Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Jurnal 7:30

de Sorin Lupu

Uit s? scriu pentru c? uit s? notez.
Atâtea idei geniale pierdute pentru c? nu aveai un pix. Visele acelea cât galaxii nesfâr?ite transformate în respira?ii adânci pentru c? trebuie s?-?i revii repede ?i s? pleci în treburile tale. Ve?nica mi?care înainte, niciodat? înapoi, poate doar ca s?-?i recuperezi cheia uitat?, cheia f?r? care nu po?i deschide poarta c?tre viitorul iluzoriu, tranzitoriu, transformat în aburi cu fiecare respira?ie. Nihilismul cu care calci peste cadavrele tuturor ideilor geniale, inutile, supravie?uirea f?r? nume ceresc, doar cu buletin, doar cu cod numeric personal.
Am închis ochii pentru o jum?tate de or? dup? o noapte în care am muncit pentru ni?te str?ini ca s?-mi cump?r ceva ce nu poate fi cump?rat decât cu bani ?i, ca de atâtea ori pân? acum, am alunecat în acea lume unde totul este ve?nic, unde nu exist? nici ieri, nici azi, nici mâine, unde totul este o vibra?ie ca a dungilor de pe vechile televizoare analogice racordate la un semnal interzis.
Am v?zut cu purici cum vântul b?tea atât de tare încât acoperi?urile caselor de pe costi?a c?tre care d?dea fereastra bar?cii de mineri s?raci în care m? n?scusem dansau precum ciupercile c?rnoase în b?taia furtunii, acoperi?uri albe protejând lumini stinse, din când în când câte o lumânare ?i o privire trist?, fl?mând?, vântul b?tea atât de tare încât credeam c? o s? m? ia ?i pe mine, dar sim?eam cu picioarele cât de solid? era acea barac? dintr-un alt regim, când înc? se construia s?n?tos, a?a, ca înainte de apocalips?.
Doar c? de aceast? dat? totul era atât de ireal încât am ?tiut instant unde sunt.
„Sunt din nou aici”, am ?optit ?i nu m-am speriat, ?tiam c? orice urmeaz? s? se întâmple va fi semnalul de întoarcere ?i c? nu trebuie s?-mi fie fric? de moarte, dimpotriv?, ca trebuie doar s? a?tept cu ner?bdare moartea, pentru c? este singura care m? poate readuce lâng? ea.
„Oare azi cum voi muri?” Vuietul furtunii a fost acoperit de scâncetul infernal al motoarelor avionului alb, imens, ca o pas?re mecanic? rigid?. Sim?eam pân? în oase urletele pasagerilor, venea din spatele cl?dirii ?i eram convins c? to?i vom muri în curând. În ultimul moment, pas?rea ?i-a ridicat botul ?i s-a întors cu capul în jos, aproape c? am sperat c? a?a trebuie, mi?c?rile leviathanului zbur?tor p?reau atât de sigure încât aproape c? speram c? toate casele fl?mânde din fa?a geamului murdar vor supravie?ui. Dup? care brusc, cu un ?ip?t prelung, ca de grifon r?nit mortal, ca de metal pe sânge, am ?tiut c? finalul e aproape.
A c?zut pe costi?a din fa??, iar în fl?c?rile reci care s-au ridicat studiat am citit o lini?te nep?mânteasc?. Fumul care se ridica p?rea pixelat, ca într-un joc video independent. „Nu voi muri azi.”
Voi putea oare s? m? trezesc singur? Cum s? mor? Cât e ora? Dar de ce nu a sunat ceasul? Poate c? a sunat. Poate c? deja am întârziat. Verific... A? mai fi avut un minut de somn.
Am închis ochii. Mi-am luat adio de la carnagiul în care am nimerit din nou. Mi-am l?sat noneul s? respire adânc de trei ori neutralitatea celeilalte dimensiuni, m-am uitat apoi u?urat lâng? mine, am îmbr??i?at-o, era cald? ?i angelic?.
Oare ea ce lumi viziteaz?? Oare ea unde moare ca s? renasc? aici? Oare ea când va în?elege c? aici este doar una dintre multele lumi în care tr?ie?te ?i c? din clipa în care va povesti ceva de acolo, aici i se va interzice pentru totdeauna accesul acolo? De ce nu pot s? renun? s? c?l?toresc acolo? De ce nu pot s? cred c? chiar exist?m cu adev?rat undeva? De ce prefer s? mor de atâtea ori într-o singur? via??? Dac? într-o zi voi prefera s? r?mân acolo ?i nu voi avea timp s?-i spun pentru ultima oar? c? o iubesc? Ce e iubirea, dac? nimic nu exist??
De afar? se aud zgomotele ora?ului care se treze?te mahmur, n?rile îmi fream?t? de oboseal? ?i de foame, vecinii au ajuns la birou ?i au început s? le sune telefoanele, atâtea idei geniale, atât de pu?in? realitate, atâtea nemuriri, atâtea curgeri f?r? form?.
E 7:30 diminea?a. Mi-am amintit din nou cine sunt. S? înceap? uitarea.

Sorin Lupu (Sorin Lupu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro