proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

A stat Constantin prin Bucure?ti mai mult rupt de foame decât s?tul. Umbla prin pie?e ?i în schimbul a câtorva legume ajuta negustorii la desc?rcatul ?i aranjatul m?rfii. S-a aciuit, apoi, pe lâng? un sacagiu. Înc?rca butoaiele cu ap?, ajuta, împingând la c?ru??, ar?tarea de cal costeliv. Tot el striga pe la r?spântii: Apa…, apa.., hai la ap? limpede ?i proasp?t?. Primea pentru munca asta un b?nu? din treizeci. Dou? c?ld?ri de ap? erau vândute cu un b?nu?. Ar fi plecat de la sacagiu dar acesta îi asigura, pe lâng? cei doi trei b?nu?i pe zi, loc de odihn? peste noapte. A început, mai ales c? vara era spre sfâr?ite, s?-i par? r?u dup? târla de oi, de la Cioroiu, la care ar fi ajuns dac? nu-i p?r?sea, la acel han, în puterea nop?ii pe cons?tenii s?i. Ce se va face la iarn? când sacagiul, i-a spus, nu va mai avea nevoie de el? Cel mai bine ar fi s? se întoarc? acas?. Dar cum? Dac? mergând în c?ru?? a f?cut pân? aici aproape dou? s?pt?mâni, cât va face acum pe jos? Nici nu ?tie în ce parte s-o apuce. Î?i aduce aminte doar de un ora? mare, de Bra?ov ?i apoi de r?coarea mun?ilor. A aflat de la sacagiu c? sunt c?ru?e cu patru cai care fug foarte repede dar cost?, ca s? te sui în ele, pe pu?in patru cinci galbeni iar el nu are mai mult de zece b?nu?i. Dorul de cas? îl chinuia. Chiar ?i oile satului i se p?reau, acum în amintire, un vis frumos. Tot ca într-un vis auzea cântecul la fluier, înso?it de vorbe, prin care ciobanii spuneau, toamna, p?rerea de r?u a p?r?sirii mun?ilor de c?tre turme. „Se duc oile, se duc/ ?i se duc ?i nu mai vin/ pân la Sfântul Constandin/ r?mân stâni f?r? st?pâni/ izvoare f?r? mioare/ mun?i gola?i f?r? ciopoare...” Cu ochii umezi?i, cu o ceruz? în mân?, f?r? s?-?i dea seama ce face, se apropie de fa?ada unei pr?v?lii lâng? care-l a?tepta pe sacagiul dus, cu gloaba, la potcovar. Încet, încet, rând pe rând, au început s? apar? pe perete mun?i împ?duri?i, un drum ce cobora dinspre ei, apoi pe acel drum la vale oi, multe oi, doi câini floco?i cu zgard? la gât, un m?gar cu samarul pe el, iar înaintea tuturor ciobanul. Nu i se distingea fa?a, doar pasul sigur printre bolovani ?i fluierul prins în ?erpar. Era atât de preocupat de ceea ce f?cea încât nu ?i-a dat seama c? în spatele lui au început a se aduna, t?cu?i, copii, ba ?i câ?iva oameni în toat? firea care priveau cu interes la ceea ce ie?ea de sub ceruza din mâna lui. De la o vreme s-a oprit în spatele privitorilor ?i un b?rbat zdrav?n, cu p?rul negru, îmbr?cat în haine care pe atunci se numeau „evropine?ti”. St?tea cu mâinile încruci?ate ?i cu ochii abia deschi?i privind cu interes la lucrarea lui. Deodat? la fereastra pr?v?liei a ap?rut capul mirat al jupânului Mitrache proprietarul pr?v?liei în care se vindeau coloniale târgove?ilor mai avu?i. Ie?ii, val vârtej, s? vad? ce-i cu adunarea din fa?a propriet??ii dumnisale
- Ce-i cu voi b?, vede?i-v? de drum. Apoi v?zându-l pe domnul în redingot? neagr? zise cu o voce, de data aceasta mieroas?
- S? tr?i?i domnule Tattarescu. Este o cinste pentru mine c? v-a?i deplasat personal pân? aici, pofti?i v? rog, am primit icre proaspete, stafide ?i fistic, sals? de marile ?i alte bun?t??i, marf? proasp?t? adus? tocmai de la Kipru, pofti?i v? rog.
Domul Tattarescu nu-i r?spunse ?i nici nu-?i dezlipea ochii de la zidul pr?v?liei. Nici ceilal?i, c?rora domnul Mitrache li se adresase cu acele cuvinte de ocar?, nu d?deau semne c? vor respecta porunca lui. De abia într-un târziu ?i-a dat seama negustorul unde se uit? lumea adunat?. Tot atunci l-a v?zut ?i pe micul zdren??ros care tot mai tr?gea linii pe zidul propriet??ii sale.
- Fire-ai s? fi tu, de bagabond!
Se arunc? asupra copilului luându-l de ceaf? ?i ridicându-l la câteva palme de p?mânt. Se preg?tea s?-l arunce pentru a-l c?lca apoi în picioare.

- Virgile, Virgile, ne-ai captivat pe to?i cu povestea ta. Se vede c? ai darul nara?iunii.( Era vocea domnului diriginte.) De unde po?i ?tii tu ce s-a petrecut cu bietul copila? acum câteva zeci bune de ani.
- ?tiu domnule profesor pentru c? mi-a povestit bunicul meu, dup? tat?, care nu era altul decât acel Constandin ajuns bucure?tean datorit? firii lui de copil nest?pânit de nimeni.
- Foarte interesant? povestea ta. Spune-ne acum, în mai pu?ine cuvinte, sfâr?itul pentru c? în curând se va termina ora ?i nu putem sta, atât de mult în a?teptare, pân? s?pt?mâna viitoare

Le-a spus apoi mai pe scurt Virgil cum vestitul pictor l-a luat pe Constandin ca ucenic, apoi ajutor în atelierul s?u. C? în acel atelier mai erau ucenici care apoi au ajuns pictori vesti?i. Desigur, la început, domnul Tattarescu a vrut s? ia leg?tura cu p?rin?ii lui pentru ca ?i ace?tia s? fie de acord cu întors?tura din via?a b?iatului lor. Dar sim?ind c? ?i-a g?sit rostul vie?ii ?i nevrând s?-l piard?, b?iatul a declarat c? este orfan de ambii p?rin?i. A ?inut-o tot timpul a?a. Pictorul l-a declarat pe b?iat la Agia Capitalei sub numele de Constantin Georgescu ?tiind c? pe tat?l s? l-a chemat Gheorghe.
- Ei vede?i domnule profesor de ce pe ai mei ?i pe mine ne cheam?, chiar dac? suntem din Poiana, Georgescu ? Ne cheam? a?a pentru c? bunicul s-a întors, la maturitate, în satul natal. Era de acum un pictor destul de cunoscut. Al?turi de maestrul s?u a pictat Biserica Sfântul Spiridon, ?i alte câteva, în Bucure?ti. Pe la 1860 s-a întors în Poiana. A pictat ?i aici, în M?rginimea Sibiului, biserici. Dar ?i în alte sate mai îndep?rtate. Dac? ve?i trece vreodat?, spre Poiana, prin satul Rod, intra?i în biserica de acolo cu hramul Sfin?ilor Arhangheli Mihail ?i Gavril. Este pictat? de bunicul meu.
Au mai povestit la alte ore, aproape to?i elevii clasei întâmpl?ri din familia ori satul lor. Prin vacan?e, ca s? fie cât mai preg?ti?i ?i s? nu se fac? de ru?ine, se interesau iscodindu-?i p?rin?ii, pe oamenii mai în vârst?, pe preo?i ?i înv???tori despre întâmpl?ri din vechime, pe care apoi le povesteau în clas?. De multe ori în timpul acestor povestiri nu se auzea nici musca. Silvia Florea din Baia de Cri? a vorbit o or? întreag? spunând despre Horea ?i Avram Iancu a?a cum a auzit, la rândul ei, de la b?trânii satului s?u. Domnul Olariu, Valeric?, o mai oprea din timp în timp ?i î?i nota câte ceva pe un carne?el. Nicolae Lal a povestit despre legendele din satul s?u, despre uria?ii ce tr?iau înainte de daci ?i care au construit cetatea de la Vârful Zâdului nu departe de Sibiel. A fost completat de colegul s?u,din acela?i sat, Muntean Ioan. M?riu?a Sbârcea, tot din Sibiel, nu era de fa??. Se ?tia c? ?i ea trebuia s? vin? cu pove?tile ei tot despre acel sat, fiind ?i ea tot de acolo
- Dar unde-i M?riu??, m?i copii, de ce nu-i în clas?.
- Este acas? pentru c? s-a îmboln?vit. Tu?e?te ?i l?crimeaz?.
Profesorul se uit? cu ni?te ochi ??galnici la ei
- Voi n-ar trebui s? v? îmboln?vi?i nici unul
- De ce domnule profesor?
- Pentru c? în fiecare s?pt?mân?, ba putem zice c? în fiecare zi, v? vede câte trei doctori.
Treizeci de perechi de ochi se uitau cu mirare la dasc?lul lor. Maria T?ma?iu din Cacova a avut îndr?zneala de a întreba care sunt ace?tia c? ea nu ?tie decât despre domnul doctor Silviu Iona?iu, care le pred? lor Igiena ?i care, din când în când, îi mai pune s? ca?te gura, s? zic? aaa, pentru a se uita prin gâtul lor. S-a uitat ?i în gâtul M?riu?ei ?i i-a spus s? stea câteva zile acas? c?-i va da dumnealui „hârtiu?? de motivare”. Un hohot de râs r?sun? în clas?. Dirigintele îi l?s? în voia lor un timp. Apoi, când începu s? vorbeasc? el, lini?tea era restabilit?.
- Dar despre Prea Cuvio?ia Sa Vasile Stan, directorul nostru, n-a?i auzit voi?
- Ba da! s-a auzit din nou corul de voci
- Ei ?i dumnealui este doctor. A?a-i c? n-a?i ?tiut? Dar despre domul Silviu St?nescu profesorul vostru de ?tiin?ele naturii, ?tia?i c? ?i dumnealui este doctor? Ei dac? n-a?i ?tiut, pân? acum, afla?i de la mine. Amândoi sunt fii de ??ran dar au reu?it s? înve?e mai mult decât unii copii de domn care le aveau pe toate. ?i au înv??at într-o limb? pe care n-o ?tiau de acas?. Dar despre toate astea o s? v? spun alt? dat? dup? ce termina?i spusele voastre. Acum a ?ârâit clopo?elul ?i sunte?i slobozi a ie?i din clas?

P?rin?ii Victoriei ascultau cu aten?ie povestirile copilei, despre ?coala la care a înv??at atâ?ia ani. Erau bucuro?i c? au reu?it ca m?car unul din copiii lor s? înve?e carte ?i s?-?i câ?tige traiul nu prin sudoarea trupului ci prin lumina min?ii. Doamne d?-i s?n?tate, ?i barem un dram de noroc ?i de acum înainte