Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Limite

de Paul Pietraru

Am intrat pe porti?? rulând încet, privind trandafirii de parc?-i vedeam prima oar?, Leti?ia st?tea în foi?or cu un pix în mân?, l-a l?sat pe mas? pornind c?tre cas? în timp ce-mi spunea:
- Nu s-a schimbat nimic, aprinde gr?tarul, scoate b?utura, preg?te?te paharele, m?-ntorc în zece minute.
- Bine Leti?ia, bine, a?a voi face.
De schimbat, nu m-am schimbat, mi-ar fi luat prea mult, nevoi fiziologice nu aveam, nu mâncasem ?i nu b?usem nimic vreme de opt ore, am a?ezat c?rbunii pe gr?tar, cinci pastile pentru flac?r? ?i le-am dat foc. Am adus din frigider carnea condimentat?, câteva sticle de bere, vin ?i ap? mineral?, dar ?i o sticl? din coniacul preferat. Mesele noastre obi?nuite din gr?din?, dar mai ales cele cu motiva?ie special? aveau întotdeauna ca punct de plecare preparatele la gr?tar, ceaf?, cârna?i, mititei, pulpe de pui sau ficat la gr?tar, legume diverse pe gr?tar, brânzeturi, salate asortate ?i deserturi de cofet?rie. În restul zilelor g?team divers, supe, ciorbe, toc?ni?e, sarmale, paste ?i tot ce se m?nânc? în mod normal în orice familie.
În aceast? sear? de august se sim?ea încercarea noastr?, a tuturor, de a anima atmosfera, to?i dovedeam stâng?cie, de parc? eram trei adolescen?i timizi la prima ie?ire în ora?. Lansam teme de discu?ie sortite din start abandonului, orice remarc? se n??tea moart?, ne comportam ca la priveghi, de fapt eram la un priveghi, singurul lucru neîmplinit înc? fiind prohodul cu ocazia dispari?iei unui obicei care a ?inut unit acest grup zeci de ani, petrecerile lor în patru de la începutul începuturilor fiind atât de vii ?i lipsite de complexe, încât orice intrus avea serioase probleme de adaptare, putând foarte u?or s? fie respins sau s? se retrag? singur, speriat sau cel pu?in derutat. To?i î?i aveau locul lor în grup, se în?elegeau din priviri, leg?turile lor stranii, atipice pentru dou? familii obi?nuite, erau, se pare, un liant extrem de puternic al func?ion?rii ?i rezisten?ei chiar ?i-n condi?iile prigoanei comuni?tilor, dar era evident de mult timp, parc? dintotdeauna, c? leg?tura cea mai important? a grupului o reprezenta Leti?ia, ea era elementul esen?ial al întregului edificiu, cheia de bolt? ?i factorul de coeziune, totul pornea de la ea ?i se termina cu ea, cea mai frumoas? femeie din lume era acum pe punctul s? plece în condi?ii tragice, de aici ?i suferin?a implacabil? a tuturor membrilor grupului. F?r? Leti?ia nimic nu mai era la fel, nimic nu mai avea rost, înstr?inarea celei mai frumoase femei din lume începuse cu cinci ore mai devreme, nimeni nu-i mai putea opri plecarea, mai ales c? nici ea nu-?i mai dorea nimic mai mult decât plecarea departe, în singur?tate, f?r? durere sau regrete. Trebuia s? înv???m s? tr?im altfel, s? vorbim pu?in, exersând t?ceri noi, constructive, pline de afectivitate. În noile condi?ii vorbele p?reau p?l?vr?geal?, jocurile cu r?spunsuri la întreb?ri î?i pierdeau sensul, totul se m?sura în zile r?mase f?r? durere de oase, în cele cu durere suportabil?, în cele oribile cu dureri care cedeaz? doar la morfin?... în ultima zi, cu ultimele ore, cu ultimele clipe, în num?rul privirilor cu r?spuns în ochii ei decolora?i ?i fic?i. Un mod de via?? trebuia uitat, altul, mult mai s?rac, trebuia însu?it, principala lec?ie de înv??at cât mai repede fiind destr?marea ireversibil?. Uitarea, abandonul, negarea, t?cerea celui pedepsit ?i deopotriv? a celui vinovat, toate începeau cu seara aceea s? devin? mod de via??, firescul exuberant ?i solidar devenise însingurare, înstr?inare, pân? ?i altruismul generalizat ?i necondi?ionat care ne anima pe to?i ?i pe fiecare, dintr-o team? a e?ecului ridicol, dobândise parc? o con?tiin?? de sine, o re?inere pudic? ?i vinovat?. În seara aceea a-nceput, de fapt, dispari?ia noastr?, a tuturor, dizolvarea leg?turilor care au func?ionat mai bine de treizeci de ani urmând a se realiza într-un timp mult mai scurt, oricum procesul începuse, nu eram tabere adverse, dar nici nu mai eram ga?ca, involuntar eram fiecare pentru el, mâna?i de mincinoasa ?i tic?loasa de via??, ga?ca se dezintegra, ?i asta dintr-un motiv simplu: ga?ca avea un început comun, întâlnirea celor dou? fete în cantina studen?easc? din Cluj, noi intr?ri imediate, Mihai ?i Marcel, un intrus acceptat cu greu ?i dup? un test al timpului extrem de sever, acesta fiind eu, iar acum starea principal? a grupului devenise spaima, cu toate manifest?rile ei egoiste, distrug?toare, desp?r?irea dictat? cu nep?sare de marele judec?tor, Timpul, sem?nând disperare ?i groaz? în rândurile ?i a?a împu?inate ale grupului.
Erau dou? candidaturi la dispari?ie, în grup, una involuntar?, cert? ?i dureroas?, alta afirmat? ca inten?ie, voluntar?, generat? de prima. Probabil c? Mioara, strivit? de perspectiva primei dispari?ii ?i din necesitatea p?str?rii unui cap limpede ?i a unei mâini hot?râte, nu se mai gândea la sugestia mea din urm? cu ?ase luni, dar în mintea mea, locul bucuriilor de fiecare clip? îl luaser? deja amintirile din seara aceea, prima a disper?rii, a asum?rii, a formul?rilor lucide. Deja pl?smuiam scenarii finale, dovad? a egoismului, dar ?i a spaimei de a r?mâne singur, într-o lume f?r? sens.
Dup? c?ldura zilei ?i dogoarea jarului din gr?tar, r?coarea serii se instala în foi?or, sticla de coniac se golise, ap?ruse una cu whiskey aproape plin?, gre?oas? senza?ie f?r? ghea??, mai bine începeam cu whiskey continuând cu divinul coniac, care de drept se bea dup? mas?, ca digestiv, doar noi, pl?cându-ne atât de mult, îl beam oricând, în orice moment, fripturile au fost senza?ionale, poate din pricina celor nou? ore de la ultima mas?, dintr-o solidaritate care mai func?iona, fetele au plecat deodat? la culcare, l?sându-m? singur, de fapt nu singur, ci cu un prieten aromat numit Cabernet Sauvignon. Am a?ipit, m-am trezit înfiorat de r?coarea nop?ii de sfâr?it de august, n-am vrut s? intru în cas? s? n-o trezesc pe Leti?ia cu sunetul u?ilor de la intrare ?i de la buc?t?rie, m-am dus la ma?in?, aveam mereu în portbagaj un jerseu ?i o pelerin?, le-am luat pe amândou? peste tricoul în care r?m?sesem de peste zi, am mai ciopâr?it o bucat? de ceaf? rumenit? ?i rece, ca s? stimulez pofta de vin, am b?ut câteva guri din pahar, afundându-m? în fotoliul meu directorial pe ro?i, cu inten?ia de a-mi continua somnul.
- Bei de unul singur, mai este vin?
- Huuii! Ce m-ai speriat, eram a?ipit, ai spus ceva?
- Ziceam c? ai b?ut singur tot vinul.
- Nu cred, doar de dormit am dormit singur, vezi în frigider, sunt dou? sticle de Muscat Otonel demidulce, ?i ?ie ?i Leti?iei v? place mult vinul ?sta.
- O destupi? ?i mi-a înmânat sticla ?i tirbu?onul.
- Mergi mâine la munc??
- Nu, presupunând c? va fi bine cu Leti?ia, mi-am imaginat c?-mi va fi greu ?i mi-am luat liber dou? zile, a?a c? vreau s-o folosesc ?i pe-a doua. Chiar e bun vinul ?sta!
- Ce s-a-ntâmplat cu noi, Mioara? Parc? ne-am înstr?inat pur ?i simplu, eu nu ?tiu ce s? spun sau ce s? fac, mi-e fric? ?i s-o privesc prea insistent, mi-e ?i dor de chipul ei, dar îmi privesc mereu mâinile, pe ea o privesc doar pe furi?, direct nu îndr?znesc, nu mai suport nenorocita asta de situa?ie, tu ?tii ce-i de f?cut?
- Deocamdat? s? bem, sper s? dep??im ?ocul cât mai repede, de?i o vedeam schimbat? într-un fel în ultima vreme, nu m-a?teptam, ?i eu am fost ?ocat? când a devenit o certitudine, pe lâng? teama de moarte ea mai tr?ie?te ?i un fel de vin? c? ne face nou? necazuri, ar vrea s? plece undeva, s? moar? f?r? s-o ?tie nimeni, iar noi suntem dep??i?i clar de situa?ie, nu cred c? vom r?mâne mereu în aceast? stare oribil?, trebuie s? ne revenim, s? g?sim c?ile de comunicare adev?rate ?i sincere, acum tr?ind ni?te episoade false, de fapt via?a în aceste momente este fals?, suferin?a pentru mintea omului este o mare minciun?, universal? ?i devoratoare, starea natural? este cea a iubirii, bucuriei ?i fericirii. Ce-i aia? Cum s? po?i concepe ?i accepta mai ales, c? vei muri, când tu nu te-ai s?turat de via??, înc? nu ?i-ai tr?it toat? iubirea ce-o aveai de d?ruit, sufletul ?i-a fost umplut cu iubire de El, de Dumnezeu, care acum te-a abandonat. Din cauza spaimei, ?i mie îmi vine s? fug, dar n-o voi face, bag? de seam? ?i tu, ai b?tut ni?te apropo-uri, ai r?bdare, iube?te-o pur ?i simplu, are nevoie de iubirea noastr? pân? la cap?t, nu noi cont?m acum, ea este centrul universului nostru, asta trebuie s? în?elegem... Dup?... ne-om duce fiecare unde-om vedea cu ochii, eu plec în Fran?a, vând casa, îi dau jumate banii lui Marcel ?i o tai dincolo.

Paul Pietraru (cioplitorul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro