Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ecouri de mandolin? (14)- Concertul din curtea lui Don’ Fabricio

de Viorel Darie

Tinerii continuau s? comunice între ei, e drept, ceva mai anevoie, de când nu mai puteau folosi "cutia de scrisori” din scorbura copacului. Dar ei tot comunicau, fie prin semne, când Antony era de gard?, fie folosind anumite prilejuri, cum ar fi ie?irile în ora? sau învoirile lui Antony de a merge dup? cump?r?turi. Atunci el avea privilegiul s? discute fa?? în fa?? cu sclipitoarea în frumuse?e, Cristina, fie s? schimbe câte o scrisoare prin intermediul Robertei, sora mai mare a Cristinei, când aceasta era la chio?cul de vinuri.
Ar fi fost foarte frumos ca aceast? idil? între cei doi îndr?gosti?i s?-?i urmeze firesc acest curs, romantic ?i inocent, luni sau poate chiar ani de zile, îns? nici timpul nu st?tea pe loc, nici evenimentele nu se l?sau a?teptate s? apar?. Antony ?i Cristina sim?eau nevoia de o dedicare deplin? unul pentru cel?lalt. Începuser? chiar s?-?i imagineze cum ar putea s? devin? în viitor o familie a lor, ca-n Rai, s? fie toat? ziua unul al?turi de cel?lalt, suflete pe deplin devotate. Cerul era de partea lor, natura cu parcurile, viile, marea cu valurile erau ?i ele de partea lor. Ceea ce mai trebuia învins era înc?p??ânarea unor oameni de a le oferi libertate deplin? pentru a-?i duce la îndeplinire visul lor suprem. ?i ace?tia erau chiar p?rin?ii fetei, dar ?i mai marii din garnizoana lui Antony.
Tinerii credeau c?, în cele din urm?, vor fi în stare s? înfrâng? împotrivirea tuturor obstacolelor în calea fericirii lor. Erau profund angaja?i s?-?i construiasc? viitorul lor minunat, luptându-se cu înver?unare cu prejudec??ile acestei lumi. Erau atât de încrez?tori c? aveau suficient? putere s? lupte. Dar de unde s? înceap? aceast? mare b?t?lie?
Cristina a ?i scris lui Antony c? ea are curajul s? înceap? prima demersurile c?s?toriei cu el, mult prea îndr?gitul ei francez. Era de a?teptat ca ?i Antony s? fac? ?i el o încercare în situa?ia lui de militar, s? mearg? la comandan?ii lui, s? cear? dreptul de c?s?torie cu italianca care-i era atât de drag?.
Dar, pân? s? se decid? cei doi s? fac? acest pas, se petrecur? unele evenimente în casa lui Don’ Fabricio.
Într-o duminic?, Antony v?zu c? în vale, în curtea italianului, se adunase mult? lume, unii chiar ar?tând a personaje impozante, bine îmbr?cate, ca de la ora?. În curând, zarva din curte se înte?i. Veniser? ?i ni?te oameni cu ceva instrumente de cântat, cu ni?te clarinete sau ?ambale ?i tobe. Mai veniser? vreo trei cu viori ?i violoncele. Era preg?tire ca de spectacol mare. Nu era de mirare, lucruri asem?n?toare se petreceau des în curtea italienilor din împrejurimile Genovei.
Nu statur? mult la discu?ii, ?i se pornir? de spectacol. Întâi viorile scoaser? sunete scâncite, melancolice, de î?i ciulir? urechile to?i vecinii lui Don’ Fabricio. Oare ce o fi în casa acestuia? Cine sunt cei care umplur? curtea?
Avea s? afle Antony, doar dup? trei zile, ca Don’ Fabricio s?rb?torise logodna fiicei sale mai mari, Roberta, cu un oarecare fl?c?u, fiu al unuia dintre cunoscu?ii s?i, dar dintr-un sat genovez mai îndep?rtat.
Dezm??ul cu ace?ti invita?i ?i muzican?i ?inu toat? ziua, chiar spre noapte. Se cântar?, cam l?l?it, toate can?onetele ?i cântecele cele obi?nuite ale genovezilor la toate prilejurile de serbare popular? sau chiar de natur? na?ional?. Instrumentele muzicale p?reau îns? c? dominau toat? acea g?l?gie din curte. Se întinseser? ni?te mese în curte, unde s-au adus fel de fel de mânc?ruri tradi?ionale, ca oaspe?ii s? fie mul?umi?i. Bineîn?eles, Don’ Fabricio nu se zgârci s? scoat? vin din cel mai bun din beciurile sale, ca s? le arate oaspe?ilor cât de însemnat este nego?ul s?u cu vinuri alese.
