proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Gorun MANOLESCU (prof. dr. asociat al Institutului AI al Academiei Române)

gorunmanolescu26@gmail.com

Abstract. According to Heidegger there are some dangers threatening a rational thinking. But it seems to be another way of knowledge and action beyond of such a rational thinking. And it is the Poetry.

KEYWORDS: rational thinking, poetry, being, „ecstatic”.

NOTE: 1. Mul?umesc Domnului Victor Homescu care a avur r?bdarea s? urm?reasc? ?i celelalte dou? componente ale mini-trilogiei dedicate “Intervalului” („Apofatic ?i catafatic” ?i „Castaneda ?i vân?torii tolteci”) aflat între Fizic ?i Divinitate. Unii spun c? acest interval ar fi ceea ce în?elegem prin “fenomenologie” (Husserl). Mihai Dr?g?nescu îl nume?te “Ortofizic” cu ni?te preciz?ri fundamentale vizând un anumit tip de “Informa?ie Creativ?” – “Fenomen” ca locuitor al Intervalului.
2. Articolul reprezint? traducerea în român? a lucr?rii autorului publicat? în European Scientific Journal December 2013 /SPECIAL/ edition vol.4 ISSN: 1857 – 7881 (Print) e - ISSN 1857- 7431, cu titlul “«LE POETIQUE HABITE DANS L’HOME » – COMMENTAIRES SUR HEIDEGGER”


&1. Poeticul locuie?te Omul - parafrazând ?i comentându-l pe Heidegger

Poeticul locuie?te Omul. Aceasta este o parafraz? a unui citat la care recurge Heidegger, aflat la începutul paragrafului V din capitolul Arta ?i spa?iul al c?r?ii sale Originea operei de art? (Heidegger, 1982: 201).
Iat? citatul original: ’Plin de merite, ?i totu?i în chip poetic, locuie?te Omul pe acest p?mânt’ ¬ (Hölderlin)
De ce mi-am permis aceast? parafraz?? Pentru c? mi se pare mai adecvat? celor pe care doresc s? le spun. Deoarece Heidegger (Op. cit. : 208, Note apar?inând lui Liiceanu Gabriel la capitolul Arta ?i spa?iul.):

„Poezia reprezint?, pentru Heidegger, cealalt? mare cale de acces la adev?rul Fiin?ei. Poetul este un mediator ?i un mesager…el devine agentul unei rostiri esen?iale (Sagen).”

§2.’Trei pericole amenin?? gândirea’ (Ibid.: 316):

„[a]Pericolul cel bun, ?i de aceea mântuitor, este vecin?tatea poetului-rapsod.
[b]Pericolul cel r?u, ?i de aceea cel mai aprig, este gândirea îns??i. Ea trebuie s? gândeasc? împotriva ei îns??i, ceea ce doar rar îi st? în putin??.
[c] Pericolul de-a dreptul nociv, ?i de aceea d?t?tor de r?t?cire, este filozofarea.”

La acestea voi ad?uga înc? unul:
[d] Tehnicul - cel mai periculos ?i nociv - care de?i nu este men?ionat expres de Heidegger, î?i g?se?te locul deosebit în a sa Origine [a] operei de art?. C?ci, de asemenea, el locuie?te, dar ?i tinde s? înlocuiasc? Omul, înglobându-l. Acest ultim aspect nu va face obiectul prezentului text, urmând a fi ulterior discutat.

Voi începe cu ’Pericolul cel r?u…’ ?i vom vedea pe parcurs cum acesta se întâlne?te cu celelalte dou?.

§3.Pericolul cel r?u, ?i de aceea cel mai aprig, este gândirea îns??i. Ea trebuie s? gândeasc? împotriva ei îns??i…

Unii comentatori vorbesc despre un e?ec al gândirii filosofice (europene), în general, ?i al celei heideggeriene, în particular, atunci când caut? filosofic ra?ional s? „prind?” Fiin?a fiin??rii. ?i aceasta deoarece (Cornea, 210: 46):

„Alungarea nefiin?ei a n?scut, de fapt, o utopie a Ra?iunii absolute în gândirea european?, o inegalabil? putere de a dura peste secole ?i milenii. Utopie a ra?iunii? Poate ar trebui s? vorbesc despre Utopia pur ?i simplu, în forma ei cea mai pur?, mai metafizic? ?i mai abstract?. A extrage fiin?a din îmbr??i?area nefiin?ei, a o exclude apoi hot?rât pe cea de a doua ca pe ceva impur ?i nefast, l?sând în loc numai fiin?a unic?, imobil? ?i perfect?; a invoca ca un iluminat, zei?a Ra?iunii pentru a garanta reu?ita opera?iei – nu-i asta tocmai descrierea cea mai general? a Utopiei? Sau, poate, e cumva chintesen?a acelei curioase preocup?ri cvasi-utopice pe care, de dou? mii cinci sute de ani, persist?m s? o cultiv?m mai bine sau mai r?u, numind-o ’filosofie’…”


S? fie încercarea lui Heidegger ultima de a salva, prin filosofie, o asemenea utopie?

Spune Parmenide, cel care a stat la originea ei [Citat în Heidegger Martin (1999), Introducere în metafizic? p. 151]

„Ei bine, voi spune a?adar: tu ia îns? aminte la cuvântul pe care-l auzi (despre aceasta):
Care sunt singurele c?i ce pot fi luate în seam?
pentru o interogare.
Una: cum este (ce este ea, fiin?a) ?i cum imposibil? (este), de asemenea, nefiin?a.
Aceasta este c?rarea încrederii întemeiate, c?ci ea urmeaz? st?rii de neascundere.
Cealalt? îns?: cum nu este ?i totodat? cât de ne-
cesar? nefiin?a.
Aceasta deci, astfel vestesc, este o potec? ce nu trebuie urmat? defel,
C?ci nu po?i cultiva cunoa?terea nefiin?ei, de- oarece nu poate fi prins? nicicum …”

În Fiin?a ?i timp, ap?rut? în 1927, Heidegger face o prim? tentativ? e?uat? când dore?te, cu disperare, s? g?seasc? direct – cum altfel, decât filosofic? – esen?a «fiin??rii», adic? «Fiin?a» acesteia, în momentul în care, într-adev?r, aceast? «fiin??» ’iese din ascundere’. ?i ajunge la concluzia c? acest lucru se întâmpl? doar atunci când subiectul,

„în?elegându-se pe sine ?i lumea sa în chip ecstatic (s.m. G.M.)…Dasein-ul factic [apare] în aceste orizonturi (s.m.) c?tre fiin?are…”
(Heidegger, 2003 : 485).


Iar, prin aceasta, de fapt, se p?r?se?te domeniul unei filosofii «ra?ionale» a unei Ra?iunii absolute, abstracte (ajuns? la apogeu la Kant ?i Hegel). Iar Heidegger se întâlne?te cu un astfel de ecstatic, ajungând astfel la limita la care ne conduce „Pericolul cel r?u, ?i de aceea cel mai aprig, [care] este gândirea [ra?ional?] îns??i. Ea [trebuind] s? gândeasc? împotriva ei îns??i…”. La un ecstatic care pare a fi de natur? mistic?.

Ajun?i în acest punct al expunerii voi apela la o lucrare ciudat?, mult diferit? de celelalte ale lui Derrida ?i pu?in luat? în seam? de comentatori. ?i anume, la Credin?? ?i cunoa?tere. Veacul ?i iertarea. ( Derrida, 2004). Care îl opune pe Heidegger lui Kant.

Acolo el vorbe?te de trei locuri: Insula (vezi ?i cea a lui Euthanasius eminescian?, spa?iu al vie?ii, cât ?i al mor?ii), P?mântul F?g?duin?ei ?i Pustia.

De fapt toate trei par a se subsuma unui Pustiu interior în care ( Derrida, 2004 : 13 – 5) :

„ … [exist? uneori un loc] f?r? ie?ire sau drum sigur, f?r? cale ?i f?r? sosire, f?r? exterioritate din care harta s? fie previzibil?, iar programul – calculabil …o anumit? epokhč care const? – pe drept sau pe nedrept, c?ci miza e foarte grav? – în a gândi [misticul] sau în a [îl] face s? apar? „în limitele simplei ra?iuni”…Întrebare conex?: ce mai r?mâne azi din acest gest „kantian”? Cum ar ar?ta azi o carte intitulat?, precum cartea lui Kant, ’Religia în limitele simplei ra?iuni?’… ’’

În care Kant s-ar str?dui s? dea seam? de originea ra?ional? a unui r?u care r?mâne de neconceput pentru ra?iune, afirmând în acela?i timp c? interpretarea Scripturii exced? competen?ele ra?iunii ?i c?, dintre toate „religiile publice” care au existat vreodat?, doar religia cre?tin? va fi fost o religie moral?.

Aici nu este nici un fel de contradic?ie. Ci doar o imens? confuzie între religie (fie ea ?i cre?tin?) ?i mistic?. Pentru c?, a?a cum spune Derrida, Heidegger – sesizând acest fapt de pe pozi?ia unui protestant, ajunge la concluzia c? Revelabilitatea precede orice Revela?ie a oric?rei religii („C? vinovat e tot f?cutul/ ?i sfânt doar nunta, începutul”, Ion Barbu). Adic? sentimentul mistic apare ?i înso?e?te Omul înc? de când acesta a devenit Homo sapiens printr-o muta?ie brusc? a Omului neanderthalian. Iar mistica nu prea are nici o leg?tur? cu morala, fie ea chiar ?i «legea moral? din mine» cum zice Kant în Critica Ra?iunii pure. ?i, dac? chiar ne referim la religia cre?tin?, sare în aer ?u?ea (?u?ea, 1992: 25):

„Spunea Kant c? el e propriul s?u legiuitor ?i st?pân [atunci când afirm? «Dou? lucruri au mi?cat deopotriv? sufletul meu: cerul înstelat ?i legea moral? din mine»]. Spunea c? e el legiuitor ?i st?pân. Lucru la care eu am f?cut a?a: Pâr?! A?a e el legiuitor ?i st?pân, cum sunt eu pop? aici în cartier. Cum s? fii legiuitor ?i st?pân într-un univers în care e?ti înl?n?uit?...?ti?i dumneavoastr? unde e omul…absolut liber? Într-o bisericu?? de lemn din Maramure?, unde sacerdotul…vorbe?te de mistere, de taine ?i se las? înv?luit de ele…”

Acum ?u?ea nu mai este «religios»; el devine mistic. Iar misticii, ca ?i poe?ii de altfel, s-au în?eles ?i se în?eleg perfect indiferent de religia c?reia îi apar?in (sau nu). De altfel, atât misticii cât ?i poe?ii apar?inând unui anumite religii sunt, oarecum, marginaliza?i pentru c? pot deveni periculo?i pentru religia respectiv?.

Dar s? revenim. S? se rezume totul la acel mistic; s? fie singura modalitate prin care intrând în ecstatic r?mânem bloca?i? Nu, dac? cel ajuns acolo va reu?i s? g?seasc? o ie?ire ascuns? de comunicare cu exteriorul (un fel de centru în interiorul unui labirint, centru care constituie singura ie?ire posibil? pentru c? ?i intrarea a fost blocat? odat? cu p?trunderea în labirint) ?i prin aceasta s? ne aduc? la ’Pericolul cel bun, ?i de aceea mântuitor [adic? la] vecin?tatea poetului-rapsod’.

Odat? cu Introducere în metafizic? (Heidegger, 1999) (cu variante succesive începând din 1935, ca ?i Originea operei de art?), Heidegger î?i schimb? strategia, apelând mai întâi la fiin?are (devenire), adic? la ceea ce ni se arat? în lumea noastr? de toate zilele (la «facticitate» cum zice el), ca apoi s? încerce din nou s? ajung? filosofic ra?ional la «Fiin?a fiin??rii» a unui absolut imuabil.

Astfel, în Introducere… (Ibid.: 9) el începe cu ’Întrebarea fundamental? a metafizicii’ ?i anume: ’De ce este de fapt fiin?area ?i nu, mai curând, nimic?’. Cu speran?a ca ob?inând astfel un r?spuns, pe de o parte, s? delimiteze (implicit) domeniul metafizicii circumscris strict la fiin?are = devenire, iar, pe de alt? parte, s? încerce, din nou, s? ajung? la Fiin?a acesteia chiar dac? astfel este dep??it? metafizica.

?i ajunge, în final, la urm?toarele disocieri (Ibid. : 264 - 5.):

„[1] Fiin?a, prin opozi?ie cu devenirea, este permanen?a.
[2] Fiin?a, prin opozi?ie cu aparen?a, este modelul permanent, ve?nicul-acela?i.
[3] Fiin?a, prin opozi?ie cu gândirea, este elementul subiacent, ceea-ce-este-simpl?-prezen??.
[4] Fiin?a, prin opozi?ie cu obligativitatea, este ceea-ce-se-afl?-mereu-aici-de-fa?? ceea ce este obligatoriu, nerealizat înc? sau deja realizat.”

Aici, prin nega?ii succesive, amintind de teologia apofatic? (St?niloaie, 1996) el caut? «conceptual» s? delimiteze Fiin?a. Ajungând astfel din nou la o limit? a Ra?iunii (abstracte) pe care n-o poate dep??i «ra?ional». C?ci ( Heidegger, 1999: 267.) spune:

„Cum se poate implica filosofia [în acest caz]?...aici problema nu [mai] este s? vorbim despre implicare, ci s-o împlinim…”

Adic? s? p?trundem în noi în?ine (experimentând) în domeniul Fiin?ei care se afl? în umbra fiin??rii noastre de toate zilele. Dar atunci orice posibilitate de comunicare, în mod «conceptual», dispare. ?i dac?, a?a cum am mai spus, nu suntem mistici, dar «ne locuie?te poeticul» ?i mai avem ?i posibilitatea de a-l revela, vom putea numai s? «suger?m» ?i nu s? statu?m (apodictic) pentru c? nu avem cum. A?a cum, de altfel, o face ?i Heidegger în finalul discu?iei din Introducere în metafizic?: (Ibid.: 266.)

„Astfel, o interogare originar? ?i exhaustiv? a celor patru disocieri ne face s? în?elegem urm?torul lucru: fiin?a care este circumscris? prin ele trebuie, ea îns??i transformat? în cerc care circumscrie ?i în temei al întregii fiin??ri.”

Adic? ne propune o metafor? de genul unui halou/aur? care înconjoar? orice vie?uitoare (inclusiv plant?) cât este în via??, dar de care doar omul poate deveni, în anumite circumstan?e, con?tient (’ea îns??i transformat? în cerc care circumscrie ?i în temei al întregii fiin??ri’). Dar, aten?ie: o asemenea aur? (care poate fi confundat? cu fiin?area) este doar un semn/simbol, adic? un termen mediu al acestei metafore speciale (a se vedea «metafora vie» la Ricoeur ?i cea «revelatoare» la Blaga, precum ?i un tip aparte de simboluri asociat unor asemenea metafore, exemplul tipic fiind notele muzicale în spatele c?rora exist? polisemantismul melodiei ?i ritmului). ?i nu trebuie s? r?mânem fixa?i asupra lui ca ?i când aten?ia noastr? ar r?mâne fixat? asupra «degetului» care arat? în loc s? privim la ceea ce arat? acest deget. ?i aceasta deoarece el, semnul, poate fi u?or confundat, a?a cum am spus, cu fiin?area/devenirea – ?i nu luat drept doar o indica?ie c?, în interiorul nostru, s?l??luie?te Poetic - Fiin?a. Iar acest lucru este eviden?iat printr-o metafor? mult mai complex? propus? de Heidegger în Originea operei de art? ( Heidegger, 1982: 67):

„În sânul fiin??rii ca întreg se afl? un loc deschis. Un loc de deschidere…Gândit din perspectiva fiin??rii, el are un caracter de fiin??…Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiin?are, ci însu?i centrul care lumineaz? ?i încercuie?te – asemenea nimicului pe care abia dac? îl cunoa?tem – întreaga fiin?are.”

V? las singuri s? gusta?i farmecul acestei noi metafore în care paradoxul dispare. F?r? a fi vorba de nici o «dialectic?» (hegelian?: tez?, antitez?, sintez?) ci, pur ?i simplu, de sugestia metaforic?. Dar dac?, totu?i, dori?i s? încerc?m o decriptare (?i ea încriptat?), utilizând o «vedere interioar?», atunci am putea, poate, «vedea» cum în centrul fiin??rii în lumea noastr? cea de toate zilele se deschide Fiin?a care, la rândul s?u, înv?luie din alt topos, diferit de cel al «lumii moastre», fiin?area/ devenirea.









Bibliografie

1. Cornea, A. (2010). O istorie a nefiin?ei în filozofia
greac?, Bucure?ti, Humanitas.
2. Derrida, J. (2004) . Credin?? ?i cunoa?tere. Veacul ?i
iertarea, Pite?ti, Paralela 45.
3. Heidegger, M. (1982). Originea operei de art?,
traducere Thomas Kleininger & Gabriel Liiceanu, Bucure?ti, Univers.
4. Heidegger, M. (1999). Introducere în metafizic?,
Traducere Gabriel Liiceanu & Thomas Kleininger, Bucure?ti, Humanitas/
5. Heidegger, M. (2003). Fiin?? ?i timp, traducere
Gabriel Liiceanu & C?t?lin Cioab?, Bucure?ti, Humanitas.
6. Piatkowski, A. & Banu, I (1979). Filosofia greac?
pân? la Platon, vol. I, partea 2-a, Bucure?ti: Editura ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?.
7. St?niloaie, D. (1996). Teologia Dogmatic? Ortodox?),
vol. I., Bucure?ti, Institutul Biblic ?i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
8.?u?ea, P. (1992). Între Dumnezeu ?i Neamul meu,
Bucure?ti, Funda?ia Anastasia.