Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*90. Secven?e din trecut.

Fiind îngândurat, ajunse la bordul navei albastre de abia la ora 02.07. Înc? nu-?i amintise ce era cu „Vulturul”. „Vulturul” ?i dom’ director...
Îns?, dat fiind c? la bordul navei „Vulturul” se aflase o persoan? cu ini?ialele P.V., însemna c? aceast? persoan? era chiar domnul To Kuny. „P.V.”... Ah, nu reu?ea deloc s?-?i aminteasc? numele întreg! Dac? ar fi fost mai atent în urm? cu 10 ani, când dom’ director îi povestise totul, am?nun?it... A?a îns?, nu-?i amintea ?i cu asta-basta! F?când un calcul rapid, la data de 4 februarie 2080, când „Vulturul” ajunsese pe Proxima, domnul To Kuny, alias P.V., avea 37 de ani, Ly – 12 ani, iar Nick – 14. Deci, trecuser? 12 ani de atunci...
Obosit, observând c? pe puntea principal? totul era în ordine, Lucian se retrase t?cut în rezerva sa, f?r? a-i întreba pe cei doi robo?i cum se descurcaser? cu c??elu?ul întreaga zi. Se p?rea c? se descurcaser? ei, ba înc? destul de bini?or, pentru c? Spot dormea lini?tit, iar el nu avea chef de discu?ii cu robo?ii în acel moment, fiindc? avea altele pe cap. Într-un târziu adormi, cu gândul la cele recent aflate de la supercomputer. «„Vulturul” – Dom’ director...» Asta îi r?m?sese în minte, dar tot nu f?cea leg?tura.
Diminea?a urm?toare, mar?i, 20 mai 2092, destul de târziu, dup? ora 10.30, fu trezit de c??elul s?u, care îl lingea zdrav?n pe toat? fa?a, pe unde apuca.
- Gata! Gata, Spotty! Destul... M-am trezit, rosti Lucian, înc? somnoros, mângâind c??elul, care se bucura tare mult de fiecare atingere a st?pânului s?u.
Lucian se ridic? anevoios de pe salteua sa ?i dup? ce-?i reveni cât de cât, se aranj? minu?ios, ca de fiecare dat?. Gândul îi r?m?sese tot la cele aflate de la supercomputer. Astel, toat? noaptea, chiar ?i-n somn, se gândise la «„Vulturul”, 4 februarie 2080...» „P.V.”... „Vulturul” ?i dom’ director... Care era leg?tura?! Ah, înc? nu reu?ise s?-?i aminteasc?, iar asta-l enerva! Îi crea o stare de disconfort, de nelini?te sufleteasc?. Se îndrept? spre puntea principal?, împreun? cu c??elul s?u, care-l urm? îndeaproape. Pe puntea principal? erau cei doi robo?i, iar spre suprinderea st?pânului s?u, Spot se bucur? s?-i vad?, chiar ?i pe ei doi.
- Cum a fost ieri? se interes? totu?i Lucian.
- Bine, r?spunse Robby scurt.
- Chiar foarte bine, ad?ug? Felix.
- V-a?i descurcat cu c??elul? li se adres? Lucian.
- Da. F?r? probleme, afirm? Felix.
- N-a?i întâmpinat nici un fel de greut??i?
- Absolut deloc, r?spunse Felix.
- L-am scos ?i pe afar?, la plimbare, de câteva ori, pe aici, prin jurul navei, nu departe, zise Robby.
- Sper c? n-a?i ie?it amândoi cu el, l?sând nava nesupravegheat?, rosti Lucian îngrijorat.
- Nu, normal. Am ie?it pe rând cu el, unul dintre noi, când Robby, când eu, r?spunse Felix.
- A?a da... Deci, totul a fost în regul??
- Sigur, a fost perfect, încerc? Robby s?-l conving?.
- Bine. Pentru c? ve?i r?mâne ?i azi împreun?, îi anun?? Lucian.
- Adic?, pleci ?i ast?zi f?r? c??el? întreb? Robby.
- Da. ?i ast?zi, replic? Lucian.
- Po?i pleca lini?tit, îl asigur? Robby.
- Avem noi grij? de c??el, î?i lu? Felix angajamentul. ?i ne vom descurca de minune, la fel ca ?i ieri.
- Foarte bine, zâmbi Lucian mul?umit, îndreptându-se spre buc?t?rie, unde, cu îndemânarea caracteristic?, î?i preg?ti repede ceva de mâncat, nu doar lui, ci ?i c??elului, care primi bucuros por?ia oferit?.
?i totu?i, observând cât era de târziu, 11.20, Lucian nu se gr?bi spre marele ora? artificial de sub cupol?, hot?rându-se s? se duc? direct la întâlnirea de la ora 14.00, cu cei doi fra?i Kelso, a?a cum se în?elesese cu Lia seara trecut?. Pentru a putea pleca singur, robo?ii îl luar? pe Spot cu ei, ademenindu-l cu mici juc?rioare de plastic ?i bomboane. C??elul îi urm?, mai ales pentru acestea din urm?. Iar pentru a le ob?ine, dalma?ianul d?dea laba chiar ?i cu robo?ii. ?i ce-i p?sa lui dac? în loc de o mân? c?lduroas? care s?-i strâng? u?or l?bu?a, sim?ea atingerea rece, metalic?, f?r? miros specific, a unuia dintre cei doi robo?i? Ce conta oare acest am?nunt, atâta timp cât rezultatul era acela?i, anume, ob?inerea unei bomboane delicioase, aidoma celor pe care i le oferea de fiecare dat? lunganul echipajului?
Lucian, punctual, ajunse cu bine la întâlnire, întârziind cu cei doi fra?i Kelso ?i cu Lia pân? dup? ora 20.00. Lia observase c? tot timpul fusese t?cut, distant, îngândurat, neatent la cele discutate, pentru c? nu participase cu interes la conversa?ii, cum avea de obicei, îns? nu reu?i s? afle de la el ce anume îl preocupa, fiindc? el nu p?rea dispus s?-i ofere detalii în acest sens.
Seara, t?cut, f?r? a protesta, Lucian „servise” cina împreun? cu Lia la un restaurant aflat în apropiere, normal, f?r? ca el s? serveasc? totu?i ceva. Apoi el se retrase, de?i Lia încercase s?-l opreasc?, pentru a afla ce-l fr?mânt?, f?r? succes îns?. ?tia destul de bine c? Lucian e de neclintit din deciziile lui, a?a c? nu insist?.
Astfel, Lucian î?i mai petrecu vreo câteva ore bune în fa?a supercomputerului, dar ce folos?! Nu mai reu?i s? ob?in? mesajul din ziua precedent? ?i nici altfel de informa?ii asem?n?toare. Iar pentru c? el nu era Mihai, ca s? fie obsedat de computere, abandon? supercomputerul Proximei, de data asta mai devreme, la ora 23.30 ?i se îndrept? spre nava albastr?, întrebându-se dac? oare chiar z?rise acele informa?ii pe supercomputer seara trecut?, sau doar i se p?ruse lui cumva?! Îns? nu, nu se putea s? i se fi p?rut! ?i deodat?, brusc, pe drumul spre „Pacifis”, dup? ce ie?ise din lumea artificial? ?i coborâse de pe cercul colorat, în timp ce aburul dens al atmosferei înc?rcat? de dantoniu îl înconjur? din toate direc?iile, îi revenir? în minte secven?e din trecut, legate, desigur, de denumirea navei „Vulturul”. Sigur c? mai auzise aceast? denumire. De la nimeni altul, decât, a?a cum î?i imaginase deja, de la dom’ director Simionescu, desigur! Asta era! „Vulturul” ?i dom’ director Simionescu! Între cei doi chiar exista o strâns? leg?tur?! Cum putuse oare uita?! Hmm...
Nici nu-?i d?du seama când ajunse la bordul navei albastre, chiar pe puntea principal?. Spot adormise, deci, din nou nu avea rost s? stea de vorb? cu robo?ii despre c??el; era clar c? se descurcaser? ei, foarte bine, desigur. Se retrase îngândurat spre rezerva sa, unde intr? ?i se a?ez? pe un scaun. Î?i sprijini capul cu mâna stâng? ?i î?i închise ochii, încercând s?-?i aminteasc? discu?ia destul de lung? pe care o avusese cu directorul Institutului, Traian Simionescu, în urm? cu zece ani, când Lucian absolvea Institutul... ?i încetul cu încetul, imaginile îi ap?rur? clar în minte... Era pe Terra, acolo, chiar în biroul domnului director, unde Lucian se sim?ea oricând în largul lui, ca la el acas?. Dom’ director se afla în fa?a lui, bucuros, parc? mai bucuros decât Lucian însu?i, de rezultatul pe care „preferatul” reu?ise s?-l ob?in? la sfâr?itul studiilor sale. Dom’ director zâmbea, mul?umit de elevul s?u favorit, care nu-i dezam?gise a?tept?rile.
„?tii, Luci, când am absolvit Institutul, am avut un proiect foarte asem?n?tor cu al t?u...”
„Adev?rat, dom’ director?!” se mirase Lucian, tare nedumerit.
„Da, dragul meu... Ca ?i în proiectul t?u, tot o nav? spa?ial? proiectasem ?i eu. Ce-i drept, nu atât de modern?, de mare ?i de sofisticat? ca aceasta din proiectul t?u, îns? tot o nav? spa?ial? era. Apopo, ce nume te-ai gândit s?-i pui?”
«„Pacifis”, dom’ director.»
«„Pacifis”?! Frumos nume! Foarte reprezentativ.» apreciase directorul, continuând: «Eu îi spusesem navei mele „Vulturul”.»
„Vulturul”! tres?ri Lucian ca electrizat din gândurile sale. Gata! Asta era! „Vulturul” era nava domnului director Simionescu. Proiectul dânsului de diplom?, în momentul absolvirii Institutului...
?i Lucian se cufund? iar??i în gânduri. Iar imaginile din trecut se conturau din ce în ce mai clare, de parc? erau aievea.
«„Vulturul”, domnule?» repetase întreb?tor atunci Lucian.
«Da, dragul meu. Chiar a?a! ?i tu ce ai de gând s? faci cu „Pacifis”? O vei abandona astfel, în stadiu de proiect, sau ai de gând s-o materializezi?»
„Nu ?tiu, dom’ director. Nu m-am gândit la asta. Depinde de împrejur?ri. Cine ?tie?! Poate, dac? ob?in finan?are, o s? încerc s-o materializez totu?i.”
„Bravo! A?a te vreau! Îndr?zne?, b?t?ios! Nu-?i l?sa proiectul doar pe hârtie! F?-l s? devin? o realitate incontestabil?! De finan?are, nu te îngrijora degeaba, m? voi ocupa eu personal ?i vei ob?ine toate fondurile necesare.”
«Dumneavoastr? ce-a?i f?cut cu proiectul acela, „Vulturul”?»
«Eu?! Bineîn?eles, l-am materializat! Doar nu era s?-l las a?a, un simplu proiect nerealizat. În câ?iva ani, nava spa?ial? „Vulturul” s-a în?l?at, devenind o realitate incontestabil?, nu un simplu proiect de diplom?. Era o adev?rat? frumuse?e, sau cel pu?in a?a mi se p?rea mie. O bijuterie...»
„?i ce s-a întâmplat cu ea?”
„Ah, dragule, asta e o poveste mai lung?...”
„Am timp destul s? v? ascult, dom’ director”, îi r?spunsese Lucian.
„E?ti sigur?! E destul de târziu. P?rin?ii t?i te a?teapt? acas?.”
„A?... Da’ de unde?! M-or a?tepta ei, dar n-au decât! Prefer s? r?mân aici, cu dumneavoastr?, s? v? ascult!”
„Nu-i frumos s?-i faci pe p?rin?ii t?i s? se îngrijoreze din cauza ta!”
„Nu v? fie team?, nu vor fi îngrijora?i. S-au obi?nuit cu mine. Îmi cunosc toanele! Ei ?tiu c? r?mân aici, la dumneavoastr?, destul de des...”
„Poate-i gre?eala mea. N-ar trebui s? te las s? r?mâi.”
„Adic?, m? goni?i, domnule?”
„?tii prea bine c? nu! Mie-mi place s? te g?zduiesc, dar...” începuse dom’ director, îns? privind spre interlocutorul s?u, a c?rui figur? implora parc? s? îl lase s? r?mân?, nu avusese încotro; cedase, iar Lucian r?mânea pentru a nu mai ?tia a câta oar?, s?-?i petreac? noaptea la Institut, într-o micu?? camer? a domnului director, amenajat? în spatele biroului acestuia. „Deci, po?i r?mâne” decisese directorul.
„Mul?umesc, dom’ director!” se bucurase Lucian.
„Nu-mi mul?umi, pentru c? probabil gre?esc din nou procedând astfel. ?i p?rin?ii t?i vor s? se bucure al?turi de tine pentru rezultatul t?u.”
„Nu-i nici o problem?. Se vor bucura ?i alt?dat? al?turi de mine, doar au timp destul. Iar dac? vor neap?rat acum, n-au decât s? se bucure singuri, f?r? mine.”
„E?ti nedrept, b?iete! Dar m? bucur c? vrei s? r?mâi aici.”
«?i atunci? Cum a fost cu „Vulturul” dumneavoastr?? Îmi mai povesti?i sau nu?»
„Sigur. Ai doar pu?in? r?bdare!” acceptase directorul.
?i treptat-treptat, Lucian î?i aminti exact întreaga istorisire a domnului director, istorisire ce dezv?luia astfel ?i numele domnului To Kuny: Victor! Preda Victor... Deci, acesta era de fapt numele real al domnului To Kuny. Lucian zâmbi mul?umit, mul?umit c?-?i amintise. Iar cel?lalt, Pavel, Pavel V., era Pavel Velcescu. Cu siguran?? a?a era, pentru c? Lucian î?i amintise brusc chiar totul, cu detalii uluitoare, pe care le uitase. Îns? acum îi reveniser? toate în memorie. Domnul director îi povestise ce p??ise prietenul s?u, Victor, spunându-i c?, din nefericire, nu-l putuse ajuta cu nimic. Iar pentru ca povestea s? fie ?i mai interesant?, îi ar?tase ?i câteva imagini pe computer. Acolo îl v?zuse Lucian pentru prima oar? pe To Kuny, alias Victor Preda, prietenul directorului.
?i vai! Preda Victor, acum devenit To Kuny, nu era tat?l lui Nick, nici al lui Ly, ci chiar al... Liei! Lucian î?i aminti c? dom’ director îi spusese acest lucru. ?i asta nu era tot! Se pare c? Ly ?i Nick, pe numele lor real Stancu Lucia ?i Stancu Viorel, erau, într-un fel, fra?ii Liei, având aceea?i mam?, doamna Valeria, în timp ce tat?l celor doi era domnul Virgil Stancu, cel pe care Lia îl considera ca fiind tat?l ei. Ce complicat! Oare cum îi va povesti Liei toate astea?! ?i cum va reac?iona ea când va afla?! Cum s?-i spun? oare c? membrii familiei Kuny, de fapt, fac parte din familia ei?! Nu-?i d?dea seama cum ar trebui s? procedeze, îns? un singur lucru îi era foarte clar: Trebuia s?-i spun?! N-ar putea s? t?inuiasc? toate acestea! Dar când s?-i spun?? Probabil c? în curând! Cum se aflau în ziua cu num?rul 20 a lunii mai, se gândi c? cel mai potrivit ar fi s?-i spun? toate acestea de ziua ei, care era pe data de 29 mai. Dar cum s? procedeze, s? p?streze pân? atunci acest mic secret, f?r? a-i da ei ceva de b?nuit! Nu ?tia cum, pentru c? el era de obicei foarte sincer, îns? în mod cert trebuia s? se descurce cumva.
În final, î?i aminti înc? vreo dou? secven?e din trecut, tot legate de denumirea navei domnului director, „Vulturul”, îns? din timpul preg?tirii misiunii, deci, când „Pacifis” exista deja, nu mai era un simplu proiect de diplom?.
Era la Institut, într-o sear?, la pu?in timp dup? ce chiar Lia depusese reclama?ia împotriva lui, c?tre Comisia Disciplinar? a Institutului ?i se aflau chiar pe puntea principal? a navei albastre, el, împreun? cu dom’ director, care, ca de obicei, îl sprijinea necondi?ionat, era al?turi de el, de aceea tocmai î?i exprima recuno?tin?a fa?? de dânsul, în acest sens:
„Mul?umesc, dom’ director. E bine s? v? ?tiu al?turi, asta m? va ajuta s? trec mai u?or peste cele petrecute.”
„Asta a? vrea, Luci, s? te ajut... Domni?oara consilier; ?tii c? am mai discutat noi doi despre ea ?i cu alte ocazii?” îi r?spunsese dom’ director.
„Da; anul trecut, când am întâlnit-o prima oar?, iar dumneavoastr? m-a?i ajutat s?-i aflu numele.”
„?i anul trecut; dar nu la acea discu?ie m? refeream. Am mai vorbit parc? ?i alt? dat? despre aceast? copil?, dac?-?i aminte?ti; pe atunci n-o cuno?teai înc?, n-o întâlnisei.”
«Ah, da, parc?-mi amintesc ceva; e cumva vorba despre discu?ia avut? dup? ce-am absolvit Institutul, când am prezentat proiectul meu de diplom? – „Pacifis”?»
„Exact; acea discu?ie... Iat? acum proiectul t?u de diplom?, aceast? nav?, falnic?, albastr? ?i frumoas?; ne afl?m chiar în interiorul ei... Ce-?i aminte?ti de atunci?”
«Destule, dom’ director; mi-a?i vorbit parc? despre proiectul dumneavoastr? de diplom?, tot o nav?, „Vulturul”.»
«Întocmai, ?i-am vorbit despre „Vulturul”», aprobase directorul.
«Dom’ director... ?i atunci, de fapt, „Pacifis”, misiunea asta inedit?... Plec?m într-o misiune de salvare, în c?utarea navei dumneavoastr?, care s-a pierdut, foarte probabil, tot în drum spre aceast? misterioas? planet? Proxima?»
«Nu, Luci, nu chiar, sau depinde cum prive?ti lucrurile... „Pacifis” nu a fost trimis? spre Proxima într-o misiune de salvare. Cât despre nava „Vulturul”, nu se ?tie nimic sigur; n-a plecat de aici într-o misiune oficial?, organizat? de Institut, deci, se pot face doar simple presupuneri, nimic concret... Nu se ?tie dac? s-a pierdut sau nu, iar despre pasagerii ei... Cred c? ?i-am vorbit destul în urm? cu trei ani, dup? absolvirea Institutului.»
„Da, mi-a?i vorbit destul, n-am uitat...”
De la acest subiect, directorul revenise brusc la cel legat de reclama?ia c?tre Comisia de Disciplin? a Institutului:
„Vezi, tu chiar î?i doreai tare mult ca aceast? domni?oar? s?-?i devin? cu adev?rat coleg?, iar ea, dup? ce a reu?it performan?a de a fi membru al echipajului, ce face? Î?i creaz? numai probleme! ?i ce probleme; majore...”
„L?sa?i, dom’ director, c? problemele se vor rezolva, sper, cu bine, toate. ?i dac? totu?i vom pleca în aceast? misiune spre Proxima, v? promit c? vom c?uta nava dumneavoastr?, sau cel pu?in vom încerca s? afl?m ce s-a întâmplat cu ea ?i cu pasagerii ei. Îmi iau acest angajament fa?? de dumneavoastr?!”
«Las? promisiunile, Luci! Mai întâi s? rezolv?m problema ta cu Comisia, ?sta-i cel mai important lucru acum. Cât despre „Vulturul”, nu se ?tie dac? într-adev?r a pornit spre Proxima sau nu, deci, nu e de datoria voastr? s-o c?uta?i sau s? încerca?i s? afla?i ce s-a întâmplat cu ea. Voi va trebui doar s? îndeplini?i obiectivele misiunii voastre, iar principalul obiectiv ar fi s? v? întoarce?i to?i ?apte teferi acas?, cel mult peste 15 ani... Aceasta trebuie s? fie grija voastr? cea mai mare.»
„Dac? vom mai pleca...”
„A?a-i, dac?... Dar eu sper c? membrii Comisiei, ni?te oameni foarte competen?i, î?i vor da seama la timp de implica?iile pe care le-ar putea avea luarea unor asemenea m?suri absurde împotriva ta, precum cele solicitate de domni?oara consilier.”
Sau, cu alt? ocazie, tot la bordul navei „Pacifis”, evident, tot cu dom’ director, chiar în seara dinaintea lans?rii navei albastre, când directorul îi spusese:
„?tii c? era cât pe ce s? plec ?i eu într-o astfel de misiune? A? fi fost tot comandantul...”
«Da, ?tiu; cu nava aceea, a dumneavoastr?, „Vulturul” parc?...»
„Exact. Dac? a? fi plecat atunci, foarte probabil nu m-a? fi întors nici pân? acum.”
„Nu?!” se mirase Lucian.
«Nu. „Vulturul” n-avea viteza „Pacifis”-ului, iar misiunea aceea fusese estimat? la cel pu?in 20 de ani.» spusese Traian Simionescu.
„Atunci... Mai bine c? n-a?i plecat, c? a?i r?mas aici.”
„Cum a?a? De ce?!” p?ruse nedumerit directorul.
„Pentru c?... Dac? a?i fi plecat, n-a? fi avut ocazia s? v? cunosc atât de bine. Poate nici nu v-a? fi întâlnit personal; a? fi auzit doar vorbindu-se despre dumneavoastr? prin Institut...” spusese tân?rul comandant, privind cu admira?ie spre interlocutorul s?u, directorul Institutului, un om cu adev?rat minunat.
„Atunci, într-adev?r, mult mai bine c? n-am plecat...” rostise emo?ionat directorul.
Ah, dom’ director, acest personaj, mereu atât de plin de farmec ?i mister... Gata! Î?i amintise totul, cu exactitate! „Vulturul” – proiectul de diplom? al domnului director Traian Simionescu, când acesta absolvise, cu ani în urm? Institutul, la fel ca ?i „Pacifis” – proiectul de diplom? al lui Lucian... Cum putuse oare s? uite?! Hmm... ?i-n plus, dac? ar fi s? adauge cele aflate când z?rise imaginile de la ziua mamei sale, Diana Enka, pe data de 10 ianuarie, ce s? mai în?eleag??! Totul p?rea complicat, mult prea complicat!
Iar dup? atâtea fr?mânt?ri, pe deasupra fiind ?i obosit, Lucian adormi într-un târziu, gândul fiindu-i tot la ceea ce aflase ?i-?i amintise brusc. Cam multe deodat?! Era satisf?cut c? totu?i astfel se adeverea c? avusese mereu dreptate, înc? de la bun început, când afirma c? membrii familiei Kuny erau, de fapt, de pe Terra. Iar acum, nimeni nu mai putea combate acest adev?r, în fa?a unor dovezi atât de clare! Cine sau cum ar mai putea s?-l contrazic??! Îi promisese domnului Kuny c? va renun?a la cercet?rile sale în acest sens, îns? acum nu mai era cazul! Promisiunea aceea c?dea! Nu mai putea fi considerat? valabil?! De altfel, îi promisese c? va renun?a doar temporar, nu definitiv. ?i t?cuse, pân? în acel moment, deci, î?i respectase cuvântul dat! Reu?ise, deci, s? afle, c? Ly, Nick ?i To Kuny erau de pe Terra, nu de pe Proxima!
Mai r?mânea s? dovedeasc? într-un fel c? ?i cealalt? presupunere a sa era la fel de adev?rat?; anume, aceea referitoare la actualii locuitori ai Proximei, presupunere potrivit c?reia ace?tia ar fi artificiali, crea?i de fo?tii locuitori, cei reali. Înc? mai era convins ?i de acest lucru, nu-?i schimbase deloc p?rerea între timp, chiar dac? nu insistase asupra subiectului. Se p?rea îns? c? va fi mai greu de dovedit, fiindc?, în acest caz, nu trebuia doar s?-?i aminteasc? el vreo discu?ie purtat? cu cineva, în trecut. Era nevoie de mai mult de atât. ?i era mai dificil ?i din cauz? c? to?i erau împotriva acestei teorii, pe care o sus?inea doar el. Îns? va reu?i el cumva s? demonstreze c? avea dreptate ?i în acest caz; nu ?tia cum sau când, dar va reu?i...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro