proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Stau pe malul m?rii, departe de tine, de vocea ta, de orice ?ine de fiin?a ta prea stranie pentru a putea s? o în?eleg vreodat?. M-ai r?nit atât de tare, am numai cicatrici dureroase l?sate de gândirea ta posesiv? pe toat? suprafa?a inimii mele. M? doare tot trupul din cauza oboselii ?i abia m? ab?in s? nu plâng. Dar sunt atât de aproape de vam?…nu pot s? renun? acum la tot. Dac? m? las cuprins? de lacrimi, în scurt timp te voi ?i ierta. M? voi întoarce. Nici m?car nu ?tiu cine mai e?ti. Încerci s? duci via?a aceea healthy pe care o voiai. M?nânci avocado pe pâine diminea?a, iar lâng? î?i pui trei ro?ii ca s? par? mai dr?gu?. Apoi faci câteva poze, s? le postezi pe re?eaua aia stupid?. Te lauzi cu ceva ce nu e?ti de fapt. Cau?i aprobarea din partea unor oameni care nu te cunosc. Chiar ?i eu ?tiu c? nici m?car nu m?nânci ceea ce î?i preg?te?ti. O la?i pe masa din buc?t?rie ?i pleci cu stomacul gol spre serviciu. Când te întorci, cure?i ?i î?i comanzi MacDonalds. Mai faci ni?te fotografii, pref?cându-te c? e?ti cu cei mai buni prieteni la mall. Când de fapt, totul este doar o aparen??, o pânz? alb? dup? care te ascunzi. Singur?tatea te face câteodat? mai creativ.

Da, fug. Îmi e prea team? c? nu voi mai fi eu, cea autentic?, dac? r?mân cu tine. Gata, nu mai faci parte din mine, gândire culeas? de pe internet! Gata, gata! Sunt eu, cea care întotdeauna ?i-a dorit s? c?l?toreasc? doar cu un rucsac plin de c?r?i în spate ?i cu pa?aportul în buzunar. Da, m-am r?nit singur?. Devenisem o str?in? obsedat? de control. Acum sunt doar eu, cea care eram în liceu. Banca a doua de la geam, îmbr?cat? prea funky ca s? nu m? observi.

M? numeau „Hipiota” ?i eu chiar eram mândr?. Citeam mereu câte ceva. Aveam întotdeauna o geant? în care se afla deseori un volum greoi, vechi. Da, aveam o pasiune pentru c?r?ile cu pagini îng?lbenite. Iubeam s? aud sunetul cotorului trosnind atunci când o deschideam. Îmi pl?cea s? m? gândesc c? rândurile de cuvinte sunt ca ni?te drumuri b?tute în lung ?i în lat de ochii multor altor cititori. Câteodat?, mai g?seam ?i urme de lacrimi întip?rite pe hârtie ?i atunci plângeam ?i eu, ?tiind c? mai sunt în lumea asta ?i al?i sensibili ca mine. Când nu îi citeam pe Dostoievski, pe Wilde sau pe Zola, m? refugiam în lumea literaturii contemporane, un vârtej care ?i acum m? ia prin surprindere. Poate c? poezia a reprezentat, pentru mine, ni?te fragmente din sufletele unor oameni talenta?i. Îmi pl?cea s? citesc de toate. De unde ?uvoiul acesta de dragoste fa?? de literatur?? Nu am ?tiut niciodat? de unde. Pur ?i simplu parc? a fost mereu…cu mine.

Lâng? carte, în geant?, se aflau, de multe ori, un bilet, dou? la câte o pies? de teatru. Mergeam aproape în fiecare dup?-amiaz?, dup? ?coal?, la spectacole. Seara, când m? întorceam la internat, vorbeam cu ai mei la telefon. Ei au decis s? r?mân? în satul nostru natal. Am încercat s? le explic c? e mai bine la ora?, dar au refuzat orice propunere. Mi-am dat seama c? totu?i via?a lor, construit? din experien?e ?i experien?e, nu putea fi l?sat? s? se duc? de râp?, luându-se dup? capul unei adolescente înnebunite de ideea de a sta într-un ora? mare. Ne vedem ?i acum des, m? duc de multe ori pe lun? în sat, acas?, povestim ?i ne sim?im bine.

Când nu se puneau în scen? spectacole, mergeam la vechiul teatru. Cl?direa se afla în ruin?, dar se putea intra, iar scena r?m?sese întreag?, înc? acolo. Intram pe u?a plin? de vopsea scorojit? ?i ajungeam în sala mare. Îmi imaginez c? înainte era impun?toare, plin? de glorie. Acum erau doar câteva scaune înc? întregi de care niciun ho? nu se atinsese. M? a?ezam în primul rând ?i citeam, de parc? puteam urm?ri povestea chiar în fa?a mea. Mai târziu, dup? lungi sesiuni de citit intens, am aflat c? noaptea, în jur de ora dou?, veneau diferite trupe de teatru contemporan ce nu erau acceptate de societatea învechit? ?i î?i f?ceau apari?ia pe scen?. Am început s? particip ?i eu, devenind parte dintr-un grup avangardist numit „Cultura”. Împreun? cu noii mei prieteni mergeam la întruniri organizate de tineri ?i adolescen?i despre tot ceea ce însemna „mi?carea postmodernist?”.

Dar totul are un sfâr?it la un moment dat. Sfâr?itul acestei lumi selecte a fost cump?rarea vechiului teatru de c?tre un afacerist ce voia s? construiasc? un club de noapte ?i o sal? de jocuri acolo. Din acel moment, grupul „Cultura” s-a destr?mat, iar eu am r?mas din nou o singuratic? ce nu î?i g?sea locul.

*

take this broken wings and learn to fly

Am terminat liceul ?i eram preg?tit? s? m? înscriu la facultate. „Hipiota” disp?ruse, se risipise printre sufletele goale ale colegilor de clas? ce î?i doreau s? devin? doctori ?i avoca?i. Strânsesem destui bani încât s? îmi cump?r un telefon mobil mai performant. Mi-am instalat ?i eu aplica?iile alea faine de care toat? lumea vorbea. Îns? nu puteam s? urm?resc pe nimeni, ceilal?i nu mai ?tiau cine sunt.

Apoi am v?zut anun?ul. Era un job stabil într-o corpora?ie. Tot ceea ce trebuia s? fac era s? trec cifre într-un tabel. Nu doream s? mai merg la facultate. Deodat?, mi se p?rea inutil. Am aplicat ?i am ob?inut postul. Am închiriat o camer? dintr-un apartament mizer aflat la marginile ora?ului. Împ?r?eam locul cu o fat? tare ciudat?. Avea p?rul vopsit într-un ro?u strident. Se machia doar în culori închise, de preferat negru. Mereu îi curgea tot rimelul ?i o vedeam în buc?t?rie cum st?tea cu fa?a la fereastra ?i cu spatele la mine, înecându-?i amarul cu ni?te pastile sau prafuri. Pân? la urm? ce ?tiu eu?

Apoi a început fuga asta dup? acceptarea de c?tre societate. Scriam post?ri interminabile pe Facebook despre cum trebuie dus? o via?? s?n?toas?. Iar eu doar st?team ascuns? într-un col? al camerei muceg?ite a?teptând s? îmi dea cineva vreun like. La serviciu, r?mâneam peste orele de program, încercând s? ob?in un salariu mai decent. În fiecare sear? m? întorceam acas?, tot mai obosit?. Îns? ?tiam c? trebuia neap?rat s? m? trezesc la cinci diminea?a ?i s? o iau de la cap?t. Nici de citit nu mai aveam timp, iar, cumva, în sufletul meu ru?inea ?i sentimentul de vinov??ie m? cuprindeau. Dar eu m? transformam. M? metamorfozam, mai bine spus, în ceva ce nu eram.

În scurt timp m-am mutat. Mi-am cump?rat propriul apartament în centrul ora?ului. Atunci am început s? îmi schimb stilul de via??, de?i nu prea îmi ie?ea. A?a am ajuns în situa?ia disperat? din care îmi doresc s? ies acum.

*

M? ridic de pe nisipul cald ?i încerc s? îmi revin din ame?eala ce m? cuprinsese dup? ce intrasem în vârtejul amintirilor mele. Buimac?, m? împleticesc câ?iva pa?i de-a lungul plajei ?i încerc s? îmi p?strez echilibrul, dar nu reu?esc. Cad.

Apoi, mi-am dat seama c? plâng. Lacrimile deseneaz? dungi transparente pe obrazul palid ?i simt c? ?i sufletul meu sufer?, plânge cu ?uvoaie de dorin?e neîmplinite, ce îmi p?r?sesc trupul ?i se risipesc, purtate de briza m?rii.

Nu pot. Nu pot s? plec de aici.

De fapt cred c? sunt blocat? undeva, între realitate ?i universul din interiorul meu. Nu v?d contururile ap?s?toare ale vie?ii, ci doar ni?te schi?e, linii de creion u?oare, ?terse de dezam?girile repetitive. Tr?iesc prea mult în propria mea minte, înl?n?uit? de gânduri naive, de care m? ag?? zi de zi. E vina mea, numai a mea. Mi-am început existen?a gre?it.

Îngenunchez în fa?a m?rii, în fa?a valurilor înspumate ce se sp?rgeau din nou ?i din nou de mal, revenind la forma ini?ial?. Sunt atât de aproape de ie?irea din lumea mea trist? ?i înnegurat? ?i totu?i atât de departe de a tr?i visul meu.

Pa?aportul cade pe nisip. ?i atunci, m? simt ciudat. De parc? m-am eliberat de o crunt? durere a unei greut??i. Alerg spre mare ?i simt c? prind aripi.

Sunt Eu, Eu ?i numai Eu. Atât.

?i e de ajuns.