proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Iat? ce spune un poet, al c?rui nume îmi scap?, despre fericire:

,,Ani de-a rândul am colindat,
am v?zut mun?i ?i oceane,
dar n-am fost in stare s? v?d
frumuse?ea pic?turilor de rou?
Pe firele de iarb? crescut? în
fa?a bordeiului meu.” (—> posibil u?oar? parafrazare)

Ideal dintotdeauna visat de omenire, fericirea n-a putut fi niciodat? cuprins? într-o defini?ie
satisf?c?toare ?i nu pretind c? a? reu?i s-o fac eu. Fericirea are atâtea chipuri câte fiin?e umane au alergat ?i alearg? în c?utarea ei. Depinde de a?tept?rile fiec?ruia de la acest ,,vis”.
Pentru mine, acum, fericire înseamn? s? merg descul?? prin iarb? ori pe poteci umblate, s? iau la pas dealuri, s? citesc o carte care s?-mi ating? sufletul, s? rev?d locurile copil?riei mele, mai înseamn? bucuria c?-mi este dat? puterea de a face înc? multe dintre aceste lucruri când ocazia se ive?te.

Pentru al?ii fericirea se identific?, firesc, cu trebuin?e, tr?iri, lucruri de cu totul altfel.
Convingerea mea este c? fericirea se na?te dintr-un cumul de mici sau mai mari bucurii, dintr-o simpl? stare de mul?umire, de împ?care sufleteasc? pe care le sim?i fie ?i pe scurte segmente de via??.
Durata fericirii se întinde atât cât se men?in cauzele care stârnesc sim?urile amintite.
Unii filosofi antici au numit aceast? stare de lini?te a sufletului ATARAXIE ?i au considerat-o forma cea mai înalt? de fericire. Plin?tatea aceasta a eului mul?i o ignor? tratând-o ca pe un ,,dat” firesc, apreciind-o abia atunci când starea dispare, ?i, dac? revine, nimic in evaluarea ei nu se schimb? .
Pentru omul ajuns accidental în pustietate, pentru unii încarcera?i, aspecte absolut neînsemnate din via?a cotidian? pot c?p?ta valen?ele unei fericiri nem?rginite. (Vezi printre altele, ,,Jurnalul fericirii” al lui Nicolaie Steinhardt, ori filme documentare tematice!)
Jalnic este c? mul?i dintre noi cred ca a fi fericit este tot una cu a avea la dispozi?ie avu?ii mult peste necesarul unei vie?i, cu a-?i duce zilele intr-o perpetu? s?rb?toare, cu a fi f?r? efort sus pe scara social?, cu a se ,,înh?ma“ la matrimonii confortante material. Goana dup? o a?a fericire, de multe ori nu cunoa?te limite ?-i arunc? pe ,,Eroii“ ei in bra?ele r?ului. Pentru c? ,,Vân?toarea“ aceasta le r?pe?te timpul pentru hrana s?n?toas? a propriului suflet.
În via?a unui om starea de bine, de mul?umire cu sine alterneaz?, la intervale inegale ?i necunoscute, cu st?ri de suferin??, de nefericire. La unii fericirea face popas (cu sau f?r? varia?ie de intensitate) o vreme mai îndelungat?, la al?ii ea face loc triste?ilor.
Personal, disting dou? tipuri de fericire:
- una euforic?, aproape n?ucitoare,
- alta ponderat?, neexcesiv?.
Fericirea EUFORIC? se revars? prin antenele noastre senzoriale cu puternice reverbera?ii în suflet.
Astfel, o muzic? îngereasc? (de orice fel), glasul recunoscut în apropiere sau prin telefon al omului de care e?ti îndr?gostit pot produce auzului, implicit inimii, o stare de bucurie exaltant? care, de regul? înceteaz? dup? respectivul impact auditiv.
Hoin?real? pe meleaguri de vis, o pictur?, un spectacol remarcabil (filme, teatru), primele întâlniri cu iubitul / iubita acompaniate de binecunoscu?ii ,,flutura?i în stomac“ sunt tot atâ?ia stimuli vizuali care declan?eaz? o stare de beatitudine greu de explicat.
Cine nu s-a sim?it în al ,,nou?lea cer“ când trupul i-a fost înviorat de mâinile unui maseur, ori mângâiat, s?rutat ?i îmbr??i?at de cel iubit, ori r?sf??at în ape limpezi ?i c?ldu?e dup? ore de oboseal??
Ne hr?nim trupul în fiecare zi cu preparate culinare care ,,ne pot merge la suflet.” Când se întâmpl? asta, al?turi de o licoare pe gustul nostru, sim?im c? suntem, chiar ?i un pic, ferici?i.
Aromele atr?g?toare ale unei livezi în floare, ale unei pâini gata s? ias? din cuptor, cele din fiin?a iubit?, cele ale unui parfum ?i toate acelea care, pe deasupra, pot desfereca
amintiri dragi, n-au cum s? nu-?i induc? st?ri euforice, de reverie.
Dac? asupra antenelor noastre senzoriale apas? simultan mai mul?i dintre ace?ti stimuli, fericirea resim?it? poate întrece imagina?ia.
Fericirea euforic? are durat? scurt?, potrivit? celei în care ac?ioneaz? stimulii pe senzorii umani. Dup? încetarea impactului stimulator, fericirea î?i pierde treptat din ,,for??” devenind amintire, cum altfel decât pl?cut?! Ea poate reap?rea la revenirea contactului cu stimulii.
Aceia?i stimuli, îns? repeta?i obsesiv, diminueaz? fiorul fericirii transformând-o în obi?nuin??, în satura?ie care poate ajunge în pragul plictisului. Aceast? fericire euforic? p?trunde mai adânc în firile cu sensibilitate crescut? fa?? de FRUMOS ?i BINE.
Cealalt? fericire, fericirea PONDERAT?, nonexcesiv? ?ine mult de caracterul, de individualitatea fiec?ruia ?i de ea avem parte când trecem prin clipe de lini?te, de pace l?untric?-st?ri pe care mul?i le resim?im. Dac? ai în?elepciunea s? prive?ti via?a drept DAR dumnezeiesc, atunci vei aprecia la timp ?i nu tardiv c? aceste st?ri - îndelungi ori mai repede trec?toare - se cheam? fericire. Este fericirea n?scut? din micile bucurii de care ai parte în via?a ta. În acest sens, pline de tâlc sunt vorbele lui Slavici din ,,Moara cu noroc”: ,,Omul s? fie mul?umit cu s?r?cia sa, c?ci … nu bog??ia, ci lini?tea colibei tale te face fericit” - vorbe, care t?lm?cite în limba român? de ast?zi, se înso?esc cu alte în?elesuri: s?r?cia - cu în?eles de trai f?r? excese, îndestul?tor, ,,bog??ia” - cu bel?ug excedentar, iar ,,coliba” - pe de o parte, cu un ad?post confortabil, în limitele necesarului, pe de alta, cu c?mara sufletului.
Acest gen de fericire echilibrat? nu dureaz? o ve?nicie, implacabil apar angoase, amaruri, dar pacea revenit? înl?untrul nostru dup? ,,furtuni” va fi resim?it? ca o binecuvântat? fericire.
Atunci când cazi prad? unor ispite devii tot mai nemul?umit, nes??ios, invidios pe al?ii care se înavu?esc u?or, vrei s? fii ca ei ?i astfel lini?tea de pân? atunci ia chipul torturii, al nefericirii.
Ajungi la o vârst? când, uitându-te în jur, consta?i c? cea mai mare avu?ie a omului, fie tân?r, fie b?trân, este S?N?TATEA, singura care-?i ,,d? voie” s? te bucuri de ceea ce ai agonisit: mult, prea mult, pu?in. F?r? ea, nimic, absolut nimic nu te mai poate salva de la nefericire. ?i rareori s?n?tatea o po?i cump?ra. Mama mea spunea cândva ca ?i-ar vinde ?i casa, numai s? g?seasc? leac la suferin?a care îi macin? sufletul.
Nu pledez pentru renun?area la lupt? spre avu?ie, dar sus?in p?strarea m?surii în acumul?rile de acest fel. Ar trebui s? înv???m, prin orice modalitate, s? evalu?m corect ce merit? apreciat, însu?it în via?a noastr? scurt?, s? înv???m s? ne construim singuri, prin eforturi proprii fericirea luând mereu câte ceva drept exemplu din fiecare lucru care ni se întâmpl? ori pe care ni-l ofer? realitatea, cea de lâng? noi, cea imaginat? de oamenii de art?. (Profesoara din mine înc? î?i face datoria).
O fericire ponderat? se poate transforma într-una eforic? atunci când e?ti norocit cu o reu?it? de excep?ie, atunci când dai na?tere unei f?pturi multa?teptate, când din mâinile ?i din inteligen?a ta ies lucruri valoroase ?i….enumerarea poate s? continue.
Pentru mul?i oameni vârstnici fericire înseamn? tinere?ea din amintire, copil?ria îndep?rtat?. Gogol, în ,,Suflete moarte”, afirma c? ,,tinere?ea e fericit? pentru c? are în fa?? viitorul”, iar Alecu Russo, în ,,Amintiri”, c? ,,trecutul este tinere?e, iar tinere?ea este fericire.
Copil?ria, tinere?ea ner?nite de boli, triste?i, înseamn?, din perspectiva vârstei care le-a dep??it, într-adev?r fericire. Ea se datoreaz? gradului de incon?tien?? proprie vârstelor mici, apoi, ca adolescent, ca ie?it din adolescen??, lipsei de mari responsabilit??i. Când tân?rul intr? ,,pe cont propriu” în via??, când apar grijile, fr?mânt?rile l?untrice, pentru sine, pentru cel?lalt, acesta începe s? con?tientizeze ?i fericirea adev?rat?, care este una mai profund?, cu totul diferit? de cea resim?it? în copil?ria f?r? p?suri. Apoi tân?rul mai este fericit ?i pentru c? încearc? aventura, hazardul, necunoscutul f?r? s? ia în serios riscurile, ignorând moartea ca fiind nepotrivit? lui. Lipsa lui de preocupare, con?tient? - incon?tient?, fa?? de riscuri, aduce cu dictonul biblic ,,crede ?i nu cerceta!” El este ner?bd?tor s? a?tepte, se avânt? ?i este fericit, chiar dac? avântul poate s?-l nefericeasc?. El vrea s? încerce, indiferent de ,,pre?”, s? p?trund? în ,,tainele lumii”, în cauzele lor, ca s? în?eleag? ?i s? g?seasc? singur r?spunsuri, iar mai târziu s? g?seasc? solu?ii la marile lui întreb?ri. Chinul pl?cut al acestor c?ut?ri îl înso?e?te pe om pân? în pragul b?trâne?ii (si chiar dincolo de el), c?ci fericirea nu are vârst?.
În orice om fericirea urmeaz?, aproape legic nefericirii ?i invers, cu sta?ion?ri mai mult sau mai pu?in vremelnice.
Departe de a o considera o fericire, via?a noastr? pe P?mânt este mai degrab? un experiment ludic al Creatorului Divin, al nevoii lui de nesingur?tate.
Fericirea ponderat? a omului este un DAT, urmare, probabil, a legii karmice a fiec?ruia, fericirea euforic? este un DAR, menit s?-l fac? pe om s?-?i întoarc? fa?a c?tre Dumnezeu. Perfect? si etern?, zice-se, fericirea se afl?, paradoxal, în nefiin??, mai exact în cel ce-a p?r?sit lumea p?mântean? ?i a ajuns în împ?r??ie edenic?.


2014, revizuit în 2023.