Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*136. Desp?r?ire temporar?.

Astfel se încheiase o nou? zi ?i o alt? ?edin??. Urm?toarea era programat?, evident, peste dou? s?pt?mâni.
Noul week-end nu anun?a nimic deosebit. Bineîn?eles, ar fi fost prea de tot s? dea o nou? petrecere. Prin urmare, sfâr?itul de s?pt?mân? fu unul banal, obi?nuit, iar Stela îl iert? totu?i pe Alex, în cele din urm?, f?r? a-l mustrului prea r?u, datorit? t?inuirii pasajelor secrete ale „Pacifis”-ului. Îi impuse îns? s? evite alte asemenea secrete, care nu-l avantajau deloc. Ascult?tor, Alex se supuse, dar nu-?i amintea s? aib? ?i alte secrete pe care s? i le dest?inuie doctori?ei sale. Deci, totul p?rea în ordine, lini?tit.
Luni, 14 iulie 2092, la ora 14.00, Lucian, logodnica lui, plus dalma?ianul Spot, se întâlnir? cu cei doi fra?i Kelso, de data asta în mod obi?nuit, f?r? alte suprize, pl?cute sau nu. Sid le mul?umi în fel ?i chip pentru toate cadourile primite, care i se p?reau deosebite, fiecare în felul s?u. Fusese absolut încântat de tot ceea ce primise ?i l?ud? fiecare obiect în parte, cu un entuziasm nem?rginit, nepref?cut. Deci, reu?iser? s?-l impresioneze ?i se bucurau de acest lucru, c?ci asta urm?riser?, de fapt. ?i aflar? de la el c? o denumise pe micu?a p?ianjen cu cruce Jessica; pe scurt, Jessy. Iat?, deci, acum erau trei p?ianjeni cu denumiri: Ema – Phalangium Opilio, adic? p?ianjen cu picioroange, femel?; Pac – Tegenaria Domestica, p?ianjenul de cas?, mascul; ?i Jessy – Arraneus Diadematus, p?ianjen cu cruce, din nou femel?.
Dup? spusele lui Sid, îi pl?cuser? chiar ?i pietrele de pe Terra, pe care le descrise ca fiind unice, ba chiar superbe. „Ni?te simple pietre, superbe?! Nici chiar a?a!” î?i spuneau parc? Lucian ?i Lia în gând, nu îns? ?i cu voce tare, de?i lor li se p?rea ceva banal. Erau doar ni?te simple roci, ca oricare altele. Evident c? pentru Sid, sau pentru oricare alt locuitor al Proximei, aveau o cu totul alt? valoare, deci, probabil c? puteau trece ?i drept „superbe”. Unice, normal, pentru c? erau singurele de pe Terra! Cu excep?ia celor pe care le de?inea lunganul în rezerva lui sau în alt loc, depozitate la bordul navei albastre.
Iar aceast? întâlnire trecu mai mult în acest mod, pentru c? Sid nu contenea cu laudele. Î?i imaginaser? ei c? aceste cadouri vor reu?i s?-l impresioneze pe tân?rul Kelso, dar parc? nu se a?teptau ca acesta s? fie chiar atât de încântat. Nu încercar? s?-l întrerup?, de?i li se p?rea c? exagereaz? cu aceste laude. Sora lui, Sonya, se dovedi a fi mai rezervat? în acest sens, de?i, evident, îi pl?cuser? ?i ei, absolut toate cadourile primite de fratele ei.
Zilele, înscriindu-se din nou în tiparul lor obi?nuit, specific Proximei, treceau una dup? alta, monoton, într-un mod mai mult sau mai pu?in pl?cut pentru tinerii din echipaj. Era deja vineri, 18 iulie 2092, seara, ora 18.00. Lucian ?i Lia tocmai se desp?r?ieser? din nou de cei doi fra?i Kelso ?i se îndreptau spre nava albastr?, pentru a-l duce pe Spot înapoi, la bordul navei. Trecuse de jum?tatea lunii lui Cuptor, iulie, de?i pe Proxima, chestia cu „Cuptorul” nu era deloc valabil?.
Lucian ?i Lia erau logodnici de aproximativ dou? luni, de pe data de 26 mai, iar pân? în acel moment se în?eleseser? destul de bine, mai mult datorit? lui, care d?dea dovad? de o r?bdare pe care nici el n-ar fi crezut vreodat? c? ar fi în stare s? o de?in?. Pentru logodnica lui ?i pentru ca rela?ia lor s? mearg?, avea totu?i, destul? r?bdare. Deci, nu se certaser? deloc, pentru c? el ?tia de fiecare dat? cum s? procedeze pentru a aplana din start orice posibil conflict. Se descurcase pân? în acel moment. Spera s? reu?easc? ?i în continare.
Ceea ce nu-i convenea Liei era faptul c?, de când îi devenise logodnic, colegii îi repro?au, mai ales ei, în repetate rânduri, c? el îi d?dea mereu ascultare ?i îi îndeplinea practic orice dorin?? ar fi avut ea, f?r? a crâcni. Se p?rea c?, în mare m?sur?, colegii ei aveau, oarecum dreptate. Lucian se str?duia cu adev?rat s?-i îndeplineasc? toate dorin?ele sau capriciile ei. Era timpul ca ea s? ia m?suri în acest sens ?i s? verifice cumva dac? într-adev?r el era dispus s?-i dea ascultare orbe?te, sau chiar proste?te uneori, f?r? a protesta în vreun fel. Pl?nuise s?-l verifice chiar în acea zi. Ajun?i la bordul navei albastre, cu pu?in dup? ora 18.10, Lia se preg?ti s?-?i pun? planul în aplicare. Ticluise totul dinainte. R?mânea doar s? se descurce în prezen?a lui, ceea ce nu-i era deloc foarte greu, dar nici prea u?or. Totu?i, decise s? nu renun?e la planul ei.
- Luci, s? ?tii c? nu-mi place deloc comportamentul t?u, îi repro?? ea, dorind s? par? cât mai serioas?, ca el s? nu se prind? c? doar se pref?cea, din nou.
- Poftim?! Nu în?eleg... p?ru el surprins ?i o privi întreb?tor. La ce anume te referi?
- În general, la comportamentul t?u. Cred c? e momentul s? te schimbi radical, din toate punctele de vedere!
- S? m? schimb?! Eu? repet? el, tare nedumerit.
- Da! E?ti totu?i, comandantul acestei misiuni! Nu la?i deloc s? se întrevad? acest lucru, îl l?muri Lia, într-o mic? m?sur?.
- Nu?! se mir? el. ?i dup? p?rerea ta, ce-ar trebui s? fac, ca s? las de în?eles acest lucru?
- S? pui punctul pe „i”, îi propuse Lia.
- Adic??! îi ceru el s? fie cât mai explicit?.
- Adic?, s? te compor?i ca un adev?rat comandant! Iar un comandant d? ordine stricte, care trebuie s? fie respectate ?i îndeplinite, f?r? a fi comentate de subalternii s?i! Tu faci oare acest lucru, sau l-ai f?cut vreodat??!
- Nu. ?tii bine c? nu! Nu-mi place s? fac pe superiorul ?i am spus din start acest lucru; e stilul meu personal.
- Tocmai; e timpul s? te schimbi! E cazul s? iei m?suri, replic? Lia cu seriozitate, dorind s? par? cât mai conving?toare. Impune-?i punctul de vedere, f?-te respectat ?i ascultat! Ceilal?i trebuie doar s? se supun?, f?r? s? comenteze în fa?a ta! Nu mai fi atât de amabil cu ei! De ce le permi?i s? te critice, chiar dac? uneori gre?e?ti sau n-ai dreptate?! Nu-?i mai cere scuze fa?? de ei; dai dovad? de sl?biciune astfel! ?i nu-i servi mereu, pentru c? nu e?ti nici chelnerul, nici buc?tarul lor, ci doar comandantul lor! Nu e?ti osp?tar! A?a c? nu te comporta de parc? ai fi. Pricepi?!
- La drept vorbind, nu cred c? pricep. Te referi la colegii no?tri... se încrunt? el, fixând-o cu privirea-i necru??toare, b?nuitor, nemul?umit ?i îngrijorat de ceea ce auzea. Unde vrei s? ajungi?! De ce-mi spui toate chestiile astea?!
Lia î?i feri privirea din calea lui; de asta se temea cel mai mult! De ochii lui cei expresivi, p?trunz?tori; de acea privire a lui, de pas?re de prad?, o privire ager?, blând? ?i totodat? t?ioas?, neiert?toare. Cum reu?ea oare s? adopte acea privire, nu-?i d?dea seama! Dar reu?ea, asta era clar! Iar dac? i-ar fi întâlnit privirea, tot planul ei ar fi fost compromis total! S-ar fi înmuiat pe loc ?i n-ar fi putut continua. Dar se feri la timp, deci, continu?:
- Pentru c? sunt logodnica ta, evident, se leg? ea de acest am?nunt. Iar tu e?ti comandantul aici, asta e clar. Prin urmare, eu sunt logodnica ta, deci, a comandantului misiunii... Îmi place cum sun? acest lucru, m? face s? m? simt important?. Pentru c? func?ia ce-?i revine ?ie în cadrul echipajului nostru î?i confer? puterea absolut?, putere de care tu n-ai profitat în nici un fel, în tot acest timp. Nu crezi c? ar fi cazul s? începi s? te folose?ti de func?ia ta?! Eu spun c? da.
- S? în?eleg c?-mi propui s? devin brusc aspru, autoritar?! Cu colegii no?tri?! Eu?! replic? el, întorcându-?i privirea de la ea, în alt? parte.
- Exact, înt?ri ea.
- ?tii foarte bine c? n-am s? fac una ca asta, rosti el grav. Deci, a?a ceva nu se va întâmpla, niciodat?! În nici un caz!
- Nici dac?-?i cer eu acest lucru? spuse ea cu glas mieros, apropiindu-se pu?in de el.
- Nu! Nici dac?-mi ceri tu acest lucru, nu ced? el.
- Nici dac? am s?-?i spun c? de asta depinde viitorul rela?iei noastre?! continu? ea, îndep?rtându-se de el, vorbind pe un ton foarte conving?tor.
- Adic??! îi ceru el l?muriri suplimentare.
- Adic?, ori procedezi cum ?i-am spus eu, ori î?i po?i lua „adio” de la logodna noastr?, îi prezent? ea cele dou? op?iuni. ?i nu exist? cale de mijloc! Deci, n-ai alt? variant?! N-ai alternativ?.
- Nu, nu se poate, refuz? el s? dea crezare celor auzite, dup? un moment de gândire. Nu po?i s?-mi faci a?a ceva!
- Ba uite c? pot, îl contrazise ea, cu fermitate.
- Ceva nu e-n regul? pe aici, pe undeva... p?ru el a-?i da seama de „jocul” ei. Nu se poate s?-mi ceri una ca asta, mai zise el, apropiindu-se de ea ?i o cuprinse în bra?e. Ce-mi ascunzi?! Sau ce urm?re?ti, de fapt? ?tii bine c? te iubesc, nespus de mult ?i a? face orice mi-ai cere, dar la fel de bine ?tii c? n-a? proceda niciodat? cum tocmai mi-ai propus, pentru c? ar fi nedrept fa?? de colegii no?tri; mai mult chiar, fa?? de mine însumi! Deci, ce se întâmpl??! Lia, te rog... Uit?-te la mine când îmi vorbe?ti, îi ceru el, întorcându-i u?or capul spre el, privind-o astfel, în sfâr?it, în ochi. A?a... Repet?-mi acum ceea ce tocmai mi-ai zis!
