proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*74. „Te iubesc!”.

Iar Lia r?mase împreun? cu Lucian, pe suprafa?a alb? a planetei, unde se afla ?i c??elu?ul Spot, jucându-se printre mese.
- Bine. Am r?mas totu?i cu tine. Acum a? putea ?tii de ce m-ai re?inut? întreb? Lia.
În loc de vreun r?spuns, t?cut, el se apropie, o cuprinse strâns în bra?e ?i o s?rut? îndelung, cu pasiune nepref?cut?.
- Luci, nu în?eleg... S?pt?mân? trecut?, dup? încheierea ?edin?ei, tocmai mi-ai spus s?...
- Las? ce ?i-am spus s?pt?mâna trecut?! o întrerupse el. Eram doar foarte sup?rat atunci. Îns? mi-a trecut între timp. A?a c? încearc? s? ui?i ce ?i-am spus atunci. Te rog... ?opti el, zâmbindu-i, apoi o s?rut? din nou.
- Ah, Luci, nu m? face s? regret c? am r?mas totu?i aici, cu tine, îl avertiz? ea ?optit, tem?toare, încercând s? se îndep?rteze.
- S? regre?i?! se mir? el. Nu, nu ai ce regreta, încerc? el s-o conving?, l?sând-o liber?. Doream s?-mi cer iertare de la tine. A?a c?, te rog, scuz?-m?! Sincer, îmi pare r?u...
- S?-?i ceri iertare?! Tu?! replic? ea, nedumerit?. De la mine?! Pentru ce?!
- Pentru modul în care te-am tratat în ultima vreme, explic? el pe scurt.
- Aaa, pentru asta... Atunci, da, ai motive serioase s?-mi ceri iertare, îns?, ca de obicei, te iert ?i de data asta. Mai ales c? a fost ziua ta...
- Adev?rat?! M? ier?i?! p?ru el neîncrez?tor.
- Evident, înt?ri ea. De?i te-ai comportat îngrozitor fa?? de mine; poate c? n-ai merita s? te iert.
- Repet, îmi pare r?u! Cred c? am interpretat gre?it unele lucruri ?i m-am l?sat influen?at de acestea...
- N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
- P?i, lucruri... nu preciz? el nimic. Îns?, de curând am aflat c? te-ai implicat foarte mult în realizarea c??elu?ului ?i î?i mul?umesc pentru asta.
- Nu trebuie s?-mi mul?ume?ti doar mie. Se pare c? e?ti gre?it informat. To?i au contribuit cu ceva la realizarea lui.
- Da, ?tiu. Iar celorlal?i le-am mul?umit deja. Îns? ?ie doream s?-?i mul?umesc separat, într-un mod deosebit decât celorlal?i.
- De ce? îl întreb? ea, sfredelindu-l cu ochii ei alba?tri.
- Pentru c? tu ai avut o contribu?ie mai mare în acest sens. ?i nu încerca s? negi, pentru c? ?tiu sigur c? a?a e. To?i ceilal?i au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus c? te-ai zb?tut foarte mult. De ce-ai f?cut asta, pentru mine?
- N-am f?cut-o pentru tine, în mod deosebit. Îns? ar trebui s?-?i dai seama c? meri?i efortul, rosti ea, pe nea?teptate.
- Adev?rat?! Chiar merit?! p?ru el surprins de aceast? afirma?ie a ei.
- Evident c? meri?i, înt?ri ea.
- Chiar ?i dup? tot ceea ce am f?cut în ultimul timp?
- Ah... Dac? ar fi s? ne lu?m doar dup? aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meri?i! Îns? n-ar fi fost corect s? lu?m în calcul doar aceast? ultim? perioad?. Prin urmare, to?i am c?zut de acord c? meri?i totu?i acest cadou, pe care l-ai ?i primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu s?... începu ea s? explice, îns? se opri, f?r? a continua ideea. Nu puteam da înapoi, relu? ea, f?r? a aminti ce se petrecuse luna trecut?.
- În?eleg, zâmbi el ?ters. Oricum, î?i mul?umesc mult. Apreciez ceea ce ai f?cut pentru mine. În plus, ador rezultatul, recunoscu el, privind spre c??elul care se juca nestingherit pe sub mese.
- Ai dreptate! Chiar e adorabil, îl aprob? Lia, privind ?i ea c?tre Spot, foarte zâmbitoare, apoi se întoarse spre colegul ei, redevenind serioas?. ?tii, ai avut dreptate...
- Am avut?! se mir? el, neîn?elegând la ce se referea ea. Bineîn?eles c? am avut; eu întotdeauna am dreptate! Îns?... În leg?tur? cu ce anume am avut dreptate, de data asta?
- Cu Sid, ?opti ea.
- Ah, Sid... se dumiri el, îngândurat, adoptând o min? grav?.
- Chiar era îndr?gostit de mine. Ba înc? mai este... rosti ea ?optit, întrerupându-l, înainte ca el s? fi apucat s? spun? ceva. ?i ?tiu c? m-ai avertizat c? s-ar putea întâmpla astfel. Îns? eu nu te-am luat în seam?, sub nici o form?. Nu credeam c? mie mi s-ar putea întâmpla a?a ceva, credeam c? de?in controlul absolut asupra situa?iei, îns? m-am în?elat. Când l-am întrebat ce simte pentru mine, nu m-a putut min?i, a recunoscut totul, cu o sinceritate dezarmant?.
- ?i tu?! întreb? el scurt, cu subîn?eles.
- Eu, ce?! îi ceru ea detalii.
- I-ai r?spuns sentimentelor lui, în vreun fel? rosti Lucian ?optit, cu glas tem?tor.
- Nu, evident! Cum a? putea s?-i fi r?spuns?! Nu sunt îndr?gostit? de el, absolut deloc. A trebuit s?-i spun adev?rul, oricât de dureros ar fi fost pentru el. Îns? trebuia s? fiu sincer?, nu l-a? fi putut min?i, n-ar fi fost corect fa?? de el; nu puteam s?-i dau speran?e false... explic? ea.
- Eu... Uff, exclam? el dezn?d?jduit, închizându-?i pentru o clip? ochii. Chiar am interpretat gre?it, totul... Dar în acele momente nu mi se p?rea c? a? gre?i.
- În seara aceea, când ne-ai v?zut împreun?, la acel restaurant, a fost pentru ultima oar? când am luat cina împreun? cu el, a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreun?, se sim?i ea datoare s?-i explice, de?i nu ?tia de ce.
- Asta înseamn? c? dup? acea sear?, nu l-ai mai întâlnit deloc? se interes? el.
- Chiar deloc, nu... L-am mai întâlnit, îns? doar în scopuri strict profesionale, de luni pân? vineri inclusiv, de la ora 14.00 pân? pe la 19.00-20.00, cu excep?ia s?pt?mânilor în care aveam ?edin?e la bordul navei; la acele întâlniri zilnice la care ar fi trebuit s? participi ?i tu, îns? tu ai absentat în aceast? perioad?, în mod inten?ionat.
- ?tiu. ?i îmi cer scuze, îns?... Nu cred c? m? sim?eam în stare s? iau parte la acele întâlniri.
- De ce? îl întreb? ea.
- De ce?! se mir? el de întrebare, care i se p?ru prosteasc? ?i de?i n-ar fi dorit s?-?i aminteasc? de ceea ce se petrecuse în seara în care Lia lua cina cu Sid, sau s?-i repro?eze ei ceva în acest sens, nu reu?i totu?i s? evite acest lucru. De ce l-ai s?rutat, atunci? rosti el, abia ?optit. Explic?-mi, de ce?!
- De ce te intereseaz?? replic? ea, în loc de r?spuns.
- Pentru c?... M? intereseaz?! Ce-a fost acela?! Un ultim s?rut, de adio?
- Nu, deloc... î?i pierdu ea firea, îns? î?i reveni repede: Ar trebui s? ?tii ce-a fost, pentru c?, în mare parte, tu e?ti responsabil c? s-a întâmplat astfel!
- Eu?! p?ru el uimit de aceast? afirma?ie.
- Da, tu... Pur ?i simplu, m-ai provocat, tot privindu-ne, atât de insistent... Eu nu aveam de gând s? procedez astfel, mai ales c? nu era deloc corect fa?? de Sid, nici fa?? de mine, poate c?... nici fa?? de tine, evident.
- Sid Kelso... La naiba, exclam? el cu glas pierdut, f?r? a fi furios. L-ai s?rutat... Nici acum nu-mi vine s? cred c? într-adev?r ai f?cut-o! Lia, î?i dai seama c? din cauza asta m-am dat la o parte din calea voastr?? De asta m-am retras, în toat? perioada asta...
- Din calea noastr??! Cum adic?, Luci? Ce tot spui?
- P?i, eram convins c? astfel ai vrut s?-mi ar??i c? e?ti împreun? cu el, prietena sau iubita lui, iar eu a? fi în plus, deci, s?-mi v?d de treaba mea, s? v? las în pace, ceea ce am ?i f?cut. M-am retras, v-am l?sat în pace... ?i tot din cauza asta ?i-am cerut s?pt?mâna trecut? s? nu m? mai cau?i, s? ui?i de mine; de fapt, în realitate, tot eu încercam s? uit de existen?a ta, s? mi te scot din minte, ceea ce nu reu?eam deloc, mi-era imposibil. Off, Lia... De asta zic, am interpretat totul gre?it, dar a?a mi-ai dat tu de în?eles, prin acel gest din seara aceea.
- Nu, Luci, în nici un caz! Nu trebuia s? în?elegi a?a ceva...
- Dar ce altceva?! Pune-te în locul meu ?i gânde?te! Ce altceva a? fi putut în?elege?! La naiba! N-ar fi trebuit s? fiu acolo! Blonda avea dreptate. Ar fi trebuit s?-i dau ascultare, când mi-a propus s? plec?m de acolo, înainte de a se fi întâmplat, dar eu, c?pos ca de obicei, nici n-am vrut s? o aud! În plus, m-am dat în spectacol, ca un prost, în fa?a localnicilor prezen?i acolo, doar ai v?zut cum am reac?ionat atunci, dar nu m-am putut controla pe moment...
- Luci, nu te în?eleg... Ce înseamn? asta?! Dup? felul în care vorbe?ti, pari a fi gelos, presupuse ea. Ceea ce... E ridicol!
- Ridicol?! repet? el, ridicând sprâncenele în semn de mirare. De ce ar fi ridicol?! Nu, nu e deloc ridicol, pentru c?, într-adev?r, chiar eram gelos, recunoscu el pe nea?teptate, apoi se corect? imediat: Nu numai c? eram gelos, ci înc? sunt, afirm? el, ceea ce o determin? pe Lia s?-l priveasc? uimit?. Sunt gelos, Lia, ba chiar foarte gelos! Pe Sid, sau pe oricine altcineva s-ar apropia nepermis, de tine! Pe oricine te-ar privi cu afec?iune!
- Poftim?! replic? ea, încurcat?.
- Ce ?i se pare atât de ie?it din comun?! continu? el pe acela?i ton. Ar fi trebuit s? ?tii, sau s?-?i fi dat seama pân? acum, de când m? cuno?ti, c?... Da, sunt gelos, pentru c?... încerc? el s? explice, îns? se v?zu întrerupt.
Exact în acel moment, c??elul, care tocmai ajunsese în dreptul lui Lucian, g?si de cuviin?? s? se joace cu pantalonii st?pânului s?u, de?i la început preferase ?ireturile pantofilor, de care tr?sese pân? în acel moment, îns? acest lucru nu-l deranjase câtu?i de pu?in pe Lucian, de?i îi desf?cuse deja ?ireturile, ba chiar le ?i rosese pu?in. Acum îns? apucase între din?i?orii lui micu?i de cracul stâng al pantalonilor, de care tr?gea serios, cu toat? puterea lui de dalma?ian, în toate direc?iile posibile, smucind atât cât putea el. Lucian privi în jos, spre neastâmp?ratul c??el ?i încerc? s?-l lini?teasc?:
- Hei, Spot! Fii cuminte! Las? pantalonul! Du-te ?i joac?-te în alt? parte! Gata, micu?ule, spuse el, aplecându-se, încercând s? scoat? cracul din guri?a c??elului, care îns? strângea cu putere. Hai, d?-i drumul, rosti Lucian cu blânde?e, f?r? a se enerva câtu?i de pu?in pe c??elu?, spre surprinderea Liei. Las?-mi pantalonul! C??el n?zdr?van, zâmbi Lucian, amuzat de îndârjirea cu care tr?gea de cracul pantalonilor, hot?rât s? nu le dea drumul.
În cele din urm? reu?i totu?i s? scoat? din strânsoarea guri?ei micului dalma?ian cracul pantalonilor, sc?pat înc? întreg, asta poate doar datorit? faptului c? din?i?orii c??elului, de?i bine ascu?i?i, erau înc? micu?i. Lucian nu se sup?r? deloc pe c??elu?, îns? dup? aceast? nou? mic? „n?zbâtie”, îi chem? pe cei doi robo?i, s? vin? s?-l supravegheze, ca el s?-?i poat? continua lini?tit discu?ia avut? cu Lia.
- Acum putem relua de unde am r?mas? îi aminti Lia de discu?ia pe care o purtau înainte de a fi întrerup?i de Spot.
- Sper, replic? Lucian, pu?in convins de faptul c? vor putea discuta lini?ti?i. Dar... Despre ce vorbeam, de fapt? se pref?cu el a nu-?i aminti subiectul conversa?iei.
- Spuneai ceva despre gelozie, încerc? Lia s?-i împrosp?teze memoria.
- Ah, da... î?i aminti el, de?i nu uitase deloc între timp. Gelozia... ?opti el, privind spre ea ca de obicei, de parc? era fascinat de chipul ei, ceea ce, chiar era adev?rat.
Îns?, în loc s?-?i continue ideea pe care o începuse înainte de „incidentul” cu c??elul, o cuprinse strâns în bra?e ?i o s?rut?, cu mai mult? pasiune decât pân? în acel moment, ca pentru a-i demonstra ei ceva. Iar când s? reia firul discu?iei, se v?zu din nou întrerupt, tot de c??elu?, care de data asta, scheuna de mama focului, jalnic, de parc? i s-ar fi întâmplat ceva însp?imânt?tor.
- Ce-i asta, Luci?! întreb? Lia, îngrijorat?, uitându-se dup? c??elu?.
- Nu ?tiu... Ce s-a mai întâmplat, de data asta? se întreb? el, pornind în direc?ia din care se auzea sunetul.
G?si c??elul pitit sub o mas?, unde ?edea ghemuit, de parc? se temea îngrozitor de mult de ceva. Încerc? s?-l scoat? de acolo, îns? nu reu?i deloc, fiindc? dalma?ianul se ferea.
- Ce este? Ce-a p??it? se interes? Lia.
- Chiar nu ?tiu, spuse Lucian, apoi privi din nou spre c??elu?. Ce nu-?i convine?! Spotty?! Hai, ie?i de acolo!
Nedumerit, încerc? din nou s?-l scoat? de sub mas?, îns? f?r? succes. Privind spre capul mesei, îi z?ri pe cei doi robo?i, care sosiser? s?-l supravegheze pe c??elu?, a?a cum le ceruse comandantul misiunii.
- Ah, deci, asta era... se dumiri Lucian de îndat?. Robby, Felix, întoarce?i-v? în nav?, v? rog, le ceru el celor doi robo?i.
- Dar... începu Felix o idee pe care n-o termin?.
- ?tiu c? eu v-am chemat s?-l supraveghea?i, îns? se pare c? am gre?it. Nu-i absolut nevoie s? r?mâne?i aici. M? descurc cu Spot ?i f?r? ajutorul vostru. Serios! A?a c?, v? rog...
- Cum dore?ti, îl aprob? Robby, iar cei doi robo?i pornir? înapoi spre nava albastr?.
Cum disp?rur? robo?ii, micu?ul Spot încet? cu scheunatul, ie?i singur de sub mas? ?i s?ri direct în bra?ele lui Lucian, care-l prinse, zâmbind.
- Ce-a fost asta? p?ru nedumerit? Lia, de?i asistase la tot ceea ce se petrecuse.
- Nimic grav, replic? Lucian, mângâind c??elul, pe care înc? îl ?inea în bra?e, încercând s?-l lini?teasc?, pentru c? inimioara îi b?tea într-un ritm mult mai rapid decât în mod normal. Se pare c?-i e fric? de cei doi robo?i, îi explic? el Liei, încercând s-o l?mureasc?.
- Ah, mititelul... zâmbi Lia, apropiindu-se de Lucian, pentru a mângâia ?i ea c??elul. Cum a?a?! De ce i-ar fi fric? de robo?i? Nu ei stau cu el, s?-l supravegheze?
