proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*132. Alte cadouri.

Astfel debutase luna lui Cuptor a anului 2092 pe Proxima, lun? în care se aleseser? cu un alt c??elu?, de fapt o c??elu??, înc? din prima zi a lunii.
Zilele de var? treceau f?r? ?tire una dup? alta, pe Proxima nefiind deloc fierbin?i, insuportabile, ci doar, ca de obicei, pl?cute, cel pu?in din punct de vedere al temperaturilor atmosferice. Lucian, Nick ?i micu?a blondin? merseser? mai multe seri la rând la bordul navei „Vulturul”, pentru a încerca s? intre în pasajele secrete de acolo, îns? tot nu reu?iser? s? afle codul de acces, oricât se str?duiser?. F?r? ajutorul campionului, totul p?rea în zadar, îns? erau deci?i s? nu cedeze cu atâta u?urin??. Astfel, stabilir? s? încerce ?i în serile urm?toare, chiar dac? se vor confrunta cu noi e?ecuri. Nu disperau doar din cauza unor nereu?ite.
Era luni, 7 iulie 2092. Lucian se afla, ca de obicei, la bordul navei albastre, înc? de diminea??, de foarte devreme. În nav? totul era în ordine, nu se întâmplase nimic neprev?zut. Îns? Lucian î?i anun?ase colegii ca la ora 10.00 cel târziu s? fie cu to?ii prezen?i pe puntea principal?. Cu logodnica lui se în?elesese înc? de seara trecut? ca ea s? vin? la ora 10.00 la bordul „Pacifis”-ului. Primii sosi?i erau îns? Nick ?i Maria, cu micu?ul lor Cooky, care se înv??ase deja cu ei.
- Deci, Luci, ce s-a întâmplat? îl întreb? blonda, ca de obicei, curioas?.
- Ai r?bdare, blondo... S? soseasc? ceilal?i ?i vei afla odat? cu ei, replic? Lucian, f?r? a-i explica nimic.
Deci, blondina nu reu?i s? afle dinainte motivul pentru care Lucian îi chemase pe to?i la bordul navei albastre, a?a c? r?mase în a?teptarea celorlal?i, sperând ca ace?tia s? nu întârzie. Între timp, î?i f?cu de lucru cu cei doi c??elu?i, dalma?ianul Spot ?i cockerul auriu Cooky-Leo. Colegii sosir? înainte de ora 10.00, ceea ce era bine. Lia se apropie de logodnicul ei, iar acesta o cuprinse zâmbitor în bra?e. Renun?? îns? la primul s?rut din acea zi, pe care-l amân? pu?in, sim?ind curiozitatea cu care-l priveau nedumeri?i colegii s?i. Deci, începu, dup? ce Lia se îndep?rt? de el:
- ?tiu c? sunte?i curio?i ?i ner?bd?tori s? afla?i de ce v-am chemat oare ?i de data aceasta, a?a c? n-am s? amân momentul. Deci, am s? v? spun chiar acum. Nu ?tiu dac? vi se va p?rea ceva lipsit de importan?? sau nu, îns? vreau s? v? spun c? peste dou? zile, miercuri, 9 iulie, va fi ziua lui Sid Kelso ?i a? dori ca atunci, la ora întâlnirii, 14.00, s? nu fim doar eu ?i logodnica mea prezen?i la locul de întâlnire, ci ?i voi to?i. În plus, sper c? nu trebuie s? amintesc ?i faptul c? Sid va trebui s? primeasc? un cadou deosebit din partea noastr?. Deci, vreau s? aud sugestiile voastre. ?i sper c? nu este nevoie s? v? amintesc meritele lui Sid, pentru c? foarte mult din ceea ce ?tim la ora actual?, i se datoreaz? lui.
- Ah, ?efu’... Ziua lui Sid?! Z?u c? nu pricep de ce vrei s? venim to?i. Nu neg meritele lui Sid în ceea ce prive?te cuno?tin?ele noastre actuale, dar Sid ?i-a petrecut timpul mai mult cu tine. Iar informa?iile ?i le-a spus ?ie.
- Poftim?! se încrunt? Lucian a nemul?umire. Bravo, m?! Numai tu puteai spune a?a ceva!
- P?i, ?efu’, recunoa?te c? am dreptate.
- Adic??! N-am în?eles... Ce vrei s? spui prin asta?! se ar?t? Lucian ?i mai nemul?umit de vorbele lunganului. Adic?, numai eu beneficiez de pe urma informa?iilor aflate de la Sid? Vou? nu v? sunt de nici un folos?!
- Ba da, ?efu’, dar...
- Dar ce, Nis?!
- Nimic, ?efu’, renun?? Nis la o disput? cu ?eful s?u, disput? din care n-ar fi avut nimic de câ?tigat.
- Nu în?eleg ce te nemul?ume?te, de fapt?! insist? Lucian. ?i-e greu s? te deplasezi pân? la locul de întâlnire sau care-i problema ta?!
- Nu, ?efu’... Voi veni ?i eu, se în?elege. Nu-i nici o problem?; nu din partea mea.
- Bine, accept? Lucian. A?a vreau ?i eu, s? nu fie nici o problem?. Deci, înc? a?tept sugestiile voastre. V? ascult!
- P?i, frumosule... Noi nu ?tim ce-i place lui Sid ?i ce nu, deci... începu Stela.
- Nu-i nevoie s? ?tim ce i-ar pl?cea, doctore, pentru c?, practic, nici eu nu ?tiu, recunoscu Lucian. Dar sunt convins c? nu-i preten?ios.
- Preten?ios sigur nu este, interveni Nick. ?i te asigur c? i-ar pl?cea, indiferent ce anume i-a?i oferi. S-ar mul?umi ?i cu simpla voastr? prezen??, ar aprecia gestul vostru de a-l felicita cu ocazia zilei sale; n-ar avea nevoie de un cadou. De altfel, ?tii foarte bine c? aici nu se obi?nuie?te s? se ofere cadouri.
- Într-adev?r, ?tiu, Nick, îl aprob? Lucian. Îns? noi obi?nuim, iar Sid chiar merit?.
- Probabil c? se a?teapt? la acest gest din partea voastr?, pentru c? sigur a aflat despre acest obicei al vostru...
- Nick, iar începi cu „a voastr?, al vostru”?! Aten?ie la exprimare! Credeam c? te-ai integrat deja în echipaj, echipajul nostru, Nick, îi atrase comandantul aten?ia, f?r? r?utate.
- Scuze, ai dreptate... S? revenim îns? la Sid ?i la aniversarea acestuia. Cât despre cadouri, nu cred c? va fi surprins c? va primi unul, de la... noi, presupuse Nick.
- Surprins sau nu, vreau s?-i facem un cadou cu adev?rat frumos, deosebit, care s?-i aminteasc? de noi cu drag, dup? plecarea noastr?, ori de câte ori îl va privi. Deci... relu? Lucian, privind spre colegii s?i ?i r?mase în a?teptarea sugestiilor acestora.
- Un anim?lu?... încerc? Maria.
- Nu, blondu?o, nu e timp pentru a?a ceva. Mai sunt doar dou? zile pân? atunci, respinse Lucian ideea blondinei. În plus, oricum nu i-am fi f?cut un anim?lu?, pentru c? ar fi aflat cu u?urin?? despre el ?i n-ar fi fost nici o surpriz?!
- Atunci, poate un anim?lu? de plu?, relu? blonda amuzat?, completându-?i ideea.
- Unul de plu? se poate, accept? Lucian, îns? imediat ad?ug?: Dar nu-i de ajuns!
- Ni?te bombonele de ciocolat? sau pr?jiturele, propuse, bineîn?eles, lunganul.
- Tu numai la dulciuri te gânde?ti mereu? îi repro?? ?eful calm, f?r? asprime în glas. Evident, vor fi ?i bombonele de ciocolat?, cât ?i pr?jiturele, Nis... În plus, îi voi face un tort deosebit.
- Un tort?! repet? Nis, ochii alba?tri-verzui sclipindu-i în mod bizar, de poft?.
- Da, afirm? scurt ?eful. Îns? tot nu vor fi de ajuns. Mai ales c? astea sunt consumabile, nu vor r?mâne ca amintire.
- I-am putea da ni?te haine de la noi, nepurtate, sau i-am putea croi unele special pentru el, doar avem destule materiale, propuse Stela. Ne lipse?te îns? croitorul.
- ?i totu?i, doctore, este posibil, se ar?t? Lucian în favoarea propunerii ei. Deci, se va rezolva. Chiar aveam în gând ceva de genul acesta.
- Foarte bine, frumosule, se bucur? Stela de faptul c? propunerea îi fusese acceptat?. S? în?eleg, deci, c? tu vei fi croitorul?
- Nu-i nevoie s? în?elegi nimic, doctore, îi zâmbi „frumosul”, Stela r?mânând convins? c? el era croitorul.
- I-am putea da ?i ni?te roci, zise Alex.
- Roci?! repet? Lucian, uimit de inedita propunere. Vrei s? spui pietre, b?trâne?!
- Da, pietre... Roci; tot una e, explic? Alex, apoi, sesizând privirile nedumerite ale colegilor s?i, nu doar a comandantului, ad?ug?: De pe Terra, bineîn?eles.
- Pietre de pe Terra?! re?inu Lucian. Ce s? fac? Sid cu ni?te pietre?
- P?i, ce-ar putea s? fac?? replic? Alex, nep?s?tor. Treaba lui ce face cu ele: Le p?streaz?, le arunc?; ce conteaz?? Ideea e c?... Nu cred c? au pietre de pe Terra pe aici. Pentru c? sigur nu s-au rupt buc??i din planeta noastr?, care s? fi c?l?torit de-a lungul timpului prin spa?iu ?i s? fi ajuns sub form? de meteori?i tocmai pe aici.
- Da, e posibil... accept? Lucian, îngândurat. Îns? nici noi nu avem pietre de pe planeta noastr?, la bordul navei.
- Ba, cum s? nu... se împotrivi Alex, jutificând: Are geograful nostru destule; ce, a?i uitat?!
- A?a-i, ?efu’, am eu pietre, aprob? Nis.
- Tu, m??! se mir? ?efu’, gânditor; î?i aminti o secven?? din trecut, când dom’ profesor Manea verifica pachetele cu obiecte personale, sosite pentru tinerii din echipaj ?i zâmbi. A?a-i, ai...
- P?i, da, ?efu’, rosti Nis, continuând: Mai mici, mai mari, din diferite zone, de diferite feluri, minerale semipre?ioase, chiar ?i rare... Am destule. I-a? putea câteva dintre ele, p?ru geograful dispus s? renun?e la unele dintre rocile colec?iei sale, bucuros c? putea participa cu ceva la cadoul pentru Sid.
- Bine, spuse Lucian încurcat. Cred c? se poate, de?i... Roci?! se mir? totu?i de idee, p?rându-i-se pu?in tr?znit?; o accept? îns?: Fie ?i pietre!
- I-a?i putea da ?i un CD cu un film, î?i exprim? Nick p?rerea.
- Nick, nu „i-a?i putea”; „i-am putea”... îl corect? din nou comandantul.
- Ah, da; scuze... Sigur, i-am putea, accept? Nick.
- Un film?! repet? Lucian întreb?tor.
- Da, doar a?i spus c? le-a?i v?zut pe toate, de mai multe ori chiar, deci, putem renun?a la unul; mai ales c? am v?zut ?i eu câteva filme pân? acum ?i mi-au pl?cut, î?i sus?inu Nick propunerea. De ce n-ar vedea ?i el, m?car unul? Presupun c? ?i lui i-ar place... Totu?i, a? vrea s?-i oferim unul pe care l-am v?zut ?i eu.
- Bine, fu de acord Lucian. Deci ?i un CD, sau chiar mai multe. R?mâne de v?zut pe care le vom alege, de preferin?? unele pe care s? le fi v?zut ?i tu, Nick. Cred c? e o idee bun?.
- Chiar e o idee bun?, înt?ri blonda, l?udându-?i so?ul: Bravo, iubitule!
- Eu i-a? putea face ceva electronic, presupuse campionul. Ceva micu?, dr?g?la?, inteligent...
- Un fel de juc?rie, sau un joc electronic? îi ceru l?muriri comandantul.
- Ceva de genul ?sta; orice ar fi. Poate ambele. M? mai gândesc. În orice caz, ceva amuzant, haios... preciz? Mihai.
- Deci, nu vreun aparat care s? se întrebuin?eze la ceva anume? întreb? Lucian.
- Nu! F?r? aparatur?, respinse Mihai ideea. Aparate din astea au ?i ei pe aici, destule, de orice fel, cu diverse întrebuin??ri; în plus, sunt mult mai performante decât ale noastre ?i mai u?or de folosit, deci, n-are rost s? m? complic. În schimb, ce-am zis mai înainte, cred c? s-ar putea. Ar fi interesant.
- De acord, campionule, îl aprob? Lucian.
- Deci, eu am s? m? ocup de acest gen de cadou, zâmbi Mihai.
- Lucian... A? putea face ?i eu o propunere? interveni Ly, privind pentru câteva clipe spre comandantul misiunii, aflat, evident, lâng? sora ei, Lia.
- Sigur, Ly, o aprob? el, invitând-o s?-?i spun? p?rerea: Spune, te rog!
- A?i putea compune o melodie pentru el, un cântecel, sau chiar mai multe, pe care s? le înregistra?i pe un CD, un cântecel cu un... Cum se spune?! se întreb? Ly încurcat?, îns? tot ea g?si r?spunsul în clipele imediat urm?toare: Ah, da, un videoclip, cu voi, evident.
- Bun? idee, Ly, aprecie Lucian cu seriozitate, îngândurat. Cu o singur? corec?ie, îns?... Am s?-?i spun ?i ?ie ceea ce-i repet fratelui t?u, ori de câte ori ar fi nevoie. Deci, nu cu „voi”, Ly, ci cu „noi”.
- Ah, da... Sigur, noi, murmur? ea nedeslu?it.
- Bun... Deci, câteva melodii pentru Sid... Da, s-ar putea, bineîn?eles. De ce nu?! Îns? pentru un videoclip... Nu cred c? am avea suficient timp s? realiz?m unul; e destul de dificil. Pentru a?a ceva, trebuia s? ne ocup?m mai din timp, nu cu doar dou? zile înainte de termen.
- Atunci, cel pu?in vreo câteva cântecele, compuse de voi; noi... se încurc? Ly, ad?ugând apoi: Cu versuri, ale c?ror texte s? fie scrise tot de... noi. Ar fi cu adev?rat interesant. Cel pu?in a?a cred eu, presupuse ea.
- ?i ai dreptate, o complet? Lucian.
- Sau am putea s?-i d?m ceva vechi, de la noi, de pe Terra, un obiect de colec?ie, o pies? de muzeu, din secolele trecute, indiferent despre ce ar fi vorba, aduse ?i logodnica lui o propunere, destul de inedit?.
- S-ar putea, o aprob? el f?r? întârziere, zâmbindu-i admirativ. Dar m? tem c? nu avem a?a ceva la bordul navei noastre.
- Te temi degeaba, Luci, îl contrazise logodnica. Pentru c? am eu, în rezerva mea, desigur.
- Serios?! Tu?! se mir? el sincer. N-am observat niciodat?.
- Pentru c? n-ai cotrob?it niciodat? prin rezerva mea, de?i ai fi putut... ?i î?i sunt recunosc?toare pentru asta.
- Mda... privi el în continuare spre logodnica lui. ?i la ce obiect vechi te gândisei?
- Nu ?tiu; nu m-am gîndit înc? la unul anume. Dar le voi aduce pe cele pe care le am, pentru c? nu sunt foarte multe, le ve?i vedea to?i ?i vom stabili împreun? pe care s? i-l oferim, dac? ve?i considera c? merit? vreunul s? fie oferit în acest scop, propuse Lia.
- Foarte bine, aprecie Lucian. Mi-am notat sugestiile voastre. Vom vedea asupra c?rora ne vom opri aten?ia ?i ce anume vom alege s?-i oferim, dintre toate acestea.
- Un moment, frumosule. Noi ?i-am spus sugestiile noastre. Tu n-ai nici una, pentru prietenul t?u?
- Ba da, doctore. Bineîn?eles c? am. ?i pentru c? tot veni vorba despre asta, am s? v? ar?t ce anume preg?tisem eu pentru Sid, de ziua lui. Deci, a?tepta?i-m? pu?in! Revin imediat, spuse el, pornind gr?bit spre rezerva lui.
- Luci, vin cu tine, îl anun?? logodnica.
El se opri, privind spre ea.
- Dar... începu ceva ce s-ar fi dorit s? fie o negare, îns? întâlnindu-i privirea, se înmuie pe dat? ?i-i zise blând, aprobator, a?teptând-o: Bine. Po?i veni.
Ceilal?i nu comentar?, de?i remarcaser? to?i modul în care Lia î?i exercita influen?a asupra logodnicului ei, cel care era, totu?i, comandantul lor. De la un timp, se temeau c? Lia ar putea reu?i s?-i schimbe comportamentul, de?i nu aveau motive justificate pentru asemenea temeri. Ce dac? el îi d?dea ascultare logodnicei sale? Cu siguran?? c? aceasta nu-i va cere niciodat? ceva imposibil de realizat sau deplasat ?i nici nu va încerca s?-l îndep?rteze în vreun fel sau altul de colegii lor, sau s?-l determine s? fie mai dur cu ei, rece, distant. De?i, bineîn?eles, nu i-ar fi imposibil, i-ar sta în putere... Ar fi suficient un singur cuvânt de-al ei sau o privire rug?toare ?i gata! Dintr-o dat?, totul s-ar schimba, radical! Dar nu... Ce motive ar fi avut Lia s? procedeze astfel?! A?... Nu era posibil!
În curând cei doi revenir? pe puntea principal?. Lucian ?inea în mân? ceva ce sem?na a fi... picturi. ?i într-adev?r, chiar asta erau. Ni?te pânze pictate de el, pe care le desf??ur?, dezv?luind astfel tema abordat?. Picturile erau în num?r de trei. În prima erau înf??i?a?i ei to?i, îmbr?ca?i în uniforme, al?turi de Sid ?i de sora lui, Sonya, chiar în marele ora? artificial de sub cupol?. Colegii o privir? încânta?i. Pictura era perfect?! Într-adev?r, foarte reu?it?, pân? la cele mai mici detalii, vizibile ?i acelea.
- Uau... Impresionant, aprecie Nick, neputându-se ab?ine. Frumos, Luci. Chiar foarte frumos! ?i foarte reu?it. Splendid! Felicit?ri!
- Chiar î?i place? se mir? Lucian.
- Dac?-mi place?! repet? Nick, întreb?tor. Sincer?! E perfect! Nu pot s?-mi dau seama cum ai reu?it atât de bine s? redai figura fiec?ruia, cu atâta exactitate. Ba chiar ?i ora?ul... Scuz?-m? c? te întreb, dar unde erai când ai pictat pânza asta?
- Evident, aici, la bordul navei, preciz? Lucian.
- Deci, nu acolo, la fa?a locului... Incredibil! Cum ai reu?it s? re?ii atâtea detalii?
- ?i-am mai spus c? am o bun? memorie, r?spunse Lucian.
- Acum m-am convins de acest lucru, replic? Nick, îngândurat.
- Dup? cum po?i observa, apari ?i tu în pictur?, al?turi de noi. De fapt, evident, al?turi de blondin?. De asemenea, apare ?i sora ta, Ly, bineîn?eles, al?turi de Mihai. Iar la mijloc este ?i tat?l vostru, domnul To Kuny; dânsul nu în uniform?, ca noi, ceilal?i.
- Da, am remarcat, zise Nick. ?i-?i sunt recunosc?tor pentru asta. E tare dr?gu? din partea ta c? ne-ai inclus în pictur?, ca ?i cum am face parte din echipaj.
- P?i, chiar face?i parte din echipaj, îl corect? Lucian, uimit c? înc? avea îndoieli în aceast? privin??.
- Sigur, am în?eles asta... aprob? Nick, surâz?tor.
Lunganul se apropie de pictur?, pentru a o observa mai bine, cu aten?ie.
- ?efu’, nu crezi c? m-ai f?cut prea înalt?!
- Auzi la el, cine se plânge?! P?i, Nis, dac? nu ?tiai, chiar e?ti înalt, doar nu-i o noutate.
- Da, dar aici, în pictura ta, par ?i mai înalt decât sunt în realitate.
- Nu-i adev?rat, m?, îl contrazise Lucian. Dac? vei privi cu mai mult? aten?ie, vei observa c? raportul este corect. Deci, e?ti exact a?a cum trebuie s? fii, totul este apreciat corect, din toate punctele de vedere.
- Da, ?efu’, dar n-ai fi putut s? faci în a?a fel încât s? par pu?in mai scund, m?car în pictur??!
- Nu, m?, pentru c? trebuie s? reprezint realitatea.
- Eh... ?i ce se întâmpla dac? deformai pu?in realitatea? Ce conteaz? o mic? abatere?
- Conteaz?, Nis! Foarte mult, replic? Lucian cu seriozitate.
- Bine, ?efu. Dac? zici tu, a?a e, aprob? Nis, cercetând ?i mai atent pictura. Vai, ?efu’, pân? ?i în pictura asta a ta mi-ai f?cut ochii de o culoare imprecis?; nici verzi, nici alba?tri.
- Normal, m?, doar a?a îi ai în realitate.
- ?tiu, ?efu’. Dar chiar trebuia s? respec?i ?i acest am?nunt?
- Bineîn?eles c? trebuia s?-l respect. Orice detaliu, oricât de m?runt ?i neînsemnat poate p?rea, e foarte important, explic? Lucian.
Lunganul nu ad?ug? nimic. Nu avea motive s? se declare nemul?umit. ?eful s?u avea, totu?i, dreptate; pânza era foarte bine realizat?, cât mai aproape de adev?r. Era uimitor modul în care Lucian reu?ise s? redea cu exactitate totul. În a doua pânz? era reprezentat un peisaj de pe Terra, f?r? prezen?a cuiva; doar un cadru natural. Iar în cea de-a treia pictur? era Sid, al?turi de familia lui, adic?, sora lui, Sonya ?i p?rin?ii lor, domnul Ned Kelso ?i doamna Cora Kelso.
- Asta-i bun?, exclam? Nick, uluit. Ai re?inut pân? ?i cum arat? p?rin?ii lui Sid!
- N-a fost deloc prea greu, rosti Lucian, cu modestie. Deci, pe care dintre cele trei picturi crede?i c? am putea s? i-o oferim?
- Dup? p?rerea mea, dac? vei ?ine cont de ea, pe toate trei, î?i expuse Nick opinia. Pentru c? merit?. Iar lui Sid o s?-i plac?, foarte mult.
Iar cum ceilal?i îl sus?inur? pe Nick, r?mase stabilit s?-i d?ruiasc? lui Sid toate cele trei pânze pe care le pictase talentatul lor comandant. Dup? ce hot?râr? asupra pânzelor, Lia aduse din rezerva ei câteva obiecte vechi de pe Terra, iar Nis pietrele lui, sau doar o parte dintre acestea. Dintre obiectele vechi aduse de Lia, se oprir? asupra unei pendule, adic? un ceas de perete mecanic, ce „b?tea” ora exact? din jum?tate în jum?tate de or?, o pendul? care, în ciuda vechimii sale, era înc? în stare de func?ionare; în plus, fiind bine înntre?inut?, ar?ta ca nou?.
Nis aduse ?i el câteva pietre, de diverse dimensiuni, provenite din diverse locuri de pe Terra. Dintre toate se remarc? una mai mare, de provenien?? vulcanic?, un „bolovan” veritabil, cu un aspect deosebit, care chiar ar?ta bine, deci, îl puser? de-o parte, al?turi de alte câteva pietre mai mici, minerale semipre?ioase din pe?terile Terrei. Restul pietrelor fu transportat înapoi în rezerva lunganului, ajungând la locul lor, în colec?ia geografului.
Strânseser? pân? în acel moment trei pânze pictate de Lucian, o pendul? veche ?i câteva pietre. Trecur? apoi la verificat CD-urile cu filme. Aleser? trei dintre ele, cu filme pe care le v?zuse chiar ?i Nick ?i le puser? deocamdat? al?turi de celelalte obiecte. Fiecare CD con?inea cel pu?in câte dou?-trei filme, pe unul dintre ele, fiind un film romantic, de dragoste, o comedie ?i un thriller; pe un altul, un film poli?ist, unul de ac?iune ?i un film animat (desene animate); iar pe al treilea CD, un film SF, unul de aventuri ?i unul de anima?ie computerizat?. Nu aleser? deloc vreunul de groaz?, din motive lesne de în?eles. ?i întrucât trecuse pu?in de ora 13.00, Lucian î?i anun?? colegii:
- Eu ?i logodnica mea trebuie s? plec?m acum. Îl vom lua ?i pe Spot cu noi.
- Atunci putem pleca ?i noi, rosti Alex, foarte firesc.
- Nu, voi nu, îl contrazise Lucian.
- De ce nu, comandate?! se mir? Alex.
- P?i, b?trâne... Pentru c? cele trei pânze au nevoie de trei rame, pentru a deveni tablouri, explic? Lucian.
- Oh, nu... Nu din nou! exclam? lunganul a nemul?umire.
- N-am auzit bine; ai spus ceva, Nis?
- Eu, ?efu’?! Nu, n-am zis nimic.
- E ceva ce nu-?i convine, lungane?
- Nu, ?efu’... Mie-mi convine. Totul!
- Bine, m?... Pentru c? disear?, când m? întorc, vreau s? v?d ramele gata. Ne-am în?eles?
- Sigur, ?efu’... ’?eles, rosti lunganul, îns? tot morm?i ceva dezaprobator, neclar, s? nu fie auzit, în special de „?eful”.
- Eu ?i Nick oricum r?mâneam în nav? pân? mai târziu, a?a c? po?i pleca lini?tit, zise blonda.
- ?i eu r?mâneam, ad?ug? Mihai. Ca s? m? ocup de juc?rioara aia amuzant?.
- Nu-?i face griji, frumosule, vom face ?i ramele alea, îl asigur? Stela.
- Bine, doctore. Iar când ne vom întoarce eu ?i logodnica mea, ne vom ocupa to?i de cântec. Apoi îmi vor r?mâne de f?cut tortul, pr?jiturile ?i vreo câteva obiecte vestimentare, enumer? el ceea ce r?mânea pentru el.
- Ah... Deci, totu?i, tu e?ti croitorul, remarc? zâmbind Stela, c?ci se d?duse singur de gol.
- Probabil, accept? el par?ial afirma?ia doamnei doctor. Dac? nu se ofer? altcineva, voluntar, s? se ocupe de îmbr?c?minte, tot ce se poate s?-mi revin? mie aceast? îndeletnicire.
Normal c? nici unul nu-?i oferi de bun? voie serviciile, nefiind dornici s? „devin?” croitori, mai ales c? habar n-aveau de croitorie. Prin urmare, evident c? tot „?eful” r?mânea s? se ocupe ?i de acest aspect, îns? seara, când se va întoarce în nav?. Deocamdat?, plecase cu logodnica lui ?i cu dalma?ianul Spot, iar colegii lui r?m?seser? s? se ocupe de ramele pentru pânzele pictate de comandant ?i de celelalte cadouri destinate lui Sid Kelso, cel cu care Lucian se întâlnea zilnic la ora 14.00, înc? de luni, 26 ianuarie 2091, deci, la numai câteva zile dup? ce au ajuns pe suprafa?a Proximei. Iar de vreo câteva luni, mai exact de mar?i, 4 martie 2092, participa la aceste întâlniri, al?turi de fratele ei ?i Sonya, îns? principalul „ghid” fusese Sid, timp de mai bine de un an ?i 4-5 luni. În ceea ce o privea pe frumoasa lui logodnic?, Lia, ea participa la aceste întâlniri zilnice de vreo 8-9 luni, înc? de mar?i, 6 noiembrie 2091, evident, cu mici excep?ii, când absentaser?, pe rând, când unul, când altul, din diverse motive.
- Deci, î?i plac obiectele vechi, de muzeu?! o întreb? Lucian pe logodnica lui, în timp ce se îndreptau spre locul de întâlnire cu fra?ii Kelso.
- Poftim?! replic? ea, în loc de vreun r?spuns.
- P?i, dup? cum am avut ocazia s? observ chiar ast?zi, le colec?ionezi.
- Da, e una dintre pasiunile mele, recunoscu ea.
- Hmm; ciudat? pasiune... Atunci, ar trebui s? fiu mândru c? nu demult m-ai asemuit cu o relicv? din antichitate, o pies? de muzeu.
- Ah, atunci, când cu m?tura... Da, poate ar trebui, surâse ea.
- Ai vrea s? m? colec?ionezi ?i pe mine?!
- M? mai gândesc, rosti ea, cu un aer misterios. Ai fi o pies? important? a colec?iei mele, valoroas? chiar.
Ajunser? la timp la locul de întâlnire; în acea zi, Lucian f?cu tot posibilul s? nu întârzie prea mult în compania celor doi fra?i Kelso, doar atât el, cât ?i colegii lui, aveau destul de mult de lucru la bordul navei albastre. Prin urmare, se desp?r?ir? la ora 17.00, ceea ce nu reprezenta ceva neobi?nuit, doar se mai desp?r?iser? ?i alt?dat? la acea or?, ba chiar de destule ori. Iar pentru a ajunge cât mai repede pe puntea principal? a „Pacifis”-ului, utilizar? un avion, pe care-l pilot? nimeni altul decât Lucian. ?i evident, ajunser? în numai câteva minute. Colegii se mirar? de faptul c? se întorseser? atât de repede, îns? între timp, reu?iser? ?i ei s? termine de înr?mat cele trei picturi, pe care i le aduser? comandantului, ca acesta s?-?i exprime p?rerea.
- Deci... îl invit? Stela s?-?i spun? impresia. Î?i plac sau nu, frumosule?
- Bineîn?eles c?-mi plac. A?i fost foarte eficien?i.
- P?i... Adev?rul e c? ne-au ajutat ?i cei doi robo?i, ?efu’, recunoscu lunganul.
- Asta explic? totul, se dumiri Lucian, zâmbind. Dar nu-i nimic r?u; tot ceea ce conteaz? e c? v-a?i descurcat, cu sau f?r? robo?i. V? felicit oricum. A?i f?cut treab? bun?.
- Prostii... ?uier? Nis a nemul?umire. Tu ai pictat singur, f?r? ajutorul robo?ilor ?i te-ai descurcat admirabil. Pe când noi nici m?car ni?te rame n-am fost în stare s? le facem singuri.
- Las?, m?... Poate alt?dat? v? ve?i descurca mai bine ?i singuri, f?r? ajutorul robo?ilor, presupuse împ?ciutor Lucian.
- Poate, ?efu’, replic? scurt Nis.
- Luci, am ales câteva anim?lu?e de plu?, îl anun?? blondina, indicându-i trei astfel de anim?lu?e: un leu, un iepura? ?i un dinozaur (despre care blonda preciz? c? reprezint? un velociraptor).
- Foarte dr?gu?e, blondo, dar pe care dintre acestea i le vei da? aprecie Lucian, ad?ugând îns? întrebarea de rigoare, „care?”.
- Nu ?tiu, n-am decis înc?, rosti îngândurat? Maria. Pe toate trei s-ar putea?
- Toate trei?! repet? Lucian întreb?tor, zâmbind încurcat. Sigur, n-ar fi imposibil. Deci, s-au ad?ugat cadoului ?i aceste trei anim?lu?e de plu?. Pân? acum, e bine.
- ?i ce zici de tr?znaia asta a mea? îl întreb? Mihai, prezentându-i „tr?znaia” conceput? de el între timp.
Lucian cercet? atent obiectul alb?strui, de vreo 40-50 cm în?l?ime ?i rosti, parc? neîncrez?tor:
- Bine, dar... Asta-i „Pacifis”, cumva?
- Exact, exclam? bucuros campionul. ?i ghici cine-i în interiorul ei?
- P?i... Cine? întreb? Lucian.
- Evident, noi; cine altcineva?! preciz? Mihai zâmbitor. Totul este electronic, iar chestia e tare „istea??”, datorit? microcipului ata?at, continu? campionul s?-?i prezinte „tr?znaia”. Micu?a „Pacifis” chiar simuleaz? pu?in zborul navei noastre, în?l?ându-se u?or, silen?ios, nu prea mult, dup? care coboar?. Iar când atinge „solul”, se deschide trapa ?i ie?im... noi! Sunt prezen?i chiar ?i cei doi robo?i, cât ?i Ly ?i Nick, evident. Ce zici?! întreb? campionul, dup? o mic? demonstra?ie.
- Uau... Ce-a? putea spune?! Cred c-am r?mas interzis, f?r? replic?, rosti Lucian.
- Deci, î?i place sau nu? p?ru nel?murit Mihai.
- Dac?-mi place?! se mir? Lucian. E absolut senza?ional! Uluitor! Impresionant! Fantastic! Nemaipomenit... Vrei mai mult de atât?!
- Nu, mersi. Cred c? e de ajuns, zâmbi campionul, amuzat. Mai ales având în vedere c? n-am terminat. Numai s? am timp suficient...
- Nici n-ai terminat?! p?ru Lucian uimit. P?i, ce-ar fi de ad?ugat?
- Cum ce-ar mai fi?! O mic? parte din ora?ul de sub cupol?; Sonya, Sid, Dick, foarte probabil ?i domnul Kuny... Stai s? vezi când va fi gata, se entuziasm? Mihai.
- Hmm... zâmbi Lucian. Bravo, campionule! M-ai l?sat mut de uimire, f?r? cuvinte. E fenomenal! Dar cum se mi?c? toate figurinele astea?!
- Pentru c? le-am înzestrat pe fiecare cu câte un microcip. Figurinele execut? întocmai programul realizat de mine pe computer. Sper c? o s?-i plac? ?i lui Sid.
- S?-i plac? doar?! Cred c? o s? fie absolut încântat, zise Lucian, ferm convins de acest lucru.
Ceilal?i nu spuser? nimic, nici un cuvin?el. Urm?riser? „spectacolul” cu adev?rat mu?i de uimire, f?r? a avea vreo replic?, vreunul dintre ei. Aproape c?-?i uitaser? gurile c?scate la v?zul acestei „tr?zn?i” a campionului, de?i observaser? ei c? Mihai era foarte concentrat asupra juc?rioarei sale, în timp ce ei se ocupau de ramele pentru cele trei picturi, dar habar n-aveau ce „cocea” mintea campionului acolo. Nici prin gând nu le-ar fi trecut c? Mihai ar fi capabil de a?a ceva. Glasul comandantului lor îi trezi îns? la realitate:
- S? ne ocup?m de cântecel acum. Vreau s? aud propuneri... Hai, veni?i cu idei! Avem nevoie de muzic?, text, deci, de melodie ?i versuri, dar mai ales de un intrepret. Deci, cine va cânta?
- Tu, propuse, evident, logodnica lui.
Ceilal?i î?i îndreptar? brusc aten?ia spre el; îl mai auziser? ei cântând o singur? dat?, chiar de ziua logodnicei sale, când primise porunc? s? cânte o melodie, fiind urcat pe mas?. Da, î?i amintir? c? le pl?cuse vocea lui... Lucian privi fix spre Lia, îns? dac? inten?iona ca prin acea privire s?-i repro?eze ceva, nu reu?ea deloc, fiindc? ochii lui exprimau orice altceva, cu excep?ia unui repro? la adresa ei. Mai curând exprimau dragoste, iubire ?i doar atât, fiind privirea unui îndr?gostit.
- Frumosul, s? cânte?! Foarte interesant, replic? Stela.
- Într-adev?r, foarte, o aprob? Lia.
- Ziua asta devine din ce în ce mai neobi?nuit?, aprecie blonda, gândindu-se la „tr?znaia” campionului, care întrecea orice închipuire, cât ?i la faptul c? Lucian va cânta în acea sear?.
?i în scurt timp, compuser? împreun? muzica ?i textul pentru „cântecel”, pe care-l interpret? comandantul lor, încântându-le auzul celor prezen?i pe puntea principal?, cu vocea lui fermec?toare. Înregistrar? cântecul pe un CD, pe care-l ad?ugar? „gr?m?joarei” de cadouri, destinat? lui Sid. Afar? se înnoptase deja, pentru c? trecuse de ora 22.00, prin urmare Stela lu? cuvântul:
- Frumosule, ar trebui s? plec?m totu?i acum; e destul de târziu. Dac? mai e nevoie, venim ?i mâine.
- Sper s? nu mai fie nevoie, doctore. ?i e-n ordine, pute?i pleca; într-adev?r, e destul de târziu, rosti aprobator frumosul.
- Cum a?a, frumosule?! Voi doi r?mâne?i?! se mir? Stela.
- Nu noi, ci doar eu, doctore, o corect? Lucian. Deci, v-a? ruga s? o lua?i pe Lia cu voi.
- Dac? ne rogi tu, s-ar putea s? o lu?m; altfel, nu, glumi Stela.
- Luci, s-ar putea s? vin ?i eu mâine, ca s?-mi termin „tr?znaia”; azi n-am reu?it, zise Mihai.
- Sigur, campionule. Po?i veni, îl aprob? Lucian.
- Vom veni ?i noi, îl anun?? Maria. Cu Cooky, pentru c?-l lu?m cu noi acum.
- Sigur, blondo. V? a?tept, îi zâmbi Lucian, apoi î?i întoarse privirea spre logodnica lui: Îmi pare r?u, Lia, trebuie s? r?mân; mai sunt atâtea de f?cut...
- Nu-?i face griji, în?eleg, îl asigur? Lia. ?i dac? vrei, voi veni ?i eu de diminea??.
- N-ar fi deloc r?u, accept? el, de altfel încântat de idee.
Apoi ceilal?i plecar?, la bordul navei r?mânând doar Lucian, cei doi robo?i ?i dalma?ianul Spot...