proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

În patul tare, ca o palm? de mort, Nina st?tea cu el în gând pân? adormea. Apoi tres?rea ca un nou-n?scut. Adormea iar, dar curând se trezea din nou. Nu ?tia ce s? fac? în privin?a dorin?ei, în afar? de a o percepe ca nebunie sau imagina?ie prea bogat?. Vorbea cu câinele s?u bolnav, întrebându-l ca pe un oracol oare ce i-ar pl?cea s?-i g?teasc?, visând, apoi, cum se leag?n? goal? pe marginile pleoapelor acestui b?rbat cu care nu vorbea decât cinci minute, din trei în trei zile, la facultate.
Urm?rea pe calendar o alt? Lun? Nou?. Atunci credea c? începe un nou ciclu în natur?, cu energii proaspete, care o vor ajuta în pasiunile vr?jitore?ti, s? distrug? blestemul de a nu avea parte de cine î?i dore?te. Nu am nici m?car puterea s?-mi doresc ceva din tot sufletul, se gândea. O vraj? nu are putere f?r? credin??. Trebuie s? vrei din tot sufletul. Îns?, voin?a ei era palid?. ?i via?a ar?ta la fel. De asta prefera s? o caute pe Coana ?ofr?ni?a. Spera s-o recunoasc?, s?-i cear? mai pu?ini bani. Nina, o student? firav?, purta aceia?i blugi de s?pt?mâni întregi. Trei zile umbla cu ei pân? în p?mânt, alte trei zile încerca s? le îndoaie tivul, s? par? c? poart? alt? pereche. ?ofr?ni?a era ?i ea o figur? plin? de contraste. Mâinile, ca dou? foi rupte ?i mototolite, p?reau înc? feminine. Chipul grav, cu o alur? masculin?; ochii de pe?te clipeau limpezi. Fusese cea mai bun? prieten? a bunicii ei. Se întâlneau adesea în fa?a casei, mâncau m?m?lig? cu brânz?, beau licori tari ?i etalau c?r?ile.
Copil fiind, asculta pe furi? pove?tile despre ciud??enia altor vecine care ?i-au „vindecat” b?rba?ii de nesupunere. Odat?, cucoana a sf?tuit o fat? proasp?t c?s?torit? s? picure câ?iva stropi de sânge nou, din intimitatea fructului ei, direct în mâncarea b?rbatului. P?rea invizibil? pentru el, r?t?cit între un joc de table ?i câteva beri. Dar într-o zi, i-a întins un porumb fiert ?i l-a întrebat absurd:
— Mai vrei copane? atunci testa „orbirea”.
Iar bietul om, hipnotizat, r?spundea cu poft?:
— Mmm, ce bun? e carnea asta. Ce friptur? ai f?cut, femeie!
A?a ar?tau zilele norocoaselor care o întâlniser? pe minunata Coan? ?ofr?ni?a.
Hot?rât? ?i în acela?i timp nelini?tit?, Nina se preg?tea s? mearg? în locul ei natal într-o zi de vineri, imediat dup? cursuri. A ajuns pe strada 15 Septembrie, unde copil?rise. Casa era demolat?. Doar cire?ul înc? î?i despletea florile albe. A întrebat o vecin? dac? mai tr?ie?te ?ofr?ni?a. Suspicioas?, ridica umerii, ca ?i când nu ar fi vrut s? se amestece într-o treab? periculoas?. Pân? la urm? a aflat c? se refugiase la periferie. Voia lini?te ?i câmp deschis; î?i lua în serios chemarea spiritual?, ca o adev?rat? Mare Preoteas?, ascuns? de ochii lumii.
Nina a g?sit-o în ultima c?su?? de pe autostrad?. În stânga ei se întindea câmpia B?r?ganului, cufundat? într-o melancolie brut? ?i arid?. În?untru, tavanul c?dea pe ele. Privea carpetele imense cu R?pirea din Serai ?i o floarea-soarelui uscat? la geam. Ierburile amare o înecau; pe cele dou? buc??i de mobil? veche str?lucea praful. Nina nu îndr?znea s? treac? pragul. Îi c?uta privirea b?trânei adormite.
— Bre, m-auzi? S?r’ mâna! M? prime?ti?
O privea din cap pân?-n picioare. Când i-a c?zut cartea din poal?, a început s? vorbeasc?.
— Te ?tiu, feti??, semeni cu bunic?-ta. Ai ochii ei de c?prioar?, zise Coana ?ofr?ni?a f?r? s? o invite în?untru.
Dar Nina a intrat. S-a a?ezat cuminte, cu blugii ei vechi, lipi?i pe covorul sc?mo?at, începând s?-i povesteasc?. Nu voia s? rosteasc? numele lui.
— Nu ?tiu ce am, Coan? ?ofr?ni??, c? am început s? m? gândesc mereu la omul ?sta.
Femeia asculta ?i se sc?rpina cu unghia lung? pe sub pleoap?.
— Bre, nu mai face a?a... Ascult?-m?!
— Tu vrei s? smulgi din sufletul t?u un b?rbat.
— Nu... nu... Doar ne-am cunoscut la facultate, ne vedem câteodat? la ore. Trimite bile?ele, de parc? suntem adolescen?i ?i îl simt timid; simt c? ar vorbi mai mult cu mine, dar se retrage a?a, misterios, dup? fiecare curs. F?r? s? salute.
B?trâna f?cuse ochii mici, dând capul înapoi, pân? i s-a v?zut gu?a de piele. Mima mirarea.
— Ne-am trimis ?i melodii. A plâns când a ascultat una, a spus c? a sim?it toat? durerea mea în ea...
Femeia se târa spre colivia unde o pas?re gri î?i lovea ciocul de gratii. Lumina era slab?; p?rea c? o hr?ne?te.
— Ce dureri ai tu, m? copil?? o întreba, întoars? spre ea.
— Bre, eu am venit la tine s? m? aju?i. ?tiu c? f?ceai minuni demult, în cartier. N-a mers nimic. I-am f?cut lucrare cu fir de p?r, cu s?cule? de m?tase plantat la r?d?cina copacului. Am f?cut-o ?i pe aia cu oul.
— E?ti tân?r? ?i n-ai r?bdare. Trebuia s? a?tep?i trei luni...
— De ce a?a mult? întreba curioas?.
— Ai f?cut prea multe deodat?. S? vezi c? atunci i se schimb? privirea.
— A?a...
— Va le?ina des, va fi o sim?ire cotropitoare. Te va amu?i cu s?rut?ri.
Fiecare cuvânt se a?eza pe tic?itul ceasului.
— Eu vreau ceva puternic. Nu mai am timp, într-o lun? d?m examenele ?i pleac? la Timi?oara. Vreau s? m? iubeasc?... S? m? vad?. Atât!
Coana ?ofr?ni?a o privea ca pe copilul ei. Fata avea ochii umezi. O tachina cu un zâmbet subtil în col?ul gurii.
— Vezi c? fiecare lucru... are o urmare. Î?i mi?ca degetul ar?t?tor ca un vârtej în cer. Te ajut, c? e?ti a lu’ Elisabeta ?i ?tiu ce suflet ave?i în familie.
Coana ?ofr?ni?a se ridicase iar ?i se duse spre colivie.
— De bani vorbim mai încolo.
În c?mar? era frig; degetele ei ca paiele, tremurând, trosneau când mi?cau. U?a custii a scâr?âit brusc. Vocea babei devenise adânc?, incantând fraze lungi ?i bizare. S-a auzit atunci un fo?net zbuciumat de aripi. Ochii Ninei ie?eau din orbite. Împietrise. Nu putea s? vad? nimic din spate, de conturul negru al femeii. Doar b?nuia. Ceva trebuia s? moar? pentru a i se împlini dorin?a.
— Ce faci, bre?!
— N-ai zis c? vrei puternic?? Crezi c? eu m? joc?
S-a întors spre Nina, concentrat?, cu mâinile împreunate, ca ?i când plutea, protejând parc? o cup? plin? de ap?. Printre degete i se scurgea un fir de sânge portocaliu. Fiecare sunet din atmosfer? devenea din ce în ce mai ap?s?tor.
— Nu pot s? m? uit, nu pot! striga Nina.
— Dada, c? am sacrificat înaripata degeaba!
A preg?tit un vas de tuci înalt ?i îngust cu ap? rece. Femeia se închina mereu ?i picura în ap? scor?i?oar?, flori, o pastil? de t?mâie neagr?. Totul era mânjit cu sângele sacrificiului.
I-a luat mâna mic? într-a ei, cu for??, rece ca un ?ur?ure.
— ?ine-o de parc? ar fi a lui, zise cert?re?, privind-o în ochi. Imagineaz?-?i c?-i doar a ta, c? tu ai creat-o ?i ai toat? puterea asupra ei. Repet? în gând ce î?i vine, numa’ s? crezi.
Nina î?i presa pleoapele puternic, cu mil?. Coana ?ofr?ni?a continua s? murmure.
— Acum scufund? inima porumbelului în ap?, feti??! Dac? va mi?ca, s?mân?a a încol?it deja; te va iubi a?a tare, ca nici s? vrei n-o s? mai scapi. Te va iubi ca pe mam?, ca pe sor?, ca pe iubit?, so?ie, femeie, copil?. Trebuie s? vedem dac? palpit? în ?apte ceasuri. De nu...
?i-a fixat ochii tineri ?i bolnavi c?tre vasul de tuci în care pluteau câteva pene albe; î?i sim?ea propria inim? s?rind câte o b?taie. Pentru o secund? s-a întrebat dac? toate astea au vreun sens. Nina î?i încorda, pe rând, chipul, sânii, coapsele. Cu mâna stâng? cufundat? în ap? rece, putea sim?i pielea fierbinte a inimii de pas?re, plin? de via??. Avea atunci o singur? dorin??. S? se aga?e de un semn.