proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Îmi e tare drag sa aduc vorba despre “Mo?ul”. A?a îi spuneam bunicului din partea mamei. Era dintr-un sat transilvan, din preajma Sibiului. L-am cunoscut când era la o vârsta destul de înaintat?, eu fiind cel mai mic dintre nepo?i. Îmi pl?cea s? merg cu el pe câmp, mai ales toamna la p?zitul viei. Nu este nevoie s? mai descriu cât de frumoase erau acele locuri dac? voi aminti c? izvorului din apropiere, oamenii din dou? sate îi spuneau ”Fântâni?a din lunca cea frumoas?”.
În prezenta mo?ului era imposibil s? m? plictisesc. Ascultam mereu cu mult interes, pove?ti din tinere?ea lui. De-abia mai târziu mi-am dat seama c? unele erau adev?rate.
- De ce, mo?ule, oamenii îi spun viei noastre P?mântul sasului? R?spunsul mi s-a întip?rit în minte. Povestea mo?ul despre un b?iat s?rac. P?rin?ii l-au tocmit când a avut 11 ani, slug? la un sas bogat care nu avea copii. A fost cuminte, ascult?tor dar mai ales harnic. Atât de mult l-a îndr?git st?pânul încât pe la 17 ani a vrut s?-l înfieze. P?rin?ii copilului nici n-au vrut s? aud? de a?a ceva. Ca s?-l ?in? cât mai mult în gospod?rie sasul i-a promis c?, atunci când se va însura, îl va înzestra cu doua iug?re de p?mânt (cca 1 Ha). La 24 de ani s-a însurat. Sasul s-a ?inut de cuvânt. L-a luat pe tân?rul însur??el la ora? s?-i pun? p?mântul promis pe nume ?i au pornit formele de dona?ie la un notar. Peste o s?pt?mân? trebuia ridicat actul de proprietate. Când s-au dus s?-l ridice, notarul i-a anun?at c? nu l-a putut întocmi deoarece nu a fost de acord restul sa?ilor din sat ?i mai ales cei cu care se învecina direct p?mântul cu pricina. Fostul st?pân a intentat un proces celor care se opuneau dreptului lui de a decide cum vrea asupra propriet??ii sale. Dar în curând ?i-a dat seama c? sor?ii de izbând? vor fi mici ?i cheltuiala mare. De aceea i-a spus fostei slugi s? foloseasc? p?mântul respectiv ca ?i cum l-ar “lucra în parte” (în arend?). ?i a?a a folosit p?mântul de lâng? “Lunca cea frumoasa” s?dind cu multe eforturi via. A mai plantat într-o margine pomi fructiferi: pruni, piersici a c?ror fructe se numeau moroan?e, doi nuci. Abia atunci copilul, care eram, ?i-a dat seama c? cel?lalt copil, cel pe care l-a îndr?git sasul, era mo?ul. Mai târziu am aflat c? a putut s? intre în proprietatea acestui p?mânt abia dup? 1918 , pe baza declara?iei de dona?ie a generosului sas.
Mi-a mai spus mo?ul ?i o alt? poveste, pe care atunci o credeam de domeniul fantasticului. Dup? câ?iva ani mi-am dat seama cât de adev?rata era. Spunea povestea c? într-o zi ploias? de toamn? o regin?, îmbr?cat? ca o mireas?, î?i târa rochia de voal prin noroaie. Era fericit? la bra?ul chipe?ului rege. Uzi de apa ploii au intrat, în sunete de clopot, într-o m?rea?? biseric?. O mul?ime de oameni în haine de s?rb?toare îi a?tepta în curte ?i pe str?zile apropiate. Apoi cu to?ii s-au dus într-o sala uria?? unde în sunet de muzic? s-a mâncat ?i s-a b?ut pe s?turate. C? povestea era adev?rat? o dovedeau o farfurie, o can? cam de ľ litrii, ?i o c?ni?? mai mic?. Toate erau p?strate, cu sfin?enie în sertarul mesei din “casa de dinainte” (camera în care nu se locuia ci se p?strau doar hainele de s?rb?toare ?i obiectele mai de pre?). Cele trei obiecte aveau încrustate, fiecare, o stem? regal?. Mo?ul nu participase la o nunt? regal?, cum credeam, ci fusese invitat, împreun? cu ceilal?i primari din ?ar?, la festivit??ile de la Alba Iulia prilejuite de încoronarea lui Ferdinand I ca Rege al tuturor Românilor. A?adar, micu?a slug? ajunsese la maturitate primar al satului, func?ie pe care a de?inut-o timp de 12 ani.
L-am v?zut ultima dat? pe mo?ul, îmbr?cat în haine de s?rb?toare, dormind parc?, în sicriu, la începutul c?l?toriei lui spre ve?nicie. În ziua înmormânt?rii s-au petrecut întâmpl?ri rupte, parc?, dintr-o poveste de-a bunicului. Câinele lui, pe nume Leu, de care în ultimii ani era nedesp?r?it, a avut o comportare care multora li s-a p?rut ciudat?. În timp ce la cimitir i se s?pa mormântul mo?ului, Leu a f?cut câteva drumuri, din curtea casei ?i pân? acolo. Groparii au trebuit s?-l alunge, de fiecare dat?, aruncând cu bulg?ri dup? el. Altfel, spuneau ei, c??elul s-ar fi aruncat în mormânt. Când cortegiul funerar s-a pus în mi?care mul?i l-au putut vedea pe Leu mergând cu câ?iva metri înaintea celui care purta crucea. Din când în când arunca o privire înapoi. Se oprea ?i el de câte ori se oprea cortegiul pentru ca preotul sa citeasc?, cum este obiceiul, din Sfânta Evanghelie. Dup? înmormântare, Leu era s? moar? de foame ?i frig, lâng? mormânt. A avut noroc cu copiii care îi duceau de mâncare ?i îl mai scoteau din starea lui de triste?e.
I-am rev?zut de curând mormântul. Pe vechea cruce de stejar de abia se mai poate citi numele: NICULAIE DRAGOTA ?i anii de început ?i sfâr?it: 1860-1947.
Sunt tot mai pu?ini cei care-mi ascult? pove?tile, iar parca amintirile devin tot mai greoaie.