proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Stau în sala de ?edin?e, scaunul ergonomic m? ?ine închis într-o postur? rigid?, o disciplin? str?in? de mine, ca o uniform? prea strâmt?. Încerc s? m? adaptezez, dar gândurile mele se furi?eaz? pe fereastr?, acoperite de lumina care alunec?, delicat, peste fe?ele colegilor, atingând umeri goi, stofe netede, catifelarea discret? a unor mâini care se mi?c? absent peste ecranele telefoanelor. Aerul e înc?rcat, greoi, cu aroma dulceag? a parfumurilor feminine ?i cu izul am?rui al cafelei care s-a r?cit. Ce?tile – martori t?cu?i, imobile – nu ?tiu s? mint?; fiecare tr?deaz?, prin urmele intip?rite pe por?elan, câte o f?râm? dintr-o poveste neîmp?rt??it?: o grab? care a l?sat un cerc adânc de cafea pe margine, o ezitare prins? într-o dâr? fin?, aproape invizibil?, de lichid. Unele stau aproape goale, p?r?site, ca ni?te gânduri neîncheiate, altele r?mase pe jum?tate pline, ca ?i cum nu ar fi apucat s?-?i termine traiectoria, l?sând în urm? o t?cere prea curând întrerupt?.
Dincolo de zgomotul uscat al prezent?rii, simt fo?netul fin al hainelor, o încruci?are de picioare sub mas?, atingerea voalat? a unui genunchi de pielea fin? a unui ciorap. O c?ma?? u?or transparent? las? s? se întrevad? curba unui sân sub?ire, conturul vag al unei clavicule, o promisiune t?cut? în lumina care joac? peste stofele delicate. Femeile de aici nu sunt doar prezen?e, sunt geometrii studiate, nuan?e de alb ?i bej, piele ?i textur?, contururi ?i transparen?e. Privirile lor par cumin?i, atente, dar eu îmi imaginez cum, dincolo de aceast? fixitate studiat?, gândurile le fug, alunec?, revin. Se tr?deaz? în felul în care o unghie urm?re?te încet conturul unei ce?ti, în mi?carea aproape absent? a unui deget care se joac? pe marginea unei pagini, în r?bdarea cu care buzele sunt ap?sate u?or una de cealalt?, ca ?i cum ar p?stra, înc?, c?ldura vreunui cuvânt nerostit. Un b?rbat î?i drege glasul ?i aprob? ceva cu gravitatea goal? a unui automatism. Fruntea îi luce?te sub lumin?, iar privirea îi alunec? absent peste mas?. Al?turi, un abdomen greoi apas? discret în materialul costumului, o cravat? tras? u?or într-o parte, un gest de neglijen?? resemnat?. În fa?a lui, o femeie î?i îndreapt? fusta peste genunchi cu acea siguran?? fireasc? a celor care ?tiu c? sunt privi?i, dar se prefac c? nu le pas?.
Încerc s? m? par atent, dar mintea mea se desprinde u?or, plute?te între umbre ?i contururi, între realitatea acestui loc ?i fantezia senzorial? care m? înv?luie. Nu sunt aici pentru strategii, nu m? intereseaz? cre?terile anuale sau pie?ele emergente. Eu gândesc în reac?ii chimice, în echilibre fragile, în molecule care se atrag ?i se resping. Tot ce e aici pare doar un experiment nesfâr?it al dorin?ei de a p?stra aparen?ele. M? simt ca un observator invizibil, plutind printre cuvinte de carton ?i siluete frumos desenate, neatins de timpul care se scurge între dou? diapozitive proiectate pe perete.
Lâng? mine, Diana î?i trece degetele peste capacul unui pix metalic. De undeva din acest amalgam de prezen?e corect îmbr?cate, din parfumul de vanilie diluat de aerul condi?ionat, din fo?netele controlate ale fustelor ?i gesturile absente peste ecranul telefoanelor, din toate aceste detalii sterpe, apare amintirea ei. Se insinueaz?, f?r? drept de apel, f?r? avertisment, f?r? s? fi fost invitat?.
Trei luni în afara timpului, un anotimp f?r? nume. Ceva s-a consumat în mine atunci, f?r? zgomot, f?r? cenu??, dar cu o urm? pe care pielea înc? o recunoa?te. Cu Diana, fiecare atingere, fiecare privire avea greutatea unui pact. Mâinile ei reci, surprinz?tor de reci, îmi c?utau pielea cu o ner?bdare disimulat? sub lentoare, ca ?i cum se temea s? ia prea mult, dar nu ?tia s? ia altfel. Î?i purta dorin?a cu o elegan?? fragil?, ca un dans pe muchie de cu?it, un echilibru periculos între re?inere ?i inevitabil. Îmi aduc aminte de atingerea aceea, o explorare atent?, mâinile ei str?b?tând lenjeria patului, g?sindu-m? acolo unde nici eu nu ?tiam c? sunt. O urm? de ceai alb plutea mereu în aer când î?i desf?cea p?rul, ?uvi?ele sc?pate alunecându-i pe umeri, o mi?care lent?, aproape ritualic?. Acel miros, atât de u?or încât p?rea gata s? se piard?, dar care persista, ca o atingere invizibil? impregnat? în piele. Îl sim?eam ?i ?tiam. ?tiam c? noaptea avea s? înceap? dincolo de cuvinte, c? t?cerea se va umple de r?sufl?ri întret?iate, de tres?riri care cedau încet, de degete care ref?ceau pe piele drumuri ?tiute, ca ?i cum doar atingerea le putea p?stra vii. Privirea ei, acel amestec tulbur?tor de ezitare ?i certitudine, tr?da mereu un moment de nehot?râre. Nu cerea, dar nici nu putea ascunde. Î?i umezea buza de jos cu un gest incon?tient, întotdeauna înainte s? se lase atins?. Iar bra?ele – strânse peste piept, într-un gest de ap?rare inutil?, ca ?i cum trupul îi cuno?tea deja viitoarea capitulare ?i refuza s-o admit?.
Diana nu fusese niciodat? o femeie care cedeaz? u?or, ?i poate tocmai de aceea fiecare noapte cu ea p?rea un teritoriu câ?tigat, un secret smuls dintr-o carte scris? doar pentru mine. Am cunoscut-o în toate lumile ei – femeia sobr?, inteligent?, care ?tia cum s? fie ascultat?, femeia care î?i comanda cafeaua f?r? ezitare, femeia care î?i desf?cea nasturii c?m??ii încet, ca ?i cum ar fi desf?cut o vraj?. ?i femeia care râdea scurt, ironic, atunci când nu voia s? lase s? se vad? cât de mult îi pas?.
Dar noaptea aceea a fost altfel. Prima în care a renun?at la orice urm? de control, f?r? jocuri, f?r? m?sur?, ca ?i cum, brusc, în mijlocul unui gest, ar fi în?eles c? nu mai are niciun motiv s? lupte împotriva a ceea ce fusese deja inevitabil. Nu mai era provocare, nu mai era ezitare – doar o lini?te dens?, care nu era absen??, ci promisiune. ?i am sim?it-o atunci în felul în care ?i-a ap?sat fruntea de pieptul meu, în degetele care s-au strâns în p?rul meu, dar nu ca s? m? trag? spre ea, ci ca ?i cum m-ar fi vrut acolo f?r? s? mai fie nevoie s? cear?.
M-a tulburat acel abandon. Nu era o capitulare, nici un gest de supunere. Era ceva mult mai adânc, aproape înfrico??tor – o încredere total?, care m? împov?ra mai mult decât orice dorin??
Am sim?it, pentru o secund?, c? m? voi pierde în ea, c? dup? noaptea aceea nu va mai fi un „înapoi”, c? urma ei va r?mâne în mine ca un parfum impregnat în piele, ca un ecou care nu mai poate fi oprit.
?i acum, în aceast? sal? de ?edin?e, unde totul este rigid ?i calibrat, unde nicio emo?ie nu are voie s? scape necontrolat?, m? întreb dac? nu cumva, într-un mod obscur, înc? tr?iesc acolo, în acele luni, în acele dimine?i cu trupurile înc? lene?e, cu p?rul ei desf?cut pe pern?, cu degetele ei jucându-se pe conturul încheieturii mele. Dac? pielea mea î?i aminte?te înc? atingerea ei, dac? exist? un loc secret în mine care nu a acceptat niciodat? sfâr?itul.
Absent, îmi trec degetele peste marginea mesei, urm?rind textura fin? a lemnului f?r? s? gândesc, ca ?i cum a? încerca s? ancorez un gând înainte s? dispar?. În aceea?i clip?, simt atingerea ei – un contact fugitiv, involuntar, acolo unde bra?ele ni s-au atins o frac?iune de secund?. O ezitare prea scurt? pentru a deveni gest, prea real? pentru a fi ignorat?. Nimic nu tr?deaz? inten?ie, dar ?tiu c? ?i ea a sim?it. O scânteie, suspendat?, invizibil?, dar prezent?.
Nu trebuie s? privesc ca s? ?tiu. Îi simt parfumul, aerul calculat al fiec?rei mi?c?ri, felul în care î?i ?ine mâinile împreunate pe mas?, prea cumin?i, prea controlate. Dar exist? o fisur?, o imperfec?iune aproape tandr? – în felul în care î?i îndreapt? spatele o clip? prea târziu, în felul în care degetele îi alunec? u?or peste paginile dosarului, în gestul absent cu care î?i umeze?te buza de jos, reflex vechi, uitat, dar tr?dat de aceast? secund? de neaten?ie. Se preface c? sunt o umbr?, o prezen?? f?r? contur, dar t?cerea dintre noi pulseaz?, înc?rcat? de ceea ce niciunul nu mai spune.
Domnul Savu, în schimb, îi arunc? din când în când o privire, suficient de scurt? încât s? nu fie remarcat?, dar suficient de posesiv? încât s? nu lase loc de interpret?ri. Diana nu reac?ioneaz?. St? acolo, impasibil?, cu un zâmbet u?or ?i distant, p?strând exact distan?a pe care trebuie s-o p?streze.
M? uit la ea ?i m? întreb dac?, într-o sear?, când nu va mai trebui s? joace, când lumina va fi prea slab? ca s?-i ascund? adev?rul, î?i va întoarce capul cu acea gra?ie lene??, o secund? prea târziu. ?i dac?, atunci, eu voi mai tres?ri.
?i totu?i, Diana de acum nu este femeia pe care am cunoscut-o. Ea apar?ine unui decor diferit, se mi?c? altfel, cu gesturi care au devenit mai precise, mai calculate, ca ale unei dansatoare care ?i-a înv??at coregrafia ?i nu mai las? loc pentru improviza?ie. Poate c? acesta este felul ei de a se proteja, poate c? distan?a aceasta pe care a ridicat-o între noi este singura form? de control care i-a mai r?mas. O femeie care a înv??at s? uite – sau s? par? c? a uitat. Ultima noastr? conversa?ie, undeva între un surâs re?inut ?i o oboseal? care nu mai c?uta scuze, se sfâr?ise cu acea fraz? scurt?, f?r? loc de replic?: E mai simplu a?a. ?i poate c? avea dreptate. Acum, când o v?d a?ezat? lâng? domnul Savu, a?a cum nu a fost niciodat? lâng? mine – dreapt?, atent?, cu acel zâmbet vag care nu promite nimic – m? întreb dac? pentru ea chiar a fost atât
Printr-o întâmplare, privirea îmi cade pe o coleg? care î?i a?az? picioarele, desf?cându-le pentru o frac?iune de secund?, suficient cât s? se întrevad? dantela alb? a lenjeriei, o prezen?? discret?, efemer?, pe care o surprind f?r? s? vreau. Un gest banal, dar care îmi aminte?te brusc de serile în care Diana, cu un zâmbet care tr?da mai mult? ironie decât abandon, se l?sa descoperit? cu aceea?i non?alan??, ca ?i cum între noi nu ar fi existat mistere. Ca ?i cum întregul joc al dorin?ei era deja deconspirat, ?i tocmai de aceea devenea mai periculos.
M? întorc spre fereastr?. Lumina se filtreaz? printre jaluzelele trase pe jum?tate, desenând umbre lungi pe mas?. A?a cum le vedeam în copil?rie, diminea?a devreme, când ora?ul dormea înc?, iar eu îmi imaginam c? timpul poate r?mâne suspendat pentru totdeauna.