Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

2. Marele poet - Criticul

de Alexandru Pripon

Onorabilul domn Tra?c? este cel mai respectat ?ef al asocia?iei de locatari din zona în care locuiesc. Fost colonel în armata român? (cic? a ie?it la pensie doar c?pitan, dar i se spune Dom' Colonel, recunoscându-i-se meritele incontestabile), musculos ?i lat în umeri, tuns foarte scurt, cu b?rbia p?trat? ?i ochi p?trunz?tori, u?or înduio?a?i de miopie, pumni mari cât borcanele de mur?turi... Nu ?tiu, am vrut s? mai adaug ceva despre el, dar descrierea mi-a provocat o team? de neîn?eles.
Zilele trecute am fost la sediul asocia?iei, cu scopul declarat de a pl?ti „între?inerea”. ?ti?i, suma aceea ce reprezint?, citez, „ap?, înc?lzire, canal, gunoi” ?i, mai ales, salariile angaja?ilor. Domnul Tra?c? ?edea la birou, sorbindu-?i cafeaua ?i puf?ind din nelipsita ?igar? de contraband?. M-a privit sever ?i m-a întrebat ce caut. I-am r?spuns, timid, c? vreau s? pl?tesc. „Mda, d?-mi mie banii, c? contabila (sic ?ade gloria mundi în tranzit) e plecat? cu treab?... Auzi, da' nu e?ti tu ?la de la blocul X, etajul Y, apartamentul Z? ?la care scrie poezii?”. „Ba da, i-am zis, r?suflând u?urat”. „Aha! a tunat, îndreptând spre mine un deget cât o ?elin? supradimensionat?, de Fukushima. Deci avem o problem?!”. Cred c? expuneam o figur? tare tâmp? stând a?a, cu banii în mân? ?i p?rul sculat de groaz?. Dar v? îndemn s? v? privi?i în oglind? în timp ce ditamai malacul zbiar? la voi. O s? vede?i ce dr?g?la?i sunte?i.
„Ce problem?? am îng?imat pierdut. Nu cred...”. „Ce nu crezi, m?? Oai, ce te-ai înmuiat a?a? Se cunoa?te c? nu ai f?cut armata cu mine. Om te scoteam. De fier, auzi?”. Ce po?i s? r?spunzi la a?a ceva? Am t?cut, cuminte. ?i m-am gândit, curajos, s? arunc banii ?i s? o rup la fug?. M-a oprit doar gândul c?, dup? maximum zece metri de sprint, cap?t viteza unei mâ?e le?inate. Deci aveam toate ?ansele de a fi ajuns din urm? ?i caftit, corespunz?tor, cu un bonus pentru efortul suplimentar. A?a c? am a?teptat. Deodat?, îns?, Dom' Colonel a izbucnit în hohote incontrolabile de râs. Geamurile nu se zguduiau, c? termopanul ?sta e chiar ?eap?n, dar pot s? jur c? am v?zut cum se nasc cr?p?turile din pere?i. „?tii cine sunt eu, m?i, sulic??” Am trecut peste apelativ (durea mai pu?in decât un pumn, v? asigur. C? are omul ni?te pumni...) ?i am r?spuns, sincer: „Nu”. „P?i eu sunt pre?edintele cenaclului N?zuin?a”.
Aici se potrive?te perfect o explica?ie: nu suport cenaclurile. Am activat ?i eu, ca tot omul, prin câteva, dar mi-a trecut repejor. To?i cei prezen?i la ?edin?e, membri, nemembri ?i personalul auxiliar (TESLA, vorba unui amic), se înghesuiau s? îmi arate cât de gre?ite sunt poemele mele. Unii m? acuzau de plagiat (cine ar putea scrie în halul – pardon, în stilul – în care scriu eu?), al?ii îmi demontau fiecare cuvânt, c?utând erori gramaticale (pe atunci nu f?ceam. M-am înv??at minte, ulterior, s? fiu ?i eu în rând cu lumea), iar ceilal?i, cei mai mul?i, scormoneau prin texte dup? inadverten?e logice. ?i, v? jur, habar nu am cum de le g?seau. Era poezie criptic?, ermetic? aproape. Nici eu nu pricepeam ce am vrut s? zic. De unde ?tiau ei? Astfel încât, într-o bun? ?i frumoas? zi, m-am enervat ?i l-am abordat, „în plen”, pe cel mai înfocat critic, cu o elegan?? ceva mai lejer?. Adic? l-am b?l?c?rit, enumerând toate înjur?turile pe care le ?tiam ?i inventând, pe loc, câteva noi. A fost momentul meu de glorie. Am primit aplauze cât pentru toat? via?a literar?. O via?? foarte scurt?, din p?cate, dar încununat? de acel succes nesperat. Criticul, ru?inat, s-a înv??at minte. A devenit cel mai cunoscut ?i apreciat poet al urbei. Iar eu mi-am continuat ascensiunea, devenind cel mai bine ascuns scriitor ratat din ora? (m?car).
Cunoscându-m? bini?or ?i cunoscându-mi ?i antecedentele, am dat s? îi spun lui Dom' Colonel c? nu sunt bun pentru un cenaclu. M-a oprit cu un gest (oameni buni, are o palm? cât un televizor cu diagonala rezonabil de mare) ?i mi-a ordonat: „Mâine sear? vii s? te prezint membrilor. ?i aduci ?i câteva texte cu tine, s? vedem cu cine avem de-a face!”. Am ridicat ochii spre tavanul scorojit ?i galben de fum, rugându-m? s? nu fie tocmai el cel mai înver?unat critic de pe acolo. Dar rug?ciunea mea ?i-a g?sit r?spunsul nea?teptat de rapid: „?i s? nu crezi c?, dac? e?ti nou, te menajez. Eu sunt corect ?i îi spun omului adev?rul în fa??, chiar dac? doare. Nu îmi place ce ai scris, te ard!”.
Am plecat zâmbind teribil de fals. În creier mi se în?uruba, tot mai adânc, ideea de a fugi în lume, lucru de preferat unei ?edin?e de cenaclu în care Dom' Colonel avea s? m? critice, eu – s?-l înjur, conform experien?elor anterioare, iar el s? î?i încerce butoaiele acelea de pumni pe f?lcile mele. Apoi aveam s? ajung acas? bine împ?turit, sub form? de poster fr?gezit corespunz?tor în urma unei noi ?i ultime aventuri literare. Da, s? fug... Deodat?, din spatele meu am auzit un r?cnet: „Stai, m?, a?a! Stai a?a, unde fugi?” Era Dom' Colonel, gesticulând amenin??tor în urma mea. „Doamne, am gândit, cum ?i-a dat seama? ?sta m? ia la m?ciuci înainte de cenaclu.” Mai aveam doar câ?iva pa?i pân? la bloc. Dar, din p?cate, locuiesc la ultimul etaj. ?i nu exist? lift. M-ar fi prins între parter ?i etajul I. A?a c? am a?teptat, viteaz, cu ochii întredeschi?i. L-am auzit gâfâind lâng? mine: „Ce-ai, m?, de te gr?be?ti a?a? Ia de-aici!” La ultimele cuvinte am închis ochii de tot, a?teptând izbitura. „Ia, m?, de-aici chitan?a, n-auzi? Ia chitan?a, c-ai plecat f?r? ea ?i nu te crede nevast?-ta c? ai pl?tit între?inerea.” A urmat un râs gros. Apoi, brusc serios, Dom' Colonel mi-a zis: „Deci mâine sear?, la ora ?ase. F?r? mofturi, f?r? figuri, c? ne sup?r?m. Ai priceput?”. S-a îndep?rtat f?r? a mai a?tepta un r?spuns. Iar eu am intrat în bloc, afi?ând mutra nu chiar vesel? a unui condamnat la scaunul electric. Na, poezie mi-a trebuit!

Alexandru Pripon (and1) | Scriitori Români

motto: Pa?i pe nisipul clepsidrei

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro