Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

incursiune temporal?

de ovidiu cristian dinica

Act unic – dram? în dou? personaje
Personaje:
EL – c?l?tor temporal, b?rbat introspectiv, înstr?inat
EA – so?ia lui, prins? într-o stare de letargie emo?ional? ?i fizic?
Decor: sufrageria unui apartament vechi. Lumin? slab?. Pat dezordonat. O emisiune TV bâzâie monoton. Buc?t?ria este vizibil? în lateral. Pe scen? se afl? o cea?c?, un fotoliu ?i o u??. Timpul pare suspendat.
SCENA I
[EL intr? pe u??, purtând un costum futurist, metalizat, care pare din alt veac. P??e?te gr?bit spre buc?t?rie f?r? s? salute. Se opre?te în dreptul patului, privindu-?i so?ia distant. EA zace, privind absent televizorul.]
EA (se ridic? lent în capul oaselor, cu un gest tremurat): Î?i aduci aminte...? Când mi-am pierdut cump?tul? Frisoanele acelea... tremuram f?r? oprire...
EL (r?spunde sec, cu voce joas?): Sunt mul?i ani de atunci.
EA (cu o intensitate blând?, dar ap?s?toare): Dar conteaz?. Pentru mine conteaz?. Atunci... în ziua aceea de Pa?te. A?teptam p?rin?ii t?i. Voiam s? fie totul perfect. Mi-am agitat corpul, gândurile... ?i am c?zut. Spitalul. Fotoliul. Niciun diagnostic clar. Psihoz? acut?. Eram con?tient?. Nu eram nebun?.
[EL se opre?te în buc?t?rie, î?i toarn? cafea. Pauz? scurt?.]
EL: Îmi aduc aminte. Salvarea nu venea. Te-am dus eu. S?rind treptele. Fugind prin ora?. P?rin?ii mei s-au întors acas?. ?i atunci... Un ?ofer beat. Impactul. Moarte pe loc.
EA (cu o voce sc?zut?): Au murit. Iar eu... am r?mas. Pe patul ?sta. În starea asta.
MONOLOGUL LUI
EL (se a?az? pe marginea unui fotoliu, cu cea?ca în mân?. Lumin? focalizat? pe el. Vorbe?te c?tre public sau ca ?i cum gândurile i se aud): Am plecat. Nu doar fizic. Am plecat în timp. Am c?utat r?spunsuri. Am v?zut epoci. Dar mereu m-am întors aici. La ea.
?i ea... era mereu în acela?i loc. Aceea?i emisiune. Aceea?i replic?. Ziua de Pa?te, mereu reîncarnat?.
Am încercat s? o schimb. S? opresc tremuratul. S? salvez p?rin?ii. Dar timpul m-a pedepsit. Ce am salvat acolo, am pierdut aici.
Ea nu mai e parte din mi?carea timpului. E blocat? într-o secven??. Într-o c?snicie aleas? de al?ii. Femeia mamei mele. Nu a sufletului meu.
?i acum... trebuie s? aleg. S? r?mân... sau s? plec. Dar nu mai pot r?mâne. Pentru c? nu mai exist? „noi”.
(Se ridic?, î?i încheie costumul din veacul urm?tor.)
SCENA II
EA: Ce faci cu banii lor, dac? într-o zi vei muri? Cui îi la?i?
EL: Nu ?tiu. Nu m-am gândit. Nu mai au valoare.
EA: Eu am mai mul?i din munca mea. ?i nu ?i-i voi l?sa. Vezi de cafeaua ta.
[EL bea din cea?c?. Privirea lui e pierdut?. EA se întoarce spre televizor. Emisiunea bâzâie în fundal.]
EL (se apropie de ea): Am fost aici. Am venit din epoci diferite. Te-am c?utat. Dar niciodat? nu ai fost în acela?i timp cu mine.
EA (f?r? s? se întoarc?): Ziua aceea... a fost începutul sfâr?itului. Voiam s? fie patul perfect. Vizita perfect?. Dar am fost... imperfect?. Iar tu... fugar.
MONOLOGUL EI
EA (lumina o izoleaz?, vorbe?te c?tre public): El vine mereu. Poart? costume ciudate. Vorbe?te despre viitor, despre timp.
Eu am doar prezentul. Ziua de Pa?te. Un pat care n-a fost aranjat corect. Un tremur care n-a mai trecut.
Spun acelea?i lucruri. Le spun pentru c? sunt singurele care r?mân. Timpul lui e fluid. Timpul meu... e lac.
Nu sunt nebun?. Sunt lucid?. Dar aici... aici e singurul loc unde îl pot vedea venind. ?i dac? pleac?... poate nu se mai întoarce.
Dar... n-ar fi mai simplu s? dispar? Sau... poate c? sunt deja disp?rut?.
(Revine t?cerea. EL se îndreapt? spre u??. Prive?te în urm?.)
SCENA FINAL?
EL: Eu... nu mai pot fi aici. Timpul m-a înv??at c? e prea târziu pentru doi care nu împart aceea?i clip?.
EA (cu voce stins?): Vezi de cafeaua ta.
[EL deschide u?a. O lumin? albastr? îl înv?luie. EA r?mâne nemi?cat?. Televizorul bâzâie. U?a se închide. Luminile scad lent pân? la întuneric complet.]
EPILOG POETIC (op?ional – se proiecteaz? sau rostit de narator)
Timpul nu opre?te r?nile. Le duce mai departe. Unul pleac?. Altul r?mâne. ?i între ei… r?mâne doar clipa în care n-au fost împreun?.

ovidiu cristian dinica (cristan) | Scriitori Români

motto: fi bun pina la moarte

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro