proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*73. Reconcilierea.

Pe la ora 04.00, c??elul adormi, îns? nici st?pânul s?u ?i nici cei ce-i f?cuser? acest cadou, nu-i urmar? exemplul, dec,i nu se retraser?, pentru a se odihni, iar spre bucuria lunganului, t?iaser? în sfâr?it deliciosul tort, de la care Nis nu-?i putuse lua nici ochii ?i nici gândul în tot acest timp. B?ur? chiar ?i ?ampanie, to?i, cu excep?ia Liei, care nici de data aceasta nu se atinse de lichidul aromat din paharul ei, r?mas intact pe mas?. Dup? ce aproape to?i gustaser? m?car din rafinata b?utur?, se auzi, în sfâr?it, muzica. Prima melodie pe care o puseser? cu aceast? ocazie avea un ritm lent, tare pl?cut.
- ?efu’, prima melodie î?i apar?ine, în exclusivitate, îl anun?? Nis. Deci, alege-?i partenera cu care vei dansa, îl îndemn? lunganul.
Dup? cum se obi?nuiser? în ultimul timp, când era ziua vreunuia dintre ei, s?rb?toritul î?i alegea partenerul sau partenera de dans, iar la prima melodie, dansau doar ei doi, ceilal?i r?mânând s?-i priveasc?. A?a c? ?i Lucian trebuia s? fac? acela?i lucru acum. Îngândurat, dar zâmbind, nu porni direct spre Lia, de?i pe ea avea de gând s? o invite; se opri îns? în dreptul doamnei doctor, c?reia îi s?rut? galant mâna, dar nu-i spuse nimic, deci, nu formul? invita?ia la dans. La fel proced? ?i în cazul blondei, cât ?i al frumoasei Ly Kuny.
Dup? care, se opri în dreptul Liei, pentru câteva clipe, f?r? a-i spune nimic, ci doar privind-o t?cut. De o lun? întreag?, o evitase total, inten?ionat, nu-i vorbise deloc, nici m?car nu o b?gase în seam?, iar s?pt?mâna trecut?, dup? ?edin??, îi spusese s? uite de existen?a lui... Dar care alta ar putea fi partenera al?turi de care s? danseze în exclusivitate pe ritmul primei melodii, de ziua lui?!
- Îmi acorzi acest dans... Lia?! o întreb? el ?optit, dup? ce îi s?rutase galant mâna, ca ?i în cazul celorlalte; ad?ug?: Te rog!
- Cred c? ar trebui s? te refuz, având în vedere modul în care m-ai tratat în ultimul timp, de parc? a? fi fost inexistent? pentru tine... Cum îns? este ziua ta, nu te pot refuza, rosti ea, dup? ce se gândise bine ce decizie s? ia.
- Pe asta contam ?i eu... zâmbi el delicat, victorios, întinzându-i mâna ?i privind-o insistent, la fel de fascinat de chipul ei pl?cut, ca întotdeauna.
Cum ea acceptase totu?i s? danseze cu el, nu putea da înapoi. Prin urmare, în scurt timp se trezi în bra?ele lui, l?sându-se purtat?, pe ritmul lent al melodiei. Aproape c? uitase cât de pl?cut putea fi s? danseze al?turi de el, ve?nic la fel de talentat în materie de dans. Se sim?ea pu?in ciudat s? se afle din nou în bra?ele lui, dup? atâta timp în care o tratase cu indiferen?? absolut?. Ba chiar ?i acum putea înc? sesiza o urm? de r?ceal? fa?? de ea în atitudinea lui. Iar el, privind-o, se str?duia s? nu-?i aminteasc? de faptul c? ea îl s?rutase totu?i pe Sid, luna trecut?, faz? la care asistase involuntar. Cum îns? î?i propusese s? nu se mai lase dominat de acest gând, alung? rapid din minte acea imagine nepl?cut? pentru el. Deci, de?i nu putea uita, chiar nu se mai gândi la acest lucru. Era doar Lia cea de lâng? el, partenera lui favorit?, cea de care înc? era îndr?gostit, în mod inexplicabil, obsesiv ?i chinuitor, parc? mai mult decât pân? în acel moment. Dar ei nu reu?ise înc? s?-i spun? nimic în acest sens. Oare când o va face totu?i? Nu în acel moment, în orice caz, fiindc? nu i se p?rea cel mai potrivit. Ba nici m?car n-ar fi reu?it. Î?i aminti c?-n urm? cu o s?pt?mân? îi ceruse, cu seriozitate, s? uite de existen?a lui. Acum îns?... Prefer? s? uite el însu?i c? i-ar fi cerut vreodat? a?a ceva! Prin urmare, dup? terminarea acelei melodii, împins parc? de un impuls, nu se putu ab?ine s? nu o s?rute, a?a cum proceda deseori, înainte de incidentul cu Sid.
- Nu cred c? m? vei putea p?lmui ?i de data asta, îi ?opti el din apropiere, dup? ce o s?rutase, înc? ?inând-o în bra?e.
- Presupun c? nu, de?i ai merita. Dar e ziua ta ?i... îl aprob? ea, la fel de ?optit.
- Am, deci, un atuu. Înc? un dans, te rog!
- Dar... încerc? ea s?-l refuze.
- Te rog, insist? el scurt.
- Bine, accept? ea, inevitabil, cedând în fa?a insisten?elor lui.
- Minunat! aprecie el, zâmbind u?or. Pute?i dansa ?i voi acum, li se adres? Lucian colegilor s?i, care pân?-n acel moment, îi priviser? t?cu?i.
Atât le trebuise s? aud? celorlal?i, care formar? perechi, ca de obicei, cel pu?in pe moment, Nis r?mânând singur.
De abia atunci începuse cu adev?rat petrecerea, cu ocazia anivers?rii zilei onomastice a comandantului lor, Enka Lucian, care împlinise 28 de ani. Nu foarte mult pentru un comandant al unei misiuni spa?iale de o asemenea importan?? cum era cea la care luau ei parte. Îns? nici dup? to?i ace?ti ani, lui nu i se urcase ?efia la cap. Î?i trata colegii la fel ca ?i la început, f?r? a-?i da aere de superioritate în fa?a lor, deci, probabil c? merita cadoul primit în acea zi din partea lor, acel dalma?ian n?zdr?van, dar foarte simpatic. Se întinser? cu dansul pân? diminea?a, pe la ora 06.30, când deciser? s? se retrag? totu?i prin rezervele lor, pentru a se odihni ?i ei m?car pu?in, dup? care urma s?-?i continue petrecerea. Între timp, cei doi robo?i aveau sarcina de a-l supraveghea temeinic pe Spot, în cazul în care acesta se va trezi, pentru a nu mai face cine ?tie ce alte nebunii. Ca de obicei, robo?ii î?i luar? în serios rolul. Nu avur? îns? deloc de furc? pe tot parcursul orelor de somn al membrilor echipajului, cu dr?g?la?ul anim?lu?, fiindc? acesta, fiind probabil mult prea obosit, dormise tot timpul, f?r? a se mi?ca de pe locul în care adormise în jurul orei 04.00.
Lucian se trezi pe la 10.00. Dup? ce-?i aranj? ?inuta, pentru a fi cât mai prezentabil, reveni pe puntea principal?, unde-l g?si doar pe Alex. Privi dup? c??elu? ?i observ? c? acesta înc? dormea, sub supravegherea atent? a robo?ilor campionului. Zâmbi, admirând micu?a creatur? pe care o primise cadou, apoi le f?cu semn robo?ilor c? sunt liberi, se pot retrage, fiindc? din acel moment va avea el grij? de c??elu?. Robo?ii, care-l cuno?teau bine ?i-i în?elegeau deja semnele, se supuser? de îndat?, f?r? a se împotrivi câtu?i de pu?in.
- Ce-i cu tine, b?trâne? Nu mai puteai dormi? îl întreb? Lucian pe Alex, dup? plecarea robo?ilor.
- Nu, n-am reu?it. Mi s-a p?rut c? m-am odihnit suficient.
- Serios?! Dac? tot e?ti aici, ?in s?-?i mul?umesc pentru cadou. Prive?te-l numai, ce lini?tit doarme! E atât de dr?g?la?! Sincer; mersi mult! Aveam nevoie de a?a ceva.
- Adev?rat, e foarte dr?g?la?, îl aprob? Alex. Îns? nu-mi mul?umi mie pentru el! To?i am contribuit la realizarea lui, aproape în egal? m?sur?.
- Am în?eles acest lucru, b?trâne! Totu?i, tu e?ti geneticianul, deci, presupun c? f?r? tine nu ar fi existat. Cred c? ?i-ai adus o contribu?ie mai mare decât ceilal?i.
- Nu fi atât de sigur, îl contrazise Alex.
- Cum, adic??! se mir? Lucian.
- N-am f?cut mare lucru, recunoscu Alex. ?i am f?cut echip? cu pu?tiul nostru, pe computer; f?r? el nu m-a? fi descurcat deloc.
- Mihai, desigur... zâmbi Lucian.
- Iar dac? ?ii neap?rat s? mul?ume?ti cuiva anume, în mod deosebit, acea persoan? ar trebui s? fie cea cu care ai dansat în exclusivitate, prima melodie, de ziua ta, spuse Alex, pe nea?teptate.
- Lia...?! rosti Lucian abia ?optit numele colegei sale, mirându-se de afirma?ia lui Alex. De ce i-a? mul?umi ei, în mod deosebit?
- Chiar ei, înt?ri Alex. Pentru c? ea ne-a reamintit de ziua ta, înc? din ultimele zile ale anului trecut, dup? Cr?ciun... Când ne-am retras din nav?, ea a avut aceast? idee, de a crea acest dalma?ian ?i pe care ne-a propus-o în avion, pe drumul spre ora?, idee pe care la început noi nu o agream deloc, o respingeam, considerând-o absolut imposibil de concretizat, irealizabil?. O idee nebuneasc?!
- Vorbe?ti serios? p?ru surprins Lucian.
- Chiar foarte serios, afirm? Alex. Dac? ai fi v?zut-o cât de mult s-a zb?tut, str?duindu-se s? ne conving? c? merit? s? încerc?m, pentru tine, ai în?elege. Apoi tot ea a luat leg?tura cu cei din laborator, încercând tot posibilul pentru a-i convinge ?i pe ei c? n-ar strica dac? ar fi de acord s? colaboreze cu noi. ?i a reu?it s? ob?in? aprobarea lor, înainte de Anul Nou ?i tot atunci ne-a mobilizat ?i pe noi, s? realiz?m modelul virtual al ADN-ului necesar c??elului, pe care s?-l copiem pe CD ?i s?-l d?m celor din laborator. Noi abandonasem deja ideea, dar ea a insistat mult în ceea ce tot ea a denumit «Proiectul „C??elu?ul”». A umblat mult, dup? Mihai, dup? mine, dup? Nis chiar, s? ne strâng? pe to?i în cabinetul medical din ora?, unde am demarat proiectul pe computer. Iar dintre localnici, mai întâi a luat leg?tura cu Sid Kelso, care a ajutat-o foarte mult în acea perioad?, mai mult decât oricine.
- Sid?! Sid Kelso?! replic? Lucian, îngândurat. La naiba! exclam? el, revenindu-i în memorie seara dintre Cr?ciun ?i Revelion, în care ea-l s?rutase fugitiv pe tân?rul Kelso pe obraji, tr?gându-l parc? gr?bit? dup? ea; interpretase gre?it ceea ce v?zuse.
De abia acum realiz? c? poate îl ducea spre laborator, fiindc? într-acolo se îndreptau.
- Ai spus ceva, Luci? îl întrerupse Alex din gândurile sale.
- Nu; nimic, b?trâne, rosti el, înc? îngândurat. Deci, spui c? Sid a ajutat-o?
- Da. Chiar foarte mult, r?spunse Alex. El ?i sora lui erau în laborator în ziua în care am creat c??elu?ul. Iar cea care l-a creat efectiv, cu mâna ei, evident, sub îndrumarea direct? a lui Dick Torn, a fost chiar Lia. Pentru c? noi to?i am propus-o ?i am sus?inut-o, evident. Merita acest lucru, dup? câte a f?cut.
- Serios?! p?ru suspicios Lucian. Chiar a f?cut ea toate astea? Pentru mine?
- Sigur, înt?ri Alex. A? putea spune chiar, c? dac? n-ar fi fost ea, acest c??el n-ar exista acum. Bineîn?eles, fiecare am f?cut ceva pentru el, îns?, în mod clar, ea mai mult decât oricare dintre noi. Chiar s-a interesat foarte mult ?i nu s-a l?sat deloc, pân? nu a v?zut acest c??el. Pentru tine!
- Mersi pentru informa?ie, b?trâne!
- N-ai pentru ce, îl asigur? Alex.
Cuvintele lui Alex îl puser? pe gânduri. Deci, Lia se implicase foarte mult în realizarea cadoului de ziua lui. De ce oare? Nu-?i putea închipui. „Ah, trebuie s? g?sesc o modalitate de a m? împ?ca acum cu ea, cât mai curând...” se gândi el. F?r? s? vrea, gândul îi zbur? la jurnalul Liei, pe care-l g?sise, îns? nu reu?ise s? citeasc? nimic din el, datorit? apari?iei nea?teptate a fostei colege de camer? a Liei, Ly Kuny. Ce n-ar da s? mai g?seasc? o dat? acel jurnal ?i s? apuce totu?i s? citeasc? ceva din el! Oare chiar scria despre el în paginile acelui jurnal, a?a cum îi spusese mai demult Sonya?! Iar dac? Lia ar fi scris totu?i despre el, oare ce ar fi putut scrie?
Fu trezit din gândurile sale de sosirea celorlal?i pe puntea principal?, care se strânseser? to?i înainte de a se face ora 12.00. Fiind înc? vineri, 29 februarie 2092, continuar? petrecerea pe care o începuser? în cursul acelei nop?i. ?i încinser? o petrecere pe cinste, doar era ziua lui Lucian, care era totu?i comandantul lor, chiar dac? din felul în care se purta cu ei nu reie?ea acest lucru. ?i fiind vorba despre Lucian, îl iertaser? complet pentru nepl?cerile cauzate. La urma urmei, se bucurau c? totul era bine ?i c? reu?iser? s? evite o tragedie, iar el, iat?-l, zâmbitor, înc? se afla al?turi de ei, în mijlocul lor, o prezen?? la fel de pl?cut? ca întotdeauna.
Prin urmare, fiind voio?i, bine dispu?i, se întinser? cu petrecerea pân? dup? ora 00.00, când deciser? s? mai ocupe saltelele de prin rezervele lor, pentru a se odihni câteva ore, fiindc? nu aveau de gând s? se înapoieze în ora?. Poate c? dup? acest weekend; deocamdat?, luaser? hot?rârea de a r?mâne în nav?, al?turi de s?rb?torit, doar era ?eful lor, deci, merita acest timp petrecut împreun?.
- Un moment, îi opri Lucian, înainte ca ei s? se retrag? în rezervele lor.
- Ce este, frumosule? se interes? Stela.
- Nu v? gr?bi?i atâta, pentru c?, înainte de a v? retrage, am ?i eu o micu?? surpriz? pentru voi, zâmbi Lucian ?i se apropie de doamna doctor, c?reia îi prinse un m?r?i?or în piept. La mul?i ani, Stela, spuse el, s?rutând-o pe obraji.
- Ah, ce dr?gu?, comandante! aprecie Stela. Un m?r?i?or... Întotdeauna atent, nu ui?i niciodat?... Mersi, frumosule!
Apoi Lucian le prinse ?i celorlalte fete câte un m?r?i?or în piept, s?rutându-le pe fiecare în parte, pe obraji. Alex, Mihai ?i Nis privir? încurca?i spre Lucian, fiindc? ei nu preg?tiser? m?r?i?oare pentru fete. În ceea ce-l privea pe Nick, evident, nici el nu preg?tise a?a ceva, îns?, în cazul lui, avea m?car o scuz?; anume, nu avea habar de acest obicei ?i nici nu avea de unde s? fac? rost de m?r?i?oare. Încântate de micile aten?ii primite de la Lucian, fetele se retraser? în rezervele lor. El îns? mai r?mase pe puntea principal?, împreun? cu cadoul s?u, c??elul. În ziua aceea, micu?ul dalma?ian, proasp?t botezat Spot, nume cu care nu se obi?nuise înc?, nu le mai crease nici un fel de nepl?ceri. Fusese destul de cuminte pentru un c??el, atât cât s-ar fi putut. Deja primise ?i altfel de mâncare, cu excep?ia celei cu care se obi?nuise, adic? laptele praf, mâncare pe care o acceptase f?r? a face mofturi ?i o asimilase f?r? probleme.
Lucian se juc? împreun? cu Spot, pân? ce c??elul adormi, s?tul de atâta joac?. Apoi Spot r?mase din nou sub supravegherea atent? a celor doi robo?i, Lucian hot?rând s? se retr?g? ?i el spre rezerva sa, în jurul orei 02.00, dup? ce se jucase cu c??elul timp de aproximativ dou? ore. Se p?rea c? ?i Lucian îl îndr?gise pe micu?ul dalma?ian, îns? sentimentul era reciproc, fiindc? ?i acesta î?i îndr?gise noul st?pân, care p?rea a fi foarte blând, cel pu?in cu el. Zâmbind, Lucian îl privi cu drag cum adormise acolo, pe puntea principal?, pe un covora?, ca un ghemotoc alb ?i nu-l deranj?, îl l?s? s? doarm?.
Apoi se retrase ?i el spre rezerva lui, l?sând din nou robo?ii s?-i supravegheze somnul micu?ului dalma?ian. Evident, cei doi robo?i nu aveau nimic împotriv? s? r?mân? s? supravegheze c??elul, ba chiar le f?cea pl?cere. Oricum, cel pu?in când dormea, Spot era cuminte, ba chiar foarte cuminte. Nu numai c? nu f?cea nici o n?zbâtie, cât de mic?, ci chiar nu se mi?ca deloc, câtu?i de pu?in din locul în care adormise. De?i la început Lucian se gândise s?-l înve?e pe c??elu? s? doarm? într-un loc anume, deci, s? aib? un culcu? al s?u, în cele din urm? se r?zgândi, considerând c? era totu?i mai bine s?-l lase în voia lui, s? doarm? unde i-ar conveni lui mai mult, nu într-un loc anume. Deci, Spot se putea considera un c??el tare r?sf??at, ba chiar nu numai de Lucian, ci ?i ceilal?i membrii ai echipajului, care-l înconjurau cu toat? afec?iunea lor.
Ziua urm?toare era sâmb?t?, 01 martie 2092, ziua m?r?i?orului, prima zi de prim?var?, când pe Terra natura se trezea din nou la via??, dup? amor?eala ce o cuprinsese în cursul iernii. Evident, pe Proxima, toate acestea lipseau cu des?vâr?ire.
Razele c?lduroase de prim?var? nu topeau z?pada depus? iarna, z?pad? care, dezghe?ându-se sporea semnificativ debitul apelor curg?toare sau st?t?toare, determinând râurile s?-?i umfle apele ?i s? porneasc? la vale, în albiile lor, mult mai n?valnic ca de obicei. Nici pomii gola?i, desfrunzi?i de anotimpul rece, nu înmugureau din nou, umplându-?i coroanele de verdele frunzuli?elor ?i de culorile florilor. Nici p?s?rile c?l?toare nu se întorceau de la iernat, din ?inuturi mai c?lduroase. Nici ghioceii ginga?i, primele floricele, nu str?pungeau cu trupul lor pl?pând, firav, delicat, p?mântul înc? rece, înghe?at. Evident, aici, pe Proxima, nu se petrecea nimic din toate acestea. Iar dac? ar fi fost natural, ar fi fost total diferit de orice le era celor ?apte cunoscut; într-adev?r, ar fi fost cel pu?in interesant.
A?a îns?, totul era mereu la fel, ve?nic neschimbat, monoton, t?cut ?i nemi?cat, ca într-un tablou. Îns? membrii echipajului navei albastre se str?duiau s? ignore acest am?nunt ?i încercau s? nu se lase cuprin?i de monotonia general? existent? pe suprafa?a imensei planete. De aceea, organizau poate mai des astfel de petreceri, care s? schimbe cât de cât ceva în timpul cât vor sta pe suprafa?a Proximei, s? dea un strop de farmec ?ederii lor aici. Iar în acel moment se aflau la o astfel de petrecere, la bordul navei lor, fiindc? doar în acel loc se puteau distra a?a cum doreau ei, f?r? a-i deranja pe localnici.
De?i ultima zi a lunii februarie trecuse, ei preferau s? continue petrecerea organizat? (de fapt, neorganizat?, fiind o petrecere surpriz?), cu ocazia zilei onomastice a comandantului lor, Lucian, care împlinise 28 de ani. Era, dup? cum chiar el spusese, pentru a ?aptea oar? când î?i putea aniversa ziua de na?tere, într-o zi de 29 februarie, într-un an bisect. Urm?toarea va fi peste al?i patru ani, în 2096, când el va împlini 32 de ani. Îns? probabil c? atunci se vor afla pe drumul de întoarcere spre Terra ?i nu vor putea p?r?si interiorul navei „Pacifis”. A?a c?, profitând de faptul c? se aflau înc? pe suprafa?a Proximei, se desf??urar? ?i afar?, de jur împrejurul navei albastre, continuând distrac?ia, atât în acea zi, cât ?i ziua urm?toare, duminic?, 02 martie 2092, evident, cu o pauz? de câteva ore noaptea, când se odihneau.
C??elul era cu ei peste tot. Prin urmare, când ei ie?eau afar?, ie?ea ?i el, zburdând voios printre mese, scaune ?i printre picioarele membrilor echipajului, care erau foarte aten?i, ferindu-se, nu cumva s?-l calce. C??elul nu se îndep?rta îns? prea mult de nav?, de?i ar fi putut, îns? prefera s? r?mân? prin apropiere. Oricum, c??elul se sim?ea bine printre membrii echipajului, dar ?i ei se sim?eau bine cu el. To?i îl adorau. Spot nu-i v?zuse înc? pe cei doi robo?i care-l supravegheaser? în fiecare noapte, fiindc?, de fiecare dat?, când se trezea el, nu robo?ii erau lâng? el, ci ceilal?i, chiar dac? nu întotdeauna to?i. Deci, astfel trecuse acest nou weekend, primul al prim?verii anului 2092.
Spre seara acelei zile, duminic?, 02 martie 2092, petrecerea se sparse, pu?in dup? ora 21.00. Colegii lui Lucian nu mai aveau chef de a continua, li se p?rea c? ar fi de ajuns. Prin urmare, deciser? c? ar fi cazul s? se întoarc? în ora?ul artificial. Ca de obicei, mai greu li se p?rea s?-i comunice acest lucru lui Lucian, mai ales acum, c? fusese ziua lui.
- ?efu’, cred c? o s? plec?m acum, îndr?zni Nis s? fie el cel care-l va anun?a pe comandant de decizia lor.
- Foarte bine, r?spunse el calm, contrar a?tept?rilor celorlal?i. N-am de gând s? v? re?in. Face?i cum dori?i.
- A?a e, frumosule, îl aprob? Stela. Cum dorim noi, deci, plec?m. Oricum, de data asta, nici nu vei r?mâne doar tu, singur, cu cei doi robo?i. Acum mai e ?i cadoul t?u, care va r?mâne aici, cu tine.
- Sigur, Spot... zâmbi „frumosul”, privind c??elul, care începuse deja s? priceap? c? acest cuvânt, „Spot”, era numele lui. E o companie tare pl?cut?. O s?-mi plac? s? r?mân cu el.
- Sunem convin?i, replic? Alex, privind ?i el dalma?ianul. Cui nu i-ar pl?cea s? r?mân? cu frumuse?ea asta?!
- Atunci, mai r?mâne?i, nu pleca?i, spuse Lucian.
- Nu, mai bine nu, hot?rî Alex.
Cum termin? „b?trânul” de rostit aceste cuvinte, pornir? to?i spre avion, dup? ce-?i luar? r?mas-bun de la c??elu? ?i de la Lucian, pe care-l mai felicitar? în diverse moduri, de ziua lui, de?i aceasta trecuse, totu?i. Recunosc?tor, Lucian le mul?umi pentru tot, îns? ajungând-o din urm? pe colega lui, Lia, o prinse de mân?; dorea o împ?care cu ea ?i nu renun?ase la aceast? idee...
- Te rog, mai r?mâi pu?in, doar tu, îi ?opti el, re?inând-o.
- P?i, Luci... Nu, nu cred! Nu e cazul. E târziu ?i... Sincer, a? prefera s? plec acum, cu ceilal?i, cu avionul.
- Nu, te rog... Mai r?mâi! Doar pu?in! Promit c?, dup? aceea, am s? te conduc eu în ora?, tot cu un avion, deci, vei ajunge repede. Te rog... Insist!
- Lia, vii cu noi sau nu? i se adres? Stela.
- Pute?i pleca; ea r?mâne aici, cu mine, îi r?spunse îns? Lucian.
- P?i, ?efu’, de acord, noi n-avem nimic împotriv? s? r?mân?, îns? nu crezi c-ar trebui s? ne comunice chiar ea acest lucru?
- Sigur, Nis. N-am nimic împotriv?, îl aprob? Lucian, apoi privi spre ea ?i îi ?opti: Spune-le, Lia!
- Ce s? le spun? îl întreb? ea ?optit.
- C? r?mâi aici, cu mine. Pu?in. Te rog...
- Bine, ced? ea insisten?elor lui. Mai r?mân. Îns? doar pu?in, îl avertiz? ea, cu seriozitate, apoi li se adres? celorlal?i: Pute?i pleca! Eu... Mai r?mân aici, cu Luci.
- E?ti sigur?? o întreb? Stela.
- Da, replic? Lia, îngândurat?.
- Foarte bine, aprecie blonda. Atunci, noi plec?m! ?i s? ?tii, nu ne întoarcem dup? tine, Lia!
- Nici nu trebuie s? v? întoarce?i dup? ea, surâse Lucian.
Acestea fiind spuse, ceilal?i se urcar? în avion, care porni în direc?ia ora?ului artificial în scurt timp...