proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*76. Din nou refuzat ?i din nou aproape de jurnalul Liei.

Cum îns? Lucian nu reu?i atât de curând s?-?i elibereze pantalonii dintre din?i?orii c??elului, pornir? a?a spre laborator, înaintând încet, cu greu. Lucian ar?ta caraghios, cu c??elul ag??at de cracul pantalonului, îns? nu avea încotro. Putea doar s? spere c? Spot se va plictisi în curând ?i va da drumul cracului de bun?voie ?i c? pân? atunci materialul va rezista, deci, nu se va rupe.
Deocamdat? îns?, mergea anevoie, cu c??elul atârnând de pantalonul s?u. Noroc c? Spot eliber? totu?i cracul din strânsoare înainte de intrarea în laborator. Dick ?i to?i cei prezen?i se bucurar? de revedere, mai ales de faptul c? micu?ul dalma?ian, înc? alb, se afla din nou printre ei, fie chiar ?i pentru scurt? vreme, fiindc? Lucian nu avea de gând s? întârzie prea mult prin laborator. Îns? chiar ?i c??elul se bucura c? se afla din nou în laborator, recunoscând cu u?urin?? locul ?i figurile celor ce-l îngrijiser? în prima sa lun? de via??. Lucian le mul?umi celor din laborator pentru contribu?ia pe care ace?tia ?i-o aduseser? la realizarea c??elului, iar între timp Spot se jucase cu to?i cei prezen?i acolo, inclusiv cu Dick Torn. Nu f?cuse îns? nici o n?zbâtie, spre surprinderea lui Lucian, care nu se a?teptase ca dalma?ianul s? fie atât de cumin?el. Iar când Lucian consider? c? st?tuser? destul, pornir? spre ie?ire, înso?i?i de Dick ?i de colegii s?i, care îi conduser? pân? afar?. Înainte de a pleca în ora?, Lucian le promise celor din laborator c? vor mai veni în vizit? pe aici din când în când, tot cu c??elul.
Dup? care se mai plimbar? prin ora?, împreun? cu Sid, pân? în jurul orei 19.00, abordând diverse subiecte, care li se p?reau importante. ?i pentru c? Lucian era prezent, discu?iile deveniser? brusc mult mai interesante. C??elul îi urm? f?r? a le crea alte nepl?ceri. Apoi, la ora 07.00 seara, Sid se retrase spre apartamentul s?u, l?sându-i împreun? pe Lucian, Lia ?i Spot. Fiind îns? cu c??elul, nu se puteau servi cina într-un restaurant din zon?, nu datorit? faptului c? dalma?ianul i-ar deranja cu ceva pe cei ce serveau masa de sear? în respectivul local, ci doar pentru c?, fiind vorba despre hran? artificial?, Spot n-ar fi putut mânca nimic ?i cum ar fi putut mânca doar ei doi, f?r? s?-i dea ?i c??elului ceva? Prin urmare, nu se îndreptar? spre un restaurant, ci spre camera Liei, cel ce o conducea spre cas?, fiind de data aceasta comandantul misiunii, îns? nu singur, ci împreun? cu simpaticul c??el, care alerga voios în diferite direc?ii, f?r? a se îndep?rta îns? de cei doi. Din când în când, îi c?uta cu privirea lui albastr?, ca pentru a verifica dac? mai sunt acolo. Cum îns? îi g?sea de fiecare dat? în apropierea lui, î?i vedea în continuare lini?tit de alergat.
- Te-ai mai gândit? rosti Lucian c?tre colega lui, în timp ce se îndreptau agale spre camera ei, urma?i de simpaticul c??el.
- Depinde la ce anume, ?opti ea, p?rând nedumerit?.
- La ceea ce ?i-am spus asear?, o l?muri el scurt, referindu-se, evident, la declara?ia de dragoste pe care i-o f?cuse.
- Ah, la asta... î?i aminti ea, de?i nu uitase deloc discu?ia avut? în seara precedent?. Da, m-am gândit, recunoscu mai apoi.
- ?i la ce concluzie ai ajuns? o întreb? el.
- La nici una, replic? ea ?optit.
- Cum a?a, la nici una?! p?ru el nemul?umit de r?spunsul primit.
- Pur ?i simplu, la nici una, repet? Lia.
- Hmm, nici una... murmur? el. ?i totu?i, ce decizie ai luat?
- Decizie?! se mir? ea. În leg?tur? cu ce?
- În leg?tur? cu tot ceea ce am discutat. ?i mai ales în leg?tur? cu... ?tii tu, cererea mea!
- Ah, asta doreai s? ?tii, se dumiri ea. În leg?tur? cu cererea ta... Dac? te referi la partea cu prietenia, ar trebui s?-?i dai seama c? n-am luat nici o decizie, adic?, nici o alta fa?? de cea de asear?.
- ?i ce-ar trebui s? în?eleg?! C? înc? nu-mi acorzi prietenia ta, c? m? refuzi în continuare?
- P?i... M-am exprimat destul de clar, evit? ea s?-l refuze direct, din nou.
- Poate... Dar poate c? sunt greu de cap, pricep mai greu unele lucruri. Mai ales dac? nu-mi convin, nu-i a?a?! Deci, te înc?p??ânezi s? m? refuzi, s? m? respingi, ca de obicei... Cu toate astea, eu înc? te iubesc, la fel de mult, afirm? el cu seriozitate, privind-o insistent, cu admira?ie. Poate chiar mai mult. Pentru c?, în ciuda refuzurilor tale repetate, pe zi ce trece, dragostea mea pentru tine cre?te, din ce în ce mai mult. Te iubesc, Lia! Po?i s? în?elegi acest lucru?! Te iubesc, ca un nebun... ?i nu pot accepta ideea c? tu nu m? crezi, c? te îndoie?ti de sentimentele pe care le am pentru tine, de atâta amar de vreme. Gândul ?sta m? roade neîncetat. C? nu-mi accep?i prietenia, e cu totul altceva, parc? m-am obi?nuit deja, dar s?-mi spui ?i c? nu m? crezi... Cum ai putea oare s? nu m? crezi, când... ?tiu bine ceea ce simt! Iar fiind vorba despre ceva atât de serios, n-a? fi în stare s? te mint, s? m? prefac, pentru c? n-a? putea! ?i nici nu m-a? putea în?ela, în ceea ce te prive?te. Te iubesc! Pricepi?! E singurul lucru care-mi este foarte clar, cum ar trebui s?-?i fie ?i ?ie. În to?i ace?ti ani, de când am p?r?sit Terra, de-a lungul acestei misiuni, m-am str?duit s? m? port exemplar, de?i în ultimul timp, f?r? voia mea, se pare c? am c?lcat des strâmb... Îns? m-am str?duit s? m? port exemplar, nu din cauz? c? a? fi comandantul, ci doar pentru a-?i dovedi ?ie c? nu sunt deloc a?a cum î?i închipuiai; am încercat s?-?i schimb p?rerea pe care sus?ineai c? o aveai despre mine, îns? nu ?tiu în ce m?sur? am reu?it totu?i ceva. Poate c? n-am reu?it nimic, poate c? nu ?i-ai schimbat deloc p?rerea despre mine, de?i nu-mi dau seama de ce. Spune-mi, te rog... Unde am gre?it oare?! Cu ce?! Pentru c? eu nu-mi dau seama.
- Luci, te rog... spuse ea ?optit, f?r? a îndr?zni s?-l priveasc?, iar acestea erau singurele cuvinte pe care reu?i s? le rosteasc?, dup? ce-l ascultase t?cut?.
- M? rogi, ce?! Ce anume?! De ce nu-?i continui ideea?! încerc? el s? afle ceva de la ea, îns? nu reu?i, pentru c? ea r?mase t?cut?, f?r? a-l privi; ca de obicei, se sim?ea intimidat? de privirea lui insistent?, p?trunz?toare. Te iubesc, repet? el, cuprinzând-o în bra?e. De ce nu po?i în?elege acest lucru?! rosti el, încercând s? o s?rute.
- Nu! Te rog... Las?-m?, se împotrivi ea, ferindu-se u?or.
- Off... Foarte bine, accept? el, dup? un oftat prelung, renun?ând la încercarea de a o s?ruta. De?i nu în?eleg deloc de ce m? tratezi cu atâta r?ceal?, de ce te fere?ti de mine, de ce m? respingi mereu ?i nu-mi accep?i prietenia, m?car de prob?, un timp, dar mai ales, de ce înc? te temi de mine? Pentru c?, iat?... Tremuri! Chiar ?i acum... De ce oare?! Nu te în?eleg! Ar trebui s? ?tii c? nu ?i-a? face nimic r?u, niciodat?! Nici ?ie, nici altcuiva! Pentru c? nu sunt... Nici nu ?tiu cum î?i imaginezi c? a? putea fi! Nu te în?eleg deloc!
- Nici nu încerca s? m? în?elegi, ?opti ea, desprinzându-se u?or din bra?ele lui. Luci... ?tiu foarte bine c? nu e?ti r?u, c? n-ai putea fi. De altfel, niciodat? nu m-am gândit la tine ca la o persoan? care ar putea fi posibil s? fie rea. Iar dac? m? tem totu?i, îmi pare r?u, îns? te asigur c? nu de tine, în nici un caz... ?i nu-mi cere alte am?nunte, pentru c? nu ?i-a? putea explica. ?tii bine c? în via?a oricui pot exista momente de care n-ar vrea s?-?i aminteasc?, dar pe care nu le poate uita, oricât s-ar str?dui... Pur ?i simplu, nu reu?e?te!
- Deci, ?i s-a întâmplat ceva r?u în trecut, trase el concluzia din vorbele ei. Ceva ce te determin? s?-?i fie team?, o team? inexplicabil?... De ce nu vrei s?-mi spui despre ce e vorba? De ce nu ai încredere în mine? Poate c? te-a? ajuta totu?i cu ceva. Cel pu?in, a? încerca. A? face tot posibilul, promit...
- Nu, Luci, nu insista, se împotrivi ea. Nu are rost s? r?scolim trecutul! Pentru c? nu vreau! ?i nu pentru c? n-a? avea încredere în tine, ci din alt motiv, pe care n-are rost s?-l amintim acum.
- Foarte bine! Cum dore?ti, accept? el. S? nu r?scolim trecutul! S? revenim îns? la prezent, atunci. Eu î?i pot spune doar c? te iubesc, e tot ceea ce ?tiu, acum, în prezent!
- Bine, surâse ea, rostind ?optit, dup? câteva clipe de t?cere: Te cred!
- Poftim?! tres?ri el neîncrez?tor la auzul acestor cuvinte.
- Te cred. Te cred c? m? iube?ti, înt?ri ea.
- Serios?! replic? el nedumerit. Pân? acum sus?ineai contrariul.
- ?tiu ce sus?ineam pân? acum, îns? dac? insi?ti atâta...
- Bineîn?eles c? insist, pentru c? e adev?rat! Po?i întreba pe oricare dintre colegii no?tri, pentru c? ei ?tiu deja, ?i-au dat singuri seama, de destul de mult timp... ?i am fost nevoit s? recunosc acest lucru fa?? de ei. Chiar ?i domnul To Kuny ?tie.
- Cine?! Domnul Kuny?! se mir? Lia. De ce ar ?tii dânsul a?a ceva?
- Ce ?i se pare atât de imposibil? Dânsul mi-a acordat sprijinul ?i prietenia dumnealui, a?a c? am vorbit des cu dânsul, despre multe chestii... Inclusiv despre asta!
- P?i, ca s? vezi... murmur? Lia, în timp ce se gândea: „Tati, m? tr?dezi, afurisitule... Nu mi-ai spus nimic despre acest gen de conversa?ii avute cu comandantul misiunii... Vorbe?ti cu el despre mine, tati?! N-a? fi crezut... Ah...”
- Deci, po?i întreba pe oricine dore?ti! Chiar ?i Sid ?tia c? sunt îndr?gostit de tine. Serios!
- Bine! De ajuns! ?i-am spus: Te cred! Îns? asta nu schimb? nimic între noi. Adic?, tot nu-?i accept prietenia.
- Ah, nu?! Ar fi trebuit s?-mi dau seama c? nu m? vei accepta, nu atât de u?or sau de curând. C? m? vei respinge din nou... Lia, m? înnebune?ti! M? z?p?ce?ti de tot! Z?u a?a...
- Off, Luci... Nu-?i accept prietenia; nu îîî-în-înc?, se bâlbâi ea u?or, dându-i totu?i o mic? speran??. ?i te refuz; deocamdat?...
- Deocamdat??! Nu înc??! re?inu el cu pl?cere aceste ultime am?nunte. Asta sun? promi??tor. Dar, te rog... Vorbesc foarte serios! Nu-mi da speran?e false, nu m? am?gi! Lia, ?i-am mai spus... Nu-mi face a?a ceva! ?i-am spus s? nu te joci cu mine, sau cu sentimentele mele! Te rog mult... N-a? putea suporta, pur ?i simplu!
- Luci, nu m? joc cu tine, nici cu sentimentele tale, promit! ?i nici nu-?i dau speran?e false, nu te am?gesc...
- ?i atunci, eu ce-a? putea în?elege din toate astea?
- Ceea ce ?i-am spus. Deocamdat?, înc? te resping, nu-?i accept prietenia, nu înc?. Ceea ce înseamn? c? da, poate în curând, te voi accepta totu?i. Mi-ai spus c? nu vei renun?a atât de u?or la ?ansa ta; ei, bine, s-ar putea s? nici nu fi nevoit s? renun?i, pentru c? ai ?ansa ta. E?ti pe drumul cel bun, Luci... Iar dac? asta-?i dore?ti atât de mult, prietenia mea, s-ar putea s? o ob?ii, cât de curând, îns?, nu înc?...
- Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei s? m? z?p?ce?ti, de tot?! Lia, îmi trasmi?i semnale contradictorii! Cum ai vrea s? în?eleg ceva?
- Luci, dac? se întâmpl? astfel, e doar din cauza mea. Pentru c? a?a e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am s? te rog doar s? fii în?eleg?tor cu mine ?i s? ai r?bdare ?i s-ar putea s? ob?ii ceea ce î?i dore?ti atât de mult, adic?, prietenia mea. ?i nu-?i dau speran?e false, nici nu te am?gesc... Doar ai r?bdare! E tot ceea ce-?i cer!
- Foarte bine! În cazul ?sta... Pentru a-?i dovedi c? nu sunt numai foarte îndr?gostit de tine, ci ?i în?eleg?tor ?i r?bd?tor, n-am s? insist asupra subiectului, cel pu?in deocamdat?. Re?ine, îns?! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu exist? cuvinte prin care s? pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta r?bdare, pentru dragostea ce ?i-o port, de atâta timp; ea îmi d? for?a necesar? pentru a putea r?bda... Oricât va fi nevoie!
În curând ajunser? în dreptul u?ii camerei Liei, cu tot cu Spot. F?r? a o îmbr??i?a, Lucian îi s?rut? galant mâna, ca un cavaler ce era, dar nu cel ce sus?inea Lia c? ar fi...
- La revedere, Lia! Ne vedem mâine, ?opti el, zâmbind. Haide, Spot, i se adres? apoi c??elului, care se a?ezase în fa?a u?ii.
- Pleca?i deja?! A?i mai putea r?mâne, rosti ea pe nea?teptate.
- Poftim?! p?ru Lucian nedumerit.
- A?i putea r?mâne, amândoi, s? m? mai joc pu?in cu Spot, în camera mea, explic? ea. El n-a intrat niciodat? aici.
- Ah, bine, în cazul acesta, mai r?mânem, accept? Lucian, de altfel, încântat de idee. Ai auzit, micu?ule? i se adres? apoi c??elului. Mai r?mânem, îns? va trebui s? fim amândoi foarte cumin?i, s? nu o sup?r?m.
Iar când u?a se deschise, to?i trei trecur? dincolo de ea, intrând în camera Liei.
- Ia loc, Luci, nu sta în picioare, îl invit? Lia, pentru c? el se sprijinise de o m?su??, în timp ce o privea pe ea cum se joac?, împreun? cu dalma?ianul Spot, foarte alintat, c?ruia, evident, îi pl?cea s? fie în centrul aten?iei tuturor.
La invita?ia colegei sale, Lucian se a?ez? pe un fotoliu din apropierea lui, de unde continua s? o priveasc? pe Lia, cum se juca, împreun? cu dalma?ianul. La un moment dat îns?, privirea i se opri în alt? parte, fiindu-i atras? de un am?nunt. Pe un raft, printre altele, z?ri un registru cu coper?i groase, negre, pe care-l recunoscu de îndat?. Era jurnalul Liei, cu siguran??, doar îl mai v?zuse el odat?... Ah, ce n-ar fi dat s?-l r?sfoiasc?, m?car pu?in! Cum îns? colega lui se afla chiar acolo, în camer?, nu putea s?-l r?sfoiasc? deloc, sub nici o form?. Era pentru a doua oar? când g?sea jurnalul colegei sale, îns? nici de data aceasta nu avea noroc. Dac? data trecut? nu putuse citi nimic din cauza prezen?ei domni?oarei Ly, acum nu putea din cauza Liei. Ce ne?ans?!
Lucian fix? cu privirea registrul. Ar fi vrut s? poat? citi de la distan?a aceea, f?r? a fi nevoie s? deschid? jurnalul, deci, s? vad? dincolo de coper?ile negre, groase... Evident, îns?, acest lucru era imposibil, a?a c? st?tea neputincios pe fotoliul pe care se a?ezase. Dup? vreo or?, pe la ora 20.00, obosit de atâta mers ?i joac?, Spot adormi, instalat comod în mijlocul patului din camera Liei.
- A adormit, remarc? Lucian, ridicându-se de pe fotoliu. Ce-o s? fac acum?
- Nu ?tiu. Îns? nu po?i s?-l treze?ti, pentru a pleca spre nav?. E obosit, micu?ul! Trebuie s? se odihneasc?, spuse Lia. L-ai putea l?sa aici, la mine, pân? mâine.
- S?-l las aici?! se mir? Lucian. Nu ?tiu dac? ar trebui... Îns?, mai bine, nu, decise el.
- Ai dreptate, mai bine nu, îl aprob? ea. În cazul ?sta îns?, am putea merge la un restaurant apropiat, s? servim împreun? masa de sear?. Poate se va trezi dup? aceea ?i ve?i putea pleca amândoi.
- Cum a?a? ?i s?-l l?s?m nesupravegheat? Dac? se treze?te între timp? Î?i închipui ce-ar putea face pe aici, singur?
- Ai dreptate, nu-l putem l?sa singur, replic? ea îngândurat?.
- Am o idee mai bun?. Dac? ?i-e foame, te po?i duce singur?-n ora?, s? m?nânci ceva la restaurant. Iar între timp, eu am s? r?mân aici, evident, pentru a-l supraveghea pe Spot, propuse Lucian, cu gândul îns? la jurnal, pe care l-ar putea r?sfoi cât de cât, dac? ar r?mâne singur câtva timp. Oricum, mie nu mi-e deloc foame. În plus, mâncare artificial?... Prefer s? m?nânc în nav?, aduse el câteva argumente în favoarea propunerii sale.
- Ah, deci, m? gone?ti, vrei s? scapi de mine, replic? ea. Nu a?a se comport? un adev?rat cavaler!
- Lia, te rog... ?tii foarte bine care e motivul pentru care nu te pot înso?i, replic? el, surprins de reac?ia nea?teptat? a colegei sale.
- ?i mai spuneai c? m? iube?ti, continu? ea, pe acela?i ton. Cum ai vrea s? te cred? Dac? ar fi a?a cum sus?ii cu t?rie, nu m-ai l?sa s? servesc singur? cina, îi repro?? ea.
- ?tii foarte bine c? n-ai dreptate, se împotrivi el ferm, apropiindu-se de ea. Nu e nici o leg?tur? între una ?i alta, ad?ug?, îmbr??i?ând-o strâns ?i fixând-o cu privirea. Bineîn?eles c? te iubesc! Trebuie îns? s? r?mân, pentru a-l supraveghea pe Spot; altfel a? merge cu tine, oricând, oriunde...
- Luci... ?opti ea, evitându-i privirea, redevenind timid?, tem?toare, ca de obicei, tremurând u?or.
- Da, da, bine... replic? el, dup? un scurt oftat, eliberând-o din bra?ele sale puternice ?i îndep?rtându-se u?or de ea. Alt?dat? nu m? mai provoca, dac? înc? î?i este team? de mine! Sau nu de mine; de orice ?i-ar fi ?ie...
- ?tiu cum putem proceda, pentru a merge împreun? s? cin?m la un restaurant din apropiere, schimb? ea subiectul.
- ?tii?! se mir? Lucian.
- Da! I-a? putea ruga pe Ly ?i pe Mihai s? r?mân? cu Spot pân? ne vom întoarce noi. Evident, dac? sunt acas? ?i sunt de acord s? r?mân?, propuse Lia.
- Mda... Bun? idee, o aprob? Lucian încurcat, fiindc? el ar fi preferat s? r?mân? totu?i singur cu Spot, pentru a putea r?sfoi jurnalul colegei sale, care îi trezea foarte mult interes.
Lia cioc?ni la u?a camerei celor doi. Îi r?spunse Ly, dar ?i campionul era acas?. Lia le spuse de ce îi c?utase, iar amândoi spuser? c? sunt de acord s? r?mân? cu Spot. În timp ce Lia vorbea cu cei doi, Lucian se apropiase de locul în care z?rise jurnalul Liei, îns? nu reu?i nici m?car s?-l ia de acolo, ci doar s?-l ating? pu?in, fiindc? Lia reveni în camera ei, înso?it? de Ly ?i Mihai, pe care Lucian îi salut?. Campionul îl privi surprins, zâmbindu-i. Nu se a?tepta s?-l vad?... Deci, el î?i reluase obiceiul, acela de a o vizita pe Lia. „Ce bine, Luci!” se gândi Mihai, înc? zâmbind.
Deci, nici de data aceasta Lucian nu avu noroc cu jurnalul colegei sale, nu reu?i s?-l deschid? sau s? citeasc? ceva din el. Ly ?i Mihai r?maser? în camera Liei, împreun? cu c??elul, care dormea lini?tit. La drept vorbind, cei doi ar fi preferat ca Spot s? fie treaz, ca s? se poat? juca cu el. Cum îns? dalma?ianul dormea, nu aveau încotro, r?maser? doar s?-l supravegheze, iar Lucian ?i Lia pornir? spre un restaurant din apropiere, pentru a servi cina împreun?. De?i nu avea chef de mâncare artificial?, Lucian se v?zu nevoit s? serveasc? masa de sear? la un restaurant din marele ora?, doar nu o putea refuza pe Lia, n-ar fi vrut s? o dezam?geasc?. Dup? ce servir? cina, revenir? în camera Liei ?i constatar? c? Spot nu se trezise, înc? dormea. Prin urmare, Ly ?i Mihai se retraser?, iar Lucian r?mase, s? a?tepte pân? ce Spot va binevoi s? se trezeasc?. În a?teptare, Lucian se a?ez? din nou pe fotoliu, privind ?int? spre jurnalul Liei, care era tot acolo, în acela?i loc, nemi?cat. Spre norocul lui, Spot se trezi totu?i, dup? ora 23.30, când, în sfâr?it, pornir? amândoi spre nava albastr?. La desp?r?ire, Lucian îi s?rut? Liei galant mâna, doar atât...