Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.
Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap
Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.
Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.
Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.
de Daniela Luminita Teleoaca
Avea Ea un fel aparte de a spune lucrurilor pe nume. Ca ?i cum atunci le-ar fi adus din somnul adâncitor al pr?pastiei. Ca pe ni?te specii pe cale de a fi sine die oropsite. Reduse la t?cere înainte de a se na?te. De indiferen??. De ur?. Mai ales de tr?dare. Mama pronun?a cuvântul. De la începutul pân? la nesfâr?itul lui. Nu l?sa loc pentru discontinuitate. Nici pentru vreun punct final. Gr?dina începeaaaaaa
continuaaaa
Cei crescu?i întru ale oratoriei ar fi declamat desigur în cor: Avea DIC-?I-E! Iar eu le-a? fi dat
dreptate: Da, avea ?I dic?ie! Dic?ia era îns? doar efectul. Fa?ada aceea care nu ar fi putut s? existe prin ea îns??i! În alt? parte trebuia c?utat adev?rul. Punctul minuscul de atât de pu?ini sim?it! de unde purcedea A FI ul. Asta poate pentru c? Mamei nu-i pl?ceau nu-i pl?cuser? vreodat?! jum?t??ile de m?sur?, nici jum?t??ile de glas. Nici atât jum?t??ile de oameni! Dizolva?i pân? la r?d?cini. Sub ?olul de pus pe jos al m??tii putrefacte. În?f?cat cu toate gurile p?mântului. F?r? prea multe scrupule. Într-un rudimentar imbold al perfidiei. Necunosc?tor al moralei, nici m?car al incipitului religios. A?a c? Mama nu folosea prea des eufemisme. Nu f?cea caz de poeticitate. Lucid?, cu spirit detectivistic, vorbise, totu?i, cândva despre reîncolonarea cosmic? a copacilor. Atunci când, f?r? de mâini, f?r? de glas, f?r? de Dumnezeu, Ea îmi c?rase firicelul de suflet ciuruit, c?ruia nici vracii atemporali nu-i g?siser? dezlegare.
Durerea pornise ini?ial ca o furnic?tur?. Un fapt banal. Cel mult, o parestezie. Cine ?tie?! O pozi?ie incorect?. O percep?ie inodor?. Chestie formal?, în orice caz! Poate o impruden?? minor? care nu avea s? se soldeze cu apocalipse. Îmi ocupasem eu gândul. Cu sfertul unei petale irizând galben în penumbra ambigu? a amiezei. Încins, fierul m? electrocutase. Ca pe un exemplar în serie ce avea s? primeasc? ?i el un num?r, printre multe altele. Mi-am scuturat instinctual bra?ele. Ce mai r?m?sese din ele. Povara zilei ce tocmai intrase în noapte. Dar ea î?i rev?rsase deja carnea rânced? peste întregul meu r?v??it, revendicându-m? asemenea unei hipnoze. M-am compl?cut. Masochismul ar fi putut descrie, m?car par?ial, situa?ia. Compromisul. Fatalitatea. Destinul. Continuam s? intuiesc consisten?a bleu-ciel a frumuse?ii, idealul acela care, cel mai probabil, nu avea s? se mai strecoare vreodat? în realitate. Nu în a mea!
Cu pre?ul sângelui Ei o f?cuse! ?i sângele Mamei cursese când ca un amazon, când ca o niagar?. Suflând vânticel cald-parfumat, cu r?d?cini ancestrale ?i flori trandafirate. În visul s?lciilor plecate muzical, p?strând în smerenia lor tandr? inimi la suprafa??. Într-o suprem? inducere în eroare a r?ului. A mor?ii. F?r? s? pun? în gard?, incizând mai apoi abrupt, cu acea cruzime special?, demn? de mai-marii-aduc?tori la via??. Totul sau nimic! Se adeverise prima variant?!
De-atunci îi sim?eam respira?ia cum trecea printre ziduri. Deschidea gânduri pecetluite. Alte morminte. Dumnezeu era atât de al Casei!
Lumea îmb?trânise. Într-o noapte oarecare. O fiar? ciudat? se insinuase. Orice interac?iune devenise îndoielnic?. Problematic?. Mierlele se apropiaser?. Pân? la gardul ro?u. F?cuser? cale întoars?. Merii înfloriser? în spatele gratiilor. Scena sufletelor fa??-c?tre-fa?? r?mânea iremediabil în praful orb al unui tablou.
Numai Mama! F?cea la nesfâr?it:
Dulcea??
Curte cu Prim?var? ?i fluturi
Vr?bii nedomolite
Soarele ne s?rea gardul
De nu vor fi fost chiar ochii Ei, dându-ne dezlegare la via??
[N-a? putea spune dac? Mama a scris despre Mama ei, dac? eu despre Mama mea, dac? nu cumva Mama s-a strecurat pentru a câta, oar??! în întortocheatul meu labirint afectiv ?i a spus cu dic?ie ?i atâta gra?ie ceea ce eu de-abia am îndr?znit s? tr?iesc?! Sau ne întâlniser?m noi, toate copilele acelea, ivite în istorie sau
în poveste
din una ?i aceea?i tulpini?? aprins? a unei str?moa?e delicate-vajnice?!]
motto: NIHIL SINE DEO!
Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.
Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro