proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Omul apare în cosmicitatea cronospa?ial?, descinzând din animalitate, î?i formeaz? egoul anthroposic ?i când se des?vâr?e?te ca Iisus se înal??. Odiseea sa începe cu homo sapiens ?i se pline?te când devine zeu. Sub aceast? ipostaz? el nu mai este persoan?, ci fiin?a unic? ce întruchipeaz? întreaga specie. Atunci p?r?se?te quadrimensionalitatea ?i pleac? c?tre alte cosmicit??i s?-?i împlineasc? destinul christic. Aceast? fenomenologie a devenirii sale se produce sub forma ciclului tr?irii mai multor încarn?ri, cunoscut drept samsara. În samsara actual? omul a intrat ca animal inteligent (care în?elege), înva?? s? st?pâneasc? timpul ?i pleac? drept zeu. Tr?ie?te ca umanitate – multitudine de persoane, dar se înal?? ca unicitate - anthropos. De aceea, izvoarele cunoa?terii trecutului consemneaz?, în anumite ere ?i epoci, amestecuri de persoane ?i zeit??i. Zeii Olimpului nu au venit din spa?ii siderale, ci s-au format aici, au fost produsul final al unei samsare. Este posibil ca mai multe samsare s? se fi suprapus, s? fi convie?uit ?i de aici amestecul, mai ales în spa?ialitatea semilunei fertile, coabitarea omului cu zeul.
Probabil nu vom ?ti niciodat? câte samsare s-au succedat în trecutul planetei albastre. Investigarea ?i studierea urmelor lui homo scoate la iveal? fragmente de cultur? ?i civiliza?ie ale ciclurilor umane anterioare, ce se încearc? a fi asamblate în teorii care s? explice actuala noastr? samsara. S-a realizat chiar o periodizare a istoriei omului dar ea e valabil? doar pentru ciclul nostru evolutiv ?i de aici uimirea ?i consternarea în fa?a descoperirii unor artefacte ce au apar?inut altor cicluri evolutive. Nu putem vorbi de o istorie a umanit??ii ca ciclicitate samsaric?, ci putem vorbi numai de o istorie a actualului nostru ciclu anthroposic. Despre celorlalte vorbesc preistoria ?i mitogeneza.
Se apreciaz? c? istoria noastr? începe în urm? cu circa zece - dou?sprezece milenii, la sfâr?itul ultimei glacia?iuni. Amintesc c? primul antecesor al rasei humanoide a ap?rut în urm? cu circa trei milioane de ani, iar homo sapiens acum trei sute de mii de ani.
Produs al Logosului, cuvânt întrupat, omul este o rostire t?cut?. Dar, entitate luminoas?, el se roste?te nu numai cromatic (autovizualizeaz?), mai ?i vibreaz? ca însufle?ire. Se roste?te în faptele ?i f?ptuirile sale ca înstr?in?ri de sine, în gândurile sale ?i construc?iile culturale. Dar el se autoroste?te ?i sonor, gr?indu-se cu primul scâncet de nou n?scut. Apoi, pe baza unei predispozi?ii logice de a semnifica, înva?? s? se exprime pe sine în limbajul comun al semenilor. El vine în limba respectiv? cu aptitudinea rostirii de sine în încarnarea anterioar?. Ca rostire de sine în codul semantic al celorlal?i limba e personal?: “Sunt cel care m? vorbesc!”. ?i vorbindu-m?, m? descarc în semanticitatea celorlal?i, participând la construirea limbajului comun. Limba e personal?, e organul prin care m? rostesc pe mine, potrivit unor tipare mentale înn?scute, cu vorbele colectivit??ii c?reia apar?in. Eu m? gr?iesc pe mine în române?te. De unde ?i afirma?ia c? stilul e omul. La fel cum pilitura de fier se a?eaz? potrivit câmpului magnetic ?i eu m? rostesc potrivit matricei mele interne. Blaga vorbea de stilul românesc ca matrice a spa?iului mioritic.
Limba nu se vorbe?te singur?, e gr?it? de persoane umane ?i devine, evolueaz? odat? cu devenirea lor ca om. Când persoanele unui anume timp ?i spa?iu dispar, dispare ?i ea ca fenomenologie întrupat? a acelei st?ri, îns? r?mâne ca fapt de cultur? sedimentat în civiliza?ie. Iisus, ca sintez? samsaric? a ciclurilor p?mânte?ti, întrupat într-un anume prezent, cuno?tea ?i putea rosti toate graiurile planetei de dup? Babel, reunificându-le în limba unic?. Prin în?l?are, el a luat-o cu sine în dimensiunea christic? drept limba anthroposic? a cronospa?ialit??ii.
Cel care a dus c?tre des?vâr?ire aceast? especta?ie antropoteist? a fost Chomski cu a sa gramatic? universal?. Dar cum dialectica e în toate, acumul?rile lexicale, cantitativ ?i ca diversitate, produc saluri calitative, muta?ii de tip fenotipic în structura gramatical? personal?. Astfel c? alte ipoteze converg c?tre rolul determinant al lexicului asupra gramaticii ?i în prezent asist?m la o efervescen?? a etimologismului în explicarea limbilor.
Inspirate mai mult de interese politice decât de curiozitatea ?tiin?ific? au ap?rut mai multe teorii referitoare la formarea limbii române. Autorii celor cu iz latinist se str?duiesc s? demonstreze c? ea este o limb? nou?, romanic?. Nu s-a l?murit, îns?, dac? ea este o malforma?ie (atavism) de ceva pe trupul romanit??ii ori un altoi de romanitate pe un trunchi mai vechi. Daco-romanitatea ei sugereaz? c? ar fi o ml?di?? latin? pe trunchiul dacic. Dar cînd c?ut?m în ea trupul dacic, din perspectiv? latinist? aproape c? nu-l g?sim. Asta poate însemna c? trunchiul nu este doar dacic ori c? mare parte din trunchiul dacic a fost atribuit coroanei latine. În a doua variant?, pân? unde putem prelungi, în trecut, trupul dacic? Cei care se înscriu pe aceast? c?utare, interdisciplinari?ti, au fost numi?i dacologi ori dacopa?i.
Exhaustiv privind, dac? Omul, asemenea lui Iisus (zeul), este Cuvântul Întrupat înseamn? c? el e inclus în unicitatea Logosului. Vibra?ie a cuvântului, el este modalitatea prin care zeul se gr?ie?te pe sine ca om. Prin rostire t?cut? se produce, deci, o ontologizare a logosului, ca zeitate, sub ipostaza de homo. Înseamn? c?, în forma primar?, rostirea omeneasc? era modalitatea de comunicare cu zeul. ?i putem vorbi de epoca magic? a limbajului când cuvântul, prin rostire ini?iatic?, î?i putea cumva chiar materializa semnificatul. Limba avea caracter sacru ?i probabil ceea ce numim sanscrita e o r?m??i?? a limbii sfinte, nescrise.
Ne intereseaz?, îns?, limba ca mijloc de comunicare între oameni. Între noi cei ai prezentului, dar ?i între noi ?i cei pe care îi consider?m p?rin?ii, mo?ii ?i str?mo?ii no?tri. Deci, spre a ?ti ce limb? vorbim noi, trebuie s? afl?m ce limb? vorbeau ei pentru c?, ontic, suntem o rostire a lor, avem înn?scut? vibra?ia lor. ?i potrivit acestei vibra?ii intrinseci a?ez?m vorbele de ast?zi. Acestea sunt mereu schimb?toare, dar rezonarea cu str?mo?ii r?mâne. De aceea, poate c? au dreptatea lor ?i cei care propun s? ne c?ut?m limba nu atât dup? istoricul ei lexical, ci dup? fonologie, modul ei de rezonare (muzicalitate). Aproape orice român, necunosc?tor al limbii str?ine, poate diferen?ia o melodie cântat? în nem?e?te de una în italian?. Dar între una în italian? ?i alta în spaniol? diferen?ierea e mai dificil?.
Se spune c? gr?irea româneasc? este onomatopeic?, red? fenomene din natur? reproducându-le fonetic. Asta înseamn? c? este primitiv?, se men?ine înc? destul de aproape de începuturile gr?irii omene?ti, când s-a f?cut trecerea de la comunicarea prin semne la comunicarea sonor?, fonetic?. Onomatopeele, ca imitare a sunetelor naturii, sunt ni?te semne vocale relativ constante, care au devenit r?d?cini lexicale din care s-au format familii de cuvinte, uneori, cu semnifica?ii diferite. Deci, originile românei ar trebui c?utate foarte departe în trecut. Nu ?tiu dac? chiar este o gr?ire adamic?, dar i-am putea c?uta temeiul prin vremea lui Noe, mai aproape de noi geografic. În fond Arca nu a debarcat la pol, ci pe muntele Ararat, situat în spa?ialitatea noastr?. Este o limb? a unui nou început în cadrul actualei samsara, ca ?i cum ar fi fost adus? de un extraterestru. Apar?in?tori ai spa?iului mioritic, dar ?i noetic (anatolian), mo?tenim gr?irea întemeietorilor lumii noi de dup? potop. Noi, cei care ne spunem ast?zi români, nu am aterizat de pe lun?, prin a?ezarea noastr? geografic? suntem descenden?i ai bazinului demografic noetic din jurul M?rii Negre. Nu ?tim în ce propor?ie, îns? ?tim c? suntem continuatori mai fideli ai gr?irii noetice decât cei de peste m?ri ?i oceane. Apar?inem ramurii iafetice a ei, care s-a diferen?iat de semit? ?i hamit?. Am numit-o indoeuropean? ?i cu asta credem c? am rezolvat problema. Dar, pentru noi indoeuropenismul nu satisface pentru c? nu poate explica romanitatea limbii române, a?a cum e considerat? oficial. Dac? ea nu descinde de la Romulus, ci de la Rama atunci actuala explica?ie ?tiin?ific? se ruineaz? total. Înseamn? c? sensul de formare a ei nu este de la vest c?tre est, ci invers ?i rela?ia cu latina nu mai e de filia?iune.
Vorbele au zburat, s-au amestecat neamurile ?i vocabularul e altul, de nerecunoscut, dar gramatica (sintaxa) exprim?, nu ?tim cât de fidel, matricea fiziologic?, etnic? a rostirii de sine a p?rin?ilor no?tri – oameni ai acelor timpuri. De aia se vorbe?te de blocul limbilor balcanice – româna, albaneza, bulgara. Din p?cate, nu prea ?tim cine sunt întemeietorii. Spunem daci ?i iliri, dar daci î?i zic ?i nem?ii ?i olandezii ?i nordicii, mai nou ?i balticii. Atunci românul ?i neam?ul ar trebui s? se în?eleag? pentru c? gotul era acela?i cu getul.
Poate c? limbile anatoliene, ale regiunii numit? cândva Romania, n-au disp?rut, ci formeaz? substratul cel mai fertil al actualelor limbi turc?, greac?, dar ?i al b?trânei valahe. Din cioburi de ?tiire despre vorbitorii lor, putem articula o descenden?? destul de aproximativ?, dar orientativ? spre a afla c?rarea ce duce c?tre începuturile gr?irii române?ti. Ungurii nu se sfiesc s? afirme c? descind dintr-o limb? aflat? la mii de kilometri (Ural), magheara ap?rând prin separarea ungurilor de limba ugric?, cu un mileniu ?i ceva î. c. Bulgarii, la rându-le, î?i caut? r?d?cinile în protobulgara turcic?, ogur? de pe undeva de la grani?a chinez?, adus? în Balcani în secolul ?apte d. c. care s-a des?vâr?it, prin slavizare, în sec 9-10. Noi ne ferim s? ne c?ut?m originile la doi pa?i în sudul M?rii Negre, unde a debarcat str?mo?ul Noe. Grecii î?i asum? descenden?a lingvistic? din miceniana mai veche cu cel pu?in dou? milenii decât era noastr?, care prin diferite dialecte a format elina veche (bizantina). Poate c? ?i la noi cuvintele, zise ca având origini turce?ti ori grece?ti, nu au fost aduse de Sinan pa?a ?i ai lui ori de fanario?i, ci sunt r?m??i?e ale ancestralit??ii noetice. Pare verosimil? afirma?ia c? structura limbii dace era similar? cu hittita, bitiniana, lidiana, frigiana, capadociana, pontica, parta etc. În fond tracii, cel mai numeros neam dup? al inzilor, se distingeau, în primul rând, prin limba lor comun?.
De?i dic?ionarul lui Vinereanu, apari?ie recent?, spune c? circa optzeci la sut? din vocabular este dacic, zece la sut? latin ?i alt zece la sut? împrumuturi din slav?, greac?, turc? etc, teoria oficial?, agreat? de Academie, consider? limba dac? aproape disp?rut?, savan?ii abia g?sind vreo dou? sute de cuvinte în fiica sa din ?ara de ba?tin? - româna. Dar dac? limba dacilor nici nu a existat, dacii nereprezentând o etnie ci o spiritualitate? Dac? limba român? nu se trage nici din dac?, nici din latin? ci e str?vechea limb? a ramanit??ii despre care pomenesc unii dacologi? Vorbim despre spiritualitatea lui Ra ?i descoperim cuvinte comune, chiar bazale, cu egipteana ?i sumeriana dar nu putem explica leg?tura dintre ele. Acceptând ramanitatea g?sim o explica?ie nemitic? ?i romanit??ii. Dac? Anatolia ?i spa?iul bizantin nu trebuia s? se cheme Romania, ci Ramania?.
De?i, mai ales dup? descifrarea manuscriselor de la Marea Moart?, Biblia tinde s? devin? izvor istoriografic, cercet?ri recente bazate pe paleogenez? continu? s? acrediteaze ipoteza form?rii lui homo sapiens numai în Africa în urm? cu circa dou? - trei sute de mii de ani. O ramur?, acum ?aptezeci de mii de ani roie?te c?tre estul euroasiatic. În urm? cu circa patruzeci de mii de ani, pe platoul iranian, popula?ia ancestral? comun? se separ? în esticii asioeuropeni ?i vestici euroasiatici.
Perspectiva antropoteist? afirm? c?, în spa?iotemporalitate, limba este cuvântul întrupat drept persoane care se roste?te pe sine împreun?. Astfel Logosul impersonal, prin tr?itorul p?mântean, se întrupeaz? în limbi impersonale. Fiecare persoan? se na?te într-o limb? ?i tr?irea e o decantare a autocunoa?terii în acea limb?. Limba e intermediarul, modalitatea prin care logosul indefinit se corporalizeaz? , devine cultur?, civiliza?ie, specie uman? - anthropos ca stare ontic? impersonal? a gnososului.
Omul contemporan, în manier? istoric?, nu poate explica decât actualul ciclu al s?u în devenirea cosmicit??ii cronospa?iale. Samsara sa începe cu homo sapiens, animalul inteligent muritor care înva??, în succesiunea de încarn?ri, s? c?l?toreasc? pe ma?ina timpului. La cap?tul c?l?toriei, st?pânind timpul el î?i va învinge moartea ca zeitatea numit? Iisus. Fenomenologia acestei deveniri o numesc antropositate. Ca Iisus el este Anthropotheos – omul zeu.
Filmul istoricit??ii noastre ar ar?ta cam a?a. Filonul iafetic, dup? potopul provocat de încheierea glacia?iunii Wurm, în urm? cu circa dou?sprezece milenii, expandeaz? geografic în jurul M?rii Negre ?i spre est c?tre spa?iile indiene. Pe parcursul migra?iunii sale construie?te societ??i agricole sedentare, relativ pa?nice, de tip matriarhal - gen cultura Co?ofeni. Limba pe care ele o vorbesc este “extraterestra” lui Noe – noetica. Pe Iafet, în epicentrul anatolo - balcanic, popula?ia îl va numi Pelasg – primul om ap?rut pe p?mânt. ?i de aici, civiliza?ia pelasgic?, iar limba iafetic? - pelasga. La începuturi ea este aproape identic? cu samita ?i hamita. Dar, distan?ându-se geografic, în timp ele se vor diferen?ia, devenind substratul zero al celor trei filoane lingvistice p?mântene primordiale.
Limba iafetic? atinge apogeul form?rii sale în spa?iul vedic, unde se constituie drept limb? brahmanic?. Casta cult?, religioas? a ramanilor creeaz? în ea cunoscutele imnuri sacre, p?strate la început pe cale oral? iar mai târziu ?i scrise. Preo?ii erau singurii care puteau invoca, explica ?i interpreta respectivele imnuri, astfel c? limba vedic? se impune ca o limb? de cult, sacr? - sanskrita.
La un moment dat în rândul societ??ii brahmanice apare disputa între preo?i ?i cavalerii din rândul c?rora provenea regele. Cu timpul aceste dispute, preponderent ideologice, denatureaz? într-un r?zboi milenar. Capacitatea superioar? a castei preo?e?ti de a influen?a ?i controla popula?iile d? câ?tig de cauz? brahmanilor. Cavalerii învin?i încep s? migreze în valuri c?tre vestul eurasiatic. Duc cu ei civiliza?ia r?zboinic? a kurganelor care se suprapune peste societ??ile agricole sedentare matriarhale. Se formeaz? noi organiz?ri sociale de tip patriarhal care vorbesc o limb? rezultat? prin contopirea urma?elor iafetei ce odinioar? pleca ?i a iafetei care se întorcea– limba ramanic?. Cavalerii aduc cu ei ?i o nou? spiritualitate desprins? din cea brahmatic?, dar cu identitate proprie. În spa?iul M?rii Negre ea cap?t? forma spiritualit??ii zeciste al c?rei mare preot (rama) era zalmoxe. El era mo?ul za prin care p?mântenii se legau ?i comunicau cu divinitatea, dar mai ales era cel care, segment în unicul lan? al viului, mo?a (n??tea) via?a pe p?mânt. Adep?ii s?i, vorbitori de ramanic?, erau numi?i zeci?ti, zeci – de?i – ge?i. Sunt cei care vor da numele Geea planetei ?i în Bacani îl vor na?te pe Pitagora, iar în spa?iul carpato- ponto-danubian pe Diurpaneus ca Decebal - al Zecilea Baal ?i pe Deceneus - al Zecilea Nous (cap), ce va deveni Koga/ion, unicul cap – zeul spiritualit??ii zeciste. Dup? modelul brahmanic (ramanic) vor construi în Carpa?i o Dwaroka – cetatea lui Krishna în jurul templului ini?ia?ilor (ramanilor), cu partea sacr? sub p?mânt, unde locuia zalmoxe slujitorul lui Kogaion – omul zeu Anthropos - Iisus. Zecii geto-daci îi vor spune în ramanica lor limb?, denumit? valah?, Dzeus – Dumnezeul cre?tin de mai târziu. Din spa?iul carpato-balcanic ramanitatea zecist?, prin ramanii ei, va fi dus? în Orientul Apropiat egipteano-mesopotanian unde, modelat pe popula?ia local? senito-hanitic?, preponderent agricol? datorit? Nilului, se vor constitui cunoscutele structuri politico-militare le lui Ra, de unde se crede c? se trage actuala civiliza?ie a planetei, adus? în Europa de fenicieni. Purt?torii ramanit??ii în acea regiune ar fi putut fi hiti?ii ?i asirienii.
Dac? pelasga noetic? era stratul zero, ramanitatea va deveni substratul elenismului, valahit??ii, latinit??ii romanice, slave, germanice, civiliza?iilor celtice, nord-europene etc. Ge?ii ?i go?ii sunt acela?i neam, cu aceia?i lideri spirituali, militari ?i politici, prin substratul lor ramanic. Limba român? este ramanica neamurilor ce gravitau spiritual ?i cultural în jurul Sarmisegetuzei hiperboreene care, dup? invazia roman?, s-a impus pe ambele maluri ale fluviului drept valaha.
În vremea lui Cuza grecitatea bizantin? de aici, dizolvat? în valahitatea nord-dun?rean?, visând la o alt? Rom?, capital? a imperialei Românii balcanice, desfiin?at? de otomani, a impus spa?iului nostru geografic actuala denumire a ??rii. Probabil destinul ramanilor ce au d?râmat vechea Rom?, poate ?i ca r?spuns la nimicirea Sarmisegetuzei, a fost acela de a crea un centru de rezisten?? ?i supravie?uire a ramanit??ii iafetice în fa?a semitiz?rii ?i hametiz?rii. Aici sau ridicat imperiile hittit, persan, elen, macedonean, roman, otoman, iar Eu(Ra)pa Vestic? e autoarea noii mari coloniz?ri, de dup? cea elen?, a planetei. Misiunea ramanilor valahi de azi este, poate, s? participe la ecumenismul reunific?rii spirituale a celor trei filoane noetice într-o nou? unic? limb? p?mântean?, care se va numi terrana. Poate c? Ramayana e metafora sub care a fost prevestit acest destin al s?u, peripe?iile prin?ului Rama simbolizând chinurile facerii limbii române de mîine. Ea pare a fi nucleul dur în care s-a conservat cel mai bine spiritualitatea ramanic?. Perspectiva dacopat? induce a?teptarea unei rena?teri spirituale planetare; cei ?ase milioane de români pleca?i în lume care vor reveni în ?ar? simbolizeaz? începutul întoarcerii neamurilor p?mântului acas? în aria noetic?.
Deocamdat?, prin teoriile despre ea, limba român? începe s? se cunoasc? pe sine. ?i, dac? e s? lu?m în seam? profe?ia în?eleptului indian care a c?l?torit în spa?iul ei, pe m?sur? ce o face î?i descoper? energiile ne?tiute, poporul care o vorbe?te, încetând a mai fi un mister ?i o enigm?, se dest?inuie într-o cultur? cu tenta?ie planetar?, care va lumina cu str?lucirea-i nu doar col?ul unde s-a n?scut (Blaga) ci întregul univers antroposic. Cei ilumina?i de ea, poate, o vor primi ca pe o nou? limb? sfânt?. ?i astfel, spiralic, se va închide cercul, de la sanscrkrita veche – ramano-vedic? la noua sanscrit?, autoare a unei civiliza?ii, nu doar carpato-danubiano- ponto-balcanice, ci terrane. Ini?ia?ii, c?rora li se spune azi reptilieni, ?tiu lucrul ?sta, se tem de ea ?i fac orice s? o împiedice. Dar ea, ca o fatalitate, îi va strivi implinindu-?i, implacabil, destinul. Poate c? la încheierea actualului ciclu samsaric, antroposul – Iisusul revenit ca Messia - va fi recunoscut de c?tre to?i ?i nu se va mai în?l?a la cer pentru c? îngerii vor coborî pe P?mânt ?i se vor în?elege ramane?te în marea ?i unica Împ?r??ie a lui Dzeus, mai str?lucitoare ca soarele (str?mo?escul Apollo) de pe cer. Poate c? aceast? poten?ialitate, înc? nedezv?luit?, a limbii române îi activeaz? pe cei care o presimt s? vorbeasc? despre Romania ca Noul Ierusalim al omenirii.