Inevitabilul se produsese, adic? tocmai de ceea ce se temea ea, pentru c?-i întâlnise privirea. Ea se str?dui s?-?i p?streze sângele rece chiar ?i-n acea situa?ie ?i s?-l înfrunte, pentru a-?i continua planul în acela?i stil. Prin urmare, de?i pentru o clip? p?ruse a se pierde cu firea, datorit? privirii lui, zise, cu seriozitate, de?i îi era foarte greu:
- De ce s?-?i repet?! Ce-ai, e?ti surd?! N-ai auzit bine?! Tocmai ?i-am dat un ultimatum!
- Un ultimatum?! Nu te cred, se îndoi el.
- Ai face bine s? crezi! A?a c?, decide, comandante! Eu ?i-am prezentat variantele. Restul... Alegerea î?i apar?ine, în totalitate!
- Nu, strig? el, cedând u?or tensiunii create ?i se îndep?rt? pu?in de ea. Nu se poate s?-mi ceri s? fac o asemenea alegere!
- Ba da, tocmai ?i-am cerut! ?i înc? a?tept r?spunsul t?u. Deci, ori î?i modifici comportamentul, ori... ?tii care-i cealalt? op?iune!
- Nu, continu? el s? refuze s?-i dea crezare. Nu se poate! Ce-i cu tine?! Tu nu e?ti a?a! Nu în?eleg... Ce se întâmpl?, de fapt?! Ce urm?re?ti?! În mod normal, nu mi-ai cere o asemenea alegere!
- Luci, într-un fel, e spre binele t?u ceea ce-?i cer ?i ai face bine s?-mi dai ascultare. Pentru c? m-am s?turat s? te v?d umilindu-te pur ?i simplu în fa?a colegilor no?tri. Iar tu, la valoarea ta, n-ar trebui s? procedezi astfel.
- M? umilesc?! Cum s? m? umilesc? Nu-i adev?rat... La valoarea mea?! ?i care-i valoarea mea?
- ?tii ?i tu destul de bine. A?a c?, hai s? nu prelungim inutil vorb?ria! Spune-mi care-i decizia ta în leg?tur? cu cele auzite.
- Nu, nu pot... N-a? putea fi altfel decât pân? acum; mi-ar fi imposibil! Cum s? fac asta?! Deci... Regret, dar nu! N-am s? m? schimb deloc, niciodat?! Mai ales fa?? de ei, colegii no?tri! Sub nici o form?! îi comunic? el hot?rârea luat?.
- Atunci va trebui s?-?i înapoiez ?sta, îi zise ea, sco?ându-?i de pe deget inelul de logodn?, pe care, de când îl primise de la el, îl purtase mereu, pân? în acel moment.
Îns? ?i-l scoase ?i-l puse pe m?su??.
- Nu, protest? el, luând inelul de pe m?su??. Ce faci?! Lia, ce se petrece, de fapt?!
- N-ai în?eles înc??! Nu mi-ai acceptat condi?ia, deci, supor?i consecin?ele, replic? ea, cu seriozitate, dându-?i jos br??ara, apoi l?n?i?orul, pe care le primise tot de la el. N-am nevoie de nimic de la tine! Am s?-?i aduc în curând ?i bro?a...
- Nu! Te rog... Nu-mi face una ca asta, p?ru el dezn?d?jduit, îndreptându-se din nou spre ea.
- Îmi pare r?u, Luci, dar trebuie... spuse ea, continuând s? fac? pe dura, îns? înainte de a-?i da seama, se trezi iar??i în bra?ele lui.
Îi privi pentru o clip? chipul pl?cut, în acel moment, total devastat, deci, o crezuse totu?i, ceea ce era în avantajul ei. Evident, el încerc? s? o s?rute, ca pentru a o determina s?-?i schimbe aceast? atitudine, îns? nu reu?i, pentru c? ea se feri la timp, respingându-l aproape în aceea?i manier? în care proceda când nu erau nici prieteni, iar el nu-i spusese nici m?car c? o iube?te.
- Las?-m?! D?-mi drumul, îi impuse ea. Pentru c? nu ?ine figura! Nu m? las p?c?lit? de tine!
- Dar... începu el, încercând s?-i a?eze inelul înapoi pe deget.
Profitând de situa?ie, Lia se desprinse de lâng? el.
- Chiar n-ai în?eles înc??! Nu vreau nimic de la tine, rosti ea, cu asprime, îndreptându-se gr?bit? spre rezerva ei, de unde se întoarse cu bro?a, pe care o a?ez? lâng? celelalte obiecte primite de la el în ultimul timp.
- Lia... ?opti el, privind spre ea rug?tor, de data aceasta ochii lui exprimând triste?e.
„Bietul Luci... Sper s? m? poat? ierta pentru asta!” se gândi ea, îns? cu voce tare spuse cu totul altceva:
- ?i cu asta, totul s-a terminat definitiv între noi doi! Îmi pare r?u c? a durat atât de pu?in, dar asta e situa?ia... Poate a fost totu?i pl?cut.
- Nu, stai... o opri el, reu?ind s-o prind? de mân?. Te rog, spune-mi cu ce-am gre?it fa?? de tine, ca s?-mi pot îndrepta gre?eala! Spune-mi... ?i iart?-m?! Te rog... Îmi pare r?u! Nespus de r?u...
„Tot el î?i cere iertare?! Doar n-a gre?it cu nimic...” î?i zise Lia în gând, îns? din nou spuse altceva:
- Nu mai e nimic de spus sau de f?cut! Situa?ia nu poate fi reparat?! Îmi pare r?u, dar pricepe c? totul s-a terminat! Acum, aici!
- Nu, se împotrivi el cu înc?p??ânare. Spune-mi ce s? fac, ca s? redevin? totul ca pân? mai înainte!
- ?i-am spus ce ai avea de f?cut, dar n-ai fost de acord, a?a c?...
- Nu asta! Cere-mi orice altceva, cu excep?ia acestui lucru!
- Nu doresc nimic altceva!
- Lia, nu pleca, te rog! Nu m? p?r?si! N-a? putea suporta! Te rog... Te iubesc! Prea mult... F?r? tine, via?a mea nu are nici un sens.
- Nu vorbi astfel, pentru c? oricum nu ob?ii nimic!
- Dar... Nu pot! Nu pot face ceea ce mi-ai cerut.
- Atunci, nu mai e nimic de ad?ugat! Adio, Luci, încheie ea, retr?gându-?i mâna ?i ie?i, l?sându-l r?v??it pe puntea principal?.
Ea se îndrept? spre ora?, privind de câteva ori în urma ei, ca pentru a se convinge c? el nu venea dup? ea. O duruse parc? sufletul s?-i spun? toate acele abera?ii, dar spera s? nu fi gre?it. Oricum, nu inten?iona s? prelungeasc? prea mult acea situa?ie, doar se obi?nuise cu el, cu prezen?a lui; deja îi sim?ea lipsa ?i de abia ie?ise pe trapa navei, de câteva minute... Avea de gând s?-i explice cât de curând totul. Dar, nu înc?... La ora 20.00 se opri în dreptul intr?rii în cabinetul tat?lui ei. To Kuny o primi ca de obicei, bucuros, îmbr??i?ând-o c?lduros. Dup? aceast? întâmpinare, Lia îi explic? tat?lui ei care era, de fapt, motivul real al vizitei sale.
- Tati, vreau s?-?i cer ceva!
- Sigur, draga mea... Orice, se ar?t? domnul Kuny, aidoma lui Lucian, dispus s?-i îndeplineasc? orice dorin?? Liei, motivele dânsului fiind îns?, altele; anume, cum o putea oare refuza pe adorata sa fiic??!
- Mai întâi îns?, trebuie s?-?i spun c?... Tocmai am rupt logodna cu Lucian. I-am înapoiat inelul.
- Cum?! Ce-ai f?cut? se încrunt? u?or To Kuny, surprins de aflarea nout??ii, privind spre mâna fiicei sale; remarc? ?i lipsa l?n?i?orului Dianei Enka de la gâtul fiicei sale.
- Nu te gr?bi s? m? cer?i, t?ticule! Pentru c?, de fapt, nu e a?a cum pare. Nu e nimic serios. ?i nici grav.
- Nu în?eleg, draga mea, recunoscu To Kuny, invitând-o parc? s?-i explice detaliat.
- Spun c? nu e nimic serios, pentru c?, de fapt, nu inten?ionez s? m? despart definitiv de el, pentru c? n-a f?cut niciodat? nimic atât de grav încât s? merite acest lucru. Îns? doar îl supun unui test.
- Un test?! Ce fel de test mai e ?i ?sta, scumpo?
- P?i, t?ticule, în ultimul timp, to?i colegii mi-au repro?at c? el îmi d? ascultare, mereu, aproape orbe?te, ceea ce în mare m?sur? am remarcat ?i eu, c? a?a este. Nis chiar îmi spune „?efa” de câtva timp... Imagineaz?-?i numai acest lucru!
- ?tiu, draga mea. „?efa”... zâmbi domnul Kuny.
- Deci, de data aceasta i-am cerut ceva despre care ?tiam c? nu va fi chiar atât de dispus s?-mi îndeplineasc?, f?r? a se împotrivi deloc. I-am cerut, chiar r?ut?cioas?, s? aleag? între a-mi îndeplini dorin?a ?i continuarea logodnei noastre. El n-a fost de acord, iar atunci, i-am înapoiat inelul ?i toate celelalte cadouri de valoare primite recent de la el.
- Nu sunt de acord cu modul în care ai procedat. De ce-ai f?cut a?a ceva?
- P?i... E doar temporar, t?ticule!
- Temporar, de acord. Îns? presupun c? el nu ?tie acest am?nunt.
- Nu, r?spunse Lia. Nu i-am spus.
- ?i ce anume i-ai cerut, de n-a fost de acord?
- I-am cerut s? fie aspru cu colegii no?tri, s?-?i impun? punctul de vedere asupra lor, în general, s?-?i exercite autoritatea ce-i revine în calitate de comandant al misiunii, s? le dea ordine clare, precise ?i s? aib? preten?ia de a i se da ascultare, f?r? comentarii sau împotriviri, f?r? a le cere p?rerea sau a ?ine cont de sugestiile lor.
- Cine, el?! rosti domnul Kuny. Atunci, în?eleg de ce n-a fost de acord. Nu-i genul lui s? se comporte astfel.
- Nu; ?i nici n-a? vrea s? se comporte astfel vreodat?. Nu mi-ar mai pl?cea absolut deloc de el, dac? ar proceda astfel. Ar fi un nesuferit notoriu.
- ?i atunci, de ce i-ai cerut totu?i a?a ceva?
- Doar pentru a verifica dac?, într-adev?r, ar fi dispus s?-mi dea ascultare orbe?te. De fapt, evident c? n-a? fi dorit deloc s?-mi îndeplineasc? aceast? dorin?? absurd?, care nici m?car nu este dorin?a mea!
- În?eleg, într-o oarecare m?sur?. Deci, acesta este testul la care-l supui; în asta const? acest test?!
- Exact, tati!
- Bun; s? zicem c? accept metoda ta, de?i nu în totalitate. În cazul ?sta îns?, ce dore?ti de la mine?
- P?i, pe tine vreau s? te rog s?-l urm?rim, ?tii tu cum, pentru a nu avea parte de vreo surpriz? nepl?cut? din partea lui, ca genul de „prostioare” pe care obi?nuie?te s? le fac? în astfel de situa?ii.
- Ah... pricepu tat?l ei, pornind aparatura imediat. Unde l-ai l?sat ultima oar??
- În nav?, pe puntea principal?, preciz? Lia.
Chiar acolo îl ?i g?sir?. Nep?s?tor, st?tea pe un scaun, cu capul pe mas?, a?ezat peste bra?e, pe care le ?inea încruci?ate, pe aceea?i m?su??. Nu i se z?rea chipul, deci, nu-?i puteau da seama ce anume f?cea acolo. P?rea totu?i lini?tit. Dalma?ianul se lungise la picioarele lui ?i î?i g?sise de lucru cu ?ireturile pantofilor lui. Evident, Lucian nu-i repro?a nimic. Oricum nu i-ar fi repro?at, l-ar fi l?sat s?-?i vad? lini?tit de „îndeletnicirea” lui.
- Oare ce face acolo?! Doarme cumva? se întreb? Lia.
- Nu ?tiu, draga mea. Nu pot s?-mi dau seama. Dar nu cred c? doarme... ?i dac? e predispus la vreo „prostioar?”, ce m?suri inten?ionezi s? iei?
- Am s? m? duc imediat în nav?, s?-i explic despre ce e vorba ?i s?-l împiedic de la „prostioare”, de orice fel.
- Serios?! ?i de ce nu te duci chiar acum în nav?, s?-i explici despre ce e vorba? Pentru c? nu-i deloc corect, draga mea; te joci cu sentimentele lui! ?i n-a f?cut nimic r?u. Prive?te-l, cât e de ab?tut! Nu-l l?sa s? sufere degeaba!
- N-am s?-l las... prea mult. Doar vreo câteva zile, tati!
- Câteva zile?!
- Dac? nu încearc? s? fac? vreo „prostioar?” între timp.
- De ce, draga mea? Îi testezi ?i rezisten?a?
- Poate... rosti ea scurt, îngândurat?, ad?ugând: Mai ales c? ultima oar?, când cu pastilele acelea, ne-a promis solemn, nou? tuturor, dar în primul rând lui însu?i, c?, indiferent de motivele pe care le-ar avea, nu se va comporta într-un mod neadecvat pozi?iei sale.
- ?i vrei s? vezi dac?-?i va ?ine promisiunea?
- Da, a? vrea s? verific ?i asta, recunoscu ea.
- Ah, scumpo... d?du dezaprobator din cap To Kuny.
- Tati, pentru c? n-am apucat s? m?nânc nimic în nav?, o s? plec pân? la un restaurant apropiat, apoi m? întorc repede, tot aici. Între timp, te rog s? nu-l scapi din vedere, de?i pare s? nu fac? nimic...
- Bine, draga mea, o aprob? To Kuny. Po?i merge.
Iar ea plec? spre un restaurant apropiat, dup? cum îi spusese tat?lui ei. Domnul To Kuny privi con?tiincios spre aparatura sa. Dar Lucian chiar nu f?cea nimic, nici nu se mi?case, câtu?i de pu?in, de?i dalma?ianul îi de?irase complet ambele ?ireturi, iar în acel moment trecuse la rosul înc?l??mintei st?pânului s?u.
- Înceteaz?, Spotty, rosti Lucian, observând „activitatea” p?tatului.
La auzul glasului st?pânului s?u, dalma?ianul s?ri brusc pe toate cele patru l?bu?e ale sale, abandonând rosul pantofilor. Lucian î?i ridic? anevoios capul de pe mas?, iar To Kuny îi z?ri privirea trist?, care inspira mil?. Comandantul mângâie bl?ni?a p?tat? a c??elului s?u câtva timp, apoi se ridic? în picioare, îndreptându-se spre buc?t?ria navei, unde-?i ata?? rapid ?or?ul cel ro?u ?i se apuc? de treab?... Lia reveni în biroul tat?lui ei, dup? ce se s?turase, servind singur? cina, la un restaurant din apropiere. To Kuny o z?ri intrând.
- Ce face Luci, tati? fu prima ei întrebare, în momentul în care se apropiase de tat?l ei.
- Cl?tite, r?spunse simplu acesta.
- Poftim?! p?ru nel?murit? Lia, privind întreb?tor spre domnul To Kuny.
- M-ai întrebat ce face ?i ?i-am r?spuns, pentru c? asta face el acum: Cl?tite, la buc?t?rie.
- Ah... murmur? Lia. Pe bune?! Cl?tite?!
- ?i gogo?i, ad?ug? tat?l ei.
- Cl?tite ?i gogo?i?! Serios?! Ca s? vezi; nu m-a? fi a?teptat... rosti ea, privind spre monitor ?i-l z?ri, într-adev?r, la buc?t?rie, ocupat cu cl?titele ?i gogo?ile pe care le preg?tea. Ce i-o fi venit? Pentru cine face atâtea?! privi ea încurcat? imaginile respective.
- Nu ?tiu pe cine are de gând s? serveasc?, dar Spotty sigur e unul dintre privilegia?ii beneficiari.
- Hmm; Spotty... Norocosul! În momentul ?sta, z?u, îl invidiez.
- De ce, scumpo?!
- P?i, nu vezi, tati?! Totul arat? atât de apetisant... De?i tocmai am mâncat în ora?, v?zând cl?titele astea, mi s-a f?cut o poft? teribil?... Chiar m-a? duce pân?-n nav?, doar ca s? servesc vreo câteva cl?tite ?i gogo?i, f?cute de el. Pun pariu c? sunt delicioase!
- ?i ce te re?ine, scumpa mea?! Ai putea merge în nav?, iar el te-ar servi, în mod sigur. I-ai putea explica despre ce e vorba ?i v-a?i împ?ca. Vezi doar, nu merit? s? sufere...
- A?, tati... Nu înc?, p?ru Lia de neclintit. Dar când ne vom împ?ca, am s?-i sugerez c? a? avea poft? de cl?tite; poate ?i de gogo?i, de ce nu?!
- Cum ai de gând s?-i sugerezi acest lucru, f?r? a-i da lui de b?nuit, c? l-ai fi urm?rit cumva?
- V?d eu; m? descurc cumva. Poate o s?-i spun c? mi-am amintit c? mai demult, pe Terra, am mâncat a?a ceva ?i mi-au pl?cut foarte mult.
- Cum dore?ti tu, draga mea. Dar ar fi fost mai bine dac?...
- Tati, nu insista, te rog, îl întrerupse Lia.
Lia r?mase împreun? cu tat?l ei, în fa?a aparaturii acestuia, privindu-l pe comandantul misiunii, preocupat în acel moment cu aruncatul în sus al cl?titelor, pe care apoi le prindea în tigaie, întoarse pe cealalt? parte. Dup? ce le a?eza pe farfurie, le umplea cu gem sau sos de ciocolat?, preparat pe loc de el. Agil în mi?c?ri, buc?tarul cu ?or? ro?u umpluse un platou cu cl?tite ?i un altul cu gogo?i. Apoi încet? activitatea, trecând la sp?latul vaselor, pe care le a?eza la locul lor, cu grij?, cur??ând cu mare aten?ie totul în jur, chiar ?i cele câteva pic?turi de gem sau sos de ciocolat?, care sc?paser? pe jos în timp ce umplea cl?titele.
- Ah, tati, v?d c? e foarte ocupat ?i surprinz?tor de „cuminte”, deloc predispus la „prostioare”. A?a c?, am s? m? retrag, de preferin??, dac?-mi permi?i, aici, la tine, dincolo, nu în camera mea.
- Bine, scumpo, o aprob? To Kuny.
- Tati, dac? observi ceva suspect în comportamentul lui, orice ar fi, s? m? treze?ti imediat, indiferent de or?! Te rog.
To Kuny încuviin?? u?or cu capul, iar dup? ce o s?rut? p?rinte?te, pe frunte, Lia se retrase în camera al?turat?.
Lucian ie?ise din buc?t?rie, având ambele mâini ocupate, cu platourile cu cl?tite ?i gogo?i. V?zând pe unul dintre robo?i, i se adres? acestuia:
- Robby, te rog, adu-mi o can? de ceai fierbinte!
- Unde? se interes? robotul, observându-l c? porne?te în direc?ia culoarului ce ducea spre rezerve.
- M? g?se?ti în atelierul de pictur?, preciz? Lucian, disp?rând în acea direc?ie, cu platourile asupra lui.
Dalma?ianul îl urm? îndeaproape.
„Atelierul de pictur?... Foarte interesant! Oare ce are de gând?!” se întreb? To Kuny în sinea sa, urm?rind cu interes imaginile.
Astfel, îl z?ri intrând, tot împreun? cu Spotty, în înc?perea ce trecea drept atelier de pictur?. Iar în timp ce c??elul se lungi pe un covora? pufos de pe podeaua înc?perii, st?pânul s?u î?i potrivi o pânz?, î?i lu? culorile ?i pensula ?i-?i începu lucrul. „Picteaz?, deci, chiar dac? este trist ?i nu-i tocmai o or? potrivit? desf??ur?rii unei asemenea activit??i. Îns? a?a, da, merge, s? picteze, cu cl?tite, gogo?i ?i ceai; e mult mai bine decât b?utur?, ?ig?ri, cafele sau pastile...” se gândi Victor. Între timp, sosi robotul cu cana plin? cu ceaiul fierbinte, pe care-l solicitase Lucian. A?ez? cana pe o m?su?? existent? în înc?pere ?i se retrase. Tot pe acea m?su?? a?ezase ?i Lucian platourile cu cl?tite ?i gogo?i pe care le adusese din buc?t?rie, iar în acel moment î?i vedea de îmbinarea culorilor ?i a?ezarea lor pe pânz?. Pentru prima oar?, Victor îl vedea pe Lucian pictând, chiar dac? numai prin intermediul aparaturii sale sofisticate. Ar fi dorit s? r?mân? treaz, cel pu?in pân?-?i va da seama ce anume inten?iona Lucian s? reprezinte pe pânz?, dar nu reu?i. Se retrase la culcare pu?in dup? ora 00.00, când Lucian înc? picta, f?r? a avea vreun model în fa?a lui, ci poate doar în mintea lui. Dalma?ianul adormise de mult, pe covora?ul pufos, pe care se întinsese comod.
Sâmb?t?, 19 iulie 2092. Pe la ora 09.30, Lia ie?i din camera al?turat? cabinetului tat?lui ei, unde dormise destul de confortabil. Î?i g?si tat?l treaz, în fa?a aparaturii sale. Victor era voios ?i î?i întâmpin? fiica zâmbitor, s?rutând-o pe frunte ?i pe obraji.
- Vreo noutate, tati?
- Nu, draga mea, absolut nici una.
- P?i... ?i Luci, ce face?
- Doarme, r?spunse Victor scurt.
- La ora asta?! se mir? Lia.
- Da, scumpete. Pentru c?, de fapt, n-a dormit aproape deloc în noaptea asta. De abia a adormit, cu pu?in timp înainte.
- Cum a?a?! ?i ce-a f?cut toat? noaptea?
- A pictat, într-una.
- A... pictat?! p?ru surprins? Lia, apoi deveni dintr-o dat? curioas?: Ce anume?
- Nu ?tiu. ?mecherul a acoperit pânza. De altfel, prive?te, s? vezi unde doarme, o îndemn? Victor, indicându-i imaginile.
Lia îl z?ri. El se afla înc? în atelierul de pictur? ?i adormise pe jos, lungit al?turi de dalma?ianul s?u, pe covora?ul cel pufos. Având pensula înc? în mân?, î?i înzestrase c??elul ?i cu alte câteva pete, de alt? culoare, decât cele negre ale acestuia, autohtone. Lia îl privi admirativ ?i zâmbi amuzat?, z?rindu-l astfel.
- Te vei împ?ca ast?zi cu el, scumpo? se interes? Victor.
- Ast?zi, tati?! Nu, nu chiar... zise ea. Iar acum, dac? el doarme ?i n-a f?cut nimic r?u, cu excep?ia celor câteva pete clandestine ale lui Spotty, am s? plec în camera mea. Voi reveni spre sear?. Îns? în caz c? observi ceva dubios, s? m? anun?i f?r? întârziere.
- Cum s? te anun?, scumpo?! o întreb? Victor.
- P?i, spune-i lui Nick c? m? a?tep?i la tine în birou.
- Fratelui t?u?! se mir? tat?l ei.
- Da, tati, lui, doar are un aparat din acesta ciudat, ca al t?u... ?i-n plus, el poart? uniforma ?i m? poate anun?a ?i pe mine, în caz de nevoie. Am s? port ?i eu uniforma, chiar dac? e week-end, ca Nick s? poat? lua leg?tura cu mine, prin minitransmi??tor.
- Bine, draga mea. A?a s? fie, accept? Victor, iar fiica lui, Lia, plec?, nu înainte de a-?i lua r?mas bun de la tat?l ei.
Pu?in dup? ora 10.30 sosir? la bordul navei albastre Nick, Maria ?i micu?ul lor Cooky-Leo. Pe puntea principal? nu g?sir? pe nimeni: nici robo?i, nici dalma?ian, nici comandant. Blonda verific? la buc?t?rie, dar ?i pe acolo era pustiu. Îns? doar dup? vreo câteva minute ap?rur? robo?ii. Robby se ocup? de micul Cooky-Leo, s?-i pun? de mâncare, iar cel?lalt r?mase pe puntea principal?, unde era doar Nick, fiindc? blonda plecase s? verifice ?i rezerva comandantului, de unde reveni, f?r? a-l fi g?sit pe acesta acolo.
- Felix, Luci ?i Spotty nu sunt în nav?? întreb? Maria.
- Ba da, r?spunse robotul. Sunt în atelierul de pictur?, înc? de asear?, de când au intrat amândoi acolo. Pân? acum n-au ie?it deloc, deci, presupun c? pot fi g?si?i acolo.
- În atelierul de pictur??! Interesant! N-am intrat niciodat?... Hai pân? acolo, îi zise ea robotului, apoi se întoarse spre Nick: Vii ?i tu cu noi?
- Nu, mai bine r?mân aici, cu Cooky.
- Cum vrei. De?i cu Cooky r?mânea Robby.
Condus? de Felix, blonda se îndrept? spre atelierul de pictur?, îns? doar ea intr? în înc?pere, robotul retr?gându-se spre puntea principal?. De cum intr?, îl z?ri pe Lucian adormit pe jos, ghemuit lâng? Spotty. C??elul îi sim?i prezen?a ?i se trezi imediat. Veni spre ea, dând bucuros din codi?a-i alb?, cu o singur? pat? neagr? pe ea, abia vizibil?. Se a?ez? în fa?a Mariei ?i-i întinse l?bu?a.
- Noroc, Spotic, zâmbi Maria ?i se aplec?, strângând u?or l?bu?a dalma?ianului. Dar s? ?tii c? n-am bomboane, doar nu sunt Nis, ad?ug? ea, mângâindu-i bl?ni?a p?tat?, iar în acel moment z?ri petele clandestine, de alt? culoare. Ah, te-ai pictat... Sau mai bine zis, st?pânul t?u te-a pictat, involuntar. Cred c? o s? ai nevoie de o b?i?? în curând, s? scapi de culorile astea, care nu-?i apar?in.
Maria se ridic? ?i cercet? cu verdele ochilor interiorul înc?perii, unde z?ri, normal, o mul?ime de picturi. Pe m?su?a existent? g?si cl?tite ?i gogo?i; se autoservi, de?i cl?titele ?i gogo?ile erau acum reci, îns? comestibile, înc?. În timp ce mânca, se uit? la picturile din atelier ?i le g?si cu adev?rat frumoase, reu?ite. „Ia te uit? la Luci... Chiar are talent!” se gândi blonda, apoi se îndrept? spre colegul ei, care dormea. Nu-l deranj?, în schimb îl acoperi cu bucata de material pe care Lucian o a?ezase peste pânza la care lucrase în acea noapte, dup? care lu? un mic sul de pânze nepictate ?i i-l a?ez? u?or sub cap, pe post de pern?, f?r? a-l deranja. Apoi privi spre pânza pe care o dezvelise. „El ?i logodnica lui... Foarte frumos!” î?i zise Maria în gând, zâmbind, constatând ce anume era reprezentat pe acea pânz?. Într-adev?r, asta pictase Lucian, îns? pânza nu era înc? gata, dar se putea distinge cu u?urin?? despre ce era vorba în pictur?. Erau el ?i Lia, în picioare, al?turi unul de altul, zâmbitori, privindu-se dr?g?stos, iar lâng? el se afla dalma?ianul Spot. Ea î?i sprijinea u?or capul de um?rul lui, iar el o cuprinsese în bra?e, cu tandre?e. De câte ori nu-i z?rise oare blondina astfel chiar ?i în realitate, de când erau logodnici?!
Datorit? faptului c? Maria dezvelise pânza, observ? ?i Victor ce anume era reprezentat în acea pictur?, de?i dânsul se afla tot în cabinetul s?u, îns? nu oprise aparatura. „Bietul b?iat... Tot la fiica mea îi este gândul” îl comp?timi domnul To Kuny.
Blonda se mai uit? o vreme prin picturile existente acolo, z?rind ?i portretul pe care i-l f?cuse Liei. Apoi p?r?si înc?perea, împreun? cu dalma?ianul, pe la 11.00. Spot se bucur? de prezen?a lui Cooky, îns? înainte de a trece la joac?, cu acesta, î?i primi por?ia de hran? de diminea??, bineîn?eles, de la unul dintre cei doi robo?i.
- Lucian nu era, iubito? o întreb? Nick.
- Ba da, dar dormea, a?a c? nu l-am deranjat, îi r?spunse ea.
Lucian î?i f?cu apari?ia pe puntea principal? de abia cu pu?in dup? ora 12.00. Se salut? cu Nick ?i Maria. Blonda remarc? imediat c? era mai trist ca de obicei. Lucian privi spre micul cocker auriu ?i i se p?ru ceva ciudat la acesta.
- Ce-a p??it codi?a lui Cooky-Leo? se interes? el.
- I-am t?iat-o, îi r?spunse blonda.
- Tu?! se mir? el.
- Sigur, doar m? pricep, Luci; ?tii tu, mama e medic veterinar...
- N-am uitat, blondo. Dar de ce i-ai t?iat-o?
- De aia, pentru c? a?a am vrut, replic? Maria. Acum are doar un ciot de codi??. De ce? Nu-?i place de el a?a?
- Ba da, bineîn?eles. El e frumos oricum, aprecie Lucian.
- Sigur. În plus, e de ajuns coada lung? a dalma?ianului t?u, cu care plesne?te de parc? ar fi bici, nu codi??, spuse blondina.
- Deci, nu-?i place coada lui Spotty?! se mir? Lucian.
- Ba da. Îmi place, îl contrazise blonda. Nu ?i când m? pocne?te cu ea.
- Ai vrea s? i-o tai ?i lui?
- Nu, Luci. Spot î?i apar?ine; la fel ?i codi?a lui, deci, tu decizi dac? vrei s? i-o tai sau nu.
- Prefer s? i-o las a?a cum e, rosti el, cu indiferen??.
- Luci, e?ti trist sau doar mi se pare mie?
- ?i se pare ?ie, replic? el sec, privirea tr?dându-l.
- Nu, acum ?tiu sigur c? nu mi se pare deloc, remarc? blonda. Ce-i cu tine? Ce-ai p??it? Din nou?
- N-am nimic, refuz? Lucian s? intre în detalii. Sunt poate doar pu?in obosit; n-am dormit destul noaptea trecut?. Dar am s?-mi revin imediat, dup? ce bem o cafea împreun?.
- C? n-ai dormit, am observat. ?i mi-au pl?cut mult toate picturile tale.
- Deci, tu ai intrat acolo, concluzion? el.
- Exact, aprob? ea. Ai ceva împotriv??
- Nu, absolut nimic, o asigur? Lucian.
- Îns? am impresia cert? c? nu-i vorba doar de oboseal?. Mai e ?i altceva, pentru c? e?ti trist; doar te cunosc destul de bine, î?i sus?inu Maria punctul de vedere.
- Ce motiv a? avea s? fiu trist?
- P?i, s? vedem care ar putea s? fie motivul t?u, unicul... rosti blonda, îngândurat?. Nu-i greu de ghicit. Cumva o brunet? înalt?, sl?bu??, cu p?rul lung, ochii alba?tri? o descrise ea pe Lia.
- Logodnica mea?! se încrunt? el u?or, oftând scurt. Nu, ea n-a f?cut nimic care s? m? întristeze. De altfel, ce-ar fi putut face?
- Fiind vorba despre ea, nu m-ar mira nimic. Face ea întotdeauna câte ceva, care s? te întristeze, g?se?te ea ce... presupuse blonda.
- Ai grij?, iubito, îi atrase Nick aten?ia. Nu vorbi astfel despre ea! E sora mea.
- Da, ?tiu c? e sora ta, î?i întoarse Maria verdele privirii c?tre el. ?i?!
- ?i... Nimic, p?ru Nick încurcat de situa?ie, îns? continu? s?-?i apere sora: Dar n-o critica! Atât!
- S? n-o critic?! repet? blonda. Las’ c? o cunosc eu mai bine decât tine ?i ?tiu de ce e în stare! ?tiu ce-i poate mintea!
- Blondino, te rog... interveni Lucian ?optit. Nick are dreptate. Nu-mi critica logodnica, schi?? el un zâmbet ?ters, privirea fiindu-i înc? trist?, parc? umezit? de lacrimi ce r?mâneau acolo, f?r? a se scurge pe obrajii lui.
- Logodnica ta, sora lui, fiica domnului Kuny... enumer? blondina. Prea mul?i alia?i de partea ei, zise ea, renun?ând la subiectul legat de Lia.
Dar r?mase convins? c? tot era ceva cu Lucian, ceva de care Lia nu putea fi str?in?...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro