proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

A trecut mai bine de un an de la c?l?toria lui Gheorghe în satul Ru?i de unde ?i-a adus în schimbul fiarelor de plug grâul ?i cucuruzul care i-a prins atât de bine. M?m?liga aurie se potrivea cu laptele caprelor, iar f?ina de grâu, m?cinat? la moara din Poplaca, a fost transformat? în pâini ?i cozonaci în preajma marilor s?rb?tori. Da, dar f?ina din saci sc?dea v?zând cu ochii ?i pân? în toamn? mai era mult. ?i apoi, ce ?tii, mai trebui-le-vor oamenilor din satele de la ?es fiare de plug?Va merge acolo ?i o s?-i întrebe. Cu bicicleta parc? nu s-ar mai duce. Prea s-a obosit atunci. Dac? se va mai duce, va merge cu trenul. Ce bine s-a descurcat ascultând de sfatul cuscrei. A ajuns la timp la serviciu, iar bucatele, sacii cu grâu ?i cucuruz, i le-a adus pân? la Arsenal cumnatul Zaharie, a?a cum a hot?rât mama lui, cuscra M?ria.
N-a mai ajuns, în vara aceea, Gheorghe, în satul Ru?i. Familia i s-a m?rit prin na?terea unei feti?e, la doi ani dup? b?ie?el, deci era mereu nevoie de el acas? dup? ce-?i termina orele de program. A ajuns totu?i, toamna târziu, dar nu pentru fiarele de plug ci, anun?at fiind de cumnata Victoria, ca s? participe la înmormântarea b?trânului Niculae, tat?l s?u.
Mai nu-i venea lui Gheorghe s? cread? c? a murit cuscrul din Ardeal. A?a îi spuneau cei din Ol?ne?ti, parc? cu respect, când venea vorba despre el. Î?i aducea aminte Gheorghe, cel b?trân, cât de bine a fost primit el ?i Nae când s-au dus s-o pe?easc? pe Victoria, atunci de Boboteaza anului 1930.
Era el, Niculae, a?a cum se l?uda, cel mai b?trân om din sat, dar unii ziceau c? ar fi mai b?trân Badea Rusu, dar acesta de abia se mai putea purta,> sprijinind-se într-o bât?. Adev?rul era c? amândoi erau cam de aceea?i sam?, c? doar deodat? i-au dus mumele lor, de mân?, la ?coala care se ?inea în casa lui Mohor, dup? ce au împlinit ?apte ani. Amândoi au fost l?uda?i de popa cel cu barb? alb? când au dat examen înainte de feriile unui an. Acum copiii le spun acelor ferii Vacan?a mare. Amândoi, copii fiind, au mers, al?turi de ta?ii lor mai multe zile la lucru, f?r? nicio plat?, în cei doi ani, în care s-a construit biserica lor, atât de înc?p?toare. La sfin?irea ei a mai venit odat? popa cu barba alb?. Atunci au aflat c? era mai mare peste to?i popii de prin toate satele ?i c? el este Vl?dica Andrei. Andrei ?aguna, a?a l-a numit popa Cornel al lor, într-una din predicile ?inute la hramul bisericii, coborârea Sfântului Duh, la Rusalii.
Nu-i place lui Niculae când îl vede pe Rusu, cel de-o sam? cu el, c? de-abia î?i târ?e?te picioarele sprijinindu-se în bât?. I-a spus de câteva ori:
- Mai las?, m?, bâta aia, ?i mergi ca tot omul, cum mergeai ?i tu mai înainte!
- Nu pot, Niculae, i-a r?spuns acesta, tu nu ?tii cum îi s? te doar? jenunchii.
- Ba, ?tiu, m?, dar nu m? las ?i nu m-oi l?sa!
Într-una din zile, l-a prins Niculae pe Cezar la c?ru?? ?i a plecat s? aduc? ap? cu butoiul de le fântâna din P?r?ul furcii. Drumul în pant? era îngust de n-ar fi avut loc dou? c?ru?e s? se întâlneasc?, dac? cea care cobora nu s-ar fi urcat pe r?zorul din margine. Acum nu cobora nicio c?ru?? dar urca încet, ?chiop?tând, prietenul s?u din copil?rie, Rusu. Acesta nu d?dea semne c? ar vrea s? se fereasc?. Niculae învârti cu putere biciul, ca ?i cum l-ar lovi. Rusu arunc? bâta cât colo ?i urc? sprinten rozorul spre a se feri.
- Vezi, m?, c? po?i dac? încerci! A?a te vreau, de acum încolo, îi strig? Niculae printre hohote de râs.

Oricât s-ar fi ?inut el, Niculae, s?-?i ascund? de M?rie ?i de copii neputin?ele, n-a reu?it. ?i gândindu-se bine ?i-a dat seama c?, oricum, la vârsta lui, sfâr?itul nu-i mai poate fi departe, dar pân? atunci se va str?dui, cât va putea, s? nu-i fie povar? M?riei ?i nici copiilor care aveau necazurile lor. Nu-i era fric? de plecarea lui de pe aceast? lume. To?i cei ce au vie?uit pe aici au trebuit s? plece mai devreme ori mai târziu. Pu?ini dintre ace?tia mai sunt în amintirea cuiva, chiar dac? cei de acum se folosesc de cele f?cute de ei, de case, de p?mântul ce l-au agonisit, de livezile ?i viile ce le-au s?dit. Iat?-se pe el, î?i aduce aminte de mo?ul s?u din partea tat?lui destul de rar, doar atuncea când merge pe jos înspre via din Rusu ori spre sfoara de p?mânt pe care o are pe ?esul ?l sarb?d. Atunci merge pe potecu?a ce str?bate progadia. De cele mai multe ori, la intrare se împiedic? de o piatr? care de abia se vede c? iese din p?mânt. Ba, odat?, când era foarte cald, s-a descul?at ?i acea piatr? de care s-a împiedecat a f?cut s?-i ?â?neasc? sânge din degetul mare de la piciorul drept. El ?tie de ce se împiedec? de acea piatr? care e tot ce a r?mas din piatra de mormânt a mo?ului s?u. Sigur, acest înainta? al s?u vrea de Dincolo, unde este acum, s?-i aduc? aminte de el. ?i-?i aduce aminte, dar foarte pu?in, c? acesta a murit la peste optzeci de ani, poate c? la atâta cât are el acum. De câte ori se împiedic? de piatra aceea nu uit? s? spun? o rug?ciune, în gând, pentru sufletul lui ?i nu uit? s?-l pun? ?i pe pomelnicele ce le d? la biseric? pentru cei mor?i din neamurile sale. ?i-?i mai aduce aminte, de parc? ar fi fost ieri, ?i despre altele din timpul tinere?elor lui. Iat?-l, parc? acum îl vede pe tân?rul, pe atunci, Aleman, care a venit, nu dup? mult? vreme dup? ce el a fost ales primar, trimis de la Sibii notar în satul lor. Ce bine ?i pe în?elesul lui i-a explicat acesta de ce s-a îndreptat armata român? spre Buda-Pesta, atunci în 1919, ?i cum a eliberat ea Ungaria de comunism. Atunci nu în?elegea prea bine ce este comunismul ?i de ce este el d?un?tor. Acum în?elege, mai ales dup? ce a citit în Scânteia adus? de Oanea lui ??rinoi c? Iuliu Maniu, cel care a fost în fruntea Consiliului Dirigent care a condus un timp Transilvania dup? plecarea st?pânirii maghiare ?i cu care el chiar a dat mâna de câteva ori, a fost judecat ?i condamnat la 104 ani de închisoare ?i de dou? ori la munc? silnic? pe via??. ?i mai spunea în acea gazet? c? aceste pedepse au fost dorite de întregul nostru popor. El n-a auzit pe la ei prin sat ca cineva s? fi dorit aceste lucruri ?i nici cei, care se duc pe la târgurile din Sibiu, Ocna, ori ?eica, n-au spus c? ar fi auzit ca cineva s?-i fi dorit r?u acelui om. Deci sunt minciuni scrise la gazet?. Tot minciuni au fost ?i cele scrise în aceeia?i gazet? imediat dup? ce s-au schimbat banii în vara trecut? pentru ?leahta speculan?ilor si îmbuiba?ilor de tot felul, ziua de ieri a fost o zi a groazei, a panicei ?i a turb?rii. Marii rechini ai speculei tr?seser? obloanele pr?v?liilor ?i începuser? s?-?i care m?rfurile în cas?.
Oare, se gândea Niculae, a fost o zi de groaz? doar pentru cei ce au f?cut specul?? Dar pentru cei tineri care s-au nimerit sa le fac? p?rin?ii nunta în dumineca aceea, dup? sâmb?ta în care s-au schimbat banii, ce a fost? Ce au mai putut face cu banii din darul de la nunt?? C? de schimbat n-au putut numai 5 milioane ?i, dac? pentru un leu schimbat trebuiau s? dea dea 20.000 de lei, cu ce s-au ales? Oare ??tia tineri care ?i-a strâns bani s?-?i fac? o cas?, ori ?i-au început casele cum se vor descurca? S-or fi gândit cei ce au dat legea ?i la ace?tia? Bag de seam? c? nu. ?i iar??i i-a mers gândul la notarul Aleman ?i la cele spuse de el despre comunism atunci, nu la mult? vreme, dup? cel?lalt mare r?zboi.
I-a mai zburat gândul ?i la sa?ii care erau destul de mul?i ?i aveau casele pe drumul ?l mare ori pe cel care duce spre biserica lor cu turnul aplecat. Acuma sunt mai pu?ini, doar copii ?i b?trâni. Ceilal?i au fost du?i s? lucreze, ca robii, prin pustiet??ile Rusiei.
