proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Am g?sit un indian...
St?tea nemi?cat pe un covora? ro?u, lâng? poarta mea. Medita. Lotusul lui era perfect ?i dac? n-ar fi adiat vântul cât s?-i mi?te ciucurii covora?ului a? fi zis c? e statuie. În adiere se mi?ca ?i un col? ie?it din turbanul galben, ce p?rea c? e pe cale s? i se desfac?. Dar indianului nu-i p?sa. Privea departe, spre mine ?i prin mine. Nu clipea. I-am zâmbit dar el n-a schi?at niciun gest. Pe bordura gardului am z?rit o narghilea. Noroc c? nu fuma, c? l-a? fi putut confunda cu un turc. Sau poate nu...
Nu l-am întrebat ce vrea, asta dac? voia ceva, ori de ce s-a oprit tocmai la poarta mea. L-am l?sat în pace ?i am intrat silen?ios în curte.
În urm? cu dou? zile, întors acas? mai devreme fiindc? valetul uitase s?-mi pun? în rucsac cecurile de c?l?torie, mi s-a p?rut c? simt un parfum cunoscut în cas?. Ba chiar mi s-a p?rut c? aud ?i o voce de femeie. Când l-am întrebat, valetul m-a asigurat c? nu aduce femei sub acoperi?ul meu, c? lui îi sunt suficiente zilele libere cât eu lipsesc de-acas? ?i c? nevoile lui î?i g?sesc alinarea în cartierul chinezesc. P?rea s? spun? adev?rul, dar eu nu eram complet convins ?i asta din cauza parfumului atât de cunoscut mie, combina?ie de mosc alb, fructul pasiunii, bergamot? ?i ylang-ylang. Era parfumul doamnei în negru. Dar ea nu mai d?duse pe la mine de câteva zile.
A?a c? azi am declinat invita?ia la prânz a Marelui Maestru al Marii Loje Nipone, invocând o indigestie. Totu?i, pentru a nu p?rea necivilizat, l-am asigurat c? voi fi prezent desear? la banchetul dat în casa ambasadorului Japoniei la Bucure?ti. L-am asigurat de asemenea c? nu m? voi da înapoi de la nimic din cele ce aveau s? ni se ofere desear?. Marele Maestru a zâmbit cu subîn?eles, ba chiar a râs u?or r?gu?it ?i parc? a?teptându-i râsul r?gu?it, cei ce-l înso?eau au început s? râd? zgomotos. Era de ?tiut c? omului îi pl?ceau peste poate europencele sub?irele ?i coniacul fin. Aflasem c? tema serii era ”Vive la France” ?i gazda tocmise o duzin? de fete din cele mai stilate stabilimente fran?uze?ti. Cât despre b?utur?, mi-a ?optit un mason tinerel, furnzorii au adus pentru banchet VSOP-uri pr?fuite din beciurile produc?torilor din regiunile Cognac ?i Armagnac.
Am ap?sat u?or clan?a, apoi am trântit u?a de perete. În fa?a mea st?tea doamna în negru. Goal?! Am ridicat din sprâncene a mirare, dar n-am scos un sunet. Ea a ?ipat ?i a fugit c?tre camerele valetului. Dup? un timp a ap?rut John.
- Nu e ceea ce pare! mi-a spus el fâstâcit.
”Auzi la el!” mi-am spus nervos, dar n-am l?sat s? transpar? nici o tr?ire.
- F?-?i bagajele! i-am spus calm, ca ?i cum l-a? fi trimis într-o vacan?? de merit.
Îl concediam. A? fi trecut poate cu vederea faptul c? m? min?ise c? nu aduce femei în cas?, dar s? aib? neru?inarea de a avea o aventur? tocmai cu doamna mea în negru?!
- St?pâne, a dat valetul s? mai spun? ceva, dar eu, cu un gest de expediere, i-am oprit ?oapta în aer. John a plecat sp??it s?-?i împacheteze cele câteva lucruri personale.
Atunci a revenit doamna în n... era îmbr?cat? toat? în ro?u. G?seam c?-i o glum? proast?. Adic? atunci când se d?ruie?te st?pânului, femeia se îmbrac? într-un fel, rece-elegant, în negru, iar când î?i face de cap cu valetul, poart? ro?u-aprins, ce denot? o pasiune de nest?vilit?! Sim?eam gelozia scrijelind în orgoliu, în suflet, în minele slab. Pe chip n-am l?sat s? mi se vad? durerea. Mi-am mu?cat limba ca s? nu m? tr?dez, dar am f?cut-o atât de tare încât un firicel de sânge a început s? mi se preling? pe la col?ul gurii.
- Nu e ceea ce pare! mi-a zis ?i doamna în ro?u în timp ce îmi ?tergea cu batista ei ro?ie sângele tr?d?tor. ”Ă?tia s-au vorbit” mi-am spus eu auzind exact vorbele rostite de John adineauri. Batista ei fin? plutea pe buzele mele. Însetat?, ?es?tura ascundea fiecare bobi?? ro?ie, pân? ce sângerarea s-a oprit. Apoi doamna în ro?u m-a s?rutat pe obraz. Atunci m-am luminat. În parfumul ei am sim?it ?i o urm? de crin. Doamna în negru ura crinii!
Doamna în ro?u a ascuns batista binef?c?toare în buzunarul interior al pardesiului ei ro?u. Atunci intra ?i valetul târând un troler plin cu lucrurile lui.
- Du-l la loc ?i despacheteaz?! i-am ordonat ?i John s-a supus f?r? uimire, ca ?i cum i se p?rea firesc s? fie concediat ?i reangajat în doar câteva minute.
- John s-a îndr?gostit, a spus doamna în ro?u misterios. Când ai fost ultima dat? plecat, cu to?i banii strân?i de când te sluje?te, s-a dus la o clinic? de clonare având la el câteva fire de p?r culese dintr-o perie folosit? de iubita ta. A cerut s-o cloneze...
Am sim?it c? mi se taie genunchii ?i cum nu mai aveam de ce s? m? ar?t impasibil, am cerut un scaun. Doamna în ro?u a dat fuga s? mi-l aduc?.
- E?ti clon?? am întrebat-o nedumerit.
Râsul femeii s-a împletit cu soneria de la intrare. Nu m-am mai a?ezat. Cum John era ocupat cu despachetatul ?i doamna în ro?u aducea scaunul, am deschis eu u?a.
- Namaste! mi-a spus indianul aplecând u?or capul ?i apropiind palmele împreunate de inim?.
L-am privit lung. Nu în?elegeam ce vrea. Apoi am filtrat totul prin ceea ce înv??asem c? se petrece în lume. Mereu pleca?i, cona?ionalii mei au devenit cet??eni de n?dejde ai altor ??ri ?i refuzau s? se mai întoarc?, s? munceasc? pe nimic acas?. Casa lor devenise ?ara care i-a adoptat ?i la origini mai veneau cel mult în vacan?e, s? se f?leasc? cu traiul lor normal în ??ri normale. Locul concet??enilor mei era luat acum de africani ?i asiatici.
A?a ?i cu indianul din fa?a. Gândeam c? stâlce?te limba ?i c?-mi zice c? n-are acte. ”N-am acte” trebuia s? m? lumineze pe mine c? el, umilul, m? roag? pe mine, m?re?ul, s?-i intermediez ob?inerea actelor pentru ?edere. Pentru mul?i din cei veni?i de pe alte continente ale lumii, ?ara mea era o form? de acas? la fel de bun? ca cea g?sit? de românii mei prin alte z?ri.
Eram mason, aveam intrare în diferite locuri, dar azi n-aveam chef s? m? implic. Fusesem adânc r?v??it de povestea cu doamna în ro?u. I-am f?cut semn s? plece. Indianul s-a înclinat, ?i-a dus palmele lipite c?tre inim? ?i a repetat:
- Namaste!
Atunci a ap?rut ?i doamna în ro?u în prag, ?i-a împreunat mîinile, s-a înclinat ?i i s-a adrestat indianului:
- Namaste!
Lumea o luase razna iar eu eram unicul spectator al nebuniei generale.
- Fire?te c? tu n-ai acte! m-am r?stit la doamna în ro?u. E?ti clon? doar...
Femeia a râs iar. Asta nu mi-a pl?cut. Eu eram st?pânul casei ?i nu puteam îng?dui ca cineva s? râd? de mine. A sim?it ?i ea asta ?i a t?cut. Atunci a început s? râd? indianul. Râdea cu gura deschis? ?i am v?zut c? îi lipseau câ?iva din?i. Dar n-avea nicio jen?, râdea cu atâta poft? ?i stropi din gura lui ?tirb? zburau liberi c?tre mine. S-a înecat de atâta râs. John, ap?rut de niciunde, i-a întins un pahar cu ap?. Am z?rit în pahar un cub de ghea?? ?i o felie de l?mâie. ”Prompt ?i grijuliu valet mai am, în special fa?? de str?inii care râd de st?pânul lui” mi-am zis, mai degrab? uimit decât sup?rat. Îl ?tiam c? nu se omoar? cu munca. Atât doar c? în momentele importante, John p?rea c?-mi ghice?te dorin?ele ?i ac?iona înainte de a-i cere s? fac? lucrul la care gândeam.
Dup? ce indianul ?i-a revenit, doamna în ro?u l-a luat de bra? ?i la condus în living. L-a invitat s? se a?eze pe canapea, apoi s-a a?ezat ?i ea în dreapta lui. Valetul s-a a?ezat în dreapta ei. Eu r?m?sesem în picioare ?i cum pe canapea nu mai aveam loc, m-am a?ezat pe scaun. St?team fa?? în fa??, eu ?i trinitatea pestri??. Îi priveam. Eu îi priveam rând pe rând. Ochii lor p?reau sinceri. Ochii lor îmi erau cunoscu?i.
John a s?rit în picioare, ca ?i cum ar fi uitat ceva.
- F? cafea! i-am ordonat fiindc? tot se ridicase.
Din u?a buc?t?riei s-a întors ?i mi-a zâmbit. A ie?it dup? nici un minut cu patru cafele puse pe tav?. A adus o m?su?? ?i a pus-o între noi. Parc? pu?in mai departe de canapea ?i mai aproape de scaunul meu. Asta f?cea ca indianul ?i doamna în ro?u s? trebuiasc? s? se ridice u?or de pe canapea când luau cea?ca de cafea de pe m?su??. Sorbeau ?i o puneau la loc, cu aceea?i u?oar? ridicare. Era momentul când eu priveam adânc în decolteul doamnei în ro?u. Mi-a surprins privirea curioas?; a ro?it, dar mi-a ?i zâmbit. ”Clonele nu ro?esc” mi-am spus mirat.
- Nu sunt clon?, mi-a spus femeia, parc? citindu-mi gândul.
Atunci l-am v?zut ro?ind pe John. Era cât pe ce s? scape cea?ca din mâini. S-a ridicat în picioare, a f?cut câ?iva pa?i, ?i-a dres glasul ca un orator înaintea discursului. Pe frunte îi ap?ruser? broboane de sudoare.
- St?pâne, sunt ?i eu om! a început el. De când doamna în negru a p??it în casa domniei voastre, sufletul meu n-a mai cunoscut astâmp?r. Trupul resim?ea dorin?e dureroase, iar mintea mea n?scocea planuri de a v? ucide, când v? auzeam ?oaptele de dragoste din dormitor. Cum nu pot s? v? fac r?u, cât? vreme era?i plecat în misiune, am luat câteva fire de p?r r?mase în pieptenul doamnei în negru ?i am dat fuga la o clinic?, cerând o clon?.
John ?i-a scos batista ?i ?i-a tamponat fruntea asudat?. Doamna în ro?u a luat cea?ca de pe mas?. Eu mi-am cufundat privirea în decolteul ei. Femeia n-a mai ro?it.
- E?ti clon? a?adar? am repetat eu întrebarea obsesiv.
Nimeni n-a mai râs de data asta. John ?i-a dres iar glasul.
- Nu e clon?! Cei de la clinic? mi-au spus c? pot realiza clona, dar c? procesul de a ajunge din stadiul de fetus la cel de femeie matur? ar dura câteva luni. Ori eu nu puteam suporta o asemenea a?teptare. Am renun?at la idee ?i am decis s? m? sinucid...
Acum am izbucnit eu în râs. John t?cuse cât s?-?i trag? sufletul ?i râsul meu l-a descump?nit. A continuat totu?i.
- Când am ie?it de la clinic? d?dea s? se însereze. Am intrat într-un magazin din apropiere ?i-am luat o bucat? de sfoar? ?i s?pun ieftin. Când am ie?it din magazin m-am lovit de un b?rbat negricios ce avea un papagal pe um?r.
- Ia un bilet! m-a îndemnat el ?i eu i-am dat restul de la cele cump?rate în magazin. A apropiat o cutie de carton de papagal ?i pas?rea a ales un bile?el. Negriciosul mi l-a înmânat. Am luat bile?elul ?i l-am pus în buzunar f?r? s?-l citesc. Apoi mi-am v?zut de drum, spre parc.
Doamna în ro?u s-a ridicat ?i a adus din frigider o caraf? mare cu limonad? ?i patru pahare. Ne-a servit pe to?i, apoi a revenit pe canapea.
- În parc m-am plimbat ni?el, pân? am g?sit copacul potrivit pentru ce aveam de gând s? fac, a continuat valetul. Fiind înc? mult? lume pe alei m-am a?ezat pe o banc?. Ce mai conta o jum?tate de or? de via??, când urma s? p??esc în eterna moarte!
Glasul lui John tr?da mult? emo?ie ?i mi-a p?rut c? e cât pe ce s? plâng?.
- John! i-am strigat eu aducându-l la realitate.
Strig?tul meu l-a speriat pe indian ?i acesta a s?rit de pe canapea ?i a rupt-o la fug?. Neobi?nuit cu încuietorile u?ilor noastre, s-a a?ezat pe jos ?i ?i-a pus palmele la ochi. Doamna în ro?u s-a amuzat de spaima indianului, apoi s-a dus lâng? el s?-l calmeze. Dar acesta nu voia s? revin? pe canapea. Doamna în ro?u s-a a?ezat lâng? el ?i asta parc? l-a mai lini?tit. Eu râdeam. Finalmente râdeam ?i eu de cineva, nu doar altcineva de mine. Cei doi oameni cu spatele lipit de u?? mi-au devenit simpatici. M-am dus ?i m-am a?ezat lâng? ei. Atunci indianul ?i-a împreunat mâinile, le-a dus în dreptul inimi ?i mi s-a adresat:
- Namaste!
Am priceput ?i eu c? ”namaste”-le lui e o form? de salut ?i l-am imitat. Mi-a zâmbit ?i mi-a pus o mân? pe cap de parc? m? binecuvânta.
Valetul a luat scaunul pe care st?tusem eu, l-a adus aproape de noi, s-a a?ezat ?i a continuat m?rturisirea de parc? nimic nu s-ar fi întâmplat. A?a am aflat c? omul adormise pe banc?, c? a venit o patrul? ?i l-a ridicat gândind c? e un om al str?zii care a ?i furat de era a?a de bine îmbr?cat ?i c?, eu fiind plecat în misiune, l-a sunat pe Doctor s? vin? s?-l scoat? din arest. Pe drumul c?tre cas? i s-a dest?inuit doctorului. Doctorul n-a zis nimic, l-a ascultat cu aten?ie ?i când au intrat în cas? a dat un telefon. Apoi i-a cerut valetului un pahar cu whiskey ?i s-a a?ezat pe canapeaua de unde tocmai fugise indianul. John credea c? Doctorul nu vrea s?-l lase singur, s? nu-?i pun? cap?t zilelor, de?i îl asigurase c? n-o va mai face. Apoi a s-a auzit soneria. Când a deschis u?a, valetul a v?zut-o pe doamna în ro?u. Doctorul s-a ridicat, a luat mâna doamnei ?i a pus-o într-a lui John. Apoi a plecat, f?r? s? spun? un cuvânt.
- De atunci, st?pâne, tot încerc s?-?i ascund existen?a doamnei în ro?u ?i mai ales, prezen?a ei în casa ta. Dar n-aveam unde-o duce...
Mi-am întors privirea c?tre doamna în ro?u ?i ea a priceput c? e rândul ei s? vin? cu l?muriri.
- Pân? s?-l cunosc pe John n-am ?tiut c? mai am o sor? geam?n?. Pe Doctor l-am cunoscut aplicând pentru un post de psiholog în clinica acestuia.
Femeia s-a ridicat de jos, ca ?i cum ce avea de spus în continuare trebuia f?cut dintr-o pozi?ie demn?.
- L-am îndr?git pe John din prima clip?. Eu am insistat s? r?mân aici, prin urmare vina îmi apar?ine. Ne-am ascuns cât am ?tiut mai bine, cu atât mai mult cu cât John mi-a spus de sora mea, iubita dumneavoastr?...
M-am ridicat ?i i-am întins o mân? ?i indianului, ajutându-l s? se ridice. Omul ?i-a împreunat mâinile ?i le-a dus în dreptul inimii.
- Da, ?tiu, namaste! am spus eu imitându-i gestul.
Indianul a râs ?i stropi din gura lui ?tirb? iar mi-au invadat spa?iul intim.
- Nu, Mister, mi-a spus indianul în cea mai perfect? limb? român?. Acum gestul meu era de mul?umire pentru c? m-a?i ajutat s? m? ridic. Pentru c? lucrurile s-au l?murit, acum trebuie s? fum?m pipa p?cii.
”Ăsta-i obicei amerindian” am gândit, dar n-am spus-o cu voce tare. ?i asta fiindc? fusesem prins cu garda jos. Nicio clip? n-am crezut c? indianul ne vorbe?te limba. Îmi era jen? de postura în care m? aflasem, de om gelos. De om slab din cauza geloziei. Indianul îns? n-avea nicio treab?. El înc?rca narghileaua cu cele trebuincioase. John i-a adus de la buc?t?rie ni?te c?rbuni aprin?i ?i indianul i-a mul?umit.
”De unde ?tie valetul de tainele preg?tirii narghilelei ?i, Doamne, de unde avem noi c?rbuni gata aprin?i?!” m-am mirat eu, dar n-am mai întrebat, cunoscând ciud??eniile valetului.
Indianul a scos un pachet de tutun negru iranian, l-a umezit ni?el, apoi peste el a pus ceva fructe uscate ?i o linguri?? de miere, adus? fire?te de John, f?r? ca indianul s?-i fi cerut asta. Acesta doar i-a zâmbit a mul?umire. A pus c?rbunii peste amestecul exotic ?i a umplut bolul de filtrare cu limonad?. Mul?umit, a tras cîteva fumuri ?i livingul s-a umplut de un miros pl?cut. Mi-a f?cut semn c? sunt urm?torul la inhalat, dar eu am f?cut semn c?tre John. A?a am evitat s? pun gura pe mu?tiuc imediat dup? gura lui ?tirb?. Dup? John a urmat doamna în ro?u. Apoi eu. Fie gustul buzelor femeii m-a vr?jit, fie fumul era cu adev?rat magic. Îmi pl?cea senza?ia. Îmi pl?cea mirosul oriental care-mi invada gura ?i nasul. Am tras adânc în piept s? las aroma s? mi se plimbe prin corp. Ochii mei tr?dau uimire ?i pl?cere ?i indianul ?i-a împreunat mâinile ?i le-a dus în dreptul inimii. Am împins narghileua c?tre el, apoi am f?cut ?i eu gestul de mul?umire, de respect, de orice altceva o mai fi însemnând pe la ei.
Narghileaua a f?cut turul de câteva ori, apoi indianul a început s-o demonteze. Eu a? mai fi vrut, c? senza?ia era euforic?. Probabil printre fructele uscate sc?pase ?i ceva opiu.
- Mister, mi-a spus indianul, nu trebuie s? întârzia?i la recep?ia japonezilor! mi-a amintit omul f?r? s? m? priveasc?.
A?a era. Deja nici nu-mi mai p?sa de unde ?tia el de invita?ie. Pluteam pe o senza?ie de bine, de bucurie nemaiîntâlnit?. Atunci a intrat în cas? doamna în negru. Nu m-a s?rutat. A trecut pe lâng? mine ca ?i când nu m-ar fi cunoscut. Ca ?i când n-a? fi existat. S-a oprit în dreptul doamnei în ro?u. A privit-o îndelung. Eu le priveam, încercând s? le anticipez reac?iile. Doamna în ro?u a ridicat din sprâncene a mirare ?i a deschis gura. A scos un ?ip?t scurt.
- Bun? surioar?, i-a spus doamna în negru, apoi i-a întors spatele. N-a ar?tat nici strop de uimire. Niciun alt sentiment. Vocea i-a fost îns? cald?, prietenoas?.
- Iubitule, mi s-a adresat ea natural, s? ne gr?bim! Apoi m-a s?rutat fugitiv. Ast?zi mergem to?i la întâlnirea cu japonezii.
- ?i tu ?tii de invita?ie, am întrebat-o eu nemaiputând st?vili uimirea ce se acumulase în mine. A?adar ceea ce mie mi se p?rea o întâlnire exclusivist?, pentru masoni doar, devenise o banal? reuniune a ”high life”-ului bucure?tean!
- Fire?te c? ?tiu, mi-a replicat doamna în negru, f?r? s? se sinchiseasc? s?-mi spun? ?i de unde aflase vestea. În schimb, a aruncat pe mas? patru invita?ii la recep?ie. Cu a mea erau cinci. Deci toat? lumea mergea la recep?ie...
Ne-am îmbr?cat to?i corespunz?tor evenimentului, mai pu?in indianul care a r?mas în hainele lui largi albe ?i cu turbanul galben. John a chemat o limuzin?. În?untru, eu ?i doamna în negru ne-am a?ezat pe-o banchet?, John ?i doamna în ro?u pe cealalt?. Indianul a desp?turit covora?ul ro?u ?i s-a a?ezat pe el, jos, cu spatele lipit de-o portier?.
Când ne-am f?cut intrarea, u?ierul a strigat cât a putut de tare:
- Salvatorul planetei, Jungfreudermist ?i prietenii domniei sale!
Imediat am fost întâmpina?i de ambasador ?i de frumoasa lui so?ie. Micu?a japonez? s-a apropiat de noi cu pa?i mici ?i sacada?i. Chimonoul strâmt parc? o împiedica s? mearg?. S-a oprit în spatele ambasadorului ?i a plecat ochii în p?mânt. Ea era doar un accesoriu viu colorat al so?ului ei.
Dup? ce ne-am salutat, indianul a f?cut o plec?ciune ?i i-a înmânat ambasadorului covora?ul lui ro?u. Japonezul l-a privit cu ochi de cunosc?tor. A exclamat uimit ?i satisf?cut:
- Are peste dou? sute de ani!
Ambasadorul s-a întors c?tre mine ?i mi-a mul?umit. Indianul n-a p?rut sup?rat. Dimpotriv? a f?cut un gest care exprima bucuria c? mi-a putut face un serviciu.
Excelen?a Sa a dat covora?ul so?iei, apoi ne-a f?cu semn s?-l urm?m. Am fost condu?i la Marele Maestru al Japoniei, l-am salutat ?i mi-am prezentat înso?itorii. Obi?nuit cu ciud??eniile europenilor, n-a p?rut surprins c? venisem înso?it ?i de valet. Ochii i-au lucit v?zându-le pe doamna în negru ?i doamna în ro?u. Le-a îmbr??i?at strâns, le-a s?rutat pe obraz ?i pentru o clip? mi s-a p?rut c? mâna lui stâng? a poposit pe fundul doamnei în ro?u. Era a?a de fericit c? a cerut fotografului s?-i fac? mai multe poze încadrat de gemene. S-a dezlipit de ele abia când indianul a f?cut un pas c?tre el ?i i-a înmânat narghileaua. A abandonat femeile. A scos din buzunar un plicule? pe care l-a trecut pe la nasul indianului. Acesta a zâmbit cunosc?tor. Marele Maestru l-a luat pe indian dup? umeri ?i au plecat într-o alt? înc?pere. Pe noi ne-au abandonat...
M-am uitat curios dup? fran?uzoaice, dar le-am v?zut doar so?iile invita?ilor. Recunoscându-l pe masonul tinerel, l-am chestionat cu privire la subiect. A râs ?i mi-a întins un pahar cu coniac. Am cicnit ?i am b?ut.
- Coniacul a ajuns înaintea fetelor! a glumit tinerelul. Apoi mi-a explicat c? fran?uzoaicele î?i vor face apari?ia dup? ora 22,00, or? cu care cei mai mul?i dintre invita?i se retrag.
- ?i, cu siguran??, so?iile se retrag... a completat el.
Dumirit cum st? treaba, mi-am permis ?i eu o glum?:
- Atunci începe balul burlacilor?
Nu ?tiu ce a r?spuns masonul, probabil s-a amuzat, aten?ia mea se îndreptase spre indianul care tocmai revenea în salon. Mergea cl?tinându-se ?i râdea cu toat? gura lui ?tirb?.
- Opiu? l-am întrebat.
- Din cel mai bun! mi-a r?spuns fericit.
Marele Maestru nu ie?ea. La u?a înc?perii st?tea cuminte so?ia ambasadorului, preg?tit? s? r?spund? la orice solicitare a înaltului oaspete. Dar el nu cerea nimic.
M-am întors c?tre indian ?i l-am privit încruntat.
- Stai lini?tit! m-a calmat el. Nu i-am f?cut nimic. Se odihne?te pu?in în ?ara fericirii. Vrea s? revin? în for?? când apar fiicele Fran?ei...
Coniacul era bun. Cred c? eram la al patrulea pahar, când doamna în negru s-a apropiat de mine ?i m-a îmbr??i?at. M-a s?rutat cu atâta pasiune încât pofticiosului din mine îi venea s-o ia în bra?e ?i s? caute degrab? o camer? goal?.
- P?streaz?-te pentru ceea ce va urma, mi-a ?optit ea cu subîn?eles. Nu e cazul s?-l dezam?ge?ti pe Marele Maestru nipon...
?tia a?adar de ce avea s? se întâmple. Nu ?tiam cum s? interpretez îng?duin?a ei. Dragoste de nivel îndoielnic sau iubire superioar?, necondi?ionat? ?i ultraîn?eleg?toare?
- R?mâi ?i afirm?-te, m-a îndemnat ea, încercând s?-mi spulbere îndoiala. Te iubesc! S-a ridicat u?or pe vârfuri ?i m-a s?rutat de bun r?mas. Nu-?i face griji, John ne conduce acas?...
Au plecat. Indianul m-a b?tut pe umeri. El r?m?sese.
- Când m-ai v?zut la poart? ai gândit c? sunt indian sau turc? m-a întrebat el ?i am dedus c? avea puterea s? citeasc? ?i gândurile.
N-am apucat s?-i r?spund, fiindc? Marele Maestru a revenit printre noi. În salon ?i-au f?cut intrarea ?i cocotele. Dar ce cocote! To?i b?rba?ii din sal? ne-am apropiat s? le vedem mai bine. Erau frumoase foc, una ?i una. Blonde, ro?cate, creole...
- Ce-ai crezut? nu m-a l?sat indianul s? m? bucur de priveli?te. Ce-ai crezut c? sunt?
- Indian! i-am r?spuns sec ?i i-am întorsc spatele.
Atunci indianul s-a dus lâng? fete ?i a început s?-?i desf??oare turbanul. Un cap?t al fâ?iei lungi ?i galbene de pânz? l-a dat unei fran?uzoaice. Cel?lalt cap?t a r?mas la el ?i a început s? înconjoare grupul de fete. Erau acum ca un buchet de flori prinse cu ?nur decorativ. Apoi indianul ?i-a tras de pe chip o masc? de latex ?i l-am recunoscut. Era Doctorul...
- Eu sunt organizatorul petrecerii din aceast? sear? ?i v? invit s? v? sim?i?i bine! a spus el asisten?ei. B?rba?ii din sal? au aplaudat frenetic.
Doctorul venea c?tre mine râzând. L-am v?zut sco?ând dintr-un buzubnar interior o protez?, pe care ?i-a aranjat-o în gur?. M-a l?murit:
- Ca s? te induc total în eroare, azi mi-am scos patru din?i. Mâine sunt programat la implant ?i totul va fi ca înainte...
Pe o scen? improvizat? fetele au început un dans ca la Moulin Rouge. Cancan. B?rba?ii aplaudau înebuni?i. Am mai luat un coniac ?i voiam s? m? bucur ?i eu de spectacol. Dar Doctorul nu-mi d?dea pace.
- De ce ai gândit c? eram indian ?i nu turc? m-a sâcâit iar.
- Levitai! i-am r?spuns ?i m-am amestecat printre spectatori.

***