Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Eroare 404: Sistemul Necesit? Resetare!

de Doru Mihail

Stau la birou, fumez ?i încerc s? nu gândesc. Dar creierul meu, jigodie perfid?, refuz? s? intre pe silent. E ca un post de radio de cartier, unde bag? numai hitul „Unde-ai gre?it, fraiere?”.
În camera al?turat?, pe patul pe care pân? ieri îl consideram sfânt – ca pe altarul b?rb??iei mele libere, netulburate de angajamente – zace o femeie. ?i nu orice femeie. O femeie tân?r?. Incredibil de tân?r?. Genul de tân?r? care pe tine sigur te-ar face s? te sim?i un biet b?trânel pe cale de pensionare. Cât despre cum arat?... Frumoas? ca o vacan?? exotic?, care î?i face inima s? bat? cu for?? ?i portofelul s?-?i plâng? cu noduri. A ! ?i înc? un am?nunt - tipa nu e vreo r?t?cit? care a ajuns în casa mea din gre?eal?, c?utând s?-?i reg?seasc? „drumul în via??” sau „s?-?i g?seasc? sufletul pereche”. Nu ! Are toate ?iglele pe cas?, ?i mai mult, acoperi?ul ?ine ?i vântul. Adic? femeia asta ?tie exact ce face ?i, de fapt, este la fel de în control ca un CEO care a comandat cafeaua diminea?a.
Problema? Pân? acum, combina?iile astea – tinere?e, frumuse?e, minte limpede – au stat mereu la o distan?? sigur? de mine, ca un leu în cu?c? la zoo. Ei, dar asta a spart lac?tul, a intrat direct în habitatul meu ?i s-a f?cut comod? pe canapea, cu ghearele scoase. Ca s? ne în?elegem: nu doar c? n-a dormit singur?, dar patul meu are acum nevoie de terapie post-traumatic?. Noaptea trecut? am reu?it performan?a s? facem dintr-un apartament respectabil un epicentru de cutremur cu magnitudinea „Dumnezeule, vecinii sigur au sunat la pompieri”.
Dac? pere?ii ar putea vorbi, ar cere o ?igar?, un pahar de ap? ?i, cine ?tie, poate chiar o ?âr? de morfin?. Pe scurt, ne-am futut. Cu ardoare, cu entuziasm ?tiin?ific, cu devotament demn de o religie nou? Dup? ni?te flash-uri care îmi revin fragmentat, cred c? am stabilit noi standarde în materie de exerci?ii cardio. Într-un univers paralel, asta m-ar fi transformat într-un om schimbat, resemnat cu ideea c?, uneori, geniile trebuie s?-?i ia concediu de la filosofia lor superioar?. Dar eu? Eu sunt un om de principii. Principii care, recunosc, sunt pu?in mai flexibile decât ieri. Trag un fum lung ?i m? holbez la tapet. Nu m? ajut? cu nimic, dar m?car nu m? judec?.
Situa?ia e nasoal?. ?i devine ?i mai nasoal? când îmi aduc aminte c? femeia asta nu doar c? e frumoas? de pic?, dar e ?i de?teapt?. Asta e nasol. Dac? era doar frumoas?, a? fi avut o scuz? intelectual? s? fug mâncând p?mântul. Dac? era doar de?teapt?, m?car aveam un pretext nobil s? m? retrag strategic, invocând oboseala. Dar a?a? Ce Dumnezeu s? mai zic? C? am o boal? rar? care m? face alergic la femei sub 30 de ani? C? am un contract strict cu ?tiin?a, care interzice orice abatere romantic?? C? noaptea trecut? a fost doar un glitch în matrice?
Îmi repet în minte discursul de ie?ire. Trebuie s? fie scurt, elegant, s? transmit? clar c? sunt un monument al principiilor.
„Drag?, a fost o noapte splendid?, dar eu sunt un c?lug?r medieval al ?tiin?ei. Nu m? pot abate de la menirea mea.”
Nu, sun? a replic? dintr-un film prost.
Hai s? încerc altceva:
„E?ti o femeie extraordinar?, dar via?a mea e dedicat? exclusiv cercet?rii. Nu vreau s? te fac s? suferi.”
Asta e bun?! Are vibe de tragedie nobil?. M? ?i v?d în costum de tweed, privind melancolic pe fereastr?, în timp ce ea pleac?, poate cu o lacrim? discret?, impresionat? de stoicismul meu superior. ?i fix atunci fac gre?eala fatal?: ridic ochii spre u??. Deschis?. Lat?. Ca por?ile Iadului, dar cu parfum fin ?i sex-appeal. ?i-n cadrul ei, troneaz? EA.
P?r u?or ciufulit, dar într-un mod perfect studiat. Zâmbet periculos, de femeie care ?tie exact ce-a f?cut ?i cât de bine. Superioritate postcoital? combinat? cu ?arm letal.
— Bun? diminea?a, somnorosule. Ai cafea?
M? uit la ea, iar ea se uit? la mine cu un aer de om care deja ?tie c? sunt terminat. Trag aer în piept. Calm. Elegan??. Control pe situa?ie.
— Depinde. Dac? î?i spun c? nu am, exist? vreo ?ans? s? te retragi gra?ios, l?sând în urm? doar o urm? subtil? de parfum ?i mister?
Ea î?i împreuneaz? mâinile ?i î?i sprijin? b?rbia în ele, cu o expresie de profund? reflec?ie.
— Hmm… Nu. Dar apreciez încercarea.
Oftez. M? ridic, în timp ce creierul meu se zbate între dou? idei contradictorii:
1. Cafeaua e necesar?.
2. Prezen?a ei aici e o problem? nerezolvat?.
— Te gândeai cum s? scapi de mine, nu? spune ea, a?ezându-se comod pe scaunul meu, de parc? i-ar fi apar?inut dintotdeauna. Fire?te. Dac? buc?t?ria asta era un regat, eu tocmai am fost detronat f?r? drept de apel.
— Eu? Sc?pat? Hai, te rog. Încerc s? par nep?s?tor, dar mâna mea tremur? u?or când torn apa în ibric. Sunt un gentleman. Nu pun întreb?ri nepoliticoase.
— Nu pui întreb?ri, dar faci calcule. Cât dureaz? s?-?i recuperezi apartamentul, în cât timp se evapor? parfumul meu de pe pern?, chestii din astea.
Ridic o sprâncean?, evaluând-o. Pare prea sigur? pe ea, prea confortabil? cu situa?ia.
— Tu chiar crezi c? a? vrea s? uit c? ai fost aici?
— Mmm, nu. Cred c? e?ti exact genul de b?rbat care se minte frumos, convins c?, dac? nu schimb? nimic în via?a lui, nimic nu i se poate întâmpla.
M? întorc spre aragaz, ?inând ibricul într-o mân? ?i pachetul de zah?r în cealalt?, de parc? a? avea nevoie de ceva fizic la care s? m? ag?? ca s? nu fiu absorbit în jocul ei psihologic.
— Î?i place s? faci pe psihologul, v?d.
— ?i ?ie î?i place s? pari dezinvolt, dar ghici ce? Nu prea î?i iese.
Î?i întinde picioarele, cu o lejeritate studiat?, clar amuzat? de toat? scena. Eu simt c? realitatea mea organizat? începe s? se destrame în fa?a ochilor.
— Deci, cafeaua? întreab?, înclinând capul într-un unghi care sugereaz? c? oricum ?tie r?spunsul.
— Depinde. Dac? î?i fac cafea, promi?i c? asta va fi singura preten?ie pe care o ai?
Îmi zâmbe?te. Un zâmbet plin de indulgen??, de parc? tocmai a auzit o întrebare ridicol de naiv?.
— Nu. Dar e dr?gu? c? ai sperat.
Îmi trec mâna prin p?r ?i încerc s?-mi adun gândurile.
— Ok, atunci hai s? stabilim un plan: bei cafeaua, povestim despre ce vrei tu, ?i apoi…
— …r?mân câteva zile.
Ibricul aproape c?-mi scap? din mân?.
— Ce?!
— E simplu, îmi place la tine ! ?i e?ti amuzant când e?ti încurcat.
— Eu nu sunt încurcat!
— Sigur. De-aia aproape ai turnat cafeaua pe aragaz.
Îmi mu?c buza ?i îmi reiau controlul asupra ibricului, în timp ce ea î?i sprijin? b?rbia în palm?, clar distrându-se pe seama mea.
— Nici nu m? mir c? tr?ie?ti singur.
— Pardon?!
— Nu în sensul r?u, e fascinant. Ai un apartament ca un computer bine organizat, totul ordonat, f?r? procese inutile care s? ruleze în fundal, f?r? surprize, f?r? haos. E?ti ca un sistem bine optimizat: eficient, previzibil, f?r? erori fatale. Se întinde lene?, cu aerul unei feline care a ocupat deja întreg teritoriul.
— Asta nu sun? chiar ca un compliment…
— Ba da, e adorabil. Problema e c? asear? ai f?cut o gre?eal?.
— Ce gre?eal??
Se ridic? încet, f?r? grab?, vine spre mine ?i, f?r? s? a?tepte permisiunea, îmi ia cea?ca din mân? ?i bea o gur?. Gestul ei are naturale?ea cuiva care ?i-a pus deja periu?a de din?i în baie ?i ?i-a ales locul preferat pe canapea.
— Ai l?sat o variabil? nou? s? intre în sistem.
Îmi dau ochii peste cap, dar nu pot s? nu zâmbesc. Am pierdut. ?i ea ?tie asta.

Doru Mihail (diromil) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro