proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Un alt început, o nou? existen??.
Cam asta i se p?rea c? i se întâmpl? în acea zi de februarie când iarna era înc? în toi, dar vântul sub?ire, ce p?trundea u?or prin haine, parc?, parc?, aducea ?i un iz de prim?var?. Acolo, în tunelul care începea de pe trotuar ?i ducea în fundul unei cur?i pe sc?rile cinematografului Pacea, avea întâlnire. Trebuia s? se duc?, pentru c? el a fost cel care a insistat atât. Un alt gând îi spunea c?, ducându-se, în via?a lui vor interveni schimb?ri ce-l vor transforma în alt om, de care începea s? se team?.
S-a temut degeaba de acel om. Era tot el, doar c?, peste vreo dou? luni, în Duminica Tomii, împreun? cu mama sa s-a dus în satul de sub munte la pe?ite. Un întreg ritual s-a desf??urat f?r? a-l ?ti dinainte. Bucatele, care au f?cut s? dispar? un ditamai coco? din curte, au fost bune, dar ?i ?uica de dinainte ?i vinul de dup?. Nu numai bune, dar ?i d?t?toare de curaj pentru el.
Ce a urmat a fost ca într-un vis din care îi era fric? s? nu se trezeasc?.
?i nu s-a trezit. Restaurantul de la mezaninul hotelului Bulevard le-a stat aproape o jum?tate de zi la dispozi?ie, ?i asta dup? ce, cu o or? înainte, având al?turi rude ?i câ?iva prieteni, au semnat, într-o sal? a prim?riei, Certificatul de c?s?torie. La acea solemnitate, probabil din cauza emo?iilor, Nu?u nici nu i-a recunoscut pe to?i invita?ii. Un detaliu, îns?, nu putu s?-i scape. Ochii mamei, i-a observat de cum a intrat, degajau o mul?umire, vecin? cu fericirea. Ochii sunt oglinda sufletului îi trecu instantaneu prin minte. Va trebui s? se uite mai atent la ochii celor apropia?i în dup? amiaza aceasta. Ochii proaspetei so?ii, de lâng? el, din capul mesei, erau mereu aten?i la invita?i. Sigur, î?i d?dea seama c? ea este cea mai important? persoan? de la acea mas?. Dar tot acei ochi parc? ascundeau ?i o mândrie care, din când în când, reu?ea s? ias? la suprafa??. E de bine, î?i zise Nu?u, poate c? ?i eu alimentez acea lic?rire a privirii. Prin acele oglinzi ale sufletului se puteau citi ?i gândurile p?rin?ilor ei. Mama, despre care oricine, care ar fi v?zut-o prima dat?, putea spune, f?r? a gre?i, c? este o femeie distins?, de data aceasta albul iei cu cele câteva puncte negre de la mâneci ?i de pe piept, piept?ra?ul de piele alb?, brâul tricolor, toate înt?reau aceast? impresie. Ochii ei, pe lâng? mul?umire, mai d?deau la iveal?, parc?, ?i oarecare îngrijorare, oare îi va fi fericit? fiica cea mare al?turi de acest om pe care ei prea pu?in l-au cunoscut? ?i ochii tat?lui parc? spuneau acela?i lucru.
De acolo, din capul mesei a mai privit ?i alte fe?e pentru a le vedea ?i citi ochii. A mai v?zut, dar poate i se p?rea numai lui, indiferen??, invidie, dezinteres. Chiar de-ar fi vrut, n-ar mai fi putut s? contemple chipurile invita?ilor deoarece aparatura muzical? de înalt? performan?? a restaurantului p?rea a se fi oprit. Dar, nu, au urmat ni?te acorduri prelungi dup? care a început s? se contureze melodia Valurile Dun?rii. To?i ochii erau îndrepta?i spre ei. Da, desigur, a?teptau ca s? înceap? dansul pe melodia acestui minunat vals. ?i l-au început. A avut noroc Nu?u c? nu s-a poticnit a?a cum mai p??ise când intra în dans. Atunci îi cerea scuze partenerei spunându-i c? este un afon convins. De data aceasta proasp?ta-i so?ie, Valeria, parc? b?nuind-i gândurile, în drum spre ringul de dans îi ?opti eu o s? conduc, las?-te purtat de mi?c?rile mele ?i totul va fi bine. ?i a?a a f?cut. Au ocolit în mi?c?ri lente, cum cerea melodia, spa?iul de dans, apoi au început piruetele din ce în ce mai dese, sub privirile admirative ale asisten?ei. Apoi încet, încet, li s-au al?turat ?i alte perechi, iar, în curând, ringul de dans a devenit aproape neînc?p?tor.
Dar ce s-a întâmplat în acea zi de Sfântul Ilie a fost doar o vag? repeti?ie a ceea ce avea s? fie în prima sâmb?t? a lunii octombrie. N-ai fi b?nuit c? acea zi, care a debutat cu o diminea?? rece ?i ce?oas?, va fi una cald?. Un autobus închiriat de la IRTA , înso?it de dou? Dacii, în una fiind el ?i na?ii, ie?eau din ?oseaua na?ional? îndreptându-se spre satul de sub munte. În halta C.F.R. vreo patru c?ru?e, fiecare cu doi cai, a?teptau trenul de ora zece. ?i toate asta pentru varianta religioas? a c?s?toriei.
A ajuns la casa miresei al?turi de na?i. El, so?ul veri?oarei sale, ca sas ce era, sigur nu cuno?tea niciun obicei la care avea s? participe. Noroc c? erau localnici, rude sau vecini, care le ?tiau pe toate. A?a c? na?ul, pentru a nu sup?ra pe nimeni, a cam închinat paharul cu to?i cei care doar schi?au un gest c?tre el, cu paharul în mân?, când afla cine este. Noroc c? nu se cuno?teau, în mersul ?i atitudinea lui, num?rul de pahare ingurgitate pân? atunci. La bra? cu na?ii, au str?b?tut drumul pân? la biseric? în frunte cu cei câ?iva instrumenti?ti ?i cu feciori care, a?a cum era obiceiul, strigau în gura mare versuri acide la adresa mirilor U-iu-iu, pe dealul gol c? mireasa n-are ?ol. Al?ii r?spundeau: da, i-o face mirele când o tunde câinele.
În biseric? au intrat doar mirii, na?ii ?i rudele apropiate. B?trânul preot i-a primit pe miri ca pe ni?te vechi cuno?tin?e. ?i sâmburele de adev?r exista. N-a f?cut oare cuno?tin?? cu mirele, acum câteva zile, când amândoi s-au prezentat în fa?a sfin?iei sale pentru a se spovedi ?i cumineca? Ba li s-a spus ?i s? posteasc? în acea zi, iar el, Nu?u, a?a a f?cut. De undeva de departe în timp, poate chiar înainte de a se na?te, i-a venit convingerea c? a?a trebuie s? fac?, s? asculte în momentele importante ale vie?ii de cei b?trâni ?i de cei dragi lui. A?a i-au spus viitorii socrii, a?a l-a sf?tuit mama sa, a?a a f?cut Valeria, de acum so?ia lui, a?a a f?cut ?i el, s-a spovedit ?i s-a cuminecat. Era pentru prima dat?, dup? ani ?i ani, când f?cea acest lucru. Se mai spovedise, dar în grup, cu clasa, atunci când pentru ultima oar? se mai putea face acest lucru, prin 1948. Atunci i-a spovedit ?i cuminecat p?rintele Cornel Sârbu, cel care le povestea atât de frumos întâmpl?rile biblice. Chiar dumnealui le spunea a?a, întâmpl?ri, pentru c?, zicea, sunt adev?rate. Altfel le-ar spune pove?ti sau povestiri. Cam la asta se gândea când b?trânul preot le punea coroanele împ?r?te?ti pe cap. Dintr-odat? a trebuit s? fie atent, dar foarte atent, s? în?eleag? ceva din ceea ce citea de la stran? un b?trân ??ran ?tirb care se poticnea cu greu printre cuvintele citite din Epistola c?tre Efeseni a Sfântului Apostol Pavel. Dar, cu toat? greutatea exprim?rii b?trânului, cei care ascultau ce citea î?i d?deau seama de mesaj, de ce b?rba?ii sunt datori s?-?i iubeasc? femeile ca pe însu?i trupurile lor ?i de ce femeia trebuie s? se team? de b?rbat. Rela?ia dintre b?rbat ?i femeie era asemuit? cu cea dintre Hristos ?i Biserica Sa
Cum putea oare s?-i treac?, prin minte, într-un timp extrem de scurt atâtea întâmpl?ri? S? regrete atât de sincer c? a întrerupt, din proprie ini?iativ? leg?tura cu biserica, c? doar la marile s?rb?tori, ?i nici atunci întotdeauna, intra nu în orice biseric?, ci doar în catedrala metropolitan? cu gândul s? asculte doar frumoasele imnuri liturgice ce p?reau c? vor s? treac? prin cupole pentru a se amesteca cu cerul.
S-a gândit, în frac?iuni de secund?, ?i la preotul din fa?a lor. Era tot acolo, în satul de sub munte, când la centrul de comun? îndeplinea func?ia de director de c?min ?i loc?iitor al secretarului Comitetului Comunal de Partid ?i a fost criticat, împreun? cu acel comitet, c? las? popii s? fac? adev?rata munc? cultural?, iar ei se complac în a fi simpli spectatori. ?i, într-adev?r, a început p?rintele s? adune icoane pe sticl? încropind o interesant? colec?ie ad?postit? de o cas? tradi?ional? construit? în curtea bisericii.
A început îns? cu pictura bisericii. Nimeni, privind din afar? cl?direa cu tencuial? alb? având acoperi?ul în dou? ape, ce ar p?rea mai degrab? o cas? mare ??r?neasc?, de n-ar fi cele câteva contraforturi ?i absidele cu urm? de pictur?, n-ar fi putut b?nui frumoasa cupol? în stil bizantin aflat? sub acel acoperi?. Iar sfin?ii picta?i pe ea, cu mai bine de dou? secole în urm?, datorit? eforturilor p?rintelui, au devenit, prin sp?larea de c?tre speciali?ti, parc? atunci ie?i?i de sub penelul pictorilor ??rani de la sfâr?itul secolului XVII. Iar el, p?rintele, parc? s-ar fi coborât în fa?a altarului de lâng? cei care, ca ?i el, au fost picta?i acolo. S-a pogorât doar pentru a oficia aceast? slujb? pentru ca apoi s? li se al?ture din nou.
Partea Evangheliei de la Matei, în care era vorba despre nunta din Cana Galileii, au ascultat-o în genunchi. Era aceea?i întâmplare pe care o ?tia din copil?rie, de la p?rintele Sârbu. Ceea ce nu ?tia, dar a aflat atunci, era c? minunea transform?rii apei în vin a fost prima înf?ptuit? de Iisus. Glasul preotului care pân? atunci, cu toate c? citea, parc? ar fi spus o întâmplare credibil? ce s-a petrecut demult, s-a transformat într-un frumos cântec: Acest început al minunilor l-a f?cut Iisus în Cana Galileii ?i ?i-a ar?tat slava sa; ?i ucenicii S?i au crezut în El
Tot atunci i-a trecut prin minte un gând sup?r?tor, oare aceast? c?s?torie în biseric? n-o s? le d?uneze c? doar amândoi erau membrii ai partidului. O s? fie critica?i sau chiar pedepsi?i, cum a auzit c? s-au întâmplat cu al?ii, care s-au c?s?torit ?i în biseric?? Cum crede?i, tovar??i, c? ei or s? poat? face educa?ia materialist-?tiin?ific? tinerilor vl?stare când ei în?i?i s-au supus de bun? voie unor ritualuri ce n-au nimic în comun cu ideologia ?tiin?ific? despre lume ?i via??. A fost doar un gând al lui care nu s-a materializat în niciun fel. Deocamdat?, acolo în vechea biseric? au primit felicit?rile familiei ?i ale altor apropia?i. Mama, cu ochii în lacrimi, n-a putut a zice mai mult decât Dragul mamei drag, ?i asta de câteva ori la rând. L-au îmbr??i?at ?i p?rin?ii Valeriei ?i cele dou? surori ale ei. M?tu?a de la Craiova, copie fidel? a mamei, l-a s?rutat ?i ea. Dar iat? lâng? ea ?i pe unchiul. Nu p?rea schimbat deloc. Avea aceea?i figur? a unui om demult ajuns la vârsta maturit??ii ?i nicidecum a unui b?trân, de?i trecuse pragul celor optzeci de ani din care câ?iva, la b?trâne?e, i-a petrecut în închisoare. I-a felicitat ?i fiica lor Reta ?i nepoata Mihaela, care în acel an terminase clasa a unsprezecea. Unchiul a încercat s? intervin? s? spun? de ce n-a venit ?i ginerele lor Gicu cu nepotul Cornel. Sunt pleca?i la Bucure?ti unde nepotul d? examen la facultate.
- Las?, tat?, nu e cazul s? discut?m asta acum, în biseric?. Vom avea tot timpul s? vorbim în viitoarele zile, c? doar n-om pleca imediat, tu?a Victoria de mult ne a?teapt? s? st?m câteva zile la ea.
N-au mai vorbit atunci despre Gicu ?i Cornel, dar Reta parc? nu era în apele ei. Nu dup? mult timp a primit vestea, c? cei doi ai ei n-au plecat cu Dacia 1100 a lor în Bucure?ti, ci, dup? ce au trecut legal, cu pa?aportul, prin câteva ??ri au ajuns în D.D.R. în partea estic? a Berlinului. Doar ei au ?tiut cum au reu?it, probabil punându-?i via?a în joc, s? treac? în Berlinul de Vest.
Între cei ce s-au în?iruit s?-i felicite a v?zut ?i figura vesel? a lui George. Era prietenul Mariei prietena Valeric?i. El le-a f?cut cuno?tin??. ?i tot cu el l-a petrecut, tot într-un râset, seara dinaintea plec?rii sale cu mama în satul de sub munte la pe?ite
S? nu te la?i, Nu?ule, cere cât de mult. Cel pu?in patru locuri de pe câmp ?i vreo bucat? în intravilan, c? trebuie s? aib?, nu te l?sa c? de nu vor cere ceilal?i doi gineri, care vor veni cu timpul, ?i tu o s? r?mâi mofluz. Dup? ce ?i-au dat mâna ?i s-au îmbr??i?at, George, cu aceea?i privire vesel?, îi zise la ureche f?cut-ai cum ?i-am zis ? c?, dac? nu, acuma este prea târziu.
Tot cu muzica în frunte ?i cu ceata feciorilor care strigau de zor s-au îndreptat spre C?minul Cultural. De?i începuse a însera bine, becul de 500 de Wa?i adus de Nu?u ?i instalat la intrare f?cea ca lumina s? fie ca într-o amiaz? de var? însorit?. Aici mai trebuia dat? o prob?, dar care se va dovedi a fi sub valsul de la mezaninul hotelului Bulevard. Era hora ce trebuia jucat? aci hor? ce, de data aceasta, era o sârb? s?lt?rea??. Valeria, în rochia ei alb? de mireas?, cu buchetul într-o mân? îl apuc? pe Nu?u cu cealalt?, pe dup? cap, ?i amândoi s-a avântat în iure?ul dansului. Noroc, î?i zicea Nu?u c? aproape nimeni nu se uita ?i la picioarele lui care nu întotdeauna se nimereau a fi, în mi?carea lor, în deplin acord cu muzica. Dar în curând, doar dup? câteva secunde, s-au prins în dans aproape to?i invita?ii. Apoi au fost l?sa?i s? intre primii în sal? ?i s? ocupe, împreun? cu na?ii, locurile de cinste.
?i aici b?trânul preot a ?inut o foarte mic? slujb? de sfin?ire a apei. Lumea, cunoscând-i obiceiul ?i ?tiind c? nu dureaz? mult, a ascultat cu capul plecat o parte a Evangheliei dup? Ioan, recitat? din memorie În vremea aceea S-a suit Iisus la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lâng? poarta oilor, era o sc?ld?toare, care se numea pe evreie?te Vitezda, cinci pridvoare având. În acestea z?cea mul?ime mult? de bolnavi: orbi, ?chiopi, usca?i, a?teptând mi?carea apei, c?ci un înger al Domnului se cobora la vreme în sc?ld?toare ?i tulbura apa; ?i cine intra întâi, dup? tulburarea apei, se f?cea s?n?tos, ori de ce boal? era cuprins
A invocat apoi coborârea Sfântului Duh, s-a rugat pentru ?ara aceasta, satul acesta ?i pentru altele, pe scurt, prev?zute în rug?ciune, dup? care a botezat, dându-le s? s?rute crucea, pe miri, pe na?i apoi ?i pe pe ceilal?i meseni, aruncând spre ei cu apa sfin?it?.































g