proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Am venit aici gol ?i gol o s? plec. La fel ca Alexandru Împ?rat, o s?-mi deschid ?i eu palmele s? se vad? c? n-am luat nimic. Am fost trimis pe P?mânt nu s? iau, ci s? aduc!
Înc? nu am aflat ce-i omul. O fiin?? fabuloas?, st?pân al planetei ?i nu numai ori un nimic. Infirmitatea sa de fiin?? muritoare l-a determinat s? se asocieze cu o existent? ori doar imaginar? entitate superioar?, atotputernic? ?i protectoare. Pe care a numit-o în diverse moduri.
Discu?ia începe din momentul în care entitatea imaginar? a fost numit? Cratos. Adic? Creatorul - Atotf?c?torul ?i Atotputernicul. Cu pu?in înainte s? se întâmple asta, undeva, în spa?iul nostru getic din peninsula Balcanic? tr?ia un om simplu. În?elept nu din cine ?tie ce daruri, ci pentru c? avea o nevast? foarte urât?, numit? Xantipa. Decât s? se culce cu ea, bietul om prefera o ulcic? cu vin ?i cercetarea Cerului ?i a tainelor lume?ti. Pe când le povestea semenilor observa?iile ?i p?rerile sale , ace?tia se minunau ?i l-au numit Sofian. Apropia?ii îl strigau prescurtat, în stilul americ?nesc de mult, mult mai târziu, So. ?i a?a vecinii i-au zis So În?eleptul sau Atotputernicul. Asemuindu-l cu zeul i-au zis So/Cratos, adic? Sofian Atotputernicul. În istoria în?elepciunii a ajuns pân? la noi drept Socrate.
A constatat c? unii ?mecheri, de la o vreme, îl foloseau pe Cratos drept aliat ori prieten al lor spre a speria prostimea ?i a o determina s? fac? ce i se cerea. Probabil era începutul apari?iei religiilor moderne. Ajun?i mai marii vremii, ace?ti farisei au încercat s? ?i-l al?ture pe în?elept. ?i pentru c? era ascultat, i s-a cerut s? spun? c? adev?rul era acela pe care îl proclamau ei. Ordinea de drept nu mai era valabil?, conta cea pe care vroiau s? o instituie ei. Deoarece a refuzat, a fost arestat ?i condamnat la moarte. În temni?? i s-a cerut s? se dezic? de legea veche ?i s? sus?in? ceea ce doreau profitorii. În loc s? fac? asta a b?ut cucut?. ?i a?a se încheie episodul în?elepciunii cratice (kratosofie) p?mântene numit? , peste timp, Socrate. Elogiu limbii române c? permite asemenea minun??ii verbale!
Nu ?tim dac? personajul a existat cu adev?rat. Cum nu ?tim nici dac? Hesiod, Herodot, Pitagora au fost oameni reali ori doar ni?te concepe personificate. Oricum, istoria ne spune c? el a fost profesorul lui Aristotel ?i Platon. Primul s-a ocupat de lucruri concrete p?mântene, cel?lalt de lucruri cere?ti cum a fost lumea ideilor.
Tot în acele vremuri, undeva pe o insul?, tr?ia un ne?tiut medic de ?ar?. V?zând cum oficialii locali ai vremii încearc? s? asocieze atotputernicia lor cu Cratos s-a revoltat. ?i fiind medic a aten?ionat c? excesul ar duce la kratocra?ie, devenind malefic. Metoda lui de vindecare s-a chemat: “mai pu?in? cra?ie!”. De aceea, semenii l-au numit nu hiper, ci Hipocrates. Tradus la zilele noastre, numele marelui vindec?tor ce-l concura pe zeu ar însemna poate Modestul. Dup? ce ne-a dat acest avertisment, a plecat cu mâna goal?, dar a l?sat umanit??ii Hipocratic Corpus.
Cu tot tratamentul aplicat de el ?i discipolii s?i, lumea nu s-a vindecat de boala puteri. ?i atunci a ap?rut un alt în?elept numit Demostene – Om simplu din popor (demos). Spre a-?i salva compatrio?ii de boala atotputerniciei a propus ca puterea unic? – Cratos, spre a nu mai fi nociv?, s? fie împ?r?it? între semeni. Modelul de organizare social? oferit de el s-a chemat demos/cra?ie. ?i a?a s-a n?scut celebra noastr? democra?ie de ast?zi – atotputernicia lui cratos împ?r?it? la mai mul?i.
Cei care voiau s? se substituie lui Cratos au supravie?uit, îns?, prin urma?ii lor. Cum nu mai puteau s? adune la un loc atotputernicia risipit? la to?i au inventat tehnocra?ia. O entitate neuman? ?i exterioar? omului care s? posede atotputernicia lui Cratos. A?a au ap?rut hiperarmamentele ?i inteligen?a artificial? – un cratos cândva imaginar devenit realitate. Probabil ?tia el, Fukuyama, ce ?tia când vorbea de sfâr?itul istoriei. Mai pe ?leau spus, al umanit??ii. Îmi pare r?u de Socrate c? a b?ut cucut? doar spre a ne avertiza c? aceast? cale, pe care am mers, e la fel de sinuciga?? ca ?i gestul s?u eroic ori martiric.
Mai marii no?tri au înv??at din toat? povestea asta c? cea mau profitabil? e autocra?ia – în?eleas? drept folosire a tuturor pârghiilor puterii în interes absolut personal ?i de ga?c?. S? nu uit?m, exponentul ei – Împ?ratul într-o mân? ?inea cartea sfânt? ?i în cealalt? sabia cu care î?i ap?ra ori extindea grani?ele Imperiului. Cum niciunul nu are sânge albastru ori charism? spre a coagula mul?imile în jurul lor î?i compenseaz? impoten?a, c???rându-se în jil?urile unor partide cu denumiri patriotarde care s?-i ajute în manipularea ?i controlul electoratului, falsificarea alegerilor, intentarea de procese opozan?ilor etc. A?a am ajuns s? fim guverna?i de formali lideri incul?i ?i incompeten?i, mâna?i în lupt? de propria l?comie, care neputându-?i impune dictatura mimeaz? populismul. În realitate se comport? ca ni?te pantocra?i, ce-l fac invidios pân? ?i pe zeu. Un amestec de tiranie machiat? ?i democra?ie formal? numit? anocra?ie. În limbaj popular s-ar traduce-n “De-a? mai duce-o înc-un an / S? adun ban peste ban /S?-mi fac fiul ?amberlan!”.
A?a cum se vede din starea actual? a Romaniei, pare a fi cea mai p?guboas?. Sub o aur? binevoitoare, oficialii no?tri mimeaz? grija fa?? de popor prin emfatice declara?ii ?i jur?minte de credin?? ori celebrele pomeni electorale, mai ales, din preajma alegerilor. Nu le pas? îns? de soarta ??rii, ci numai de buzunarele proprii. Spre a ?i le face doldora, noii ciocoi vând aproape pe gratis averea na?ional?, înfruptându-se din mite ?i pe?che?uri cât mai grase. Când li se clatin? scaunul se întrec în c?ciuliri la por?i str?ine, înso?ite de p?guboase concesii politico-juridice ?i danii material-financiare c?tre protectori prin care ?ara e scoas?, practic, la mezat. Unii sunt gata chiar s?-?i proclame autonomii teritoriale prin care jude?e, ?inuturi sau regiuni devin pa?alâcuri personale. E pe cale s? nu mai r?mân? nimic din articolul constiu?ional care proclam? Romania stat na?ional, suveran ?i independent, unitar ?i indivizibil.
Aceast? inven?ie româneasc? în ale guvern?rii tinde spre a se impune drept egocra?ie, cea mai cumplit? form? de neorganizare statal?. A? îndr?zni s? zic, mai grav? decât patocra?ia (pathos – suferin??, kratos – putere) ce desemneaz? starea în care ni?te bolnavi mintal acapareaz? instrumentele puterii. În cazul lor mai exist? speran?a vindec?rii, egoismul e incurabil. Ea s-a înfr??it cu birocra?ia, n?scând monstruozitatea pe care am putea-o numi egobirocra?ie. De team?, jegm?nitorii (jeg – man) no?tri lideri stau ascun?i în birouri spre a nu mai auzi durerile ?i vaietele poporului. Egocra?ia e temeiul cratocra?iei, politic? de dragul politicii (politicianism), un fel de putere incontrolabil? a puterii sau tiranie la p?trat. Politica, din modalitate de administrare a polisului, se impune drept cea mai profitabil? afacere. O guvernare de forma: “conduc cum vrea mu?chii mei!”. Pentru omul am?rât ea înseamn? pauperizare la p?trat: “s?rac în ?ar? s?r?cit?, n-am nimic c? am nimic!”. Constitu?ia devine simplu afi? electoral, separa?ia puterilor e o glum?, curtea constitu?ional? - o f?c?tur? ajuns? în conflict de interese cu poporul, parlamentul - o adun?tur? unde fiecare î?i face propriul interes lege, justi?ia e injusti?ie , pretutindeni haos institu?ional, iar de la vl?dic? la opinc? scape cine poate. ?i pretutindeni domne?te “urâciunea f?r? suflet f?r? cuget” ce “deasupra tuturora, oastea s? ?i-o recunoasc?, î?i arunc? pocitura bulbuca?ii ochi de broasc?...”.
Jos egocra?ia, tr?iasc? na?ia!