Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Multi

de Ionut Popa

Dac? ar fi s? te descrii în câteva cuvinte, ce cuvinte ai folosi?


2.


Se mai întâmpl? din când în când ca omul s? aib? câte o revela?ie care s?-i r?stoarne orizontul de a?teptare. Nici nu îmi d?dusem seama pân? în diminea?a aceea c? lumea este alc?tuit? din trei tipuri de persoane: cele care vorbesc încet, cele care vorbesc tare ?i cele care strig? în forul lor interior atât de tare încât pere?ii încep s? vibreze ?i s? le propage timbrul vocal pe o raz? de câteva blocuri. Când ai astfel de revela?ii la orele nocturne ale dimine?ii tot ce po?i face este s? dai din cap în semn de aprobare ?i s? te întorci pe partea cealalt?. E semn de maturitate. Poate chiar de o blânde?e sufleteasc? vecin? cu senectutea. Te întinzi ca un arc sc?pat de sub presiune ?i î?i iei în bra?e prietena, iubita, concubina, aventura de o noapte, logodnica, so?ia sau partenerul de acela?i sex ?i a?tep?i a doua zi visând la o lume mai bun? sau mai pu?in nebun?. Desigur, asta nu se întâmpl? tot timpul, pentru c? omul este o fiin?? previzibil de imprevizibil?. În urm? cu aproape un an ?i jum?tate m-am mutat cu chirie în Cluj-Napoca, la parterul unui bloc de pe strada Alverna, ?i-aici pot spune cu mâna pe inim? c? este locul unde am înv??at ce-i aia a?teptarea adev?rat?, f?r? un scop anume care s? m? ghideze prin via?? sau prin moarte, acea a?teptare pur? din care nu r?sare nimic altceva decât o ?i mai pur? a?teptare. Blocul era nou, fusese terminat cu doi ani înainte ca eu ?i logodnica mea s? ne mut?m în apartamentul de la parter, avea opt etaje pe care noaptea sim?eam adesea c? le ?in în spate, fa?ada îi era de un alb curat, f?r? inevitabilele pete ale trecerii timpului, ?i o dung? albastr? de vopsea rezistent? la intemperii, lat? de aproape cinci metri, lenevea întins? pe pere?ii laterali ai blocului; aceasta pornea de la baza unui perete ?i ajungea fix pân? la marginea de sus, apoi se întrerupea ?i l?sa loc liber terasei de pe acoperi?, ca dup? câteva zeci sau chiar sute de metri s?-?i reia traseul ?i s? porneasc? de sus pentru a ajunge iar la baz?, pe cel?lalt perete. Cl?direa ar?ta ca o cutie de cadouri îmbr??i?at? de o panglic? albastr?. O cutie cu foarte multe surprize. Scara de la intrare avea multe trepte delimitate de ghivece de flori, pe care în timpul iernii femeia care se ocup? de administra?ia blocului le mut? pe culoarul de la parter din cauza frigului. E drept c? scriu toate acestea de la etajul ?apte al blocului, unde am ajuns s? locuiesc printr-o întâmplare comic?, ar spune unii; trist?, ar opina al?ii - ?i nimeni nu ar avea dreptate. Pre? de câteva luni epuizante, de vreo dou?-trei ori pe s?pt?mân?, o bun? parte din nop?ile în care oamenii încercau s?-?i refac? energia consumat? în timpul unei zile de munc? asidu? se derulau pe fundalul unor zgomote infernale. M? refer la o serie de strig?te ?i ?ipete similare celor pe care le po?i auzi într-o sesiune de exorcizare. Prima noapte petrecut? la parterul acestui bloc nu a anun?at nimic neobi?nuit, pe lâng? presiunea suspect? a apei în ?evi, care, precum o erup?ie vulcanic?, bulversa caloriferele ?i-mi inducea vise de r?zboi. Abia la trei zile de la sosirea noastr?, în acea diminea?? nocturn? ?i de-a dreptul p?c?toas?, m-am trezit brusc din cauza unor zgomote percutante ?i am mers în living ca s? v?d ce se întâmpl?, crezusem ini?ial c? s-a spart vreo ?eav?, îns? alta era sursa g?l?giei. Vecinii de sus f?ceau sex. Femeia p?rea mai degrab? chinuit? judecând dup? gemetele viscerale, chiar stânjenitoare pe care le scotea. Bine, este adev?rat ?i c? dup? o perioad? sexul devine un chin pentru unele persoane, mai ales dup? ce partenerul sau partenera nu î?i mai treze?te decât sentimente de regret. La un moment dat, timbrul agresiv al ?ipetelor începuse s? se dilueze într-o serie coerent? de gemete tandre, care ar fi putut trezi pasiunea ?i într-un om adâncit în com?. N-am mai putut s? judec limpede dup? ce penisul meu flasc ajunsese foarte rapid la punctul de maxim? trezie. De?i oricine ar fi fost de acord cu faptul c? aveam toate motivele s? merg la vecinii de sus ?i s? le expun argumentele mele vizavi de importan?a somnului în via?a unui angajat cu norm? întreag?, ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost c? m-am trezit în baie frecându-mi penisul cu o poft? care îmi controla ?i coordona bra?ul drept a?a cum un p?pu?ar ?i-ar scoate marioneta la dans. Exist? momente ca acesta în care înve?i multe despre propria persoan?, inclusiv c? mai ai multe de înv??at. Dar nu m? mai interesa nimic în afar? de deznod?mântul actului de autoexorcizare, de unde ?i tenacitatea cu care spoream viteza bra?ului ce-mi freca penisul, iar bra?ul însu?i p?rea rupt de corp, luând dimensiuni str?ine ?i noi. ?ineam ochii închi?i ?i îmi aduceam aminte de o tip? de la facultate cu care obi?nuiam s? ies atunci când m? plictiseam de propria persoan?, dar cu care nu am reu?it niciodat? s? fac sex pentru c?, potrivit acesteia, dragostea îi succede sexului ?i, pe cale de consecin??, nu voia s? se îndr?gosteasc? de mine, lucru care, pe moment, m? întristase profund. În ciudat acelei st?ri de angoas? care m? cuprinsese subit, am perseverat, a?a cum îmi st? în fire, ?i am ajuns la punctul culminant al dimine?ii nocturne: mi-am stors creierii ?i m-am lep?dat de orice urm? de demnitate prin uretr?. Cum nu mai f?cusem sex de o s?pt?mân? ?i jum?tate, am ejaculat din abunden??, de parc? masturbarea nu a culminat cu o emisie de sperm?, ci cu expulzarea tuturor organelor interne prin acel canal membranos ?i îngust. Se spune c? dependen?a de masturbare se manifest? ca o nevoie compulsiv? de a te angaja în actul respectiv, iar diferen?a dintre un dependent ?i un om care se masturbeaz? din plictiseal? sau din orice alt motiv const? în vina pe care cel dintâi o resimte imediat dup? ce a ejaculat. Eu nu am astfel de probleme, nu resimt nicio vin? ?i nici nu m? masturbez des, asta poate ?i pentru c? filmele porno au început s? m? lase rece de câ?iva ani încoace – aveam nevoie de ceva real, de fantezii izvorâte din pântecele realit??ii înse?i. Dup? ce mi-am ?ters penisul cu hârtie igienic? ?i apoi cu ni?te ?erve?ele intime parfumate, a trebuit s? ?terg cada ?i peretele de care era sprijinit?, iar în acest scop am consumat aproape jum?tate de sul de hârtie. A? fi putut îndep?rta totul cu un jet de ap?, îns? a? fi f?cut prea mult zgomot... ?i, oricum, cine î?i face du? la patru diminea?a dac? nu a fost nic?ieri toat? noaptea? Gemetele nu se opriser?, a?a c? mi-am luat dopurile de urechi ?i m-am b?gat în pat hot?rât ca ziua urm?toare s? merg la vecinii de sus. Voiam, printre altele, s? v?d cine sunt ei ?i cine este ea. Mai bine de un sfert de or? n-am f?cut altceva decât s? m? întorc de pe o parte pe alta, dup? care cred c? am adormit; de fapt, trebuie s? fi adormit la un moment dat, pentru c? atunci când am deschis din nou ochii afar? era deja lumin?. Logodnica mea plecase la serviciu de aproape dou? ore, ea lucreaz? pe programul de diminea??, eu pe cel de dup?-amiaz?. Am mai stat cinci minute sub pilot?, unde era cald ?i m? sim?eam acas?. Frigul de afar? nu m? ajuta nicicum s?-mi încep ziua, ci m? ?inea înf??urat în pilot? de parc? a? fi fost un urs polar acoperit de o blan? extrem de groas?.
Cafeaua de diminea?? este cel mai bun medicament împotriva suferin?ei inefabile. Brun?, poate diluat? cu pu?in lapte ?i eventual îndulcit? cu dou? linguri?e de xylitol (am renun?at la zah?r din orgoliu), lichidul acesta miraculos este una dintre cele mai importante descoperiri ale omenirii. Dac? f?r? c?rbuni ar fi imposibil s? ne imagin?m prima Revolu?ie Industrial?, f?r? cafea este imposibil s? ne imagin?m vreun lucru. În ce m? prive?te, dat fiind c? nu sunt fum?tor, cafeaua nu este înso?it? de nicio alt? substan??, în afar? de xylitol, care i-ar putea perverti aroma unic?. ?i nici m?car xylitolul nu i-o perverte?te; dimpotriv?, i-o des?vâr?e?te. M? gândeam: „Oare ce mai face vecina de jos care mi-a mâncat nop?ile pre? de câteva luni bune? A aflat vreodat? cât de important? este cafeaua în via?a ei sau nici m?car nu s-a deranjat s? se intereseze?” Dar de ce vecina de jos ?i nu de sus?... a?i putea întreba. Pentru c? scriu toate acestea din buc?t?ria apartamentului cu num?rul patruzeci ?i unu de la etajul ?apte.
Dup? ce am reu?it s? m? ridic din pat, mi-am f?cut o cafea „strong” (f?r? lapte, cum beau secretarele stresate) ?i am ales la întâmplare o carte din teancul de c?r?i care a?teptau s? fie citite, ?i-am deschis-o la pagina patruzeci ?i ?apte: „Cu alte cuvinte, cu cât ?i-ai tr?it mai pu?in via?a, cu atât anxietatea în fa?a mor?ii este mai mare. Cu cât mai mare este e?ecul de a tr?i o via?? împlinit?, cu atât mai mult te vei teme de moarte.” Un mesaj puternic, pagina patruzeci ?i ?apte mi-a înseninat ziua cu în?elepciunea ei milenar?! Po?i spune c? suferi de „via?? netr?it?” când prive?ti înapoi ?i nu-?i aduci aminte mare lucru. ?i atunci stau ?i m? întreb… cum mai putem privi înainte? Mai ferici?i, ar spune c?r?ile de dezvoltare personal?. „Nu l?sa trecutul s? te trag? în jos – prive?te în viitor ?i tr?ie?te prezentul!” Altfel spus, fii la fel de fericit ca o amib? ?i las?-?i pseudopodele s? te conduc? spre al nou?lea cer! Am luat o gur? de cafea, am închis cartea ?i am pus-o în vârful teancului de c?r?i, cu men?iunea c? trebuia s-o încep imediat ce-o terminam pe cea deja început?, de care îns? nu mai aveam curaj s? m? ating. M-am dus pe canapea, mi-am pus picioarele pe m?su?a din dreptul acesteia ?i mi-am plantat laptopul în poal?. Mesajele primite nu se citesc singure, se ?tie. Mi-am deschis contul de e-mail doar pentru a observa c? nu aveam nimic de citit. În schimb, aveam de ?ters o mul?ime de mesaje nedorite, texte comerciale care m? invitau fie s? petrec clipe de neuitat cu persoana iubit? pe nu-?tiu-ce insule, fie s?-mi m?resc penisul cu pân? la ?apte centimetri pentru a petrece clipe de neuitat cu persoana iubit?. De la un mesaj la altul, o stare ciudat? de déjà vu îmi bâzâia în ureche ca un ?ân?ar nesuferit gata s?-mi sug? sângele din portofel. Apoi am intrat pe Facebook, mai mult dintr-o curiozitate sinistr?, dar perpetu?, care se întinde spre sfâr?itul lumii ?i care-mi men?ine contul activ de mai bine de cinci ani. Facebook e altceva, e cu totul altceva! E un circ interactiv unde mul?i ciuda?i f?r? nume sau sub un nume fals se angajeaz? în succesiuni de giumbu?lucuri care mai de care mai caraghioase, menite a atrage aten?ia dracu’ ?tie de ce. Scopul nu scuz? mijloacele abjecte, îns? pe Facebook aceste mijloace nu tr?deaz? scopul - e un mecanism subtil de procesare a c?catului. Dup? mai multe încerc?ri e?uate de a g?si ceva realmente interesant, am închis capacul laptopului, am tras apa în gând ?i l-am pus pe m?su??. Nu era înc? ora de plecare la serviciu. Puteam fie s? citesc, fie s? dorm, fie s? m? îmbrac ?i s? merg la vecinii de sus pentru a-i ruga s?-?i fac? treburile mai în lini?te, m?car pe timp de noapte. Am decis c? prea mult somn tâmpe?te, iar de citit nu m? sim?eam în stare: eram înc? zdruncinat intelectual dup? ce mi se întâmplase cu câteva s?pt?mâni în urm? la birou, când mi s-a întunecat privirea ?i am orbit complet, starea persistând aproape dou? minute. Am strigat atât de tare încât to?i colegii mei se ridicaser? în picioare, ceea ce am f?cut ?i eu, dup? care am început s? m? învârt în cerc ?i apoi m-am pr?bu?it pe podea. Orbirea a trecut, sechelele au r?mas. Medicii mi-au spus c? stresul ?i încordarea mu?chilor oculari au cauzat orbirea temporar?. M-am sp?lat bine pe din?i, m-am îmbr?cat ?i-am urcat sc?rile pân? la etajul unu. Ajuns în dreptul u?ii la vecinii de deasupra, am b?tut discret ?i-am a?teptat s? deschid? cineva. Nicio reac?ie. Am insistat, dar degeaba. Am b?tut de patru ori în u??, ini?ial discret, apoi mai ap?sat, îns? nimeni nu a g?sit de cuviin?? s? deschid? - sau poate c? nu era nimeni acas?. U?a de vizavi se deschisese u?or ?i femeia care ie?ise cu jum?tate de corp din apartament m-a în?tiin?at cu privire la faptul c? „familia Gavrilescu era plecat? de câteva luni bune în str?in?tate, s? mai fac? ?i ei un ban, s?racii”. Am aflat apoi c? femeia aceea se ocupa de administra?ia blocului. S-a prezentat, m-am prezentat ?i eu, apoi m-a întrebat dac? sunt din bloc, de ce îi caut pe „domnii Gavrilescu” ?i de cât timp m-am mutat acolo. M-a invitat în apartamentul dumneaei pentru o serie de formalit??i; îi trebuiau o copie dup? buletinul meu ?i o semn?tur? c? voi respecta f?r? excep?ie regulile de ordine redactate de aceasta ?i asupra c?rora asocia?ia de proprietari î?i d?duse acordul.
- Ave?i un apartament foarte frumos! I-am spus în timp ce priveam în stânga ?i în dreapta, în sus ?i în jos, evitând s? fac contact vizual cu ea. Din hol, apartamentul ei p?rea mai mare decât apartamentul în care m? mutasem cu o s?pt?mân? înainte. Era mobilat cu bun-gust, corpurile de mobilier discrete ofereau spa?iului un plus de lumin? ?i l?sau s? se întrevad? o personalitate calm?, r?bd?toare ?i simpl?, cel pu?in la o prim? impresie. Mai târziu îmi spusese c? nu trecuse de 45 de ani ?i c? so?ul îi murise într-un accident de ma?in?; nefericitul a intrat cu viteaz? într-un copac în duminica în care fusese anun?at c? mama lui suferise un puternic atac cerebral care i-a adus moartea. S-a urcat în ma?in?, tremurând din cap pân? în picioare, ?i nu s-a mai întors.
- Mul?umesc! Încerc ?i eu s? fac tot ce pot. Îmi r?spunsese din living, c?utând o declara?ie-tip pe proprie r?spundere pe care eu urma s-o completez ?i s-o semnez în dou? exemplare.
- Este al dumneavoastr? apartamentul, a?a-i?
- A fost al so?ului meu, acum îmi apar?ine, da.
- Era s? uit… a?i avut vreodat? probleme cu vecinii de vizavi? Ce fel de oameni sunt? Familia Gavrilescu adic?.
- Aaaa, nu, nici vorb?! Se oprise din c?utat ?i î?i întoarse capul c?tre mine. ?i într-un pronun?at accent ardelenesc: sunt pita lui Dumnezeu, v? spun!
- Sunt convins, sunt convins… v? întreb doar pentru c? de câteva zile, în timpul nop?ii, se aud de sus ni?te zgomote… cum s? le zic, stânjenitoare. M? gândeam c? de la dumnealor se aud.
- În?eleg ce spune?i, îmi spuse pe un ton discret, parc? vinovat prin extensie. Avem problema asta de vreo dou? luni, a?a… Se aude de mai sus.
- De mai sus?! Am întrebat-o extrem de mirat. Cum era oare posibil ca ni?te zgomote atât de proaspete, organice, de natur? s?-?i ating? o coard? sensibil?, s? se aud? de la etajul doi? M? întrebam în gând.
- Da, de mai sus.
- Ciudat, v? spun… Nu m-a? fi gândit!...
- V? în?eleg! D?du din cap ?i îmi înmân? dou? coli A4 pe care era imprimat? declara?ia-tip.
- S? mi le aduce?i când pute?i s?pt?mâna aceasta, ?i s? nu uita?i de copia dup? actul de identitate.
- Cu siguran??, mâine vin ?i vi le aduc. S?rut mâinile!
- La revedere! Mi-a spus într-o voce aproape ?optit? ?i apoi a închis u?a dup? mine.
Mi-am dat imediat seama, dup? ce a închis u?a, c? nu mi-a trecut prin minte s? întreb de la ce etaj se auzeau zgomotele, ?i-asta pentru c? probabil am respins în mod incon?tient posibilitatea ca zgomotele s? fi venit de la un etaj superior etajului doi. Ar fi fost de-a dreptul absurd. Am z?bovit pu?in pe palier ca s? m? gândesc dac? mai avea rost sau nu s? merg la etajul doi. Nu eram nici pe departe în criz? de timp, a?a c? am urcat. Am b?tut de câteva ori la u?a vecinilor de deasupra familiei Gavrilescu, îns? nici de data aceasta nu am avut noroc. La ora aceea majoritatea adul?ilor din bloc era plecat? la serviciu. M? sim?eam cumva izolat de fra?ii mei proletari prin simplul fapt c? în fiecare zi plecam de acas? aproape de încheierea programului de munc? obi?nuit ?i m? întorceam dup? miezul nop?ii. Pe la etajul cinci începusem s? gâfâi, eram un Harap-Alb f?r? glorie, pervertit, în c?utarea vocii care-mi vibra în minte; pot spune c? eram mai mult teleghidat, întrucât curiozitatea m? împingea de la spate, fl?mând? cum era ?i avid? de cunoa?tere. La etajul cinci mi-a deschis o b?trânic? simpatic?, trecut? de mult de vârsta ra?iunii, al c?rei aparat auditiv ie?ea imediat în eviden??. În mintea mea îmi puneam mâinile în cap – acela era primul lucru pe care l-a? fi f?cut dac? nu a? fi fost o persoan? politicoas?, atent? la sentimentele celor din jur. În schimb, am întrebat-o pe b?trân? dac? de obicei doarme bine noaptea, moment în care aceasta a f?cut un pas înapoi, preg?tit? s? închid? u?a. Am luat-o încet, i-am explicat motivul pentru care i-am adresat o astfel de întrebare, am asigurat-o c? locuiesc în bloc, am încercat s? apelez la instinctul ei matern, sau cel pu?in la ce mai r?m?sese din el, ?i m-am plâns de nop?ile nedormite ?i la cum aceste nop?i nedormite m? pot afecta în calitate de cet??ean activ în câmpul muncii ?i, prin extensie, cum îi pot afecta ei pensia dac? to?i cet??enii ca mine nu sunt productivi din cauza oboselii. Am f?cut-o s? urmeze un lan? cauzal la care nu se gândise probabil niciodat?. Mi-a spus c? nu are probleme cu somnul, c? somnul devenise pentru ea o a doua natur?, c? somnul era pentru ea o simulare a mor?ii ?i, drept urmare, nimic nu o putea rupe din cele zece ore de somn. Desigur, am pus totul pe seama aparatului auditiv, dar cine sunt eu s? le demolez oamenilor pove?tile reconfortante? I-am cerut scuze de deranj ?i eram preg?tit s? accept e?ecul micii mele expedi?ii. Am chemat liftul ?i am constatat cu stupoare c? acesta se oprea la fiecare etaj, deschidea u?ile, st?tea câteva secunde dup? care le închidea ?i mai urca un etaj, apoi se oprea din nou ?i tot a?a. Dup? sunetul specific produs de înc?l??mintea cu tocuri, cineva urca sc?rile într-o manier? ap?sat?. O tip? ro?cat? cu ochi alba?tri ?i buze c?rnoase se vedea urcând cu un picior deasupra celuilalt ?i o pendulare a bazinului demn? de podiumurile pe care hainele î?i etaleaz? manechinele. Am ?tiut pe loc c? era una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am v?zut vreodat? pân? atunci, ?i-acest lucru mi-a fost confirmat de îndat? ce tipa ajunsese la acela?i nivel cu mine, privindu-m? oarecum de sus dat fiind c? era mai înalt? cu câ?iva centimetri. M-a abordat zâmbind, dar nu într-o manier? arogant?, ci cu o cordialitate oarecum neobi?nuit? pentru o persoan? atât de atent? la aparen?e ?i m-a asigurat c? nu avea niciun rost s?-mi pierd timpul cu liftul acela defect ?i c? mai bine o luam pe sc?ri. La rândul meu, fiind un exemplar masculin atr?g?tor cu u?oare tr?s?turi feminine ?i barb? stufoas?, trebuie s? fi exercitat asupra ei o atrac?ie fortuit? ce p?rea s-o bulverseze, lucru de care începusem s? devin con?tient prin prisma faptului c? acea femeie ireal? a stat s?-mi asculte toat? povestea cu noaptea alb?, care nu putea fi altfel decât plictisitoare, mai ales pentru o persoan? str?in? care nu avea niciun motiv s? m? asculte strict din complezen??. Dup? ce-am terminat de relatat toate cele, mi-a f?cut semn s-o urmez în sus, pe sc?ri. Am urcat înc? trei etaje ?i am urmat-o pe femeie pân? la u?a apartamentului ei. Am întrebat-o cum o cheam?, dar a refuzat s?-mi r?spund?. ?i-a întors capul spre mine în timp ce descuia u?a ?i a început s? zâmbeasc?. A descuiat u?a ?i nu m-a invitat în?untru. M-a rugat în schimb s-o a?tept pentru c? avea ceva important s?-mi spun?. Am a?teptat mai mult decât m-a? fi a?teptat, dar într-un final a deschis u?a ?i, dup? ce s-a scuzat c? m-a f?cut s? a?tept atât de mult, a venit lâng? mine ?i, în momentul în care gura ei se apropie la o distan?? intim? de urechea mea, a început s? geam? discret. E inutil s? spun c? mi s-au înmuiat genunchii. Am recunoscut imediat timbrul acelei voci. M-a s?rutat pe obraz, ?i-a luat r?mas-bun, dup? care mi-a închis u?a în nas. Dincolo de u??, femeia râdea pi?ig?iat ca o ?col?ri?? vinovat?. Dup? ce mi-am revenit din amor?eal?, am coborât sc?rile cât am putut de repede ?i, odat? ajuns acas?, m-am dus la baie, mi-am dat jos pantalonii ?i am demarat o nou? sesiune de autoexorcizare. Curios cum mintea uman? realizeaz? atât de multe conexiuni într-o frac?iune de secund? ca ?i când niciun detaliu din vie?ile noastre n-a fost uitat! Am f?cut eforturi supraomene?ti s? m? gândesc la chipul ro?catei cu buze c?rnoase, dar mintea mea nu putea s? ?i-l reprezinte decât sub masca unei tipe cu care m? întâlneam în facultate. Printr-un proces inaccesibil puterii mele de concentrare, vocea tipei de la etajul ?apte i-a fost alipit? fe?ei tipei din facultate. O combina?ie periculoas?, care promitea multe nop?i albe. Trebuia s? m? reapuc de citit, ?i-asta urgent. Imagina?ia mea o lua pe ar?tur? dac? nu aveam în fa?? o carte care s? m? ghideze prin universuri str?ine ?i mai pu?in susceptibile de a m? l?sa f?r? vlag?. De asemenea, trebuia s? merg iar la psiholog pentru a sc?pa de anxietatea cu care întâmpinam orice ini?iativ? de lectur?. În timp ce-mi frecam penisul cu zel, m? gândeam c? zgomotul se propag? mai bine de sus în jos ?i c? ar fi fost indicat s? ac?ionez de jos în sus. Astfel, dup? eforturi îndelungate, cooptându-i ?i pe locatarii apartamentelor de la etajele patru, cinci ?i ?ase pentru a conferi un sens de turm? ?i autoritate ini?iativei mele, am convins-o pe ro?cata cu buze c?rnoase s? facem schimb de locuin?e ?i, dup? ce ne-am în?eles cu proprietarii celor dou? apartamente ?i am semnat toate actele necesare, ro?cata a dec?zut la parte, iar eu împreun? cu logodnica mea ne-am în?l?at pân? la etajul ?apte. În orice caz, ei i-a picat bine în?elegerea: pl?tea mai pu?in la chirie (de?i contribuia masiv la fondurile asocia?iei de proprietari pentru a fi l?sat? s?-?i fac? treaba în continuare, bani pe care asocia?ia îi va fi investit în izolarea fonic? a apartamentelor) ?i, pe deasupra, dac? st?tea cu geamul deschis, îi putea speria cu r?cnetele ei demonice pe copiii care se jucau în fa?a blocului, sau cel pu?in a?a am presupus la momentul respectiv. Din ziua în care ne-am mutat la etajul ?apte, ?ipetele incomode ?i antrenante nu s-au mai auzit decât pân? la etajul patru ?i de-acolo în sus undele sonore s-au disipat ?i s-au pierdut cel mai probabil prin visele adolescen?ilor excita?i, iar eu mi-am reluat ?irul de nop?i anoste, în care somnul îmi d? voie s? uit de uitare.

Ionut Popa (I.M.Popa) | Scriitori Români

motto: O carte neizbutit? poate fi o capodoper? interioar?. (Paul Valery)

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro