proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Iat? ?i prima întâlnite cu primii s?i elevi. I-a întâlnit în diminea?a primei zile pe drumul pe care ?i el îl parcurgea spre ?coal?. Salutul lor era înso?it, de cele mai multe ori, de zâmbete, îi zâmbeau ca unui de-al lor. A aflat în curând c? cei mai mul?i zâmb?re?i îi erau rude mai îndep?rtate sau vecini ai c?ror p?rin?i îi cunoscuser? bunicii, iar unii, ?i pe el în anii copil?riei. Or fi având, poate, alte a?tept?ri de la el ?tiindu-l unul de-al lor. Trebuia, deci, s? se prezinte în fa?a lor ?i s?-i atrag? cu lucruri mai deosebite. ?i-a f?cut, repede, un plan, propunându-?i s?-l respecte întocmai. A cerut voie lui Viorel, directorul, s? se uite prin arhiva cea veche prin care, poate, nu se mai uitase nimeni de zeci de ani. A ales un catalog din 1867, an în care l-a g?sit ?i pe bunicul s?u, Dragot? Niculae, în desp?r??mântul întâi. L-a citit apoi în fa?a clasei a ?aptea. Întâmplarea a f?cut ca numele elevilor de acum nou?zeci ?i opt de ani s? fie aproape identice cu cele ale actualilor elevi. Cei mai mul?i, pe când el citea vechiul catalog, au r?spuns prezent.
- Tovar??e profesor, eu n-am fost strigat. Nu sunt trecut în catalog? Doar nu sunt repetent, uita?i-v? am media general? opt ?i cincisprezece sutimi. ?i apoi a?i strigat vreo doi care nu sunt în clasa noastr?, ci în clase mai mici.
- Da, m?i Petri?or, ai dreptate, eu am gre?it. Acum îmi dau seama c? am citit numele elevilor dintr-un catalog de acum aproape o sut? de ani.
- Ei, asta nu se poate zise, neîntrebat?, Paraschiva , mi-a spus mie tata mo?u c? ?coala s-a construit când era el copil, ori el n-are o sut? de ani, nici chiar ?aizeci.
Cu folosirea vechiului catalog, a reu?it s?-i atrag? pe ace?ti elevi mai m?ri?ori stârnindu-le, celor mai mul?i, interesul pentru istorie. A fost aproape un fleac s? le predea prima lec?ie intitulat? Izvoare istorice. De fapt, o ?i începuse odat? cu strigarea catalogului. A fost interesant? lec?ia nu doar pentru elevi, ci ?i pentru o parte a p?rin?ilor, a bunicilor lor ?i chiar a unor b?trâni ce nu mai aveau nepo?i prin ?coal?. To?i se str?duiau s? afle cine erau acei copii înscri?i la ?coal? în catalogul de la 1867 ?i care purtau nume ce le poart? ?i cei de azi. Ba, unii au început s? cerceteze ?i vechile cruci de prin progadie, care mai purtau înc? însemn?rile cu data na?terii ?i a mor?ii celor înmormânta?i acolo. ?i tu?a Mia, la care dormea, când nu lua seara IRTA spre Sibiu, era la curent cu preocup?rile mamelor ?i bunicilor de prin vecini care umblau, zicea ea, dup? cai verzi pe pere?i, scormonind dup? b?trânii care nu mai sunt.
Unche?ul Ilie, care locuia acolo sus în Gheuru?a, în casa b?trâneasc?, era la curent cu cercet?rile copiilor ?i, ca întotdeauna, îi pl?cea s? glumeasc?.
- M?, Nu?ule, va trebui s? împar?i sâmbria cu mine.
- De ce, unche?ule?
- Cum de ce? În capul meu se sparg toate câte le spui tu la copii în ?coala.
- Cum a?a?
- Când m? v?d stând pe butuc la poart?, iar dac? nu m? v?d intr? în curte ?i bat la u?? ca s? m? întrebe:
- Bade Ilie, cine a fost Niculae Rusu, Vasile Co?a, Tr?ian Neme?.
Ori alte nume de felul ?sta.
- Parc? voi nu ?ti?i? Oameni din satul nostru.
- Nu de ??tia te întreb?m, bade.
- Dar de care ?
- De ?ia tare b?trâni care nu mai tr?iesc. Ce neamuri au fost ei cu cei de azi?
- De unde s? ?tiu eu?
- Cum s? nu ?tii? Au fost colegi cu tat?l dumitale la 1867.
- Ce au fost, m?? ?i când?
- Au fost în clasa întâi, care atunci se numea desp?r??mânt, împreun? cu tat?l dumitale ,
Niculae Dragot? .
I-am mai l?sat o vreme s?-mi explice, pref?cându-m? c? nu în?eleg, apoi i-am l?murit. Îi cuno?team pe cei b?trâni, pentru c? i-am apucat pe to?i în via??. Unii s-au pr?p?dit în b?t?ile din primul r?zboi, în care am fost ?i eu, al?ii care au sc?pat erau neputincio?i când a început al doilea. Doar tata, care a fost ?i bunicul t?u, a tr?it mai mult pân? în vremurile când a început a se lua p?mânturile oamenilor pentru a se face geaceul de acum. Noi ??tia mai b?trâni îi spunem colhoz. Via din Rusu o mai aveam atunci. Bine c? n-a mai suferit s? vad? c? nu mai este a lui, ?i pustietatea care a cuprins apoi locul acela.
S-a mai vorbit de Nu?u prin sat în toamna aceea, c? cheam? copiii la ?coal? ?i noaptea. Erau nemul?umi?i unii p?rin?i, mai ales mamele care aveau fete.
- ?i barem, dac? tot îi cheam?, s? intre în vreo clas? ?i s? aprind? becurile, dar, nu, st? cu ei în curte ?i se uit? la cer.
- Chiar a?a ?i ce or vedea acolo?
- Ei ?tiu!
?i, într-adev?r, ?tiau c? tovar??ul profesor le arata prin puzderia de stele cele ?apte ale Carului Mare cu rudi?a în jos ?i cele ale Carului mic cu rudi?a în sus ?i apoi, în func?ie de acestea, to?i au reu?it, pân? la urm?, s? identifice Steaua Polar?. Au îndreptat spre ea un la? b?tut înc? de pe zi într-un stâlp de lemn. Când au fost siguri c? direc?ia este bun?, au mai b?tut câteva cuie pentru a-l fixa. A doua zi, la ora de geografie cei care au fost noaptea în curtea ?colii au m?surat, cu un echer mare de lemn, unghiul dintre direc?ia ar?tat? de la? ?i orizontala locului: 45 de grade ?i 57 de minute latitudine nordic?. Au în?eles cu to?ii cum se afl? latitudinea locului. Mai greu a fost cu longitudinea. Dar, tot au stabilit-o, e drept cu aproxima?ie, cu ajutorul ceasului solar ?i a orei exacte dat? de Radio Bucure?ti: 24 de grade ?i 10 minute longitudine estic?. În vacan?a de prim?var?, într-un col? al cur?ii ?colii se întret?iau dou? sârme sus?inute de stâlpi, cea a paralelei ?i cea a meridianului locului. Dou? t?bli?e scrise frumos pe negru indicau aceste coordonate.
Tot cam pe atunci puteau fi v?zu?i prin sat vreo zece elevi, b?ie?i ?i fete. Unul purta pe dup? gât un cordon de care era prins? o bucat? de scândur? ce-i st?tea orizontal? în fa?? ca o m?su?? de scris. La fiecare curb?, se folosea de o busol? pentru a trasa noua direc?ie. Ceilal?i m?surau cu pasul distan?ele dintre case. În dreptul fiec?rei case se opreau, iar cel cu t?blia de dup? gât îi f?cea în grab? schi?a ca un dreptunghi. Casele, ce nu aveau ie?ire la strad?, erau schi?ate corespunz?tor dincolo de linia ce închipuia uli?a. La urm? de tot, venea Petric?, cel mai înalt, care m?sura distan?ele cu un compas uria? cu deschiderea de 1,5 m.
- Ce face?i, m?i copii, întreb? o femeie pe care o întâlnir? în drum.
- Facem schi?a topometric? a satului.
- Ce-o zis c? fac? o întreb? ?i pe ea alt? femeie ce tocmai ie?ise la poart?.
- Ei ?tiu, c? vorbesc numai în dodii.
-Of, of, copiii din ziua de azi!
A ie?it pân? la urm? o schi?? a satului de toat? frumuse?ea. Nu?u a tras-o în tu? pe o hârtie de calc. Treaba asta i-a luat câteva ore bune. Directorul a fost de acord s? o afi?eze pe holul ?colii, iar sub ea s? fie pus? lista membrilor cercului de geografie, adic? acelor ce au umblat prin sat ?i au întocmit schi?a. Erau cam tot aceia?i ce au descoperit în acea noapte de toamn? Carul Mare, Carul Mic ?i micu?a Stea Polar?.
Era priceput directorul Viorel, ?tia s? umble cu banii, ?i mai ales, s?-i fac?. În fiecare an ?inea câte doi trei porci pe care îi vindea la târgul Sibiului în decembrie. Curtea îi era plin? de or?t?nii de tot felul, ?i ce curte mare avea! ?i-a construit casa pe un teren ca-n palm?, vizavi de ?coal?, care i l-a dat cu acte în regul? GAC-ul. Norica, so?ia lui, avea grij? de gospod?rie. Dar, în acela?i timp, avea ?i un salariu, destul de bun, ca secretar? a ?colii. Intra în ?coal? doar în câteva pauze atât cât s-o vad? lumea c? este acolo. Statele de plat?, inventarele, dactilografierea d?rilor de seam? ?i planurilor de munc? o f?cea tot Viorel, care era foarte expeditiv. Nu-i pl?cea c? trebuia s? piard? timpul de poman?, zicea el, când participa la instruirile de la Comitetul raional în calitatea sa de organizator al grupei sindicale în care, printre altele, avea ?i sarcina de a conduce înv???mântul ideologic al cadrelor didactice.
- M?i, Nu?ule, îi zise Viorel într-o zi, ce bine ar fi s? te fac? ?i pe tine membru de partid. Mi-ai lua locul la înv???mântul ideologic, iar eu î?i avea mai mult timp pentru m?turi. Dar e o problem?, nu e?ti titular.
- Dar cu ce m?turi te ocupi?
-Da, uitasem c? e?ti înc? nou pe aci ?i nu ?tii. Este al doilea an de când pe lotul ?colar am sem?nat sorg, o cereal? s?rac? în semin?e, dar spicele ei se folosesc la fabricarea m?turilor. Nu-?i trebuie decât sfoar? pentru a lega sorgul de coada de lemn, un cui, ?i pu?in? sârm? pentru a-l fixa . Cozile ni le aduc elevii, de acas?, de la m?turile uzate, bineîn?eles c? le mai lustruiesc cu ?mirghel. Se vând destul de bine prin sat pentru c? le d?m mai ieftin ca la cooperativ?. Dar cele mai multe le d?m, tot a?a, contra cost ?colilor din tot raionul. Ne mai ajut? ?i tovar??ul Popiceanu de la Sec?ia de înv???mânt, deoarece nu aprob? ?colilor bani pentru materialele de cur??enie dac? nu iau ?i de la noi cel pu?in dou? m?turi.