proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*27. „Vulturul”.

Diminea?a zilei de sâmb?t?, 10 noiembrie 2091, îl g?si pe Lucian în interiorul navei „Pacifis”, în rezerva sa, înc? dormind. Se p?rea c? avea într-adev?r de gând s? se odihneasc? mai mult în aceste dou? zile, a?a cum se în?elesese cu colega sa, Lia.
În ceea ce o privea pe aceasta, nu proceda deloc astfel, fiindc?, ner?bd?toare, se trezise destul de devreme, iar imediat ce sora ei, Ly, plecase, în jurul orei 08.00, normal, cu nimeni altul decât cu Mih?i?? campionul, ea porni f?r? întârziere spre cabinetul tat?lui ei, domnul To Kuny.
- ’Nea?a, t?ticule, îl salut? ea în momentul în care ajunse în biroul acestuia.
- Bun? diminea?a, draga mea, îi r?spunse To Kuny, privind-o dr?g?stos. E?ti matinal?, remarc? dânsul, dup? ce o îmbr??i?? p?rinte?te ?i o s?rut? pe frunte.
- A?a e. Doream s?...
- Stai, nu-mi spune, o întrerupse dânsul b?nuitor. Las?-m? s? ghicesc. Cred c? ?tiu despre ce este vorba. Te afli aici pentru c? e?ti ner?bd?toare s? vizit?m nava mea, „Vulturul”.
- Exact, tati. V?d c? ?i-ai dat seama.
- Nici nu era prea greu, draga mea. M? a?teptam s? sose?ti, îns? nu credeam s? fii chiar atât de ner?bd?toare, s? vii a?a de devreme.
- ?i atunci, mergem sau nu?!
- Sigur, draga mea, mergem, doar ?i-am promis, dar te rog s? mai a?tep?i ni?elu?, pentru c? mai am câteva lucruri de pus la punct pe aici.
- Nu, tati, haide acum! Imediat! Las? acum treaba pe care o ai de f?cut aici! O po?i rezolva ?i dup? aceea. Sper c? sufer? amânare.
- Dar, draga mea...
- Te rog mult, tati! Nu m? refuza! Te rog... îl întrerupse ea, rugându-l insistent, privindu-l în a?a fel încât s? n-o poat? refuza.
- Uff... ced? To Kuny la insisten?ele fiicei sale, ridicându-se anevoios. Prea bine, scumpete! S? mergem acum!
- Mul?umesc, t?ticule, s?ri ea sprinten?, voioas?, surâz?toare, îmbr??i?ându-l, ca semn de apreciere.
- ?tii prea bine c? nu te-a? putea refuza. A?a c?, haide, s? mergem, spuse To Kuny, iar cum sc?p? din îmbr??i?area fiicei sale, porni spre ie?irea din cabinet, al?turi de Lia, bineîn?eles; ea se interes?, când ajunser? afar?:
- Mergem pe jos, t?ticule?
- Am putea, nu-i foarte greu. În plus, e bine s? facem mi?care în aer liber. Îns? v?zându-te cât e?ti de ner?bd?toare, cred c? e mai indicat s? folosim un avion, pentru a ajunge cât mai repede.
- Tocmai doream s?-?i fac aceast? propunere, tati, îns? e mai bine c? ?i-ai dat singur seama ?i astfel m-ai scutit pe mine de acest efort.
- Bineîn?eles, draga mea, bineîn?eles... Î?i spun îns? înc? odat?, s? nu te a?tep?i s? g?se?ti cine ?tie ce bijuterie ultramodern?. E o nav? veche, demodat?, pu?in mai prost dotat?; s-ar putea s? te dezam?geasc?.
- Nici gând, t?ticule, îl asigur? ea. Nu-?i face griji inutile în acest sens. Oricum ar ar?ta, nu voi fi dezam?git?! Îmi va pl?cea, sunt sigur?. O voi considera foarte frumoas?, doar e nava cu care ai c?l?torit tu ?i fra?ii mei, t?ticule... În plus, e gândit? de domnul director... Dânsul nu s-ar gândi niciodat? la ceva ce-ar putea fi altfel decât minunat! Deci... Cum ar putea s? nu-mi plac?? Ori s? m? dezam?geasc?? N-ar fi posibil!
- Bine, draga mea. Oricum, te-am avertizat, s? ?tii la ce s? te a?tep?i.
To Kuny ?i fiica sa se urcar? într-un avion aflat în apropiere, avion pe care domnul Kuny îl porni neîntârziat, ?tiind cât de ner?bd?toare era scumpa sa fiic?. Pilotat cu aten?ie de însu?i conduc?torul Proximei, avionul ie?i în curând din marele ora? artificial, printr-un tunel de leg?tur? cu exteriorul, apoi se îndrept? ca fulgerul spre spa?ioport, t?ind parc? aerul alb ?i dens.
Iar cum aceste aparate de zbor locale nu cuno?teau restric?ii sau limite de viteze, ajunser? în scurt timp la destina?ie, dup? ce avionul se strecurase cu u?urin??, aproape inobservabil, printre uria?ele nave ce sta?ionau acolo. Când silen?iosul aparat de zbor fu oprit de tat?l ei, Lia s?ri ner?bd?toare afar?, dornic? s? vad? cât mai repede nava cu care venise tat?l ei pe aceast? stranie planet?, mare ?i alb?.
- Deci, pe aici ?ii tu ascuns? pre?ioasa ta nav?, tati? îl întâmpin? ea pe To, de îndat? ce acesta puse piciorul pe solul alb, imaculat. Care dintre ele este? Spune-mi, tati, unde este?
- U?urel, draga mea, încerc? To s-o domoleasc?. E prin apropiere. Parc? ?i-am spus c? nu e expus? vederii, pentru a nu atrage aten?ia asupra ei.
- Da, ?tiu, am re?inut; e în interiorul unuia dintre ace?ti gigan?i, zise ea, îngândurat?, apoi încerc? s? ghiceasc? nava în care se afla „Vulturul”: Dar în care, oare? În asta, de aici, cumva? întreb? ea, curioas?, îndreptându-se spre una dintre uria?ele nave ce sta?iona prin apropiere.
- Nu, draga mea. Nu în aceea, neg? domnul Kuny.
- Poate în asta, încerc? din nou ea, mutându-se spre alta.
- Nu, nici acolo, r?spunse din nou negativ tat?l ei.
- Atunci... începu ea, c?utând cu privirea-i albastr? un alt obiectiv. Poate aici!
- Nu... zâmbi tat?l ei. Hai, urmeaz?-m?, o îndemn? apoi, pornind cu pa?i scur?i spre nava în care ?tia prea bine c? se afl? „Vulturul”. Prive?te, aici este, îi indic? el nava ce sta?iona în fa?a lui, o nav? modest? ca dimensiuni, în compara?ie cu celelalte aflate prin apropiere.
- Aici?! se mir? Lia, privind spre nava din fa?a ei, pe care nici n-o remarcase pân? în acel moment. Ah, n-a? fi ghicit niciodat?. M? a?teptam s? fie într-unul dintre gigan?i.
- ?sta a fost ?i scopul pentru care am l?sat-o aici. Am vrut ca nici „gazda” navei mele s? nu atrag? aten?ia asupra ei prin form?, dimensiuni sau altceva ce ar putea-o face deosebit?. La urma urmei, cine s-ar a?tepta ca în interiorul acestei nave s? se afle înc? una?! Oricine ?i-ar închipui, normal, c? numai în cazul celorlalte, mai voluminoase, s-ar putea întâmpla astfel.
- A?a e. Ai dreptate. Dar, dac?-i aici, s? intr?m! De abia a?tept s-o v?d!
- Sigur, draga mea. Dar nu uita ce ?i-am spus!
- Da, ?tiu, îl întrerupse ea entuziasmat?. Nu e vorba de o bijuterie ultramodern?! Hai mai repede, s? intr?m!
Observând cât este de ner?bd?toare, To Kuny nu întârzie. Se apropie de nava respectiv?. Pentru a i se permite accesul, avea nevoie de un cod. To Kuny introduse codul ?tiut, a?teptând ca trapa s? se deschid?. Spre uimirea sa, accesul în nav? nu i se permise.
- Ce s-a întâmplat, tati?
- Ciudat; n-am mai p??it a?a ceva... Mi-a respins codul de acces. Nu putem intra!
- Poftim?! Gânde?te-te mai bine; poate ai gre?it când ai introdus codul.
- Bine. Mai încerc o dat?. Dac? a? gre?i de trei ori, accesul nu ne va mai fi permis, deloc. Stai, s? vedem, spuse To Kuny, reintroducând codul de acces.
?i din nou accesul i-a fost respins, sub motiva?ia „cod gre?it”.
- Nu-?i aminte?ti codul, tati?
- Cum s? nu mi-l amintesc, scumpo?! ?sta este, sigur; n-am altul! Nu în?eleg ce se întâmpl?! N-am gre?it deloc când l-am introdus.
- P?i, dac? gre?e?ti ?i a treia oar?...
- N-am s? încerc înc? o dat?, dac? nu mi-l accept?, pentru c? nu ?tiu alt cod.
- Asta înseamn? c? nu vom putea vedea „Vulturul” azi, tati? Nu putem intra? se întrist? Lia.
- Un moment, scumpo! Ai r?bdare! Trebuie s? rezolv?m cumva... Vom intra, î?i promit, zise tat?l ei ?i scoase unul dintre micu?ele aparate specifice localnicilor, pentru a stabili leg?tura cu turnul de control al spa?ioportului.
Acolo era tot doamna aceea, Sy Tara, pe care Lia o mai v?zuse o dat?. Îi auzi vocea:
- Aici spa?ioportul Proximei. Domnule Kuny, cu ce v? pot fi de folos?
- Bun? ziua, doamn? Sy. V? rog, o informa?ie.
- Desigur, domnule. Spune?i ?i v? voi ajuta de îndat?.
- Vede?i locul în care m? aflu?
- Bineîn?eles. Sunte?i chiar pe spa?ioport. ?i presupun c? dori?i s? intra?i, s? vizita?i nava dumneavoastr?, „Vulturul”.
- Întocmai. Îns? am introdus codul de acces ?i mi-a fost respins de dou? ori. Nu în?eleg de ce! Nu l-am uitat ?i nici nu l-am gre?it, deci...
- Ce cod a?i utilizat, domnule? A?i folosit vechiul dumneavoastr? cod?
- Cum adic?, vechiul meu cod? Nu am altul, mai nou, p?ru nedumerit To Kuny.
- Se poate, domnule?! Chiar a?i uitat, atât de repede?! S?pt?mâna trecut? dumneavoastr? personal a?i modificat codul de acces.
- Cum?! Cine?! Eu?! Nu se poate! Eu n-am mai venit aici de ani buni, deci, cum s? fi schimbat codul s?pt?mâna trecut??!
- Domnule Kuny, eu ?tiu doar c? dumneavoastr? a?i fost s?pt?mâna trecut? ?i a?i modificat codul de acces. Nu ?ti?i noul cod?
- Evident, nu! Atâta timp cât nu eu l-am introdus, n-am de unde s?-l ?tiu.
- A?tepta?i un moment, v? rog! Am s? v? dau noul dumneavoastr? cod de acces, s? pute?i intra. V? rog s? nu-l mai uita?i alt?dat?! S?-l re?ine?i pe acesta!
- Bine, doamn?! V? rog, da?i-mi codul! În rest, m? descurc.
Doamna Sy Tara îi spuse noul cod de acces, pe care To Kuny îl utiliz?, iar de data aceasta trapa navei se deschise, permi?ându-le celor doi s? p?trund? în interior. Înainte de a urca, auzir? din nou glasul doamnei de la turnul de control:
- S? v? spun ?i noul dumneavoastr? cod, care s? v? permit? accesul la bordul navei „Vulturul”?
- Poftim?! Adic?, l-am modificat ?i pe acela, tot eu personal, presupun, s?pt?mâna trecut??
- Da, domnule, exact!
- Hmm; interesant... ?i ciudat. Eu nu-mi amintesc! Bine, doamn?; da?i-mi-l ?i pe acela, v? rog!
Doamna Sy Tara îi spuse ?i codul de acces la bordul navei „Vulturul”, apoi întrerupse leg?tura. Cum trapa navei se deschisese, cei doi pornir? spre intrarea în nav?. Îngândurat, To Kuny spuse:
- ?tii, draga mea, înclin s?-i dau din ce în ce mai mult dreptate comandantului vostru.
- Serios, tati? În ce sens îi dai lui dreptate?
- În mai multe... Nu ?tiu de ce, îns? de la o vreme, cam de când a?i sosit voi aici, se petrec tot felul de chestii ciudate pe planeta asta, chestii care înainte nu se întâmplau, niciodat?, deloc...
- Ce vrei s? spui, tati? Cumva c? noi am avea vreo leg?tur? cu toate acestea? Crezi c? suntem responsabili de aceste ciud??enii?
- Nu, scumpa mea, în nici un caz! Departe de mine gândul de a v? acuza pe voi, îns? doar nu pricep... ?tiu sigur c? n-am schimbat codul de acces în aceast? nav?, nici s?pt?mâna trecut?, nici alt?dat?, iar pe aici n-am mai dat, de vreo câ?iva ani buni. Memoria nu m? în?eal? deloc, ?tiu foarte bine ce am f?cut ?i ce nu ?i nu în?eleg de ce doamna Sy Tara sus?ine c? eu personal am schimbat codul de acces în aceast? nav? s?pt?mâna trecut?. E ca atunci, în acea zi, când a?i sosit voi ?i sus?ineau c? eu a? fi trimis nava aceea gigantic? ?i rotund?, OSTA-NTS 84, în întâmpinarea voastr?.
- Îmi amintesc asta, tati, rosti Lia aprobator.
- Eu n-am trimis nici o nav? în întâmpinarea voastr?, niciodat?; n-am dat asemenea dispozi?ii. E ciudat! Foarte ciudat! Nu sunt senil!
- Sigur c? nu e?ti, tati! ?i atunci, ce s-a întâmplat?
- Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat, nici atunci, nici acum. Sincer, parc? a? vrea s? vorbesc acum cu el, cu tân?rul vostru comandant, s?-i cer p?rerea, pentru c? mereu are ni?te idei interesante, pline de logic? ?i demne de luat în seam?, îns? fiind vorba despre „Vulturul”, nu-i pot spune nimic.
- Ah, tati... Aten?ie, a început s?-?i plac? în compania lui!
- P?i, cui nu i-ar place în compania lui, scumpo?! Dar hai acum s? vedem „Vulturul”! Bine?!
- Sigur, tati, îl aprob? Lia surâz?toare.
- Dup? tine, scumpete, o invit? el s? intre, apoi p??i în urma ei.
Trapa navei gazd? se închise ermetic. O lumin? blajin?, r?spândit? uniform, pl?cut? vederii, inunda interiorul, provenind ca de nic?ieri sau de pretutindeni; sursa de provenien?? nu putea fi distins?. În orice caz, f?cea ca totul în jur s? poat? fi observat cu u?urin??, f?r? a obosi vederea. Îns?, categoric, „Vulturul” nu se afla acolo! Cum To Kuny pornise f?r? a sta pe gânduri spre un culoar lung ?i îngust, Lia îl urm?. Lumina aceea palid?, pl?cut?, p?rea s?-i înso?easc? în drumul lor, mergând parc? dup? ei. Ajun?i în partea cealalt?, la cap?tul culoarului, se afla o înc?pere, care, la prima vedere, p?rea aidoma celeilalte, de unde veniser?. Aceea?i lumin? blajin? era ?i aici prezent?, p?trunzând pân? ?i în cel mai ascuns col?i?or. Ca ?i de partea cealalt?, nici aici nu se putea distinge sursa luminii ?i tot ca acolo, lumina era r?spândit? în mod egal, adic? nu existau por?iuni mai întunecoase sau mai luminoase, puternic iluminate. Îns? nici aici nu se afla nimic asem?n?tor unei alte nave. Prin urmare, î?i continuar? drumul, pân?-n momentul în care în fa?a lor ap?ru corpul metalic al unui vehicul spa?ial, evident nu atât de modern cum erau cele locale.
- Deci, draga mea... Doreai s-o vezi?! Iat-o! Aceasta-i nava „Vulturul”, cu care am c?l?torit pân? aici eu ?i cei doi fr??iori ai t?i, i-o prezent?, dac? mai era nevoie, To Kuny.
Lia o privi încântat?, cuprinzând-o în limpezimea ochilor ei alba?tri. Deocamdat? o admira t?cut?.
- Ce p?rere ai, scumpo?
- Ah, tati... E minunat?, ?opti ea, privind-o admirativ.
- Adic?... se îndoi To Kuny de afirma?ia ei. Î?i place?!
- Evident! Sincer, tati, îmi place! E frumoas?! Adic?... În ultima vreme, dup? ce ai criticat-o atâta, m? a?teptam la o vechitur? d?r?p?nat?, o rabl?, dar... Nu e deloc a?a!
- Chiar a?a-?i l?sasem impresia?! Dup? cum vezi, nu-i o rabl?. Îns? ?sta-i doar exteriorul. A?teapt? s? vezi interiorul...
- Sigur, exteriorul... Nu e albastr?, ca „Pacifis”.
- Nu, e argintie. De ce? Nu-?i place culoarea?
- Ba da, bineîn?eles! Cine i-a ales aceast? culoare?
- Traian, cine altul?!
- Domnul director; era de a?teptat... Pentru „Pacifis”, Luci a ales albastrul. Presupun c?-i place lui culoarea asta.
- Se pare c? n-a gre?it deloc.
- A?a-i, n-a gre?it. Dar nu despre „Pacifis” era vorba acum. Hai odat?! Hai s? intr?m!
- E?ti invitata mea, scumpo! „Vulturul” ne a?tept?, îi r?spunse To Kuny, introducând codul de acces dat de doamna Sy Tara.
Lia nu a?tept? ca tat?l ei s?-i spun? ?i a doua oar?, porni gr?bit? spre vehiculul argintiu aflat în fa?a ei. În urma ei p??i t?cut, gânditor, domnul To Kuny. O puternic? emo?ie interioar? puse st?pânire pe întreaga sa f?ptur? în momentul în care puse piciorul pe treptele navei cu care sosise de pe Terra pe Proxima. Gândul c? va vizita aceast? nav? îi trezea amintiri pe care de mult le crezuse uitate, dar era de a?teptat ca aceast? vizit? s? nu-l lase complet rece. Îns?, pentru fiica lui, g?si puterea de a face fa?? acestor amintiri nostalgice c?rora le c?zuse prad?, deci, î?i continu? hot?rât drumul, pân? ce ajunse în interior, în acel interior atât de cunoscut lui, în care îns? nu mai intrase de mult timp. Aici fiica lui, care ajunsese înainte, privea entuziasmat? totul, cu o nepref?cut? admira?ie, mirându-se parc? de tot ceea ce z?rea.
- Deci, cum ?i se pare, draga mea? îi ceru domnul Kuny p?rerea.
- E formidabil?! Serios... E adev?rat c? nu e foarte mare ?i nici ultramodern?, îns? nici rudimentar? nu e. Arat? bine, aprecie ea încântat?. Când ai venit aici ultima oar?, tati?
- Nu-mi amintesc cu exactitate, îns? a trecut destul de mult de atunci... În nici un caz nu am fost s?pt?mâna trecut?, cum sus?ine doamna Sy Tara.
- ?i totu?i, arat? bine. Adic?, e îngrijit?. Peste tot. E cur??enie ?i ordine, remarc? ea.
- Evident, draga mea. Doar ne afl?m totu?i pe Proxima.
- Pricep, îl întrerupse ea. Localnicii se îngrijesc de ea, de aspectul ei.
- Într-adev?r, a?a e, o aprob? tat?l ei.
- Presupun c? asta-i puntea principal?.
- Ai ghicit, draga mea.
- Nu era dificil de ghicit. Am putea vedea ?i restul, sau cel pu?in nu doar atât?
- Sigur, scumpete. Dac? tot am venit, vom vizita mai mult, nu doar puntea principal?. Dac? nu te gr?be?ti, o putem vedea aproape pe toat?, doar nu-i foarte mare.
- Evident c? nu m? gr?besc, tati. Am toat? ziua la dispozi?ie. Spune-mi, de ce n-ai avut nici un robot la bord, ca s? te ajute?
- N-am putut s? iau unul. De abia am reu?it s? iau nava. Aminte?te-?i c? nu eram într-o misiune oficial?, legal?, recunoscut? de autorit??ile competente, ca s? pot face toate preg?tirile necesare plec?rii.
- Da, ?tiu.
- Eram doar un fugar!
- Nu spune a?a ceva, îl întrerupse ea.
- De ce nu? Doar e adev?rat.
- Adev?rat?! Singurul adev?r pe care-l v?d eu este c? e?ti un om minunat ?i m? bucur c?-mi e?ti tat?! ?i te iubesc, evident!
- Mul?umesc, scumpa mea. Îns? tu vorbe?ti astfel doar pentru c? ?ii la mine. ?i m? iube?ti doar pentru c?-?i sunt tat?... Î?i sunt recunosc?tor c? m-ai acceptat ca atare, f?r? s?-mi repro?ezi nimic.
- N-a? avea ce s?-?i repro?ez. ?i nu trebuie s?-mi mul?ume?ti sau s?-mi fi recunosc?tor pentru nimic, tati...Tu e?ti atât de bun, încât oricine te-ar cunoa?te, te-ar îndr?gi de îndat?, pe loc.
- Nici chiar a?a, scumpo.
- Ba da, tati, chiar a?a! Dar hai, s? nu pierdem timpul! Vreau s? v?d, în primul rând, rezerva ta ?i pe cele ale fra?ilor mei.
- Bine, scumpo... Urmeaz?-m?, o invit? tat?l ei, dânsul pornind înainte.
F?r? a ?ov?i, Lia porni în urma tat?lui ei, dornic? s? vad? o cât mai mare parte din aceast? frumoas? nav? argintie. P??eau pe un culoar asem?n?tor cu cel din interiorul navei „Pacifis”, dar unul mai scurt ?i mai îngust decât acela.
Aici se aflau înc?perile cunoscute de ea sub denumirea de „rezerve”, destinate membrilor echipajului. O vizitar? mai întâi pe cea a tat?lui ei. Aflat? în interiorul înc?perii, Lia o cercet? cu aten?ie, rotindu-?i curioas? ochii ei alba?tri de jur-împrejur. De?i modest? ca dimensiuni, Lia g?si înc?perea frumoas?, pl?cut?, frumos aranjat?. Nu era mai mare decât rezervele lor din „Pacifis”, de aceea i se p?ru oarecum familiar?. Pe m?su?a situat? în mijlocul înc?perii, z?ri o fotografie înr?mat?, a mamei sale, pe care o fix? cu privirea pentru câteva clipe bune.
- Ai iubit-o mult, tati? întreb? ea cu subîn?eles, indicându-i cu privirea fotografia.
- Bineîn?eles, draga mea. Mai mult decât m-a? putea exprima în cuvinte. ?i înc? o iubesc, de?i...
- De?i, ce, t?ticule?
- Nu, nimic, draga mea. Dac? crezi c? ai v?zut totul aici, s? ne continu?m vizita.
- Bine, fu ea de acord, f?r? a insista asupra subiectului, care, evident, îi trezea tat?lui ei amintiri dureroase, uitate undeva, în umbra timpului. Hai s? vedem rezervele fra?ilor mei, propuse ea. Presupun c? aveau rezerve diferite.
- Nu, draga mea. Nu aveau dou?. Ei erau înc? mici ?i am considerat c? nu era necesar s?-i despart. Nu se aveau decât unul pe cel?lalt, deci, i-am l?sat s? creasc? împreun?.
- Cred c? ai procedat corect. Înc? o întrebare înainte de a ie?i de aici, t?ticule. În mod normal, cui ar fi trebuit s? apar?in? aceast? înc?pere?
- Ironic, aceast? înc?pere îmi era destinat? chiar mie, ca membru al echipajului, pentru c?, dup? cum ?tii, f?ceam parte din echipajul ce ar fi trebuit s? utilizeze aceast? nav?, tocmai pentru a veni aici, pe planeta Proxima; nu din simpl? coinciden??.
- ?tiu, tati...
- De aceea, pe u?? sunt înscrise ini?ialele mele, P.V. – Preda Victor, nu întâmpl?tor. Eu n-am modificat nimic ?i am folosit exact rezerva care-mi fusese repartizat? tocmai mie, de?i puteam utiliza oricare alta sau mai multe.
- ?i care ar fi fost cabina sau rezerva comandantului misiunii?
- A lui Traian?! Am s? ?i-o ar?t. De fapt, nici nu e greu de observat, are ini?ialele sale pe u??, S.T.
- S? mergem, î?i îndemn? ea tat?l, p?r?sind înc?perea în care tat?l ei î?i petrecuse o bun? parte din via??.
Nu foarte departe de rezerva tat?lui ei, se afla ?i cea a fra?ilor ei. Era la fel de modest? ca dimensiuni, dar pl?cut?, frumos aranjat?, de?i sumar mobilat?.
- Deci, aveau dou? paturi separate, observ? ea. ?i eu care credeam c? dormeau împreun?...
- Nu, draga mea. Dormeau în aceea?i înc?pere, dar fiecare în patul s?u. Oricum, erau tot timpul împreun?, n-am putut s?-i despart.
- ?i aveau juc?rii?
- Nu prea. Decât vreo câteva. Ce-i drept, cam pu?ine.
- ?i cu ce se jucau?
- Cu ce aveau. Improvizau. Se jucau împreun?. Nu se plângeau niciodat?. P?reau mul?umi?i. Se aveau unul pe cel?lalt. ?i pe mine, evident. Au fost ni?te copii cumin?i, nu mi-au creat probleme.
- ?i cum te descurcai cu îmbr?c?mintea pentru ei?
- Asta era într-adev?r o problem? delicat?. Ei cre?teau destul de repede, iar hainele le r?mâneau mici, a?a c?... M? descurcam cum puteam. Improvizam ?i eu, a?a cum m? pricepeam.
- Tu le f?ceai haine noi?
- Cine altcineva?! Nu avea cine s? m? ajute.
- Te pricepi?
- Nu prea, aproape deloc, dar nu aveam încotro. Nu aveam de ales. Noroc c? aveam materiale din care s? le fac totu?i ceva. Nevoia m-a înv??at, în cele din urm?. Sper c? m-am descurcat.
- ?i înc?l??mintea?
- ?i asta era o problem?. Îns? cum nu p?r?seau deloc interiorul navei, le f?ceam papucei mai rezisten?i ?i c?lduro?i, din diverse materiale, s? le protejeze picioru?ele. Îi purtau cât timp le veneau bine, apoi le f?ceam al?ii pe m?sur?. Nu-i puteam l?sa descul?i.
- Dar cu mâncarea? Cum te descurcai cu mâncarea?
- Aaa... Nu prea bine, nici cu asta. Eram nevoit s? g?tesc zilnic, iar eu nu stau bine la capitolul ?sta. Nu sunt buc?tar. În plus, trebuia s? m? descurc cu ceea ce aveam la bord ?i nu erau multe.
- Adic? ?i tu ?tii s? g?te?ti, tati?
- Eu?! S? g?tesc?! N-a? zice! Nu m? pricep deloc în domeniul ?sta, spre deosebire de tân?rul vostru comandant, îns? nu aveam de ales; trebuia s? încerc s? g?tesc. Iar în lips? de altceva, ne mul?umeam ?i cu ceea ce puteam eu face. În orice caz, ne s?turasem pân? peste m?sur? de tot felul de semipreparate, concentrate, conservate, prafuri instant ?i înlocuitori... A?a c? în momentul în care am ajuns aici, mâncarea servit? în restaurantele din ora? ni s-a p?rut delicioas?, f?r? a ?ine cont de faptul c? totul era artificial. Nu puteam face nazuri, mofturi. Erau cel pu?in gustoase ?i proasp?t preparate. Nu mai erau conservate, concentrate, prafuri instant, înlocuitori etc. Aveam ocazia s? servim, în sfâr?it, ceva proasp?t, cu gust de mâncare, nu de tentativ? de mâncare...
- P?i, aici, la bordul acestei nave, nu exist? un fel de ser? improvizat?, de unde s? te fi putut aproviziona mereu cu anumite legume proaspete, pe lâng? produsele conservate sau concentrate?
- Nu exist? a?a ceva la bordul „Vulturului”. ?tiu c? voi, în „Pacifis”, ave?i o astfel de ser? ?i crede-m?, ?sta e un lucru bun, foarte bun. În plus, la voi, chiar dac? Luci n-ar fi ?tiut s? g?teasc?, îi avea?i pe cei doi robo?i, care se puteau ocupa de aceast? îndeletnicire. În timp ce au nu aveam nici un robot ?i nici cuno?tin?e în acest sens, în domeniul culinar. ?i nici ser?.
- În?eleg, replic? ea îngândurat?. ?i cu înv???tura? Cine s-a ocupat de ei doi?
- Tot eu, se în?elege. Evident, cu ajutorul computerelor, altfel nu m-a? fi descurcat cu toate materiile de studiu, n-a? fi f?cut fa??. Îns? eu i-am supravegheat mereu îndeaproape ?i le-am explicat pe îndelete ceea ce li se p?rea mai dificil ?i nu puteau în?elege. M-am ocupat mult de ei. I-am înv??at încet, încet, s? scrie, s? citeasc?, s? socoteasc?; tot ceea ce ?tiam eu. Le-am fost tat?, mam?, bon?, educatoare, înv???toare, profesor... În plus, trebuia s? am mereu grij? de modul în care decurgea zborul, nu puteam neglija nici acest aspect. ?i s? g?tesc zilnic ?i multe altele... Dar m-am descurcat, a?a cum am ?tiut. Apoi, când am ajuns aici, ?i-au des?vâr?it cuno?tin?ele. Dup? cum ai observat, n-au r?mas ni?te incul?i, sau analfabe?i. Nu sunt ni?te ignoran?i. ?tiau destule pentru vârsta lor chiar ?i în momentul în care am ajuns aici, nu erau la un nivel de încep?tori.
- A?a e, tati... Cred c? ?i-a fost foarte greu s?-i cre?ti.
- E adev?rat, mi-a fost destul de greu, îns? ei mi-au r?spl?tit eforturile cu cumin?enia, dr?g?l??enia ?i în?elegerea de care d?deau dovad?. Nu s-au plâns niciodat? de nimic, de?i le lipseau multe, foarte multe; nu le-am putut asigura chiar tot ceea ce le-ar fi fost necesar unei copil?rii fericite, sau ceea ce ar fi avut în condi?ii normale, dac? r?mâneau acas?, în sânul familiei lor...
- Tati... ?tiu c? te-ai str?duit s?-i cre?ti în cele mai bune condi?ii, s? nu duc? lipsuri, de nici un fel, s? le oferi o educa?ie aleas?, iar dac? n-ai reu?it în totalitate s? îndepline?ti toate aceste obiective, n-a fost vina ta, îl întrerupse ea. Cel pu?in ai încercat. Îns? sunt convins? c? ai fost un bun tat? pentru ei ?i le-ai oferit toat? dragostea ta, ceea ce a compensat în totalitate lipsurile cu care se confruntau. De aceea nu s-au plâns niciodat? de nimic. Iar ca dovad? în acest sens, sunt chiar ei doi, ajun?i acum ni?te tineri minuna?i, maniera?i, care te iubesc nespus, f?r? a se preface deloc.
- S-ar putea s? ai dreptate, draga mea. ?i sper s? ai!
- Bineîn?eles c? am, înt?ri ea. ?i dac? nu mai e nimic de v?zut aici, s? mergem mai departe.
- Ai putea vedea albumul cu fotografii ale fra?ilor t?i, propuse To Kuny.
- Asta, da, bineîn?eles! Ar fi interesant. Arat?-mi-l, exclam? ea ner?bd?toare.
Privir? fotografii cu Ly ?i Nick, la diferite vârste, de la plecarea de pe Terra pân?-n momentul sosirii pe Proxima.
- Îmi pare r?u c? i-am luat de lâng? tine, draga mea! Îmi dau seama c? n-ar fi trebuit s? v? despart; n-a? fi avut acest drept, spuse To Kuny, dup? ce v?zur? toate fotografiile.
- Tati, te rog... Asta e de domeniul trecutului; nu mai po?i îndrepta lucrurile. ?i nu e loc de regrete! Eu nu te condamn pentru gestul t?u; încerc doar s? te în?eleg ?i prefer s? nu te judec deloc, în nici un fel, pentru c? s-ar putea s? gre?esc. N-a? vrea s? se întâmple una ca asta...
- Nici eu, draga mea! Nici eu... spuse To, cu o afec?iune patern? pe care nu ?i-o putea ascunde.
Apoi p?r?sir? rezerva în care crescuser? cei doi fra?i Kuny ?i î?i continuar? vizita prin nava argintie. Se oprir? s? vad? ?i rezerva care ar fi trebuit s?-i apar?in? domnului director Traian Simionescu, în calitate de comandant al navei ?i al misiunii. Lia intr? dincolo de u?a pe care str?luceau ini?ialele S.T.; î?i aminti o secven?? din trecut, când pentru prima oar?, emo?ionat?, p??ea dincolo de u?a pe care scria cu majuscule „DIRECTOR”... Reveni repede la prezent. Fotografia înr?mat? de pe m?su?? îi atrase aten?ia în mod deosebit.
- Cine-i aici, tati? îi indic? ea cu privirea fotografia respectiv?.
- Traian, evident. El e. Comandantul misiunii de atunci.
- Vai, domnul director?! Sigur e dânsul?!
- Când era foarte tân?r, normal.
- Incredibil! Parc? ar fi Luci, z?u... Cât de mult seam?n?!
- A?a-i, scumpo! Chiar seam?n?.
Ie?ir? din rezerva directorului, continuându-?i drumul. Vizitar? buc?t?ria navei, mai mic? ?i mai slab dotat? decât a „Pacifis”-ului, apoi magazia cu provizii alimentare, în care z?ceau doar resturi alimentare vechi, ce nu mai puteau fi întrebuin?ate la nimic. Când s? p?r?seasc? înc?perea, Liei i se p?ru c? observ? ceva ciudat în acel loc, ce-i atrase de îndat? aten?ia.
- A?teapt?, tati! Vino aici, s? vezi ceva interesant! Prive?te, t?ticule, exclam? ea ?i se îndrept? spre ceea ce observase, indicându-i un loc?or întunecat, ascuns vederii. P?ianjeni...
- A?a e, ai dreptate... ?i nu-i unul singur, ca-n nava voastr?. Sunt mai mul?i, observ? mirat ?i tat?l ei.
- Acum mi-e foarte clar de unde provine acela de la bordul „Pacifis”-ului, replic? ea.
- Mda... Se pare c? ?i de data aceasta comandantul vostru a avut perfect? dreptate! Minte ascu?it? pe b?iatul ?sta!
- A avut dreptate, da... M? întreb doar, cum i-o fi trecut prin minte a?a ceva? Oricum, a ghicit, n-a gre?it; e dat naibii, afurisitul... Oare Maria a v?zut toate acestea?
- Colega ta cea blond??! Adic?, mai exact, cumn??ica ta?! Cum a?a? Cum s? fi v?zut?
- P?i, a?a bine! Scumpul meu frate, Nick, ar fi putut-o aduce aici, în vizit?, îns? nu ?tiu dac? a adus-o. Nu ?tiu dac? i-a ar?tat sau nu aceast? nav?, nu l-am întrebat...
- Nici eu nu ?tiu, draga mea.
- Dac? n-a adus-o înc?, ar trebui s-o aduc?, în curând!
- Chiar crezi c? ar fi necesar, draga mea?
- Bineîn?eles! Foarte necesar! Doar ea e biologul nostru. Ar trebui s? vad? to?i ace?ti p?ianjeni ?i s? nu se mai chinuie s? în?eleag? cum sau de unde a ap?rut micu?a femel? la bordul navei noastre. I-ar fi mult mai util dac? i-ar cerceta pe ace?tia de aici, în loc s-o urm?reasc? pe aceea din nava noastr?; le-ar în?elege mai bine comportamentul. Iar dac? nu a aflat înc? nimic în acest sens, am s?-i spun chiar eu!
- Crezi c-ar fi bine, scumpo?
- Sigur, t?ticule! Ea trebuie s? ?tie!
- Nu sunt atât de sigur, draga mea! Dac? ar afla, le-ar putea spune celorlal?i.
- Nu-?i face griji, tati. ?i ea a în?eles, ca ?i mine, c? trebuie s? p?streze t?cerea, de?i, tot ca ?i mine, n-a în?eles de ce...
- Te rog, draga mea! Iar??i ajungem la acel subiect?!
- A?a-i, t?ticule, îmi pare r?u. Nu m? pot ab?ine, pentru c? nu-?i în?eleg t?cerea. Dar am s? încerc s? nu mai vorbesc despre asta.
- Ar fi mult mai bine, scumpete, spuse To Kuny, apoi ie?ir? din magazia de provizii alimentare ?i î?i continuar? nestingheri?i vizita.
Cercetând cu mare aten?ie totul, Lia descoperi c? nu doar în acea magazie erau p?ianjeni, ci ?i în multe alte locuri. Bineîn?eles, ea nu putea s?-?i dea seama ce specii erau, dac? erau mai multe... Numai blonda putea stabili cu exactitate acest lucru, de aceea hot?rî s?-i spun? acesteia despre nava argintie ?i p?ianjenii afla?i în interiorul ei, cu toate c? tat?l ei nu era de acord ca blondina s? afle totul, îns? nu-i putea interzice adoratei sale fiice acest lucru.
- Spune-mi, tati, c? nu te-am întrebat, rezerva fr??iorilor mei a cui ar fi trebuit s? fie?
- Al unui alt membru al echipajului, desigur.
- Da, dar a cui?! Rezerva ta, ar fi fost oricum a ta, pe cea a comandantului, care ar fi trebuit s? fie domnul director Simionescu am v?zut-o deja, iar cea a fr??iorilor mei... A cui ar fi fost în mod normal? Nu are ini?iale pe u??...
- A?a e, nu are. Eu le-am luat ?i nu le-am înlocuit cu altele... Le-am luat, pentru c? nu corespundeau cu ini?ialele numelor pe care le aveau fra?ii t?i. ?i n-am pus altele, pentru c? ei erau doi; n-ar fi avut sens.
- Da, dar a cui ar fi trebuit s? fie?
- Ar fi trebuit s? fie a unuia pe nume Pavel. Pavel Velcescu. Ini?ialele lui erau identice cu ale mele, doar c? erau scrise invers. Adic?, ale mele sunt P.V. – Preda Victor, iar ale lui V.P. – Velcescu Pavel.
- Pavel Velcescu? Îl cuno?teai bine?
- Evident. Era un tip de treab?. Mi-a fost mult timp un foarte bun prieten.
- ?i ce s-a întâmplat cu el?
- Cu Pavel?! Nu ?tiu. Dar nimic, presupun. Probabil c? a r?mas pe P?mânt. Iar dac?-i a?a, probabil c? înc? mai lucreaz? la Institut.
- Probabil... Deci, tu, acest domn Velcescu, domnul director ?i mai cine? Cine erau ceilal?i membrii ai echipajului „Vulturului”?!
- Ceilal?i?! Nu în?eleg de ce întrebi a?a ceva...
- Doar din curiozitate, t?ticule.
- ?i tu acum... Nu fi atât de curioas?, scumpo! Chiar de ?i-a? spune cine au fost ceilal?i, nu v?d la ce ?i-ar folosi. Nu-i cuno?ti, deci...
- Spune-mi, totu?i... Câ?i ar fi trebuit s? fie?
- Zece, f?r? domni?oare sau doamne.
- Deci, numai domni! Îi ?tiu deja pe trei dintre ei; de fapt, doar doi dintre ei. Celui de-al treilea de abia i-am aflat doar numele. ?i... Care ar fi fost ceilal?i ?apte?
- Dac? insi?ti atâta, am s?-?i spun, scumpo. Te va surprinde s? afli c? îi cuno?ti totu?i pe câ?iva dintre ei, ba înc? foarte bine... Deci, unul ar fi fost domnul Eugen Manea, instructorul vostru ?ef.
- Domnul profesor? tres?ri uimit? Lia.
- Chiar el, draga mea. ?i câ?iva dintre p?rin?ii actualilor memebrii ai „Pacifis”-ului.
- Adev?rat?! Ca s? vezi, ce coinciden??!
- Nu sunt atât de sigur c?-i doar o simpl? coinciden??, draga mea... Deci, ar fi trebuit s? fie tat?l lui Nis, domnul Henry Harris.
- Tat?l lui Nis?! Uimitor! Îl cuno?teai?
- Bineîn?eles! Nu-i atât de înalt cum e colegul t?u. Uneori m? întreb cum o fi crescut atâta?
- Crezi c? numai tu te întrebi?! Asta-i prima întrebare pe care ?i-o pune oricine îl vede întâia oar?. Oricum, îl accept?m a?a cum e!
- Desigur; e un b?iat minunat! Exact ca ?i tat?l s?u. Doar c? dânsul nu-i a?a de înalt. Nici mama lui. Oare cu cine o sem?na?!
- Cine ?tie, tati?! Treaba lui!
- A?a-i, treaba lui... Un alt membru al echipajului ar fi fost domnul Enka.
- Cum?! Enka?!
- Nu Luci, desigur! Ci Iulian, tat?l s?u. Sau, m? rog, cel despre care el ?tie c?-i este tat?.
- ?i dânsul ar fi fost în echipaj?
- Da, sigur! Închipuie-?i... Traian ?i Iulian Enka; nu s-ar fi în?eles niciodat?! Erau... „rivali”!
- Îmi închipui. Nici Luci nu-l agreaz? pe domnul Enka. A?a cred. Dar s-ar putea s? m? în?el.
- De unde ?tii?
- Nu sunt sigur?. A?a mi s-a p?rut mie. Adic?, asta reiese din vorbele lui. Când se refer? la dânsul, spune ceva de genul: „blondul ?la enervant...”
- Adev?rat?!
- Da, îns? nu-mi dau seama de ce. Poate c? n-o spune totu?i cu r?utate. Spune-mi, tati, domnul Enka e cumva un om r?u, dur, sever?
- Iulian Enka?! Nu, scumpo, nici gând! Dimpotriv?. E tocmai invers, adic?, prea bun, prea blând, indulgent, tolerant... Îns? cine ?tie de ce colegul t?u vorbe?te astfel despre el? Poate tocmai acest lucru nu-i convine, c? e prea blând, contrar lui...
- N-are motive! Nu astfel ar trebui s? vorbeasc? despre cel care l-a crescut.
- Nu te gr?bi s?-l judeci! Poate c?-n subcon?tientul s?u, simte totu?i ceva... Cum c? n-ar fi tat?l s?u.
- Oricum, nu-i dau dreptate! Adic?, ?tii... Nici cel care m-a crescut pe mine nu este tat?l meu, pentru c?, de fapt, tu e?ti acela, îns? eu n-am sim?it niciodat? nimic în acest sens. Pentru c? întotdeauna a fost un om minunat, un bun tat? pentru mine. Îmi pare r?u c?-?i spun a?a ceva, dar...
- E-n ordine, draga mea. Îmi închipui c? a fost un bun tat? pentru tine ?i nu m? deranjeaz? acest lucru. M-ar fi deranjat dac? n-ar fi fost a?a. Îns? cu Lucian, cine ?tie cum stau lucrurile?! Poate c? el se poart? astfel din cauz? c? sunt prea multe diferen?e, foarte mari, între el ?i Iulian, diferen?e pe care colegul t?u cu siguran?? le-a remarcat de mult. Sau poate doar ai interpretat tu gre?it vorbele colegului t?u.
- Poate. O s?-l întreb, cât de curând, s? v?d ce zice.
- Cum vrei, scumpo! Îl po?i întreba.
- ?i chiar, pentru c? tot veni vorba despre el, tat?l meu, cel de pe Terra; ?i el ar fi f?cut parte din echipaj?
- Virgil?! Nu, draga mea! El, nu. În schimb, tat?l doctori?ei voastre, da!
- Domnul Stej?ran?
- Da, el, Sergiu. ?i el ar fi fost chiar medicul echipajului, pentru c? ?i el e doctor de profesie, ca ?i mama Stelei.
- Ca s? vezi...
- De asemenea, Andrei, tat?l cumn??elei tale, tot blond ?i tot biolog ?i el...
- Nu mai spune... ?i domnul Stoica?! Nu m-ar surprinde dac? ceilal?i doi ar fi tat?l lui Alex ?i al lui Mihai.
- Nu, ace?tia nu erau în echipajul „Vulturului”. Ceilal?i doi colegi ai mei erau Cosmin Savu ?i Dorin Damian, tot din Institutul nostru. Ni?te b?ie?i tare simpatici, tineri... Atunci to?i eram tineri, chiar ?i Iulian Enka.
- Las’ c? nici acum nu te po?i considera un mo?, tati!
- Un mo?neag, nu înc?... Dar nu mai sunt ca atunci, evident!
- Deh, ce vrei, anii trec, nu stau în loc, pentru nimeni.
- ?tiu, draga mea, ?tiu!
- Dar eu te voi iubi ?i când vei fi mo?, surâse Lia.
- Mul?umesc, scumpo. Sper c? a?a va fi.
- Cu siguran??, tati! Spune-mi, când ai p?r?sit Terra, la bordul „Vulturului”?!
- Cu 21 de ani în urm?, scumpo. Era într-o zi de vineri, 30 mai 2070. Când mi-amintesc... Parc? ar fi fost ieri... Sora ta de abia avea doi ani?ori, iar fratele t?u nu împlinise înc? patru.
- Deci, ai plecat imediat dup? ziua mea, care e pe 29 mai.
- Da, draga mea. De abia împlinisei cinci ani?ori...
- Hai s? vedem ?i restul, tati, doar avem timp destul. Îmi mai poveste?ti tu pe parcurs ce ?i cum. Dar s? ?tii c? dac? nu vom reu?i s? o vizit?m pe toat? ast?zi, am s? te deranjez ?i mâine, cu aceea?i problem?.
- Nu-i nici un deranj, scumpa mea, zâmbi To Kuny îng?duitor ?i î?i continu? drumul.
Lia îl urm? îndeaproape, cercetând atent? cu privirile-i albastre tot ceea ce o înconjura, admirând nava argintie cu care c?l?toriser? tat?l ?i fra?ii ei...