proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Zidurile se ridicau masive de-o parte ?i de alta a str?zii, închizând-o într-o cetate t?cut?, f?r? început ?i f?r? sfâr?it. Le sim?eam dominând spa?iul, în?l?ate parc? pân? la cer, opace ?i necru??toare. Nimic nu p?rea s? p?trund? dincolo, nicio raz?, nicio adiere. Erau ziduri nu doar de piatr?, ci de mister—atât de cople?itoare încât, uneori, sim?eam c? m? strivesc sub privirea lor.
Pe partea cealalt? a drumului, blocurile de apartamente, cu ferestre larg deschise c?tre necunoscut, ofereau un contrast puternic: Blocuri locuite, cu oameni, voci, mirosuri de toamn? ?i de frunze c?zute. Copacii din jur î?i mai p?strau verdele, dar fructele lor c?deau obosit—mere, pere ?i, cel mai des, castane mari, rotunde, care se rostogoleau pe trotuarul înclinat. Le urm?ream fascinat: unele se opreau în rigole, altele continuau, conducându-m?, f?r? s? vreau, tot mai aproape de ziduri.
Când am ajuns la doar câ?iva pa?i, am sim?it un fream?t dincolo de ele. Pa?i, ro?i, glasuri înfundate—via??. Am atins zidul, timid, apoi mi-am lipit urechea de el, cu un gest aproape ru?inos, ca al unui spion de vis. A fost momentul în care totul s-a schimbat.
O explozie brutal? a zguduit cetatea. Zidul s-a cr?pat, l?sând s? se întrevad?, printre fisuri, umbre de oameni ?i ma?ini, aburi fierbin?i care se ridicau în valuri dense. Era un haos pe care nu-l în?elegeam. Înfrico?at, paralizat de teroare, sim?eam cum corpul meu se închide într-un vis din care nu mai puteam evada.
Din cr?p?turi a început s? curg? ap?, fierbinte ?i n?valnic?, inundând trotuarul ?i scurgându-se c?tre spa?iul verde. Acolo, parc? trezi?i de aburii fierbin?i, au început s? apar? iepuri—zeci, sute, apoi mii—ie?ind din tufe, alergând speria?i spre ziduri. De toate culorile, ace?tia se loveau de piatr?, c?utând dispera?i s? p?trund? în cetate. Unii c?deau, al?ii s?reau, al?ii se strecurau prin fisuri. O mi?care haotic? ?i totodat? tragic?.
Locuitorii de dincolo de ziduri i-au observat ?i au reac?ionat. În loc de mil?, a venit focul. Aruncau cu pietre, tr?geau cu arme. Erau hot?râ?i s?-?i apere spa?iul, s? nu cedeze nicio palm? de lini?te. Sângele a început s? curg? pe ziduri ?i printre str?zi. Se prelingea printre fisuri, amestecat cu apa fierbinte.
?i cum t?cerea p?rea s? cad?, cerul s-a umplut de p?s?ri. Se coborau în zboruri ample, chemate de mirosul mor?ii. Umbrele lor adânceau apusul. În cetate, oamenii luptau ?i împotriva lor. Cerul devenise o cupol? ro?ie, vie, bolnav?. P?s?ri ?i oameni, zgomote ?i plânsete—totul într-un dans sângeros ?i absurd.
Atunci, un tunet br?zd? aerul. Un fulger alb orbitor lumin? zidurile, iar o voce stranie r?sun? din înalt:
— De ce le prigoni?i? Sunt fiin?e.
Am încremenit. Lipit de zid, nu îndr?zneam s? respir. Mu?chii mi se în?epeniser?, inima-mi b?tea haotic. Vocea continua:
— Din voin?a mea sunte?i. Nu risipi?i.
Apoi s-a l?sat lini?tea. Cerul s-a limpezit, b?t?lia s-a stins. P?rea c? o pace for?at? coborâse peste cetate.
Când s-a f?cut miezul nop?ii, m-am trezit brusc. Eram în patul meu, tremurând de frig. Spatele îmi era descoperit. Am întins picioarele dup? papuci—nu i-am g?sit. Pluteau în apa rece care p?trundea pe sub u??. Din apartamentele vecine veneau râsete ?i muzic?—semnele unei petreceri absurde, în timp ce eu înc? sim?eam mirosul de abur ?i sânge.