Lumea chefuia, vorbea în gura mare, se chiuia, muzica rar se oprea, ca acei muzican?i s? deguste ?i ei ceva din bun?t??ile aduse lor. Dup? masa cea mai însemnat?, oaspe?ii se pornir? pe dansuri, destul de maestre, fiind renumi?i genovezii pentru asta. Apoi to?i se a?ezar? iar??i la mese, s?-?i mai trag? sufletul, s? mai asculte muzic?.
S-a trecut la spectacol. Ap?ru un tân?r cânt?re?, care-?i începu recitalul cu ni?te vocalize ca de tenor. Interpret? foarte reu?it ni?te can?onete italiene, de credeai ca era de la oper?. Dup? acest personaj, se dezlegar? vocile ?i, fel de fel de persoane, se ridicar? de la mese pentru a cânta ce ?tiau ei mai bine. Erau mai multe domni?oare, doamne, sau grupuri de persoane, ca-n familii de italieni care-?i expuneau talentul la cântat.
De bun? seam?, Antony, fiind toat? ziua de straj? la gheret?, avu ce vedea de-a lungul zilei. Era chiar emo?ionat de toate acestea. Cum era de a?teptat, nu se putea ca persoana s?rb?torit?, Roberta, s? nu fie invitat?, împreun? cu logodnicul ei, un tân?r impozant, dar nu chiar rupt din soare, s? cânte ?i ei în duet o can?onet?. Evident, cei doi tineri nu se f?cur? de râs, interpretând cât se poate de onorabil can?oneta aleas? de ei.
La urma urmei, Antony r?m?sese cu sufletul la gur?, cum s-ar zice. Au invitat-o ?i pe Cristina s? cânte în fa?a oaspe?ilor. Fata era sfioas?, se cam codea, dar, de voie, de nevoie, ajunse în fa?a oamenilor care o priveau. Se f?cu lini?te. Chiar ?i muzican?ii se oprir?. Toat? audien?a era cu privirile a?intite asupra tinerei fete a lui Don’ Fabricio, neb?nuind pân? atunci c? el avea în casa lui o asemenea frumuse?e de fat?. Desigur, ea era frumos îmbr?cat? ca pentru logodna surorii sale, dar ceea ce cople?i audien?a era frumuse?ea ei, venit? parc? din cer.
Cânt? ea ceva copil?resc la început, ca s?-?i înving? emo?iile. Apoi alese s? cânte ni?te can?onete str?lucite, care-i uimir? pe to?i. Oare de unde avea atâta talent o fat? de la ?ar?? ?i ce frumuse?e aproape nep?mântean?!
Succesul era deplin. Interpret?, una dup? alta can?onete, din ce în ce mai conving?tor. Muzicienii se asociar? încet-încet s-o acompanieze. Chiar ?i sunetele viorilor ?i ale clarinetelor intrar? pe rând în acordul interpret?rii. Te sim?eai ca la un spectacol veritabil de operet?, foarte apreciat de italieni.
Tenorul care cântase la început, r?mase ?i el mut de uimire la interpret?rile nesperat de reu?ite ale acestei inocente copile a lui Don’ Antonio. Veni lâng? Cristina, o felicit? ?i o invit? s? cânte împreun? cu el vreo câteva napolitane, bine ?tiute chiar ?i la Genova. Se în?elege, vocile lor se armonizau perfect, cei de la serbare nu au avut ce regreta.
Când se terminar? reprezenta?iile cântate, Cristina de-abia c?ut? un prilej s? fug? din acea curte plin? de oaspe?i g?l?gio?i, s? se retrag? în livad?, de unde c?ut? s?-l vad? pe omul ei cel mai drag, pe Antony, care, ?tia ea bine, privea de-acolo, de sus, cu mare nedumerire, toate aceste întâmpl?ri din curtea casei ei. Se v?zur? unul pe cel?lalt ?i î?i f?cur? semne dragi. Deci totul era foarte bine, nici un motiv de nelini?te.
(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro