proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

El tocmai revenise dintr-o lung? c?l?torie — nu dintr-un ora? str?in, ci dintr-un timp îndep?rtat. Dintr-un viitor care nu sem?na cu prezentul, dar care îi oferea promisiunea unei eliber?ri. Intra gr?bit în cas?, îndreptându-se spre buc?t?rie, însetat de o cafea fierbinte ?i con?tient c? so?ia nu-i sim?ise lipsa. Totul p?rea neschimbat, ca ?i cum timpul se oprise aici, la ea.
În semiîntunericul sufrageriei, ea z?cea întins? pe pat, cu privirea ag??at? de o emisiune plictisitoare care bâzâia pe ecran. El se opri o clip? în dreptul ei, privind-o cu un aer distant — nu mai c?uta recunoa?tere, ci încheiere.
Ea se ridic? u?or, parc? din reflex, ?i-?i flutur? mâinile tremurând, într-un gest de neputin??. — Î?i aduci aminte... când mi-am pierdut cump?tul ?i am fost cuprins? de frisoane?, murmur?.
Vorbele ei tulbur? aerul, aducând în prezent o întâmplare de Pa?te care refuza s? dispar?. El continu? s?-?i preg?teasc? cafeaua, dar vocea ei îi str?punge gândurile. — Sunt mul?i ani de atunci... Mai conteaz??
— Pentru mine, da, r?spunse el. Vreau s? în?eleg ce s-a întâmplat. Vreau s? ?tiu de ce timpul, în loc s? vindece, ne-a ?inut pe loc.
Ea continu?, cu vocea din ce în ce mai pierdut?: în ziua aceea fusese lucid?, dar corpul o tr?dase. Emo?iile o doborâser?. Fusese internat? la boli nervoase. Diagnosticul: psihoz? acut?. O plimbaser? prin spital într-un fotoliu, i-au pus întreb?ri f?r? s? o asculte. — S?racii t?i p?rin?i... cred c? m-au considerat nebun?. ?i totu?i, v?d ?i azi îngrijorarea lor... dar nu mai pot vorbi cu ei.
Dup? acea vizit? la spital, p?rin?ii lui s-au întâlnit cu un ?ofer beat. Impactul a fost fatal. A murit un trecut întreg, iar ce-a r?mas a fost mult mai greu de tr?it.
Anii care au urmat au fost grei, scufunda?i într-o apatie nevindecabil?. Ea devenise prizoniera unui prezent repetitiv, el r?t?cea în amintiri, incapabil s? o scoat? de acolo. În cele din urm?, plecase, îmbr?cat într-un costum din veacul urm?tor — un simbol, o armur?, un portal. C?l?torise prin timp, încercând s? repare, s? în?eleag?, s? uite.
— Ce faci cu banii lor, dac? într-o zi vei muri? Cui îi la?i?, întreab? ea deodat?.
— Nu m-am gândit, r?spunse el, cu un tremur ascuns în glas.
?tia c? ea îi fusese recomandat? de mama lui, iar el, tân?r, acceptase f?r? s? întrebe. Nu se a?teptase la o astfel de întrebare din partea ei, de?i îi cuno?tea interesul material.
— Eu am mai mul?i bani din munca mea. Nu ?i-i voi l?sa. Vezi de cafeaua ta.
Tonul ei era ultimul ecou al unei c?snicii obosite, epuizat? de regrete ?i t?ceri. El î?i sorbi cafeaua, gustând am?r?ciunea renun??rii.
În seara aceea, el în?elese: nu mai putea r?mâne într-o realitate în care trecutul devenise singura prezent?. Se uit? la costumul din veacul urm?tor. Nu era doar o ?inut? — era alegerea final?.
Se apropie de ea ?i o prive?te în ochi. Ea vorbea în continuare, reluând acelea?i teme, aceea?i zi de Pa?te, ca un disc stricat. El sim?ea r?ceala distan?ei crescute între ei, ca o fisur? care nu mai putea fi acoperit?.
— Am fost aici, în epoci diferite. Te-am c?utat. Te-am reg?sit, dar niciodat? în acela?i timp cu mine. Tu ai r?mas. Eu am plecat... ?i m-am întors. Dar n-am g?sit niciodat? momentul potrivit în care s? fim amândoi vii.
Din col?ul u?ii, î?i exprim? dezam?girea, f?r? speran??. Ea nu r?spunde. Ochii îi r?mân lipi?i de televizor.
El î?i încheie costumul ?i dispare în lini?te.
Dincolo de u??, viitorul îl a?tepta cu toate r?spunsurile pe care ea nu le mai putea auzi.