proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

        În zorii zilei de 14 decembrie, sosi la redac?ia revistei Avangarda un b?rbat u?or încovoiat, purtând o geac? veche softshell kaki, descheiat?. În mâini ?inea o map? translucid? ?i un plic galben A4, pe care scria mare, caligrafic: „Pentru literatur?, nu pentru folos”. Se recomand? portarului ca expert în strategii poetice conceptuale neimplementabile ?i, vizibil deranjat c? trebuie s? a?tepte zece minute din cauz? c? nu ap?rea pe list?, oft? scurt, apoi zise:
— Este perfect în spiritul revistei. Absen?a mea confirm? tema: lipsa valid?rii ca form? de con?inut.
Portarul îl privi lung, apoi ridic? telefonul. Dup? alte câteva minute, îl conduse, f?r? convingere, printr-un culoar prost luminat, pân? la un birou f?r? pl?cu?? pe u??.
        În interior, doi redactori r?sfoiau o map? cu titluri propuse pentru num?rul special „Post-Regionalisme ?i alte închipuiri”. Nu ridicar? privirea decât când b?rbatul î?i a?ez? plicul pe mas?, cu un zgomot discret, dar deliberat.
— Nu e doar o re?et?, e o propunere estetic?, spuse cu o expresie între polite?e ?i regret, ridicând pu?in vocea la cuvântul „estetic?”, ca ?i cum tocmai l-ar fi scos dintr-un buzunar interior. Ave?i aici un text tranzitiv, o interven?ie minim? într-un spa?iu cultural hipertrofiat de sens, continu? cu emfaz?. V? dau papana?i, dar în format poem.
        Unul din redactori încerc? s? zâmbeasc?.
— ?i... e în versuri?
— Nu. În rupturi. Cu inten?ie, goluri ?i gândul de-a ataca toate conven?iile.
Apoi scoase din plic câteva foi ?i le întinse cu gestul unui om care ofer? dovada final? într-un proces absurd. Titlul, pe prima pagin?, era simplu: „Papana?i – versiunile esen?iale” iar sub el, o epigraf? din Derrida: „Tot ce e moale con?ine o form? de revolt?”. Prima strof? era tip?rit? cu spa?ii largi între rânduri:

dou? ou? – întregi
dar fragile
brânza –
??nu ca ingredient, ci ca remu?care
se amestec? f?r? inten?ie
???(precum unele vie?i)

        Redactorul citi în t?cere. Apoi întreb?:
— ?i... e pentru rubrica de gastronomie?
— Nu. E pentru rubrica de atitudine, r?spunse b?rbatul. Mâncarea e doar pretextul. Papana?ul e un act. O reconfigurare. Un corp moale într-o lume prea crocant?.
— Bine, dar avem ?i cititori...
— Exact, îl întrerupse b?rbatul. De asta trebuie s?-i ?oc?m domestic. S? în?eleag? desertul ca form? de disperare sublimat?.
— Am în?eles. L-am putea publica la „Text experimental”.
— Mul?umesc, dar nu. Pentru asta a? avea o re?et? de ciorb? de burt? în hexametru dactilic care e înc? în lucru.
        Dintr-un col? al înc?perii, un pick-up începu s? redea, aproape imperceptibil, Serenada lui Schubert, iar redactorul, f?r? s? se desprind? din conversa?ie, sorbi absent dintr-o can? cu ceai, apoi se uit? din nou la foi, de data asta cu un amestec de curiozitate ?i jen? profesional?.
— Aici, la strofa cu „uleiul fierbinte dar nu ostil”... inten?iona?i ceva anume?
— Da, e despre compromis.
— Aha. Într-un sens, e un e?ec cu structur?.
— Exact. Un e?ec dirijat.
        Muzica se opri f?r? ca nimeni s? remarce. În aer se sim?ea acel moment greu de definit, când o idee absurd? trece grani?a ?i devine, brusc, posibil?. Cel?lalt redactor str?nut? brusc, apoi zise:
— A?i adus ?i o fotografie?
— Nu lucrez cu imagine. E prea direct?.
— În regul?. V? putem contacta m?car pentru o biografie scurt??
— A? prefera una lung?, dar complet evaziv?.
— Cum adic??
— S? înceap? cu „S-a n?scut într-o perioad? în care nu se mai credea în nimic, dar se scria mult”. De acolo improviza?i. Pune?i ?i o burs? fictiv?, poate un stagiu în Islanda. Nu conteaz?.
        Pe nesim?ite Schubert reîncepu, nu se ?tie cum.
— În regul?, dac? mai ave?i materiale similare...
— Am chiar un adev?rat proiect, spuse b?rbatul punând pe mas? mapa pe care o ?inuse la piept înc? de la intrare, a c?rei copert? l?sa s? se citeasc? în litere mari de tipar: „Ezoterism aforistic – digestii ale textului culinar”.
        Unul dintre redactori trase mapa spre el ?i, f?r? s-o deschid?, o b?g? direct într-un sertar. Apoi îl servi pe oaspete cu ceai ?i, pentru câteva minute, discu?ia alunec? în alt registru: politica vremii, noile taxe locale, situa?ia r?zboiului de la grani??, recunoa?terea micului românesc la nivel european ?i, inevitabil, starea jalnic? a trotuarelor din fa?a redac?iei.
        În cele din urm?, dup? ce d?du pe gât ultima gur? de ceai, b?rbatul se ridic?, scoase din buzunarul de la piept o sticlu?? metalic?, lu? o înghi?itur? scurt? care-i schimonosi fa?a, apoi salut? scurt ?i re?inut, îndreptându-se spre u??. Pa?ii lui se stinser? pe coridorul întunecat, iar biroul r?mase într-o lini?te stranie, parc? prea înc?p?toare pentru cei doi redactori, care timp de câteva minute nu spuser? nimic. Apoi, unul dintre ei trase foile mai aproape, î?i scoase stiloul ?i scrise pe marginea manuscrisului: „A se reciti în st?ri liminale”