proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Uneori mintea mea o ia razna demen?ial ?i sfî?ietor ca un solo electric de chitar?. Dar tu nu ai cum s? ?tii asta. Tu nu ?tii cum e s? strîngi din din?i, s? scrî?ne?ti pîn?-i sim?i c? se macin? ?i gura se umple de cristale de din?i ?i strîngi ?i macini în continuare pîn? bolta palatin? ?i gingiile se umplu de praf ca o ma?in? f?r? motor uitat?-n garaj; praf de din?i pe care-l amesteci cu sîngele curs din gingii ?i din cioturile r?mase, pîn? mixul acesta devine un bol cleios ?i scîrbos, o coc? din f?in? de din?i; acum toat? gura ta e plin? de rumegu? de din?i ?i sînge, nu-l scuipi, îl înghi?i de parc? ar fi sfînta împ?rt??anie; sim?i cum bolul coboar? în tine, cum te taie pe gît în jos, pîn? în vintre, pîn? în c?lcîie, pîn? sim?i cum te despic? durerea în form? de brici ?i con?tientizezi c? doar în felul ?sta îi po?i face loc în tine, în sufletul t?u, celei care-a plecat.

Nu, nu ?tii cum e s? ai gura n?cl?it? cu sînge ?i resturi de din?i dup? ce ?i-ai luat un bocanc în plin, direct în mecl?, ?i n-ai v?zut curcubeul acela frumos ca o rochie de lumin? alb? sfî?iat? în cîrpe multicolore ?i acel slo-mo pe care înc? nu l-a filmat nici un regizor, gheara care î?i smulge din via?? tot ce ai fi putut tr?i dar n-o s? mai po?i vreodat?, în timp ce capul ?i se izbe?te de caldarîm. Tu n-ai fost niciodat? atît de adînc în mintea ta, s? ajungi acolo în cea mai neguroas? fos? a ei, unde toat? frica e condensat? într-un punct cît vîrful unui ac extrem de ascu?it, ca universul înainte de Big-Bang, n-ai ajuns acolo unde nu e nimic altceva decît frica ?i teroarea ?i groaza c? nimic nu mai e dincolo de asta ?i abia atunci ?tii c? dincolo de fric? e ceea ce î?i dore?ti, doar acolo g?se?ti energia pe care nici un doctor nu o poate explica, for?a s? te ridici ca ?i cum ai s?ri moartea la lapte-gros. Pentru o perioad? nici m?car nu alergi, ci îno?i prin aer abia atingînd p?mîntul, îl atingi doar c? s? te asiguri c? e acolo, c? nu te desprinzi de el.

Nu m?i b?iatule, nu ?tii nimic. Nu ?tii cum e s? te combini cu o gagic? oarecare doar ca s? ui?i ce-i singur?tatea. Nu ?tii cum e s? înve?i s? iube?ti din nou c?lcînd pe cadavre. Nu ?tii cum e s-o faci ?i pe ea s? te iubeasc? doar pentru c? vrei s?-?i în?eleag? singur?tatea. Tu n-ai tr?it via?a a?a cum am f?cut-o eu, treziindu-m? în fiecare moment cu tirul de 40 de tone în fa??, nu frîneaz?, nu ocole?te, ci te izbe?te în plin cu toat? viteza. Abia aici î?i dai seama cît de puternic? e triste?ea, despic? în dou? camionul, remorca ?i tone de singur?tate te acoper?, te îneac?. Nu ?tii cum e s? te sufoci cu propriul întuneric, cum s? înve?i s? tr?ie?ti cu el, s?-l respiri, s? te hr?ne?ti cu el. Am fost mereu puternic, n?scut din angoas?, chiar ?i cînd prietenii m?-njunghiau pe la spate, chiar ?i cînd femeia în care credeam ?i-o iubeam ?i-o tr?gea cu altul la cîteva zile dup? desp?r?ire. Pentru c? am fost mereu singur ?i iubirea a fost mereu crema lubrifiant? cînd singur?tatea devenea prea uscat?.

