proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Î?i aduc aminte unii b?trâni de o întâmplare ce a avut loc cu mai mul?i ani în urm?. Era la pu?in timp de când au plecat jendarii, cei cu pene de coco?, ?i, de când la ?coal?, copiii nu mai trebuiau s? înve?e în ungure?te, ci numai în limba lor de acas?. Noua st?pânire a început s? împart? oamenilor p?mântul grofului despre care au auzit c? a plecat la Buda-Pesta. Da, dar s-au întâmplat câteva nemul?umiri cu ocazia aceasta. Vom merge la Bucure?ti, la Majestatea sa s?-i spunem p?sul nostru ca s?-i pedepseasc? pe cei vinova?i! ziceau oamenii. Vreo ?ase dintre nemul?umi?i, oameni mai cu dare de mân?, s-au dus la domn p?rinte s?-i cear? sfatul. Acesta i-a ascultat cu aten?ie ?i apoi le-a întocmit, pe dou? coale mari, un memoriu, în care explica, cu lux de am?nunte, nedrept??ile f?cute de prefect în aplicarea reformei agrare în satul lor.
- Oameni buni, le zise p?rintele, duce?i hârtiile astea la Bucure?ti, dar nu la Majestatea Sa, regele, c? dumnealui are alte treburi, ci la Ministerul Agriculturii.
- ?ti?i ce, domnule p?rinte, n-a?i putea veni cu noi, pe spezele noastre, s? ne duce?i la minister, c? noi, cu toate c? sântem înainta?i în vârst?, n-am prea ie?it din sat, numai atunci când ne-o luat neam?ul c?tan? de ne-o dus prin Gali?âia ori s? ne batem cu talienii.
- V-a? ajuta cu drag? inim?, da nici eu nu sunt chiar dup? capul meu. Trebuie s? m? sf?tui ?i cu preuteasa. Haida?i poimâne tot aici, la crâ?m?, ?i v? voi spune ce-am hot?rât. Bine-i a?e?
- Bine, dom-p?rinte!
N-a trecut nici o s?pt?mân? ?i cei ?ase coborau din tren în Gara de Nord, din Bucure?ti. Era pe înserat ?i, desigur, nu vor mai g?si pe nimeni la minister, a?a c? se vor odihni cum vor putea pe ni?te b?nci lungi din sala de a?teptare. La un moment dat preotul le zise: „M?i oamenilor, dac? tot am ajuns noi în capital?, nu-i p?cat s? st?m aici ?i s? dormim pe ni?te scânduri ? Capitala îi luminat? noaptea, de se vede ca ziua. Haide?i s? ie?im pe uli?e c? vom putea vedea multe. Poate c? ?i palatul în care st? regele.”
- Dac? zâci dumneata, om mere dom p?rinte!
- No, haida?.!
?i-au pus oamenii str?i?ile în bâte, c? fiecare avea câte una încrustat? cu fel de fel de modele lucrate cu t?i?ul bri?tii, ?i au plecat în frunte cu popa lor. Era într-adev?r lumin? pe uli?e, dar nu chiar ca ziua.
- Ia, sta?i, o ?âr?, m?i oameni, le zise popa ?i se opri în fa?a unui afi?.
Apoi, dup? o vreme, continu?: dac? fiecare pune câte 25 de bani, am putea vede cum tr?iesc oamenii din America.
- Cum a?e p?rinte? Noi sântem în România, iar America îi departe. Ne-o spus V?s?lia lui Papelea c? pân? acolo s-o dus vreo dou? zâle cu trinu ?i ap?i vo tris?pt?mâni cu vaporul.
- Dac? da?i 25 de bani, voi o s-o vede?i mintena?.
-Dac? zâci dumneata, a?a o fi. ?i fiecare i-a pus în palm? popii banii. Apoi, domn p?rinte a întrebat pe primul trec?tor : „Cum am putea ajunge la Cinema Edison”. Sunte?i chiar în fa?a lui, veni r?spunsul.
Au intrat, cu sfial?, într-o sal? mare cu multe scaune. În fa??, pe o bin?, o doamn? cu p?rul galben cânta la un pian. A suit apoi pe aceea?i bin? un un om cu haine negre. Avea în amândou? mâinile câte o bil?. În fa?a lui era un co? cu multe altele unele albe, dar ?i câte una neagr?. Arunca în sus o bil? cu dreapta ?i repede o prindea cu stânga. Se apleca, fulger?tor, lua alt? bil? ?i o arunca sus. Pe nesim?ite, tot lua la ele bile ?i le tot arunca cu o mân? ?i le prindea cu cealalt?. În curând, pe sus, pân? aproape de tavan, erau o puzderie de bile albe ?i negre, zeci poate sute.
Apoi, doamna de la pian ?i domnul cu bilele s-au înclinat în fa?a s?lii ?i au p?r?sit bina.
Dintr-o dat?, s-a stins lumina. Un întuneric, de s?-l t?i cu cu?itul, s-a l?sat peste oameni. Apoi pe pânza din fa?a lor au ap?rut ni?te vorbe scrise. B?trânii, neînv??a?i cu cetitul, au început s? silabiseasc? unii în gând, al?ii în surdin? nu...mân...c.. Doar popa reu?i s? citeasc? dintr-o dat? totul Nu mânca?i semin?e c? mânca?i b?taie.
Multe au mai v?zut oamenii apoi pe pânza aceea. Un tren, tras de o locomotiv?, ceva mai micu?? ca cele de pe la ei, era urm?rit de o ceat? de c?l?re?i, unii pe cai suri, al?ii pe ?argi. Au început, apoi, a trage cu revolverele. Mul?i c?deau cu cal cu tot. Se uitau bie?ii oameni ?i nu-?i d?deau seama de ce erau atât de înver?una?i cei de pe pânz?. Când s-au mai obi?nuit cu ceea ce vedeau, s-a ivit o primejdie care p?rea mortal?. O turm? de bivoli care a ie?it dintr-o p?dure fugea, ?i tot fugea. Duc?-se! î?i ziceau oamenii. Da, dar, dintr-o dat? turma s-a întors ?i a luat-o spre ei. Bivolii, pe m?sur? ce se apropiau erau tot mai mari ?i p?reau tot mai periculo?i având coarnele îndreptate spre ei. Ca la o comand?, b?trânii s-au ridicat în picioare ?i-au aruncat bâtele spre bivoli strigând: Fuji?i,m?, c? v? omoar? ghibolii
A doua zi, înainte de ora prânzului, copiii care vindeau din fug? „Universul” strigau cât puteau de tare: Cititi?i ziarul... ??ranii ardeleni se lupt? cu bizonii ameicani,....Citi?i „Universul
În urm?toarea zi, delega?ia a fost primit?, f?r? probleme, la Ministerul Agriculturii. Un secretar de stat a scris într-un col? al memoriului lor „Se aprob? cererile”, a semnat ?i a pus ?tampila.