Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Oameni ?i vremuri 15

de nicolae tomescu

Le pl?ceau copiilor s? mearg? la film. Ce frumoas? era povestea acelui bebelu? voinic, care mergea de-abu?ilea, cu îndr?zneal?, printre pericolele ce se iveau la tot pasul prin jungla luxuriant?! Nu-i p?sa de patrupedele ?i nici de târâtoarele ce le întâlnea la tot pasul. Ce frumos se juca el în grota, în care intrase cu cei câ?iva c??elu?i de aici, lâng? care, obosit fiind, adoarme f?r? nicio grij?! Numai dup? câteva secven?e î?i d?deau seama c? acei c??elu?i erau pui de lup iar el, puiul de om, va fi adoptat de p?rin?ii c??elu?ilor, tata ?i mama lup. Ajuns mai m?ri?or puiul de om, crescut în familia lupilor, înva?? limba s?lb?ticiunilor ?i ?tie s?-i deosebeasc? pe prieteni de du?mani. C?utau apoi ace?ti copii, în joaca lor, s?-l imite pe Tarzan, balansându-se pe câte o sfoar? legat? de craca unui copac, a?a cum se deplasa eroul lor prin p?durea ecuatorial?, ?inându-se de liane.
Erau emo?iona?i micii spectatori, mai ales feti?ele, de drama celor dou? orfeline. Sufereau, al?turi de ele, ?i se bucurau când, în sfâr?it, suferin?ele lor iau sfâr?it. ?tiau cu to?ii numele frumoasei actri?e care ap?rea în film: Alida Vali.
De la o vreme, astfel de filme au început s? dispar? de pe ecrane, dar au ap?rut altele. Primul a fost intitulat Undeva în Bizonia. Când a ap?rut numele acestui film pe un afi?, cu men?iunea în curând pe ecrane, s-au bucurat copiii. Sigur, „Bizonia” este ?ara bizonilor aflat? undeva prin America. Doar v?zuser? filme în care ap?reau turme de bizoni. Erau mii, poate zeci de mii într-o astfel de turm?, care l?sa în urma ei un p?mânt ce p?rea proasp?t arat. Tot acolo, mai ap?reau triburi de indieni, piei ro?ii, care se opuneau cu disperare, dar f?r? succes, acelor cow-boy, înarma?i cu pu?ti, dar care ?tiau, la fel de bine, s? foloseasc? ?i pistolul, iar cu lasoul puteau prinde animale ?i oameni în mi?care.
Nimic, îns?, din toate acestea în filmul anun?at. Dar copiii n-au fost decep?iona?i. Ac?iunea se petrecea în Berlin, imediat dup? încetarea ostilit??ilor din timpul r?zboiului. Din Bizonia, de aceea se numea a?a, f?ceau parte zonele ocupate de armata englez? ?i american?. Un copil neam?,r?mas orfan de ambii p?rin?i, r?t?ce?te prin aceast? zon?. Este fl?mând ?i î?i petrece nop?ile printre ruine. Se apropie, dup? miros, de un cort unde luau masa militari americani. Intr? ?i, prin semne, arat? c? este fl?mând, î?i împreuneaz? mâinile a rug?ciune cerând s? i se dea ?i lui ceva de pe masa înc?rcat? cu bun?t??i. Dar este respins cu brutalitate. Pleac? înso?it de hohotele de râs ale mesenilor. Dup? mai multe peripe?ii, în care, de câteva ori, era gata s?-?i piard? via?a, ajunge, în sfâr?it, în zona de ocupa?ie sovietic?. Aici solda?ii, printre care erau ?i câteva femei frumoase îmbr?cate în uniform?, l-au primit ca pe un copil al lor. ?i-au deschis rani?ele ?i l-au hr?nit cu pâine sold??easc? ?i carne din conserve. N-au lipsit nici fructe de tot felul. I s-au umplut buzunarele cu buc??i de zah?r ?i bomboane. A fost, apoi, trimis cu un avion în Uniunea Sovietic? unde va cre?te fericit, a?a cum spunea comandantul batalionului, într-un orfelinat al?turi de al?i copii sovietici care ?i-au pierdut p?rin?ii în r?zboi.
La un moment dat, prin ora?, copiii au început s? g?seasc? pelicul? cinematografic?, sute ?i mii de metri de celuloid pe care erau fixate fotografii. Le-au studiat cu aten?ie. Aceea?i fotografie se repeta de zeci, poate de sute de ori. Cei mai mari, liceeni, le-au explicat ?i celor mai mici care este principiul de func?ionare al cinematografului, înv??aser? doar la fizic?. Au început s? apar? cutiu?e de carton, apoi din lemn, cu un mic gemule? în dreptul c?ruia se fixa o fotografie a filmului sau se tr?gea, manual, o bucat? de celuloid cu pozele de pe ea. Problema luminii din cutiu?? era mai greu de îndeplinit. S-au încercat diferite metode, de la o simpl? lumânare pân? la becuri de veioz? ?i oglinzi care s? sporeasc? fluxul luminos. Rar, câte unul ob?inea pe peretele-ecran câte o imagine, sau, ?i mai rar, câte una în mi?care. N-aveau de unde ?ti copiii de unde atâta abunden?? de film pe celuloid. Nu aflaser?, sau nu au fost interesa?i, de faptul c? în vara lui 1948 a avut loc na?ionalizarea principalelor mijloace de produc?ie, urmat?, spre toamn?, ?i de cea a industriei cinematografice. Proprietarii de cinematografe au fost obliga?i s? distrug? cea mai mare parte din filmele care nu erau pe placul noii conduceri a ??rii. Au fost sparte cu toporul zeci de bobine cu astfel de filme. Al?ii le-au aruncat în l?zile de gunoi. Astfel, au ajuns în mâna copiilor zecile ?i sutele de metri de pelicul? cinematografic?.
Pe ecrane, au început s? apar? alte filme care au atras aten?ia copiilor. Fiul regimentului, dup? o povestire a lui Kataev, era unul dintre acestea. Copilul, de nici 12 ani, avea uniform? de soldat, purta la vedere o foaie de cort, iar de centur? îi era prins un pistol, unul adev?rat. Avea misiunea de a culege informa?ii despre pozi?iile inamicilor, pe baza c?rora bravii artileri?ti reglau tirul tunurilor. Câ?i dintre privitorii filmului n-ar fi dat orice ca s? fie ?i ei la fel acestui copil sovietic?
Au început s? s? ruleze filme în care ap?rea ?i figura luminoas? a Marelui conduc?tor, al omului de geniu, al mare?alului ?i generalisimului, eliberatorul popoarelor, Iosif Visarionovici Stalin. Figura lui se putea vedea ?i în vitrinele magazinelor, prin toate clasele din ?coli, prin birourile prim?riilor ?i a altor institu?ii ale statului. Unul sau mai multe tablouri de ale lui erau purtate de muncitori sau elevi la mitingurile urmate de defil?ri cu ocazia marilor s?rb?tori 1 Mai, 23 august, 7 noiembrie.
E drept, prin clase nu era numai tabloul marelui conduc?tor. Mai erau ?i altele, dar într-o anumit? ordine: Marx, Engels, Lenin, ?i de-abia al patrulea era tovar??ul Stalin. Asta nu însemna c? unul era mai important decât ceilal?i. Ordinea a fost stabilit? dup? criteriul cronologic. Dar nenea P?tru, portarul ?colii, n-avea habar despre acest criteriu ?i i-a ag??at pe peretele de pe holul de la intrare, cum s-a nimerit, ?i doar bine i-a spus directorul: primii doi au barb? peste tot, al treilea e cel cu barba cioc, iar ultimul n-are deloc. Da, dar nu i-a spus care, cu barb? peste tot, este primul, c? sunt doi. ?i-apoi n-o fi spus c? primul e cel cu barb? deloc, ori poate cel cu barb? cioc? C? de la o vreme parc? nu mai are chiar a?a bun? ?inere de minte.
A doua zi, diminea?a, nimeni n-a observat ordinea în care au fost afi?ate tablourile clasicilor marxism-leninismului. Aproape de ora amiezii, intr? în ?coal? ?eful Sec?iei de înv???mânt raionale. Vede tablourile, apoi d? cu ochii ?i de portar:
- Cine a a?ezat, b?, tablourile pe perete?
- Eu, s? tr?i?i!
- ?i cine ?i-a spus s? le pui în ordina asta?
- Domnul director, s? tr?i?i. Dar le-oi fi încurcat b?rbile c? doi au, de prea au, unul mai pu?in ?i altul deloc.
Câteva zile domnul director n-a mai fost v?zut prin ?coal?. Pe furi?, contabila i-a spus secretarei c? este anchetat, dar nu trebuie s? ?tie nimeni!
Tot în acela?i an, au mai fost ancheta?i patru profesori. Ace?tia, într-o dup? amiaz? beau bere ?i discutau la o mas? din gr?dina restaurantului Bolta Rece. Dup? ce au râs de câteva bancuri bune, domnul En?chescu, de matematic?, aproape ame?it, pentru c? nu ?inea deloc la b?utur?, le f?cu o m?rturisire.
- ?ti?i cu cine seam?n eu?
- Nu, cu cine?
- Cu p?tl?gica, ce abia d? în pârg.
- Cum? Explic?-te!
- Ca ?i ea sunt verde pe din?untru, ?i ro?u pe dinafar?.
Trei dintre ei s-au întors la ?coal? dup? câteva zile. Nimeni nu i-a întrebat nimic de parc? n-ar fi lipsit, pe domnul En?chescu nu l-au mai v?zut nimeni prin ?coal?. ?i nici familia, acas?, decât dup? ani buni.
Ceilal?i profesori î?i vedeau lini?ti?i de treab?. Domnului profesor Sandu Iorgu, de muzic?, îi pl?cea s? sufle ?i în iaurt. De aceea, era nel?murit cu ce s? înceap? serbarea de sfâr?it de an? Cu Imnul republicii sau cu Imn închinat marelui Stalin? L-a întrebat pe director.
- Iorgule, faci cum crezi. Dar, ia zi, iart?-m? c? nu ?tiu, care sunt vorbele din imnul închinat lui Stalin??
- Lui Stalin slav?, slav?-i cânt?m/pe drumul lui mai dârz ne-avânt?m/?i-n corul de popoare glasul ni se-nal??/Stalin far nemuritor.
-Aha, ?i al republicii... Te sl?vim Românie p?mânt str?mo?esc...nu ?tiu ce s? zic...mai bine întreab? tu la raion.
A dat telefon din cabinetul directorului. I-a r?spuns de la cel?lalt cap?t al firului tovar??ul Molode?
- A?teapt?, te rog, un minut. A a?teptat îns? mai bine de cinci pân? veni r?spunsul: Imnul republicii
Era bine, se gândi domnul Iorgu, s? am ceva scris la mân?. Dar, pentru orice eventualitate voi compensa cu Eroul Ceapaev. Copiii îl ?tiu foarte bine. ?i într-adev?r a compensat. Dup? cele dou? imnuri ?i-a scos din nou, parc? pe furi?, diapazonul din buzunar pi?cându-l repede, înainte de a-l duce la ureche. Apoi extrem de încet, dar foarte melodios, fredon? câteva note pe numele lor: re do, do, ?i, la,la. Apoi la fel de încet, cu mâinile ridicate, cânt? de dou? ori în tonalit??i diferite pentru cele dou? voci: eroul Ceapaev... eroul Ceapaev...
Atunci când le l?s? în jos glasurile copiilor se în?l?ar? tumultuos „ Eroul Ceapaev trecea prin Urali/Cu o?tile saale pe du?mani zdrobea”. Dup? o pauz?, de o doime, cu o ?i mai mare energie erau sl?vite faptele eroului: „Totul e-n fl?c?ri/revolta e crunt?/du?manul e-nvins /?i alungat de la noi. Hei
Dup? aplauzele de rigoare, iar??i se auzi vocea profesorului dirijor: „asta-i hor?…asta-i hor? …” ca imediat s? se aud? zecile de voci vesele: „Asta-i hor? de voinici /cinci într-o p?staie/ ca bobocii prin urzici/ to?i încep s? sar?/ hop în sus/ ?i hop în jos/ fug de fric? bucuros.”
Cei care erau implica?i în serbare doar ca simpli spectatori, n-aveau de unde ?ti eforturile bie?ilor cori?ti ?i ale profesorului lor. Primii nu îndr?zneau decât s? cânte, dar cu frica în sân pentru c?, pe nea?teptate, cel de al doilea putea striga, cum o f?cea foarte des,: „Care-i m?garul care rage” ca apoi s? treac? printre rândurile cori?tilor aplecând urechea spre fiecare. Pe câte unul îl apuca de piept ?i dac? era mai sl?bu? îl ridica sus ?i-l arunca cât acolo rostind: „Tu s? nu mai calci pe aici!”
Altora, pe care nu era chiar a?a de sup?rat, le zicea:”Tu s? treci la alti?ti sau Tu s? treci la tenori”.
Cei c?rora li se spunea s? nu mai vin? se sim?eau u?ura?i.
Ceilal?i se sim?eau bine c? datorit? unor calit??i, de profesor ?tiute ?i de ei avute, pot veni în continuare.
Tot în sarcina domnului Iorgu era ?i s?-i anun?e pe cori?ti cum s? vin? îmbr?ca?i la serbare. Era pe vremea primelor deta?amente de pionieri. Cei ce au fost primi?i, f?r? probleme, purtau tot timpul cravata la gât.
- Ve?i veni la serbare îmbr?ca?i în pantaloni negri, c?ma?? alb? ?i cravat? ro?ie de pionier. A?i în?eles?
- Dar, tovar??e profesor, nu to?i cori?tii sunt pionieri, se auzi glasul unui ?ef de clas? ?i pre?edinte de deta?ament.
- Chiar, m??... murmur? în surdin? profesorul.
- Nu-i nimic. Cei care nu sunt pionieri s? împrumute cravatele de la cei care sunt ?i nu fac parte din cor.
- Dar nici asta nu se poate, tovar??e profesor, se auzi aceea?i voce.
- De ce, m??
- Pentru c? pionierii au jurat în fa?a steagului ro?u. Ceilal?i nu. Cravata ro?ie este o p?rticic? din steagul partidului care a fost udat de sângele clasei muncitoare în luptele ei seculare împotriva burjuilor.
- Chiar, m??... c? bine zici. Am s?-l întreb pe director cum s? v? îmbr?ca?i ?i o s? trec eu prin clase s? v? spun.

nicolae tomescu (inocentiu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro