Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ispita

de Daniela Luminita Teleoaca

Atunci am sim?it pentru prima dat? gustul lalelelor grena, mai mult negre. De o frumuse?e aparte. Cu care nimic nu ar fi putut concura. Poate doar în condi?iile asum?rii e?ecului. Un e?ec grandios care te-ar fi scos din scen?, cel pu?in pentru câteva ere. ?i atunci, întors la 180 de grade, raportat la oricare dintre posibilele realit??i. Mama adusese bra?e ample. Mama aducea… Mereu aducea… Umplusem toate înc?perile. –Dar ce s? facem cu atâtea flori?! ce s? facem?! – îndr?znise o bunic?. Una mic? de tot, de-o via?? deprins? cu ou? de potârnichi ?i r?saduri minuscule. Pe care le învia periodic. Cu stropitoare-juc?rie. De care nu se mai s?tura. Nu se mai. Nu se. NU. Puse în vazele noastre p?mânte?ti, florile sp?rgeau constant recipientul teluric, croindu-?i loc în etern. ?i eu! Eu suferam de o foame cumplit?. Da, cred c? despre foame era vorba. Din moment ce golul din susul umilei mele f?pturi cre?tea direct propor?ional cu o lips?. Poate dac? a? fi avut curajul s? m? apropii… s? m? apropii… pân? în str?fundul fiin?ei negre. S? o miros. S? o fac a mea. Una cu mine. Printr-o neaten?ie. Printr-o ingratitudine. Printr-un p?cat. Eu s? trec în locul ei! Mirosea înnebunitor. Oh, de nu mi-a? fi reprimat gestul pueril-paradisiac de a mânca din petalele acelea. M-a? fi apropiat… m-a? fi apropiat. F?r? s? m? vad? nimeni. F?r? s? m? simt?. S? m? suspecteze. Ar fi fost actul cel mai intim, care, cu certitudine, în absen?a vegetalei cu pricina în veci nu s-ar fi petrecut. Dar intrase Mama. Tot familionul. Trântisem u?a. Îmbr?casem în fuga imagina?iei primul meu costum estival de domni?oar?. Pironit? în fa?a apelor furioase, acostând fa?a casei noastre. Tocmai din pântecele dealului-munte-f?cut slobozite. Casa noastr? cu ferestre imense ascunzând taina lalelei negre. Casa noastr? mascându-?i cr?p?turile la contactul cu mai-pu?in-omenescul, în adâncul ei de Om smerit f?cându-?i semnul crucii, a?ijderea unui preot desuet. Am stat mândr?. Dreapt? ca un grenadir. N-am auzit când s-a lamentat Mama. Iure?ul apei mai s?-mi fure privirea. ?i mirosul acela a?a de pa?nic al rochiei albe cu frunzuli?e mov. Cu mai pu?in de o zi scoas? din somnul ei resemnat pe raftul dintr-un magazin oarecare.



Uff, crescusem!

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro