, care ne vor recuceri ?ara. Bandele de infractori h?mesi?i se vor n?pusti prin ora?e ?i sate ?i se vor deda la acte de o violen?? f?r? margini. Vor tâlh?rii pe oricine le iese în cale, vor ataca ziua în amiaza mare, organiza?i în grupuri, care te vor înconjura sub un anumit pretext ca s?-?i distrag? aten?ia ?i te vor c?uta la buzunare, sau vor intr? în case ?i-?i vor fur? tot ce ai de valoare. Doamne fere?te!

Ca s? scurtez drumul o iau pe dup? blocuri ?i merg paralel cu un ?an? adânc preg?tit pentru montarea tuburilor de canalizare. Prim?ria a angajat o „firm? de cas?” acum doi ani s? refac? re?eaua de canalizare, dar ceea ce se vede din activitatea ei este doar un munte de p?mânt înalt de cel pu?in trei metri, care împiedic? accesul spre strada principal?, acolo unde trebuie s? ajung eu. Urc muntele de p?mânt pe o c?rare f?cut? de câinii vagabonzi din cartier ?i ajung în vârf unde simt iar mirosul acela îmb?t?tor de aer proasp?t ?i dorin?a n?valnic? de evada. M? cuprind amintirile din vremea când c?l?toream nestingerit, când la Mamaia, când la Sinaia. Ce vremuri!

Îmi g?sesc u?a neatins?, rezemat? de stâlp. O în?fac voinice?te ?i pornesc pe drumul de întoarcere. Cu u?a în spate trebuie s? m? opresc din 10 în 10 metri s? m? odihnesc. Îmi fac probleme legate de posibilitatea de a introduce u?a în ma?in?. Precis nu încape. Poate pe diagonal?, dar nu cred. Acum sunt chiar în spatele blocului meu ?i rezem u?a de peretele lateral. M? duc la ma?in? s? o pornesc ?i s? o trag pu?in mai aproape, chiar dac? am s? deranjez un strat de panselu?e plantate între trotuar ?i soclul cl?dirii. Trebuie s? m? gr?besc deoarece se apropie ora 11.00 când expir? timpul celor de vârsta mea. Ajung cu ma?in? în dreptul intr?rii din spatele blocului, unde un grup de oameni agita?i se întreab? cine a rezemat o u?? metalic? de sicriul gol al unuia care ar fi decedat la etajul 9. Nu-l cunosc pe decedat, dar cei din grup m? cunosc pe mine. Cu u?a în bra?e, eu, nu aveam cum s? v?d sicriul. Au gre?it cei care l-au pus acolo. Sunt interpelat în leg?tur? cu u?a ?i ce vreau s? fac cu ea. Le explic c? trebuie s? o duc în ma?in? ca s? o transport de la Nea Mi?u pân? la apartamentul meu ?i s? o montez ca s? îmi sporesc siguran?a în fa?a viitoarei invazii de ho?i ?i ?arlatani, care cât de curând î?i vor face apari?ia în ora?.

Cineva m? întreab? ironic:
- Nea Vasilescule, de ce-?i mai trebuie ma?ina c? doar e?ti deja acas??
M? blochez în fa?a crudei realit??i. Omul are dreptate. Inten?ia mea ini?ial? a fost s? duc ma?ina pe strada lui Nea Mi?u, în dreptul stâlpului de care era rezemat? u?a, s? o încarc ?i s? o aduc la apartament. Pur ?i simplu m-am z?p?cit. Am c?rat singur u?a, uitând c? vreau s? o transport cu ma?ina, tocmai ca s? îmi u?urez treaba. M? simt penibil: „Doamne, m-au prins! Sunt amnezic!”. Vecinii mei, care m? ?tiau ca fiind un om serios au aflat acum c? de fapt sunt un amnezic cu acte în regul?.
Dup? ce mi-am cerut scuze vecinilor, din mul?ime se desprinde ?iganca lui Nea Mi?u, care se pare c? m-a urm?rit:
- Ce faci bre? Ai? Nu-mi dai mie u?a aia?
Ii spun ?ig?ncii c? poate s? o ia. Vreau s? uit, s? ?terg cu buretele tot ce s-a petrecut ?i ru?inea care m-a cuprins. M? simt ca un impostor dat în vileag, numai c? în vileag m-am dat singur prin comportamentul meu bezmetic de alienat mintal. ?iganca îmi dore?te s? tr?iesc o mie de ani, eu, cu tot neamul meu. Îi aduc aminte c? mai adineauri m-a blestemat s? mor de 19 ori. Începe s? râd? cu to?i din?ii ei de aur.
- Tr?ie?te ?i dumneata cât po?i. Acum ajut?-m? s? duc u?a în mercedes?.
- În ce?
- În mercedes?, furgoneta alb? din fa?a blocului. Am parcat-o acolo.
Ducem u?a împreun?. Ocolim blocul ?i urc?m u?a în furgonet? peste o gr?mad? de alte fiare vechi. Zâmbitoare, ?iganca, îmi întinde zece lei.
- Ia s? bei ?i dumneata o bere.
Uraa! Am sc?pat! Am sc?pat de calvar. M? simt liber ?i relaxat. Acum am s? merg la bufet, „La Cornel” s? socializez.

Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro