Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ajun. Altfel

de Daniela Luminita Teleoaca

Îi sim?eam degetele reci în m?nu?ile dantelate. Împuns?tura uria?ului pom al vie?ii, pe inelarul trufa?. Miliarde de firicele fosforescente f?când transferul de suflet dintr-o parte în alta a Inimii. Aveam acela?i gând?! O preocupare comun??! Ochii ni s-au oprit în cer. Ne-am desprins pentru o clip?: trotuarul se îngustase: se impunea trecerea în ?ir indian. Cu certitudine, ultimele zile nu fuseser? prea u?oare pentru mama! Ea era, îns?, la fel de sigur? [Sau para?!]. De frumoas?. Statuar? în elegan??. ?i parfumat?. Dup? spusele ei, cu o arom? peninsular? iberic?. Avea gust dulce-acri?or mama. Mai mult dulce! Am?rui, cât s? încap? în zâmbetul ei prim?v?ratic de s?lb?ticiune în veci domesticibil?. Cu reguli a?a de frumoase, de salvatoare! Era ca un osta? mama. Rostea cuvintele. Fantastic le împlânta în realitate. În tine. Se iveau brazi, roiuri albe, cântece aeriene. Erau zile întregi în care m? sim?eam a?a de bleag?. De n?p?stuit?. A?a de intrigat? pe lume, pe Dumnezeu. Dumnezeul meu de copil pu?in ?tiutor ?i, totu?i, precoce. Mama m? readucea la via??! Îi pl?ceau s?punurile italiene?ti. Mi-a trecut pe la nas vreo 2-3-4, cred, 5 nuan?e. I-am spus: Dolce vivere! Lu?m Romantica! – a conchis ea cu tandre?e maxim?. ?i lumea ?i-a reluat valsul, cine ?tie din ce motive întrerupt în urm? cu eternit??i?!

*
Începuse un vânt rece. Încropeam, desigur, în tandemul nostru tainic, o sear? de ajun, de?i Cr?ciunul de-abia trecuse! Oamenii se gr?beau cel mai probabil spre case. Cu bra?e înc?rcate ?i fe?e tuciurii. Purtând nostalgii ?i dureri sfâ?ietoare de ?ale. Sau de moarte. Un fel de-a spune c? au acceptat. Am rugat Cerul s? elibereze câ?iva fulgi, în jindul nostru de a intra m?car pe o margine de poveste. ?i ce dac? nu eram în timpul lor?! Nu aveam s? fim vreodat??!

?oseaua se luminase în fa?a unui accident evitat – printr-o minune, printr-un artificiu?! – în ultima clip?. Subit am sim?it fluturi arginta?i de bun?voie topindu-?i aripile, zborul, în c?minul cald al r?sufl?rii noastre comune. Chiar ningea! În ascunzi?ul uli?elor, vidul stingher al crengilor se umplea încet-încet cu sunete miraculoase de colinde.


La flor?ria din col?, am g?sit vâsc cu 4 bobi?e! Unicul!


**
Ultimele zile nu fuseser? deloc u?oare pentru mama! Nici pentru mine! Cel mai probabil era vorba despre oameni! Despre felul acela în care, de unul singur, decizi la un moment dat c? e mai bine f?r? ei! Ini?ial fusese desigur acordarea prezum?iei de nevinov??ie. Exaltarea! Munca aceea uria?? cu tine însu?i, s? te convingi c? trebuie s? crezi! S? ai încredere! Interac?iunea se produsese insidios-brutal. În prim? instan?? habar nu avusese?i s?-?i define?ti starea, atât de amestecate erau toate! Neputin?a aceasta de a face ordine, pentru a primi întru des?vâr?ire chipul lui Dumnezeu, te descump?nise pân? la dezn?dejde. Te-ai întrebat dac? tu, chiar tu erai cea aleas? s? experimenteze. Dac? nu cumva ai fi putut, l?sând la o parte la?itate, vanit??i, s? pleci deodat? departe-departe, ca ?i cum… Z?cuse?i cu fa?a la perete ore în ?ir. Zile. Sensul disp?ruse. Nu puteai stabili conexiuni. În acea defragmentare paroxistic?, starea de grea?? se cosmicizase. F?ceai eforturi, nu-?i aminteai s?-?i fi pl?cut vreodat? ceva, cineva. Ai conchis: Dac? Dumnezeu a creat „o astfel de chestie”, atunci, în mod cert, el nu putea fi Dumnezeul adev?rat! Cineva bagatelizase: sindrom migrenos: te tratase cu parasinus ?i algocalmin. Cu atâta indiferen??!

***
În concluzie ?i f?r? drept de apel, oamenii se împ?r?eau drastic în 2 categorii. Cei dintâi erau agresivii, suferinzii de un gen aparte de schizoidie. Iremediabil pierdu?i! Iremediabil pierz?tori! Ceilal?i erau grav-certa?ii cu moralitatea, desfrâna?ii f?cându-?i din culpe marele trofeu. Cu alte cuvinte, cele 2 specii, la care era reductibil?, s?raca, omenirea! ?i care se puteau suprapune perfect, ambele fiind certate la cu?ite cu Dumnezeu!




****
Am scris cuminte. Cu minte ?i corect. Ca un copil con?tiincios. Cu fricile lui. Cu micile bucurii. F?r? minima deformare a realit??ii. Ca o ?col?ri?? care nu s-ar putea deda jocului decât având convingerea ferm? c? ?i-a f?cut serios temele. Am scris! Cu speran?a c?, într-un viitor, cineva m-ar putea contrazice! Apoi m-am ridicat imediat. Mai mult decât de pe un scaun! M-am întrebat f?r? s? m-aud? prea mul?i: EU a?ternusem toate acestea pe o foaie creponat? de iluzie sau mama p?trunsese în gândul meu?!


*****
Mama trecea. Frumoas? ?i elegant?. Sigur? de sine. VIE! În mireasm? dulce-acri?oar?. Pe alocuri, am?ruie. Pensinsular-iberic?! În felul ei, m? elibera. În felul meu, o desc?tu?am.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro