proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*71. 29 februarie, ziua în plus a anului 2092.

Pentru Lia, faptul c? nu-l mai vedea pe Lucian era destul de dificil de suportat. Se obi?nuise cu prezen?a lui zilnic? ?i îi sim?ea lipsa mai acut ca oricând. Mai ales c? o l?sase s? se întâlneasc? doar ea cu Sid, zilnic, la acele întâlniri la care ar fi trebuit s? participe ?i el. I-ar fi spus lui Sid c? ar dori ?i ea s? renun?e chiar ?i la acele întâlniri cu caracter strict profesional, dar n-ar fi fost corect fa?? de el, doar îi promisese c? ea nu va proceda cum f?cuse Lucian cu sora lui, Sonya, deci...
Pentru a evita plictiseala, mergea destul de des în laborator, stând cu c??elu?ul cel alb, pe care-l adora. ?i-l vizita la fel de des ?i pe tat?l ei, domnul To Kuny, care se bucura s-o vad? de fiecare dat?, de?i i se p?rea c? ar fi mereu trist?. Pentru c? nici c??elul, nici tat?l ei nu-i puteau alina dorul de Lucian, de?i ea nu spunea niciodat? nimic în acest sens, dar în sufletul ei... Mai era ?i singur? în camer?, f?r? Ly, deci, era ?i mai dificil! M?car mai schimba uneori câteva cuvinte cu Ly, când ea înc? era acolo, dar acum... În plus, remarcase indiferen?a cu care o tratase Lucian în ultimul timp, care o evitase inten?ionat, de când cu incidentul din restaurant. Era joi, 21 februarie 2092, una dintre zilele cu ?edin?? la bordul navei albastre. Lucian î?i a?tepta ner?bd?tor colegii, pe puntea principal? a navei „Pacifis”, înc? de la ora 11.00. Iar colegii începur? s? apar?, to?i, pe rând, f?r? întârziere, înainte de ora 12.00. Doar Lia mai lipsea. Ea era nehot?rât?, dac? s? mearg? la acea ?edin?? sau nu. Dorea atât de mult s?-l vad? pe colegul ei, comandantul misiunii, încât parc? îi era ?i team? c? se va comporta cine ?tie cum în momentul în care-l va vedea, mai ales c?, de la un timp, îl visa ?i nop?ile, încât se temea ?i s? adoarm?, ?tiind c? iar??i el va fi prezent în visul ei, îmbr??i?ând-o, s?rutând-o... În cele din urm?, totu?i, porni spre „Pacifis”, pentru c? n-ar fi dorit s?-l supere cu absen?a ei. Emo?ionat?, ajunse în apropierea navei albastre cu doar un minut înainte de ora 12.00, deci, probabil c? va întârzia totu?i pu?in, foarte pu?in. Urc? treptele ce duceau spre puntea principal?. Colegii erau acolo, to?i, preg?ti?i pentru ?edin??, cu rapoartele asupra lor. Z?ri un loc liber, lâng? Ly ?i se îndrept? direct într-acolo. Lucian o privi scurt ?i-i spuse:
- V?d c? ai sosit, în cele din urm? ?i tu, cu doar câteva minute mai târziu decât ar fi fost normal. Dar nu-i nici o problem?. Ia loc, te rog, s? putem începe ?edin?a de azi, în forma?ie complet?, f?r? absen?i nemotiva?i.
Dar ea nu se opri la locul pe care-l z?rise gol. Puse doar raportul pe mas?, în acel loc ?i inexplicabil, chiar ?i pentru ea, nu se opri, porni spre el. De ce?! Nu-?i explica nici ei îns??i. Dar f?r? a spune nimic, sub privirile colegilor ei, se îndrept? spre el, comandantul, cel care o chinuise atâta timp cu absen?a lui din preajma ei... El o privi nedumerit, neputând în?elege ce dorea, de fapt, iar de îndat? ce ajunse lâng? el, îl îmbr??i?? ?i-l s?rut? delicat, apoi, tot f?r? a spune nimic, reveni la locul ei, de data aceasta a?ezându-se al?turi de sora ei, Ly. Colegii lor nu spuser? nimic, nici unul. În mod normal, lui Lucian i-ar fi pl?cut acest s?rut, acum îns? îi aminti de faptul c? o v?zuse la restaurant, cu Sid ?i nimic altceva... T?cu pre? de câteva clipe. Apoi î?i reveni:
- Da... P?i... Nu ?tiu ce anume am f?cut pentru a merita s? fiu tratat astfel de colega noastr? ?i n-a? putea spune c? ar fi fost nepl?cut, dar... Nu despre asta este vorba acum! Deci, eu, comandantul misiunii, Lucian Enka, declar deschis? ?edin?a de ast?zi, joi, 21 februarie 2092 ?i pentru a evita orice obiec?ii, am s? încep cu prezentarea raportului meu, evident...
Nu existaser? probleme pe parcursul ?edin?ei, care decursese în mod normal, fiecare prezentându-?i raportul s?u ?i participând la discu?ii libere, dup? cum le era obiceiul. Spre sear?, dup? ?edin??, Lucian î?i servi irepro?abil colegii, apoi ace?tia se preg?tir? de plecare, pornind spre treptele care-i duceau spre suprafa?a planetei. Doar Lia înc? se afla pe puntea principal?, nu plecase. ?i se apropia încet de el...
- Da, Lia... Ce dore?ti? Ai uitat ceva? Sau î?i trebuie ceva?
Îns? ea continua s? se îndrepte t?cut? spre el, privindu-l de parc? nu-l auzise, deci, nu-i r?spunse nimic. Iar când ajunse lâng? el, în mod surprinz?tor, pentru c? Lucian nu s-ar fi a?teptat, îl cuprinse u?or cu bra?ele ?i iar??i îl s?rut?, nu cu pasiune, cum proceda el nu demult, ci un s?rut dulce, delicat. De data aceasta, spre surprindera ei, el, f?r? a fi deloc brutal, se desprinse de lâng? ea ?i se îndep?rt? pu?in.
- Ce faci?! Lia, te rog, explic?-mi, ce înseamn? asta?!
- Luci, r?ule... ?opti ea, într-un târziu. Vezi ce mi-ai f?cut?! E numai vina ta... Uite în ce hal am ajuns, din cauza ta! N-a? fi crezut niciodat? c? eu... C? mie mi se va putea întâmpla a?a ceva...
- Nu în?eleg... Ce vrei s? spui?!
- Nu în?elegi?! Te prefaci doar c? nu în?elegi. Hai s?-?i explic, totu?i, domnule comandant... M-ai înv??at cu prezen?a ta în via?a mea, te-ai amestecat mereu, m-ai înv??at cu îmbr??i??rile tale, cu s?ruturile tale, iar de la un timp, m? la?i s?-mi fie dor de tine, nu m? cau?i deloc, nici m?car nu-mi vorbe?ti, de parc? brusc n-a? mai exista pentru tine; m? ignori complet... M-ai l?sat singur? ?i chiar nu ?tiu de ce. Nu în?eleg... Ce s-a întâmplat, de fapt, Luci? Ce se petrece cu mine? Cu tine? Cu noi?
- Singur?, Lia?! Credeam c? e?ti împreun? cu Sid; cu el te-am l?sat, nu singur?! ?i... Nu ?tiu ce se petrece cu tine, dar nu m? acuza pe mine! Nu eu sunt vinovat de starea ta!
- Cu Sid?! Ce tot vorbe?ti, Luci?! Spui numai prostii!
- Prostii, eu?! Prea bine! Hai atunci s? uit?m de Sid, s? pretindem c? n-ar exista! Deci, f?r? a-l amesteca pe el în ecua?ie, s? vedem... Te întreb, pentru a nu ?tiu câta oar?, Lia, e?ti dispus? s?-mi accep?i prietenia? Vrei s? fii prietena mea?
- Ah, asta... r?mase ea dus? pe gânduri, iar dup? câteva clipe r?spunsul ei sun?, scurt, îns? din nou negativ: Nu!
- Nu?! se încrunt? el, nervos; închise ochii, str?duindu-se s? fie calm, apoi relu?: ?i atunci, cu sau f?r? Sid, cum ai vrea s? mearg? bine, între noi?! Cum?! Dac? mereu m? respingi, m? îndep?rtezi cu refuzurile tale repetate?! Te rog foarte mult, Lia... Nu încerca s? te joci cu mine!
- Eu, Luci?! Cum, adic??!
- Da, tu... Te joci cu mine, cu sentimentele mele! Prea bine, am s? accept faptul c? tot eu am gre?it ?i-n cazul t?u, în acel moment în care totu?i mi-am înc?lcat promisiunea pe care ?i-am f?cut-o. Spui c? doar din cauza mea... C? eu te-am înv??at cu prezen?a mea, cu s?ruturile mele... Poate c? ai dreptate! Am gre?it, deci, din nou, tot eu... Nu astfel trebuia s? procedez, cel pu?in nu atâta timp cât continui s? m? refuzi, s? m? respingi. În cazul ?sta, ascult?-m? bine, Lia: De acum încolo, totul se va schimba! Atâta timp cât înc? m? refuzi, po?i uita de mine ?i de existen?a mea! ?i s? nu mai repe?i gesturi de genul acesta, care nu-?i au rostul! ?i-am spus, nu de mult, c? pentru mine, tu nu e?ti doar un capriciu trec?tor, dar dac? nu vrei s? în?elegi, atunci, nu cred c? are sens s? continu?m astfel ?i s? pretindem c?... Doar nu m? mai c?uta! Bine?! ?i po?i pleca-n ora? acum. N-am s? te conduc. Ne vedem la ?edin?a urm?toare!
- Da, bine... Dac? a?a vrei tu, a?a s? fie! Ne vedem peste dou? s?pt?mâni, replic? trist? Lia ?i porni t?cut? spre trapa navei albastre.
O clip? doar privi în urma ei, înainte de a fi ie?it, suficient pentru a-l vedea lovind furios cu pumnul în mas?, aproape s-o sparg?, apoi lacrimi scurgându-se pe obrajii lui, dup? ce spusese „La naiba!” Îngândurat?, coborî treptele spre suprafa?a ve?nic alb? a Proximei. „Ah, Luci... Scuz?-m?, te rog... V?d c? ?i ?ie î?i este greu, nu doar mie... Nu în?eleg de ce crezi c? a? fi împreun? cu Sid, pentru c? nu-i deloc a?a. Poate c?, totu?i, ar trebui s? accept în cele din urm? prietenia ta... Nu ?tiu, îns?, deocamdat?, înc? nu!” decise ea ?i porni spre ora?ul artificial, unde se opri doar în laboratorul de plante artificiale, s? vad? dalma?ianul, cu care se juca ?i care o lini?tea.
A doua lun? a anului 2092, februarie, se apropia deja de sfâr?it. Era joi, 28 februarie 2092, la o s?pt?mân? dup? ?edin?a avut? la bordul navei albastre. Cum îns? se aflau în anul 2092, nu aceasta era ultima zi a lunii februarie, ci urm?toarea, vineri, 29, când era ?i ziua colegului lor, Lucian. Colegii lui f?cuser? deja ultimele preg?tiri în acest sens, fiind încânta?i de cadoul-surpriz? pe care-l aveau, anume c??elul, care avea deja o lun? la acea dat? ?i era tare juc?u?, neastâmp?rat ?i n?zdr?van. Din fericire, nu le f?cuse probleme celor din laborator, fusese totu?i cumin?el. Cum îns?, nici unul nu avea r?bdare pân? în diminea?a zilei de 29 februarie, hot?râr? s? viziteze nava albastr? de la prima or? a acelei zile, ora 00.00, de?i era târziu ?i erau con?tien?i c?-l puteau g?si pe Lucian dormind. Îns? î?i asumar? acest risc, fiind hot?râ?i ca, dac?-l vor g?si dormind, s?-l trezeasc?, indiferent cum va reac?iona el. A?a c? preg?tir? c??elu?ul pentru întâlnirea cu noul lui st?pân, ce urma a avea loc în scurt timp. În acest scop îl a?ezar? într-o cutie pe m?sura lui, cu multe g?urele, pentru a avea posibilitatea s? respire, cutie pe care o împachetar? frumos. C??elul era obi?nuit s? stea în cutie, a?a c? nu p?rea deloc speriat de acest lucru. Celor din laborator le era destul de greu s? se despart? de simpaticul ?i n?stru?nicul c??elu?, cu a c?rui prezen?? se obi?nuiser?, îns? se împ?cau cu gândul c? acest c??elu? neastâmp?rat va fi cadoul comandantului misiunii de ziua lui, o zi cu totul special? ?i le p?rea bine c? totu?i contribuiser? ?i ei cu ceva la realizarea acestui cadou. Dup? „împachetarea” cadoului, la ora 23.30, pornir? to?i spre nava albastr?, inclusiv Ly ?i Nick. Pentru ca drumul s? nu fie prea lung pentru c??elu?, folosir? un avion local, cu ajutorul c?ruia ajunser? în scurt timp în apropierea navei albastre. „Cadoul” adormise în cutia sa, la ora aceea. Pe puntea principal?, dup? cum se a?teptau, nu era nimeni. Probabil c? Lucian dormea, a?a cum presupuseser?, doar nu se a?tepta la vizite din partea colegilor s?i, atât de târziu. Împotriva dorin?ei lui, Nis se v?zu din nou trimis spre rezerva ?efului s?u, pentru a verifica dac? acesta se afla acolo, îns? lunganul constat? cu uimire c? Lucian nu era în rezerva sa, deci, nu dormea totu?i. În acest caz, de unde puteau ?ti pe unde ar putea fi, f?r? a încerca s? ia leg?tura cu el prin intermediul minitransmi??torului de la uniforma lui Nick, singurul care purta uniforma ?i la ora aceea, pentru a nu strica surpriza. Cum nava albastr? era destul de mare, nu aveau cum s? verifice peste tot, a?a c? deciser? s? cear? ajutorul unuia dintre robo?i, anume lui Felix, pentru c? pe acesta îl g?sir? mai înainte. Robotul le spuse c? Lucian lucra ceva în sectorul alpha („?”), unde se aflau motoarele navei, dar c? el sau Robby nu ?tiau ce anume lucra Lucian acolo, pentru c? acesta nu le d?duse voie s? ia ?i ei parte la acele lucr?ri.
- Bine, Felix. Mul?umim pentru informa?ie. Acum ?tim sigur unde e, deci, îl vom g?si, spuse Alex.
- S?-l anun? c? a?i sosit? se interes? Felix.
- Nu, nici gând, nu cumva s?-l anun?i ceva! îi interzise Mihai. Trebuie s? fie o surpriz?, deci, s? nu ?tie nimic. Dar cum de înc? lucreaz? la ora asta?
- Probabil c? nici nu ?tie cât e de târziu, presupuse Felix.
- Probabil, accept? Nis presupunerea robotului. Bine, Felix, noi ne ducem la ?eful. Vezi, între timp, tu s? preg?te?ti tortul, îl aten?ion? lunganul, deja cu gândul la deliciosul tort pe care cei doi robo?i îl preg?tiser? pentru aceast? ocazie ?i-l ?inuser? ascuns.
Robotul îl asigur? c? tortul va fi pe puntea principal? în momentul în care Lucian va sosi acolo. To?i pornir? spre sectorul în care se aflau puternicele motoare ale navei albastre, iar între timp, Felix trebuia s? supravegheze „cadoul”, evident, îns? robotul se putea descurca f?r? a întâmpina cine ?tie ce greut??i, mai ales datorit? faptului c?, fiind înc? „împachetat”, n?stru?nicul c??el dormea. Ajun?i în sectorul „?” al camerei motoarelor, colegii îl z?rir? cu u?urin?? pe Lucian. Acesta îns?, fiind prea preocupat, nu-i observ? pe ei, dat fiind c? se concentra în totalitate asupra a ceea ce f?cea. De altfel, era absolut convins c? era singur acolo. Nu-?i putea închipui c? s-ar în?ela ?i nici nu ?tia cât de târziu se f?cuse între timp. Pentru a-i atrage aten?ia, Mihai stinse luminile din camera motoarelor, f?r? a fi observat de Lucian.
- Hei... strig? Lucian u?or. Ce s-a întâmplat cu lumina?! Robby, Felix, vede?i ce pute?i face, li se adres? el celor doi robo?i, îns? nu primi nici un r?spuns. Robby... Felix! Mai sunte?i aici? întreb? el, îns? robo?ii nu-i r?spunser? deloc, nici unul dintre cei doi. La naiba, ?opti comandantul, bâjbâind prin întuneric dup? o lantern?, ?tiind c? era acolo, pe undeva, l?sat? prin apropiere.
În sfâr?it, o g?si ?i o aprinse. F?r? ca el s? fi vrut, fasciculul luminos era îndreptat direct spre colegii lui, dezv?luindu-le prezen?a. Se sperie pu?in z?rindu-i, fiindc? nu se a?tepta ca ei s? fie acolo. O remarc? pe Lia, c?reia-i zâmbi u?or; îi fusese dor de ea, iar orice sup?rare, legat? de ea ?i Sid, îi trecuse deja.
- Surpriz?... spuser? cu to?ii, în momentul în care lumina lanternei îi d?duse de gol.
Mihai aprinse din nou luminile în camera motoarelor, a?a c? Lucian stinse lanterna.
- Ce-i cu voi aici?! se mir? el de prezen?a lor nea?teptat? ?i zâmbi.
- Aceea?i întrebare ?i-am putea-o pune ?i noi. Adic?, ce-i cu tine aici, la ora asta? îl întreb? Mihai.
- Eu, îmi f?ceam de lucru pe aici, replic? Lucian. Dar, voi, nu pricep; ce-i cu voi?
- Cum, nu te bucuri de vizita noastr?? p?ru nedumerit? blonda.
- Ba da, evident, doar c?... Nu m? a?teptam s? veni?i, ba chiar to?i, dup? cum observ.
- Stai s? vezi, c? nu ?tie... afirm? Alex, surâzând.
- Chiar nu ?tii, ?efu’?! râse ?i Nis.
- S? ?tiu...?! Nu, nu ?tiu nimic. De ce? Ce ar trebui s? ?tiu?
- P?i, ce zi e azi, ?efu’? încerc? Nis s?-l ajute.
- Azi?! Cred c? joi... Îns? nu avem azi ?edin??, pentru c? am avut-o s?pt?mâna trecut?, deci, urm?toarea va fi s?pt?mâna viitoare.
- A?a e, nu avem ?edin?? azi, mai ales la ora asta, spuse blonda.
- În plus, acum nu mai e joi, doar a trecut de ora 00.00, deci, e deja vineri, preciz? Mihai.
- Vineri?! repet? Lucian întreb?tor, tare nedumerit. ?i a trecut deja de miezul nop?ii? Atunci, repet, ce-i cu voi aici, la ora asta?
- Noi am venit, pentru c? nu aveam r?bdare pân? diminea??, explic? Alex. Dar tu, de ce lucrezi înc? la ora asta?
- Eu?! Nu ?tiam c?-i atât de târziu, eram absorbit de ceea ce f?ceam, pierdusem no?iunea timpului.
- De când e?ti aici, frumosule? îl întreb? Stela.
- Sincer?! Tocmai v-am spus c? pierdusem no?iunea timpului, deci, nu ?tiu, nu-mi dau seama, îns? presupun c? de destul de multi?or, r?spunse el.
- ?i cum de lucrezi, chiar în ziua asta?! se mir? Alex.
- Ziua asta?! De ce nu? Ce-i atât de special la ziua asta? E doar vineri... De ce n-a? lucra?
- P?i, ce lun?-i asta, ?efu’? încerc? Nis s?-l ajute din nou.
- Ce lun??! S? vedem... Februarie, nu?! Ce-i, ce este?! zâmbi el, privindu-i nedumerit, întreb?tor.
- Nimic, aiuritule, absolut nimic, replic? blonda.
- Chiar nu ?tie... afirm? Stela. Hai, frumosule! Las? treaba ?i vino pe puntea principal?! Te a?tept?m to?i acolo!
- Bine. Voi veni imediat, îi asigur? el. Las totul aici; oricum e prea târziu ca s? mai fac ceva, voi continua alt?dat?, deci, m? schimb ?i vin pe puntea principal?.
- Te a?tept?m, repet? Stela, iar ei pornir? spre puntea principal?.
Lucian l?s? totul a?a cum era acolo, în sala motoarelor, pentru c? avea de gând s?-?i continue lucrul zilele urm?toare ?i se îndrept? îngândurat spre rezerva sa, încercând s?-?i dea seama de motivul pentru care-l vizitaser? to?i colegii lui la ora aceea, atât de târzie. Oare ce era atât de special la acea zi, care lui i se p?rea una obi?nuit?, la fel ca toate celelalte? Nu putea s?-?i aminteasc? nimic deosebit legat de acea zi, a?a c? abandon? încercarea de a-?i da seama ce anume era atât de special la acea zi de vineri a lunii februarie. Cum era trecut de ora 00.00, nu se echip? în uniform?, fiindc? nici colegii lui nu erau în uniforme, evident, cu excep?ia lui Nick, care înc? nu se s?turase de albastrul uniformei. Înc? îngândurat, ajunse pe puntea principal? în jurul orei 00.45. Aici era întuneric, iar el fu înclinat s? cread? c? întârziase prea mult în rezerva lui ?i probabil plecaser? to?i înapoi în ora?, f?r? a-l mai anun?a pe el. Asta doar pân? când ap?rur? to?i, cu un tort destul de mare (reprezentând nava spa?ial? „Pacifis” în miniatur?), împodobit cu 28 de lumân?ri aprinse, cântându-i în cor „La mul?i ani!”. De abia în acel moment se l?muri ce c?utau colegii lui acolo la acea or? ?i zâmbi. Era într-adev?r, ziua lui, vineri, 29 februarie 2092, acea zi în plus a unui an bisect, în care, din patru în patru ani, î?i putea aniversa adev?rata sa zi onomastic?... Chipul i se însenin? dintr-o dat?.
- S? nu-mi spune?i c?... Vai... Chiar e ziua mea?! replic? el, încurcat.
- Bineîn?eles c? e, frumosule, r?spunse Stela. Doar n-ai uitat de-a binelea!
- Ba, se pare c? da... Am uitat.
- Las?, c? ?i-am amintit noi, spuse Alex.
- Hai, ?efu’, sufl? odat? lumân?rile alea, îl zori Nis.
Emo?ionat, surâzând, Lucian se apropie de tortul „Pacifis” ?i sufl?, de mai multe ori, stingând toate cele 28 de lumân?ri aprinse, punându-?i o dorin??-n gând, dorin?? legat?, evident, de colega lui, Lia, ve?nica lui dilem?, de la care nu-?i putea lua gândul; „Sper ca lucrurile s? se îndrepte în curând spre bine, între mine ?i Lia; s? ne în?elegem, în sfâr?it, a?a cum mi-am dorit întotdeauna...” Când stinse ?i ultima lumânare, to?i colegii lui s?rir? bucuro?i în sus, strigând care mai de care: „Iee... Uraa... La mul?i ani! S? ne tr?ie?ti, comandante!” Apoi aprinser? luminile, de?i, între timp, se aprinseser? cele ro?iatice, de serviciu ?i-l felicitar? fiecare, pe rând, în felul s?u, f?cându-i diverse ur?ri, s?rutându-l pe obraji, sau chiar tr?gându-l de urechi. ?i de?i trecuse de ora 01.00, nu aveau de gând s? plece, doar urma s?-i ofere cadoul-surpriz?, la care, bineîn?eles, el nu avea cum s? se a?tepte, de?i era convins c? va primi ceva din partea colegilor s?i, doar c? nu-?i închipuia ce anume...