- Ba da, într-o oarecare m?sur?, explic? Lucian. Îns? robo?ii au stat cu el pân? acum numai noaptea, când el doarme, deci, probabil c? nu i-a mai v?zut pân? acum, de aceea s-a speriat de ei; i se par poate ciuda?i, îns?, sper c? se va obi?nui cu ei, cu timpul. ?i poate c? nu-i va mai fi fric? de ei, presupuse, zâmbind, mângâind bl?ni?a alb? a c??elului, pe care-l privi cu drag. Robo?i r?i, nu-i a?a, micu?ule?! Las?, i-am trimis eu înapoi în nav?! Ai v?zut?! I-am aranjat eu!
- V?d c? e?ti ocupat, Luci, a?a c? am s? te las cu c??elu?ul, iar eu am s? m? retrag. E timpul s? plec, îl anun?? ea ?i se preg?ti s? porneasc? spre ora?ul artificial. Pa, Luci! ?i tu, Spotic, zâmbi ea ?i chiar porni spre ora?ul artificial.
- Nu, ce tot spui?! Stai a?a! Cum adic?, „Pa”?! încerc? Lucian s? o opreasc?, l?sând u?or c??elul jos din bra?e. Nu pleca! strig? el nu prea tare, privind totu?i cum se îndep?rta, înv?luit? de aburul alb al atmosferei. Înc? n-am terminat ceea ce aveam s?-?i spun! De fapt, nu ?i-am spus nimic!
- Mai vorbim noi, alt?dat?, Luci, ad?ug? ea, f?r? a se opri sau privi în urm?.
Îns? Lucian nu avea de gând s? lase lucrurile astfel. Dorea o împ?care cu ea ?i era hot?rât s? o ob?in?! În plus, trebuia s? l?mureasc? lucrurile, odat? pentru totdeauna! A?a c?, dup? ce l?s? c??elul jos, porni gr?bit spre ea, pentru a o ajunge din urm?.
- Stai! A?teapt?, te rog, strig? el, din nou nu prea tare, iar în momentul în care o ajunse, o prinse de mân?. Nu pleca! Lia, te rog...
Când se întoarse spre el, observ? c? îngenuchease.
- Ce faci?! p?ru ea surprins? de gestul lui nea?teptat.
- Ce fac?! Nu vezi?! Te rog insistent s? mai r?mâi! Te implor chiar...
- Ce înseamn? asta?!
- Îngenunchez în fa?a ta, rugându-te s? r?mâi! Ce altceva ai vrea s? fac?! Spune-mi tu ?i fac orice... Orice dore?ti tu...
- Ce altceva?! Luci, ce-i cu tine?! E?ti nebun?! Nu-i nevoie s? faci nimic, absolut nimic! De altfel, nu fi ridicol, ridic?-te odat? de acolo, îl îndemn? ea, fiindc? el înc? st?tea în genunchi în fa?a ei.
- Bine, dac? insi?ti, m? ridic, spuse el ?i într-adev?r se ridic?.
Din obi?nuin??, se aplec? ?i se scutur? de praf, care, bineîn?eles, nu exista, dat fiind c? se aflau pe Proxima. Lia îl privi tare nedumerit?, neîn?elegând ce se petrecea cu el.
- ?tii, nu era nevoie s? îngenunchezi în fa?a mea, pentru a m? convinge s? r?mân aici, cu tine. Înc? un singur „te rog” ar fi fost mai mult decât suficient. Ba chiar a? fi r?mas ?i f?r? a ad?uga alte rug?min?i la cele pe care mi le-ai f?cut deja. Au fost destule; prea multe, chiar...
- Nu conteaz?... replic? el. Faptul c? am îngenuncheat nu-i nimic. A? fi fost în stare de orice, numai s? reu?esc s? te opresc. În plus, nici m?car nu m-am murd?rit deloc. Cred c? ar?tam tare caraghios, încercând s? înl?tur praful inexistent.
- Da, ar?tai caraghios, îl aprob? ea zâmbind. Chiar ?i în genunchi...
- Dac? ?i se pare amuzant, n-ai decât s? râzi de mine; nu m? deranjeaz? deloc, mai ales c?-mi place zâmbetul t?u.
- Bine. Dar, l?sând gluma la o parte, hai s? vorbim serios! Deci, de ce dore?ti atât de mult s? r?mân?
- Pentru c? n-am terminat ceea ce aveam de spus. Iar de data asta, s? ?tii, n-am de gând s? amân momentul adev?rului, indiferent ce-ar fi, pentru c? l-am tot amânat mereu, prea mult... De prea multe ori... Nu mai suport!
- Luci, ce vrei s?-mi spui, de fapt?!
- Lia... începu el, fixând-o cu privirea lui cea expresiv?. Tot nu ?i-ai dat înc? seama?! De nimic?! De fapt, nu are importan??, spuse el ?i apropiindu-se de ea, o cuprinse strâns în bra?e, continuând s-o fixeze cu privirea. Lia... Am s?-i spun acum ceva ce de mult trebuia s?-?i fi spus, ceva ce-a? fi vrut s?-?i fi spus de la bun început, poate alta ar fi fost situa?ia acum, poate lucrurile ar fi evoluat diferit. Dar nu-i loc de regrete. A?a cum a fost, poate n-a fost totu?i r?u. Cu toate astea, dac? mai tac, înnebunesc, complet! Îmi pierd min?ile, z?u! ?i tu nu m? vei putea ajuta dup? aceea; nici altcineva.
- Luci... ?opti ea cu glas timid, încercând s?-l determine s? spun? mai repede ceea ce avea de spus, pentru c?, de?i-i pl?cea, se sim?ea stânjenit? în bra?ele lui, mai ales când îi întâlnea privirea.
- ?tii, de fapt, am mai încercat s?-?i spun de vreo câteva ori, dar am fost întrerup?i.
- ?tiu, rosti ea la fel de ?optit, amintindu-?i de momentele în care el începuse s?-i spun? ceva, în mod asem?n?tor, dar se oprise, fiind întrerupt, o dat? de Dick Torn, iar alt?dat? de Nis. N-ai putea s?... S?-mi dai drumul? îi ceru ea, tem?toare.
- De ce? Ca s? fugi în ora?? surâse el.
- Promit c? n-am s? plec, afirm? ea.
- Bine. Îns?, atunci, n-am s?-?i dau drumul, pentru c?, pentru ceea ce vreau s?-?i spun, e nevoie s? te ?in astfel, altfel n-ar avea nici un farmec. Iar de data asta, indiferent ce s-ar întâmpla, tot am s?-?i spun, altfel chiar o s? înnebunesc, pentru c? nu mai pot s? t?inuiesc ceva ce... Uff... Simt c? o s? explodez! Lia... Eu... La naiba! De ce mi-o fi atât de greu s?-?i spun?! Doar nu sunt copil... ?i nici n-ar fi multe de spus. Decât dou? cuvinte, dou? cuvinte magice... Eu... Te iubesc! afirm? el ?optit, glasul tremurându-i u?or, în momentul în care îi spusese, îns? îi spusese, în sfâr?it!
Nici nu termin? bine de rostit aceste cuvinte, c? ?i pecetlui momentul cu un nou s?rut, la fel de înfl?c?rat ca întotdeauna, de data aceasta fiind mul?umit c? se dest?inuise totu?i, dup? atâta timp...
Lia nu schi?? nici un gest, nici de respingere, nici de aprobare, aflându-se sub ?ocul provocat de afirma?ia lui, la care nu se a?teptase totu?i, de?i dorea demult s? o aud?, chiar dac? nu recuno?tea acest lucru nici fa?? de ea îns??i.
- Poftim?! Ce-ai zis?! ?opti ea, la câteva clipe bune, dup? ce el îi d?duse drumul din îmbr??i?are.
- Te iubesc! repet? el, mai hot?rât de data aceasta; de moment ce-i spusese deja o dat?, acum îi era mult mai u?or s? repete acest lucru, ori de câte ori era nevoie. Te iubesc, din tot sufletul meu, Lia! ?i nu de acum, ci înc? de când te-am v?zut prima oar?, la Institut, în urm? cu opt ani... Î?i aminte?ti?!
- Sigur c?-mi amintesc, afirm? ea, zâmbind u?or, intimidat?.
- Înc? de atunci... relu? el ideea. Nici nu-mi vine s? cred c? a trecut atâta timp. De parc? a fost ieri...
- Ce tot spui, Luci?! replic? ea încurcat?, p?rând ca de abia în acel moment s?-?i revin?, dup? ceea ce aflase de la el.
- Ce tot spun?! se mir? el de întrebarea ei ?i apropiindu-se de ea, o cuprinse strâns în bra?e. Cum?! N-ai auzit bine?! Te iubesc! Îngrozitor de mult... Din tot sufletul meu... Te iubesc, domni?oar? consilier, îi ?opti el la ureche aceste cuvinte, apoi o s?rut?, delicat.
- Nu! rosti ea tem?toare, tremurând u?or în bra?ele lui. Nu e bine! Las?-m?-n pace! D?-mi drumul!
- Bine, spuse el ?i se conform? cerin?ei ei. Sunt absolut inofensiv, a?a c? lini?te?te-te, doar nu e?ti Ly, s?-?i fie ?i ?ie team? de mine!
- Nu, nu sunt, replic? ea. Dar... Nu te cred!
- Poftim?! se încrunt? el. Ce anume nu crezi?
- C?... E adev?rat ceea ce mi-ai spus, adic?... Nu cred c?... M? iube?ti, ?opti ea încurcat?, cu câteva pauze.
- Nu m? crezi?! Cum a?a?! p?ru el surprins.
- Ah, Luci... Fiind vorba despre tine... Ai uitat de reputa?ia pe care o ai?! Eu, nu! Amândoi ?tim foarte bine cât de mult î?i plac fetele. Probabil c? le-ai declarat multor domni?oare acest lucru.
- Cum?! Nu... spuse el, închizând ochii pentru o clip?. Reputa?ia mea...? Te referi la aceea, de mare Don Juan. Nu, nu-i chiar a?a, încerc? el s? o conving? c? n-ar avea dreptate.
- Luci! îi atrase ea aten?ia.
- Bine, nu încerc s? neg... Recunosc, e adev?rat, în mare parte, sunt vinovat, dar nu în totalitate. De?i întotdeauna mi-au pl?cut fetele, nu eram chiar un mare Don Juan, a?a cum crezi tu... ?i nu i-am spus nici uneia ceea ce tocmai ?i-am declarat acum ?ie, pentru c?, pân? la tine, nici o alta nu a reu?it s?-mi cucereasc? inima.
- Iar eu am reu?it? întreb? ea. Ai vrea s? te ?i cred?
- Categoric, da... De cum te-am v?zut, din prima clip?, în urm? cu opt ani, m-am îndr?gostit de tine, ?opti el, privind-o admirativ. A fost ca o magie, pentru c? a fost de ajuns o singur? privire.
- Deci, a fost dragoste la prima vedere?
- Exact! La prima vedere; privirea ta albastr?...
- Nu se poate, se împotrivi ea. Dac? te-ai fi îndr?gostit de mine înc? de atunci, a?a cum sus?ii, de ce mi-ai spune de abia acum ?i aici, dup? atâ?ia ani?!
- Ce conteaz? timpul sau locul?! Important e c? ?i-am spus totu?i. Când, cum, unde, mai devreme sau mai târziu... De altfel, ori de câte ori încercam s?-?i spun ceva, m? respingeai, deci, cum a? fi reu?it?! Ai ridicat mereu bariere în calea noastr?. Vrei s? recapitul?m?! S?-?i amintesc?! Nu cred c? ai fi uitat nici tu... De la bun început ai vrut s? te retragi din echipaj, doar din cauz? c? ai aflat c? eu ?i-a? fi coleg. Dar atunci nu m? deranja prea mult; la 21 de ani eram prea tân?r ca s? m? fi deranjat cu ceva. Nu dup? mult timp m-ai f?cut s?-?i promit c? vom p?stra între noi o rela?ie strict?, de colegialitate; este vorba despre acea promisiune, pe care o invoci mereu, sus?inând c? mi-am înc?lcat-o. Ei, bine, da, mi-am înc?lcat-o! Cât ai fi vrut s? o respect?! La nesfâr?it?! Mai grav este faptul c? în seara oficializ?rii misiunii, acela?i lucru i l-am promis ?i tat?lui t?u.
- Tata?! Când ai vorbit tu cu tata?
- Domnul Virgil Stancu... Da, dânsul mi-a cerut s? vorbim între patru ochi, înainte de ceremonie, îns? am vorbit pe puntea principal?, de abia dup? oficializarea misiunii. Mai întîi, m-a felicitat pentru „Pacifis” ?i func?ia ob?inut? în cadrul echipajului, apoi mi-a spus direct, f?r? ocoli?uri, s? nu m? apropii de fiica lui, deci, s? stau departe de tine! Eu i-am promis c? a?a va fi, iar ori de câte ori încercam s?-?i spun ceva, imi ap?rea în minte chipul dumnealui sever, spunându-mi „Tinere, nu uita ce mi-ai promis...”, iar eu îl aprobam „Da, domnule...” Ce nebunie! Cum am putut oare s?-i promit a?a ceva dumnealui, când în orice moment sim?eam c? vreau s? te îmbr??i?ez, s? te s?rut... Dar asta m-a ?inut destul de mult timp departe de tine. Pân? când, parc? f?r? s? vreau, în prima sear? de dans, aici, pe Proxima, s-a întâmplat, totu?i... Te-am s?rutat, pentru prima oar?! Dar, nu regret... Iar tat?l t?u... zâmbi el. O s? m? bat?, nu-i a?a?!
- Cum?! Cine?! Tata?! Pe tine?! Nu... De ce te-ar bate?
- Da, dânsul... Când vom ajunge înapoi, pe Terra. A?a mi-a promis. C? m? va bate, pentru a te ap?ra pe tine.
- A?... M? îndoiesc c? tata ar face a?a ceva!
- Tot ce se poate... Apoi, dup? oficializare, ai afirmat c? dom’ director mi-a acordat func?ia de comandant; nici asta nu m-a deranjat atunci, la momentul acela. Nu dup? mult timp, m-ai reclamat Comisiei Disciplinare a Institutului. Sunt, deci, un indisciplinat!
- Chiar e?ti, surâse ea fermec?tor.
- Nici pân? acum n-am reu?it s? în?eleg ce te-a determinat s? m? reclami, îns? n-are importan??... Vrei s? continu?m?! Ce mi-ai spus când eram pe orbita Lunii?! C? sunt incompetent, inutil, incult... Cum altfel?! Nu mai ?in minte exact; poate ?tii tu, dac?-?i aminte?ti...
- Ah, Luci...
- Da; „Ah, Luci...” De când am ajuns pe Proxima, ce-ai f?cut, oare? Te-ai oprit?! Nu, cred c? nu... ?ase luni de separare, o s?pt?mân? de be?ie, iar acum, pastilele astea idioate... Nasol! Vezi ce-am putut s? fac?! Nu zic deloc c? ar fi fost vina ta, îmi asum în totalitate responsabilitatea asupra faptelor mele, îns?... În plus, n-ai vrut niciodat? s?-mi accep?i prietenia, deci, cum a? fi putut s?-?i spun c? te iubesc?!
- ?i totu?i, acum mi-ai spus acest lucru, de?i nici pân? acum nu ?i-am acceptat prietenia, din câte-mi amintesc.
- E adev?rat. Îns? n-a? mai fi putut rezista f?r? s?-?i spun. 8 ani... E deja prea mult! Cât vrei s? mai suport?! De asta am luat-o razna, pentru c-am a?teptat prea mult, iar tu m? refuzai mereu. ?i c? tot veni vorba despre asta, ce zici, acum, când ?tii c? te iubesc, îmi accep?i prietenia?! Pentru moment, doar prietenia?!
- Off... suspin? ea. Nu, îl refuz? din nou.
- Nu?! repet? el dezn?d?jduit, privind-o, surprins de r?spunsul ei. Cum adic?, nu?!
- Adic?, pur ?i simplu, nu, preciz? ea.
- P?i... Nu-mi vine s? cred c? m-ai refuzat din nou! Chiar ?i acum, când ?tii c? te iubesc ?i de abia la dou? zile dup? ziua mea...
- Luci, nu vreau s? te fac s? suferi...
- Atunci, n-o face! Nu m? refuza din nou! D?-mi o ?ans?! O ?ans? s?-?i dovedesc c? merit prietenia ta, m?car! Te rog...
- Nu, repet? ea, hot?rât?. Mai bine, nu!
- Nu?! De ce? Din cauza lui Sid?
- Nici gând! Sid iese din discu?ie! Doar ce ?i-am spus c? l-am refuzat ?i pe el, categoric!
- Atunci, nu pricep, din ce alt? cauz?? Mai e ?i altcineva la mijloc, despre care nu ?tiu?! Cineva din echipajul nostru?! S? vedem... Campionul n-ar putea fi, nici Alex, cât despre Nick... ?i atunci?! Nis?! S? fie cumva n?rodul ?la?!
- Nis?! Te rog, Luci... Nu-i Nis ?i nici altul din echipajul nostru, sau de pe aceast? planet?.
- Atunci, cineva de pe Terra?! Te a?teapt? ner?bd?tor, s? te întorci? I-ai f?cut cumva, cuiva vreo promisiune, înainte de a pleca în aceast? misiune? O promisiune pe care vrei s-o respec?i?
- Nu, spunse ea. Nu m? a?teapt? nimeni, cu excep?ia p?rin?ilor mei. Nu e nimeni altcineva în via?a mea, deci, nu e vorba despre asta.
- Atunci, despre ce altceva?! Eu?! E vina mea?! Ce anume î?i displace atât de mult la mine, încât s? m? refuzi mereu? Comportamentul, înf??i?area, caracterul, sau ce?! Spune-mi sincer!
- Nu! Luci, te rog...
- ?tiu c? nu sunt perfect, am defectele mele, poate foarte multe, dar... Nu cred c? sunt chiar atât de r?u, de monstruos, încât...
- Nu e?ti deloc r?u!
- ?i atunci?! Care-i problema, Lia?! ?tiu... Reputa?ia mea! Dar, tocmai ?i-am spus, nu sunt un mare Don Juan ?i nici n-am fost cu adev?rat vreodat?. Chiar dac? ai auzit cu totul altceva despre mine, nu trebuie s? crezi întotdeauna tot ceea ce auzi.
- Luci, înceteaz?! îl întrerupse ea. Nu-i vina ta! Tu e?ti foarte bun, poate mult prea bun... Te-ai gândit vreodat? c? ar putea fi din cauza mea?!
- Din cauza ta?! Nu pricep...
- Nici nu e nevoie, replic? ea scurt, îngândurat?. Te rog, nu trebuie s? te sim?i prost c? te-am respins din nou, chiar ?i acum, aproape de ziua ta; nu înseamn? c? ar fi din vina ta, pentru c? tu e?ti oricum altfel, dar nu r?u.
- De unde ?tii?! Poate te în?eli. ?i totu?i, în to?i ace?ti ani, ai avut destul timp s? m? cuno?ti îndeajuns de bine, s?-mi descoperi atât laturile bune, cât ?i pe cele rele, s?-mi observi calit??ile, dar ?i defectele, deci, cred c? ?tii destul de multe despre mine, cu excep?ia faptului c? a? fi un Don Juan indisciplinat; ?i incult.
- A?a e, ?tiu destule. Tocmai din acest motiv nu cred c? e?ti cu adev?rat îndr?gostit de mine. Poate doar ?i se pare ?ie.
- Poftim?! E absurd! Cum po?i afirma una ca asta?! Îmi cunosc foarte bine sentimentele.
- Poate, dar tot nu cred c? e?ti îndr?gostit de mine, repet? ea acest am?nunt, care-i displ?cea lui. Poate ?i se pare doar c? ai fi, poate ?i din cauz? c? aici nu sunt atât de multe fete, ca pe Terra, care s? te înconjoare cu atâta interes, ca acolo.
- Cum adic?, nu sunt destul de multe fete? În privin?a asta, te cotrazic, pentru c? nu ai dreptate, sunt destule ?i sunt chiar foarte dr?gu?e.
- Da, poate, îns? ele nu sunt de pe Terra, deci, exist? o diferen??. Mai ales c? acestea de aici nu sunt ca acelea de pe Terra, atât de îndr?zne?e, de insistente. Ele sunt timide, finu?e ?i rezervate; nu se compar? unele cu altele, aduse Lia înc? un argument în sprijinul spuselor sale.
- E posibil, o aprob? el, îns? nu în totalitate. Dar asta n-are nici o importan??, pentru c?, dup? cum ?i-am spus, nu m-am îndr?gostit de tine de curând, ci înainte de a pleca în misiune, când înc? eram pe Terra, de când te-am întâlnit. Numai tu ai reu?it ceea ce nici o alta nu reu?ise, de?i presupun c? multe au încercat, dar nici una nu mi-a trezit interesul, n-a reu?it s? ajung? la inima mea. Ba chiar eram convins c? n-am s? m? îndr?gostesc niciodat?, asta doar pân? te-am întâlnit pe tine. Din acea clip?, totul s-a schimbat pentru mine...
- A? vrea s? te cred, dar... Mi-e team? s? nu fie doar un capriciu de-al t?u, unul trec?tor...
- Poftim?! Lia, ?i-am mai spus c? pentru mine, tu nu e?ti deloc doar un capriciu trec?tor... În plus, ce fel de capriciu trec?tor ar putea fi, dup? mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel pu?in opt ani...
- Ba da, ar putea fi, îl contrazise ea. Poate din cauz? c? eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ?i-am acceptat prietenia... Presupun c? nu erai obi?nuit s? fii refuzat. Î?i pl?cea s? ob?ii totul, a?a cum î?i doreai tu. Înc? î?i place acest lucru.
- Nu, nu-i din cauza asta! E adev?rat c?-mi displ?cea s? fiu mereu refuzat, îns? nu ?sta-i motivul pentru care m-am îndr?gostit de tine, replic? el.
- Sau poate crezi astfel, doar pentru c? tu e?ti comandantul ?i ?i se cuvine tot ce-?i dore?ti, trânti ea o explica?ie deloc potrivit?.
- Grozav! aprecie el nemul?umit, strâmbându-se u?or. E ultimul lucru pe care a? fi dorit s?-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o leg?tur?. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nim?nui ?i nici nu aveam habar c? voi fi vreodat?. C? poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...
- Luci, nu vreau s? te sup?r...
- Nu m-ai sup?rat deloc... Deci, sunt comandantul. Acum, aici, da, sunt. Ai dreptate! ?i ce-i cu asta? Crezi cumva c?, fiind comandantul misiunii, nu m-a? putea îndr?gosti? Sau c? nu mi-ar fi permis acest lucru? Comandant sau nu, la urma urmei, sunt doar o fiin?? uman?, ca toate celelalte; am totu?i, sentimente! Nu sunt insensibil! Sau î?i închipui c? în cazul meu, nu e posibil?! Ce crezi tu, de fapt, despre mine? C? sunt un monstru, incapabil de a avea sentimente, ca oricare alt om? Sigur, doar tu i-ai b?gat în cap fostei tale colege de camer?, Ly, c? a? fi un tip r?u, foarte r?u... ?i apoi mi-ai repro?at c? a? fi în stare s?-l ur?sc pe blond... Deci, sunt r?u, nu-i a?a?! În ce sens sunt oare r?u?!
- Luci, te rog... Ceea ce i-am spus atunci colegei mele de camer?, Ly, a fost doar o gre?eal? din partea mea. N-ar fi trebuit s?-i fi spus nimic, ea nu avea cum s? în?eleag?...
- Cum s? în?eleag?, ce?! o întrerupse el.
- Anumite chestii, evit? ea un r?spuns concret.
- Anumite chestii?! repet? el întreb?tor. Nici eu nu în?eleg acele anumite chestii, spuse mai apoi, îns? nu insist? asupra subiectului, revenind la cel ini?ial. Deci, nu crezi c? a? putea fi îndr?gostit, mai exact, nu crezi c? a? putea fi îndr?gostit de tine. De ce oare?! Doar pentru c? sunt comandantul? Asta e o abera?ie! Atunci, de ce, totu?i?! Crezi c?-mi este interzis s? fiu îndr?gostit, sau mai exact, s? fiu îndr?gostit de tine?! ?sta s? fie motivul? Am gre?it cu ceva, îndr?gostindu-m? de tine?! Pentru c?, dac? doar asta-mi e gre?eala, atunci nu regret deloc, nimic... spuse el ?i din nou o cuprinse în bra?e, fixând-o cu privirea-i p?trunz?toare, care-i r?scolea profund întreaga fiin??.
- Luci, te rog... A? dori s?... S? plec acum, spuse ea, intimidat? de privirea lui insistent?.
- Tremuri... remarc? el. De ce? Chiar î?i este fric? de mine? Înc? î?i mai este? ?i ?ie, Lia?!
- Nu, nu chiar, ?opti ea. Nu de tine, sc?p? apoi, f?r? s? vrea.
- Nu de mine?! re?inu el acest ultim am?nunt. Atunci, de cine? Sau de ce? Off... A? vrea s? te cunosc mai bine, s?-?i descifrez secretele... A? vrea s? te pot în?elege, dar nu voi reu?i. Nu atâta timp cât nu e?ti foarte sincer? cu mine, pentru c? simt c? îmi ascunzi ceva. Doar c? nu-mi dau seama ce... Dac? a? ?tii, poate ar fi mai bine. Oricum, a?a cum sunt, bun sau r?u, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau l?ud?ros, arogant, tâmpit, idiot, incult, indisciplinat, sau oricum ai considera tu c? a? fi, sunt totu?i îndr?gostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndr?gostit nebune?te de tine! ?i nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani ?i ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc, repet? el ?i o s?rut? u?or, apoi se îndep?rt? pu?in de ea. ?i chiar dac? nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu conteaz?! Eu n-am s? renun?! Nu voi ceda! Am s? fac tot posibilul s? te cuceresc, odat? ?i odat?. Nu ca pe un trofeu, evident, ci s?-?i cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdat?, m? bucur c? ?i-am spus ?i c? ?tii... C? te iubesc! E totu?i un început bun, presupun. Iar pe moment, m? mul?umesc ?i cu atât.
- P?i, trebuie s? plec acum, îi aminti ea.
- Sigur, o s? pleci. Dar, a?teapt?! ?i-am promis c? te voi conduce cu avionul, deci, a?a voi face, decise el.
- Nu, se împotrivi ea. A? prefera s? plec f?r? avion.
- Foarte bine! Cum dore?ti, o aprob? el. Îns?, cu sau f?r? avion, tot am s? te conduc pân?-n ora?.
- ?i c??elul? se interes? ea.
- Ah, Spot... î?i aminti el brusc de cadoul primit. Nici o problem?, vine ?i el cu noi. Dar chiar, pe unde e? întreb? Lucian, privind în urm?, dup? c??el.
Fiind alb, îl observ? mai greu prin aburul dens al atmosferei, tot alb ?i el, îns? îl observ?, înc? jucându-se printre mese ?i zâmbi în clipa în care-l z?ri. Nu pentru c? nu mai f?cuse prostii, ci pentru c? nu-l pierduse, era înc? acolo. Lucian strig? c??elul, nu foarte tare, pe numele pe care i-l pusese, iar spre surprinderea lui, dalma?ianul veni spre ei.
- Ia te uit?, pozna?ul, exclam? Lia, surâz?toare. S-a înv??at deja cu numele ?sta.
- A?a se pare, o aprob? Lucian, privind-o plin de admira?ie. ?tii, începând de mâine, voi veni din nou la întâlnirile noastre obi?nuite, de la ora 14.00, acelea de la care am absentat în ultimul timp.
- Adev?rat?! se mir? Lia. Ce bine, Luci! M? bucur s? aud asta. Iar lui Sid îi va face pl?cere s? te vad? din nou. Dar chiar vei veni?
- Chiar voi veni, o asigur? el. Am stat destul în nav?, de unul singur. ?i am ajuns din nou la concluzia c? aceast? izolare nu-mi este de nici un folos, nu-mi ajut? la nimic. Nu e deloc interesant! Singur?tatea nu e bun?...
- Trebuia s?-?i fi dat mai demult seama de asta, îl dojeni ea.
- Trebuia... o aprob? el scurt. Hai, Spot! S? mergem, îndemn? el atât c??elul, cât ?i pe colega lui, Lia, care porni îngândurat? al?turi de el, îndreptându-se astfel spre ora?ul artificial.
C??elul îi urma ?i el, p?rând a fi tare cumin?el ?i ascult?tor...