proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Mo? Codru st?tea lâng? vatr? ?i tr?gea din luleaua de lut, pe care ?i-o f?cuse cu mâna lui ast? var?. G?sise sub un deal p?mânt galben, cleios, numai bun de modelat. Din joac?, tot fr?mântând lutul, f?cuse luleaua asta. O g?urise cu un b?? sub?ire pe mijloc, o l?sase la uscat ?i apoi o arsese la foc moale pân? când o f?cuse func?ional?. Acum nu se mai desp?r?ea de ea. O ?inea în col?ul gurii chiar ?i când nu mai ardea. Începuse s? modeleze lutul în fel ?i chip, dându-i diferite forme artizanale sau chiar utilitare. Într-o zi, când îl vizitase în c?m?ru?a lui, directorul Bojdeuc? r?m?sese impresionat de ceea ce f?cuse b?trânul.
Mo? Codru, v?d c? ?i-ai descoperit o nou? pasiune. Sunt chiar interesante lucrurile f?cute de dumneata.
Ei, domnule director, unii zboar? pe lun?, iar al?ii se întorc la îndeletnicirile ancestrale ale primilor oameni. O simpl? joac?.
Din joaca oamenilor cu suflet de copil ies cele mai minunate lucruri. De ce nu te apuci dumneata de ol?rit? V?d c? ai g?sit p?mânt bun. Ai putea s? faci obiecte de artizanat pe care s? le ducem la expozi?ii, dar ai putea s? faci ?i vase din care s? m?nânce ?i s? bea copiii no?tri. I-am înv??a s? aprecieze lucrurile f?cute de mâna omului.
Nu m? pricep, domn Bojdeuc?. Îmi umplu ?i eu zilele b?trâne?ilor.
Las? c? te înv?? eu s?-?i faci o roat? de olar, s?-?i fie mai u?or ?i f?-le m?car copiilor str?chini. Apoi om mai vedea.
În câteva zile î?i construise roata, iar serile f?cea la str?chini ?i c?ni de p?mânt personalizate, încât în scurt timp avea fiecare copil propria vesel?. Erau atât de încânta?i încât îl ridicaser? la rang de vedet? pe Mo? Codru.
Profesorul de etnografie ?i folclor îl înv??ase ce simboluri foloseau me?terii populari ?i îi explicase ce în?eles aveau, iar acum b?trânul olar preg?tea o colec?ie pentru viitoarea expozi?ie de Cr?ciun, la care participa centrul lui Bojdeuc?.
Se uita în foc la jocurile de lumini de pe bu?tenii încin?i, pierdut în amintiri sau gânduri de viitor, cine ?tie, când în înc?pere a intrat ca o vijelie Andrei, micul lui prieten.
Brr, ce frig e afar?, Mo? Codru, de cad ?i ciorile din copaci!
Unde ai v?zut tu ciori înghe?ate, Andreiule?
Uite, e una chiar în pragul u?ii dumitale. O fi vrut s?-?i fac? o vizit?, dar n-a mai avut putere s? împing? u?a.
Dar tu nu ai cursuri?
Nu mai avem. Gata, am intrat în vacan?a de Cr?ciun. Sau nu ?tii c? vine Cr?ciunul?
Cum s? nu ?tiu? E peste o s?pt?mân?. Am preg?tit deja nuci ?i mere pentru colind?tori. Numai de nu m-or ocoli copiii.
Tocmai la dumneata s? nu vin?? ?tii c?, de când ne-ai f?cut str?chinile alea, mâncarea parc? e mai gustoas??
A?a o fi, copile. Gustul p?mântului... Tu ce ai mai desenat?
Uite, ?i-am adus s? vezi.
Scoase dintr-o map? câteva desene reprezentând capete de cai. Mo? Codru le privi în t?cere mult timp, în lumina focului ?i în cele din urm? îi spuse:
Andreiule, tu când desenezi chipuri de oameni ?tii s? prinzi acolo toat? via?a ?i tr?irile lor. Ăsta e un dar de la Dumnezeu. La cai e altceva. Chipul unui cal nu poate exprima fr?mânt?rile lui, pentru c? pur ?i simplu nu le are. Este un animal prea frumos s? nu-l desenezi întreg, dar nu stând degeaba ori p?scând trebuie s?-l faci. Trupul unui cal este m?re? în ac?iune. În fug? nebun?, azvârlind din copite sau când, înfierbântat, mu?c? dintr-o iap?, la fel de înfierbântat?. Asta trebuie s? surprinzi tu la cai. For?a ?i m?re?ia trupurilor.
Ai dreptate, Mo? Codru, dar nu cred c? sunt în stare s? desenez a?a ceva.
Cum s? nu? Dac? po?i s? redai atât de bine expresia unui om, vei ?ti s? desenezi ?i mi?carea unui cal. Lucreaz? cât mai mult ?i înva?? de la mae?tri.
A?a, ca dumneata? V?d c? oalele ?i ulcelele sunt din ce în ce mai frumoase.
Îmi place s? fr?mânt p?mântul. Dac? iese ?i ceva folositor, cu atât mai bine.
Poate c? ?sta e rostul pe care ziceai c? nu-l ai în via??, Mo? Codru.
Nu ?tiu dac? ?sta e, dar pot spune c? pasiunea pentru ol?rit mi-a umplut b?trâne?ile de bucurie. A?tept cu ner?bdare ziua urm?toare, iar noaptea m? gândesc ce alte forme ?i desene a? mai putea imagina. Am înc? un motiv pentru care s? iubesc via?a.
Iube?te-o, Mo?ule, c? ?i via?a te iube?te pe dumneata. Parc? ai mai întinerit. Ia s?-?i mai fac eu un portret, c? a trecut ceva vreme de când nu te-am mai desenat. Acum te fac ?i cu lulea.
F?-m?, Andreiule, c? eu î?i fac un ceai din ierburile mele.
Au petrecut împreun? câteva ceasuri de pove?ti, întrerupte uneori de forn?itul vreunui cal din grajdul învecinat, clipe înc?lzite de focul din vatr? ?i de leg?tura nev?zut? ce exista între cei doi. B?trânul era pentru Andrei bunicul blând ?i sf?tos pe care nu-l avusese niciodat?, în timp ce copilul, curios ?i ascult?tor, era pentru Mo? Codru nepotul pe care orice b?trân îl dore?te lâng? el, m?car de s?rb?tori.
În noaptea aceea Andrei avusese iar??i visul cu palatul luminat ?i nelocuit. Dup? ce colindase toate înc?perile, s-a oprit în fa?a camerei interzise. U?a pe care nu îndr?znise s? o deschid? niciodat?. Se f?cea c? acum crescuse. Era un tân?r prin? îmbr?cat în armur?, c?lare pe unul din caii lui Mo? Codru. A hot?rât c? a venit vremea s?-?i înfrunte vechile temeri. Se a?tepta ca dincolo de u?? s? g?seasc? ni?te r?spunsuri. S? treac? la etapa urm?toare din via?a sa.
A smucit calul de c?p?stru ?i l-a împuns cu pintenii în burt?. Arm?sarul s-a ridicat pe picioarele din spate, iar cu cele din fa?? a izbit cu putere u?a f?când-o ??nd?ri. A trecut pragul ?i s-a trezit într-o poian? înverzit?, însorit? ?i f?r? nicio adiere de vânt. P?s?rile ciripeau în ?oapt?, s? nu tulbure pacea acelor locuri. Peste un râu se vedeau ruinele unui pod sf?râmat. Pe malul dinspre el era un b?trân trist, îmbr?cat în negru, care ?inea în mân? o frânghie. La cap?tul cel?lalt al frânghiei, pe malul opus, era o fat? tân?r? ?i frumoas?, îmbr?cat? în alb. Se ?ineau de capetele frânghiei întinse peste râu ?i nu f?ceau nicio mi?care. Deodat? calul scoase un nechezat asurzitor ?i cei doi au sc?pat frânghia din mân?, care a disp?rut în apa devenit? brusc învolburat?. Întunericul a coborât ca un mormânt peste poiana lini?tit?, ciripitul fiind înlocuit de ?ipete de cucuvele ?i urlete de lup. Un fulger a br?zdat smoala nop?ii ?i copilul l-a v?zut pe Mo? Codru, cu cap de cal, mu?când din le?ul unui câine. Speriat, a vrut s? se întoarc? pe u?a pe care intrase, dar dincolo de prag era un h?u f?r? sfâr?it. ?i-a luat inima în din?i ?i a pornit în întunericul din poian?. La fiecare pas se aprindea câte o stea pe cer ?i urletele fiarelor p?reau tot mai îndep?rtate. Drumul a început s? urce, dar copilul nu sim?ea oboseala urcu?ului. A ajuns în vârful dealului odat? cu r?s?tirul soarelui. În fa?a lui se deschidea o nou? lume. O lume f?r? îngr?dituri.