Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Între dou? dang?te de clopot

de Adelina Labic

Biserica satului vegheaz? de sus curgerea lin? a Nistrului. Printre dang?tele lungi ale clopotului, râul aproape c? nici nu se aude cum î?i face loc între vaduri. În cursul lui ?erpuitor, s?lciile îl înso?esc pe ambele maluri, aplecându-se deasupra undelor care poart? pe obrazul lor pletele verzi, ce se las? duse ba de val, ba de vânt.

În augustul care l?sase satul cu buzele uscate de secet? ?i gr?dinile ofilite de sete, Nistrul se închin? pân? la genunchii satului ca s?-i împ?rt??easc? din r?coare ?i limpezime. Doar c? oamenii Cocieriului, prin?i mereu în treburi, abia de reu?esc s? îi admire dedica?ia ?i s? se gândeasc? c? poate va veni ziua ceea când vor merge ?i ei s?-l cuprind? ?i s?-l mângâie.
Lini?tea se zbate între cele dou? lovituri ale clopotului: ding-dang. Nici un om, nici o barc? nu se vede, nici un bâtlan m?car s? ciorov?iasc? cu vreo broasc?. Un abur alb se desprinde de oglinda apei, l?sând soarele s?-i mângâie fa?a cu degetele sub?iri.

Printre ramurile s?lciilor abia de z?re?ti doi b?ie?a?i care, din când în când î?i arunc? undi?ele în râu. Gicu ?i Andrei pândesc mo?ul ro?u al plutei, nici nu mijesc. Chiar ?i la lec?ia de istorie, care îi place atât de mult, Andrei nu st? a?a de atent. La cei zece ani împlini?i, Andrie? se considera pescar cu renume. M? rog, un renume poate e prea mult, dar pe?tii ?i broa?tele îl recunosc, de aceea cred c? nici un pe?te nu s-a r?t?cit prin undi?ele lor în ast? diminea??. Stau a?a. Cumin?i. Nemi?ca?i. Ca ni?te sold??ei. Se aud doar ma?ele lui Andrie? cum chior?ie. Iar ?i iar. De parc? ar avea glas.

- Ei, iat?, nici un pe?te...mereu a?a.!

- Mai st?m vreo jum?tate de or? ?i dac? nu cade nici un pe?te, ne ducem acas?.

Gicu las? undi?a jos ?i caut? în rucsacul milit?resc, al tat?lui. G?se?te un porumb fiert. Rupe o jum?tate ?i o pune între din?i, pe cealalt? i-o întinde lui Andrei. Porumbul e dulce ?i l?ptos, ?ine bine de foame. În acea clip? undele apei încep s? tremure în cercuri, care se l?rgesc tot mai mult ?i mai mult, iar cap?tul undi?ei se îndoaie pân? în râu. Gicu arunc? undi?a sa ?i î?i ajut? prietenul s? scoat? la mal dihania din ap?. Apele pleosc?ie vesele ?i pe?tele, ca un argint viu, se zbate ?i str?luce?te.

- Ei, voi, da?i-v? vreo zece pa?i mai încolo, nu vede?i ca a?i înc?lcat frontiera? se strop?e?te la ei un om în uniforma.

Pe?tele parc? a pândit momentul ?i... pleosc! înapoi în ap?.
Copiii se uit? uimi?i când la râu, când la militar. Î?i ridica undi?ele r?mase f?r? râme, cu firele împleticite, desfigurate, ?inând porumbul între din?i, se îndep?rteaz?. Militarul scotoce?te într-o conserv? goala, cu ochii, apoi o avânt? cu vârful ciubotei în râu. Cutia de tinichea dispare ca ?i pe?tele în gura Nistrului.

- Hai, hai, înc? oleac? mai în urma, strig? el poruncitor. Vede?i aici urmele ?an?ului? Apoi s? nu v? mai v?d c? trece?i de partea ast?lalt? c? v? duc la mili?ie!

Copiii caut? ?an?ul, abia de z?resc ni?te movile invadate de buruieni, cred c? pe aici trecuse linia de ap?rare. Nu degeaba le zice profesorul de istorie - a fost r?zboi adev?rat pe Nistru, dou?zeci ?i ?apte de ani în urm?! Chipul îmb?trânit al tran?eului parc? ar vrea singur s?-?i uite soarta ?i s-a învelit cu lobod? ?i stuh.
Se retrag de-a binele. Gicu se opre?te din când în când ?i î?i potrive?te pantalonii cam largi. Lâng? plaja Tochka se opresc. Abia de mai z?resc baioneta str?lucitoare a celui care i-a gonit. Andrie? înghite lacrimile. Pu?tiul de Gicu fuge disperat din urm? ?i-l întreab? când se mai duc data viitoare la pescuit.

- Pe?tele s-a ascuns de c?ldur?, poate va ploua, atunci vom merge...

Z?pu?eala înghite lacom din miezul zilei. Inima metalic? a clopotului mai bate înc? câteva ori apoi se opre?te.
Lâng? biseric?, cre?tinii împart între ei mere ?i struguri.

- Lua?i, m?i copii, de Obrejenie, ni?te bobi?e dulci ca mierea. S? dea Domnul pace!
M?tu?a Agafia le întinde câte un strugure.

Pu?tii înghit lacom bobi?ele, amestecându-le cu gustul s?rat al lacrimilor.

- Sunt dulci, e busuioac? alb?, d? m?tu?a din cap.

Aroma de busuioc proasp?t se furi?eaz? pe u?a bisericii pân? în sufletul satului ?i zboar? deopotriv?, prin ogr?zi cu case de oameni gospodari, dar ?i prin cele p?r?site, s?rind peste ?an?ul ca o ran? nevindecat?, peste blocurile de piatr? cu dungi albe ?i negre, puse la intrarea din sat, ca s? despart? Moldova de aici de Moldova de dincolo, ajungând pân? în dâmburile galbene ale Dub?sarilor.

Întreaga lunc? a Nistrului acum e un m?nunchi, legat de un singur fir de busuioc.

Adelina Labic (Labic) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro