proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*89. Lucian ?i supercomputerul Proximei.

Luna aprilie 2092 debutase cu aniversarea domnului To Kuny, actualul conduc?tor al Proximei ?i cu o original? p?c?leal? pe care comandantul navei „Pacifis”, Lucian, o pusese la cale exact cu acest prilej ?i care chiar îi reu?ise.
În continuare, zilele treceau monotone, f?r? alte evenimente majore. ?i pe neobservate, luna aprilie a anului 2092 se sfâr?i. Pe parcursul acestei luni nu se întâmplase chiar nimic deosebit, totul decursese în mod normal ?i f?r? incidente. La bordul navei albastre avuseser? loc alte dou? ?edin?e, joia, la un interval de dou? s?pt?mâni distan?? între ele, pe 3, respectiv pe data de 17 aprilie, la care, ca de obicei, membrii echipajului î?i prezentaser? rezultatele cercet?rilor efectuate de ei, rezultate consemnate de fiecare în raportul s?u personal.
Evident, se acomodaser? de mult timp cu peisajul ?i regulile planetei-gazd? ?i de?i reu?iser? s? afle destul de multe informa?ii, aveau totu?i impresia cert? c? înc? exista ceva misterios în jurul lor, înc? nedeslu?it. C??elul crescuse, iar petele îi erau deja foarte bine conturate, negre complet, nu mai erau doar ca ni?te umbre sau ca o p?rere, ci mult mai vizibile. Se cumin?ise cât de cât, atât cât putea el ?i nu mai f?cuse prostii prea mari. Sub ochiul stâng, r?mas albastru, îi ap?ruse o pat? sub form? de lacrim?, iar ochiul drept, tot datorit? unei pete, devenise complet maro. Iar acestea erau singurele pete de pe fa?a lui, în rest complet alb?. Desigur, n?sucul roz era ?i el pe alocuri p?tat, ca ?i urechile, de altfel. Astfel, de câte ori mai f?cea totu?i câte o mic? gaf?, era suficient s?-?i ridice privirea inocent?, „înl?crimat?” de petele de sub ochi?ori ?i era imposibil s? nu fie iertat pe deplin, ba chiar, în loc de ceart?, s? primeasc? primeasc? o meritat? mângâiere ?i o nesperat? recompens?.
La sfâr?itul lunii aprilie împlinise deja trei luni, iar între timp survenise o mic? modificare în comportamentul s?u, pe care Lucian o sesizase de câteva zile bune. Anume, c??elul nu se mai temea deloc de cei doi robo?i ai misiunii, Robby ?i Felix, prezen?a acestora p?rându-i-se deja ceva normal, obi?nuit. Nu mai fugea din calea lor, s? se ascund? pe sub mese, nici nu-i ocolea, pe furi?; pur ?i simplu, nu-l mai deranja cu nimic prezen?a celor doi robo?i, de care nu se mai ferea absolut deloc! ?i de?i observase aceast? binevenit? schimbare de comportament fa?? de robo?i, Lucian îl luase totu?i pe Spot zilnic la întâlnirile cu cei doi fra?i Kelso, la care nu renun?ase ?i la care înc? participa ?i Lia. Îns? Lucian nu îndr?znise totu?i s? lase dalma?ianul la bordul navei, doar cu cei doi robo?i, de?i probabil c? ar fi putut proceda astfel, de moment ce Spot nu se mai temea de Robby ?i Felix. Dar, deocamdat?, nu-l l?sase înc? definitiv, zi ?i noapte, în grija acestora.
Luna mai debutase exact într-o zi de joi, 1 mai 2092, în care, de altfel, aveau ?i o nou? ?edin?? la bordul „Pacifis”-ului, ?edin?? ce se desf??ur? normal, f?r? incidente, deschis? ?i încheiat? de comandantul misiunii. Urma o alta, peste alte dou? s?pt?mâni, joi, 15 mai 2092. ?i cum ?i acest termen trecuse, ?edin?a avu loc tot în nava albastr?, la fel ca ?i precedenta, de la 12.00, timp de trei ore ?i jum?tate, pân? la 15.30, la fel, conform programului stabilit. Bineîn?eles, c??elul nu sc?pa niciodat? ocazia, ori de câte ori îl vedea pe lungan, de a c?p?ta bomboane de la acesta, cât mai multe, dându-i l?bu?a, c? doar chiar Nis îl înv??ase cu acest „n?rav”. ?i cum ar fi putut c??elul s? uite un asemenea am?nunt?! Iar astfel, de fiecare dat? buzunarele geografului se goleau vizibil, de câte ori acesta se întâlnea cu Spot.
Noul weekend trecu ?i el, asemenea multor altora de pe aceast? imens? planet?, zilele de când sosiser? aici acumulându-se, destul de multe la num?r. Se împu?inau îns? cele pe care le mai aveau de petrecut în continuare pe suprafa?a Proximei. Era deja luni, 19 mai 2092, deci, trecuse de jum?tatea lunii mai. Evident, pe Proxima nu se sesiza nici o schimbare de ordin climatic sau meteorologic, schimbare specific? apropierii anotimpului cald, vara. Aici totul era la fel: nici frig, nici cald, nici ploi, nici vânt, mereu temperaturi constante, pl?cute totu?i, acelea?i ?i iar??i acelea?i, peste tot. Ce plictisitor p?rea! Îns? membrii echipajului terestru se obi?nuiser? deja cu acest aspect specific Proximei ?i nu se plângeau deloc din aceast? cauz?, nu li se p?rea ceva nefiresc. Nefiresc li s-ar fi p?rut dac? s-ar fi petrecut altfel.
Era, deci, luni, 19 mai 2092. În acea zi, Lucian decise s? nu-l mai ia cu el pe Spot în ora?, la întâlnirea cu fra?ii Kelso ?i cu Lia, ci s?-l lase în nav?, de prob?, în grija robo?ilor. Evident, le comunic? din timp celor doi robo?i acest lucru, explicându-le pe scurt, dar foarte clar, ce aveau de f?cut. Iar pentru a-?i putea pune planul în aplicare, plec? mai devreme spre ora?, înainte ca dalma?ianul s? se trezeasc? ?i s?-l observe, fiindc? dac? ar fi a?teptat, n-ar mai fi putut p?r?si nava f?r? c??el.
Plec?, deci, pe la ora 08.00, când Spot înc? dormea. Ajunse în ora? dup? o jum?tate de or?, deci, pe la 08.30. Seara trecut?, stabilise cu Lia ca în acea zi s? se întâlneasc? direct la ora 14.00 cu cei doi fra?i Kelso, la locul ?tiut. ?i ce putea face oare pân? atunci?! Ar fi putut merge în vizit? la colega lui, doar nu s-ar fi sup?rat pe el din acest motiv, dac? venea neanun?at, sau putea chiar s-o anun?e, prin intermediul minitransmi??toarelor uniformei, îns? consider? c? era totu?i prea devreme ca s? o deranjeze a?a de diminea??, mai ales ?tiind c? Lia nu avea obiceiul s? se trezeasc? înainte de ora 09.00-09.30.
?i totu?i, pân? la ora 14.00 erau câteva ore bune, r?stimp în care nu putea s? stea degeaba, gur?-casc? prin marele ora? de sub cupol?. În final, de?i nu-?i d?dea seama de ce, decise s? se îndrepte spre marele supercomputer, care oricum se afla prin apropiere. Cuno?tea codurile de acces, deci, putea p?trunde f?r? probleme în interior. ?i cine ?tie?! Poate îl va întâlni pe acolo pe Mihai, s? discute amândoi?! Iar dac? nu, va g?si el totu?i cu ce s?-?i umple timpul. Deci, chiar spre supercomputer porni, nu în alt? parte.
Nu-l g?si îns? pe Mihai, chiar dac? totu?i acesta era pe acolo. Ar fi putut lua leg?tura cu el prin minitrasmi??tor, îns? consider? c? nu era necesar. De ce s?-l deranjeze degeaba, de moment ce nu avea nimic cu el?! Prin urmare, se opri la un nivel oarecare al supercomputerului, nu conta unde; el doar coborî acolo unde se opri cercul colorat, iar dac? acesta se oprise, probabil c? acolo dorise el s? ajung?, doar cercul „sim?ise” acest lucru. Deci, coborî, se apropie de uria?a ma?in?rie inteligent? ?i din curiozitate, începu s? tasteze. Cine ?tie, poate va ie?i ceva interesant din aceast? „colaborare”! Chiar dac? nu-i pl?ceau lui computerele, totu?i, asta nu însemna c? n-ar avea habar s? le utilizeze, sau c? uneori, nu le recuno?tea importan?a sau chiar necesitatea.
Astfel se întâmplase de ast? dat?. ?i în curând, aidoma campionului, se v?zu antrenat ?i absorbit de lucrul cu supercomputerul, ce p?rea a fi mai mult decât o simpl? ?i banal? ma?in?rie uria??! I se p?ru chiar pl?cut ?i regret? c? era doar pentru prima oar? când venea s? colaboreze cu supercomputerul, de unul singur. Acum chiar îl în?elegea perfect pe campion, în?elegea de ce acesta se sim?ea atras de supercomputer. Spre deosebire de Lucian îns?, Mihai s-ar fi sim?it atras oricum de ma?in?rie, indiferent de performan?ele acesteia; campionul nu putea sta mult timp departe de computere sau orice alt? aparatur? inteligent? echivalent?. Ceea ce nu era valabil ?i în cazul lui Lucian. Comandantul nu avea aceast? meteahn?; el putea sta oricât f?r? a se atinge de computere.
Acest supercomputer îl fascin? îns? ?i pe el. Aproape c? nu-?i d?du seama de trecerea timpului ?i era cât pe ce s? întârzie de la întâlnirea de la ora 14.00, de?i era singur, f?r? c??elu?. Spre norocul lui îns?, nu întârzie deloc, ajunse exact la ora stabilit?. Doar c?, în momentul în care ajunse la locul de întâlnire, ceilal?i erau deja acolo, a?teptându-l, ceea ce nu se petrecuse cam de multi?or, în ultimul timp, cu sau f?r? Lia, îns? mereu cu Spot, el fiind acolo primul, a?teptându-i pe ceilal?i. Se salutar?, iar Sonya, Sid ?i chiar Lia, privir? nedumeri?i spre el. Parc? lipsea ceva. Sau, mai bine zis, cineva.
- Unde-i c??elul, Luci? întreb? Sonya.
- Ah, Spot... E în nav?. L-am l?sat cu cei doi robo?i.
- Cum a?a, Luci? S-a înv??at deja cu ei? se mir? Lia.
- Da, în sfâr?it, r?spunse Lucian.
- Asta înseamn? c? nu-l vei mai aduce la întâlnirile noastre, de acum încolo? se întrist? Sonya.
- Nu neap?rat. Depinde de ce anume îmi vor spune robo?ii la întoarcere. S? vedem cum s-au descurcat cu el. Azi l-am l?sat prima oar?, de prob?, explic? Lucian.
- Ah, în?eleg... replic? Sonya.
- ?i dac? s-au în?eles bine împreun?? se interes? de data aceasta Sid.
- Atunci, probabil c? am s?-l las mai des la bordul navei, împreun? cu robo?ii. Îns? nu mereu. Am s?-l mai iau cu mine, din când în când, dar nu zilnic, ca pân? acum.
- Ce bine! exclam? Sid. S?-l mai aduci uneori. E atât de dr?g?la?! Ne obi?nuisem cu el.
- Da. Îi vom sim?i lipsa, ad?ug? Sonya.
- Când v? e prea mult dor de el, pute?i veni în nav?, s?-l vede?i, presupuse Lucian.
- A?; ?tii foarte bine cum e cu venitul în nav?. E vorba de costumele alea... El n-are nevoie de ele pentru a veni în ora?. De altfel, nici voi. În schimb, noi... spuse Sonya, cu subîn?eles.
- ?tiu... ?opti Lucian. Nu v? face?i griji, am s?-l mai aduc, nu-l voi l?sa mereu în grija robo?ilor, promise el.
Apoi pornir? pe aleile înguste ale parcului, de data aceasta, dup? mai bine de dou? luni, f?r? n?b?d?iosul c??el, ci doar ei patru, Sid, Sonya, Lucian ?i Lia. R?maser? împreun? pân? dup? ora 19.30, abordând, ca de obicei, diverse subiecte interesante, conduse cu subtilitate de comandantul misiunii, iar dat fiind c? erau f?r? c??el, vizitar? chiar ?i câteva edificii mai importante din marele ora? artificial.
Membrii echipajului terestru erau deja arhicunoscu?i pe Proxima, iar fiindc? pân? în acel moment se comportaser? absolut exemplar, dând într-adev?r dovad? de persoane civilizate, erau trata?i peste tot cu respect ?i prietenie de c?tre localnici. Iar Lucian se bucura de mai mult? simpatie în rândul localnicilor, fa?? de colegii s?i, de?i el nu-?i d?dea seama de ce. Îns? oriunde î?i f?cea prezen?a, era primit mereu ca un distins oaspete, sau doar ca un bun prieten. ?i tot din acest motiv, în scurtele clipe în care ie?ea poate pu?in din tiparele obi?nuite acestei planete, era iertat imediat, sau doar privit cu indulgen?? de c?tre cei care asistau involuntar la scena respectiv?, cum ar fi fost reac?ia lui de la restaurant, în seara în care Lia îl s?rutase pe Sid. Nedumerirea lui în privin?a amabilit??ii localnicilor fa?? de el, avea îns? o explica?ie: Era el însu?i, mereu prezentabil, galant, amabil, o pl?cere s? fie cunoscut, pentru oricine (probabil dup? tiparul tat?lui s?u, directorul Institutului, care era mereu un om distins, admirabil, a?a cum chiar ?i Lucian avusese ocazia s? constate), iat?, chiar ?i pentru locuitorii unei planete îndep?rtate precum Proxima. Deci, cei vizita?i în acea zi se bucurar? s?-l aib? în mijlocul lor chiar pe Lucian, comandantul misiunii, mai ales c? acesta, zâmbitor, ?tia cum s?-?i fac? prezen?a agreabil?. Iar dup? ce Sonya ?i Sid se retraser?, Lucian r?mase împreun? cu Lia.
- Deci, acum, dac? tot e?ti f?r? Spot, sper c? ai s? m? înso?e?ti pân? la un restaurant apropiat, s? servim cina împreun?, spuse Lia.
- Ah, nu ?tiu... Sincer, n-a? avea chef, nu îndr?zni Lucian s? o refuze direct.
- Nu fi necioplit! Nu m? po?i refuza, pentru c? nu ai motive!
- Nu vreau s? te refuz, îns? eu ?i hrana artificial? nu ne prea în?elegem, iar tu ?tii asta foarte bine, g?si el o motiva?ie.
- Luci, nu e?ti obligat s? ?i m?nânci ceva. ?i-am cerut doar s? m? înso?e?ti, atâta tot. Nimic mai mult. Ai de gând s? m? la?i singur??
- Nu, rosti el ?optit. Bine, voi merge cu tine, ca s? nu fiu necioplit, accept? el în cele din urm? ?i vrând-nevrând, o înso?i pe Lia la un restaurant din apropiere.
Aici doar ea servi masa de sear?, el preferând s? se ab?in?, ?tiind c? la bordul navei, el singur î?i preg?tea masa, a?a cum î?i dorea, dup? poftele pe care le avea. Apoi, p?r?sir? localul, f?r? ca Lucian s? fi gustat m?car ceva din bucatele aflate în fa?a lui, oricât de apetisante ar fi p?rut ele. Lucian î?i conduse colega pân? în dreptul u?ii camerei acesteia, unde se oprir?.
- Nu intri? întreb? ea, sesizând c? el nu avea de gând s? r?mân? în compania ei.
- Nu, r?spunse el. Scuz?-m?, te rog, îns? prefer s? m? întorc în nav? acum.
- De ce? Din cauza lui Spot? se interes? Lia.
- Exact. Din cauza lui, g?si Lucian o motiva?ie, pe care de fapt chiar Lia i-o sugerase.
- Dar l-ai l?sat pe mâini bune. Sunt sigur? c? robo?ii se descurc? foarte bine cu el, insist? Lia.
- Poate, îns? nu pot sta lini?tit, dac? nu aflu sigur acest lucru, explic? Lucian.
- În?eleg, accept? Lia. Dar, în leg?tur? cu discu?ia noastr? de luna trecut?, dac?-?i aminte?ti, cea despre domnul To Kuny, nu ai nimic de ad?ugat?
- Nu, din nefericire, nu mi-am amintit nimic altceva, în plus fa?? de atunci. Ar fi trebuit s? fi fost mai atent la ceea ce mi-a povestit dom’ director, îns? atunci nu mi s-a p?rut ceva important, care s? m? ?i intereseze pe mine. Mi se p?rea chiar plictisitor, îns? nu îndr?zneam s?-i spun lui dom’ director, a?a c?-l ascultam totu?i.
- Aha... Bine. Atunci du-te ?i vezi ce-i cu Spotty, îl îndemn? Lia.
- Sigur, aprob? el. ?i mâine, tot la ora 14.00? suger? mai apoi.
- Cum spui tu, accept? ea ca ziua urm?toare s? se întâlneasc? tot direct la ora 14.00, to?i, în locul binecunoscut.
Iar în timp ce Lia intr? în camera ei, Lucian porni gr?bit în direc?ie opus? celei în care ar fi trebuit s? se îndrepte dac? inten?iona s? se întoarc? în „Pacifis”. Îns?, f?r? s?-?i dea seama de ce, sim?ea cum ceva îl atrage în mod inexplicabil spre supercomputer. ?i de?i nu în?elegea ce-l apucase, c? doar el nu era Mihai, porni spre marea ma?in?rie, pentru a se mai delecta pu?in, umblându-i la tastatur?, indiferent de la ce nivel. Pur ?i simplu nu-?i putea înfrâna aceast? dorin??, pe care ?i-o satisf?cu; mai mult din cauza asta dorise s? se despart? mai repede de Lia, dar ei nu i-ar fi spus a?a ceva, normal.
În curând se afla fa?? în fa?? cu marele supercomputer. ?i de?i chiar era îngrijorat din cauza c??elu?ului, fiindc? nu ?tia cum se descurcaser? cei doi robo?i cu el întreaga zi, r?ma?i cu el înc? de diminea??, devreme, hot?rî s? r?mân? câtva timp în compania supercomputerului, nu foarte mult, sau... Cine ?tie?! De altfel, nici nu era foarte târziu. De abia dac? se apropia de 20.30, deci, putea întârzia pu?in. Zis ?i f?cut!
Î?i începu „conversa?ia” cu supercomputerul Proximei, urm?rind atent informa?iile pe care acesta i le furniza. Supercomputerul primea ?i comenzi vocale, îns? el prefer? tastatura, pentru a fi cât mai t?cut, iar astfel, „conversa?ia” s? r?mân? în mod sigur confiden?ial?, s? nu poat? fi auzit? de nimeni. Numai c?, f?r? s?-?i dea m?car seama, se întinse mai mult cu acest „dialog”, apropiindu-se deja de miezul nop?ii. Iar el înc? era acolo, nu plecase spre „Pacifis”. Remarcând cât era de târziu, decise s? plece, îns? deodat? ceva îl determin? s? se r?zgândeasc? brusc.
Citi cu aten?ie noua informa?ie pe care o ob?inuse de la supercomputer. „Pe suprafa?a Proximei a sosit o nav? de pe Terra, cu trei persoane la bord.” „Trei...” re?inu de îndat? Lucian acest important am?nunt, referitor la num?rul persoanelor de la bord. Era, foarte probabil, aceea?i informa?ie pe care o ob?inuse ?i informaticianul echipajului, Mih?i??, cu câtva timp în urm?. Pentru c?, în mod clar, nu putea fi vorba de „Pacifis”. ?i atunci?! Lucian încerc? s? continue dialogul cu supercomputerul. „Când a ajuns pe Proxima aceast? nav?? La ce dat??” tast? comandantul o prim? întrebare adresat? supercomputerului, referitoare la aceast? important? informa?ie. „Ce dat? a?i prefera s? afla?i? Data local?, sau cea de pe Terra?” afi?? ma?in?ria, în loc de r?spuns. „Cea de pe Terra.” preciz? calm Lucian. „Data terestr?: Duminic?, februarie 4, anul 2080.” fu r?spunsul primit din partea supercomputerului. V?zând c? marele supercomputer colaboreaz? cu el, Lucian continu? cu întreb?rile: „Cine erau persoanele aflate la bordul navei respective? Care era numele lor?” „Aceast? informa?ie este strict confiden?ial?. Numele celor afla?i la bord nu poate fi divulgat.” fu replica primit? din partea ma?in?riei. „Dac? numele celor afla?i la bord nu poate fi divulgat, îmi po?i confirma m?car dac? exista o persoan? cu ini?ialele P.V.?!” tast? Lucian întrebarea. „Afirmativ! La bordul navei exista o persoan? cu aceste ini?iale.” primi Lucian r?spunsul, care i se p?ru satisf?c?tor. „Care era numele acelei nave spa?iale, ce sosise pe suprafa?a Proximei la data de 4 februarie 2080?” continu? Lucian cu întreb?rile adresate marelui supercomputer. „Vulturul!” str?luci pe monitor denumirea navei respective. „Vulturul?!” re?inu de îndat? Lucian aceast? denumire, care i se p?rea tare cunoscut?. Parc? mai auzise undeva aceast? denumire... Dom’ director... Iar??i gândul îl purt? la dânsul. „Vulturul” ?i dom’ director – în mod sigur exista o mare leg?tur? între cei doi. Care era îns? leg?tura?!
Se încrunt?, îngândurat. Încerc? apoi s? afle ?i alte detalii, îns? nu reu?i. Supercomputerul deja nu mai colabora deloc; nu-i oferi nimic în plus! Ba mai mult chiar, nici m?car ceea ce-i afi?ase pân? atunci, nu binevoi s? repete. Lucian întârzie, încercând s? mai ob?in? ceva de la supercomputer, îns? în zadar. În final, dup? ora 01.00, se l?s? p?guba? ?i porni îngândurat spre „Pacifis”. Pe tot drumul spre nava albastr? îi r?sunau în minte cuvintele: «„Vulturul”, 4 februarie 2080»...