proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Bun temei avea poetul când afirma c? „limba noastr?-i o comoar?”. T?cerea ei ne roste?te pe fiecare dintre noi. În ea sunt frumos sedimentate, ca într-o minunat? bibliotec?, toat? în?elepciunea ?i marile fapte ale neamului. Este sufletul mereu viu care îl face nemuritor ?i p?rta? la existen?a noastr? de fiecare zi. Prin acest sfânt „?irag de piatr? rar?” ne vorbesc, de dincolo de milenii, str?mo?ii! Spre a-i auzi ?i în?elege e suficient s? înv???m a ne-o citi.
Vechi înscrisuri ne spun c? Pitagora era un mare admirator al în?elepciunii str?mo?ilor no?tri primordiali. ?i cum aceast? în?elepciune, misteric?, era relevat? prin intermediul marilor ini?ia?i în zalmoxianism cineva din afar? nu ar fi ajuns la ea. Scriitura lor magic?, prin care erau activate energii ?i for?e subtile, nu putea fi în?eleas? ?i descifrat? de c?tre un str?in. Modalitatea sub care partea accesibil? din sacra înv???tur? ajungea la neofi?i ?i la vulg era san/scrit? – f?r? scriere. Adep?ii î?i însu?eau legile ?i preceptele ei pe cale oral?, sub forma unor cânturi, colinde, imnuri, rugi, descântece etc. Dac? Pitagora a cunoscut-o, înseamn? c? f?cea parte din elita preo?easc?, deci era unul de-al lor. Cum ?tim, sistemul s?u filozofic era bazat pe magia numerelor, zece reprezentând conceptul fundamental. Lumea ca armonie a numerelor permitea omului s? rezoneze cu sacralitatea. Zalmoxianismul nu era o religie, ci o teozofie zecist? ce se întemeia pe dialectica ocult? a lui zero (0) ?i unu (1). Adep?ii ei erau numi?i zeci?ti, zeci (de?i, deci – daci ori ge?i). Am putea spune c? aceast? teozofie, în mare parte decodat? de sacralitatea ei prin hermeneutica pitagoreic?, a ajuns, fragmentar, pân? la noi drept filosofie ?i cunoa?tere ?tiin?ific? ( matematic?). Speculând, am crede c? cei care au avut interesul s? ?tearg? urmele zalmoxianismului, conservate în „?coala misteriilor”, au f?cut pierdute ?i majoritatea lucr?rilor sale.
Zalmoxe nu era Zeul, ci profetul p?mântean al credin?ei în Cel de Sus, c?ruia poporul îi spunea prescurtat Sântu’. Forumul sacerdotal suprem era grupat în “Fr??ia Celui Ales”, care îl desemna pe Marele Preot, ce îndeplinea func?ia de zal/moxe – zaua primordial? (mo?ul) ce media leg?tura castei „preo?ilor din nori” cu Sântu’. Cum Cel de Sus era Unicul, iar simbolul cifrei unu (1) ca fonem? era litera „ I” înseamn? c? Unicul de Sus era I/Sus. Isus trebuie s? fi fost titulatura sub care esenienii galateeni îl adulau pe Cel de Sus prin semnul crucii (zvastica de?ic? - getic?).
Descinzând din mitologie, împ?ratul Cronos îl lua cu sine, într-o vizit? prin Imperiu c?tre miaz?zi, pe Marele Preot Thoth ?i îi d?ruia Egiptul. În T?bli?ele de smarald ale acestui „zalmoxe egiptean” descifr?m parte a în?elepciunii str?mo?ilor carpatini primordiali. Peste timp, evreii, sclavi ai faraonului adorator al Celui de Sus, î?i vor începe revolta antiegiptean? prin dezicerea de zeul acestora devenit Ra (Str?lucitorul) ?i se vor pune sub protec?ia lui Yahwe. Mai apoi, conflictul dintre rabinii mozaici ?i „Fr??ia Celui Ales” (esenieni) se va solda, în doctrina lor, cu deposedarea Împ?ratului Ceresc al Crucii carpatine de sacralitate prin atribuirea numelui S?u blasfemicei f?pturi p?mântene a lui Isus, ce se pretindea trimis al Cerului, dar cu acest statut având demnitate inferioar? Yelohimilor. De aici va mai fi un pas pân? la inventarea iudeo-cre?tinismului prin care feciorul Mariei, fiul dumnezeiesc “n?scut ?i nu f?cut”, îl va profana, cu omenescul s?u în cadrul Trinit??ii, pe Unicul de Sus - simbol al cre?tinismului monoteist zalmoxian. Mai concret, în locul Celui de Sus – Unicul, prin iudeo-cre?tinismul lor, mozaicii ?i grecii ofer? omenirii un Isus p?mântean (De Jos) drept cale a mântuirii.