proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*7. „Conflictul”...

T?cut, având rucsacul în spate, Lucian porni pe jos spre Institut; nu-i era team? c? ar putea p??i ceva; la nevoie, ?tia s? se apere, deci, nu-?i f?cea astfel de griji. Noaptea, de?i târzie ?i întunecoas?, era totu?i c?lduroas?; anun?a sosirea verii.
Tân?rul nu lua seama la luminile aprinse ale ora?ului, nici la cerul înstelat, nici la pu?inii trec?tori întârzia?i care r?t?ceau pe str?zile aproape pustii, nici la ma?inile r?zle?e ce treceau în mare vitez? pe lâng? el; nimic din toate astea nu-i trezeau în vreun fel interesul. Alte gânduri se zb?teau în capul lui, punând parc? st?pânire pe întreaga lui fiin??, gânduri legate, în mare m?sur? de vorbele acelea cumplite pe care i le adresase mamei lui, care-i ?iuiau chinuitor în minte, într-una, nedându-i pace.
Posomorât, p??ea nep?s?tor, parc? f?r? a ?ti unde îl vor duce picioarele, de?i avea o destina?ie precis?: Institutul. Din fericire pentru el, nu porni aiurea, drumul ales fiind cel pe care trebuia s?-l urmeze; îl cuno?tea ?i cu ochii închi?i, deci, nu avea cum s? se r?t?ceasc? sau s? nu ajung? la destina?ia dorit?.
Ie?ind din ora?, pe timp de noapte, chiar era singurul ce str?b?tea acel traseu. În afara ora?ului, ?oseaua nu mai era iluminat? deloc, dar tân?rul înainta f?r? team?. Întunericul profund nu permitea s? i se z?reasc? chipul pl?cut, dar ab?tut. Privirea lui ager?, de vultur, era întunecat? de o umbr? mai p?trunz?toare decât cea a nop?ii de afar?. B?iatul trist p?rea a nu avea chef de nimic.
Ajunse la Institut destul de târziu; dup? ora 01.30. Portarul de la intrare, altul decât cel din seara acelei zile, c?ci între timp se schimbase tura, nu se mir? s?-l z?reasc? pe acolo, deci nu-l re?inu; Lucian trecu f?r? a întâmpina probleme, salutându-l doar pe nea S?ndel, omul de la poart?.
Lucian porni spre cl?direa principal? a Institutului, unde î?i avea biroul directorul, n?d?jduind c?-l va g?si acolo ?i chiar dac? l-ar deranja, spre biroul dânsului porni.
?tia c? putea dormi în nava lui albastr?, în rezerva pe u?a c?reia, cu litere majuscule, str?luceau ini?ialele sale, E.L., dar parc? dorea s? discute cu dom’ director, pe care-l ?tia tare amabil ?i mai ales, întotdeauna dispus s?-l asculte, c?ci, f?r? a-?i da seama de ce oare, directorul îl considera preferatul dumnealui ?i nu se ferea s? afirme în public acest lucru.
?i deci, în Institut, Lucian era recunoscut drept preferatul directorului, protejatul acestuia, dar asta nu era singura faim? pe care ?i-o dobândise de-a lungul timpului. Poate ?i datorit? aspectului s?u fizic pl?cut, mai trecea ?i drept Don Juanul Institutului, în jurul lui roind mereu o sumedenie de domni?oare frumoase, c?rora el nu le acorda prea mare aten?ie, fiind s?tul de insisten?ele cu care îl înconjurau. Una singur? reu?ise s?-i atrag? aten?ia, ba chiar s?-i pun? inima pe jar, o domni?oar? psihiatru înalt?, brunet?, cu p?rul lung, ochii alba?tri, chip fermec?tor, de înger. Dar culmea, tocmai acea domni?oar? p?rea total dezinteresat? de persoana lui, respingând în repetate rânduri propunerea lui de a deveni prieteni; era o domni?oar? tare mândr? ?i înc?p??ânat?. Îl cucerise definitiv de partea ei cu zâmbetul ei suav, divin, cu acea privire albastr? tulbur?toare, ba chiar cu refuzurile ei repetate, categorice, înver?unate. P?rea înd?r?tnic?, dar el spera c? într-o bun? zi va reu?i s?-i câ?tige simpatia, admira?ia ?i implicit, prietenia. Acum îns?, dac? el va pleca în misiune, ce se va petrece cu încercarea lui de a o cuceri pe domni?oara cea simpatic?; iat? astfel singurul inconvenient al plec?rii în misiune, din punctul de vedere al tân?rului Enka Lucian, favoritul directorului ?i Don Juanul Institutului. Negre?it, orice fat? din Institut îl recuno?tea cu u?urin??, chiar dac? nu l-ar fi întâlnit niciodat?.
Acum, acest b?iat chipe?, r?sf??at de mai toat? lumea, se îndrepta spre biroul directorului. Cioc?ni discret de câteva ori, hot?rât ca, dac? nu i se va r?spunde în clipele imediat urm?toare, s? se îndrepte spre albastra „Pacifis”, unde oricum î?i va avea s?la?ul în urm?torii 13 ani, pe durata misiunii, la care nu renun?a, orice ar fi. Îns? directorul r?spunse. Somnoros, se ivi în prag. Z?rindu-?i favoritul, îi disp?ru brusc orice urm? de oboseal?:
- Luci... Ce-i cu tine aici, b?iete? La ora asta? vru directorul s?-?i consulte ceasul, dar nu-l avea la mân?.
- Dom’ director, pot intra?
- Desigur, dragul meu; de ce nu?! rosti domnul Simionescu, f?cându-i loc s? treac?, s? intre în înc?pere. Te v?d cam am?rât. Ia loc, te rog ?i spune-mi ce-ai p??it.
- L?sa?i, dom’ director; sunte?i obosit...
- Nici vorb? de oboseal?, alung? directorul aceast? posibilitate. Spune-mi ce-i cu tine! insist? dânsul.
- Ah, fleacuri... Am avut unele neîn?elegeri acas?, cu p?rin?ii mei...
- Din cauza nout??ii?
- Da, dom’ director. De aceea v-a? ruga, dac? sunte?i amabil, s? m? g?zdui?i aici în noaptea asta; poate ?i în cele urm?toare. Bineîn?eles, dac? mai ave?i la dispozi?ie camera aceea micu?? ?i dac? binevoi?i s? mi-o repartiza?i mie...
- Luci, las? prostiile; ?tii bine c? nu te-a? refuza. Poveste?te-mi ce s-a întâmplat acas?. De ce nu te-ai în?eles cu ai t?i?
- P?i, dom’ director, mai mult mama nu vrea s? accepte ideea, spre surprinderea mea; blondul, ca de obicei, e nep?s?tor. Dar la mama, chiar nu m? a?teptam; ea m? sus?inea mereu, nu se împotrivea... Acum îns?...
- Nu fi nedrept! ?tii bine de ce procedeaz? astfel: Evident, pentru c? te iube?te prea mult ?i se teme s? nu te piard?; e?ti unicul ei copil... Reprezin?i totul pentru ea!
- Dar e absurd!
- Nu-i deloc absurd; încearc? s? fii în?eleg?tor. Uite, în noaptea asta, pentru c?-i atât de târziu, î?i îng?dui s? dormi aici, în camera care, de multe ori a fost a ta, dar nu-?i garantez acela?i lucru ?i pentru nop?ile urm?toare. Ar trebui s? rezolvi problema cu p?rin?ii t?i.
- Dom’ director, dac? v? deranjez, m? retrag!
- Taci, b?iete; nu vorbi prostii... Tu n-ai putea s? m? deranjezi! ?i totu?i, nu m-ai l?murit: Cum au reac?ionat p?rin?ii t?i?!
- Ah, nu prea pl?cut, de?i blondul nu f?cea altceva decât s? citeasc? ziarele; cu mama îns?, lucrurile au stat cu totul altfel ?i au luat o întors?tur? deloc pl?cut? pentru mine. Ea s-a împotrivit categoric mereu, din start. În final, cred c? pentru a m? intimida ?i a m? determina s? renun? la aceast? misiune, mi-a spus c? pot pleca doar peste cadavrul ei, la care eu i-am r?spuns r?ut?cios, obraznic, c? în cazul acesta, de abia a?tept s? particip la funeralii, cât mai curând posibil, de preferin?? zilele acestea... Cam asta ar fi; a? putea ad?uga c? m-a p?lmuit zdrav?n ?i c? a fost prima palm? pe care am primit-o de la ea, îns? pe merit; am fost un neghiob...
- Chiar a?a, dragule! înt?ri directorul cu blânde?e. Cum ai putut s?-i adresezi asemenea cuvinte?
- Nu ?tiu, dom’ director! În loc s?-i spun c? o iubesc ?i c?-mi va fi tare dor de ea în to?i ace?ti 13 ani... Pe naiba! zise b?iatul ?i nu mai rezist?; î?i prinse chipul chinuit între palme, încercând s?-?i ascund? lacrimile care-i n?v?liser? pe obraji.
- Off... suspin? directorul ?i apropiindu-se de protejatul s?u, îl cuprinse ocrotitor în bra?e, încercând s?-l lini?teasc? prin urm?toarele cuvinte pe care i le adres?: Gata, b?iete! Ai gre?it; se mai întâmpl?... Fii sigur c? mama ta te-a iertat deja; ba poate chiar a ?i uitat totul.
- A? vrea eu s? fie a?a, rosti Lucian cu glas pierdut. În plus, tare mi-a? dori s? m? sus?in?, nu s? se împotriveasc?; s? fie de partea mea, cum era de obicei, zise b?iatul, st?pânindu-?i plânsul.
- Sper s? în?elegi c? de data asta e mult mai dificil pentru ea s? te aprobe ?i s?-?i acorde sprijinul.
- Cred c? în?eleg, ?opti Lucian.
- Hai dincolo; camera te a?teapt?, îl invit? directorul.
- ?i dumneavoastr?? se interes? tân?rul.
- Nu-mi duce grija; am unde s? dorm. Tu odihne?te-te cât mai bine; diminea?? trebuie s? fii lucid. Ce-a?i rezolvat cu restul echipajului vostru?
- Deocamdat?, nimic concret; ne-am oprit aten?ia asupra a treizeci de tineri; dou?zeci de domni?oare ?i zece b?ie?i. Mâine, de fapt ast?zi, vom mai vedea ce e de f?cut.
- Bine, dragul meu! Vezi, deci, c? e totu?i nevoie s? te odihne?ti?! zâmbi directorul.
- Da, domnule, rosti Lucian, oarecum mul?umit.
- Noapte bun?, Luci, încheie directorul ?i se retrase, l?sându-?i favoritul singur în înc?pere.
Lucian se preg?ti de culcare; patul era deja preg?tit ?i cunoscut lui; îl mai utilizase în repetate rânduri, doar nu era deloc prima oar? când dormea aici.
Cât despre director, cu siguran?? avea unde se odihni, tot în cadrul Institutului, unde avea amenajat un micu? apartament, foarte confortabil, destinat anume lui. Astfel, directorul p?r?sea foarte rar Institutul, care-i era cas?, loc de munc?, tot...
Orele trecur? în ne?tire. Diminea?a penultimei zile a lunii mai ?i implicit, a prim?verii, 30 mai, îl g?si pe preferatul directorului nu în camera în care-l l?sase dânsul, ci la bordul navei albastre, pe puntea principal?, unde tân?rul luase spre studiere cele 30 de fi?e. Aten?ia i se opri asupra uneia anume, pe care nu o v?zuse ziua precedent?, în care era prezentat? o domni?oar? psihiatru, înalt?, supl?, frumoas?, brunet?, cu p?rul lung, ochii alba?tri, chip de înger, cum ?i-o amintea el. Da, era chiar cea care-i pusese inima pe jar. Ochii lui c?prui, cu o privire tulbur?toare, expresiv? ?i p?trunz?toare, ca de vultur, sclipir?, c?p?tând o expresie bizar?; în ei lic?rea o dorin?? vie, arz?toare: Aceea ca domni?oara s?-i devin? coleg?! Ce pl?cut ar fi pentru el! Citi cuvânt cu cuvânt întreaga fi??, de mai multe ori. Stancu Laura-Lia se numea domni?oara care-l refuzase mereu, singura care procedase astfel cu el... Desigur, numele ei îi era tare cunoscut, ca unul care încercase în fel ?i chip s-o cucereasc?, f?r? rezultat! Nu-?i explica de ce ea era atât de dificil?, când, de obicei, fetele îi cedau imediat, f?r? insisten?e din partea lui, f?r? a fi nevoie de cuvinte sau de orice altceva; toate îi c?deau în bra?e mult prea repede. Ea nu; se p?stra rece ?i distant?, ceea ce-i oferea un farmec aparte celui pe care deja-l avea asupra ei, o f?cea s? fie unic?. „?i atât de frumoas?...” se gândi Lucian, privind încurcat chipul din fotografia anexat? fi?ei personale. Un chip pl?cut, de p?pu??, care-i încânta privirea ?i-l lini?tea în acela?i timp. Chiar aveau nevoie de un psihiatru în echipaj; ce-ar fi fost ca tocmai acea simpatic? domni?oar? s? ocupe acest important post?! Gândul acesta i se întip?ri în minte tân?rului Enka în diminea?a aceea, a penultimei zile de prim?var?, miercuri, 30 mai 2085, iar acest gând îi alung? momentan sup?r?rile pricinuite de cearta cu mama lui, deci, b?iatul se mai lini?tise.
Pentru directorul Institutului, domnul Traian Simionescu, aceast? zi de prim?var? începu în jurul orei 07.00 diminea?a, când î?i deschise ochii, trezindu-se. Se îmbr?c? rapid, aranjându-se, în a?a fel încât s? arate a director ?i p?r?si micul apartament „directoral” la ora 07.30, nu înainte de a-?i încheia bine ?ireturile pantofilor, verificând înc? o dat? leg?tura înainte de a ie?i; se p?rea c? acorda o importan?? deosebit? acestui am?nunt minor, ca o mic? ciud??enie a sa, de?i, bineîn?eles, ar fi fost nepl?cut pentru un director s? apar? neglijent, cu ?ireturile desf?cute la cine ?tie ce întâlnire important?. Avea oare programat? în acea diminea?? vreo astfel de întâlnire? Poate c? nu, îns? ?inuta lui tot trebuia s? fie impecabil?, s? nu i se poat? repro?a nimic. Gr?bit, directorul se îndrept? spre biroul s?u, prima lui grij? fiind s? verifice micu?a înc?pere al?turat?, în care ?tia c?-l l?sase pe favoritul s?u, dar acesta nu mai era acolo; pesemne plecase între timp. D?dea îns? dovad? de b?iat educat ?i ordonat; f?cuse patul ?i aranjase frumos micu?a înc?pere, nu l?sase totul vrai?te. Directorul surâse mul?umit...
Dup? cum îl cuno?tea dânsul pe favoritul s?u, probabil acesta era deja la treab?, în nava lui albastr?. Directorul inten?iona s? verifice aceast? presupunere ?i totodat? s? vad? cum se sim?ea b?iatul în aceast? diminea??. Îl preocupa starea tân?rului, care nu-i era deloc indiferent ?i dorea s? ?tie cum reu?ise s? dep??easc? greut??ile zilei precedente, dac? trecuse sau nu peste ele. Inten?iona, deci, s? mearg? la bordul navei albastre, pentru a discuta cu preferatul s?u înainte de sosirea colegilor lui ?i a instructorului ?ef. Dar nu apuc? s?-?i pun? planul în aplicare, pentru c?, deodat?, de pe coridorul cl?dirii principale a Institutului Astronomic, cl?dire în care se aflau birourile conducerii, se n?pusti val-vârtej în înc?perea în care se afla dânsul o tân?r? doamn? foarte elegant?, dar furioas? foc. Directorul î?i ridic? privirea vioaie spre „intrus?”, îns? de cum o recunoscu pe Diana Enka, vioiciunea din ochi îi disp?ru brusc.
- Unde e?! rosti ea pe un ton aspru, deloc amabil, f?r? alt? introducere.
- Cine? se pref?cu directorul a nu avea habar la cine se referea tân?ra doamn?.
- Nu face pe prostul! ?tii foarte bine la cine m? refer: B?iatul meu! i se adres? Diana Enka t?ios, renun?ând la orice f?râm? de polite?e.
- Ah, Luci... Despre el e vorba? se dumiri directorul, apoi ridic? u?or din umeri: Nu l-am v?zut pe aici!
- Nu-l mai ascunde, te rog! ?tiu foarte bine c? la tine a venit; nu avea unde în alt? parte. ?i chiar, ia deschide u?a camerei tale secrete, acolo trebuie s? fie, presupuse doamna Enka, str?duindu-se s? cuprind? cu privirea u?a camerei respective.
- Diana, nu te osteni degeaba; b?iatul nu-i aici, o asigur? directorul pe un ton familial, continuând în aceea?i manier?: De?i, recunosc, a dormit aici, în aceast? camer?, care numai secret? nu poate fi considerat?, de moment ce to?i ?tiu de existen?a ei.
- Dac? n-ai ?tiut s-o t?inuie?ti mai bine... O asemenea înc?pere trebuie s? fie mult mai discret?.
- Discret?? Cam a?a, ca tine? o tachin? directorul, înconjurând biroul, pentru a ajunge lâng? doamna Enka.
- Te rog, Traian, s? l?s?m acest gen de discu?ii; acum m? intereseaz? doar fiul meu! Deci, sigur nu-i aici?
- Nu, nu e aici. Presupun c? la ora asta poate fi g?sit la bordul navei lui.
- Ah, deci, putem vorbi deschis, remarc? doamna Enka.
- Desigur, f?r? ascunzi?uri, înt?ri directorul.
Din modul în care-?i vorbeau, cei doi p?reau a se cunoa?te foarte bine, ceea ce, probabil, era normal, doar b?iatul înv??ase de mic la acest Institut, la care Traian Simionescu era director de mul?i ani, de?i era tân?r. În plus, doamna Enka înv??ase ?i ea tot aici, iar de când î?i terminase studiile, lucra în acest Institut, ca ?i so?ul ?i fiul ei; era o tr?s?tur? de familie. Dar judecând dup? felul în care se adresau unul altuia, dup? privirile pe care le schimbau între ei, p?rea mai mult decât o rela?ie dintre director ?i angajat, sau director ?i mama unui tân?r de curând angajat ?i el în Institut. Privirile-i tr?dau, oricât se fereau s? nu lase ceva de b?nuit, de?i erau singuri acolo.
- Bine, f?r? ascunzi?uri, aprob? doamna Enka, ad?ugând: Ai face îns? mai bine s? treci la locul t?u, de partea cealalt? a biroului, directore!
- De acord, cum dore?ti. Iar tu, te rog, ia loc, o invit? directorul, aducându-i un scaun, pe care-l l?s? în apropierea ei.
Diana Enka se a?ez?, iar directorul ocoli din nou biroul, ocupând fotoliul aflat de partea cealalt?, fotoliul directorului.
- Bun, acum te ascult. Te-a? ruga îns? s? tratezi problema cu mult calm, rosti dânsul.
- Cu calm? se încrunt? Diana, foindu-se. Cum ai vrea s? fiu calm?, când tu... Tu... De ce-mi faci una ca asta? Doar din dorin?a absurd? de a te r?zbuna?
- Nu pricep despre ce vorbe?ti... La ce r?zbunare te referi?
- Nu face pe ne?tiutorul! Mai bine r?spunde-mi: De ce-mi faci una ca asta?! repet? doamna Enka, cu ochii umezi?i de lacrimi înd?r?tnice, ce refuzau cu înc?p??ânare s? se rostogoleasc? pe obrajii netezi, fini, trandafirii...
- Eu?! Ce anume?! se mir? directorul.
- Ah, e?ti enervant! rosti doamna Enka, f?r? a se fi lini?tit, câtu?i de pu?in. De ce vrei s?-l îndep?rtezi de mine?
- Pe cine?!
- Cum, pe cine?! Pe Luci, fiul meu; sub pretextul acestei misiuni absurde... Ce urm?re?ti, de fapt, cu aceste manevre?
- Diana, exagerezi! Nu urm?resc nimic: Nici s?-l îndep?rtez de tine, nici r?zbunare, nici altceva de genul acesta! Nu sunt r?zbun?tor din fire, chiar dac? tu consideri c? a? avea motive. S? vedem: A? avea?!
- Probabil destule, dar gre?e?ti procedând astfel!
- De ajuns cu acuza?iile la adresa mea! se ridic? directorul în picioare, aplecându-se peste birou, sprijinindu-se cu palmele de acesta ?i privind spre mama tân?rului s?u protejat. De ce nu vrei s? pricepi c? nu sunt responsabil de numirea fiului t?u ca membru al acestui echipaj? Nu eu am decis ca el s? participe la aceast? misiune! De altfel, dac? ar fi dorit, ar fi putut refuza; a avut aceast? posibilitate, nu l-a obligat nimeni s? accepte oferta.
- Cine ?tie cu ce vorbe iscusite l-ai vr?jit? îi repro?? doamna.
- A?a crezi? C? l-am vr?jit?! ?tii, culmea ironiei, a? fi putut încerca, dar n-am procedat astfel; n-ar fi fost corect. Recunosc îns? c?, fiind desemnat de c?tre Comisia pentru Zboruri Spa?iale a Institutului s? le aduc celor trei tineri la cuno?tin?? decizia luat? în urma a multe ?i lungi dezbateri legate de aceast? misiune, am încercat s? fiu cât mai conving?tor posibil, s?-i determin s? accepte, s? le insuflu încredere în propriile lor puteri, s? le trezesc interesul pentru o asemenea aventur?. Crezi c? am gre?it procedând astfel? Tot ce se poate, scump? Diana!
- Nu doar cred, ci chiar sunt sigur?! ?i ?tiu de ce ai procedat a?a: Doar ca s? te r?zbuni pentru ceea ce ?i-am f?cut în trecut... N-ai uitat...
- S? uit?! Cum crezi c? a? putea uita?! M? gândesc zi de zi la tot ce s-a petrecut ?i încerc s? m? am?gesc c? n-ar fi totul pierdut, de?i ?tiu sigur c? nu mai e posibil s? recuperez ceva, c? e prea târziu pentru a salva ceva, dar ?i-am spus c? nu sunt deloc r?zbun?tor, chiar dac?-?i vine greu s?-mi dai crezare.
- Ah, cred c? nu te-am în?eles niciodat?; nici acum nu reu?esc s? te în?eleg... De ce n-ai încercat s?-?i refaci via?a?
- Ce-ar mai fi fost de ref?cut, dup? ce mi-ai distrus-o tu?!
- Înc? ?i-o po?i reface ?i acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; e?ti tân?r... N-ai decât 39 de ani, e?ti director, chipe?, înst?rit... Ce a?tep?i?
- Chiar n-ai în?eles nimic! Niciodat?... replic? mohorât directorul, reluându-?i locul pe fotoliul s?u. Cum crezi c? a? putea manifesta interes pentru vreo alt? femeie? N-ai priceput c? tu ai fost totul pentru mine?
- Traian, eram ni?te copii pe atunci; mult prea tineri pentru a în?elege unele lucruri. Î?i puteai îns? întemeia o familie, mai târziu...
- F?r? tine? Crezi c? ar fi fost posibil?
- Da; de ce nu? Meri?i s? fii fericit.
- Dar n-a? putea, pricepe odat?!
- Nu, nu pricep; ce te re?ine?
- Tu... M? doare amintirea ta, r?ul pe care mi l-ai f?cut... Cum crezi c? a? mai putea avea vreodat? încredere oarb? într-o alt? fiin?? ginga??, cu chip în?el?tor?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care înc? e?ti ?i acum...
- Da, l-am preferat, pentru c?-l iubeam ?i înc? îl iubesc. Eu eram prea mic?, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situa?ie stabil?; îmi putea oferi siguran?a material? ?i lini?tea unui c?min. Avea un serviciu bun, stabil...
- ?i eu ce crezi c? sunt?! Uit?-te la mine! Ce ?i se pare c? a? fi? Vreo cârp? numai bun? de ?ters pe jos? N-am un serviciu? Sunt cumva ?omer? Cum crezi c? am ajuns aici, dac? nu trudind, ostenind; pe merit? Nu mi s-a oferit nimic pe tav?! Am muncit mult pentru ceea ce sunt acum! De acord, poate c? nu cu bra?ele, ci cu mintea, dar tot munc? se cheam? ?i asta! Am ajuns aici, în acest fotoliu, numai cu sudoarea frun?ii mele; nu din mila altora! ?i-?i puteam oferi înzecit fa?? de ceea ce-?i ofer? blondul acela!
- Te cred. Ce-ai ob?inut îns?? Nu ai nimic al t?u...
- N-am, dar a? putea oricând; cine crezi c? mi-ar refuza? Ce folos îns?? Ce mi-ar trebui cas?, vil? sau apartament de lux în centrul ora?ului, ma?ini ?i toate celelalte? N-am nevoie de nimic! M? lipsesc de toate acestea! Am tot ce-mi trebuie aici ?i sunt mul?umit de modul în care o duc; nu-mi plâng de mil?.
- Puteai avea mai multe...
- Pentru ce? La ce mi-ar fi fost necesare, de moment ce sunt singur?
- Puteai avea so?ie, copii, nu s? r?mâi singur, burlac...
- So?ie?! Dac? nu tu, de alta m? lipsesc... Copii?! Am unul, dar tu mi l-ai luat, l-ai înstr?inat de mine. Îns? nu-mi doresc altul. El îmi e de ajuns.
- Off... Ajungem de unde am pornit, oft? Diana, ridicându-se de data aceasta ea de pe scaun. Deci, totu?i, din cauza asta îl trimi?i atât de departe de mine, în aceast? misiune, s? nu ?tiu nimic de el în urm?torii 13 ani... Dar, te rog... Nu-l înstr?ina de mine, nu-l trimite departe! Las?-l aici, acas?, lâng? mine!
- Eu nu-l trimit nic?ieri; el a ales aceast? cale. De altfel, puteai fi con?tient? de acest risc înc? de când l-ai înscris s? înve?e aici, la acest Institut. A fost preg?tit pentru a deveni astronaut; se pare c? a reu?it prea bine acest lucru, pentru c? la ora actual?, f?r? a-l l?uda, este cel mai bun!
- Fugi de realitate, dar ?tiu c? e mâna ta aici. Doar tu aveai interesul s?-l îndep?rtezi de mine, de Iulian... Nu în?eleg, cum po?i fi atât de crud? E totu?i fiul meu...
- Ajunge, Diana! E ?i fiul meu, nu crezi?!
- Mai încet, nu striga! tres?ri doamna Enka tem?toare. Vrei s? te aud? cineva?
- Ar fi cazul s? aud?; s? se afle odat?! S? se termine jocul ?sta stupid ?i toate tainele astea... La ce bun? Cui folosesc? Mie, în nici un caz!
- Taci! ?opti doamna Enka, privindu-l încurcat?.
- Vrei s? cedez din nou, s? fac pe placul t?u? ?i dac? nu mai sunt dispus s? accept condi?iile? Nici regulile acestui joc?
- Traian, te rog, fii rezonabil, îi ceru doamna Enka, continuând: Mai bine ai face uz de func?ia ta pentru a-mi retrage b?iatul din acest echipaj, din aceast? misiune; elibereaz?-l de orice obliga?ii! Tu po?i face asta...
- Poftim?! Ce-mi ceri?! Nici gând! N-am s? m? înjosesc în asemenea hal! Cum crezi c? a? face una ca asta?!
- Te rog, Traian, înapoiaz?-mi b?iatul! Las?-l al?turi de mine; nu vreau s? plece atât de departe, pentru 13 ani...
- ?tii ce, Diana?! Am s?-?i spun acum ceva ce nu credeam c? voi îndr?zni vreodat?, de?i m? doare sufletul... M-am s?turat îns? de toate acuza?iile tale nefondate, a?a c? am s?-mi calc pe inim? ?i am s?-?i ar?t u?a pe care ai intrat; te rog frumos s? treci dincolo de ea!
- Cum?! M? dai afar??!
- Cam a?a ceva, deci, ai în?eles foarte bine...
- Cum îndr?zne?ti?!
- Dac? n-ai observat, pe u?a aceea scrie ceva... Nu se intr? pe nepoftite în biroul directorului ?i nu astfel i se vorbe?te celui în cauz?. Arat?-mi m?car pu?in respect, dac? la altceva nu m? pot a?tepta din partea ta!
- Nu fi nesuferit; înapoiaz?-mi b?iatul ?i am s?-i spun adev?rul... Adev?rul despre tine, Traian.
- Nu te-am auzit ?i refuz categoric s? mai cad în capcanele tale! E prea târziu s?-i mai spui ceva, spuse directorul, îns? v?zând c? nu are încotro, se îndrept? spre u??, o deschise larg ?i zise cu subîn?eles: Deci, te rog... Sau preferi s? chem paza?
- Nu cred c? ai avea curajul s? procedezi astfel.
- Nu m? provoca!
- Prea bine... Dar lucrurile nu vor r?mâne astfel! Nu ?tiu cum, îns? voi reu?i: Luci nu va pleca nicicând în aceast? misiune! amenin?? Diana, îns? directorul, t?cut, mândru, î?i p?str? chipul rigid, nep?s?tor, men?inându-se ferm pe pozi?ie.
Diana Enka renun?? la conflictul cu directorul ?i trecu pragul u?ii, îndep?rtându-se pe coridor, spre ie?irea din cl?direa principal? a Institutului...