La astea ?i la multe altele se gândea Niculae mai ales seara dup? ce se culca ?i înainte de a adormi.
În seara aceea, gândul iar l-a dus spre tinere?ile sale. Se vedea la strana din biseric? ?inând în mân? Cartea, din care cetea Apostolul înainte ca p?rintele Cornel s? deschid? Sfânta Evanghelie. Pentru treaba asta a umblat prin Ocna pe la doftorul Lupu care i-a scris pe o hârtie ce ochelari s?-?i cumpere. Îi pl?cea s? citeasc? din ceea ce au scris Apostolii. De la o vreme, dup? ce începea, ar fi putut s? nu se mai uite pe carte c? toate îi veneau în minte a?a cum erau puse acolo. Îi pl?cea s? asculte evangheliile cetite de p?rinte cu glasul domol. ?i pe acestea le ?tia aproape pe de rost, dar cel mai mult îi pl?cea cea pe care o auzea, an de an, în S?pt?mâna Luminat?, cea de la Luca. ?i, într-o sear? de toamn? târzie, a adormit având în gând aceast? Evanghelie. Se f?cea c? p?rintele cetea iar el dintr-odat? nu i-a mai auzit glasul, era acum pe un drum m?rginit cu flori ca cel din Lunca ai frumoas? unde-?i avea el via. Înaintea lui mergeau, cam la dou?zeci de pa?i doi oameni. ?tia cine sunt, chiar dac? nu i-a v?zut la fa??. Unul era apostolul Luca iar cel?lalt un om, pe care-l chema Cleopa. În dep?rtare se vedea un sat. Trebuie c? acesta este Emausul, ?i-a zis Niculae. Parc? a mai fost pe aici, ?i tot într-un vis. Doamne, dar nu visez c? toate par atât de reale. Uite ce bine seam?n? aceste locuri cu cele de la noi, cu paji?tea pe unde pasc vitele noastre. Deodat?, pe lâng? el trece un om ?i se al?tur? celorlal?i doi. F?r? îndoial? este EL. Cei trei vorbesc despre Înviere.
Atât de r?u îi pare c? s-a trezit din vis! St? culcat pe spate în camera lui, cu ochii la grinzile de lemn care sus?in tavanul. Nu se mir? când, ca prin farmec, grinzile dispar ?i în locul lor se ive?te o scar? atât de lung? încât se pierdea printre stele. Începe s? urce. Urc? într-una, ?i nu simte nicio oboseal?, ba, dimpotriv?, parc?-i cresc puterile. Î?i d? capul pe spate ?i acolo sus, vede clar, se deschide o u?? prin care ias? o lumin? aurie.

A doua zi, destul de diminea??, unul dintre clopotele bisericii anun?a c? în curând un suflet va trece prin v?mile v?zduhului pentru a se prezenta în fa?a Dreptului Judec?tor.
Seara, dup? ce preotul a cetit ?i a cântat cele de cuviin??, vecinii, care au r?mas s?-l privegheze pe r?posat, au povestit cum în noaptea trecut? mai n-au putut dormi. Urletele c??elului Leu se auzeau pân? departe. Cei mai de aproape spuneau c? l-au auzit ?i pe Cezar cum necheza cu putere ?i zorn?ia lan?ul cu care era legat la iesle.
A sosit ?i Gheorghe chiar în ziua înmormânt?rii. În curte, lâng? porti?? era o cruce nou?, de stejar iar lâng? ea st?tea un om îmbr?cat ca sa?ii de pe acolo. Cu un ciocan ?i o dalt? în mân? privea la ceea ce tocmai terminase de scris în lemnul tare: Aici hodine?te Niculae Dragot? 1860-1947.
Lâng? el era cuscra M?rie care-l îmbia cu ni?te bani. Acesta refuza.
-Ia, her Kloss, dac? nu pentru osteneal?, barem pentru lemn, c?-i mult. ?i nu-i numai crucea ci-i ?i copâr?eul.
- Nu iau, lele M?rie, eu cu r?posatul ne ?tim de când eram copii. Aveam noi vorbele noastre.
A adus apoi Zaharie carul lui la care erau înjuga?i cei doi boi albi. Au urcat crucea ?i copâr?eul în car, iar Zaharie s-a a?ezat pe cegl?u, de acolo mânându-?i boii.
Înaintea carului mergea preotul urmat la câ?iva pa?i de familie.
?i totu?i nu preotul era primul. La câ?iva metri mai în fa?? mergea, cu capul plecat câinele icnind din când în când, parc? ar fi fost un om care plânge. Se oprea ?i el când sim?ea c? s-a oprit convoiul ca preotul s? citeasc? verste din Sfânta Evanghelie.