Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Un copil ?i o carte

de ovidiu cristian dinica



Copilul privea cu ochi mari, limpezi, ca dou? ferestre spre o realitate paralel?. În jurul lui, ora?ul se mi?ca gr?bit, dar el r?mânea nemi?cat, cu fruntea aplecat? asupra unei c?r?i. Lumea din pagini îl absorbea cu totul.
Pe trotuar, o tân?r? coborâse din autobuz cu o grab? furioas?. Se împiedicase de prag, de pa?i, de oameni. C?zuse aproape, dar se redresase cu o energie înver?unat?. Privirea ei era o s?geat?, aruncat? spre u?a autobuzului care tocmai se închidea. Prea târziu. Vehiculul plecase.
În?untru, copilul citea despre o nav? r?t?cit? pe m?ri tulburi, unde o supraveghetoare stârnea vrajb? ?i team?. Nimeni nu o iubea. Nimeni nu o în?elegea. Dar ea era acolo, prezent?, amenin??toare.
Tinerii din autobuz priveau prin geam mi?c?rile femeii de afar?. Gesturile ei erau dezordonate, aproape obscene. Spaima ei devenise contagioas?. Autobuzul se îndep?rta, dar nelini?tea r?mânea.
Apoi, din trapa deschis?, se ivir? aripi. Mari, negre, fâlfâitoare. Aripi de liliac. Între ele, silueta unei femei. Era ea. Tân?ra de pe trotuar. Dar transformat?. Însp?imânt?toare. Fantastic?.
Copilul tres?ri. Tocmai ajunsese la pasajul în care femeia din poveste descoperea tr?darea. Coinciden??? Sau cartea prindea via???
Elevii se retr?geau într-un col?, speria?i. Autobuzul p?r?sea asfaltul ?i se avânta într-un crâng. Crengile loveau geamurile. Aripile femeii obturau lumina. ?oferul, palid, ?inea cu greu direc?ia.
Tinerii alergau pe culoar, trecând pe lâng? copilul cu cartea. Îl ignorau. Dar el citea. Mai adânc. Mai intens. Imaginile din pagini deveneau realitate. Femeia-liliac p?rea desprins? din rândurile c?r?ii.
Autobuzul luneca pe iarb?. Noaptea cobora. Fiin?e ciudate ie?eau din paginile deschise. Se amestecau cu aerul, cu frunzele, cu spaima.
Pentru copil, timpul se oprise. Devora cuvintele. Fiecare pagin? era o poart?. Când ajunse la ultima, se întâmpl? ceva straniu: cartea nu se închise. Se deschise din nou, dar cu el în?untru. Fusese absorbit.
Autobuzul reveni pe traseu. Lini?tea se reinstal?. Elevii se a?ezar? la loc. ?oferul respir? adânc. Dar cartea r?mânea pe banchet?, deschis?. Cine o citea, putea sim?i prezen?a copilului. Putea retr?i povestea. Putea p??i în ea.

ovidiu cristian dinica (cristan) | Scriitori Români

motto: fi bun pina la moarte

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro