proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Vagonul de clasa a treia, în care se urc?, era aproape gol. Se a?ez? la geam dar nu v?zu mare lucru deoarece fiind obosit ?i fl?mând încerc? s? doarm?. Într-o gar? cump?r? de la un copil, care-?i striga marfa fugind pe lâng? vagoane, cinci mere cu cincizeci de bani. Erau tari ?i acre. I-au r?scolit ?i mai mult foamea iar în l?di?? nu mai erau decât dou? schimburi de c?m??i ?i izmene, o pereche de pantofi, cam mari dar noi, precum ?i un pulover de lân?.
În gara din Sibiu era destul de mare forfot?. Tocmai sosise, din direc?ia opus?, înc? un tren ?i se preg?teau s? plece dou?. Dup? pozi?ia soarelui î?i d?du seama c? acesta va apune cam dup? o or?, a?a c? va trebui s? se gr?beasc? s? g?seasc? pe acel "B?di? Petric?" ce ?inea, probabil, o cas? destul de mare pe acea strad? cu nume ciudat.
Dup? ce ie?i din gar? întreb?, de adres?, pe primul om, care i se p?ru localnic.
- "Mergi dumneata cu tramvaiul, ?i te cobori la a doua oprire. Acolo îi Hotelul Bulevard. Pe lâng? el îi un ?ir de castani. Faci vreo câ?iva pa?i înapoi, c?tre gar?, ?-apoi o iei pe prima la stânga. Mergi, mergi pân? tai Uli?a M?celarilor ?i iar? mergi c-apoi se face pe dreapta Schinarea Cânelui. Îi vedea care-i num?rul c? st? scris pe toat? casa. Case îs numai pe dreapta c? pe stânga îi zâd. Ajungi ?i cu ochii închi?i".
A mul?umit frumos omului care l-a l?murit atât de bine . Desigur nu era român pentru c? avea un accent tare ciudat, vorbea rar g?sindu-?i cu greu cuvintele. Neam? s? fie? Ungur s? fie? N-avea de unde ?ti. Se uita curios în jur. În dep?rtare se vedeau turnuri înalte. Se afla la marginea unei pie?e, destul de mari, care se termina cu ni?te case cu etaj. În dreapta era o bisericu?? ciudat de mic? iar în stânga pie?ii se aflau ?oproane. Tot examinând ce-i c?dea în fa?a ochilor auzi sunete sacadate de clopot. Nu veneau de la bisericu?? ci din partea opus?. Se uit? într-acolo ?i v?zu pentru prima dat? un tramvai. S-a oprit nu departe de el. Deci acolo era sta?ia. Se gr?bi ?i urc? pe u?a din spate. Mai urcar? domni, doamne, copii. Al?i c?l?tori, mai vechi, st?teau pe dou? b?nci, lungi cât vagonul, puse fa?? în fa??, al?ii în picioare se ?ineau de ni?te curele. Îi pl?cea ce vedea. Îi pl?cea mai ales faptul c? nimeni nu se uita cu mirare sau altcumva la el. I se p?rea c? într-adev?r este egalul tuturor. Unii erau îmbr?ca?i mai elegant, al?ii mai s?r?c?cios, dar absolut to?i erau înc?l?a?i. Din punctul ?sta de vedere parc? to?i erau vilegiaturi?ti. La un moment dat observ? c? a r?mas singur pe platforma din spate. U?a glisant? în spre vagon era deschis?. Cu toate c? era destul de mult? lume în vagon nu se auzea decât cr?n??nitul ro?ilor pe ?ine. Dintr-odat? auzi o voce de femeie, foarte ferm? : “Taxa v? rog! Tinere, înainteaz? ?i scoate-?i bilet”. Intr? ?i pl?ti. La prima sta?ie s-a mutat pe platforma din fa??. Se mir? un pic de cel ce conducea tramvaiul. Era îmbr?cat tot în uniform?, iar când ?i-a întors, pentru o clip? capul, i-a v?zut barba enorm? ?i nasturii str?lucitori.
Tramvaiul s-a oprit a doua oar? iar el s-a dat jos. A r?mas descump?nit pe peron. Tramvaiul înc? nu plecase iar din sens opus venea, destul de repede, un alt tramvai. Ciocnirea p?rea inevitabil?. Pân? s? reac?ioneze el, cumva, tramvaiul coti pe lâng? o cas? destul de mare, cu etaj, care st?tea singur? singuric? în mijlocul str?zii. Se gândii c? o fi Hotelul Bulevard de care îi spuse omul din fa?a g?rii. Deocamdat? era singur, în mijlocul str?zii, dac? nu punea la socoteal? ?i casa cu pricina. Casa asta nu putea fi hotelul pentru c? nu avea nici un fel de verdea?? în fa??. Poate ?i-a b?tut joc de el omul din fa?a g?rii. Trebuie s? întrebe imediat pe cineva. Trecu, cu aten?ie din mijlocul str?zii, pe trotuar. Întreb? pe primul om ce trecu pe lâng? el. R?spunsul fu scurt ?i ap?sat:”Nem tudom”. M?i s? fie! Oboseala îl cuprinse din nou, dar foamea era parc? mai puternic?. Observ? c? st? în fa?a unei pr?v?lii. Prin sticla vitrinei se vedeau, aranjate frumos pe rafturi, pâini, franzele, chifle, fel de fel de cutii, de cârlige erau aliniate rude de salam. Intr? f?r? s? stea pe gânduri ?i ceru o franzel?. Cum o pl?ti ?i începu s? rup? buc??i ?i s? le înfulece. Dup? câteva clipe se opri ru?inat ?i d?du s? plece. Doamna de dup? tejghea zâmbii ?i zise:
- "Draghe, dac?-i a?a de foame la tine, ?ezi la mosu?ul aia. Dache dai la mine tri lei po?i s? munânci ?i o suta gram de salam ?i un puhar de lapte cov?sât"
St?tu la m?su??, c?ut? s? nu se mai gr?beasc? ?i mânc? pe îndelete nu de trei lei, cum a zis doamna, ci de ?ase. Laptele cov?sit parc? i-a prins cel mai bine. Dar ?i franzela ?i salamul.
Pe perete era un ceas care ar?ta ora ?ase ?i jum?tate. Nu peste mult timp se va însera ?i el n-a dat înc? de B?di?ul Petric?. Doamna de dup? tejghea scria ceva într-un registru. Îndr?zni, totu?i, s? o întrebe de Hotelul Bulevard ?i de Schinarea Câinelui, explicându-i c? vine direct de la gar? unde un binevoitor l-a îndreptat încoace, adic? la a doua sta?ie de tramvai, num?rate de la gar?. Dup? ce doamna în?elese despre ce este vorba un râs cristalin îi izbucni din piept încât de abia putu s?-i spun?:
-"Ioi, draghe, bine ?i-o zâs omu`. Da la tine, tu ai suit în tramvai ?i venit aici. Tr?buia, la tine, s? merji încolo". ?i iar??i a izbucnit în râs.
Când a v?zut cum l-au am?rât cuvintele ei, a c?utat s? îl îmbuneze:
-"No, nu sup?ra la tine, mai dai cincizeci de bani ?i duci înapoi, acum patru ?t??ii".
Sfatul era bun, mai ales c? începuse a se însera. Râzând, din când în când, doamna i-a explicat s? ia tramvaiul, când o veni, c? vine ?i pe sear?, dar mai rar, de dincolo de casa din mijlocul drumului. Ar putea merge ?i pe jos, c? nu-i departe dar str?zile sunt foarte întortochiate.
A f?cut calea întoars?. A num?rat sta?iile ajungând f?r? gre? la Bulevard. Cu toate c? începuse sa se înnopteze reu?i sa se orienteze, tot la a doua, a treia cas? atârna câte un felinar electric. Ajunse repede ?i în dreptul casei cu num?rul 18 de pe strada indicat? de prietenul s?u. Felinarul electric era prezent ?i aci. O poarta uria?? str?juia intrarea. Apuc? cu amândou? mâinile mânerul por?ii, trase cu n?dejde dar nu putu s-o urneasc?. Încerc? s? bat? cu pumnul, dar poarta era atât de masiv? încât zgomotul produs de-abia îl auzea el. Nu-?i f?cu probleme deosebite, gândindu-se c? va merge s? stea peste noapte în gar? iar a doua zi î?i va rezolva problema cu gazda. Bine c? mâncase. D?du s? plece când v?zu, pe poart?, o mic? t?bli?? de metal pe care era desenat un clopo?el, având dedesubt inscrip?ia “trage”. V?zu ?i un mic mâner, parc? era cel de la l?di?a lui. Dup? câteva clipe trase cu n?dejde. Se auzi un clinchet, ca cel de la tramvai. Nu trecu mult timp ?i un glas hodorogit: “Care e?ti acolo!”. Fiind luat pe nepreg?tite r?spunse cu sfial? dar destul de tare ”Eu”. „Care Io, m?! Zii cine e?ti? “Sunt un înv???tor de la Râmnicul Vâlcea. M-a trimis la dumneavoastr?, pentru g?zduire, colegul meu Viorel ?erb”. Se auzi r?sucirea unei chei enorme într-un z?vor pe m?sur?. Poarta se deschise l?sând s? se vad? în semiîntuneric un om voinic îmbarcat ca ungurenii, care treceau din când în când în urma oilor, cine ?tie unde, pe lâng? ora?ul în care înv??ase el .
-Bine ai venit domnule, s? ?ti ca noi lu?m, pe noapte pentru g?zduire ?aisprezece lei, singur in camer?, zece cu înc? doi.
-A?i vrea singur, dac? se poate.
-"S? poate, cum s? nu s? poat?, c? nu-i îmbulzal?, c? doar mâne nu-i târg. Hai dumneata dup? mine".
Fu condus printr-un pridvor lung într-o c?m?ru??.
-"Dac? nu ti-i sup?ra, dumneata s?-mi dai banii înainte, barem pentru noaptea asta. Cu ?aisprezece lei, cum am zis, po?i s? stai pân? mâine pe vremea asta".
Scoase din buzunarul hainei, la întâmplare, câteva monete, num?ra ?aisprezece lei, restul le puse la loc. Omul îi dete “noapte bun?” ?i “hodin? pl?cut?” apoi se retrase.
R?mânând singur Nae trase micul z?vor pe care-l v?zu la u??, î?i f?cu câteva cruci ?i mul?umi fierbinte, în gând, lui dumnezeu. Dac? de la plecarea de acas? ?i pân? acum câteva clipe mereu avuse impresia ca este fugar sau chiar vagabond acum parc? s-a preschimbat, pe moment, într-un om sigur pe sine. C?m?ru?a aceasta, curat? cu patul, m?su?a, scaunul, ligheanul, s?punul, g?leata cu ap?, cuierul, soba, toate, toate, erau ale lui, chiar dac? numai pentru dou?zeci ?i patru de ore. E bine c-a muncit la începutul verii in gara din Vâlcea. Oare o s?-i ajung? banii pân? va putea câ?tiga al?ii, din meseria în care se preg?tise? Î?i scoase pungu?a de pânz? pe care o purta legat? la gât cu un ?nur de cânep? pe sub c?ma??. O desf?cu îi turn? con?inutul pe mas? ?i începu sa numere. Erau to?i, adic? dou?zeci ?i cinci de poli, ceiace f?cea exact cinci sute de lei. Unde s?-i pun? ca sa fie cât mai sigur de ei? Deasupra patului era o icoan? care-l reprezenta pe patronul s?u, Sfântul Nicolae. Era aninat? de un cui în a?a fel c? parte de sus era distan?at? câ?iva centimetrii de perete. B?g? mâna între partea de sus a icoanei ?i perete ?i v?zu c? s-a pr?fuit. Î?i dete seama c? acolo este o ascunz?toare sigur?, ?i-i puse sub paza sfântului. Num?r?, apoi, ?i ce mai avea în buzunar. Erau exact treizeci ?i nou? de lei. Fu mul?umit de constatarea f?cut?. Î?i spuse apoi c? va trebui sa fie zgârcit cu el, pân? la avari?ie. Î?i aduse aminte de piesa "Hagi Tudose" în care jucase rolul titular când era în clasa a VI-a ?i î?i spuse zâmbind “Ei nici chiar a?a.” Era frânt de oboseal?. Desf?cu patul Îi pl?cu c? erau cearceafuri curate, parc? nu de cânepa ci de bumbac. Conform obiceiului, de la internat, î?i puse pantalonii, la dung?, sub saltea, pentru ca diminea?? s? fie c?lca?i, celelalte haine le împ?tur? frumos pe scaun. Mul?umi înc? odat? lui dumnezeu c? a ajuns cu bine, între str?ini, sub un acoperi?. Adormi pe dat?, somn adânc, f?r? vise.
Se trezi în zori. Avea o senza?ie ciudat?, pl?cut? ?i de îngrijorare în acela?i timp. Se sim?ea ?i foarte odihnit. Se uit? împrejur ?i nu ?tiu unde se afl? Câteva momente crezu c? viseaz?. Se ridica într-un cot, întoarse pu?in capul ?i z?rii icoana sfântului. Într-o str?fulgerare de clipa retr?i evenimentele din ajun. Se ridic? automat ?i vârî doua degete în spatele sfântului. Pungu?a era la locul ei. Mul?umit se sp?la în lighean, se îmbrac?, î?i ascunse cu grij? pungu?a la piept, legat? de gât, sub c?ma?? ?i f?cu patul. Ie?i pe coridorul lung ?i apoi într-o curte destul de larg?, str?juit? în trei p?r?i de ziduri înalte, pardosit? cu pietre p?trate dispuse în semicercuri concentrice. Poarta masiv? se deschise ?i din strad? intr? omul care-l primise asear?. Purta pe dup? un um?r o traist? ?i într-o mâna o damigean?, învelit? cu r?chit? împletita. Îi d?du bun? diminea?a.
-S? fi s?n?tos domnule. Durmit-ai bine?
-Foarte bine. Dac? e?ti dumneata a?a bun po?i s? m? îndrumi undeva unde s? pot mânca ceva mai ieftin?
-Nu trebuie sa mergi nic?ieri. Dacâ vrei sa m?nânci hai cu mine
Îl introduse într-o camer? mic? de la parter unde se afla o mas? lung? înconjurat? de o parte ?i de alta de b?nci la fel de lungi. Pe mas? se aflau câteva str?chini, o pâine foarte mare, abia început?, ?i câteva c?ni de faian?? alb? cu desene colorate în albastru reprezentând flori. Trei locuri de la mas? erau ocupate de oameni mai în vârst? îmbr?ca?i în haine la fel cu ale gazdei. Se a?ez? ?i el, mai departe de cei trei. În zidul dintr-o parte a camerei era o fer?struic? prin care se vedea o sob? imens? iar pe pere?i fel de fel de oale, crati?e, capace de vase, polonice. Omul care-l aduse aici v?zându-l nedumerit i se adres?:
-Aici îi "cumna" unde m?nânc? c?l?torii care dorm la noi. Cine m?nânc? la amiaz, da ??tia îs pu?ini, trebuie s? pl?teasc?. La fel ?i seara, dac? nu cumva mânc? din traist?. Mâncarea de diminea?a intr? în pre?ul pl?tit pentru dormit. Azi po?i sa m?nânci de diminea?? o bucata de brânz?, ori o felie de sl?nin?, o cup? cu lapte fiert, ?i pit? i?i tai cât vrei de pe mas?. Naie îl privi admirativ ceia ce îl f?cu pe cel?lalt sa strige :
-Marieee! Hai odat?! Nu vezi c-a venit un "domnu?" care n-are vreme de stat mult?. Hai odat?!.
Î?i f?cu apari?ia, cu o farfurie într-o mân? ?i cu o can? foarte mare, de vreo doi litrii în cealalt?, o f?tuc? sub?iric? cu o ie alb? cusut? cu negru pe mâneci ?i fusta plisat? de culoare închis?, f?r? înc?l??ri. Las? farfuria în care se afla o bucat? destul de mare de brânz?, ?i-i turn? din cana cea mare, în cea mic?, lapte din care ie?eau aburi. Mânc? cu poft? pâine cu brânza, b?u laptele aproape fierbinte. Se scul? de la mas?, se uit? dup? omul c?ruia îi pl?tise g?zduirea. Nu-l v?zu. Ie?i în curte. Îl g?si m?turând cu un târn pavajul care ?i f?r? asta p?rea destul de curat. Acesta îi mai reaminti c? poate sta în camer? pân? la ora opt seara, c? dac? vrea s? fie sigur c? poate s? mai stea o noapte, ori câte va voi, trebuie s? pl?teasc? acum. Îi mai spuse c? întrucât asear? a venit târziu nu la scris în "reghistru" de aceia s? fac? bine s? vie cu el la “c?n??larie”. Au mers într-o mic? c?m?ru??, sub scar?, unde pe o m?su?? se afla un caiet, format mare, de m?su?? era legat cu o sforicica un cap?t de creion chimic. Îl lua în mân? îl înmuie un pic în col?ul gurii ?i zise
-Cum s? scriu c? v? cheam?, ?i de unde veni?i?
-M? l?sa?i sa scriu eu?
-Cum s? nu, c? eu mai bine tai lemne decât s? scriu!
Lu? creionul în mân? ?i cu dezinvoltur? complet? rubricile din registru. “Numele”: Nicolaie Tomescu, “ocupa?iunea”: înv???tor, “de unde vine” Ol?ne?ti-Vâlcea “semn?tura”: aici semn? cu înflorituri, semn?tura pe care o exersase mult. În ultimul an de ?coal? era o adev?rata întrecere între colegii lui de a avea fiecare o semn?tura cât mai alambicat? ?i imposibil de imitat. Scrisul, foarte caligrafic, contrasta cu celelalte rubrici unde creionul chimic se vedea c? a f?cut mari eforturi pentru a le completa. Se uit?, pe vertical? la rubrica “ocupa?iunea”. Cele mai multe aveau r?spunsul “plugar” doar în dou? locuri scria “me?te?ugar”. Scrisul de mân? se vroia a fi de tipar. Ap?reau litere mari amestecate cu litere mici. Se uit? apoi ?i responsabilul cu “reghistru”. Cu o uimire nedisimulat? acesta exclam?:
-Nici chiar "notar??ul" nostru, ba chiar nici popii din trei sate n-ar fi scris a?a de "fain".
Apoi dup? ce se mai uit? odat?, de data asta mai atent zise:
-S? tr?i?i domnule înv???tor Niculae, tare o s?-i par? bine ?i v?rului ?sta al meu, Petric?, care-i st?pân aici, când o afla c? i-a trecut pragul un înv???tor. Înv???torii, popii ?i "notar??ii" trag la Mielul Alb, la Popa Luca ori la Bulevard. La "Romi?e Caiser" trag numai chiar cei ce n-au ce face cu banii. Mare cinste ne-a?i f?cut c-a?i venit la noi.
Apoi, din vorb? în vorb?, afl? c? B?di?u Petric? îi plecat la un proces cu fostul proprietar al casei de pe Schinarea Cânelui. Procesul se judec? acum la Curtea de Apel din Cluj. În contractul de vânzare-cump?rare, în afara casei de la num?rul 18, era trecut ?i un teren de 1/32 iug?re de la num?rul 24. Ori acest teren nu a intrat în posesia lui Petric?, invocându-se fel de fel de motive. Vânzarea s-a produs înainte de 1918, ori acum fostul proprietar, grof ungur, nu mai locuie?te în ?ar? ci a plecat în Ungaria. De acolo el cere, a?a cum sunt legile de acum, bani de la stat în locul terenului. Ori statul pretinde acum ace?ti bani de la Petric? dac? vrea s? intre în posesia terenului. A cheltuit pân? acum, cu procesele, bani de nu face terenul. Î?i putea cump?ra cu ace?ti bani pe pu?in cinci iug?re în satul lui. Dar nu se las? Petric?. Acest teren îi este necesar pentru c? cei ce trag la “cortelul" lui sunt mai mult ??rani care vin la târg cu carele, ori acolo puteau s? intre pe pu?in 15 care, cu vite cu tot . Ar fi câ?tigat îndoit de la oamenii pe care îi g?zduia dac? le-ar fi putut asigura ad?post pentru care ?i animale. V?zând, într-un târziu, c? tân?rul înv???tor parc? nu mai este chiar a?a de atent la povestea lui schimb? vorba:
- Ast?zi îi Sfânta M?rie de aceia se poate sta la taclale, c?-n zi de lucru nu-i vreme. Dac? vre?i sa sta?i ?i la noapte spune?i acum.
Naie în?elese c? trebuie s? pl?teasc?, îi num?ra omului banii.
Ie?ii în strad?. Pietrele de râu cu care era pavat? strada str?luceau de cur??enie. Soarele lumina doar acoperi?urile înalte de ?igl? ro?ie. De abia când intr? într-o strad? mai principal?, care duce spre hotelul Bulevard(acum f?cea în sens invers drumul parcurs asear? de la sta?ia de tramvai spre micul hotel în care se aciuase) se întâlni cu primii oameni. Câteva perechi, îmbr?cate în haine de s?rb?toare, unele înso?ite de copii, urcau mica str?du??. Deodat? începu s? sune grav un clopot iar peste câteva clipe un altul, cu glas mai sub?ire s?-i ?in? isonul. O atmosfera de s?rb?toare plutea parc? în aerul proasp?t. Cum de uitase c? ast?zi îi zi de s?rb?toare? Ar fi trebuit s? ?tie, c? doar acas? el ?i mai ales fra?ii ?i surorile mai mici socoteau în fiecare zi cât a mai r?mas din post. Fiecare din fra?ii mai mici tr?geau n?dejde c? el va fi norocosul care va fi luat la bâlciul care se ?inea cu aceast? ocazie la P?u?e?ti. Unii dintre ei aveau, de te miri unde, chiar ?i bani pu?i deoparte pentru a se da în scrânciob sau pentru a-?i cump?ra o turt? cu oglind?. ?i cei care nu erau lua?i la bâlci se desf?tau în ziua asta nu numai participând sau uitându-se la hor?, fiecare dup? vârsta pe care o avea, dar se puteau învârti în scrânciobul instalat, cu aceasta ocazie pe maidanul din mijlocul satului. ?i dac? n-aveau bani puteau s? se învârt? în scrânciob, dar mai întâi trebuiau s? osteneasc? învârtind multe ture roata care mi?ca instala?ia. Parc? mai mai s?-i par? r?u c? n-a plecat din sat dup? 15 august. Dar repede sc?p? de acest gând zicându-?i “ce-i f?cut îi bun f?cut”. Mergând a?a, dup? grupurile de oameni, se trezi la un moment dat în fa?a unei biserici cum nu mai v?zuse pân? atunci. Doua turle, care parc? atingeau cerul, se terminau cu doua cruci. O cupol? larg? p?rea sa fie tot acoperi?ul. Ca s? intri trebuia s? urci multe sc?ri care duceau spre u?i masive. C?r?mizile care alc?tuiau zidurile se vedeau ?i erau de culoare aurie, din când în când f?când loc câte unui rând de culoare ro?ie. Din astfel de c?r?mizi erau construi?i ?i stâlpii care sus?ineau gardul care nu era altceva decât o serie de suli?e înalte de fier. Intr? în curtea bisericii iar când începu s? urce sc?rile î?i ridic? p?l?ria din cap. Înainta, foarte încet, pe un pre?, în ?ir, dup? al?i oameni pân? ajunse în fa?a iconostasului. În tot acest timp un cor, pe patru voci, d?dea r?spunsurile preo?ilor conform tipicului. Cele patru voci se armonizau perfect. Ging??iei sopranelor ?i altistelor le r?spundeau vocilor grave ale ba?ilor iar ale tenorilor parc? erau sunetele scoase de trâmbi?ele îngerilor în slava Atotputernicului. O asemenea tr?ire nu mai avusese, nici chiar atunci când îi reu?eau la vioar? sunete, aproape perfecte, din Rapsodia Româna sau din exerci?iile dup? Paganini. Dup? ce s?rut? Sfintele icoane ?i se închin? mai înaint? vreo zece pa?i. Altarul era înc? tot departe dar se vedeau bine, printre capetele celor din fa??, u?ile împ?r?te?ti. Îndr?zni s?-?i întoarc? capul în spre dreapta unde v?zu ca se afl? în apropierea tronului pe care ?edea Înaltul Prelat. Î?i d?du pe dat? seama c? este Mitropolitul Nicolae B?lan. Auzise ?i citise despre Înalt Prea Sfin?ia Sa. Îl ?i v?zuse odat?, de la distan??, în curte Mân?stirii Cozia intrând împreun? cu un numeros sobor în biserica lui Mircea Cel B?trân. N-a avut loc s? intre ?i el in biseric?. Au intrat pu?ini invita?i. Fiind acum atât de aproape de o înalt? fa?? bisericeasc? îl cerceta printre genele întredeschise. Era îmbr?cat în haine preo?e?ti iar pe cap purta o coroan? împ?r?teasc?, a?a cum v?zuse prin icoane c? aveau unii sfin?i. Nu-?i amintii care dintre ei. Ba da! Sfântul Nicolae mai purta o astfel de coroan?. Sfântul Ierarh Nicolae nu seam?n? cu Înalt Prea Sfin?itul. Avea barba alb? ?i era mai tras la fa??. Î?i întoarse apoi, încet, pe furi? privirea spre stânga unde v?zu, pe peretele din apropierea altarului, un tablou deasupra c?ruia scria “Coborârea in Iad”. Domnul Isus Hristos avea sub picioare tot felul de p?c?to?i care implorau mil?. Se vedea ?i doi sau trei draci cu furci cu trei col?i ?i corni?e pe cap. Imaginea ii aducea aminte de o pictur? din tinda bisericii din satul natal. ?i aici ap?reau câ?iva dr?cu?ori care împungeau cu furcile pe p?c?to?i spre ni?te cazane în care fierbea smoala. Dar spre deosebire de cei de aici, care p?reau foarte fioro?i, cei din tinda bisericii de la ei p?reau ni?te copii pozna?i pe care n-ai cum s? te superi iar p?c?to?ii pedepsi?i nu-?i d?deau seama de gravitatea situa?iei în care se aflau ?i parc? fe?ele lor spuneau “de ar trece ?i asta s? ne putem vedea de-ale noastre”. Dintr-o dat? î?i d?du seama c? p?c?tuie?te l?sând s?-i treac? prin minte astfel de imagini în Sfânta Biseric? ?i în timpul serviciului divin. Î?i f?cu o cruce ap?sata ?i se concentr? asupra slujbei. Apostolul fu citit de un b?rbat voinic, cu o frumoas? ?i puternic? voce de tenor. Acesta parc? ?inea în mân? originalul epistolei trimis? de sfântul Apostol Pavel, atât de conving?tor citea, iar el f?cea, parc?, parte dintre corintenii care se aflau aci, în biseric?, ?i c?rora le fusese adresat?. A fost de nenum?rate ori la biseric?, ?tia aproape pe de rost con?inutul fragmentului din epistol?, dar nici odat? nu la auzit citit atât de conving?tor.
Pericopa Evangheliei de la Matei a fost citit? cântat atât de expresiv încât a captat aten?ia întregii biserici, acum aproape plin?. A fost, apoi, numai ochi ?i urechi la cuvântul de înv???tur? rostit de un tân?r diacon. Acesta a vorbit despre cultul sfin?ilor ?i a icoanelor în biserica ortodox?. Se sim?i un ascult?tor foarte avizat când clericul aminti despre lupta teoretica dintre iconoduli ?i iconocla?ti. Aceasta deoarece ?tia multe lucruri din istoria primelor secole ale cre?tin?t??ii. Dragostea pentru istorie, în general, i-a fost s?dit? înc? din ?coala primar? de c?tre înv???torul Ilie Dumitrescu, iar apoi la ?coala normal? a avut noroc s?-l prind?, în primul an, pe profesorul Nicolae Cre?u care a avut darul s?-i determine pe uni elevi, printre care ?i el, s? citeasc? mult în domeniul istoriei vechi. Era deci în tem? cu iconodulii ?i iconocla?tii, dar cel de la amvon aducea, în predic?, multe lucruri despre care nu auzise de la profesorul s?u ?i nici nu citise despre ele. A în?eles c? Sfânta tradi?ie, adic? mo?tenirea din tat? în fiu, timp aproape doua mi de ani, a obiceiurilor ?i chiar a anumitor lucruri de esen?? ale ortodoxiei, este la fel de important? ca ?i înv???tura Sfintei Scripturi. A în?eles c?, mai ales prin p?strarea cu sfin?enie a acestei tradi?ii, Biserica ortodox? este cea mai fidel? continuatoare a Bisericii întemeiat? de Isus Cristos. Ascultând predica î?i d?du seama de dreptatea pe care o avea fostul s?u profesor de religie, p?rintele Costache Diaconescu, când spunea c? mersul la biseric? "îmbog??e?te, de fiecare dat?, sufletul ?i mintea". Ii pl?cu apoi disciplina ce domnea în aceast? biseric?-catedral?, mai ales la sfâr?itul slujbei când credincio?ii ca la o comand? neauzit? s-au dat unii într-o parte al?ii în cealalt? r?mânând pe mijloc o potec? larg? pe care înaintau spre ie?ire preo?ii, în od?jdii, având la mijloc pe Înalt Prea Sfin?ia Sa, care d?dea binecuvânt?ri în stânga ?i în dreapta. Nu se auzeau, doamne fere?te, glasuri de preo?i, ca în Catedrala episcopal? din Râmnicul Vâlcea, care s? strige tare ?i insistent: ”Face?i loc s? treac? Prea Sfin?ia Sa”. Nu, aici oamenii st?teau lini?ti?i, primind binecuvânt?rile, iar cei mai aproape de mitropolit, mai ales femeile, îi s?rutau mâna. Nae se nimeri s? fie în primul rând, deci foarte aproape de mitropolit. Nu îndr?zni s? ias? în fa?? pentru a-i s?ruta mâna, dar privirile li se întâlniser?. O c?ldur? îi cuprinse sufletul când Înalt Prea Sfin?ia Sa, privindu-l în ochi f?cu semnul crucii în spre el binecuvântându-l. În tot timpul cât alaiul preo?esc p?r?sea biserica corul cânta “Pe st?pânul ?i arhiereul nostru, Doamne ni-l p?ze?te”. Melodia s-a reluat, de câteva ori, pân? ce ultimul cleric din coloan? a ie?it. Cu ocazia acestei ceremonii a putut sa vad? ?i corul. Cu fa?a spre altar, cu bagheta în mân?, dirijorul st?tea parc? în pozi?ie de drep?i dar cu capul aplecat, probabil în semn de respect fa?? de alaiul preo?esc care p?r?sea biserica. Observ? hainele preo?e?ti ale acestuia ?i faptul c? purta un brâu de culoare vi?inie, semn c? urcase ceva trepte în ierarhia bisericeasc?. Barba tuns? scurt, castanie, cu ceva fire albe era singura podoab? capilar? calvi?ia cuprinzându-i tot cre?tetul.
Dup? ce biserica începu a se goli de lume ie?i ?i el pe u?a monumental?. Pân? s? coboare sc?rile mai v?zu cum alaiul preo?esc, cu mitropolitul în mijloc, intra, printr-un gang, într-o curte de peste drum. În câteva minute oamenii s-au resfirat fiecare, probabil, pe la casele lor. ?i-i închipui apoi cum se vor a?eza la mas?, în aceast? zi de s?rb?toare. Pentru prima oara, dup? o zi ?i jum?tate, de când plecase de acas? începu parc? s? aib? p?reri de r?u pentru pasul f?cut. N-a fost oare nechibzuit plecând, pe furi?, ca un ho? de acas?? P?rin?ii ,mai ales mama, n-ar fi trebuit pu?i în tem? cu ce vroia el s? fac?? Nu s-ar fi sim?it mai bine acum dac? ai lui ar fi ?tiut unde este?. Dac? n-ar fi fost atât de mândru acum ar fi fost mult mai lini?tit. Dac? le spunea p?rin?ilor unde pleac? ace?tia desigur l-ar fi în?eles, i-ar fi dat sfaturi care poate i-ar fi prins bine, poate c? tat?l s-ar fi înmuiat, ?i mai ?ti, i-ar fi dat chiar ceva bani. Ce i-a f?cut oare tat?l, în afara faptului c? îl certa, din când in când, ?i voia s? aib? ultimul cuvânt, dorin?? de altfel fireasc?? Poate c? tata avea întru totul dreptate atunci când îi amintea de banii cheltui?i cu el, o f?cea, poate, nu cu gândul de a-l ?icana ci din p?rerea de r?u c? nu putea s?-i dea pe to?i fra?ii la ?coal?, c? doar to?i erau ai lui ?i-i iubea pe unul ca ?i pe ceilal?i. El era acum într-un ora? str?in, nu cuno?tea pe nimeni aci. S-a bucurat când ?eful de gar? din Jiblea, o vânz?toare dintr-un magazin ?i mai apoi un ??ran care avea grij? de un han i-au spus "domnule". Ace?tia l-au tratat cu respect, iar ultimii i-au dat de mâncare ?i g?zduire numai pentru ca au observat ca el are bani. ?i apoi ce vor spune p?rin?ii si fra?ii lui celor care, observându-i lipsa, vor întreba de el. Familia lui se mândre?te cu el, iar el este pe cale, acum, s?-i fac? de ru?ine. Sim?i un nod în gât ?i lacrimile gata s?-i ?â?neasc? din ochi. Plec? am?rât din curtea bisericii deodat? cu cei câ?iva cer?etori care, parc?, îl priveau ca pe unul de a-i lor. Ace?tia o luar? în stânga a?a c? el nu avu de ales decât s? o ia la dreapta. Nu-?i d?du seama cât a mers. Îngândurat, f?r? s? se uite în jur, era cât pe aci s? intre într-un grup de fete care ?u?oteau la o poart?. Se înro?i pân? în vârful urechilor, bâigui câteva cuvinte care vroiau s? însemne c?-?i cere iertare ?i automat trecu pe cealalt? parte a str?zii. Intr? apoi în prima tutungerie, ceru o carte po?tal?, dar se corect? pe dat? “mai bine un plic,timbre pentru recomandat? ?i hârtie de scris”.