proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

E trei noaptea. Sau cât o fi. Mi-e ?i târ?al? s? m? uit la ceas, pentru c? pun pariu c? s-ar uita-napoi la mine cu mil? — ?i belive-me, ultimul lucru de care am nevoie la ora asta e pu?in? compasiune din partea unui plastic pe baterii.
Este oricum suficient cât s? realizez c? ora e fundamental gre?it? pentru orice activitate omeneasc?, în afar? de câteva capricii exprimate de verbele a muri (aiurea) sau a fuma (în baie). Iar mie, deoarece îmi lipse?te apeten?a pentru ambele variante, nu-mi r?mâne decât s? stau pro??pit în fa?a oglinzii, cu aparatul BIC într-o mân? (dreapto-stângace) ?i cu mutra decorat? în chip de masc? de claun.
E lini?te în apartament.
Genul acela de lini?te care te ajut? s?-?i aduci aminte cum era înainte s? apar? motocoasele cu motor de drujb?-n dou? b?t?i, asta-n timp ce ascul?i duioasa muzic? a pielii traumatizate fo?nind. M-am tencuit anterior cu spum? – model nevast?-mea când basculeaz? disperat? fri?c? doar-doar mai drege ceva din tortul cu care stric? absolut fiecare aniversare. M? uit la bostan—nici n-o s? mai am din ce s? scutur m?trea?? ca r?zbunare când o fi (?i va fi!) s? mai suflu în lumân?ri. Câteva ?uvi?e care-colea, exilate în insule din ce în ce mai îndep?rtate. Dou? pungi fle?c?ie pe sub ochi, amintindu-mi de portofelele pentru chei, de mod? octogenar?.
Nu c? m-a? fi considerat vreodat? mam?-cine-?tie-ce-Brosnan, dar m?car eram apt s? nu sperii copiii (îmi zic), dup? care fixez ?i trag cu lama pe epiderm? precis ?i resemnat, ca o micu?? japonez? (Japonezo, hai f?!) care (cic?) te rezolv? cu gesturi mici, irelevante, dar pline de meticulozitate.
?i-n aceste clipe magice de lini?te ?i visare, exact cum se întâmpl? mai toujour când mâna se concentreaz? ?i face în sfâr?it ceva mecanico-fin, mintea sfrrr! ?i se duce. Nu prea departe, sau m? rog – dup? posibilit??i. În cazul meu, la Horia.
Apare în gânduri f?r? s? fie invitat, cum apare mirosul de ceap? în haine dup? o vizit? la socri. Îl cunosc de-o via?? — coleg de liceu, prieten fidel () ?i etern? contrapunere la propria-mi carcas?. Dac? eu sunt un frigider vechi care scâr?âie când deschizi u?a, el e o vitrin? de expozi?ie: neted, tuns, neras cu mare dichis ?i mereu zâmbitor. Unul din acei indivizi care îmb?trânesc în sens invers, de parc? timpul, în loc s?-i road?, îi lustruie?te.
N-are nici m?car un fir alb, ?i nu exagerez — l-am privit cu aten?ia unui dermatolog ?i cu invidia unui vânz?tor de peruci. P?rul, neclintit. Barba, dac? apare, e doar de decor, ca s?-i pun? fa?a în valoare, nu ca la mine, unde p?rul facial e mai degrab? paravan de avarie - cât s? ascund? ce a l?sat via?a (sportiv?) înc? ne-terminat. Las la o parte c? tipul n-are burt? dar hale?te dulciuri ca haplea! Nu tu riduri, da râde-ntruna… m? rog – mascheaz? ?i el cu asta c? nu prea se prinde. ( La asta m-am t?iat un pic – dar continui). N-are vicii, dar miroase a cafea bun? ?i sex de calitate.
Bun, ?i ca s?-?i dau cel mai recent exemplu - ieri sear?. Ne-am trezit f?când-o pe pe?itorii - eu ?i nevast?-mea. Întru gloria unei combina?ii imposibile, l-am scos pe Horia în ora? s? i-l servim frumos ambalat, unei colege de-ale ei. O fat? care, pe hârtie, bifa toate casetele: prezentabil?, liber? (?i-un pic peste), cu o diplom? care (irelevant, dar totu?i na! ca s-o m?rit?m) nu p?rea cump?rat?. În realitate îns?, era genul de femeie care, dup? dou? guri de bere trece de la zâmbete fine la glume despre ficat ?i horoscop, iar dup? a treia, deja sim?i c? e posibil s? scoat? un acordeon din po?et?.
St?m noi, st? ?i ea. M? uit eu pe pere?i, se uit? ?i nevast?-mea pe ni?te meme-uri. Fata bea. Horia întârzie.
Dup? ce-o las? bateria ?i e nevoit? s? se plictiseasc?, o v?d pe consoart? c?-mi face mici gesturi cu sprânceana, eu le înregistrez ?i dau din cap ca un motan prins de ploaie f?r? umbrel?. La un moment dat, domni?oara scap? o glum? pe jos, care (pentru c?) nu are nici poant?, nici ritm, nici autoironie, nici sonet, nici rondel, nici m?car epigram? se simte stingher?, deci ca s? n-o lase neobservat?, se apuc? ?i râde-n hohote de una singur? încât antreneaz? trei mese ?i îi pune piedic? ?i unui b?iat care deplasa o tav? cu bere la metru. M? prind – cu un fler perspicace c? totul s-a dus. Întâlnirea, planul, speran?ele mele vagi de a asista la o apropiere romantic?, poate chiar la o poveste demn? de povestit într-o alt? baie, într-o alt? noapte, într-o alt? schi?? pe un alt site literar....
?i poate — zic doar poate, nu bag mâna în blender— nici m?car nu era despre Horia toat? fiertura asta nocturn? cu deranj. Poate c?, dac? m? apuc s?-mi scot creierul din borcan ?i s?-l scutur bine de osânz?, o s? recunosc - sincer - c? voiam PERSONAL s-o v?d pe EA.
Pe domni?oara cu pup?turi în regim de autoservire colega de birou a nevestei, pomenit? atât de des ?i cu atâtea detalii senzoriale, încât începusem s? cred c? nu mai pot s? adorm decât dac?-mi spune povestea de sear? cu dânsa în rol principal. Zicea, a mea, pe tonul acela calculat în excel, de so?ie care face inventarul hormonal cu vocea care te face s? te-ntrebi cum oare de-?i pl?ceau alt?dat? corcodu?ele verzi: „Eman? hormoni, drag?, de la zece pa?i. Se gudur? pe lâng? noi ca o mâ?? în c?lduri – zbârnaie de zici c? e un...(n-am niciodat? suficient timp s? speculez cam de unde ar ?ti ea s? fac? asemenea compara?ii). Ne pup? pe gur? dup? al doilea pahar, ?i nu doar pe mine. ?i pe Anca, ?i pe secretar?, ?i pe ceasul de perete (cu pas?re de lemn) dac?-l prinde b?rbierit. Are un crush pe tot ce respir? ?i, dac? e prea cald afar?, inclusiv pe ventilator.”
Dup? ?ase episoade din telenovela asta hormonal? livrate cu pauze dramatice ?i mimic? de serial turcesc, mi-am zis c? trebuie s-o v?d. Nu cu pofte necurate — sanchi! — ci mai degrab? din acea curiozitate scârboas? ?i absolut b?rb?teasc? de-?i umbl? prin cap când partenera ta poveste?te despre altcineva cu prea mult entuziasm ?i prea multe metafore. E ca o mânc?rime între omopla?i într-o sal? de ?edin?e — ?tii c? nu trebuie s-o bagi în seam?, dar te zgând?re ca dracu’.
?i în timp ce mintea mea baleteaz? prin scenarii în care fata se gudur? ca o ?oset? electrocutat? ?i râde din senin, lama îmi scap?. O mic? tr?dare. Se înfige sub nas ?i îmi deseneaz? o dung? discret?, dar cu mesaj: „Data viitoare te gânde?ti la ceva sfânt când umbli cu lama la obraz, da?” Curge sângele ca-n filmele suedeze - lent ?i pre?ios. ?i da, simt c? merit. M? uit în oglind? ?i m? v?d fix cum sunt: un b?rbat jumulit de ani, cu inima moale ?i gândurile în locuri unde n-ar trebui s? fie la ora asta (incert?).
U?a se deschide, previzibil, dar teatral iar ea intr? cu mersul unei func?ionare la prim?rie în pragul unei crize de nervi. (adic? la 9 zero zero, taman când i se deschide taraba). Se uit? la mine ca la o pies? de mobilier pe care aproape uitase c? o are prin cas?.
— Ce faci?
— M? b?rbieresc, r?spund, cu tonul meu de adolescent prins c? fumeaz? în baie, dar care vrea totu?i s? par? matur.
— La ora asta?
— Am zis s?-?i fac o surpriz? – mint, ?i sus?in minciuna cu un aer mieros, dup? care adaug ca s-o fac s? turbeze masiv : M? gândeam la Horia.
— Splendid, zice. Acum pot dormi lini?tit?. ?i s? ?tii c? dac?-l iube?ti, eu m? dau la o parte. Da’ dormi cu el pe canapea, c? patul e ocupat de oameni normali.
?i pleac?.
Evident c? stinge lumina.
Nici n-a? fi sperat la altceva. Reflex de nevast? crescut? în apartament cu ra?ie la curent.
R?mân pe bezn?, cu spuma înt?rit? pe o parte a fe?ei ?i gândurile clocotind precum o ciorb? uitat? pe aragaz. ?i de fapt – hai s-o recunosc – cred totu?i c? de fapt, în adâncul meu de b?rbat prost b?rbierit ?i-?I mai prost în?eles, tot ce-mi doresc e ca Horia s?-?i g?seasc?, într-o zi, pe una care s? nu se uite neap?rat pe sub mas? la nevast?-mea (?i foarte pu?in - spre deloc ?i la mine).
Sau ?i mai bine: una care chiar s?-l plac? pe el. Pe bune. Nu pentru c? e „o alegere sigur?”, „d? bine în poze” sau „are o fa?? odihnitoare”. Ci a?a, din pur? pl?cere. Cum î?i place bun?oar? un mic. Bine, la noi în cas? ?i pe asta e cu scandal, c? mie-mi place s? le pun mu?tar cu hrean doar dac? nu sunt de oaie, ?i nevast?-mea cump?r? de la Minut ?i la ?ia de porc. Cic?-i „mai fin”. Mai FIN, auzi! P?i dac? vreau fine?e, beau ceai verde, nu bag cârna?i pe goarn?! La mic se pune mu?tar care url?, nu d-?la care-?i cere voie. Da cine st? se ia din atât ! Sau na – ia de pild? o bere. (Ia-o rece !). Nu e mai mi?to gustul când n-ai voie s-o bei ? Adev?rul e c? pân? ?i votca e mai bun? când î?i e interzis?. Cam cum e dansul la nunt? cu fosta – care cee bun? s-a f?cut ?i cee mai ?i-aud urechile-acas?.
Altele ?i mai obraznic-tâmpite mi se strecoar? prin minte, c?ci, culmea, ideile astea m? g?sesc mereu când e bezn? – se lipesc de mine ca guma de mestecat de bancheta de la Opel (2008, stare buna Km reali detalii în com). Oricum, bezn?, nebezn?, trag lama mai departe. Cu grij?. (Am zis c? pe bezn??)
B?rbieritul, frate, nu-i glum? – a? mai continua, dar :
—Treci dracu’ odat? în pat c? suna ceasul ?i iar trag de tine - m? face s?-l înjur înc? odat? cu toat? credin?a pe Horia.