proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Ne putem ridica deasupra dihotomiei vizibil – invizibil, pentru în?elegerea ?i explicarea lumii ca unicitate a Totului, doar f?când saltul cognitiv dincolo de modelul corporal-structuralist, c?tre o viziune fenomenologic - ondulatorie. Când ra?ion?m e dificil de ansamblat în aceea?i entitate ontic? corpul fizic ?i unda mental?. Ne af?m, cumva, în paradoxalitatea cuantic?, omul comportându-se în macrocosmicitatea sa asemenea unui foton. De aceea, în cunoa?tere, vorbim despre subiectul cunosc?tor ?i obiectul de cunoscut. În problema cunoa?terii de sine (autocontempl?rii), subiectul î?i poate investiga doar interioritatea, nu ?i exterioritatea. Pentru a o putea face ar trebui s? se afle undeva în afara sa.
Fiin?a, ca unicitate, nu se poate afla în afara sa ?i deci nu poate fi obiectul propriei cunoa?teri. Constat?, îns?, ipostaze dimensionale ca secven?e autoexploratorii ale devenirii sale. Fa?? de fiecare ipostaz? fractalic? ea se comport? ca un înafara acestora ?i deci le poate contempla ca pe ni?te alter ego-uri fractalice. Pe sine, îns?, nu se poate concepe drept totalitate. Investigându-?i doar interioritatea ipostazic? spunem c? Fiin?a doar se contempl?, dezv?luindu-?i fiin?ialitatea pe care nu ?i-o poate percepe drept sine ?i o nume?te crea?ie – un ceva în afara sa. Fiin?a ?i Crea?ia sunt, îns?, una ?i aceea?i în devenire, ceea ce numim crea?ie fiind ipostaze fiin?iale. Ipostaza poate contempla alte ipostaze ale aceluia?i prezent, dar nu Fiin?a ca exterioritate (ipostaziere a altor prezenturi) ?i pe sine ca interioritate.
În constela?ia ramanic? (Ra – Soarele) la fel se afl? ?i omul, un cuprins în necuprins nu poate contempla unicitatea Fiin?ei ca totalitate a ipostazierilor sale. E ca ?i cum un gr?unte de nisip ar putea vizualiza devenirea sa ca mineral din elementele primare. Fiind aceea?i esen?? are doar presim?irea Fiin?ei ca întreg – fractalul în care e cuprins. Ipostaz? fiin?ial? con?inut? în Fiin??, închidere, el nu poate cunoa?te fiin?a (deschiderea). O poate doar intui ca pe o macrosimilaritate fractalic?. Deci, raportat? la unicitate, cunoa?terea uman? nu poate fi ra?ional?, ci doar intuitiv?. Putem accede Fiin?a doar prin credin?a în existen?a ei ca unicitate ?i o numim Dumnezeu. Fractalitate în ipostaza anthroposic? a Fiin?ei putem cunoa?te celelalte constela?ii ale acesteia pentru c? ne raport?m la ele ca exteriorit??i apar?inând aceleia?i spa?iotemporalit??i.
Omul este fiin?a cronospa?ial? a constela?iei ramanice închis? în ipostaza anthroposic?. Nu î?i poate cunoa?te anthropositatea ca unicitate ?i nu se poate cunoa?te nici pe sine ca închidere. E ca ?i cum gr?untele de nisip ar putea cunoa?te muntele. Poate cunoa?te celelalte constela?ii anthroposice, el fiind exterioritate similar? acestora. La contactul cu nuan?e ale lumii exterioare le percepe pe acestea prin sim?uri. Ca similaritate el intuie?te (extrapolare incon?tient?) ?i alte nuan?e ale exteriorului cu care nu este în contact corporal. Exteriorul necorporal îi r?mâne inaccesibil perceptiv. Nici pe sine nu se poate cunoa?te pentru c? î?i este o închidere, mister c?ruia ?i poate accesa doar anumite atribute. Celebrul imperativ al antichit??ii r?mâne o himer?. Ceea ce poate cunoa?te omul este doar persoana sa, nu ?i fiin?a. La Sartre precaritatea omului descinde tocmai din faptul c? existen?a îi precede esen?a. Persoana e o interioritate a ipostazei sale fiin?iale ?i doar fiin?a, ca exterioritate a sa o poate accesa. Eroarea, deci, ca sa ?i a celorlal?i existen?iali?ti eman? din faptul c? reduc omul doar la persoana sa. Fiecare suntem o fiin??, adic? mult mai mult decât cel pe care îl percepem drept proprie identitate prin mijloace perceptive (corporale). Acesteia i se adaug? necunoscutul ondulatoriu din afar? care ne face posibil? autoconstatarea personal? ?i necunoscutul ondulatoriu din interior care ne germineaz? trupescul. Corpul fizic e o interioritate, iar mintea reprezint? exterioritatea ei. Deci, mintea se afl? în afara entit??ii vizibile (corporale), înf??urând-o ca un caier ondulatoriu. Omul ca fiin?? este entitatea care î?i acceseaz? interioritatea perceptiv ?i exterioritatea mental. Poate p?rea ciudat, dar cel pe care îl v?d în oglind? drept corpul meu fizic e doar interioritatea mea. ?i pentru c? sunt interioritate nu pot vedea în afara mea prin sim?uri. Acest lucru îl face exterioritatea mea care e mintea – înveli?ul meu necorporal (ondulatoriu). Plasat în interiorul meu, trupul se distinge prin sim?uri dar nu-?i poate vedea exteriorul s?u care e mintea. Îmbr?c?minte exterioar?, mintea poate accede ?i ce nu vede corpul fizic, adic? ceea ce este în afara omului – alte ipostaze dimensionale ale Fiin?ei, invizibilul inaccesibil interiorit??ii trupe?ti. Eu, entitatea Dumitru, prin sim?uri îmi sondez interioritatea trupeasc? ca persoan? ?i prin minte v?d în afara mea lumea invizibilului. Trupul ?i mintea sunt holograme fractalice ale aceleia?i entit??i ce î?i diferen?iaz? ordinea formal? ca persoan?. Ceea ce numim misterul fiin?ei umane e determinat de faptul c? ne reducem entitatea la interioritatea trupeasc? dat? în sim?uri. Cealalt? eroare o comitem când accept?m mintea ca o interioritate a trupului, ceva cuprins în craniu. E adev?rat, acolo se afl? creierul care îns? nu e mintea, ci organul prin care mintea se articuleaz? cu trupul (perceptivul).
Gândind fractalic trebuie s? imagin?m ?i în cadrul trupescului o alt? interioritate similar?, dar ondulatorie. Este matricea sa ramanic?, scheletul energoinforma?ional pe care s-a modulat întruparea terran? ca o plodare a fecundit??ii paterno-maternale; memoria incon?tient? a trecutului întrup?rilor anterioare. La fel ca în cazul magnetului ?i piliturii de fiet e invizibilul potrivit c?ruia s-a ordonat carnalul. Fiecare întrupare e o reamintire a cumulului experien?elor tr?irii anterioare - Incon?tientul. În fiecare persoan? s?l??luiesc to?i cei care au murit în succesiunea întrup?rilor unui ciclu evolutiv. Dup? moarte, prin descompunerea trupului, persoana care a fost î?i decanteaz? ordinea, ca o s?mân??, în aura planetei. Fiecare murire trupeasc? î?i descarc? tr?irea în respectiva s?mân??. Apar?inând Incon?tientului planetar fiecare este legat? la creier ?i personeaz? în prezentul s?u trecutul. De cum ar?t?m în tr?irea prezentului e vinovat incon?tientul – s?mân?a anteriorit??ii, de cum vom ar?ta în urm?toarea persoan? e responsabilitatea min?ii. Fiecare suntem o plant? cosmic? cu r?d?cin? p?mânteasc? – incon?tientul, tulpin? solar? – trupul fizic ?i corol? anthroposic? – mintea.
Respectiva deformare a percep?iei despre sine, ca un tot vizibil ?i invizibil – fiin??, se produce datorit? falsului nostru imaginar pe care l-am creat despre noi, gândind structural. Dar, luând de bune ciud??eniile ce ne vin dinspre cuantic? ?i acceptând c? densitarul, inclusiv cel cu mas? e o colapsare de unde facem un mare pas înainte. Dac? în spatele corporalului se afl? o densitate ondulatorie, iar în al min?ii o gnosticitate ondulatorie le putem situa pe acela?i plan al demersului cognitiv. Ontosul ?i gnososul î?i pot da mâna în ondulatoriu. Atomul nu mai este temeiul lumii vizibile, ci puntea de leg?tur? cu invizibilul. Lumea fizic? e format? din „atomi r?ci?i” (încetini?i), iar lumea ocult? (spiritual?) începe cu „atomi superfierbin?i” (accelera?i). Ochiul meu nu poate vedea atomi, ci structuri fizice ale acestora. La rândul s?u gândirea nu poate opera cu atomi concre?i, ci numai cu imagini (unde) mentale ale lor. Deci, într-o abordare structuralist? întâlnirea lor e imposibil? ?i de aceea vorbim de dou? lumi diferite, lumea concret? a omului ?i ipotetica lume spiritual? a lui Dumnezeu de care ne îndoim ?i pe care o accept?m prin credin?? ca pe un altceva. Dac? concretul e und? energetic? corpuscular?, iar abstractul infound?, întâlnirea lor devine posibil? ca fenomenologie ondulatorie a unicului în persoana tr?itoare. Omul nu e o structur?, ci o fenomenologie în continu? devenire personal? de la na?tere la moarte ?i identitar? de la moarte la o nou? întrupare. El e muritor numai ca persoan?, ca fiin?? e o eternitate în continu? devenire. Deci, lumea nu e o încremenire structural?, este o ordine fluid? ce curge fractalic în sine. Totalitatea persoanelor mele muritoare, trebuie v?zut? ca o succesiune de eu-ri ce nu au pierit ci curg în aceea?i fiin??. Cum ar spune Heraclit, ca persoan?, suntem mereu o alt? ap? ce curge în aceea?i matc? ramanic? . Aceast? fiin?? nemuritoare este omul, nu persoana. Prin el trecutul ca o succesiune de prezenturi se decanteaz? în viitor, iar viitorul devine prezent. De aceea, doar el - Omul este Timpul. Gre?im când, ca persoan?, ne identific?m drept matc?, ea nu e decât prezentul tr?irii – o alt? ap? a aceluia?i râu reprezentat de fiin?a anthroposic?- Omul.
Omul ramanic, ca produs al incon?tientului s?u p?mântesc, întruchipeaz? o dualitate gnoetic?; trupul articuleaz? ordinea (eticitatea) solar?, iar mintea e reflec?ia gnozei antroposice asupra sa – proiec?ie din viitor. Aceasta incidenteaz? ca un fascicul de raze, iluminând un câmp al gnoeticit??ii solare. Fiecare raz? decupeaz? în ea o secven?? cât trupul uman. Putem afirma, deci, c? m?sura respectivului câmp în ?tiutul ramanic este omul. Prin el este introdus? în spa?ialitate a patra dimensiune – timpul. Raza anthroposic?, autoiluminându-se drept gnoz? solar? îi activeaz? memoria, gnoeticitatea fractalic?, determinând-o s? selecteze ?i engrameze în ordinea energetic? p?mânteasc? o m?sur? uman? de cunoa?tere din acel ?tiut (incon?tientul). Corespunz?tor vibra?iei radiale se configureaz? respectiva m?sur? sub fania trupescului ramanic, invizibilul solar proiectându-se în p?mântesc ca vizibil uman. Respectiva autoproiec?ie începe ca o pulsa?ie ce se configureaz? drept inim? (matricea afectivit??ii) ?i se des?vâr?e?te creier (matricea mentalului).
Trupul poate fi imaginat ca un caier (fuior) pulsionar invizibil de unde orgonice care, în momentul atingerii unui prag densitar, intrând progresiv în rezonan?? cognitiv? (dest?inuire) devine vizibil drept corporalitate. Aceast? fenomenalitate prin care ondulatoriul energetic colapseaz? sub forma trupului vizibil o numesc plodare. Când f?tul este configurat, asupra sa se descarc? energetic gnoza antroposic?. Impactul e asemenea unei fulger?ri gnosice prin care unda antroposic? induce densitarului ondulatoriu al creierului nivelul s?u de vibra?ie superluminic?. Creierul vizibil, prin nev?zutul s?u ondulatoriu, rezoneaz? cu gnoza antroposic? ca o minte; o albin? racordat? la stupul gnosticit??ii anthroposice, ce adun? polenul gnoetic al propriei ipostazieri spre a produce mierea cunoa?terii drept con?tiin?? anthroposic?. A?a a ap?rut primul om ramanic care, prin cele dou? emisfere cerebrale, se manifest? ca b?rbat ?i femeie. B?rbatul condenseaz? ordinea arhetipal? (s?mân?a incon?tientului), iar femeia decupeaz? un câmp (fragment) gnostic – m?sura radial? a vizualiz?rii acestei ordini. Primul îns?mân?eaz? ordinea - r?d?cina, iar femeia o arhitectureaz? ca trupesc carnal – tulpina plantei anthroposice. Trupul e m?sura tr?irii ramanice ca secven?? cognitiv? a autocontempl?rii anthroposice. Prin experien?a tr?irii mintea persoanei devine con?tiin?? anthroposic?. Anthropos se fractalizeaz? drept con?tiin?? ipostszic? a Fiin?ei prin decantarea în dimensionalitatea sa big bang-gic? a mentalului speciei umane ?i a celorlalte rase umanoide.
Trupul persoanei reprezint? spa?ialitatea cunoa?terii ramanice (aria gnostic?), por?iunea de atot?tiut care poate fi autocunoscut la cap?tul încarn?rilor. Prin convertirea fragmentului s?u de atot?tiut în autocunoscut se autoconstruie?te, zide?te cognitiv persoana uman?. Din toat? ?tien?a putem cunoa?te doar atât cât trupul nostru ne permite pe perioada tr?irii. Ne reîntrup?m p?mântesc de câte ori e ncesar spre a cunoa?te (ilumina) atot?tiutul ramanic. Încarnarea e chipul ?tiutului (programarea) ce poate fi cuprins de c?tre mintea uman? ca autocunoa?tere ?i exprim? cantitatea de ?tiire ce se autocontempl?, vizualizeaz? într-o tr?ire. Aceast? cantitate de ?tiire e sedimentat? ca memorie în incon?tient. Reprezint? secven?a temporal? din ordinea ramanic? asemenea unei semin?e terrane care, sub iradierea gnozei apolinice, dup? fecundare pulseaz? drept inim? în trupul matern. Ca o rev?rsare din ea se configureaz? întruparea. Ea cumuleaz? trecutul întrup?rilor anterioare ca un densitar al tuturor experien?elor tr?irilor. Cum fiecare na?tere e m?sura extracturilor anterioare de cunoa?tere din atot?tiut sub forma afectelor (sentimente, emo?ii, dorin?e) putem spune c? inima este creierul afectiv. Începe s? se vorbeasc? tot mai documentat despre logica sentimentelor ?i inteligen?a emo?ional?. Prin ea cunoa?terea trecut? se densiteaz? ondulatoriu drept creier. Când el este complet format, în momentul na?terii, asupra sa se descarc? gnoza anthroposic?. Aceasta e ca o proiec?ie din viitor ce înglobeaz?, sub forma destinului, secven?a de atot?tiut ce, prin tr?ire, urmeaz? a fi cunoscut?. Formarea pruncului ca persoan? muritoare e procesualitatea prin care atot?tiutul se actualizeaz? secven?ial drept cunoscut în prezentul tr?irii. Persoana une?te în creier cunoa?terea trecut? (incon?tientul), decantat? sub configura?ia trupescului, ?i cunoa?terea viitoare ce urmeaz? a fi decodificat? drept tr?ire. Respectiva cunoa?tere viitoare o realizeaz? mintea care este fenomenalizare a gnozei anthroposice prin densitarul incon?tientului ramanic (creier). Ea are posibilit??i infinite de cuprindere, dar nu poate face cognoscibil? decât întinderea trupescului s?u.
Prin activarea creierului mintea unific? cunoa?terea trecut? sedimentat? în trupescul ramanic (incon?tientul) cu ?tien?ia anthroposic?, f?când posibil? con/?tien?a ca idee despre sine. În greac? exist? termenul syneidesis unde “syn” înseamn? împreun?, iar “eidesis” - cunoa?tere. Aceast? con?tien?? de sine în prezent ca eticitate a devenirii persoanei drept Eu o numim con?tiin??. Reprezint? întâlnirea incon?tientului personal ramanic cu gnoza anthroposic? sub forma tr?irii. La nivel universal ea unific? toate ipostazele fractalice ale Fiin?ei drept Con?tiin?? Unic?. Mintea este tr?irea ce face posibil? unificarea în persoana Dumitru a incon?tientului ramanic (trupescul) - homo cu sapien?ialitatea (gnoza) sa anthroposic? ca pe o entitare a prezentului. Prin murire trupul, ca ordine materializat? (încarnare) - desacralizat?, este absorbit în lut unde, prin descompunere, este iradiat? în aura p?mântean?. Fiecare genera?ie stratificat? în p?mântesc reprezint? un aport la sporirea luminozit??ii ?i formei aurei, marcând un spor în autocontemplarea planetar?. Cu adaosul cognitiv al fiec?reu genera?ii ce moare Terra î?i m?re?te luminiscen?a ?i modific? culoarea - noosfera. În momentul des?vâr?irii autocontempla?iei, cuprinderii atot?tiutului, prin aportul succesiunilor de genera?ii tr?itoare planeta se dezv?luie în totalitate ?i cap?tând lumin? proprie devenine stea. Se na?te astfel o nou? entitate spiritual? sub forma unei constela?ii. Putem spune c? trupescul uman germineaz? astralitate.
Raza anthroposic?, fenomenalizat? drept minte la inciden?a cu incon?tientul ramanic, se manifest? în cadrul tr?irii personale drept gândire. Ea personeaz? incon?tientul, ad?ugându-i fenotipia noii secven?e de cunoscut specific? prezentului ca tr?ire personal?. Respectiva iluminare - ?tien?a persoanei este proiectat? pe timpul tr?irii p?mânte?ti ca o focalitate (lic?r) în gnoza solar?. Dup? ce gândirea a epuizat de explorat atot?tiutul trupescului, actualizându-l drept cunoa?tere, raza anthroposic? se întrerupe. Vibra?ia rezonatorie a creierului înceteaz? ?i se produce murirea. Mintea, ca gnoz?, a decantat tr?irea în aura solar? drept entitate spiritual? cu identitate proprie, geam?n fractalic al gnozei antroposice. Potrivit principiului inseparabilit??ii cuantice (instantaneit??ii) acestea se comport? ca unul. Lic?r spiritual, noua entitate gnoetic? va configura fiin?a eonic?. Deci, prin murire, incon?tientul trupesc al persoanei intr? în aura planetar? ca s?mân?? a viitoarei întrup?ri (matrice germinativ?), iar raza anthroposic?, configurat? drept fiin?? eonic? în aura solar? va forma sufletul. Fiin?a uman? e o identitate trinitar? compus? din trupul p?mântesc muritor (incon?tientul), sufletul ramanic ce se des?vâr?e?te pe m?sura explor?rii (actualiz?rii) atot?tiutului solar ?i spiritul anthroposic – atot?tiutul ce urmeaz? a fi investigat în urm?torul ciclu al tr?irii cosmice. La cap?tul întrup?rilor umane ce vor transforma planeta Terra în stea omul va face saltul în ciclul urm?tor al devenirii sale ca fiin?? anthroposic?.
Sintetizând, raza anthroposic? împreun? cu densitarul ondulatoriu al creierului în exerci?iul gnostic al tr?irii p?mântene se arhetipeaz? ca minte, entitate distinct? a spiritualului anthroposic, un fel de umbr? al acestuia. Îl determin?, define?te ?i personalizeaz? drept homo. Putem spune c?, prin minte, gnoza anthroposic? se încarneaz? drept om - anthroposul însufle?it. Spirituala Fiin?? anthroposic? ce se contempla autoreflexiv devine fiin?? uman? corporal însufle?it? – persoan? meditativ?. Se face trecerea de la autocontemplarea reflexiv? (autodescoperire) la reflec?ia autoformativ? - însufle?ire ca entitate ontic?. Prin autocontemplare, ipostazierea persoanei umane, gnoza î?i dest?inuie sacralitatea (deschidere), iar prin medita?ie - reflec?ie mental? autoformativ? (tr?ire) î?i adaug? tain? (închidere). Ca minte spiritualul (ondulatoriul) se onticizeaz? drept om (densitar corporal) – misterul gânditor ce se gânde?te ca o eticitate solar? con?tient?. Gnoza anthroposic? ?i mintea uman? sunt una ?i aceea?i, dar în planuri diferite – respectiv spiritual ?i fizic. În persoana uman? mintea e o gnoz? spiritual?, iar gnoza e o minte densitar? - unda ce se manifest? drept corporalitate (creier). Aceast? und? corporal? (închis?) ca o alt? tain? (sacralitate) este sufletul sau corpul duh. Prin gnoz? Anthropos se dest?inuie, desacralizeaz? drept om, iar prin minte se resacralizeaz? (spiritualizeaz?) ca divinitate. Gândirea omului, genotipând în incon?tient viitorul, produce con?tien?a de sine ca eu a lui Anthropos.
Tr?irea este fenomenalitatea prin care minunea se împline?te ca fapt ce se minuneaz?. Dac? sacrului îi spunem Duh, gnoza ca întrupare – dezv?luire de sacru e deduhovnicire, iar mintea ca minunare (gândire), acumulare de sacru, e înduhovnicire. Aceasta e modalitatea prin care, în experien?a tr?irii, spiritul se manifest? drept suflet. Od? limbii române, singura care a mai p?strat latinescul sufflitus! Dac? Tat?l ?i Fiul sunt ipostaze ale Fiin?ei, Duhul e Atot?tiutul de ne?tiut (sacrul) – sfin?enia. De aia i se ?i spune Sfântul Duh. Ramanitatea construie?te trupul ca m?sur? a autocunoa?terii, iar anthroposul activeaz? creierul ca minte însufle?itoare. Ipostazierea gnozei anthroposice ca persoan? uman? – fiin?? ra?ional? reprezint? sufletul. Omul este gnoza anthroposic? întrupat? care, în experien?a tr?irii, se manifest? ca suflet. Sufletul întruchipeaz? gnoza efemer tr?itoare, iar gnoza e sufletul etern fiin?iator – gemenii fractalici ai unicit??ii (Fiin?a). Ca gnoz? tr?itoare (însufle?ire) persoana uman? corporalizeaz? pe Sfântul Duh. Fenomenologia Fiin?ei e o dezv?luire fractalic? a Tat?lui ca ipostaz? primordial?, Fiului ca ipostaz? christic? ?i Omului ca ipostaziere a sfântului duh.
Imaginam gnoeticitatea ca linie divin? sau linie a vie?ii. Localizat aceasta se manifest? pulsatoriu, ca o membran? ce cu partea convex? emite, radiaz?, ilumineaz? ?i cu partea concav? absoarbe, acumuleaz?, decanteaz? cunoa?tere. Gnoza ramanic?, iradiat? în aura p?mânteasc?, atunci când se manifest? drept convexitate a celei antroposice emite, ilumineaz? ?i însufle?e?te trupul (ordinea solar?) permi?ând ne?tiutului ?tiutor antroposic s? ia act de sine ca EU p?mântean ?i s? se comporte ca un ?tiut ?tiutor apolinic - OM. Numai atunci con?tien?a gnostic? devine minte autocunosc?toare a ordinii relevate a trupescului. În afara cuprinderii ca minte ea este Con?tiin?a Unic?. Prin tr?ire mintea se încarc? cu un trupesc de autocunoa?tere. Aceast? cantitate de auto?tien?? (minte), dup? destrupare, înfiripeaz? în aura solar?, ca entitate spiritual? (gnostic?), fiin?a eonic? – geam?nul local (ramanic) al fiin?ei antroposice. Ipostaza sa exprim? cantitatea de autocunoa?tere pe care gnoza antroposic? a reflectat-o drept constela?ie a noastr?. Prin om, Anthropos s-a autocreat autocunosc?tor drept sistem solar Ra. El mai are în acela?i plan dimensionalo-vibratoriu ?i alte ipostazieri proprii celorlalte constela?ii, majoritatea inaccesibile, înc?, omului ramanic.
Pân? a devenit eonicitate ramanic? fiin?ialitatea sa a ipostaziat uni ?i bidimensionalitatea, dar ?i alte posibile planete ale sistemului solar. E imposibil s? ne imagin?m trecutul s?u, putem doar afirma c? sub actuala teofanie are vârsta sistemului solar pe care îl relev?. Ca revela?ie gnostic?, atunci când va reu?i s?-l releve în integralitatea sa fiin?ialitatea ramanic? va accede în dimensionalitatea urm?toare. ?tiut autocontemplat, sistemul solar va reintra în ne?tiut ca ?tiutor - nefiin?ialitate. Putem vorbi de fiin?a ramanic? unic? ?i manifestarea sa tr?itoare - omul ramanic, ne?tiutul autoexploratoriu gnostic. Sub încarnarea sa ca persoan? omul este o raz? de ?tiut a fascicolului antroposic. Împreun? cu celelalte raze engrameaz? în constela?ia actual? umanitatea. Aici a parcurs mai multe stadii autocontemplative ce s-au împ?mântenit strat peste strat sub forma unui ?ir de civiliza?ii. Potrivit Bibliei pot fi distinse: civiliza?ia adamic?, cainic?, noetic?, civiliza?ia avramic?, moisic?, solomonic?, civiliza?ia christic?.
Cum se automoduleaz? fiin?ialitatea antroposic? drept fiin?ialitate ramanic? în fenomenologia umanului. Dac? ar trebui s? o exprim?m trinitar, Anthropos este Tat?l, Ra este Fiul, iar Sfântul Duh este Omul. S? vedem cum func?ioneaz? cest? Trinitate. Fiecare dintre componen?ii ei reprezint?, în ierarhia devenirii Fiin?ei, o ipostaz? fractalic? a acesteia. Anthropos fractalizeaz? universul big bang-gic, Ra este arhetipul fractalic al cosmicit??ii astrale, iar Homo e fractalul prin care cosmicitatea ca minte ia act de sine drept EU în cadrul Con?tiin?ei Unice. Omul este gnoza (gândul) sub care Fiin?a indefinit? se autodefine?te ca EU – ?tiutul atot?tiutor al trupescului s?u.
Gnoeticitatea anthroposic? se manifest? la limita invizibilului cu vizibilul. Gnoza sa este soarele invizibil care lumineaz? ordinea vizibil? desacralizând-o. Îl putem imagina pe Anthropos drept o pas?re m?iastr? (presupus?) care î?i lep?d? oul. Acest ou în ipostazierea cosmicit??ii de tip ramanic (astrale) îl face vizibil. Pas?rea e invizibil?, dar oul – sistemul solar e vizibilul ce o con?ine în sine. Plodul este Ra ca fractalitate a lui Anthropos. Aici în lumea vizibilului se produc lucruri invizibile prin care ?tiutul ?tiutor nu doar se dezv?luie, ci ?i ia act de sine ca Eu. Pân? aici întreaga cosmogonie a Fiin?ei este autoreflectorie, descoperire dezv?luitoare a ?tiutului din sine. Sub toate ipostazele sale fractalice Fiin?a atot?tiutoare se desacralizeaz? ca ?tiut ?tiutor, dar nu are autopercep?ia sa ca Eu. Anthropos ?i Ra sunt fin?ialit??i, ipostaze, holograme cosmice ale Fiin?ei, dar nu sunt eu-ri. Numai aici în zona vizibil? a astralit??ii devine posibil? personalizarea gnozei ca eu.
P?mântul este singura planet?, cunoscut? pân? acum, unde cosmicitatea astral? î?i mai adaug? un strat – biosfera; forma sub care fiin?ialitatea se manifest? ca tr?ire. ?tiin?a a emis diferite ipoteze privind apari?ia ?i modul de manifestare a biosului. Una dintre ele ( Oparin) propune ipoteza apari?iei viului (organicit??ii), prin transform?ri chimice, din neviu. Structurarea biosului a început prin agregarea azotului, carbonului ?i hidrogenului în amoniac ?i metan. Sub impactul fulgerelor ?i diferitelor tipuri de radia?ii, în special ultraviolet?, din gaze ?i vapori de ap? au ap?rut aminoacizii ?i glucidele. Ace?ti compu?i moleculari, împreun? cu al?ii, ajun?i în apa m?rilor ?i oceanelor sub radia?ia cosmic? au format supa prebiotic? primordial? în care s-au format proteinele ?i nucleotidele; ultimele alc?tuind lan?uri de acid nucleic. Întâlnirea dintre moleculele nucleice (ADN) ?i moleculele proteice a dus la formarea celulei – entitatea fundamental? a viului. Experimental s-a ajuns la producerea în laborator a moleculelor, dar imposibila articulare a macromoleculelor ?i celulei prin sinteza proteinelor ?i ADN-ului a orientat teoria c?tre alte c?ut?ri. Nici parteneriatul dintre molecula nucleic? ?i molecula proteic?, autor al vie?ii pe P?mânt, nu poate fi explicat ?tiin?ific. La cap?tul respectivelor c?ut?ri ce înc? nu au putut elucida enigma vie?ii se acrediteaz? ideea c? în spatele „genera?iei spontanee a viului” se afl? un travaliu inteligent.
Explicarea viului cap?t? o ?ans? dac? accept?m c? gnoeticitatea se exprim? prin gnozi nucleici ?i gnozi proteici. Lan?urile nucleice ar configura, în cadrul celulei, scheletul ordinei sacre, iar gnozii proteici ar îmbr?ca carnal respectivul schelet. Sub forma radia?iei de lumin? ?i c?ldur? Soarele î?i amprenteaz? ne?tiu?ii ?tiutori în stratul biotic. Ca ipostaz? antroposic? a lui Ra, Omul marcheaz? un moment ?i o secven?? crucial? în devenirea Fiin?ei. Prin el se face saltul de la fin?ialitatea abiotic? – cosmicitate la fin?ialitatea biotic? – tr?ire. În cadrul Devenirii, pân? la el Fiin?a se descoper? ?i se constat? ca ?tiut ?tiutor (inteligen??), respectiva dest?inuire fiind numit? Crea?ie. O crea?ie care, îns?, nu î?i adaug? sub aspect ontic nimic, doar gnosticitate. Omul îns?, ca ipostaz? biotic? a lui Anthropos, î?i dep??e?te starea de inteligen?? cosmic?, manifestându-se drept Minte Gânditoare. Ca minte ce personalizeaz? un ?tiut limitat, trupescul s?u, el nu doar se dezv?luie, ci se ?i vede ?i autoevalueaz? cognitiv ca în?elegere de sine. El nu mai este doar un imago mundi, microcosmicitate ce reflect? fractalic macrocosmicitatea. Sau altfel spus pic?tura de rou? ce reflect? întregul univers. Dezidentificându-se din cosmicitatea devenirii Fiin?ei î?i personalizeaz? starea ca definit în indefinit. Localizarea cronospa?ial? în bios îi confer? con?tien?? de sine ca Eu. Sub ipostaza de Eu, omul nu doar se contempl?, ci se ?i gânde?te pe sine ?i lumea sa, producând idei, ra?ionamente ?i experimentând modele ?i proceduri cognitive. Respectivul exerci?iu sinaptic, prin repeti?ie sedimentându-se ca ordine, îi moduleaz?, dezvolt? creierul ca un invizibil densitar ondulatoriu. Prin gândire devine creator de cultur?, art?, f?uritor de tehnologii, construind o lume ontic? ce se adaug? lumii gnostice a Fiin?ei. Apoi, prin asimilarea produselor gândirii celorlal?i – înv?tare, se implic? nemijlocit în autoconstruc?ia propriei fiin?e.
Omul face saltul de la autocontemplarea prin autoreflexie (dest?inuire) la autoformarea con?tient? prin tr?ire. F?tul incon?tient este chipul semin?ei anthroposice, dar dup? c?p?tarea con?tiin?ei de sine persoana se construie?te ca fiin?? social? prin gândire ?i f?ptuire. Ceea ce numim via?? e m?sura capacit??ii sale de cogni?ie (reflec?ie). Omul e atot?tiutorul în devenire al vie?ii sale. Prin succesiunea de încarn?ri tr?itoare acumuleaz? atot?tiire reflexiv? (autocontemplare), c?reia îi adaug? ineditul experien?ei tr?irii (personare). Tr?irea nu mai e doar autodescoperire, ci ?i inven?ie de sine. Fiecare gând e o interferen?? sinapsic? a prezentului cu trecutul (incon?tientul) ce se proiecteaz? ca viitor. Fixarea ?i stabilizarea acestor interferen?e prin exerci?iul gândirii arhitectureaz? ?i arhetipeaz? noi re?ele neuronale – structuri ondulatorii permanente ce densiteaz? neocortexul, decantându-se ca ni?te pelicule cognitive ce dezvolt? creierul. În acest mod gândirea ondulatorie corporalizeaz? (materializeaz?) gnoeticitate. La cap?tul devenirii sale apolinice omul va fi atot?tiutorul p?mântesc, fiin?a ramanic? des?v?r?it? ce î?i continu? tr?irea ca ne?tiut ?tiutor într-o alt? secven?ialitate a devenirii anthroposice. Pân? la el devenirea Fiin?ei se f?cea sub forma unei c?l?torii ini?iatice prin sine, pur contemplative, în urma c?reia î?i ad?uga autocogni?ie. Omul e ipostaza fiin?ial? care transform? respectiva c?l?torie ini?iatic? în tr?ire prin care adaug? onticitate Crea?iei, construie?te creier. Cu ajutorul s?u, prin f?ptuire, zide?te o lume factual? – antroposfera. Numai în ipostaza sa fractalic? - uman? Fiin?a se manifest? drept Con?tiin?? – ?tien?? despre sine. Invizibilul creier universal – Con?tiin?a Unic? se hologrameaz? fractalic drept creier uman. Sacrul divin se profaneaz?, dezv?luie ca om.
Ajungem la fire?ti întreb?ri: dac? via?a ?i tr?irea sunt sinonime ale aceleia?i st?ri; dac? ea se manifest? numai în modalit??ile cunoscute de noi. Când rostim rug?cinea “Tat?l nostru” afirm?m: „Vie împ?r??ia Ta”. Îns? când trebuie s? ccept?m c? totul este via?? ?i c? aceast? Via?? e însu?i Dumnezeu, lucrurile se complic?. Cunoa?terea actual? ne spune c? pân? la om Fiin?a se manifest? abiotic ca fiin?ialitate infoenergetic? ?i chimism. Fin?ialitatea înseamn? autocontemplare (iluminare) ?i metamorfozare chimic?, nu însufle?ire. ?i totu?i Iisus Dumnezeul ?i Omul ne spune c? el este Via?a, Calea ?i Adev?rul. Experien?a uman? ne face s? accept?m c? viul se manifest? ca fin?ialitate gnoetic? ?i ca tr?ire. Mineralul are fiin?ialitate reflexiv?, îns? ca anorganicitate noi îl consider?m neviu. Dar combina?iile chimice, vibra?ia cristalului la unison cu cosmosul, metamorfismul rocilor, unduirea magmei vulcanice ?i a lichidelor, cristalizarea apei, vântul, jocul fl?c?rilor etc. nu sunt oare tr?ire? Se spune despre cristal c? e ADN-eul P?mântului, dar dac? drept rezonan?? universal? pur? e manifestare a esen?ei primare? Acestor întreb?ri, deocamdat?, ?tiin?a le r?spunde în cea mai mare m?sur? cu nu, negând existen?a altor forme subtile de via??.
În accep?ia actual? unda luminoas? (gnostic?) venit? din afara sa, lovind opacitatea mineralului îi dezv?luie prezen?a ?i se încarc? cu semnalul ei; ne?tiutul devine ?tiut. Îns? corpul mineral nu are con?tien?a acelei prezen?e. Putem spune c? din ne?tiut el devine un ?tiut ne?tiutor. În cazul vegetalului opacitatea reflectorie este dep??it?, energia venit? din afar? fiind absorbit?. Densitarul s?u intr? în rezonan?? ?i începe s? vibreze - manifest? sensibilitate fa?? de mediu. Nu are con?tien?a de sine dar cap?t? con?tien?a organic? a altceva trebuitor. Se comport? ca un ?tiut ?tiutor al trebuin?elor sale, o organicitate reflectorie. Sensibilitatea organic? vibratorie, care îi permite s? se orienteze c?tre stimulii utili din mediu (lumin?, ap?, hran? etc), e prima manifestare ca tr?ire (însufle?ire). Experien?a tr?irii fixeaz? senzitivitatea în stereotipuri ?i paternuri comportamentale, f?când trecerea c?tre instinctualitatea specific? animalit??ii. Înc? nu ne putem explica coerent trecerea de la fin?ialitate la însufle?ire, modul cum este descompus? opacitatea. Spre a o face ar trebui ar?tat cum gnoza fiin?ial? (eternul) se metamorfozeaz? ca minte tr?itoare (efemer). Gnoza e un travaliu cognitiv (constant?) care î?i ilumineaz? propria ordine (chipul), decupând autoreflectoriu din atot?tiutul ne?tiut secven?e de ?tiut ne?tiutor ca succesiune de ipostazieri fractalice. O lantern? ce î?i ilumineaz? (fiin?ializeaz?) propriul tub, ca o autocontempla?ie c?reia îi spunem crea?ie. F?r? respectiva iluminare vorbim de nonexisten??. Mintea e un construct gnostic în continu? pulsa?ie ?i colapsare care se structureaz? ?i destructureaz? ca o gândire germinatoare de modele (realit??i cognitive) inexistente pân? atunci, c?rora le spunem obiecte mentale. Ea nu e autocontemplare a unei fatalit??i invizibile (dat), ci autostructurare a liber arbitrului – autoconstruc?ie întâmpl?toare a unui alt dat, f?c?toare a unei noi eticit??i sub forma infinitei configura?ii a conexiunilor sinapsice ale creierului. Aceast? totalitate infinit combinatorie î?i organizeaz? spa?iotemporalitatea ramanic? ca un trup care e suport efemer stabil al densitarului ondulatoriu numit creier. Întruparea este travaliul min?ii spre a articula o arhitectur? adecvat? (func?ional?) propriei manifest?ri. În cosmicitatea anthropsic?, pe Terra, respectiva arhitectur? este corpul uman ca logistic? a creierului. Pân? a ajuns la actualul format el a parcurs mai multe stadii, cumulând în prezent reflexivitatea mineralului, sensitivitatea vegetalului, hormonalitatea animal? (afectivitate) ?i cerebralitatea anthroposic? (ra?iune). Fetusul se articuleaz? ca un construct fizic menit s? sus?in? func?ional capul ca sediu tr?itor al min?ii gânditoare. Instantaneitatea sinapsic? inedit? pe care o articuleaz? mintea face ca în cadrul prototipului uman (corporalitatea) fiecare individ s? fie o unicitate. Suntem aceea?i specie, dar fiecare purt?m chipul propriei gândiri. Auzim, uneori spunându-se despre cineva c? are fa?? de prost ori c? înf??i?area lui eman? inteligen??.
Potrivit percep?iei noastre actuale tr?irea apar?ine biosului în diversitatea sa existen?ial?, manifestându-se deopotriv? ca inteligen?? – poten?? gnostic? ?i cerebralitate sinapsic? - gândire. Tropismul plantelor ?i în mod deosebit geotropismul – orientarea r?d?cinilor c?tre p?mânt ?i a florei c?tre cer (Soare) e un act de inteligen??, dar în cazul omului tr?irea înseamn? mai mult decât aceast? inteligen?? primitiv?; implic? manifestarea perceptiv? ?i neurocortical?. Planta simte lumina ?i se orienteaz? spre ea, animalul anticipeaz? instinctual pericolul pe baza unor p??anii anterioare, omul primitiv intuie?te ?i empatizeaz? tot pe baza similarit??ii unor antecedente translatând propria tr?ire celuilalt, iar omul sapiens gânde?te. Intuirea ?i empatizarea presupune prezen?a a altceva ori altcineva la care te raportezi pozitiv (acceptând) ori negativ (respingând) în facticitatea hr?nirii, reproducerii, securiz?rii. Reprezint? stereotipizarea unor înv???minte (p??anii), atitudini sedimentate în exerci?iul tr?irii ca ata?amente, obi?nuin?e, deprinderi ce-?i afecteaz? comportamentul, numite afecte. Con?tientizate ca lips? a ceva constituie temeiul dorin?elor. Animalul ajunge s? saliveze nu numai când vede hrana, ci ?i când ?i-o reprezint?. El tinde s? devin? sapiens pe m?sura asimil?ri exerci?iului reprezent?rii ca un modus operandi, reu?ind s? construiasc? asemenea paternuri cognitive în lipsa acelui ceva. În final va ajunge s?-?i extrapoleze dorin?ele sub forma unor imaginari. Exerci?iul de creare a imaginarilor cognitivi este gândirea. Operând cu ei (abstrac?ii) ajunge s? construiasc? imaginarul de sine. Persoana uman? este imaginarul propriei gândiri. Toate manifest?rile cognitive, articulate într-o coeren?? func?ional?, care ajunge s? ofere con?tien?? de sine formeaz? mentalul. F?r? mental trupul în stare neurovegetativ? e o entitate incon?tient? (moart?), o caroserie f?r? motor. Acest corp este construit preponderent din dou? p?r?i hidrogen ?i una oxigen - ap?. Combustia sa – tr?irea – se realizeaz? prin oxidarea carbonului; aspir? (inspir?) oxigen pe care îl arde (metabolizeaz?) ?i expir? bioxid de carbon. În cazul omului se poate vorbi de o tr?ire vegetal? prin care este muritor ?i o tr?ire mental? ce îi confer? nemurire; putem spune c? e un muritor nemuritor ori un nemuritor muritor. Am putea defini biosul drept manifestare a gnozei ca gândire, algoritmul fizic al acesteia numindu-se tr?ire trupeasc?. Incon?tientul activat de gnoza anthroposic? men?ine carnalul în nestric?ciune. E con?tien?a autoreflectorie ce confer? fiin?ialitate, iar mintea ce se gânde?te drept gândire corporalizat? este tr?ire. Prin om se face saltul de la cogni?ia autocontemplativ? la cogni?ia autoconstructiv? a ordinii (eticit??ii) ca gândire tr?itoare sau tr?ire gânditoare. Cum ar spune Sartre, “fiin?a care se cauzeaz? pe sine”. Cosmicitatea e o fiin?ialitate autocontemplativ? datorat? incon?tientului, iar omul o tr?ire gânditoare. Prin el Devenirea face saltul de la autocontempla?ia fiin?iatorie - autodescoperire la gândirea tr?itoare d?t?toare de experien?? ontic? – con?tien?? sub care Fiin?a se în?elege ca EU, în spa?iotemporalitate des?vâr?indu-se sub ipostaza antroposic?.
M? str?duiesc s? imaginez acest salt prin intermediul fiin?ei eonice. Încercând s? expliciteze fiin?a uman? drept o entitate structurat? pe mai multe straturi, ocultismul propune un model care, plecând de la trupul fizic, distinge un corp interior al acestuia ?i un altul exterior. Eu numesc interioritatea invizibil? a trupescului fizic incon?tient, iar exteriorit??ii, la fel de invizibil? mie îi spun minte. Incon?tientul este ramanic ?i mintea e anthroposic?, iar împreun? cu trupul fizic articuleaz? fiin?a uman? pe care, în mod fals, noi o reducem doar la persoana tr?itoare. Prin murire dispare, se dezagreg? doar starea de persoan?. O parte a ei iese din prezent ?i se decanteaz? în incon?tientul p?mântesc al întrup?rilor anterioare ca matrice germinativ? al urm?toarei întrup?ri (plodare), iar cealalt? (mental?) eman? ca entitate eonic? - corpul duh în aura solar? de unde va impregna gnoeticitatea anthroposic? cu experien?a tr?irii ?i ulterior va explora cognitiv (confer? sim?ire) trupescul viitoarei persoane.
Pe timpul tr?irii mintea ?i-a sondat (contemplat) permanent gnoeticitatea ramanic? - engramarea p?mânteasc? a trupescului - de unde s-a alimentat intuitiv pentru construirea cognitiv? a persoanei. Prin acest canal intuitiv ?i-a iluminat permanent matricea germinativ?. Totodat?, dup? amorsarea rezonatorie a densitarului ondulatoriu al creierului prin raza anthroposic?, în urma exerci?iului cognitiv metamorfozat ca experien?? a tr?irii ?i-a definit corpuscularitatea spiritual? a gnozei ca suflet. Respectiva entitate gnostic? s-a decantat, la rândul ei, asupra matricei din aura p?mânteasc?, configurându-?i propriul spectru arhetipal. Adic? matricea gnoetic?, înglobând mentalul, s-a reconfigurat potrivit experien?ei tr?irii. Matricea genetic? a trupescului a devenit gnoeticitate, corporalitate spiritual? a sufletului – corp duh.
Moartea persoanei se produce dup? ce raza antroposic? metamorfozat? ca minte formator-exploratorie a epuizat de investigat cognitiv secven?a trupeasc? a atot?tiutului. Repet, secven?? ce a fost decantat? în aura solar? drept corp duh. Când ea se stinge tr?irea înceteaz?, densitarul ondulatoriu al creierului nemaivibrând superluminic devine mas? amorf?. Se spune c? omul ?i-a dat duhul. Îns?, nu exist? niciun suflet care s? se ridice ca un abur la cer, începându-?i odiseea spiritual? pe care ocultismul religios ?i ?tiin?ific o descriu. El era ridicat deja, fiind configurat pe timpul tr?irii drept corp duh în aura ramanic?. Se poate spune c? pe timpul tr?irii Omul arde, moare, la fel ca Soarele, emanând c?ldur? sufleteasc? ?i lumin? mental?. Aceast? ardere înseamn? înc?rcarea sufletului (corpul duh) cu secven?a trupescului de cunoa?tere ramanic? pe care, prin similaritate fractalic?, o descarc? în Anthropos drept autocunoa?tere de sine. Mintea omului converte?te cunoa?terea trupescului persoanei în con?tiin?? anthroposic?. Con?tiin?a reprezint? personarea Incon?tientului – genotipul planetar prin intermediul Min?ii în experien?a tr?irii Omului. Persoana uman?, tr?ind fenotipia trupescului, e f?c?toare de con?tiin?? anthroposic?. Acesta este rostul omului ?i esen?a condi?iei umane. Prin omul care se întrupeaz? (genotipare) ?i moare (fenotipare) Anthropos cap?t? con?tiin?? de sine ca Eu fiin?ial. El îl na?te pe om spre a se cunoa?te pe sine prin murirea lui. Cenu?a arderii, prin descompunere, descarc? configura?ia trupescului, imaginea fizic? a persoanei ce a murit, în aura p?mânteasc? actualizând-o cu experien?a tr?irii – fenotipare a genotipului planetar. Sporul de luminozitate ?i culoare - memoria incon?tient? va exprima saltul evolutiv al urm?toarei întrup?ri.