proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Note de lectur?
Este pentru a doua oar? în ultimele ?ase luni când o carte mi se lipe?te de mâini, bucurându-mi intens sufletul, cu vorbe de aleas? sim?ire ?i rar? frumuse?e.
Este important pentru mine deoarece descop?r c? nu sunt cu totul împietrit de r?ul acestei lumi tot mai trist? ?i nesigur?.
Cele dou? c?r?i, ?i aici este într-un fel izvorul uimirii mele, sunt de aceea?i factur?, fiind, fiecare în felul ei unic, o incursiune în propria via??, o întoarcere în copil?rie, în adolescen?? ?i chiar mai aproape.
Prima carte, citit? anul trecut m-a vr?jit în a?a m?sur? încât am terminat-o într-un timp record, cu o satisfac?ie deosebit?. Este vorba de minunata carte „Crochiuri de pe strada copil?riei” scris? de Domni?a Ganea, scriitoare ce vie?uie?te departe de locurile natale, peste ocean, carte despre care scriam atunci, sub impresia fierbinte a lecturii:
„De mult timp nu am mai citit o carte de 300 de pagini într-un timp atât de scurt, cu atâta pl?cere ?i cu atâta neputin?? de a o abandona, vremelnic m?car. Citind o carte inteligent scris? te descoperi, în primul rând, pe tine însu?i. Cei care scriu v?d mai departe, v?d în timp, în viitor dar ?i în trecut. Domni?a Ganea, într-o manier? absolut original?, prive?te în viitor, afirmându-?i supremele dorin?e, plonjând cu dezinvoltur? ?i uimitoare acurate?e în trecutul ei cel mai îndep?rtat. Dansul ei, al acestei doamne a prozei scurte, este unul care schimb? necontenit ritmurile, adaptându-se la muzica timpurilor amestecat sondate în dorin?a nedeclarat?, dar evident prezent? în scrierile ei, de a scoate din adâncuri perle de cea mai bun? calitate. Nu po?i scrie pove?ti pentru suflete singure, dac? nu ai un suflet care tânje?te spre prietenie, spre bog??ia sufletului uman. Nu po?i scrie despre copil?rie, sau, mai bine zis, nu po?i scrie conving?tor despre copil?rie, dac? nu ?i-ai p?strat, într-un col?i?or al propriului suflet, o p?rticic? însemnat? din sufletul t?u de copil. Are ?ansa de a se întoarce, din când în când, la casa p?rinteasc?, locuit? înc? de cei dragi ?i pre?ui?i peste m?sur?. ?i mai are ?ansa întoarcerii vremelnice între prieteni, prietenii ei de aici, chiar dac? ea tr?ie?te dincolo... de ocean. Ar fi multe de spus, poate alt?dat?, cu pre?uire sincer?!”
,,Soarele doar apune, nu mai r?sare. (......)
-Mam?, cum poate soarele doar s? apun?, f?r? s? r?sar?? am întrebat-o pe mama, îns? ea nu a ?tiut s?-mi r?spund? sau nu a vrut...” - expresia maxim? a triste?ii, a suferin?ei umane, când ai pierdut totul.
Am aflat cum se poate întâmpla asta citind o carte care-?i deschide mai întâi r?ni vechi, aproape uitate, vindecându-le pe loc, instantaneu. O carte duio?ie, alin ?i desf?tare, deopotriv?.
fragment din povestirea ,,Nebuna”, prezent? la pag. 222 în uimitoarea înl?n?uire de pove?ti ,,nebune” ,,Crochiuri de pe strada copil?riei”, a nu mai pu?in uimitoarei scriitoare Domni?a Ganea. Cu drag ?i pre?uire!
Acum îns? vreau s? scriu câteva rânduri despre o alt? carte, izvorât? din ?inutul Becleanului, mai precis dintr-un sat apropiat, Rusu de Sus. O femeie n?scut? în acele locuri, o copil? integrat? cu toat? fiin?a ei în universul satului transilvan de dup? mijlocul secolului trecut, a a?teptat s? treac? timpul, neavând de fapt alt? alternativ?, ?i în anul 2019 a publicat o carte, o carte omagiu semenilor s?i, str?mo?ilor, mo?ilor, p?rin?ilor, fra?ilor, surorilor, unchilor, m?tu?ilor, s?tenilor, preotului, dasc?lului, vecinilor, tuturor celor care au intrat în vreun fel în via?a copilei, povestitoarea de mai târziu. Vorbesc aici de cartea „C?l?tor prin via?a mea” scris? de Elena S?s?rman, copil? neastâmp?rat? în satul copil?riei, creatoare de frumoase aduceri aminte, în prezent.
Copila de alt?dat? a scris o carte m?rturie, o m?rturie cald?, plin? de emo?ie, o m?rturie a tuturor tradi?iilor satului românesc al vremurilor, autentice, chiar dac? v?zute prin ochii unui copil, poate tocmai de aceea, copilul fiind unul special, viu ?i de neoprit, care atr?gea ?i r?ul ?i binele deopotriv?, tr?ind la intensitate maxim? tot ce-i era dat.
Rar atâta pasiune în sufletul unui copil. Rar atâta bun?tate uman? ?i grij? în toate ac?iunile unui copil.
Cartea aceasta minunat? este m?rturia povestitoarei pentru minunile din via?a ei. Copila descoper? tainele lumii, via?a, descoperind moartea. „L-a trimis s? anun?e pe p?rin?ii mei care erau la vie, în Poieni, în partea cealalt? a satului. Ie?ise omul afar?, î?i puse mâinile pâlnie ?i începu s? strige: - M?, Constantine, m????! Hai m? acas?, c-o murit mo?u-to! ?i a?a am în?eles eu ce-i moartea. Am v?zut cum l-au sp?lat într-un ciub?r, l-au îmbr?cat în haine de biseric?, l-au pus în sicriu, iar în picioare i-au improvizat înc?l??ri din pânz? alb?, ziceau s? intre curat în Împ?r??ie. ?i a?a s-a încheiat un prim capitol din via?a mea, de care nu credeam c-am s? scriu cândva.”
„Revenind la Cr?ciun, c?-l iubeam tare, cum era s? nu-l iubim, dac? eram copiii Lui, s? descriu concret cum procedam noi copiii. Ne adunam în grupuri, dup? m?rime, cu câteva zile înainte ?i exersam colinde ?i a?a porneam, în ajun. De dimine?a devreme ?i nu sc?pam nicio cas?. Ziua era pentru cei mici, cei mari mergeau dup? ce se însera.”
„Dup? ce mai crescusem, mergeam seara în aceea?i forma?ie. Între case cântam de r?suna satul, ?lag?re la mod?, diverse cântece populare. Eram f?r? griji dar ?i f?r? minte. Oricum, ziua urm?toare, nimeni nu lipsea de la biseric?, doar era ziua Na?terii Domnului. Nu ne permiteam a sta acas?, chiar obosi?i fiind. A?a eram forma?i, a nu lipsi de la Liturghie. Când se mai întâmpla totu?i, ne certa preotul, a?a de mult ?inea la via?a duhovniceasc? a comunit??ii. Ne iubea mult, îl iubeam cu to?ii ?i toate lucrurile erau bine a?ezate.”
Aduce copila povestitoare c?tre noi istoria trecerii p?durii, în noapte, cu înso?irea îngerului ei p?zitor, întrupat în Leti?ia, prietena ei, care nu ?tia nimic de întâmplare, aminte?te de asemenea f?r? revolt? suferin?ele îndurate dup? accidentul în care bazinul ei, zdrobit de roata mare a unui tractor, cu ?apte fracturi ale oaselor, avea s? se refac? prin voia lui Dumnezeu, dar se revolt?, singura dat? când o face, atunci când o profesoar? f?r? suflet îl umile?te pe fratele ei Constantin.
?i are ?i un mare regret povestitoarea, acela de a nu-i fi întors bun?tatea fetei orfane, frumoasei ?i generoasei fete orfane.
Credin?a nestr?mutat? în Dumnezeu îi înso?e?te fiecare pas, zi cu zi, cu repere esen?iale în calendarul anual al s?rb?torilor ortodoxe. Sfântul Ioan, iubit cu predilec?ie pentru caracterul lui puternic, tran?ant, direct, Pa?tile ?i Cr?ciunul izvorâtoare de bucurii înalte ?i tr?iri alese, repere care rea?ezau întreaga via?? spiritual? a satului în matca tradi?iilor seculare, an de an.
Cartea aceasta este o carte a iubirii a tot ?i a toate, a tuturor. Copila iubea prim?vara, vara în care munca nu se mai sfâr?ea, iubea toamna prin bog??ia rodului îndestul?tor ?i iubea iarna înnobilat? de sfântul Cr?ciun. Pa?tile ?i Cr?ciunul, momente memorabile petrecute în sat erau dep??ite ca farmec ?i bucurie de pelerinajele la m?n?stirea Nicula, de Sfânta Maria, bucurie retr?it? intens, an de an, pân? la ie?irea din adolescen??. Tradi?iile simple, curate, iubite de to?i s?tenii, generatoare de iubire pentru Dumnezeu, se pierdeau odat? cu ofensiva decisiv? a civiliza?iei destructive a noii orânduiri.
Mi-a? dori puritatea ?i mai ales credin?a acestei copile. Cartea aceasta are, de fapt, un singur personaj, m?re? peste orice închipuire, acesta fiind iubirea, iubirea de oameni ?i de Dumnezeu. ?i mai are ceva, iubirea de via??, izvorât? din inima scriitoarei tr?itoare în vremea ?i-n locurile pomenite. Cartea spune simplu, pagin? cu pagin?, te înva?? s? iube?ti ?i oamenii, nu doar umanitatea, s?-i iube?ti pe fiecare cum l-a l?sat Dumnezeu pe P?mânt. Din iubirea aceasta necondi?ionat? a autoarei pentru satul ?i s?tenii lui a izvorât o carte simpl?, curat?, nesofisticat?, mai ales în prima jum?tate a ei, pornit? ?i hr?nit? direct din sufletul ??ranului român, universalitatea textului fiind evident?, imposibil de t?g?duit. Echilibrul mirificului sat transilvan avea s? fie distrus odat? cu colectivizarea, atunci, în anii cincizeci începând n?ruirea unei lumi, moartea ei, jeluirea continuând vreme de treizeci de ani, tânguirile sociale sfâr?indu-se dup? treizeci de ani, în 1990, prin punerea în posesie, prohod ?i pomenire deodat? f?cute, vechiului sistem social. inutil? repara?ie, prea pu?in folositoare, actorii principali muriser?, piesa era cumva anacronic?, consfin?ind doar apusul unei civiliza?ii rurale fascinante.
Rândurile de fa?? nu se vor a fi o recenzie, doar c? despre o carte care adun? atât de mult? iubire de oameni ?i de Dumnezeu, nu po?i, cel pu?in eu nu am putut s? scriu decât la fel, cu sufletul deschis, vulnerabil sentimentelor, cu inima plin? de drag.
Un stil simplu, neelaborat, a l?sat, din p?cate cale liber? unor erori gramaticale, neesen?iale pentru con?inut, dar generatoare de disconfort la lectur?.
Încheierea cea mai potrivit? rândurilor mele nu poate fi alta decât versurile argheziene
Carte frumoas?, cinste cui te-a scris
Încet gândit?, ginga? cump?nit?;
E?ti ca o floare, anume înflorit?
Mâinilor mele, care te-au deschis.