Nu ?tii cum e cînd vine momentul cînd durerea nu-?i mai poate face nimic. Cînd n-are ce s? mai doar?. Cum e cînd te-ai dat cu capul de to?i pere?ii în c?utarea intr?rii apoi te-ai dat cu capul de ziduri ca s? faci o intrare ?i nimic. Nu ?tii cum e cînd afli c? nu are ce s? te mai doar? ?i î?i vezi inima tîrî? ca un soldat cu picioarele amputate de obuz. Ce s? mai doar?? Adev?r î?i spun: pentru unii dragostea e un bibelou kitch, indiferent c? e be?ivul pe banc?, pe?tele de televizor, b?ie?ii care se ceart?. Cînd se sparge cump?r? altul. Doar cî?iva adun? cu grij? cioburile ?i le lipesc r?bd?tori pîn? la cap?t. ?i cînd se privesc în oglind? î?i v?d p?r?ile ca o salat? de cadavre, o nou? întruchipare a monstruozit??ii lui Frankenstein. ?i inima alergînd doar cu picioarele din fa?? ca un cîine lovit de ma?in?.

Ce s? sim?i tu, la fel ca mine, cînd nu mai doare nimic? O cas? goal? din care au disp?rut mobilele, bibelourile, amintirile. O cas? goal? care a?teapt? s? fie d?rîmat?. Ce s? mai doar?, cînd nimic nu mai încape în ea. Înc?perile goale sunt atît de mici încît în goliciunea asta nu intr? nici m?car privirea. Ce s? mai doar?? Nici m?car trupul sub greutatea apei la du?. Nici m?car gîndul meu ca o curs? regulat? de microbuz, ie?it? din gril? de ani. Uitat?.

?i dac? din întîmplare ai cumva idee despre ce vorbesc, tac?-?i gura! Cel mai în?elept lucru cînd e?ti în rahat pîn? sus e s? ?ii gura închis?!


0000000000000010000000000000000000000000010000000000000001

Agonia a început în momentul în care n-am mai ?tiut cine sunt. Nu ca atunci cînd te love?ti la cap ?i î?i pierzi memoria, nici la modul în care înnebune?ti ?i te crezi Isus sau Napoleon sau cine ?tie ce cavaler Jedi. ?i nici ca atunci cînd începi s? faci lucruri de care nu po?i da socoteal?, cînd ceva din creierul t?u s-a ars, a s?rit sau func?ioneaz? anapoda încît nu mai po?i controla ac?iunile tale. Nu, nu e nimic din toate astea, cu toate c? e cîte pu?in din fiecare.
Mai întîi am început s? dispar pu?in cîte pu?in. Parc? deveneam Omul Invizibil, de?i m? oglindeam în toate vitrinele, în oglinzi, în sexuri de femeie ?i chiar în pupilele lipsite de interes ale celor din jur. Doar c? încetul cu încetul au început s? m? ignore, pîn? cînd la un moment dat eram deja pus pe ignore de toat? lumea.
M? vedeau, era imposibil s? nu m? vad?, dar parc? nu eram acolo, nimeni nu avea nimic de împ?r?it cu mine, discutau în fa?a mea ca ?i cum n-a? fi fost acolo ?i, culmea, nu vorbeau niciodat? despre mine. Nu erau str?ini, oamenii ace?tia, nu erau necunoscu?i care s? nu aib? habar despre mine. Nu, erau cuno?tin?ele mele, amicii mei, oamenii pe care îi întîlneam aproape zilnic ?i care dintr-o dat? se hot?rîser? s? nu m? mai vad?, s? nu mai comunice cu mine, s? nu mai aib? de-a face cu mine sub nici o form?, de parc? peste noapte a? fi devenit un str?in, dar un str?in atît de comun ?i banal încît nu deranjeaz? ?i nu incomodeaz? pe nimeni, e acolo, în peisaj ?i nu tulbur? cu nimic mersul lucrurilor.
Umpleam spa?iul dintre oamenii absorbi?i de treburile lor, de fluxul cotidian care angreneaz? fiin?ele în procesul numit via?? ?i îl umpleam asemenea fumului de ?igar?, de fapt nici m?car a?a, pentru c? pe mul?i îi deranjeaz?, reac?ioneaz? în prezen?a lui, fac gesturi disperate de a-l alunga în timp ce mintea resimte un disconfort pregnant. Eram mai degrab? un gol între oameni, ceva care e acolo ?i nu e, în acela?i timp, un nimic de care nici m?car nu te love?ti ?i nu te obose?ti s?-l bagi în seam?. Nimeni nu m? vedea, disp?rusem.
Nu m-am chinuit s?-mi fac sim?it? prezen?a, nu am explodat de nervi c? toat? lumea se f?cea c? nu exist, de parc? ar fi luat parte cu to?ii la o fars? uria?? al c?rei personaj principal eram. Eram mai degrab? curios pîn? unde se poate ajunge, cît de departe au de gînd s? mearg? cu jocul ?sta stupid, ce se va întîmpla cînd unul dintre noi va ceda, eu sau ei. Am ales s?-mi v?d de via?a mea, s? încerc s?-mi refac psihicul dup? cutremurul care m-a demolat din temelii nu cu mult? vreme în urm?, am ales nem?rginirea pe care ?i-o ofer? scrisul. M-am apucat s? scriu o carte, am g?sit cea mai nobil? ocupa?ie de a defula toate problemele ?i frustr?rile mele, am descoperit un univers pe care s?-l nasc, s?-l controlez, s? fac orice vreau cu el, un univers obligat s? îmi dea aten?ie, obligat s? m? venereze.
Dar pe m?sur? ce rîndurile au început s? se a?tearn? ?i povestea din capul meu s? prind? pu?in contur ?i substan?? pe hîrtie, o nou? tornad? m-a lovit. De data asta nu numai c? am devenit complet inutil ?i invizibil lumii din jur, dar am încept s? îmi fiu str?in mie. S? nu m? mai recunosc, s? nu m? mai bag în seam?, s? nu mai fiu st?pîn pe deciziile ?i faptele mele, s? nu m? mai pot controla ?i s? încep s? cred c? nu asta e realitatea adev?rat?, cea în care tr?im cu to?ii, ci e doar o realitate surogat, un furuncul al realit??ii în care tr?iesc doar eu ?i puroiul din capul meu, doar eu ?i continua mea deshidratare de lume, cea prin care m? usuc eliminînd toate lucrurile care nu-mi plac, inclusiv triste?ea ?i durerea care scrî?nesc odat? cu mine de cînd a plecat.
Apoi, nici nu mai ?tiu cînd, a ap?rut obsesia cu moartea. Nu teama c? am s? mor ?i nu voi putea s?-mi împlinesc visele, nu frica de neant ?i dezintegrare, nu disperarea c? pierzi orice control, c? pierzi tot, împreun? cu melancolia aia profund? c? totul se spulber?, c? fericirea dispare, toate lucrurile pl?cute dispar, inclusiv memoria ?i c? odat? cu moartea în lume nu se întîmpl? nimic, nici m?car un regret în urma ta. Nu, nu de moartea asta era vorba, nici de moartea eroin?, eliberatoare, r?zbun?toare, moartea invincibil? ?i cople?itoare care o s? le arate ea lor ?i o s?-i fac? s? sufere, pedepsindu-i.
Doar Moartea ?i atît. Anularea ta, cea care vine ca izb?vire, ca alinare, pacea peste suflet, absen?a chinului ?i-a nefercirii. Moartea purtînd v?lul negru al uit?rii la gît; îl arunc? peste chipul t?u ?i nu mai exist? nimic, nici început ?i nici sfîr?it. Moartea în care totul e n?mol negru, lipsit de via??, a?a cum devii ?i tu, ?i nici m?car nu-?i dai seama de asta.

0000000000000010000000000000000000000000010000000000000001

ma?ina pe care scria Avicola a oprit în fa?a mea. ?oferul cu fa?? de cocalar neb?rbierit ?i transpirat, cu tatuaje f?cute de vreun specialist în pîrnaie, s-a uitat la mine de parc? m-ar fi ?tiut din copil?rie, din ora?ul natal, dar nu mai ?tia cum m? cheam?. p?rea s?-mi spun? din ochi: ce mare te-ai f?cut b?, mînca?-a?, s? nu te mai cunosc! dar n-a zis nimic. mi-a mai aruncat o uit?tur? surd?, a deschis duba, a apucat cu bra?ele puternice un sac negru, l-a pr?v?lit în fa?a mea. a închis, s-a urcat la volan, a pornit în tromb? ?i dus a fost. nu l-am mai v?zut niciodat?.

am r?mas în fa?a coletului, uitîndu-m? ni?el încurcat. m? gîndeam de unde ?tia c? eu sunt beneficiarul pachetului. sau cum de ?tia c? m? g?se?te tocmai acolo. ?i cine ar fi avut motive s? îmi trimit? acest pachet. un sac de plastic negru, în greutate de circa 50 de kilograme, judecînd dup? bra?ele ?oferului ?i opinteala de la momentul desc?rc?rii. apoi ce ar putea fi în sac. ar fi putut înc?pea în el, la fel de bine, ?i via?a mea dar ?i via?a altcuiva. cîte lucruri nu pot înc?pea într-un sac negru de 120 de litri, nici nu-?i trebuie mult? imagina?ie pentru asta. a?a c? n-a fost cazul s? m? gîndesc din abunden??. destule întreb?ri, oricum nici una esen?ial?. a?a c? mi-am aprins o ?igar? ?i m-am a?ezat pe bordura înc? dogorind sub soarele dup?-amiezii, privind spre sacul negru ca spre o c?pu?? imens?, înfometat?, avid?.

mi-am adus mai întîi aminte de tine. de felul cum te-am cunoscut în acel bar tr?snind a bere ieftin? ?i a testosteron masculin. mi-am amintit zîmbetul t?u încurcat cînd m-am oferit s? te scap de tipul care te agasa îngrozitor cu mi?tourile lui ieftine ?i nefericite. ?i-am zis: uite, am cump?rat special o sticl? de vin, am cerut dou? pahare. asta în speran?a c? vei alege o discu?ie inteligent? ?i nu neap?rat convergent?, dar mai plastic? ?i mai pu?in divagant? decît inep?iile debitate de chelul scund de la tine de la mas?. apoi am memorat a?teptarea r?spunsului t?u, acele clipe în care, pentru a trece mai u?or peste ele, mi-am imaginat cum ar fi s? schiez în alpi, coborînd cu o vitez? ame?itoare o pîrtie neagr?, o alunecare ca o sinucidere, o bucurie ca o sinucidere. a fost un timp al revela?iei ?i o regenerare a tuturor celulelor moarte de pe c?lcîi. da, b?t?turile mele care m? mustrau pentru efortul f?cut încercînd s? m? dau mare pe o pîrtie imaginar? unde nu m? vedea nimeni. stai s? m? duc la toalet? ?i vedem apoi, a fost r?spunsul t?u.

între acel r?spuns ?i jum?tatea ?ig?rii de acum sunt ani întregi. o bun? perioad? de timp în care via?a mea a avut rolul unei balerine contorsioniste la circul imaginar dintr-un serial de succes. acel film în 24 de episoade pe care l-am v?zut împreun? în momentele noastre de lini?te. cele care au fost. cele care mi-au r?mas mai pu?in proaspete în memorie tocmai fiindc? nu sugerau altceva decît o acalmie prevestitoare de rele. dac? îmi pun mîinile pe ceaf? ?i apoi îmi dau ochii peste cap reu?esc s? v?d undeva în mine momentul în care, la doar trei s?pt?mîni de la primul nostru s?rut, veneam cu bra?ele pline mutîndu-mi via?a dintr-o închisoare într-alta. ca un prizonier transferat cu bune inten?ii, cu toate c? plecarea mea în germania ?i mesajul pe care mi l-ai dat acolo, prin care îmi transminteai gelozia ta extrem? ?i imagina?ia ta cu aspecte patologice, ar fi trebuit s? m? pun? în gard? despre ce avea s? fie.

de fapt ce avea s? fie, chiar a fost. ne-am iubit trop?ind, ridicînd praful în urma noastr? ca o herghelie apucat? de streche. am încercat sindromul de desf?tare al mînc?torului modern de semin?e, exfoliind fiecare sentiment cu grij?, masticîndu-l cu venera?ie, apoi scuipînd cojile cu o josnicie concav?, plin? de ur? ?i resentiment, de parc? ne-am fi otr?vit cu propriile vicii.

îmi amintesc de sacul negru care mi-a fost adus mie. m? face s? m? gîndesc la momentul în care, cineva, asemenea ?ie, va locui într-o cas? cu lucrurile tale. la un moment dat se satur? de ele, le pune într-un cear?af, ?i le duce la gunoi. un fel de triumf asupra sentimentului de libertate, o form? de expresie a angoasei c? fantoma invocat? de ele te consum? ?i te bîntuie, un c?l?u ce î?i execut? condamna?ii direct în creierul t?u. victimele sunt doar cele cîteva urme de indispozi?ie post-ciclu, al?turi de neîncrederea ta în natura uman?, alta decît a ta. niciodat? nu te-ai gîndit c? spectrul care-?i manifest? prezen?a între pere?ii camerei tale este de fapt spiridu?ul demonic care î?i maltrateaz? pere?ii con?tiin?ei. amintirile s-au impregnat mai bine decît lacul în mobil? o nou? v?ruial? va scoate din pere?i mirosul ?ig?rilor fumate împreun?, dar nu va reu?i s?-l estompeze. nu va reu?i s? clinteasc? m?car cu un centimetru transpira?ia mea coborît? în cea mai l?untric? fiin?? a patului, sau mîngîierile mele care ?i-au perforat pielea pîn? acolo unde impulsul electric comunic? direct cu esen?a omului din tine.

la ce bun toate astea? sacul de plastic st? în fa?a mea ?i pare c? are în el toate vinov??iile de care suntem r?spunz?tori: faptul c? am b?ut nu o sticl? de vin ci dou? la prima întîlnire, c? am continuat drumul într-o trecere relativ banal? cu un taxi care pe tine te-a l?sat în apropiere de cas?, pe mine direct la casa mea. cele dou? s?pt?îni petrecute în elve?ia s-au scurs ca un fum de iarb?, nu a mai r?mas din ele decît clubul l’usine din geneva ?i concertul improvisators dub, ame?eala mea, cei 40 de euro cheltui?i pe b?utur?, borcanul de sparanghel murat. mîncat la final, a?ezat în fund, înconjurat de negrii rasta care se mi?cau ca ni?te momîi activate de THC.

cînd m-am întors, nu mai ?tiam decît cum te nume?ti. am revenit în acel silencio murdar de atîtea ?i atîtea amintiri. barul a luminat frumos în seara aceea, iar muzica a cîntat pîn? diminea?a reinventînd noi moduri de propagare a sunetului prin intersti?iile din ce în ce mai mici ale unei perechi de îndr?gosti?i. asta pîn? cînd, cîteva s?pt?mîni mai tîrziu, aceste spa?ii s-au resorbit într-o partid? pe cinste, cu sex ?i dragoste la înv?lm??eal?, dou? trupuri experimentînd întreaga cultur? erotic? aplicat?, inventat? sau nu. o metafor? a neputin?ei, atît timp cît nici cuvintele, dar nici amintirile nu pot reda exact ce s-a întîmplat acolo.

uite a?a universul meu s-a îmbog??it ca uraniul în procesul de fuziune nuclear?. au intrat în mine: tat?l t?u matematician de succes ?i distrat ca orice savant – mi-a pl?cut mult faza cu pornirile lui nocturne la vîn?toare de pr?jituri în frigider ?i ideea care l-a posedat instantaneu ?i l-a a?ezat în fund, în lumina r?coroas? de dincolo de u?a lui fram, care-i folosea drept far pentru c?l?uzirea ideilor întru rezolvarea unei teoreme monumentale. mi-am închipuit c? ar fi formula de dislocare a unei pietre imense, ceva ce s-a sedimentat peste cunoa?terea uman? a?a cum se formeaz? calculii biliari, unii imen?i care te fac sa cînt?re?ti cît o statuie de bronz dar ?i s? ar??i ca una. cunoa?terea, o vanitate care mereu s-a l?sat nesatisf?cut?, o nimfoman? care nu se satisface niciodat? dar nici nu îndestuleaz? pe cineva.

îmi amintesc de mama ta, femeie sentimental?, blazat? la stadiul de autoritate administrativ? în imperiul cu trei camere în care ai locuit pîn? în liceu. pisica ta neagr?, o nuan?? la fel de adînc? precum a sacului de plastic care înc? nu m? mome?te. apoi de buna ta, din cel?lat apartament, de prietenii t?i de bun? credin??, u?or naivi dar agreabili, de vecinii t?i care m-au trezit într-o diminea?? cînd dormeam pe vraful de haine aruncate de tine într-un moment de acuitate crescut? a efectelor barbituricelor ingerate cu alcool. a ap?rut apoi nichita, spectrul lui prizonier între ziduri, f?cînd mi?to împreun? cu o sticl? de votc? de placa memorial? pe bloc. ?i apoi, ame?it de poezie ?i plictisit de b?utur?, s? se urce f?r? nici o greutate în plopul ?la din curte, despre care se spunea c?-i tot al lui, ?la pe care se c???rase pisica michi, de a trebuit s? aducem alpini?tii utilitari, cu toate c? proasta a s?rit singur? de la în?l?imea etajului trei.

s? urce ?i s? sar? de acolo, s? ne uimeasc? pe to?i, c? nu moare. la fel ca mî?a. uite domle, asta înseamn? s? fii mafiot, ?i poet pe deasupra. s? nu mori cînd toat? lumea crede c? deja ai f?cut-o. ?i apoi îmi aduc aminte de altele, altele, multe alte chestii, pe care nu le trec aici, nu pentru c? nu ar avea importan??, ci pentru c? ?i eu sunt la fel ca stejarii, adun cercuri pe interior, în trunchi, ?i trec singur prin ele. n-are sens s? m? plîng.

ar fi atîtea ?i atîtea de spus, despre ce s-a întîmplat atunci. sau ce s-a întîmplat dup? aia, ultimul an care a trecut o bun? parte clandestin, a fost un trafic de propor?ii cu victime colaterale, peste care s-a a?ezat apoi praful trezit de arm?sarii mei forn?itori, pe care nu i-ai v?zut niciodat? c?l?ri?i. nu pentru c? a? avea vreun sentiment vindicativ în leg?tur? cu asta. mai bine cred c? tocmai praful acesta care s-a ridicat amenin??tor în prim? instan?? te-a orbit ?i pe tine. sau poate tu, în felul t?u de a fi, pe care eu nu am reu?it s?-l citesc pe îndelete, e?ti doar o regin? de praf, una care te na?ti doar cînd de?ertul traverseaz? crize de epilepsie aceste crize ne-au mascat oaza unde trebuia s? ne conducem destinele, s? le îngrop?m într-o min? din care s? le extragem peste timp, capodopere ale b?trîne?ii. asta e, timpul a func?ionat ca o moar? stricat?, m?cinînd oasele luminii pîn? a c?zut în întuneric. negura ne-a acoperit pleoapele ?i am murit de sete în timp ce cascada ne sp?la r?nile pe care ni le-am f?cut singuri.

acum, terminînd pachetul de ?ig?ri, ?tiu c? toate acestea nu sunt decît o leb?d? neagr? care cînt?. tu n-o auzi, doar eu îi pricep durerea, durerea asta fals?, care nu m? impresioneaz? mai mult decît o scamatorie de circ. mi-o închipui avînd un rost pe lume. a? b?nui c? e trimis? de cineva binevoitor, fie ?i cu o dub? pe care scria Avicola, într-un sac de plastic negru, chiar aici, l?sat? în dreptul meu, ca beneficiar de drept al resturilor sale p?mînte?ti.

"ai gre?it adresa amice", îmi zic, apoi traversez strada c?tre barul de vizavi. acolo barmanul cu cercel de sticl? în urechea dreapt? îmi serve?te un cocktail de care nu am auzit vreodat?, iar sclipirea din pahar mi se întip?re?te pe retin? ca un ultim mesaj din partea providen?ei. nu noroc, noroc au to?i pro?tii. doar dragoste.

în dragoste, ca ?i în r?zboi, cî?tig? cei care nu cer pacea.